Tribuna, aprilie-iunie 1886 (Anul 3, nr. 75-148)

1886-06-10 / nr. 131

Pag. 522 ori­ce cas ar trebui să evite de a vorbi de Serbia în terminii ce a întrebuinţat. Cu mai multă înţelepciune şi mai puţină suficienţă el ar fi înţeles, că sunt suscep­tibilităţi­ de menagiat. Numai niste con­­sideraţiuni personale au dictat limbagiul prinţului, ziarul „Le Temps“ luând act, că în discursul pronunţat la deschiderea so­­braniei, prinţul Alexandru a invitat ca­mera să hotărască asupra afacerilor şi Gestiunilor, cari privesc interesele pa­triei comune, face să se observe, că nici Europa, nici Turcia nu recunosc cestiuni de un astfel de ordin. Bulgaria se pune deci în oposiţiune cu hotărîrile confe­­renţei. ,,Le Temps“ enumără mai multe motive, care fac pe t­urcia neincreci­etoare şi nemulţumită şi care întârziază dezar­­marea trupelor sale, şi­ conclude manife­­stându-­şi frica de a vede din nou pe Bul­garia tulburând pacea Europei. Congresul naţional-bisericesc gr.-or. r­aport special al „Tribunei“. Şedinţa I dela 8/20 Iunie 1886. Mult dorit, mult aşteptat, de multe­ ori amânat, congresul bisericii româno greco-orien­­tale, în sfîrşit, s’a întrunit. Chiar la deschidere erau presenţi cincizeci şi doi deputaţi, car’ alţi Zec°­ cincisprezece s’au anunţat şi vor sosi alţi, mâne, poimâne. Dintre Episcopi n’a sosit încă decât Părin­tele loan Meţianu. Părintele Popasu se află în cură la Karlsbad, de unde se va întoarce­­filele aceste direct aici. Sânt multe dintre figurile în adevăr venerabile, care atât de bine caracterisează biserica orientală, preoţi bătrâni cu părul lung şi cu barba căruntă, feţe cu deosebire expresive. E aici Vicarul Ie­­roteiu Beleş, Protopopul Chişineului, octogenarul Petru Chirilescu, Iosif Suciu din Lipova, Petru Suciu, M. Popovici, protopopul Orşovei, Atan. loanovici, protopopul Făgetului, I. Petric proto­popul Braşovului, şi încă alţi câţiva dintre repre­­sentanţii bătrâni ai clerului. Dintre celebrităţile politice, abstracţie fă­când deja cele sibiene, es în primul plan domnii V. Babeş, Ioan­ Cavaler de Puşcăria, Atanasie Cim­­poneriu, Sigismund Popovici, Constantin Rădu­­lescu, loan Longh­eru, George Sârb şi Coriolan Brediceanu. Mocionescii n’au venit încă, dar’ se asigură că vor veni. Congresul se întrunesce în biserica paro­­chială din cetate după sfânta liturgie, la care a pontificat mult Preasfinţia Sa Părintele Metro­polit Miron. întruniţi odată deputaţii, dl V. Babeş pro­pune, ca cele mai distinse persoane să fie tri­mise drept deputaţiune în reşedinţă, ca să-­i in­vite pe Archierei în congres, ceea­ ce se şi în­tâmplă. Prima impresiune, pe care o produce con­gresul întrunit, e cu deosebire calmă, tot cam ca ceea­ ce transpiră din discursul de deschidere, în care nu se vorbesce de duşmani ai bisericii, nici de „cură radicală“. Discursul de deschidere al Părintelui Me­tropolit e dealtmintrelea următorul: „Preasfinţite Domnule frate Episcoape! Prea stimaţi domni deputaţi! Iubiţi fraţi, iubiţi fii sufletesci! „împregiurări extraordinare, preste tot ne­favorabile pentru desvoltarea salubră a vieţii noastre bisericesci, ni-au creat şi de a doua oară pe deci la întrunirea normală a supremei noastre corporaţiuni bisericesci; astăzi însă avem fericirea de a vede delăturate acele pedeci şi ne aflăm repuşi în dreptul nostru legal de a ne aduna ca biserică autonomă în congresul nostru naţio­nal-bisericesc, care este chemat a regula în ge­­neral administraţiunea bisericească pentru întreaga noastră provincie metropolitană. „Binecuvântat se fie acest moment nou de întrunire a supremei noastre representanţe bise­ricesci , binecuvântat să fie zelul Domnielor Voastre, cu care aţi grăbit a răspunde la invitarea ce Vi-o am făcut prin cercularul meu convocator , binecuvântare să aducă şi salutarea mea cordială de „bine aţi venit“, cu care a Ve intimim­ la această întrunire ! „Experienţele, ce le-am făcut în restimpul de 11 ani, de când port sarcina grea de archi­­episcop şi metropolit, m-au întărit tot mai mult în credinţa mea profesată şi la alte ocasiuni, că biserica noastră, în statul nostru şi între împre­giurări, cum sânt ale noastre, numai prin o ade­vărată sinodalitate se poate susţine, consolida şi poate prospera; îndeosebi eu am privit şi privesc de un atribut esenţial al organismului nostru bi­sericesc , ca elementul mirean să exercieze în ad­ministraţiunea bisericească incurgerea, ce şi-o asi­gură disposiţiunile cardinale din statutul nostru organic, fiind numai astfel posibilă o armonie bună în lucrările noastre bisericesci şi realizarea dorinţelor ce le avem pentru resultate mulţumi­toare în cultura şi moralitatea publică, la a că­rora propagare este chiemat în prima linie cle­rul nostru parochial şi cu deosebire cel superior. „Ca credincioşi supuşi ai Maiestăţii Sale cesare şi apostolico-regesci a preagraţiosului nostru rege Francisc Iosif I şi al preaînaltei case dom­nitoare, sub garanţa şi scutul legilor patriei să cultivăm dar­ această sinodalitate şi să căutăm a ni-o asigura pentru totdeauna, unindu-ne şi lucrând toţi în spiritul sublim al bisericii, care este propria minte puterea"" noastră de vieaţă şi care trebue să ne dee directivă în toate lucrările. „Promiţând acestea, sesiunea congresului nostru bisericesc pentru periodul, în care ne aflăm, cu aceasta o declar de deschisă.“ Se numesc apoi secretarii dintre membrii mai tineri ai congresului şi se procede la pre­­sentarea credenţionalelor. Diecesa Aradului e puţin representată. Preasfinţia Sa Părintele Episcop are însă o întreagă archivă de creden­­ţionale, pe care nu le trece la secretarul său, aşezat la dreapta­ şi, ci le presentă însuşi biroului. Diecesa Caransebeşului e bine representată, deşi mulţi dintre cei aleşi abia pe mâne sunt anunţaţi. Primindu-se credenţionalele, se ia hotărîrea, ca deputaţii din archidiecesă să fie verificaţi de aleşii din diecesa Caransebeşului, aceştia de cei din Arad, car’ aceştia de archidiecesani, apoi ședința se închide. Proxima ședință Luni, la oarele 11. Aceea tocmai era plecată cu capul, căuta în portofel să iee bani, se dee și ea. Bar’ Marin nu știa ce se facă? Să se ducă mai departe, ca fata asta să nu-’i pună bani în pălărie, ei ’i-ar juca încă odată numai așa din dragostea ochilor ei, dela ea se mulțumesce și cu atât că a veerut-o, se aștepte să-’i dee; ori se asverlă pălăria cu bani cu tot, și se fugă, se uite această fată, acest chip frumos ? ... Și cum se gândia la asta, fata își ridică ochii, privi la Marin, iar’ Marin acum chiar dacă ar fi vrut să fugă, nu ar fi putut, râmase ca îm­pietrit ... își uită mâna aşa întinsă, car’ ochii nu ’și-’i mai putu lua de pe fată . . . Era aşa de frumoasă! . . . Cura era, despre asta nu-’și putea el da seamă . . . Avea obrajii albi?! El nu soia, lui ’i­ se părea că are față de înger .. . Avea ochii albaştri ?! . . . Nici asta nu o scia; lui ’i­ se părea că vede cerul deschis. . . La gât avea salbe de mărgele ori de bani, nici asta nu o scia! Lui ’i­ se părea că toate stelele cerului lucesc împregiurul gextului ei, ca oamenii să vadă că sunt ochi, cari lucesc mai frumos decât chiar acele stele, cum lucrau ochii acestei fete. . . Iar’ când aceea își întinse mâna, când Marin venju acele mâni frumușele, albe și ro­tunde, îi venia să se repedească să le apuce și să le sărute cum se sărută icoana în biserică. . . Fata îi puse în pălărie un leu de argint. . . Marin voia să-’i dee inderet din el, căci aşa se gândia el, fata nu a avut mărunţi şi a dat atâţia bani, pentru­ că nu voia să-’l lase să treacă mai departe fără de a-’i da şi ea. — Ţine-’i numai, să-’ţi fie de noroc, îi truse aceea, şi nu-’l lăsă pe Marin să-’i înapoieze nici un ban. Marin se uită acum şi mai lung la ea. . . Cum, de ce îi dă fata asta atâţia bani?! Atâţia nici un boier nu ’i-a dat, şi erau mulţi împre­giurul lui îi părea bine de ban, căci fata îi zise să-’i fie de noroc, şi el aşa a auzit,­­că ce-’ţi poftesce o fată mare şi frumoasă, aceea se îm­­plinesce. ... Şi totuşi par’că ’i-ar fi părut mai bine, dacă nu ’i-ar fi dat nimic, ci să-’i fi Zis numai o vorbă bună, să-’i fi Zis, ca ’i-a, plăcut jocul lui. ... Se uită apoi şi mai bine la fată. Era foarte frumos îmbrăcată, ţărănesce; dar’ pielea ei albă, mânile ei rotunde nu arătau a fi o fată de ţeran. Şi în adevăr o văz­u depăr­tându-se cu o cocoană..........................Era tot fată de boier și ea. . . . Ce rău îi părea lui Marin de asta. . . ’I-a dat dar’ banii, pentru­ că are destui, nu ca să-’i fie lui de noroc, ci pentru slujbă, că ’i-a jucat ca un nebun, — așa se gândia Marin în sine când văzu fata depărtându-se. . . . Dar’ apoi car’ se mângâia: S’a uitat acea fată cu aşa ochi dulci la el, încât este preste pu­tinţă, că aceea ce ’i-a Zis din gură, să nu-’i fi Zis şi din inimă..........................Cum să-’i mai fie însă de noroc, când ea s’a dus, nu ’i-a mai vorbit nici o vorbă?!. . . . Aşa se întreba Marin...................... Şi întrebări de acestea, câte alte gânduri nu-­i scoimesc omului în cap ?!.... Lui Marin de aci încolo nimeni nu-­i mai luă folosul, în joc de aci încolo mai la tot pasul greşit, de tovarăşii sei dacă nu ar fi scitit, că nu a beut, ar fi crezut că este ameţit de vin. Nici Hăţegana nu vru să o mai joace şi plecă prin Moşi. — Dar’ ’ţi-ai sărit din minţi, să te duci şi să ne laşi, îi dise vătavul. — Mai sciu şi eu ce fac? răspunse Marin cu o voce dusă, şi plecă. . . O să mă mai în­torc eu, ’mi-a venit uite mie acum aşa, dar’ o să-’mi treacă, atât mai adaugă Marin şi apoi plecă prin Moşi..................... Umbla uite aşa, nici el nu scia ce căuta. Dar’ totuşi scia de ce a plecat, se mai întâl­nească odată pe acea fată, care ’i-a dat banul de noroc. . . . Umblă pănă în seară şi totuşi nu o găsi nicăiri. Era multă lume pe aci, apoi poate că fata a plecat acasă. . . Marin se întorcea tocmai la tovar­ăşii sei, cari osteniţi cum erau, totuşi mai petreceau sub un cort — când zări fata, pe care o căuta. Mergea înspre oraş. . . . Când eşi afară din grădina, în care se joacă horele, vădit, că aceea se urcă într’o trăsură şi plecă tot cu cocoana aceea, cu care a văzjut-o la horă. — Este fată de boier, oftă cu tristeţă Marin în sine, după­ ce nu mai văziu fata. Veni apoi la tovar’ăşii sei. Aceia petreceau, de le era strimt şi cerul, aşa chiuiau . . . Ear' scripcarii cântau la doine şi flăcăii după ei, de Olteţul, repede cum curge s’ar fi oprit în cur­sul lui să-’i asculte pe feciorii aceştia, aşa cântau de frumos . . . Aceştia nu mai puteau de bucurie, când îl văd­ură pe Marin . . . Bar’ Marin era trist . . . Nu se potriviau cu el aceşti oameni! . Aceia îi spuneau câţi bani au strîns, ce glume a făcut mutul, ce asculta însă el la ei, gându lui în alte părţi umbla . . . Iar’ când aceia în­cepură a-’l ispiti, că pe unde a umblat toată­­jiua ce a căutat şi ce a făcut, el nu le răspunse ni­mic, ci­tise: Turnaţi-’mi, să beu! Şi beu, pănă ce-’i veni şi lui voia bună­­se puse pe cântece şi cânta de par’că-’ţi cântă o pasere . . . Apoi car’ se făcu trist, de nici ci cleştele nu ai fi putut scoate vre-o vorbă di el . . Ce-’ţi face vinul! Mai stau încă câteva iilile pe la Moşi, pe fată însă nu o mai văitu. — Şi dacă aş vede-o ce ar fi?! . . . Tu nu ar sta cu mine de vorbă, ori­cât o doresc . Nebunie ! Aşa îşi dicea în sine Marin şi plecă ape acasă, în ţeara Oltului . .. Acum nu mai mergea pe jos cătră casă, aveau bani, şi de ce-i faci drumul de fer? . . . Era bine pentru Marin, ajunge mai în curend acasă, căci ’i­ se părea­u veac vremea asta... Şi totuşi par’că ’i-ar fi pe TRIBUNA K­om­et­ilia. Cetim în „Epoca“ din 7 iunie v. următoarele : în şedinţa de ieri a camerei, dl Maiorescu luând de pretext acusațiunea ce li­ se adusese de­­cătră dl Dimancea, cum că junimiştii fuseseră aleşi de guvern la ultimele alegeri, a făcut o de­claraţie din cele mai însemnate. Respumjând mai întâiu dlui Dimancea, dl T. Maiorescu amintesce, că în timpul ultimei pe­rinde electorale, atât d-sa cât şi dl Carp au de­clarat alegătorilor lor, că sunt în contra guver­nului şi că dacă îi vor alege, ei se vor duce ca oposanţi în parlament. Aceeaşi declaraţie fu fă­cută de dl Pogor la Iaşi. Prin urmare, dice dl Maiorescu, am intrat ca oposanţi în cameră, şi facem opoziţie în acest parlament. Aceasta se fie bine înţeles odată pentru totdeauna, întru­cât privesce Regele, suntem, urmează dl Maiorescu, monarchişti constituţionali, şi vom fi alături de ori­c­e partid când va fi vorba de a se apăra prerogativele coroanei. Asemenea vom fi alături de guvern în ce­­stiunile exterioare, când va fi vorba de a se apăra interesele ţerii. Dar, afară de aceste reserve suntem opo­sanţi, rolul nostru e de a combate guvernul; să fie aceasta bine înţeles. După­ ce­­şi-a definit situaţia faţă cu gu­vernul, dl Maiorescu precisează asemenea şi si­tuaţia sa faţă cu opoziţia, şi aci mai cu seamă devine importantă declaraţiunea sa. Dl Maiorescu amintesce desbinarea ce s’a produs între junimişti şi conservatori şi explică motivele acelei desbinări. „îndeosebi,­­jice d-sa, n’am putut urma pe vechii noştri amici conservatori, când abţinăn­­du-se dela alegeri, au părăsit după părerea noastră, calea legală pentru a transporta lupta afară din parlament. „Astăzi opoziţia coalisată, a întreprins o campanie de întruniri publice, şi noi nu putem decât să fim fericiţi, că opoziţia reintră în naţiune. „Nu putem dar­ decât să aprobăm aceste întruniri, mai cu seamă, că ele sunt un indiciu, că vechii noştri amici conservatori au de gând să fee parte la viitoarele alegeri şi se între pe calea legală pe care ne vom întâlni“. Cam acesta este, dacă nu cuvintele, cel puţin sensul declaraţiunii d-lui Maiorescu. Lăsăm deocamdată la o parte acusaţiunea turni, că am fi eşit la un moment dat din lupta legală, şi nu avem de a reaminti aci motivele abstenţiunii. Ceea­ ce vrem să facem e, să pre­­cisăm sensul declaraţiunii d-lui Maiorescu. Pe drept ori pe nedrept, dl Maiorescu este privit, ca reflectând păr­erea dominantă la palat şi în caşul de faţă s’a sc­is, că d-sa a fost pănă la un oare­care punct ecoul palatului. Nu se im nimic în această privinţă; se poate că numai aparenţele, persoana d-lui Maiorescu, forma laconică şi moderată a discursului seu, modul de a se exprima, făcând o declaraţiune mai mult sau mai puţin solemnă, să fi acreditat un asemenea svon. Lucrul însă nu e imposibil şi această ipo­­tesă e foarte admisibilă. Raţionând dar’ asupra acestei ipoteze, vom dice: Dacă Regele a avut de gând să lase să se înţeleagă, că vede cu plăcer­e întrunirile ce se fac, fiindcă ele sânt un semn, că luptăm pe terenul legal, dacă Maiestatea Sa a vrut se-’şi exprime dorinţa, că vom lupta la viitoarele ale­geri, atunci luăm act cu cea mai mare bucurie de această declaraţiune. Dorinţa ca opoziţia să participe la alegeri nu se poate admite decât cu hotărîrea din partea Regelui, că are de gând să lase alegerile libere. Dacă dar’ Regele are de gând, disolvând oamerile, să facă alegeri libere, dacă Maiestatea Sa renunţă a se infenda partidului colectivităţii şi de a deveni arbitru imparţial între partide, atunci fie această declaraţiune bine venită. Deocamdată însă, vom urma pe calea pe care am pornit, fără a ne depărta întru nimic dela această cale, pănă vom ave dovedi sigure, probe palpabile, că Regele are de gând să se amendeze. Nr. 131 Corespondenţă particulară a „Tribunei“. Mercuria, în 5 iunie 1886. A doua zi de Rosalii a. c. a pus în miş­care şi a dat viaţă monotonului nostru orăşel. O surprindere plăcută pentru străini, mângăere, mulţumire şi mândrie pentru noi Românii, a adus cu sine acea­­şi­ Corul seminarului Andreian din Sibiiu, sub conducerea celebrului artist-profesor dl George Dima se afla în mijlocul nostru. Era îndesuită şi plină de lume de toate confesiunile, cari se află aici, spaţioasa noastră biserică, care venise ca să asculte respunsurile liturgice, executate de sus amintitul cor. Cei mai mulţi dintr­e cei de faţă n’au avut ocasiune se audă încă aşa ceva, dar’ totuşi le-ar place, dacă li s’ar mai da şi altădată această plăcută ocasie. Tot în acea zni a avut loc în sala şcoalei ev. lui, de aici un concert cu o bogată și aleasă programă executată de corul suspomenit. Nu putem să reflectăm la reușita executării, nici chiar să expunem efectul produs, pentru­ că ni-e teamă, că ori­ce am orice, n’ar fi de-ajuns, ci așteptăm, că aceea să o facă un cunoscător de musică, — și apoi prin aceste rînduri, nici nu urmărim direct scopul acela. Cine îl cunoasce pe dl Dima, cine a audit cântând reuniunile de cântări, conduse de d-sa, numai acela îşi poate face o exactă idee despre reuşita şi plăcuta impresie, ce o a făcut asupra publicului de aici, care acum ’l-a auilit pentru prima oară. Adaugem numai, că după finirea fiecărei piese, aplause frenetice isbucniau din toate păr­țile, așa încât multe piese a trebuit să le repe­­teze. Publicul pare că nu voia să se mai ridice de pe scaune nici după finirea programei. Scopul final ce îl urmărim prin aceasta e, ca să dăm tributul nostru de mulţumită şi adâncă recunosciinţă d-lui conducător G. Dima şi d-lor corişti, pentru bunăvoinţa ce au avut-o a veni în mijlocul nostru, procurându-ne astfel una din cele mai rari şi mai plăcute dile; pentru oste­­eala d-lor nepregetând a veni în ixn drum rela­tiv lung pănă la noi, pentru folosul moral şi­ material, ce noi Românii mercureni ’l-am avuţi cu această ocasiune, şi care îl putem atribuil concertanţilor şi excelentului d-lor conducător.­­ Tot aici ne permitem a mulţumi onorateil representaţiuni a bisericii ev. lut. în frunte exil

Next