Tribuna, iulie-septembrie 1886 (Anul 3, nr. 149-224)

1886-07-31 / nr. 175

Pag. 698 posibilă. Din aceasta reese clar și neechivoc, că chiar partidul guvernamental a început deja să socotească cu retragerea lui Tisza, și că astăzi se gândesce numai să asigure propria stăpânire, și de aceea dă Curții asigurarea, că se poate foarte bine să lase ca Tisza să cară, că nu există din asta nici un pericol, căci o retragere a lui Tisza ar slăbi partidul maximum cu 15 voturi. Mani­­festaţiunea aceasta a partidului lui Tisza arată destul de bine, cu ce sentimente aceşti oameni sunt animaţi, şi cum numai avantagiul lor pro­priu le stă înainte. Şeful şi capul lor n’a căzut încă şi deja se întorc dela dînsul. * * * Ca cetitorii D-Voastre să vadă, că şi în sinul partidului naţional croat situaţiunea e înţeleasă tot ca şi cum o înţelegem noi. Vă trimit un ar­ticol din „Agramer Tagblatt“, care­­zice urmă­toarele : „Pe huietul unei adunări de popor în locul de tir din Budapesta a urmat oare linişte ; câteva oraşe provinciale se prepară încă de asemenea spre a arangia adunări de popor. De exemplu vedem bravul oraş Hod-Mező-Vásárhely, care geograf afară din Ungaria spre unde se află? Care limbist poate — afară numai dând cu limba și lovind — să pronunțe acest nume? — apoi Seghedinul, orașul fraților Tisza, unde nici un per nu cade din capul vre-unui locuitor, fără voia lui Ludovic Tisza — a contelui, — pe urmă Fünfkirchen, Békés-Csaba, Kecskemét, Paks, De­brețin, și cine mai cunoasce numele oraşelor, care vreau să „între în foc“, pentru „onoarea patriei“. E bucurător, că reşedinţele inteligenţei în Ungaria, ca Pressburg, Oedenburg, Kaschau etc. etc. nu aranjează adunări de popor, cetăţenii tot mai cugetă acolo calm şi destul de clar, ca să nu fie prinşi în capcana machinaţiunilor din dreapta şi din stânga, şi împregiurarea asta o ţinem destul de importantă, ca să fie privită ca un semn foarte semnificator pentru viitor, căci demonstram că în Ungaria mai există masse mari, care nu sânt încă mâncate de otrava şovinis­mului. Că există o înţelegere secretă între dreapta și extrema stângă, cât privescehestiunea ar­matei, am accentuat deja și am găsit lucrul demon­strat prin fapte. Dl de Tisza se afla în castelul său din Geszt când cunoscutele schimbări militare avură loc. Mai întâiu a calmat lucrul prin organele sale oficioase, când nuse observă, că extrema stângă şi oposiția moderată voiau să iee în mână stofa de agitațiune poporală, atunci a apăru în Budapesta. Apponyi în timpul acesta declarase, în mod foarte prudent, că pentru dânsul nu există „cestiune mi­litară“, prin o mişcare abilă îşi schimbase în­­tr’un astfel de mod ordinea sa de bătaie, încât soare şi vânt căzuseră totdeodată lui Tisza în obraz. Deci Tisza declară în „Nemzet“, că sa duce la Ischl, spre a aduce satisfacţiune pentru afrontul făcut „naţiunii“ prin avansarea genera­lului Janski. „De nu vine cu dînsa, atuncia va cere de­­misiune. „Satisfacţiune! Pentru ce? „Armata fu ofensată în plin parlament, şi poporul de jos a urmat cu injuriile pe stradă, aşa încât domnii şovinişti începură să se sparie chiar ei singuri de dumnec­eeasca lor asemănare; de duhurile, care le chemaseră, nu mai putură scăpa, aşa încât ne mai având ce să facă, fură nevoiți să recurgă la interven­țiunea atât de des­­prețuitei armate, ca să prindă pe „patrioții“, care provocau astfel de scandaluri pe strade şi să-ș i excorteze la arestul poliției. „Pentru aceste continue injurii făcute arma­tei, trebuia cerută satisfacţiune, şi aceasta era avansarea generalului Janski. „Pe urmă e clar, că generalul nu mai putea să se întoarcă la primul seu post în Budapesta, aceasta nici şoviniştii înşişi nu doriau, afară de asta era să fie supus aici la injurii continue, şi a sustrage pe acest excelent soldat serviciului patriei, pentru asta nu exista nici un motiv. „Anunţarea oficioaselor lui Tisza, că preşe­dintele de miniştri se duce la Ischl spre a cere „satisfacţiune“ e deci fără sens, e un lucru absurd, căci suntem convinşi, că Maiestatea Sa împăratul nu va face desigur obiect de discusiune „avan­sarea unui general“ cu preşedintele de miniştri unguresc! „Dl de Tisza are nevoe deci de adunările de popor, spre a pute arăta cu dînsele, că ex­trema stângă ar câştiga influenţă, dacă nu ’i­ s’ar da vre-o satisfacăţiune, pe care ar pute-o arăta în camera deputaţilor. Căci altfel ar fi o mare furtună şi în caşul acesta dl de Tisza va fi tras serios la socoteală de oposiţie. „Nu trebue dară nici uitat, că alegerile pentru dietă în Ungaria se află ante portas. Dacă dl Tisza nu poate să termine într’un mod oareşi­care „afacerea Janski“, încât desminţirea, care a primit-o să apară ştearsă, atuncia oposiţia îl va acusa imediat „că a abandonat onoarea patriei“ şi vor lucra massele cu aceasta şi cu alte cuvinte de asemenea calibru. Aceasta nu ar fi încă motiv pentru Tisza, ca să pună cestiunea de cabinet. Situaţiunea lui a devenit încă din alte cause foarte precară. „Ţeara“ e total ruinată. Ungaria e o ţeară agricolă şi prin im­­pozitele vamale agricole mari, pe cari le-au in­trodus mai toate statele vecine, Ungaria e ex­clusă aproape din toate terenurile de debit, care le-a avut înainte. „Preţul cerealelor unguresci e actualmente atât de jos încât abia acopere cheltuelile de producţiune, adecă cheltuelile semănărei, lucrării pământului, recoltei, treieratului şi birului! Starea asta merge acuma în anul al treilea şi aşa, că din această cauză toţi economii ungureşci se află adune în detalii. Acuma urmează necontenit exe­­cuţiunea de bir pe execuţiune de judecată, mi­nistrul de finanţe emite circularele cele mai se­vere, prin care recomandă la procederile cele mai severe pe garanţa personală a organelor de impozite. „Ceea­ ce lasă executorul de impozite, ia exe­cutorul de judecată. Aşa stau economii cu toată buna recoltă fară bani, căci productul lor li se vinde pe cale de licitaţiune, încât nu capătă ni­mic pentru recolta lor, curat nimic. Aşa stau lu­crurile în „Alföld“, aşa în Ungaria-de-sus, în părţile Presburgului şi a Oedenburgului, altădată atât de bogate; aşa în Bănat, care altădată avea pe cei mai vîrtoşi ţerani, din toate părţile vine scrrea fără de consolaţiune, că „calicia“ a înce­put să domnească. Şi comerciul, şi profesiunea şi industria trăesc în Ungaria din econom, când ţeranul n’are bani, atunci toate celelalte elemente sufăr, ca la noi în Croaţia, de nevoe şi lipsă. „Cu toate acestea e în perspectivă ridicarea impozitelor. Inevitabila introducere a „armei de repetiţie“ în armată va costa mai multe mi­lioane, sarcina datoriilor Ungariei cresce din an în an la aproape douăzeci milioane fl., aşa că şi suma necesară spre plătirea procentelor cresce anual la suma de un milion. Nu e de dubitat unde merge Ungaria cu lucrurile acestea. De­­când cu regimul actual sarcina datoriilor Un­gariei s’au înmulţit considerabil şi în acelaşi timp decăderea economică din ce în ce s’a pre­­sentat. „Exposiţiunea din ţeară făcută în Pesta a fost ultimul triumf pe terenul economic, a fost un foc de artificii brilant, care bătea în ochi şi nimic mai mult! Acuma după­ ce a fost deto­­naţiunea, se vede, că n'a rămas nimic decât fum şi abur. Starea aceasta deplorabilă economică a Ungariei e care obosesce pe Tisza de a mai guverna, şi de aceea doresce, ca adunările po­porului să-’l împingă, ca să se arete energic în Ischl. El stie mai bine decât ori­cine, că cu­vântul „satisfacţiune“ nici nu „trebue“ să-’l pro­nunţe în Ischl, căci nu e Ungaria, care fu ofen­sată, prin urmare nici nu e de gândit la o sa­tisfacţiune. „Tisza nu vrea să facă voiagiul seu la băi anul acesta, pentru cholera din Fiume. Cholera nu ’l-a genat pănă acuma nici­odată, dar’ por­tofoliul seu ministerial pare a se afla în pericol de vieaţă“. Stîlpul ’l-a dus imper’atul acasă să-’l ţină, ca totdeauna se vaera pe omul ce ’i-a făcut mult bine lui. Şi era supărat şi el şi împărăteasa, că a perdut de lungă ei un aşa om, care mult ajutor le-ar fi dat şi de aci înainte; şi nu scia cum să-’l scoale, să fie stâlpul cară viu. Odată visează împăratul într’o noapte, că dacă el ar stropi stâlpul cu sângele cald al fiului seu, acela se va scula. Spune împărătesei, care tocmai acel vis îl avuse ca împăratul. Slobocjiră dar’ sânge din mâna copilului și când stropi ântâiu, începu a da semne de viaţă; când îl stropiră a doua oară, se mişcă şi când a treia oară­­l-au stropit, începu stâlpul a umbla şi­­zise: „Greu somn am dormit.“ Binele acestui om cu bine­­l-au resplătit şi împăratul şi împărăteasa, că­­l-au sculat din morţi. Nici nu trebue să vă spun, că după aceste omul cu păscălia, s’a dus ear’ în pustie, unde îi vorbiseră măestrele să le mântuiască şi pe ele. Că mă rog, acelea au fost fete de împărat, ca şi alţi oameni şi curtea aceea a fost curtea îm­păratului şi pustiul cu tină a fost împărăţia lui, toate însă s’au prefăcut aşa pentru păcatele îm­păratului .... Omul cu păscălia a mântuit şi acea împă­răţie, dupâ­ ce în trei nopţi a suferit trei probe : cu broasce, şerpi şi diavoli, cari veniau să­’l chinuiască. De atunci încolo n’a mai fost acolo tină, ci câmpuri frumoase şi sate bogate. Fetele de împărat n’au mai fost negre ci albe, şi pe cea mai mare a luat-o el de soţie şi a dobândit jumătate din împărăţie, unde s’a făcut şi el împărat. Apoi a fost un ospăţ ca acela, unde şi Galbin-împărat cu prea frumoasa lui împărăteasă a luat parte. Şi era vin şi mâncări, încât cânii umblau cu colacii prin coadă. Mă sun­u pe-o şea Şi-o spusei aşa, Mă suiiu pe-o coasă S’o spun mincinoasă. Lunca­ Largă, Iulie 1886. Geniul şi nebunia. S’a vorbit adesea despre legăturile cari există între cele mai înalte concepţiuni ale spi­ritului omenesc şi a luci naţiunile câtorva insani­tăţi, şi despre raporturile strînse, cari exista între geniu şi nebunie. Diarul „Gegenwart“ din Berlin con­sacră în această privinţă un studiu foarte ciudat, care ar pute să pară cam paradoxal. Resumăm după „Românul“ această lucrare, extragând păr­ţile caracteristice, în natură nu sunt decât diferenţe de can­titate. Acest principiu al sciinţelor moderne ’şi­’l-a apropriat noua psichologie şi deja a făcut, la lumina acestei făclii, progrese atât de mari, în­cât nu mai este iertat de a crede, că este con­damnată la o imobilitate eternă. Intre starea de sănătate şi starea de boală, se poate afirma, că nu este o limită cu totul de­finită şi bine trasă. Nu încercăm adesea o tri­­steţă, care diferă puţin de melancolie, sau o su­rescitare, care se schimbă în cele din urmă într’o exaltaţiune maniacă? Unde este linia de demar­­caţiune positivă între o mâniă violentă şi nebu­nia furioasă transitoriă, între uimire şi nebunia religioasă, între frica de dracul şi de monomania, între libertinagia şi nebunia erotică?. . . Ne-am pute întreba asemenea, unde este limita, care se­pară geniul de nebunie? Est aliquid delirii in omni magno ingenio, a dis Boerhave. Autorul acestui studiu psicho-patologic exa­minează semnele, care arată mai dinainte nebunia sau geniul la copii. Mai totdeauna, copiii cei foarte deştepţi, ajungând în etatea pubertăţii, se împart în două clase: unii, a căror inteligenţă nu este îndestul de coaptă, rămân ca nişce naufragiaţi în mijlo­cul visurilor şi al visiunilor lor: adesea s’a pu­tut vedea, că alienaţiunea mintală este în spe­cial nebunia persecuţiunii, adecă resultatul ra­porturilor lor devenite dificile cu o lume, care nu-’i înţelege. Alţii găsesc, că lumea este mai de suferit: la aceştia alienaţiunea rămâne i­n stare latentă, dar­ nu devin oameni cu adevărat superiori şi sunt excentrici, ciudaţi, de neînţeles. Autorul dă apoi număroase exemple d­e monomaniă sau de gărgăunii oamenilor supe­riori. După el, nu este nici unul, care să nu aibă un grăunte cât de mic de nebunit. Este un lucru aproape surprinzător când ne gândim la simpatiile şi antipatiile ciudate ale câ­torva oameni celebri şi la toate curiosităţile lor. Astfel trubadurul Pierre Vidal, pentru­ ca să placă unei doamne a cugetărilor sale, umbla în patru labe, îmbrăcat într’o piele de lup; lui Schiller îi plăcea foarte mult mirosul merelor stricate; Goethe nu putea să suferă pe oame­nii cu ochelari; Lessing se dedea cu totul la plăceri pentru a scăpa de un simţământ neexpli­cabil de tristeţă. Se cunoasce asemenea „mania satinului“ lui Richard Wagner, natură cu totul psichopatică. Ceea­ ce mai dovedesce însă, că geniul este cu totul aproape de nebunie, este numărul cel mare de oameni celebri, cari au devenit nebuni. Să cităm printre poeţi pe Kleist, pe Klin­­germann, pe Lenz, pe Lenau, pe Maler, pe Robert, cari se smuciseră într’un acces de nebunie. Hoelderlin trăi patruzeci de ani în­tr’un asit de nebuni, unde scrise cele mai frumoase ode ale sale: Novalis, Gutzkow, Nestroy, Lindner; compositorii: Schumann, Doni­zetti și Chopin. Când un spirit superior ajunge la demență, are totdeauna în cașul seu o causă ereditară; nu s’ar pute să nu se recunoască acest element în boala intelectuală, care conduse la moarte pe un principe — este vorba de regele Bava- t­ribuna Revistă politică, Sibiiu, 39 Iulie st. v. Despre întâlnirea dela Gastein oficiosul „Wiener Abendpost“ publică ur­mătoarea enunciaţiune: „ Ochii lumii în­tregi sânt îndreptaţi astăzi cătră Gastein, unde Preaînalta păreche imperială, vene­rabilul cap al imperului german şi nepotul seu prim născut s’au întâlnit, ca să întă­rească din nou legăturile de arab­ie între ambele dinastii şi popoarele lor. Opinia publică cu drept cuvânt vede în aceste întâlniri, ce se repetesc regulat în fiecar­e an, o importantă garanţie pentru pacea lumii şi le salută cu simpatie din ce în ce mai mare“. Despre ţinuta opoziţiei mo­derate în cestiunea armatei „Pol. Corr.“ primesce din Budapesta o scrisoare, care­­zice, că: „Contele Apponyi s’a spăriat de efectul ce ’l-a avut vorbirea sa din parlament în cestiunea armatei,­­când a accentuat, că în Ungaria nu este permis să existe altfel de patrio­tism, decât patriotismul maghiar, și nu este iertat să se octupeze sol­datului maghiar idea fictivă despre patriotismul imperului. Redacţ. „Trib.“). Drept aceea a adresat unei persoane cu influenţă la curte o scrisoare, în care comentând tendenţa vorbirii sale asigură, că nu are intenţiunea să se atingă nici cât de puţin de armată. Această scrisoare, deşi privată, este cunoscută în cercurile competente“. Tot relativ la întâlnirea din Gastein asigură „Kreuzzeitung“ din Berlin, că nu este vorba de nici o schim­bare politică şi că relaţiunile între cele trei imperii român cum au fost în anii trecuţi. Enunciaţiunea aceasta se cam contra­zice înse cu tenorul presei ruseşci. Iată ce scrie între altele „Novoie Vreuna“ : „Ce fac amicii noştri Germania şi Austria? Ne împing în mod amical de pe Peninsula­ Bal­canică şi exploatează alianţa celor trei împăraţi numai în favorul lor. Puterea morală a acestei alianţe apasă asupra politicei internaţionale şi spre exemplu reţine pe Francia de la resboiul de revanşe contra Germaniei, care Austriei îi înlesnesce acţiunea preparativă pe Peninsula­ Bal­­canică. Aliaţii noştri culeg fructele pe contul Rusiei. Trebue să ne facem socoteala cu realitatea şi să nu ne lăsăm a fi amăgiţi cu promisiuni. Seim, că Austria se silesce să ne slă­bească pretutindenea pe Peninsula­ Balcanică şi să-­şi câştige în Sofia preponderanţa ce o are în S­â­r­b­i­a. Acestei lupte şi sforţări secrete trebue să preferim lupta pe faţă! . . Dar’ Germania? Pretutindenea, chiar şi în politica noastră internă, în provinciile baltice, în politica noastră vamală mâna nevăzutâ a Germaniei se silesce se ne prindă. Armicia germană e chiar aşa de neavan­­tagioasă pentru noi ca şi cea austriacă. . . .“ Delegaţii Bulgariei ş­i a­i T­u­r­­ciei au început lucrările pentru reformarea statutului organic al Rumeliei. Un articol d­in „Times“ ne spune, care sânt propunerile, ce delegaţii Turciei au a le face în această privinţă. Iată acel articol: „Articolul, care zice, că nici o schimbare a statutului organic nu poate să fie făcută fără con­­simţământul puterilor semnatare tratatului din Berlin, va fi menţinut. Articolul 1, în virtutea căruia Rumelia­ orientală rămâne o provincie tur­cească pusa sub dominaţiunea militară şi politică a Sultanului, dar, având autonomia administra­tivă, va fi asemenea menţinut. Din contră, ar­ticolul 3, care conferă Sultanului dreptul exclusiv de a apăra provincia cu armele, va fi modificat. Articolul 7, privitor la numirea guvernatorului general va fi amendat astfel: „Sultanul va fi re­­presentat în provincia de principele Bulgariei, care va fi numit pe cinci ani, după consimţă­mântul marilor puteri. La expirarea acestui termen, principele va fi numit din nou, dacă ma­rile puteri vor aproba această măsură.“ Cele­lalte articole nu vor fi modificate. Vor fi men­ţinute: articolul opt, care ordonă că justiţia trebue să fie dată pretutindeni în Rumelia în nu­mele Sultanului; articolul 11, care decre­tează, că toate legile turcesci vor fi aplicate în provincie afară numai, dacă ele nu vor fi în contradicere cu statutul organic; articolul 16, în virtutea căruia trei din rece din veniturile provin­ciei vor fi date de Rumelia pentru cheltuielile im­perului otoman; articolul 19, care reservă guver­nului otoman controlul asupra vămilor, asupra po­ştelor şi telegrafelor, asupra drumurilor de fer şi asupra fabricaţiunii armelor şi a pravului de puşcă în Rumelia, în fine articolul 20, în virtutea căruia toate tratatele încheiate de Poartă cu puterile străine vor privi şi pe Rumelia­ orientală. „Este de prisos de a mai adauga, că dacă delegaţii turci vor menţine aceste pretenţiuni, nu se va puta ajunge la o înţelegere, căci dele­gaţii bulgari nu vor primi nisce asemeni aran­­giamente. „Propunerile guvernului turc sunt în per­fectă contradicere cu programa dlui Karaveloff“. Din Salonic vine scriea, că acolo se întrunesc cu iuţeală febrilă două cor­puri de armată permanente convocându-se spre acest scop redifit din Pristina, Salonic şi M o n a s t i r. Nr. 175 Adunarea generală a „Asociaţiunii transilvane“. (Raport special al „Tribunei“.) Alba-Lulia, 9 August n. 1886. Concertul declaraatoric-musical de aseară a reuşit foarte bine. Sala cea mare de la hotelul „Hungaria“ era plină de un public de preste 400 persoane.

Next