Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-10-26 / nr. 247

Anul III Sibiiu, Duminecă în 26 Octomvrie (7 Noemvrie) 1886 . ? ,■----------------------­^Abonamentele V­I Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fr. Pentru România şi străinătate: V4 an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 247 Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Niciu, 25 Octomvrie st. v. Cea mai nouă scrie este, că la Bur­gas a isbucnit o revoluţiune şi că revo­­luţiunea aceasta a fost organisată de unul dintre ofiţerii bulgari compromişi, un agent rusesc. E de sine înţeles, că Rusia va stărui să l i­ se încuviinţeze intervenirea armatei în Bulgaria, ca să-­şi apere supuşii şi să restabilească ordinea. Ce-i drept, centrul mişcării revolu­ţionare este la Burgas, în Rumelia, unde Poarta otomană este chemată a menţine ordinea. Dar d­e grijea ofiţerilor puşi în libertate, ca mişcarea să se propage şi în Bulgaria propriu -­isă. Apoi, ori-şi-unde ar fi revoluţiunea şi ori-şi-cine ar voi să o suprime, trebue neapărat să provoace pe Rusia, fiindcă sunt Ruşi cei ce au pus-o la cale, întrebarea e clar, numai, dacă pu­terile europene direct interesate vor con­simţi, ca Rusia să intervină ? Cât pentru monarchia noastră, dl Tisza ne-a spus, ce-i drept, că nici­odată cabinetul din Viena nu va consimţi şi Maghiarii, atotputernicii noştri concetăţeni, au făcut foarte multă vorbă despre inde­pendența Bulgariei. Acum înse sânt cestiuni cu mult mai grave, care îi preocupă, și n’au vreme să se mai gândească și la nimicurile din Bulgaria. Trebue înainte de toate să se regu­leze situațiunea operei din Budapesta; — vom vedea apoi ce se va putea face pentru Bulgari şi pentru interesele orientale în genere. Precum se scie, mai nainte era în Budapesta un singur templu al Taliei, aşa numitul teatru naţional, care numai rar era plin de public. Deoare­ce înse în Viena sânt mai multe teatre, conce­tăţenii noştri doritori de progres au stors de unde au putut şi au mai întemeiat alăturea cu teatrul „naţional“ şi un teatru „poporal“. Vedend apoi stăruinţele lor, Maiestatea Sa, Monarchul nostru, s’a îndurat a le mai face dar’ un admirabil palat pentru operă. Mai e, în sfîrşit, şi un teatru de castel la Buda. Nu poate dar’ nimeni să susţină, că arta teatrală nu se cultivează la Buda­pesta, în frumoasa capitală a patriei noastre. Pagubă numai, că publicul nu prea gustează representaţiunile ce se dau în aceste teatre, ci visitează mai bucuros teatrul german şi cafenelele, unde cântă vre-o bandă țigănească, ori cântă vre-o trupă de „Volkssänger“-i. Astfel statul trebue să aducă jertfe mari pentru susținerea templelor pustii. Cât îndeosebi pentru operă, anul acesta am plătit noi contribuabilii preste 260.000 fl. subvențiune, ca să se dee 180 represen­­tațiuni. Care va so­rică ne-a costat fie­care representaţiune la 1­12 mii fl. Cu toate aceste e foarte mare deficitul operei. Ministrul, om totdeauna generos, ne mai cere încă 121.600 fl. pentru operă, astfel că subvenţiunea se va urca la 386.000 fl. pe an pentru operă şi preste 99.000 fl. pentru teatru naţional. Aproape jumătate de milion cheltu­­esc, dar­ statul ungar pentru susţinerea acestor două institute, de care publicul din capitală nu simte trebuinţă. Face înse eco­nomii în altă parte : pentru instrucţiunea naţională a celor trei milioane de Români nu cheltuesce, de exemplu nimic. E prin urmare evident, că un stat, care are să se lupte cu nisce atât de mari greutăți culturale, nu poate să se preocupe de interesele Bulgarilor. Forța „Tribunei“. Sgârcitul. Comedie. De Moliere. (Urmare.) Scena VI. Hapagon și Elisa. Harpagon. — Ia poftim un fătărâu mai slab de vînă decât un puiu de vrabie. Aceasta e, fata mea, ceea­ ce am hotărît pentru mine. Cât pentru frate-tău, ’i-am destinat o văduvă, despre care ’mi­ s’a vorbit astă dimineața; car’ pentru tine am făcut alegerea cea mai potrivită, te dau domnului Anselm. Elisa. — Domnului Anselm? Harpagon. — Da, unui om aşezat, chibzuit şi înţelept, care nu e decât de cinci­zeci de ani, şi despre a cărui bogăţie se vor­­besce foarte mult. Elisa. — (făcând o plecăciune.) Dacă-­mi dai voie, n’am câtuşi de puţin dor de măritiş. Harpagon.— (făcând şi el o plecăciune.) Eară eu, dacă-’mi dai voie, stăruiți să te măriți, mititica mea. Eli­sa. — (ca mai sus.) Ba se me ierți, dragă taică. Harpagon. — (ca mai sus.) Ba se me ierți, draga mea fată. Elisa. — Ii simt d-lui Anselm slugă prea plecată; dar’ (făcend încă o plecăciune) cu voia D-Voastre, n’am se me mărit după el. Harpagon. — Vă sânt slugă prea ple­cată; dar’ (făcând o plecăciune) cu voia D-Voastre, aveți să se măritați după el chiar astă-seară. Elisa. — (făcend o plecăciune.) Asta n’are se se întâmple, dragă taică. Harpagon. — (ca mai sus.) Asta are se se întâmple, draga mea fiică. Elisa — Ba nu ! Harpagon. — Ba da! Elisa. — Nu,­­fie eu. Harpagon. — Da,­­fie eu. Elisa. — La asta nu me vei îndupleca. Harpagon. — Te voiu îndupleca. Elisa. —­ Mai bucuros mă omor decât să te mărit după un asemenea om. Harpagon. — N’ai să te omori, ci ai să te măriți după el. — Dar’ ce fel de îndrâsneală e aceasta? S’a mai pomenit, ca o fiică să vor­bească astfel cu tatăl-seu ? Elisa. — S’a mai pomenit oare, ca un părinte sâ-’și mărite fata astfel? Harpagon. — Anselm e un ginere, pe care nimeni nu-’l poate cârti, și dau rămășag, că toată lumea va aproba alegerea ce am făcut. Elisa. — Eată eu dau rămășag, că nici un om cuminte nu o va aproba. Harpagon. — (Zărind pe Valerie în de­părtare). Eată Valerie. Te învoiesci să-­l facem judecător între noi? Elisa.­­—­ Mă învoiesc. Harpagon. — Te vei supune la jude­cata lui? Elisa. — Da, am să fac ceea­ ce va dice el. Harpagon. — Lucrul e gata. Scena VII. Valerie. Harpagon. Elisa. Harpagon. — Incoa, Valerie. Te-am ales, ca să fie spui, cine dintre noi are dreptate, eu ori fiică-mea? Valerie. — Fără doar’ și poate, d-voa­­strâ, stăpâne. Harpagon. — Scii tu ínsé de ce e vorba ? Valerie. — Nu, dar’ d-voastră urmează să aveți dreptate, căci sunteți dreptatea întrupată. Harpagon. — Voiesc să o mărit astă­­seară după un om pe cât de bogat, pe atât de înțelept; și ștrengărița ’mi-o spune verde în față, că nici prin gând nu-’i trece să-’l primească de bărbat. Ce­­jici acum? Valerie. — Adecă — ce­­jic eu? Harpagon. — Da! Valerie. —Hm! mare vorbă. Harpagon. — Ei? — Valerie. — Eu die, că, în cele din urmă, sânt de părerea d-voastre; nu se poate să nu aveți dreptate. Insă p’aci­ p’aci ca și ea să aibă dreptate, căci. . . Harpagon. — Cum ai­­zis ?! Domnul Anselm e un ginere minunat: un gentilom nobil, plin de dulceață, asedat, înțelept și foarte bogat, eară din întâia sa căsătorie nu ’i-a rămas nici un copil. S’ar pute oare găsi unul mai po­trivit ? Valerie. — Așa este, însă ea v’ar putea răspunde, că pripiți nițel lucrurile și că trebue să așteptați un timp oare-care, ca să vedeți, dacă inclinațiunile ni­ se potrivesc ori nu cu . . . Harpagon. — Asta-i o ocasiune, pe care trebue s’o apucăm de chică. Dau acum de un avantagiu, pe care nu îl mai pot găsi: el se mul­­țumesce să o iee fără de zestre. V Valerie. — Fără de zestre? Harpagon. — Da. ^ Valerie. — Atunci nu m­ai­­fle nimic. Ăsta-i un cuvânt hotârâtor: trebue numai­decât să se mărite după el. Harpagon. — Asta e pentru mine o economie considerabilă, Valerie. — Negreșit, asupra acestui punct nu mai încape nici o îndoială. Ce-i drept, fiica d-voastre să poate pune în vedere, că măritișul e o treabă mai mare decât ’ți-ar veni se­cretji; că vorba e de a o face fericită ori de a o ne­noroci pentru toată viața, și că o punere la cale, ce urmează a se face pentru toată viața, trebue să fie prea bine chibzuită. Harpagon. — Fără de zestre, Valerie. — Aveți toată dreptatea. De sine se înţelege, că acest Cuvânt coverşeste pe toate celelalte. Nu-i vorbă, se găsesc oameni. Corespondenţă din Viena. Viena, 4 Noemvrie n. 1886. Guvernul rusesc se prepară succesiv se aşeze de forţă faţă cu regenţa bulgară. Deja bastimentele de resboiu au ajuns la gura Varnei, şi se­­jice, că aceste bastimente au cu dînsele trupe de debarcat. Guvernul rus are o problemă grea şi se­rioasă a resolva. E ca şi în tragedia marelui Englez, în care negustorul din Veneţia are sar­cina de a tăia din corpul debitorului seu o livră de carne, dar, fără a răspândi măcar o picătură de sânge, şi aşa şi Rusia trebue să aşeze de toată arta sa, adecă de a exercia o presiune su­ficientă asupra regenţei bulgare, fără să facă nici o incisiune în interesele europene şi fără a provoca susceptibilităţile Austriei şi ale Turciei. „Livra de carne“, Shylokul rus are doar’ drept pe dînsa, cât privesce pe debitorul său bulgar și Europa nu era decisă să-’i dispute acest drept. Dar’ Shylokul rus nu trebue să răspân­dească sângele intereselor europene. Europa va băga de seamă cu ochii severi, ca în cestiunea bul­gară interese europene să nu fie atinse. * Rusia fi-va oare mai fericită decât Shy­lokul tragediei lui Schakespeare ? Pute-va oare să aşeze de forţă fără a provoca şi ameninţa pe Europa? Iată cestiunile, la care aptitudinea di­plomaţiei rusesci trebue să răspundă. A arunca un corp de armată în Bulgaria nu e lucru atât de greu, şi nu va fi pentru Rusia vre­o probă mare de forţă şi putere, dacă ea ar trimite în Bulgaria o parte din armata sa, spre a regula socoteala cu cei doi sau trei oameni, care se află în capul Bulgariei acuma. Dacă însă o mare putere nu tebue să se gândească numai la pri­mul pas, ci şi la al doilea, şi la al treilea, şi precum nici Austria nici Turcia nu sunt dispuse să aprobeze o ocupaţiune militară a Bulgariei, atunci o astfel de demarsă n’ar aduce profit de­cât sforţărilor Englezilor şi ar ajuta pe bărbaţii de stat englezi să aducă la cale coaliţiunea anti­­rusă, la care visează, şi de care au nevoe spre a apăra Indiile. Această coaliţiune poate fi adusă la cale în Europa atunci numai, când Rusia ar face un pas, care ar separa-o de Europa. Situaţiunea e deci pentru un moment următoarea: Rusia, având în consideraţiune, că înainte nu trebue să provoace o coaliţiune europeană contra dînsei, că trebue să renunţe la o ocupa­ţiune militară, şi să se mulţumească de a găsi o formă pentru actele sale de presiune faţă cu re­genţa bulgară, astfel ca marile puteri să n’aibă nimic de obiectat. Ne fac toate aceste impresiunea, par’că s’ar trata de a găsi cuadratura cercului; dar’ aceasta nu e aşa, căci ceea­ ce în şciinţa geome­trică e imposibil, e cu toate aceste posibil pentru politica internaţională. Dacă Rusia declară siguranţa supuşilor sei în Bulgaria insuficientă, şi găsesce prin urmare bine de a investi pe autorităţile sale consulare, care se află acolo, cu o putere executivă mai eficace, atunci formalmente nu e nimic de 7­3 contra, şi marile puteri în iubirea lor de pace abia se vor revolta contra acestei forme de pre­siune contra regenţei. Dar’ Rusia nu va trebui să meargă mai înainte, şi cât priveste specialmente pe guvernul austriac, e sigur, că nu va rămâne indiferent, dacă Rusia va trece dincolo de limitele unei acţiuni limitate. Revistă politică, Sibiiu, 25 Octomvrie st. v. Rapoartele foilor din Viena şi Buda­pesta despre şedinţele de deschidere ale ambelor delegaţiuni trebue să facă o adânca impresiune asupra ori­cărui cetă­ţean. Presidenţii ambelor delegaţiuni — dl Smolka în cea austriacă şi contele Tisza în cea ungară — prevenind într’un mod neobicinuit declarărilor guvernului şi con­sultărilor delegaţionale, nu numai au de­clarat, că situaţia externă e într’o mare măsură neliniştitoare, dar’ au accen­tuat şi aplecarea şi hotărîrea po­poarelor, de a afirma posiţia Austriei în Orient chiar şi cu preţul unui resboiu. Şi s’a făcut această accentuare cu o emfasă, ce sună aproape a o amenințare. Puse în fruntea pertractărilor delegaționale, asemene dis­cursuri pot să producă cele mai viue co­mentare cu atât mai vârtos, cu cât din consonanța lor aproape verbală, chiar la locurile cele mai hotărîtoare și delicate, trebue să se concludă, că acelora a pre­mers o intenţia, dacă nu chiar o înţele­gere comună. „Neue Freie Presse“ zice, că fie cât de bună intenţia, de care au fost conduşi de astădată ambii presidenţi ai delegaţiu­­nilor, — dar­ e greu de crezut, ca prin această fanfaronadă să fi servit ei intere­selor austriace, contelui Kálnoky ’i-au pregătit poate chiar greutăţi, silindu-’l a face multe expuneri neplăcute. Cel mai înţelept lucru e,—sfîrşesce „N. Fr. Pr.“ — de a ţinte deocamdată, că atât contele Tisza cât şi dl Smolka au vorbit numai în numele lor propriu, şi de a aştepta să vedem, dacă adresa împărătească către delegaţiuni pre­cum şi expunerile contelui Kálnoky, ce vor urma mai târc­iu, vor justifica ori nu tonul ce­­l-au luat ei. Pănă atunci cel puţin credem, că vom avea timp să ne mai socotim înainte de a fi siliţi să apelăm la „ultima ratio“. Poate că şi delegaţiu­­nile mai aşteptau pănă atunci, dacă con­tele Tisza n’ar fi un Maghiar şi dl Smolka un Polonez. Vorbind în numărul seu de ieri des­pre enund­ările presidenţilor delegaţiunilor, „Budapester Tagblatt“ se întreabă: „Este resboiul în perspectivă? şi apoi continuă: „Situaţia politică, — şi aceasta e fără în­doială — e foarte serioasă şi noi credem, că mesagiul, ce-­l va adresa Sâmbătă Maiestatea Sa

Next