Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-10-28 / nr. 248

Amil III Sibiiu, Marţi în 28 Octomvrie (9 Noemvrie) 1886 Nr. 248 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr.,­­/a an 5 fl., 1 an 10 ti. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 ti. 20 cr., 1li an 3 ti. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 ti. Pentru România şi străinătate: ș1 an 10 fr., 1/a an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. M ibtín, 27 Octomvrie st. V. Crisa bulgară pare a fi intrat din nou în o faşă mai acută. Cele patru oie au trecut, fără­ ca marea adunare naţională din Tîrnova să fi ales pe noul principe. în acelaşi timp a is­­bucnit mişcarea de la Burgas, care după scirile sosite din Bulgaria se propagă în cercuri din ce în ce mai largi. Se vor­­besce, în sfîrşit, despre revocarea genera­lului Kaulbars şi despre hotărîrea Ţarului de a pune capăt presiunii morale, ca să intervină cu puterea fizică în conflictul dintre Bulgari şi Bulgari. Toate aceste au produs oare­care emo­­ţiune în cercurile politice, mai ales în cele din monarchia noastră, şi nu numai prin care, ci chiar şi în delegaţiunile întrunite sunt acum câteva Ţie se vorbesce, ca­ şi­­când ne-am afla în ajunul unui răsboiu. Ne şi aflăm în ajunul unui răsboiu. Conflictele de interese ce s’au ivit în Orient sânt atât de grave, încât după toată pro­babilitatea ele nu se vor pută să se re­­spalve definitiv decât printr’un răsboiu. Mesagiul, prin care Maiestatea Sa a deschis sesiunea din acest an a delegaţiunilor ni-a produs însă impresiunea, că răsboiul acesta nu e atât de apropiat, ca să avem cuvinte de a ne alarma. Astăz nu mai încape îndoială, că Rusia a făcut tot ceea­ ce a făcut în Bul­garia, ca să nu acem cu aprobarea, cu îngăduinţa puterilor interesate în ceea­­ce privesce posiţiunea Bulgariei, adecă şi a monarchiei noastre. — Şi nici că se poate hotărî de pe acum, dacă interesele mo­­narchiei noastre au suferit în adevăr în urma celor petrecute acum în Bulgaria. Se poate ca ele să fi fost chiar servite. Chiar dacă ar fi fost însă jignite, jignirea nu este destul de mare, ca să motiveze sacrificarea păcii. Răsboiul este fără îndoială cel mai serios dintre toate lucrurile, care se să­­vîrşesc prin oameni, şi dacă Ţariştilor şi oamenilor politici fără de înrîurire hotă­­rîtoare le este iertat să vorbească cu oare­care uşurătate despre el, aceia, care chi­vernisesc interesele cele mari ale popoa­relor, stiu câte averi agonisite cu muncă grea şi câte puteri vii se consumă prin­tr’un răsboiu şi numai după cea mai ma­tură chibzuire iau asupra lor răspunderea, pe care a luat-o Napoleon III, sânt acum şesespre ziece ani. Şi dacă ne dăm seamă, că din roa­dele ostenelelor noastre au să se acopere cheltuelile răsboiului şi sângele fraţilor no­ştri şi al rudelor noastre are să se verse în cas de răsboiu, primim bucuros jigni­rile, pe care le suferim, şi le sântem re­cunoscători acelora, care se opintesc să menţină pacea. Ni se pune acum în perspectivă un principe agreat de Rusia pentru Bulgaria. Să presupunem, că Bulgarii cedează şi aleg un asemenea principe. Ar fi acesta destul motiv, ca să re­nunţăm la binefacerile păcii şi să primim sarcinile unui răsboiu ? După părerea oamenilor cu judecată reală de sigur că nu. Să presupunem, că Bulgarii nu vor ceda şi Rusia va ocupa Bulgaria. Chiar nici o asemenea ocupaţiune n’ar fi destul motiv, căci totdeauna întrebarea este: Ce are să se aleagă din toate fap­tele sevîrşite de Rusia? Ear’ regularea definitivă a relaţiunilor din Peninsula­ Bal­­canica nu o va face Rusia ea singură. Suntem dar, siguri, că multe vor mai avă să se petreacă pănă­ ce va sosi acel răsboiu inevitabil, pe care unii îl văd atât de apropiat. Ba judecând din cele­ ce se petrec, şi mai ales din cele­ ce nu se petrec încă, ajungem la conclusiunea, că în cercurile hotărîtoare ale monarchiei noastre tot se mai speră, că răsboiul se va pută evita. Căci multe şi mari sânt pregătirile, pe care are să le facă o împărăţie ca a noastră în ajunul unui răsboiu, felurite sânt schim­bările, prin care va trebui neapărat să trecem mai nainte de a ne arunca pute­rea în cumpăna istoriei. Ear’ aceste schim­bări se pregătesc, ce-i drept, dar’ încă n’au început a se petrece. Nu dar’ cele­ ce se petrec în Bulgaria, ci cele­ ce se petrec aici la noi au să ne dee simțementul, că ne aflăm în ajunul unei sguduiri. Ear’ până acum nu s’a petrecut încă nimic, ce ar pută să producă în noi acest sen­timent. Mai e încă, am­es adese­ori şi­ncem şi acum, mai e destul timp, pentru­ ca să ne urmăm în toată tigna lucrarea paci­­nică şi nu avem cuvinte de a ne alarma, căci sânt alţii, care poartă grije de inte­resele noastre. Forța „Tribunei“, Sgârcitul. Comedie. De Eleb­ere. (Urmare.) Scena IX. Harpagon, Elisa, Valerie. Harpagon. — (La o parte în fundul scenei.) Har Domnului, nu-i nimic. Valerie. — (Fără să bage de seamă pe Harpagon.) Bar’ în cele din urmă ne mai ră­mâne să fugim împreună, dacă amoru­’ți, fru­moasă Elisă, e capabil de hotărârea ce . . . (Ob­servând pe Harpagon.) Da, fiica trebue să ’i­ se supună tatălui. N’are să mai cerceteze cum e făcut soțul; și mai ales când e la mijloc ma­rele reson al scutirii de zestre, ea trebue să fie gata de a primi tot ceea­ ce ’i­ se dă. Harpagon. — Prea bine! aceste die și eu, că sânt frumoase vorbe. Valerie. — Stăpâne, îți cer iertare, că ’mi-am luat nițel avent și mă încumet a-’i vorbi astfel. Harpagon. — Audi vorbă! sânt încân­tat și voiesc să iei o putere absolută asupra ei. (Cătră Elisa.) Da, degeaba te mai dai în lături, căci îi dau puterea, pe care ’mi-a dăruit-o cerul asupra ta, și mă aștept să faci tot ceea­ ce îți va porunci el. Valerie. — (Cătră Elisa.) Ei, — acum mai resistă. Scena X. Harpagon și Valerie. Valerie. — Stăpâne, mă duc după ea, ca să urmez cu lecțiunile ce-’i făceam . . . Harpagon. — Da, mă vei îndatora, ne­apărat mă vei îndatora. Valerie. — E bine să-mi ținem freul mai de scurt. Harpagon. — Așa este! Trebue . . . Valerie. — Nu vă mai osteniți. Sper, că voiu ajunge la scop. Harpagon. —­ Fă cum scli. Eu mă duc să dau o raită prin oraș și mă întorc în curen­t. Valerie. — (Adresându-se la Elisa şi mergând în partea, pe unde eşise ea.) Da, banii sânt mai preţioşi ca ori-şi­ce în lume; şi trebue se-’i mulţumesci cerului, că ’ţi-a dăruit drept tată un om atât de cum se cade. El scie ce va să facă a trăi. Când se găsesce cineva, care e gata să iee o fată fără de zestre, nu mai privim nici la dreapta, nici la stânga. Toate sânt cuprinse aici: fără de zestre, ţine loc şi de frumseţe, şi de juneţe, de nascere, onoare, în­ţelepciune şi de probitate. Harpagon. — (Singur.) Ce băiat cum se cade! — Iată vorbe rostite par’că de un oracol! Fericit e omul, care poate să aibă un asemenea servitor! Revistă politică. Sibiuu, 27 Octomvrie st. v. Adresa Monarchului cătră de­­legaţiuni preocupă în mare măsură presa din ţeară. Organul ministerului no­stru de externe „Fremdenblatt“ ace, că programul, ce se cuprinde în cuvintele împărătesei, corespunde iubirii de pace, dar’ şi intereselor şi drepturilor monarchiei. Adresa împărătească exprimă deplina încredere într’o pacînică regulare a greutăţilor ce s’au ivit în Orient, „care trebue să se întâmple cu conlu­crarea puterilor.“ Resolvarea cestiu­­nii bulgare are să creeze în principatul autonom o stare de lucruri legală, care are să corespundă tractatelor exi­stente şi intereselor europene pre­cum şi admisibilelor dorinţe ale Bulgarilor. Cuvintele împărătesei pun po­litica monarchiei pe acea casă, pe care singură e îndreptăţită şi datoare să stea, pe basa tractatului de Berlin, care de toate puterile se recunoasce de o basă legală pentru desvoltarea Orientului. Adresa împărătească conformează dreptu­rile, poziţia şi interesele Austro-Ungariei cu cele ale celorlalte puteri şi accentuează, că monarchia ţine strîns la acele. Presa maghiară oposiţională nu e satisfăcută de mesagiul Monarchului. într’un prim-articol plin de cuvinte ne­cuviincioase la adresa Maiestăţii Sale „Bud. Tagblatt“ se silesce a demonstra, că Mo­­narchul n’ar fi ds nimic, şi apoi continuă astfel: „Pentru completare trebue să arătăm şi aceea, că pentru­ ântâia dată de un lung şir de ani încoace lipsesce acum în mesagiul regal ori­ce îndrumare la intimele ra­porturi dintre monarchie şi G­ermania. Locul acesteia îl ocupă acea trasă de „excelente relaţiuni cu toate puterile“, care formează expre­­siunea eufemistică pentru o isolare politică. Nu se poate admite, că această omisiune atât de bă­tătoare la ochi e de a se atribui unei simple în­tâmplări sau unei greşeli; o asemenea „greşeală“ ar fi o greşeală politică, ce nu se poate ierta, şi încă o greşeală de o natură atât de primitivă, că ne sfiim să o atribuim celor­ ce au redigiat me­sagiul. Omiterea acestui pasagiu obicinuit are ne­tăgăduit o însemnată importanţă, şi în mod silit ca şi de voe bună va produce o discuţiune a re­laţiunilor noastre cu Germania.“ Incidentul de la Burgas se ju­decă în cercurile guvernamentale bulgare cu multă linişte. Maiorul P­a­n­i­ţ­a a plecat la Burgas, spre a restabili ordinea. După o depeşă din Tîrnova e pro­babil, că S­o­b­r­a­n­i­a se va închide mâne. Ministrul de finanţe G­e­s­o­f­f ’şi-a dat demisia. „Nevoie Vremia“ declară, că pericolul unui résboiu rusesc-englez din causa Bulgariei e înlăturat, care un résboiu între Rusia şi Austro-Ungaria din aceeaşi causă e imposibil, pentru­ că Austro- Ungaria o scie astă, prea bine, că în cestiunea orientală Germania stă pe partea Rusiei şi că Austro-Ungaria nu poate conta la sprijinul Angliei sau al Turciei. De aceea a aflat de bine guvernul austro-ungar, a nu împedeca pe Rusia în restabilirea influenţei sale dominante. Toate afirmările contrare şi ameninţările, ce vin deci din Austro-Ungaria, nu sânt altceva, decât isbucnirile unei mânii ne­putincioase. „Politische Correspondenz“ primesce din Londra următorul comunicat: î­n cel din urmă consiliu ministerial englez s’a hotărît în un­a­ni­m­i­t­a t­e, de a căuta în cestiunea bulgară o înţelegere cu cabinetul din Vie­na şi de a sprijini eventualii paşi diplomatici ai acestuia, de a încun­­giura totodată îusă ori­ce acţiune, care ar putea altera pacea euro­peană. Această atitudine a Angliei are a se atribui grijei de o c­o­al­iţi­un­e între Francia, Rusia şi Turcia în cestiunea egipteană. Tot numitei corespondenţe li­ se de­­peşează din Londra, că mai mulţi deputaţi bulgari au trimis d-lui Gladstone o adresă. In aceea se amintesc cu mulţumită serviciile, ce le-a făcut Gladstone poporului bulgar pentru Actul al doilea. Scena 1. Cleant, Săgeată. Cleant. — Netrebnicule ce eşti, — pe unde ’ţi-ai căscat gura?! Nu ’ţi-am poruncit eu să. . . Săgeată. — Da, stăpâne; am venit aici să vă aștept ca un par bătut în pământ; însă domnul, tatăl d-voastre, care e cel mai îndârjit om de pe fața pământului, m’a dat afară, ba era p’ac’­p’a ei să mă și bată. Cleant. — Cum stă cu trebile noastre? Am zor mai mult ca totdeauna. De când ne-am despărţit, am aflat ca tatăl meu îmi este rival. Săgeată. — El? — înamorat?! Cleant. — Da! am suferit cele mai gro­zave chinuri, dându-’mi silinţă se ascund turbu­­rarea ce m’a cuprins, când ’mi-a făcut această împărtăşire. Săgeată. — El, se încurcă în amoruri! Ce dracu îi va mai fi trecând prin gând! E cu­rată bătaie de joc! — nu cumva dragostile sânt pentru oameni ca dînsul?! Cleant. — Ce să-’i fac ?! Din nenorocire pentru mine, trebuia să-’i mai între în cap şi această patimă. Săgeată. — Dar’ eu nu înţeleg cuvintele, pentru care îi tăinuiţi amorul d-voastre. Cleant. ■— Pentru­ ca se nu dau loc la bănu­ieli şi să-­mi păstrez cu atât mai lesne porţile, prin care, la nevoie, să pot zădărnici această că­sătorie. — Ce răspuns ai primit? Săgeată. — Pe legea mea, stăpâne, cei­ ce se împrumută sânt niste oameni prea nenorociţi; şi un om trebue se fi suferit mult mai nainte de a fi ajuns, ca d-voastră, pe mânile cămătarilor. Cleant. — Adecă trebile nu se pot pune la cale? Săgeată. — Me iartă. Jupân Simon, sam­sarul nostru, e un om stăruitor şi plin de zel; zice că a făcut minuni pentru d-voastră şi mă încredinţează, că mi-aţi cădut tronc la inimă. Cleant. — Vorbă scurtă: am să pun mâna pe cele cincisprezece mii de franci? Săgeată. — Da; sânt însă la mijloc oare­care condiţiuni, pe care trebue să le acceptaţi, dacă doriţi ca lucrul să ajungă la capăt. Cleant. — Ai vorbit cu omul, dela care vom primi banii ? Săgeată. — Vorbă se fie! Nu aşa se fac lucrurile de felul acesta. El îşi dă chiar mai multă silinţă decât d-voastră, ca se rămână ascuns; lucrurile se petrec mult mai în taină decât credeţi. Samsarul odată cu capul nu ’i-ar spune numele: trebue se-m i făgăduiţi, că astă­ veţi merge să vorbiţi cu el, pentru­ ca să-m i daţi chiar înşivă lămuriri asupra stării şi asupra fa­miliei d-voastre, — dar’ nu la el acasă. Şi nu mă îndoesc de loc, că numele tatălui d-voastră va fi destul, pentru­ ca toate să meargă strună. Cleant. — Mai ales, când e moartă maică­­mea, a cărei stare nimeni nu o poate lua de la mine.

Next