Tribuna, ianuarie-martie 1887 (Anul 4, nr. 1-72)

1887-01-15 / nr. 10

~ Anul IV " ------------­Sibiiu, Joi in 15/27 Ianuarie 1887 Nr. 10 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1l1 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. (In ttumer ciată 5 or. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 14 Ianuarie st. v. Bar’ tumult în dieta din Budapesta! De astă­ dată însă nu e vorba nici de armata comună, nici de Serbia, nici de Bulgaria, nici de pornirea răsboiului contra Rusiei, ba nici chiar _dtf., vre-un Abdul-Kerim-Paşa, ci numai ?de interve­­nirea unui deputat „naţional“ în discuţiu­­nile budgetare. E lucru în adevăr revoltător, că se pot găsi oameni, care chiar şi astăiji mai vorbesc despre „naţionalităţi“ în dieta din Budapesta. Pre când naţiunea maghiară, atât de tumultuoasă şi de răsboinic dis­pusă sunt acum câteva luni, a trebuit să se mai astâmpere puţin şi să se împace şi cu armata comună şi cu politica externă a monarchiei, pre când deficitul, imposan­­tul deficit, ilustrează de minune situaţiu­­nea Ungariei şi renta de aur e căzută sub valoarea ei nominală, pre când puterile europene îşi iau avânt, ca să încerce o înţelegere în ceea­ ce priveşce Bulgaria, pre când principele de Bismarck vorbesce des­pre situaţiunea europeană, care impune sporirea armatei, dl Dimitrievici, deputat al Ungariei, n’are altă grije decât să-’i reamintească lumii, că în regatul ungar mai sânt afară de Maghiari şi alte neamuri de oameni, care vor să trăească în unire cu Maghiarii, dar’ nu vor să se identifice cu ei. E firească indignaţiunea, care ’i-a cu­­cuprins pe bunii patrioţi din dietă faţă cu această sfruntare. Ce mai vreau adecă naţionalităţile? Să se uite împregiurul lor şi să vadă, dacă mai este undeva în Europa vre-o ţeară, în care ele se bucură de niste drep­turi atât de frumoase ca în statul ungar. — Nicăiri, de­sigur, că nicăiri! Adevărul este, că nici nu cer „naţio­nalităţile“ nimic. Ele sunt mulţumite şi se simt foarte fericite, că li se dă ocasiune să poată contribui la consolidarea statului naţional maghiar, — căci un stat numai ca stat naţional se poate consolida. — Numai pe ici, pe colo este câte un „agi­tator“, care face gălăgie, şi dl Dimitrievici nu pe Şerbi, ci pe aceşti agitatori îi re­­presentă, în numele lor vorbesce, de spi­ritul lor e pătruns, — şi e lucru în adevăr trist, că se tolerează asemenea oameni în dieta Ungariei. Dovadă despre spiritul, de care „na­ţionalităţile“ sunt pătrunse, e „Patriarchul“ Angyelics, care nu e un biet de de­putat, ci cap al bisericii serbesci, om cu cea mai mare autoritate, un adevărat re­­presentant al „naţionalităţii“ serbesci, — şi bea în sănătatea d-lui Coloman Tisza, el dimpreună cu toţi mesenii lui floarea Sârbimii. Dovadă este Episcopul Meţianu, care deasemenea întrunesce cele mai distinse persoane la masa lui şi deasemenea bea în sănătatea d-lui Coloman Tisza tot dim­preună cu toţi mesenii lui. Dovadă este Metropolitul Miron Roman, capul bisericii românesc­ greco-orientale, care deasemenea bea, când poate, în sănătatea d-lui Coloman Tisza. Vorba e numai, că nu îi prea dă mâna să întrunească per­soane distinse la masa sa, deoare­­­ce sunt mulţi aceia, pe care trebue să-­i hră­nească cu părintească dragoste. Şi faţă cu asemenea oameni se pune — cine? — un oare­care domn Dimitrievici, un simplu deputat. Şi când aceasta? Chiar acum, în ajunul alegerilor pentru periodul de cinci ani, când adevăraţii re­­presentanţi ai „naţionalităţilor“ dau mese mari şi beau în sănătatea d-lui Tisza. E în adevăr ridicol, chiar mai mult ca ridicol! Dl Dimitrievici se plânge, că „naţio­nalităţile“ sunt representate în dietă numai prin doi deputaţi. Nu-i adevărat! — Majoritatea dietei se compune din deputaţi aleşi în cercuri, în care „naţionalităţile“ au majoritatea voturilor, — adecă din representanţi ai „naţionalităţilor“. Metropolitul Miron şi Episcopul Meţianu, care beau, când au din ce, în sănătatea dlui Coloman Tisza, şi ei tot aleşi au fost, unul de „floarea“ unei metropolă, car’ altul de „floarea“ unei diecese române. Care va să dică „naţionalităţile“ sur­t mulţumite, căci altfel ele n’ar fi ales oa­meni, care susţin guvernul şi beau, când li se dă ocasiune, în sănătatea marelui om de stat, care a soiut atât de bine să re­solve cestiunea naţionalităţilor în regatul ungar. Nu-i vorbă, schimbându-se situaţiu­nea, „naţionalităţile“ ar pută să aleagă şi altfel, şi oamenii lor cu „autoritate“ ar pută să mai bee şi în sănătatea altora. Dar’ situaţiunea nu s’a schimbat încă. Forţa „Tribunei“. Spice de aur. Culese de dascălul loan P. Lazar. (Urmare.) Ticăloasă stare, unde cel nedrept şi fără de cuget se poruncească, car’ cel bun şi de omenie e nevoit şi silit să se supună. Cichin d­eal.* Dumnezeu a lăsat libertatea pentru popoare, şi cei­ ce se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu. E aice seu.* Cine nu e capabil să supoarte dispreţul şi desconsiderarea, nu e menit de a ocupa un loc însemnat în viaţă; şi cine nu voeşte să înceapă cu un lucru mic, nu va sfîrşi cu unul mare. Feuerbach. *■ Să crescem bine tinerimea, lumea nouă, speranţa unui viitor mai frumos, şi atunci am reformat lumea, asigurând­u-’i o soarte de adevă­rată îndestulire. Platon. Ne câim că am ajuns timpuri grele!? Dar’ de ce facem, ca se ne fie grele? . . . Omul cel bun trăiesce mai bine în timpuri grele, decât omul cel rău în timpuri fericite. Franklin.* Sfinţenia nu stă în port şi în barbe lungi. Ci chin deal. * înaintea altor oameni trebue să uiţi de tine, pentru­ că, dacă­ vei vorbi înaintea lor, despre tine, — îţi vei câştiga ori ura ori dispreţul lor. ____?* Nimic mare în lume n’a prins rădăcină fără se fi avut martiri. Dacă apostolii lui Christos judecau, că nu era oportun a se expune la tor­tură, omenirea ar fi idololatră pănă astădi. B. P. Ii a ş d ă u.* Cunoasce-te pe tine însuţi şi prin tine ome­nirea. . . .? * Faceţi educaţiunea omului mai nainte de toate pentru om, şi nu pentru ceea­ ce nu este el însuşi. Nu vedeţi voi, că dacă lucraţi spre a-l educa numai pentru un stat, atunci îl faceţi neapt pentru fiecare alt stat şi dacă moartea va voi, atunci voi aţi lucrat pentru­ ca să-il faceţi nefericit. Rousseau.* Talentul fără noroc e de prisos; Tămâia fără foc nu dă miros. Goethe.* Când o lectură vă înalţă spiritul şi vă in­suflă simţăminte nobile şi curagioase, — nu căutaţi altă regulă pentru a judeca opera, ea este bună şi este făcută de mână ma­ie­stră. La Bruyère.* Sufletul frumos împodobesce şi cel mai urît corp, car’ corpul frumos nu dă nici o po­doabă sufletului urît. Şi ascunşi între munţi şi după dealuri şi movile locuiesc — oameni. Fii modest! Tu încă nu ai inventat şi nu ai cugetat nimic, ce nu ar fi cugetat şi învăţat deja alţii înaintea ta. Şi dacă ai fi tu primul inventator, atunci pri­veste lumina minţii tale ca un dar venit din cer, pe care eşti dator să-­l împărtăşesci cu alţii. Schumann.* unde cânii sunt apucaţi a V. Alexandri.* Capul ce se pleacă, paloşul nu-­l tae, Dar’ cu umilinţă lanţul încovoaie. Bolintinean.* Amiciţia adevărată este o inimă în 2 trupuri. Aristotel.* învingerea cu atât e mai nobilă, cu cât a costat mai multe osteneli. W­­­elan­d. Nu lăuda pe omul care îşi plătesce la timp datoriile, ci pe acela care nu le face. * A învinge înclinarea e greu, car’ dacă ea îşi capătă de soţ şi deprinderea, atunci e cu neputinţă. Goethe.* Toţi bărbaţii de geniu sunt melancolici. Aristotel.* Nu este nimic mai admirabil decât a vedea pe o mamă cu pruncuţul ei în braţă şi nici mai onorific decât o maică între număroşii ei copii. Goethe.# Sărăcia e un făimos profesor. Souvestre.* Cel ce poate ceea­ ce voesce este fericit, însă înţelept şi mare este acela, care voesce nu­mai ceea­ ce poate. Voltaire.• Un suflet rău, apărându-se cu mărturie sacră, este asemenea unui scelerat cu zimbet pe obraz, asemenea unui măr putred la sîmbure. Shakespeare. Opera cea mai folositoare, cea mai sfântă, cea mai creştină, cea mai patriotică ce­­şi-o pro­pune cineva astăzi, este educarea şi instruirea poporului. C. Esarcu# Iertarea duşmanului e cea mai mare răs­­bunare.* în etatea lună răsar primele luciri ale sim­ţului moral care îşi câştigă mai târeniu întreaga sa desvoltare. Pr. De­spin. * Vai de turma, roade oase. Reforma învăţământului în România. Proiectul consiliului general. Hotărîrile consiliului general de in­strucţiune nu sunt obligătoare, dar’ mi­nistrul este dator a-’i raporta acestui con­siliu despre mersul instrucţiunii şi a-’i cere părerea, când voiesce să facă vre-o modi­ficare în programe ori în organisarea în­văţământului. Legiuitorul n’a voit dar’, ca ministrul să atîrne de consiliul general, ci ca el să ceară sfatul unei corporaţiuni de oameni competenţi în materie de învă­ţământ, şi consiliul general nu este un representant al intereselor corpului didac­tic, ci un „consiliu“, — aşa se şi nu­­mesce, — pus la disposiţiunea ministrului, care poate să fie şi un om lipsit de ex­perienţe didactice şi de cunoscinţe speciale în ceea­ ce priveste învăţământul. Ne vom aştepta dlar’, ca consiliul ge­neral, compus de membrii aleşi din mij­locul corpului didactic, adecă de oameni competenţi în materie de instrucţiune, să examineze proiectul ministrului din punct de vedere didactic şi să-’i arete scăderile din acest punct de vedere, pentru­ ca astfel să-’l lămurească pe ministru, care nu are experienţe didactice, şi să-’i lămurească şi pe membrii corpurilor legiuitoare, dintre care cei mai mulţi de asemenea nu sunt oa­meni competenţi în materie de învă­ţământ. Consiliul general n’o face însă aceasta, ci pune alăturea cu proiectul ministrului un proiect al seu. Trebue dar­ să examinăm deosebirile dintre aceste două proiecte, dacă voim să aflăm, care sunt ideile consiliului general în ceea­ ce privesce organizarea învăță­mântului. Sânt foarte număroase deosebirile aceste. Aproape la fie­ce-care paragraf re­­presentanţii corpului didactic se pronunţă contra proiectului prezentat camerei. Ori­cât de multe însă, aceste deosebiri se pot grupa în două categorii: unele, care pri­vesc cestiunile de interes general, care al­tele, prin care consiiul general susţine drepturile şi interesele corpului didactic. Ne mărginim de astă dată la aceste din urmă. în art. 5 proiectul de lege împarte instrucţiunea în elementară, primară, se­cundară, superioară şi specială. Consiliul general nu admite o instruc­ţiune specială, ci pune aşa numitele şcoli speciale în aceeaşi categorie cu şcolile se­cundare. E cu toate aceste, tocmai din punctul de vedere didactic, o deosebire esenţială între şcolile secundare, care pre­gătesc tinerimea pentru o şcoală supe­rioară, şi şcolile speciale, care o pregătesc pentru o anumită carieră din viaţa practică. Una are să fie pregătirea, pe care o cerem de la profesorul şcolii secun­dare, şi alta, pe care trebue s’o aibă pro­fesorul unei şcoli speciale, şi un om, care este foarte bun profesor la liceu, poate să fie un rău profesor la o şcoală pe­dagogică ori la una agronomică, deoar­e­ce unul este punctul de vedere, din care se predă şciinţa la şcoala secundară şi cu totul altul acela, din care o privesce şcoala specială. Şi anume la şcolile speciale tre­bue să se ceară de la profesor nu numai o practică particulă, ci totodată şi o par­ticulară vocaţiune. Se înţelege, această deosebire poate să fie supărătoare pentru mulţi dintre cei ce aspiră la vre­o catedră de şcoală spe­cială,­­ dar­ acesta nu e un argument contra împărţirii făcute în proiectul de lege. în art. 7 proiectul de lege îi de­clară pe învăţătorii şi pe institutorii pri­mari, pe profesorii secundari, precum şi pe profesorii şi pe măiestrii de conferenţa

Next