Tribuna, iulie-septembrie 1887 (Anul 4, nr. 146-220)
1887-07-24 / nr. 166
Anu] IV Sibiiu, Vineri 24 Iulie (5 August) 1887 Nr. 166 Ab' i 1 ' ă & 1 lună , Pentru V* an 10 fr.. tele fl. 50 cr., .0 fl. cr. pe lună, .ai î u' j* .1 3 fl. 50 cr., , 1 an 14 fl. uia străinătate: II an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare di de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 23 Iulie st. v. După telegrama noastră delaBudapesta, publicată în numărul nostru de ieri, cestiunea bulgară a început a se mişca într’un tempo mai iute. Am fi îndreptăţiţi, după telegrama aceea şi după cea dela Viena de acelaşi dat, a ne aştepta astăzi sau mâne la alte telegrame dela vre-un punct al Bulgariei, care să ne anunţe sosirea prinţului Ferdinand de Coburg în Bulgaria, depunerea jurământului, primirea guvernului şi toate celelalte câte sânt de lipsă pentru aşezarea unui domnitor într’o ţeară. Telegrama dela Viena însă are o codiţă. Codiţa telegramei dela Viena de altă parte consună în esenţă cu cuprinsul telegramei tot de ieri de la Constantinopol. Una admonează de paşi precipitaţi, alta are în vedere o conferenţă de puteri, care să respalve cestiunea bulgară. Admoniţiunea aceasta ca şi propunerea conferenţei este semn, că situaţiunea nu e tocmai senină, în tot caşul, dar’ mai ales dacă prinţul de Coburg a plecat spre Bulgaria şi nu ia în considerare consiliile Porţii, ar fi interesant a sei, că al cui protegiat merge să ocupe tronul vacant al Bulgariei ? Al Rusiei la toată întâmplarea nu poate fi. Rusia este şi acum stăruitoare într’aceea, că guvern, regenţă şi Sobranie din Bulgaria nu sânt legale. Prin urmare nici ceea ce au lucrat ele nu poate fi legal, se înţelege, din punctul de vedere al Rusiei. Nici candidatul Porţii nu poate fi, cu toate că aceasta nu are scrupulii, care îi are Rusia. Poarta, care se pare a fi indiferentă de împregiurarea, că cine va ocupa tronul Bulgariei, rupte din trupul ei, este mai mult îngrijeată de conflicte noue, ce s’ar pută nasce între puterile europene. Ba de sigur că se teme, că conflictele aceste tot numai pe contul ei au să se respalve. Germania se lapădă la orice ocasiune de aceea, că ar ave interese directe în Orient. Ea, care a lăsat pe Alexandru de Battenberg în voia sorţii lui, nu credem că ar protegta pe principele de Coburg. Dintre celelalte puteri mari, afară de Austro-Ungaria, iarăşi nici una nu poate fi protectoare domniei celui nou ales pentru tronul Bulgariei. Austro-Ungaria, ca vecină imediată cu Orientul, are interese de a protegia pe cineva pe tronul Bulgariei. Şi dacă semnele nu ne înşeală, principele de Coburg, despre care nu e de a se presupune, că ar merge numai pe socoteala sa proprie în patria cea nouă, nu poate fi decât protegiatul Austro-Ungariei. Nu simţim a fi chemarea noastră să judecăm, dacă Austro-Ungaria face bine sau rău, împregiurările, care ne sunt nouă impuse, zădărnicesc din capul locului valoarea judecăţii ce n-am face, şi dacă judecata aceasta ar fi încă odată aşa de bună. Un lucru însă ne va fi şi nouă permis şi cu putinţă a constata, că dacă mişcarea cea nouă a cestiunii bulgare se face sub protecţiunea monarchiei noastre, conflictul cu Rusia este foarte apropiat. Bărbaţii de stat din Rusia caută de mult un conflict cu Austro-Ungaria, pentru că de mult s’ajis, că drumul la Constantinopol pentru Rusia este peste Viena. Fiind Constantinopolul causa, prilegiul cu un protegiat de bună seamă ar fi bine venit pentru Rusia, ca să ajungă odată la răfueala unei socoteli, pe care Rușii pare că s’au săturat a o mai purta în cărţile lor de conturi curente. Avem toată încrederea, că bărbaţii de stat ai monarchiei noastre se vor fi îngrijit şi pentru eventualitatea conflictului cu Rusia, ca monarchia la timpul seu să se opună cu demnitate agresorului din afară. Suntem cu toate aceste nedumeriţi pentru situaţiunea internă şi n’am dori, ca înainte de a se lămuri aceasta să întrăm în ceartă cu nimenea din afară, în Cislautania divergenţele între Germani şi Slavi nu mai înceată. Este o luptă continuă pentru conducere, dar’ nu pentru o înţelegere frăţească între naţionalităţile de acolo. Dincoace, la noi în Translaitania, conducerea ar fi asigurată de mult în mânile Maghiarilor. Aceştia însă nu se mai mulţumesc nici cu atâta. Ei vor ca din Ungaria să dispară naţionalităţile nemaghiare şi Ungaria să devină un stat naţional maghiar. Românilor, Germanilor, Slavilor aceasta nu le convine şi, lucru foarte firesc, că într’o astfel de situaţiune cei mai ameninţaţi în existenţa lor, nu pot fi mulţumiţi. Este adevărat, căfiarele oficioase de vre o câtevajile pare că ar începe a atinge nişte coarde mai plăcute pentru unele dintre naţionalităţile Ungariei. S’ar pută, ca bunăvoinţa aceasta extraordinară şi neaşteptată, să stee în legătură şi cu călătoria Monarchului prin ţeară. ţirarele maghiare şi maghiaroane însă ’şi-au mâncat de mult creditul. Câţi munţi de aur n’au promis ele la alte ocasiuni, pănă au trecut preste vreun năcaz, pentru ca mai târziu să nu mai vree să scie de nimica şi să-şi bată joc de cei ce au crezut promisiunilor lor. Noi am stăruit de mult pentru o limpezire dreaptă şi sinceră a situaţiunii la noi acasă, însă tot în zadar. De aceea acum, deşi în împregiurări atât de serioase, aflăm mai consult a ne mărgini la constatarea lucrurilor şi la atragerea atenţiunii asupra lor. Vadă apoi cei cu puterea în mână ce vor face. Am dori însă, ca să vadă cât mai curând şi să facă ceea ce e spre binele monarchiei iarăşi cât mai curând, căci timpul, aşa ni se pare, că înteţesce şi înteţesce foarte. Revistă politică, Sibiiu, 23 iulie st. v. Alteţa Sa imperială Archiducele Albrecht ’şi-a serbat ieri în Weilburg lângă Baden în cel mai restrîns cerc familiar jubileul de şepte jeci de ani al nascerii Sale. Cu toate că la expresa dorinţă a înaltului iubilor, serbarea a fost de un caracter privat şi curat familiar, aproape toate jurnalele din capitala monarchiei îşi aduc aminte cu acest prilegiu de bătrânul şi gloriosul conducător al armatei austriace. „Wiener Abendpost“ scrie între altele : „Cu toate că înaltul iubitor, credincios simplicităţii întregei lui fiinţe, voesce să petreacă această dimemorabilă retras şi în linişte, în toate părţile monarchiei mii şi cară mii de inimi austriace vor participa cu bucurie la această rară festivitate şi cu o mândrie patriotică îşi vor aduce aminte de ilustrul prinţ, care a împodobit cu lauri neperitori stindardele Austro-Ungariei şi a strălucit totdeauna pentru toţi ceilalţi drept model al virtuţilor militare şi cetăţeneşti. Pretutindene se vor ridica rugăciuni smerite cătră cer, ca preabunul Creator să dăruească gloriosului mareşal eroic încă o viaţă lungă, spre prosperitatea Austro- Ungariei, a bravei sale armate şi a credincioaselor sale popoare.“ Nu mai încape îndoială, că poporul român din monarchia aceasta încă se alătură acestor urări loiale faţă cu ilustrul şi gloriosul mareşal. în decursul celor din urmă 24 de oare, cestiunea bulgară a intrat într’un nou stadiu. Poarta, care până acum a observat o atitudine foarte reservată şi ’şi-a definit punctul ei de plecare faţă cu alegerea prinţului Ferdinand de Coburg într’acolo, că ea ar fi aplecată a sancţiona alegerea admiţând, că ea va fi aprobată de puterile Signatare ale tractatului de Berlin, s’a lăpădat de reserva ei şi s’a adresat direct cătră prinţul. Se vede, că în faţa soirilor ce se respândiseră (filele din urmă despre grabnica plecare a prinţului de Coburg la Bulgaria, Poarta s’a simţit nevoită a interveni şi a advertisa în toată seriositatea pe nou alesul principe de a merge la Bulgaria, fără a se fi asigurat mai nainte de aprobarea tuturor puterilor. Cât priveste însăşi plecarea prinţului la Bulgaria, (fiarele aduc cele mai contrazicătoare serii. Unele susţin, că are să plece preste două altele că a plecat deja, care altele afirmă, că se află în Viena şi aşa mai departe, că omul nu se mai poate orienta de loc. Un lucru stă mai presus de orice îndoeală, că Rusia nu a renunţat la punctul ei de plecare în această afacere şi foile Forţa „Tribunei“. Mica Fadeta. De George Saud. (Urmare.) III. Sylvinei nu voi se audă nimic din toate acestea; cu toate că avea inima mai duioasă ca Landry pentru tatăl seu, mamă-sa şi pentru mica Nanetă, el se temea de a o lăsa aceasta în spinarea iubitului său frate. După ce au mai discutat, ei traseră la sorți cu paie neegale și soartea căfîi pe Landry. Sylvinei nu fu mulțumit cu această probă și voi să încerce soartea cu un ban aruncat, — față sau dos. Fața căifa de trei ori pentru el, trebuia dar’ ca tot Landry să plece. — Vei fi bine, că soartea voesce, (fise Landry, și scii că nu trebue să te împotrivesci sorții. A treia (fi) Sylvinei plânse încă mult, dar’ Landry nu mai plângea aproape de loc. Pentru prima dată idea de a pleca îi făcuse poate mai multă întristare ca fratelui seu, pentru că el își cunoscea mai bine curagiul și nu se lăsa pe nădejdea neputinței de a se opune părinților sei. Afară de acestea Landry avea mai mult amor propriu ca fratele seu. Li s’a zis de atâtea ori, că niciodată nu vor ajunge oameni desăvârșiți, dacă nu se vor deprinde să se despartă, încât Landry, care începea să simtă mândria celor patrusprezece ani, voia să arete, că nu mai era un copil. El era totdeauna întâiul, care îmbărbăta pe fratele său, și-’l punea la cale începând cu Ziua când au fost să caute un cuib în vârful unui copac, pănă în Ziua în care se găsiau. El reuși și de astă-dată a-’l liniști, şi seara, întorcându-se acasă, îi spuse tatălui seu, că frateseu și el s’au hotărît a-’și face datoria, că ei au tras la sorți şi că el, Landry, va trebui să meargă să mîne boii cei mari dela Priche. Jupân Barbeau luă pe gemeni pe unul din genunchii sei, cu toate că erau cam mari şi tari, şi le vorbi astfel: — Copiii mei joacă-ve ajunşi la vârsta de a pute judeca; o văd după supunerea voastră şi sânt mulţumit. Aduceţi-ve aminte, că dacă copiii fac plăcerea tatălui şi mamei lor, ei fac plăcerea lui D-Zeu ,din cer, care îi resplătesce într’o Zi. Nu voesc să sciu, care din voi amândoi s’a supus cel dintâiu. D-Zeu îl scie și-’l va binecuvânta atât pe el, pentru că a vorbit drept, cât și pe celalalt, pentru că a ascultat. După aceea el duse gemenii la mama lor, ca și aceasta să-’i laude; dar’ jupânesei Barbeau îi fu atât de greu a se stăpâni să nu plângă, că nu putu să redică nimic și se mulțumi a-i săruta. Jupân Barbeau, care nu era de loc neîndemânatic, scia foarte bine, care din doi avea mai mult curagiu și care mai mult simțement de iubire. El nu voi de loc să treacă cu vederea bunăvoința lui Sylvinei, căci vedea, că Landry era hotărât din toată inima, și numai un singur lucru, durerea fratelui său, putea să-l abată de la ținta lui. De aceea deșteptă pe Landry înainte de a se face Ziuă, având grije de a nu mișca pe gemenul cel mai mare, care dormia lângă el. — Aide, dragul meu, îi zise el încet, trebue să plecăm la Priche înainte de a te vedea mamă-ta, căci scii că aceasta o mâhnesce și trebue să o scutim de adio. Eu merg să te conduc la noul tău stăpân și sâ-’ți duc pachetul. — Nu-’i voiu Zice adio fratelui meu ? întrebă Landry. Asta ar fi prea mult: să plec fără să-’l anunț? — Dacă fratele tău se scoală și te vede plecând, va plânge, va deștepta pe mamă-ta, și se va pune și dânsa să plângă mai amar, din causa mâhnirii voastre. Aide, Landry, tu ești un băiat de inimă și nu ai voie să vezi pe mamă-ta bolnavă. Fă-ți datoria cum trebue, copilul meu. Nu mai târziu ca astă seară, îți voiu aduce pe fratele tău, și fiind mâne Duminecă, tu vei veni să vezi pe mamă-ta des de dimineață. Landry se supuse cu curagiu și trecu portița casei fără a se mai uita înderetul lui. Jupâneasa Barbeau nu dormia așa de adânc și nu era așa de liniștită, ca să nu fi auzit tot ceea ce bărbatul ei îi zicea lui Landry. Sărmana femee, înțelegând purtarea bărbatului seu, nu se mișcă și se mulțumi de a da la o parte puțin perdeaua patului, pentru ca să vadă eșind pe Landry. Sufletul ei era atât de plin, încât sări din pat pentru a merge să-’l sărute, dar’ se opri când ajunse lângă patul gemenilor ei, unde Sylvinei dormia încă foarte adânc. Bietul băiat plânsese atât de mult, trei zile şi trei nopţi, că acum era plin de osteneală, ba chiar suferia puţin de friguri, căci se învârtia pe perina sa, gemând şi suspinând fără de a se pute deştepta. Atunci jupâneasa Barbeau, privindu-l nu se putu opri de a zice, că ar fi simțit mai multă durere, dacă ’l-ar fi vezut pe acesta plecând. Este foarte adevărat, că el era cel mai simțitor dintre ei, sau pentru că el avea un temperament mai moale, sau pentru că D-Zeu, în legea naturei sale, ar fi scris că dintre două fiinţe cari se iubesc, fie din amor, fie din amicie, totdeauna una să-’şi dee inima mai mult ca ceealaltă. Jupânul Barbeau avea mai multă preferinţă pentru Landry, pentru că punea mai mult preţ pe lucru şi pe curagiu ca pe desmierdări şi atenţiuni. Dar’ jupâneasa Barbeau avea aceeaşi preferinţă pentru cel mai gingaş şi mai dulce, care era Sylvinei. Mama privi pe sărmanul băiat, care era palid şi desfigurat, şi îşi zise că ar fi un lucru sfâşietor de a-l da aşa de curând la lucru; că Landry are mai multă putere pentru a duce greutăţile, şi afară de asta iubirea lui faţă cu fratele seu şi cu mamă-sa nu-’l atinge în aşa grad, ca să-’i pricinuească vre-o boală. Este un băiat, care are multă stăruinţă pentru datorinţele sale, se gândi ea; dar’ cu toate aceste, dacă nu ar avea inima puţin tare, tot nu ar fi putut pleca astfel fără de îndărătnicie, fără de a-’şi întoarce capul şi fără a-’i curge o lacrimă. El nu ar fi avut puterea de a face doi paşi, fără de a îngenunchia spre a cere curagiu dela Dumnezeu, şi s’ar fi