Tribuna, iulie-septembrie 1887 (Anul 4, nr. 146-220)
1887-09-26 / nr. 217
Anul IV Sibiiu, Sâmbătă 26 Septemvrie (8 Octomvrie) 1887 Nr. 217 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., lU an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., lU an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. In numer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Ca la Octomvrie v. 1887 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Preţurile abonamentului sunt însemnate în capul foii. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în Monarchie cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sunt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea, unde se află, şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, în cari li s’a trimisziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului 11 „T r i b u n a“. Corespondenţa din Sibiiu. Uniar din Bucuresci publică o corespondenţă particulară datată din Sibiiu, biuroul de presă din Budapesta face un extras tendenţios din această corespondenţă, care oficiosul „Kolozsvár“ din Cluj provoacă guvernul să iee măsuri contra „grupului de agitatori“ din Sibiiu. Laparul din Bucuresci găsim pe dl Săcăşanu, la biuroul de presă din Budapesta găsim pe dl Suciu, car’ la oficiosul din Cluj găsim pe dl Sándor Iozsef. Ce au a face aceşti trei oameni unul cu altul ? Cum se întâmplă, că ei, cu voie ori fără de voie, lucrează concentric în vederea aceluiaşi scop ? Pe cine servesc ? treburile cui le fac? cine-i inspiră? cine-i pune la cale? Vom da, dacă va fi de neapărată trebuinţă, răspuns lămurit la toate aceste întrebări. Şi pentru ca să putem vorbi cu destul temeiu şi cu dovedi în mână, am cerut să ni se comunice numele autorului corespondenţei datate din Sibiiu şi publicate în „Unirea“ din Bucuresci. Şi nu ne îndoim, că dl Bibicescu, directorul „Unirii“, om onorabil şi Român bun, nu va întârzia a ni-l comunica, fiindcă e vorba de reputaţiunea unui întreg grup de oameni, membrii din Sibiiu ai partidului naţional român, de libertatea lor personală şi de siguranţa căminului lor. Nu pentru întâia oară se întâmplă, că publicaţiuni făcute la Bucuresci au fost luate de autorităţile noastre publice drept pretexte spre a persecuta pe unii dintre Românii de aici, şi cetitorii noştri, ba Românii toţi îşi vor fi aducând aminte, că procurorul ung. reg. a făcut asistat de întreaga poliţie orăşenească perchisiţiune domiciliară la „Institutul Tipografic“ din Sibiiu, ca să afle manuscriptul faimoasei proclamaţiuni „iredentiste“ şi literele cu care ea a fost tipărită, şi în acelaşi timp mulţi Români au fost în deosebitele părţi ale ţerii arestaţi ori neliniştiţi prin perchisiţiuni domiciliare. Nu mai poate deci nimeni să creadă, că oamenii, care provoacă de la Bucuresci asemenea interveniri ale puterii publice contra Românilor de aici, nu cunosc urmările faptelor, pe care le săvîrşesc, şi fac din „prea mult foc naţional“ceea ce fac, ei stiu ce fac, vreau să facă ceea ce fac şi sunt puşi la cale de aici, de cătră aceia, cărora le vin la socoteală persecuţiunile pornite contra membrilor partidului naţional român. Ajunşi în posiţiune de legitimă apărare, vom arăta, când nu ne va mai rămână alta, ce este liga secretă, de care am vorbit în atâtea rînduri, unde se înnoadă firele acestei lige, cum o mulţime de oameni naivi sânt intraţi fără de spirea lor între firele ce se întind preste întregul popor, cine face mişelia, cine denunţă pe alţi oameni onorabili drept făptuitori ai ei şi cine trage profit din întreagă această lucrare ascunsă. Nu sânt scopuri politice, nu aspiraţiuni comune ceea ce leagă pe aceşti oameni: e câştigul material ori satisfacerea ambiţiunilor mici. Nu „Carbonari“ sânt ei, ci un fel de „Maffia“, un fel de „Camera“, oameni, care nu caută decât banul şi mulţumirea personală, împărţindu-şi rolurile, unii dintre ei se fac cele mai plecate slugi ale guvernului, pentru ca să câştige favorurile puterii publice, pe când ceialalţi îşi dau aerul de cei mai înaintaţi susţinători ai causei române, pentru ca să câştige aderenţi în mijlocul Românilor lipsiţi de educaţiune politică. Astfel unii aduc drept capital pentru neguţătoria comună trecerea lor la guvern, pe când ceialalţi întră în târg cu trecerea lor la Români. Şi mulţi sânt Românii naivi şi blegi, care, deşi cei mai onorabili oameni, întră bona fide, nesciind ce fac, în serviciul acestei lige rîvnitoare la câştig de provenienţă problematică. Şi de aceea ne mărginim de astă-dată a-i sfătui pe fraţii noştri români să fie mereu trezi şi să bage bine de seamă cu cine se însoţesc, căci am ajuns niste timpuri, în care frate nu mai poate să aibă încredere în frate, tată şi fecior se vând unul pe altul şi buna credinţă a ajuns a fi o nenorocire pentru cei ce mai ţin la ea. Sepoate, că autorul corespondenţei din Sibiiu este o unealtă, un om, care face răul, fără ca să ştie că-l face: vorba e cine îl pune la cale, cine profită de buna lui credinţă. Continuatio delectat. Guvernamentalii din Cluj bat felul câtă vreme îl sciu cald. „Corespondenţa din Sibiiu“ e un bun capital pentru dînşii, şi oameni practici n’ar fi, dacă n’ar exploata acest capital. „Kolozsvár“ publică în numărul sosit azi aici sub titlul „Articolul agitator“ un prim articol, care se începe cu cuvintele: „In numărul de ieri am publicat articolul „Unirii“ din Bucuresci, care a fost scris în Sibiiu şi se pronunţă în cel mai despectuos şi mai insultător mod asupra călătoriei prin Ardeal a Maiestăţii Sale. „Tonul acesta nu e nou în presa din România. E un întreg şir defilare române, care au fost oprite din Ungaria pentru articolele lor agitatoare; între acestea e poate şi „Unirea“. E întinsă linia de bătaie, care din România combate cu vehemenţă statul ungar şi propagă acolo ura oarbă contra naţiunii noastre. De asemenea nu e lucru nou, că chiar Românii noştri poartă această luptă externă, prin ascuns, sub volul secretului, ca să nu fie atinşi de asprimea legii. Aici acasă, cel puţin în public, nu merg cu agitaţiunile lor decât pănă acolo, până unde, sub scutul libertăţilor noastre în adever marinimoase, n’au să se poată teme de pedeapsă. Celelalte lucruri mai cu sîmbure le spun în presa din România, car’ acolo le deschid teren şi-’i acompaniază bucuros în răsvrătirea îndreptată contra Ungariei“. Oficioşii clujeni cer deci, că dacă legaţiunea din Bucuresci nu va interveni, să intervină puterea publică din Ungaria contra Românilor de aici. Resonamentul e foarte practic. Nu credem, că este în Bucuresci vre-un par, în redacţiunea căruia nu sânt şi vre-o doi, trei Ardeleni. Acestor oameni, pe care actualul guvern ungar ’i-a silit să-’și părăsească țeara, să pribegească, nu li se poate cere să propage acolo, unde sânt, iubirea cătră „frații“ lor Maghiari, cari susțin guvernul. In zadar am cere-o aceasta, căci nu are nici unul să ni-o dee. Guvernul, ca om practic, n’are deci decât să-’i strângă în chingi pe Românii, care au mai rămas pe aici şi nu vor să între în ceata d-lui Gali şi a Metropolitului Miron, pentru ca, cel puţin din iubire cătră „cei de acasă“, emigraţii să fie mai cruţători. Consiliul e practic, nu se imense care vor trebui să fie urmările punerii lui în practică. Tare ne temem că nu acele, pe care le doresc Clujenii. Forţa „Tribunei“. Rusalin păcurarul. Poveste. De Nicolae Trimbiţoniu. (Urmare.) Când acolo ajungând, Arunsmea ei privind, Care — atât era de lungă, Cât în iad putea s’ajungă, în fântână el vedea, Un şerpe ce se silia, Din apă în sus să sară Şi-aşa s’ajungă afară, Dar’ de câte ori săria In fântână car’ cădea. Atunci bietul Rusalin Mai prinse curagiu plin, Propusul seu ’și-l schimbă, Căci el astfel cugetă: — „Vai Doamne, cum m’am stricat, „Vrând se fac groaznic păcat, „Se-’mi perd eu sufletul meu „Ce ’mi-l’a dat Dumnezeu — „Pentru puţinică jele, „Să-’mi sfîrşescfilele mele, „Intr’un mod prea uşurel, „Ca şi când n’aş crede ’n el. „Est şarpe n'are ca mine „Minte şi înţelepciune, „Totuşi viaţa-’şi iubesce, „Pre sine nu se jertfesce, „Ci 'n tot chipul se silesce „Viaţa să-’şi mântuiască, „Şi tot mai mult să trăiască. „Ear’ un om cum sânt şi eu, „Făcut chiar de Dumneczeu „După chipul lui cel sfînt „Să fiu domn pe-acest pământ, „Oh! Doamne ce-am voit eu, „Să mă fac călăul meu, „Să m’arunc singur în iad, „Ca şi-un la minte stricat. „Nu! — eu asta n’o voiu face, „Căci mie viaţa-’mi place, „La Dumnezeu voiu gândi, „Voia lui vom împlini. „Trebue să se scie bine, „Că „uciderea de sine“, „E cel mai mare păcat, „Ce rămâne neiertat, „Pănă ’n vecii vecilor, „Ori-şi cărui muritor. „Deci cu inima înfrântă „Şi cu gura tremurândă, „Mă rog, Doamne îndurat, „Iartă-’mi mie-acest păcat, „Că-’i eşti din minte slabă „Şi necugetare ’ntreagă“. La şerpe să mai gândi Pe care-l compătimi, Şi căruijicendu-’i: — „Frate! „Gândind acum cu dreptate, „Tu mă mântuişi pe mine „Deci şi eu te scap pe tine, „De nefericita soarte, „De primejdia de moarte“. Apucă băţul în mână Şi-’l întinse în fântână, De care s’a acăţat, Şerpele cel desperat, Pănă a eşit afară, Din fântâna cea amară. Dară, lucru ’nfricoşat, Căci când se văciu scăpat, în loc de a sări jos, Şi de-a mulţumi frumos, S’acăţa de Rusalin Şi întră la el în sîn. Rusalin, plin de mirare De îndrăzneala cea mare A şerpelui blăstămat, în ăst chip i-a cuvântat: — Aceasta o cugeţi, frate, A fi lucru cu dreptate? Ca pe-al tău mântuitor, După ce scapi să-l omori? Nu te temi, că car’ te-arunc, în fântâna fără fund? Unde sigur vei peri, Nime nu te-a mântui! — „Cum? porţi de acele ’n gând? — Rise şerpele plângând“ — „Că eu voiesc să omor „Pe-al meu binefăcător? „La tine 'n sân m’am băgat, „Fiind tare ’nfricoşat, „Din fântâna ce întrece, „Chiar ghiaţa, cu apa rece. „Deci am vrut să mă ’ncălejesc „De sînul tău omenesc, „Să mă duc cu trupul cald, „Pe pământul celalalt, „Unde tatăl meu domnesce, „Preste şerpi mai mare este. „Trebe să sei luminat, „Că io’s fată de împărat, „împăratul şerpilor, „Din ţeara vezurilor. „Deci, te rog, frate fii bun, „Să mă duci la tine ’n sîn, „Pănă ’n ţeara tatălui, „Din fundul pământului, „Care, când mă va vede, „Foarte bine-’i va păre, „Fapta ’ţi-o va răsplăti, „Ce vei cere-’ţi va ’mplini; „Căci şi animalul are „Inimă cu milă, care „Nu uită de fapta bună, „Ce-i a inimei cunună, „Şi de poate-o răsplătesce, „De nu, — totuşi mulţumesce. Revistă politică. Sibiiu, 25 Septemvrie at. v. Mare sensaţiune a produs în Pesta o publicaţiune aparului „Egyetértés“ despre mandatul de deputat al ministrului de comerciu Széchenyi. Publicaţiunea aceasta priveşte un raport confidenţial cel-a trimis főispanul comitatului Somogy ministrului de interne despre alegerea din Kaposvár, unde ministrul de comerciu fu proclamat de deputat dietat. Nu mai încape îndoeală, că acest raport confidenţial a ajuns pe cine ştie ce cale incorectă în publicitate, dar, tot atât de sigur e şi aceea,