Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-12-04 / nr. 275
Anul IV Sibiiu, Vineri 4 16 Decemvrie 1887 Nr. 275 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., V» an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un numir «»stă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Stfelin, 3 Decemvrie st. v. Mergem ori nu cu Ruşii!? Iată întrebarea, pe care ni-o pun oposiţionalii moderaţi în coloanele organului lor principal „Pesti Napló“. Mai stim şi noi! ? Dl general Traian Doda, constată în răspunsul dat comisiunii de incompatibilitate a dietei, că-’şi susţine cu firmitate declaraţiunea făcută la 10 Octomvrie, deoarece de atunci şi pănă acum situaţiunea nu s’a schimbat întru nimic; roagă deci comisiunea să aprecieze această afacere şi din punct de vedere al raţiunilor de stat mai înalte şi să tragă atenţiunea Casei în mod cuvenit simptomaticei însemnătăţi a unor asemenea apariţiuni. E şi acesta un fel de răspuns foarte lămurit pentru cei ce vor să-l înţeleagă. Şi oposiţionalii de la „Pesti Napló“ ’l-au înţeles, precum se vede. „Dacă vine duşmanul, — 4'° eb — cum stăm aici acasă? Aşa-i, că pentru apărarea Tronului şi a patriei toţi ne vom urma ? Sau vor face unii ca pe timpul, când prima oară a fost la noi Muscalul şi s’au unit cu Paşchievici cetele revoluţionare ale lui Hurban, Raiachi şi Axentie? .... E justificată deci întrebarea, că în caşul unui răsboiu cu Rusia cum stăm aici acasă cu naţionalităţile. Mai întrebăm apoi, cum stau naţionalităţile în Austria, pentru că răsboiul e o causă comună. E entusiasmul general? Putem să fim liniştiţi? .... Dar’ în Austria nu va fi revoluţiune, pentru că nu poate să fie. Statul acolo e puternic............. Aici în Ungaria însă se nu ne facem ilusiunea, că nu mai există cestiunea naţionalităţilor. Ba există cev, numai că nu în parlament. Abia s’a ivit vestea despre pregătirile de răsboiu ale Rusiei, „ asta va“ a şi dat signalul de alarmă. Acum se va adeveri prevestirea lui Polit. Ne vom întâlni la Philippi! Emisarii rusesci încep a se mişca în Zagrabia, la Neoplanta şi la Belgrad. Slovacii panslavişti aşteaptă pe Gurko, mesia al lor, care le va aduce la St.Martin libertate rusească. Ear’ „Tribuna“ daco-română scrie despre „deşteptarea Românilor“ şi repetă cele ause de Traian Doda, că: „nemulţumirile şi suferinţele noastre au ajuns pănă la acel grad, încât nu le mai putem suporta“. De ce să tăgăduim? vechile partide naţionale există şi acum şi ele îi aşteaptă pe Muscali. Ele sunt duşmanii patriei şi prietenii duşmanilor noştri. In cas de răsboiu trebue să-i punem la adăpost, ca nu cumva organisaţi în bande revoluţionare, să se pună în serviciul panslaviştilor. Lesne pot să ne compromită patria în timpuri critice câţiva fanatici plătiţi. Primejdia nu e mare, dar’ierderea morală poate se ne fie periculoasă. Şi ce garanţii are statul ungar faţă cu agitatorii naţionalităţilor în caşul unui răsboiu cu Rusia? Cine îi va păzi pe agitatorii de prin părţile locuite de naţionalităţi? Cine îi va ţină în greu? Cine se va impune, ca în timpuri atât de critice să-şi îndeplinească cu sfinţenie datoriile cătră ţeară? Guvernul şi partidul lui pot să tăgăduească pericolul, care să nasce de aci, dar’ aceasta nu va opri nici pe Polit, nici pe Hurban, nici pe Dobrsansky, nici pe Doda şi pe „Tribuna“ de a-’i face greutăţi statului ungar. Administraţiunea ar fi chemată, ca să vegheze, să pedepsească şi să înâbuşească agitaţiunile naţionalităţilor. Administraţiunea noastră însă e impotentă şi mai impotentă chiar acolo, unde pericolul e mai mare. Pacea internă a Ungariei în caşul unui răsboiu e încredinţată comitatelor Năsăud, Arva, Severin şi Pojega! Aceasta, pentru că în 20 ani de pace n’am voit să organisăm statul, nu ’i-am dat Ungariei o administraţiune europeană. Am avut timp s’o facem aceasta, dar’ acum într’un moment, lucru firesc, n’o putem face. Şi dacă vom ave răsboiu, pentru menţinerea ordinai interne şi pentru apărarea noastră nu ne rămâne alta decât să luăm măsuri excepţionale. Ear’ dacă vom scăpa de răsboiu în anul 1888, nu ne rămâne decât să ne folosim de pace şi să introducem încă la primăvară administraţiunea de stat centralizată. Mai bine mai curând ca mai târziu. Copii vrestnici şi stricaţi prin prea multă răsfăţare. Generalul Traian Doda „duşman al patriei şi amic al duşmanilor noştri“?! — Cine oice aceasta ? Aceia, care conspirau contra patriei şi contra Tronului, pe când Traian Doda îşi expunea viaţa pentru patrie şi Tron! Nu este cu putinţă un mai mare şi mai adevărat act de patriotism şi de devotament cătră Tron decât acela, pe carel-a săvîrşit generalul Traian Doda, când a strigat tare, ca întreaga împărăţie pănă sus la capul ei să-l audă: „Românii sânt nemulţumiţi. Românii nu mai pot suferi, luaţi măsuri, ca să-i împăcaţi la timpul cuvenit!“ Dacă duş man ar fi, ar fi tăcut acum, ca să poată vorbi cu succes în alte împregiurări. Şi tot un mare şi adevărat act de patriotism este, când generalul Traian Doda îi scice dietei: „Judecă din punctul de vedere al înaltelor resoane de stat şi nu treci cu uşurinţă preste această ivire simptomatică. Dacă duşman ar fi fost ar fi tăcut ori ar fi răspuns cu o provocare. Dacă lucrurile rămân aşa, cum sânt, dacă situaţiunea nu se va schimba nici de aici înainte întru nimic, nu poate nici un om de bună credinţă să primească răspunderea pentru atitudinea poporaţiunii române în faţa unui răsboiu. Iată de ceehestiune de patriotism a stărui, ca o schimbare să se facă! Dacă Maghiarii dimpreună cu aceia dintre Români, pe care ei îi consideră drept elemente „patriotice“, sânt gata să primească răspunderea, n’au decât s’o primească şi să facă aşa cum se vor fi inţelegend între dînşii, şi să-’i trimită pe „agitatori“ în temniţe, dacă au destule ca să-’i încapă. Atunci însă, când vor fi sosit zilele grele, de care din 4' în 4’ tot mai mult trebue să Foiţa „Tribunei“. Frăţior şi sorioară. — Poveste. — (Urmare.) ţfile multe, multe tare Ei trăiră-’n codrul mare, Pănă ce-’ntr’o zi de vară Craiul din aceea ţeară, Făcu mare vânătoare După fiare răpitoare, După cerbi şi căprioare ; Vânători cu el ducea, Larmă mare se făcea De lătratul cânilor, De tropotul cailor. Eară cerbul auzind Acest sgomot făr’ de rând Pace și loc nu afla, Trupul tot îi furnica Ca s’alerge’n codrul mare Se ia parte’n vânătoare. — „Dragă dulce surioară „Lasă-mă se es afară, „Se alerg prin codrul mare „Se iau parte’n vânătoare, „Căci nu mă mai pot răbda „Aci’nchis nu mai pot sta! . . .“ Şi atât o tot rugă Pănă ce se’nduplecă De afară îl lăsă. Dar’ când uşa ’i-o deschise, Sorioara-aşa îi zise: — „Numai dragă frăţior „Cerbul meu şi-al meu odor, „Tu colea de cătră seară „Se vii drag’acasă eară, „Şi la uşe când vei fi „Dragă, tu aşa îmi 4L „Frumuşică, soră mică „Hai mă lasă, car’ în casă! „Şi atuncea voiusei eu „Cum că-’i drag fratele meu!“ Cerbul prinde fugă mare Intr’o repede saltare Printre fagi, printre stejari, Printre brazi şi paltini mari Se ducea, ducea, se sboare, Ca năluca trecătoare. Regele cu ortacii sei, Ce pe cai ageri ca smei, Prins’au codru în cruciş Şi în lat şi’n curmeziş; Şi pe cerb când îl simţiră După el cu toţi porniră, Dar’ erau prea puţinei Şi prea 'ncet fugeau toţi ei, Căci cerbuţul frumuşel Era foarte sprintenel, Cât ei nici că se gândia Din ochi pănă le perea! . . . Astfel numai se juca, Eară dacă se-’nsera El acasă se-’nturna, Ear’ la uşe când sosi Cu copita tocăni Şi din graiu aşa grăi: — „Soră mică, frumuşică „Hai mă lasă, ear’ în casă!“ Uşa-atunci se descuiă Şi-’nlăuntru se băgă. Dimineaţa următoare După resarit de soare, Cerbul iarăşi audia Codrul tot cum răsuna De-a cailor alergare Şi de-a cânilor lătrare, —Şi de nou pe soru-s’a O rugă frumos aşa: — „Lasă dragă sorioară „Se mă duc şi-acum pe-afară, „Să alerg prin codrul mare, „Că-’mi furnică prin picioare „Se iau parte’n vânătoare“. Soru-s’a îl ascultă, Uşa car’ ’i-o descuia, Eară micul cerb frumos Sprinten, ager şi voios, Preste văi fuge şi sare Cât era codru de mare. Regele când îl vedea Vânătorii’şi aduna Şi la goană’l apucară Pe de laturi îl luară, El sprinten dar’ cum era Printre stânci să furişa Şi peria fără de veste Ca un vis, ca o poveste. Şi cât 4 La fir cu soare Prin cel crâng întins şi mare, Pe-a lui urmă tot fugiră, Nemâncaţi îl tot goniră, Dară nime nu putea De el a s’apropia! . . . Numai chiar de cătră seară Intr’un colţ îl strîmtorară, Ear’ un mare vânător Dintre toţi cel mai fecior Spre cerb arcul aţinti Crunt săgeata zingăni Şi-o copită ’i-o lovi. Vânătorul s’apucă, Pe-a lui urmă se luă, Păn’ acasă-’l urmări, Ear’ aicea când sosi Auzi cum el grăi: — „Soră mică frumuşică „Haid mă lasă ear’ în casă!“ Vânătorul se’ntorcea, Craiului apoi spunea Că pe unde a umblat; Atunci regele mirat: „Mâne pănă-’n zori de 4b „Să-’l prindem ne vom sili, „Căci un cerb aşa frumos „N’a mai fost din codru scos; „Ce minune dînsul are „La grumazi o legătoare „Pe de mijloc arginţită „Pe de lături aurită! „Aşa încă n’am aflat, „Cerb ca dînsul n’am vânat!“ (Va urma.) ne temem, atunci vor simţi şi ei, ce mare trebuinţă are ţeava de „agitatori“ aruncaţi în temniţe şi că o tradare de patrie este a nu le fi dat la timpul cuvenit mână de ajutor pentru domolirea spiritelor. Procese de presă. „Românul“ din Bucuresci ne aduce spirea, că „Gazeta Transilvaniei“ e ameninţată de un proces de pressă. Nu ne venia s’o credem aceasta, fiindcă nu e greu să înţelegem, ce fel de motive ar fi putând să aibă guvernul de a agita chiar acum spiritele şi prin procese de pressă. „Luminătorul“ ne aduce vnse scirea, că şi foii periodice „Romanische Revue“ ’i s’a intentat proces de pressă pentru articolui „Dieta ungară şi Românii“ şi „Biserica gr.-orient.“ Vom reveni. Oposiţiunea din România, iii. „Lupta“, „Răsboiul“ şi „Epoca“. Unul singur din aceste trei ziare „Epoca“, representă ceva. „Lupta“ este un ziar înfiinţat de dl G. Panu, pe care unii dintre cetitorii noştri îl cunosc din câteva articole publicate în „Convorbirile Literare“. Adecă un „junimist“.— Da, când dl T. Maiorescu era ministru de culte şi instrucţiune publică, dl G. Panu era „junimist. — Dl T. Maiorescu ’l-a şi trimis ca bursier la Paris, ca se studieze literele, în deosebi sciinţele istorice. îndată însă după căderea guvernului conservator, dl G. Panu a trecut în partea celor ajunşi la putere şi n’a mai studiat literele, ci dreptul. —■ întors apoi în ţeară, dl G. Panu a fost ales în curând deputat şi s’a distins un timp oarecare prin lipsa de sfială, cu care combatea în cameră pe dl T. Maiorescu. A ajuns în urmă director în ministerul de interne, n’a putut însă să se susţină în acest post. Fiind silit a se retrage, a trecut în cea mai extremă oposiţiune.. Câtva timp a exercitat profesiunea de advocat, în urmă însă a înfiinţat la Iaşi diariol „Lupta“, mutat astăzi la Bucureşti. Dl G. Panu e socialist şi astăzi fugit din ţeară, fiindcă a fost condamnat pentru delict de lesă majestate la închisoare.