Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-12-04 / nr. 275

Anul IV Sibiiu, Vineri 4­ 16 Decemvrie 1887 Nr. 275 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., V» an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un num­ir «»stă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Stfelin, 3 Decemvrie st. v. Mergem ori nu cu Ruşii!? Iată întrebarea, pe care ni-o pun oposiţionalii moderaţi în coloanele organu­lui lor principal „Pesti Napló“. Mai stim şi noi! ? Dl general Trai­an D­o­d­a, constată în răspunsul dat comisiunii de incompa­tibilitate a dietei, că-’şi susţine cu firmi­­tate declaraţiunea făcută la 10 Octom­­vrie, de­oare­ce de atunci şi pănă acum situaţiunea nu s’a schimbat întru nimic; roagă deci comisiunea să aprecieze această afacere şi din punct de vedere al raţiunilor de stat mai înalte şi să tragă atenţiunea Casei în mod cuvenit simptomaticei însemnătăţi a unor asemenea apariţiuni. E şi acesta un fel de răspuns foarte lămurit pentru cei­ ce vor să-­l în­ţeleagă. Şi oposiţionalii de la „Pesti Napló“ ’l-au înţeles, precum se vede. „Dacă vine duşmanul, — 4'° eb — cum stăm aici acasă? Aşa-i, că pentru apărarea Tronului şi a patriei toţi ne vom urma ? Sau vor face unii ca pe timpul, când prima oară a fost la noi Muscalul şi s’au unit cu Paşchievici cetele re­voluţionare ale lui Hurban, Raia­ch­i şi Axentie? .... E justificată deci întrebarea, că în caşul unui răsboiu cu Rusia cum stăm aici acasă cu naţionalităţile. Mai întrebăm apoi, cum stau naţio­nalităţile în Austria, pentru­ că răsboiul e o causă comună. E entusiasmul general? Putem să fim liniştiţi? .... Dar’ în Austria nu va fi revoluţiune, pentru­ că nu poate să fie. Statul acolo e pu­ternic............. Aici în Ungaria însă se nu ne facem ilu­­siunea, că nu mai există cestiunea naţionali­tăţilor. Ba există cev, numai că nu în par­lament. Abia s’a ivit vestea despre pregătirile de răsboiu ale Rusiei, „­ asta va“ a şi dat signalul de alarmă. Acum se va adeveri prevestirea lui Polit. Ne vom întâlni la Philippi! Emi­sarii rusesci încep a se mişca în Zagrabia, la Neoplanta şi la Belgrad. Slovacii panslavişti aşteaptă pe Gurko, mesia al lor, care le va aduce la St.­Martin libertate rusească. Ear’ „Tribuna“ daco-română scrie despre „de­şteptarea Românilor“ şi repetă cele ause de Traian Doda, că: „nemulţumirile şi suferinţele noastre au ajuns pănă la acel grad, încât nu le mai putem suporta“. De ce să tăgăduim? vechile partide naţio­nale există şi acum şi ele îi aşteaptă pe Muscali. Ele sunt duşmanii patriei şi prietenii duşmanilor noştri. In cas de răsboiu trebue să-­i punem la adăpost, ca nu cumva organisaţi în bande revo­luţionare, să se pună în serviciul panslavişti­­lor. Lesne pot să ne compromită patria în tim­puri critice câţiva fanatici plătiţi. Primejdia nu e mare, dar’­ierderea morală poate se ne fie periculoasă. Şi ce garanţii are statul ungar faţă cu agi­tatorii naţionalităţilor în caşul unui răsboiu cu Rusia? Cine îi va păzi pe agitatorii de prin păr­ţile locuite de naţionalităţi? Cine îi va ţină în greu? Cine se va impune, ca în timpuri atât de critice să-­şi îndeplinească cu sfinţenie datoriile cătră ţeară? Guvernul şi partidul lui pot să tăgăduească pericolul, care să nasce de aci, dar’ aceasta nu va opri nici pe Polit, nici pe Hurban, nici pe Dobrsansky, nici pe Doda şi pe „Tribuna“ de a-’i face greutăţi statului ungar. Administraţiunea ar fi chemată, ca să ve­gheze, să pedepsească şi să înâbuşească agita­ţiunile naţionalităţilor. Administraţiunea noastră însă e impotentă şi mai impotentă chiar acolo, unde pericolul e mai mare. Pacea internă a Ungariei în caşul unui răs­boiu e încredinţată comitatelor Năsăud, Ar­va, Severin şi Pojega! Aceasta, pentru­ că în 20 ani de pace n’am voit să organisăm statul, nu ’i-am dat Ungariei o administraţiune europeană. Am avut timp s’o facem aceasta, dar’ acum într’un moment, lucru firesc, n’o putem face. Şi dacă vom ave răsboiu, pentru menţinerea ordinai interne şi pentru apărarea noastră nu ne ră­mâne alta decât să luăm măsuri excepţionale. Ear’ dacă vom scăpa de răsboiu în anul 1888, nu ne rămâne decât să ne folosim de pace şi să introducem încă la primăvară administraţiu­nea de stat centralizată. Mai bine mai curând ca mai târziu. Copii vrestnici şi stricaţi prin prea multă răsfăţare. Generalul Traian Doda „duş­man al patriei şi amic al duşma­nilor noştri“?! — Cine o­­­ice acea­sta ? Aceia, care conspirau contra patriei şi contra Tronului, pe când Traian Doda îşi expunea viaţa pentru pa­trie şi Tron! Nu este cu putinţă un mai mare şi mai adevărat act de patriotism şi de de­votament cătră Tron decât acela, pe care­­l-a săvîrşit generalul Traian Doda, când a strigat tare, ca întreaga împărăţie pănă sus la capul ei să-­l aud­ă: „Românii sânt nemulţumiţi. Românii nu mai pot suferi, luaţi măsuri, ca să-­i împăcaţi la timpul cuvenit!“ Dacă d­u­ş m­a­n ar fi, ar fi tăcut acum, ca să poată vorbi cu succes în alte împregiurări. Şi tot un mare şi adevărat act de patriotism este, când generalul Traian Doda îi sc­ice dietei: „Judecă din punctul de vedere al înaltelor resoane de stat şi nu treci cu uşurinţă preste această ivire simp­tomatică. Dacă duşman ar fi fost ar fi tă­cut ori ar fi răspuns cu o provocare. Dacă lucrurile rămân aşa, cum sânt, dacă situaţiunea nu se va schimba nici de aici înainte întru nimic, nu poate nici un om de bună credinţă să primească răspunderea pentru atitudinea poporaţiunii române în faţa unui răsboiu. Iată de ceehestiune de patrio­tism a stărui, ca o schimbare să se facă! Dacă Maghiarii dimpreună cu aceia dintre Români, pe care ei îi consideră drept elemente „patriotice“, sânt gata să primească răspunderea, n’au decât s’o primească şi să facă aşa cum se vor fi inţelegend între dînşii, şi să-’i trimită pe „agitatori“ în temniţe, dacă au destule ca să-’i încapă. Atunci însă, când vor fi sosit zilele grele, de care din 4' în 4’ tot mai mult trebue să Foiţa „Tribunei“. Frăţior şi sorioară. — Poveste. — (Urmare.) ţfile multe, multe tare Ei trăiră-’n codrul mare, Pănă ce-’ntr’o zi de vară Craiul din aceea ţeară, Făcu mare vânătoare După fiare răpitoare, După cerbi şi căprioare ; Vânători cu el ducea, Larmă mare se făcea De lătratul cânilor, De tropotul cailor. Eară cerbul auzind Acest sgomot făr’ de rând Pace și loc nu afla, Trupul tot îi furnica Ca s’alerge­’n codrul mare Se ia parte’n vânătoare. — „Dragă dulce surioară „Lasă-mă se es afară, „Se alerg prin codrul mare „Se iau parte’n vânătoare, „Căci nu mă mai pot răbda „Aci­’nchis nu mai pot sta! . . .“ Şi atât o tot rugă Pănă­ ce se’nduplecă De afară îl lăsă. Dar’ când uşa ’i-o deschise, Sorioara-aşa îi zise: — „Numai dragă frăţior „Cerbul meu şi-al meu odor, „Tu colea de cătră seară „Se vii drag’acasă eară, „Şi la uşe când vei fi „Dragă, tu aşa îmi 4L „Frumuşică, soră mică „Hai mă lasă, car’ în casă! „Şi atuncea voiu­sei eu „Cum­ că-’i drag fratele meu!“ Cerbul prinde fugă mare Intr’o repede saltare Printre fagi, printre stejari, Printre brazi şi paltini mari Se ducea, ducea, se sboare, Ca năluca trecătoare. Regele cu­ ortacii sei, Ce pe cai ageri ca smei, Prins’au codru în cruciş Şi în lat şi­’n curmeziş; Şi pe cerb când îl simţiră După el cu toţi porniră, Dar’ erau prea puţinei Şi prea 'ncet fugeau toţi ei, Căci cerbuţul frumuşel Era foarte sprintenel, Cât ei nici că se gândia Din ochi pănă le perea! . . . Astfel numai se juca, Eară dacă se-’nsera El acasă se-’nturna, Ear’ la uşe când sosi Cu copita tocăni Şi din graiu aşa grăi: — „Soră mică, frumuşică „Hai mă lasă, ear’ în casă!“ Uşa-atunci se descuiă Şi-’nlăuntru se băgă. Dimineaţa următoare După resarit de soare, Cerbul iarăşi audia Codrul tot cum răsuna De-a cailor alergare Şi de-a cânilor lătrare, —­­Şi de nou pe soru-s’a O rugă frumos aşa: — „Lasă dragă sorioară „Se mă duc şi-acum pe-afară, „Să alerg prin codrul mare, „Că-’mi furnică prin picioare „Se iau parte’n vânătoare“. Soru-s’a îl ascultă, Uşa car’ ’i-o descuia, Eară micul cerb frumos Sprinten, ager şi voios, Preste văi fuge şi sare Cât era codru de mare. Regele când îl vedea Vânătorii­’şi aduna Şi la goană­’l apucară Pe de laturi îl luară, El sprinten dar’ cum era Printre stânci să furişa Şi peria fără de veste Ca un vis, ca o poveste. Şi cât 4 La fir cu soare Prin cel crâng întins şi mare, Pe-a lui urmă tot fugiră, Nemâncaţi îl tot goniră, Dară nime nu putea De el a s’apropia! . . . Numai chiar de cătră seară Intr’un colţ îl strîmtorară, Ear’ un mare vânător Dintre toţi cel mai fecior Spre cerb arcul aţinti Crunt săgeata zingăni Şi-o copită ’i-o lovi. Vânătorul s’apucă, Pe-a lui urmă se luă, Păn’ acasă-’l urmări, Ear’ aicea când sosi Auzi cum el grăi: — „Soră mică frumuşică „Haid mă lasă ear’ în casă!“ Vânătorul se’ntorcea, Craiului apoi spunea Că pe unde a umblat; Atunci regele mirat: „Mâne pănă-’n zori de 4b „Să-’l prindem ne vom sili, „Căci un cerb aşa frumos „N’a mai fost din codru scos; „Ce minune dînsul are „La grumazi o legătoare „Pe de mijloc arginţită „Pe de lături aurită! „Aşa încă n’am aflat, „Cerb ca dînsul n’am vânat!“ (Va urma.) ne temem, atunci vor simţi şi ei, ce mare trebuinţă are ţeava de „agitatori“ arun­caţi în temniţe şi că o tradare de patrie este a nu le fi dat la timpul cuvenit mână de ajutor pentru domolirea spiri­telor. Procese de presă. „Românul“ din Bu­­curesci ne aduce spirea, că „Gazeta Tran­silvaniei“ e ameninţată de un proces de pressă. Nu ne venia s’o credem aceasta, fiindcă nu­ e greu să înţelegem, ce fel de motive ar fi putând să aibă guvernul de a agita chiar acum spiritele şi prin procese de pressă. „Luminătorul“ ne aduce vnse scirea, că şi foii periodice „Roma­nische Revue“ ’i­ s’a intentat proces de pressă pentru articolui „Dieta ungară şi Românii“ şi „Biserica gr.-orient.“ Vom reveni. Oposiţiunea din România, iii. „Lupta“, „Răsboiul“ şi „Epoca“. Unul singur din aceste trei ziare­ „Epoca“, representă ceva. „Lupta“ este un ziar înfiinţat de dl G. Panu, pe care unii dintre cetitorii noştri îl cunosc din câteva articole publicate în „Con­vorbirile Literare“. Adecă un „ju­nimist“.— Da, când dl T. Maiorescu era ministru de culte şi instrucţiune pu­blică, dl G. Panu era „junimist. — Dl T. Maiorescu ’l-a şi trimis ca bursier la Paris, ca se studieze literele, în deosebi sciinţele istorice. îndată însă după că­derea guvernului conservator, dl G. Panu a trecut în partea celor ajunşi la putere şi n’a mai studiat literele, ci dreptul. —■ întors apoi în ţeară, dl G. Panu a fost ales în curând deputat şi s’a distins un timp oare­care prin lipsa de sfială, cu care combatea în cameră pe dl T. Maio­rescu. A ajuns în urmă director în mini­sterul de interne, n’a putut însă să se susţină în acest post. Fiind silit a se re­trage, a trecut în cea mai extremă opo­­siţiune.. Câtva timp a exercitat profesiunea de advocat, în urmă însă a înfiinţat la Iaşi diariol „Lupta“, mutat astăz­i la Bu­cureşti. Dl G. Panu e socialist şi astăzi fugit din ţeară, fiindcă a fost condamnat pentru delict de lesă majestate la în­chisoare.

Next