Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-10-14 / nr. 232
clare de până acum. Domnul de Tisza propune statului ungar isvoare nouă de venit specific numai din neajunsurile vieţii naţionale şi din indatmnările de viaţă, dar’ în asta zace o debilitare a individualităţii naţionale şi a puterii poporului. Extra Hungáriam non est vita — dar’ şi în Ungaria începe viaţa a fi mai anevoioasă, mai costisitoare. Aceste citate ne sânt de ajuns, dar’ trebue să mai amintim, că „Kreuzzeitung“ din Berlin, o foae oficială germană, numesce economia financiară a Ungariei o economie cu totul neexcusabilă şi (fire, că statul ungar ’şi-a perdut creditul. Ar fi bine, când regimul s’ar convinge din aceste semne, că: nu’i tot aur, ce lucesce: Generalul Traian Doda. Cetim în „Românul“ . Retragerea deputatului român generalul Traian Doda, din dieta ungara a fost un act de o adevărată manifestaţiune patriotică în contra nedreptăţilor sau procedărilor anticonstituţionale, de pe urma cărora sufere astăzi românimea ca şi celelalte naţionalităţi de sub Coroana Sf. Ştefan. Generalul Doda spuse verde şi românesce Ungurilor: Sânt singurul Român în dieta voastră; a-aţi făcut şi faceţi tot ce va stat şi va stă prin putinţă pentru a călca constituţiunea sau nedreptăţi un popor de preste 3 milioane, — nu mai am deci ce căuta între voi. Faceţi ce sciţi şi cum credeţi, că se cuvine să faceţi pentru cinstea şi fericirea neamului vostru; eu nu voesc cu presenţa mea să justific nelegiuirile voastre faţă cu neamul meu, pentru care sunt totdeauna gata să mor. Asupririle Ungurilor, tânguirile şi dreapta indignare a 3 milioane de Români deşteptară în generalul Doda sentimentul de protestare, pe care firea omului nu-l mai poate stăpâni, când el vede, că neamul meu este nedreptăţit şi prigonit. Şi Românii cu toţii se uniră, aclamând din adâncul inimii vrednica purtare a representantului lor, dar’ în linişte şi fără să dee nimănui privilegiul de a-i privi — astfel cum îi descriu foile unguresci — ca pe nişte resvrăjitori şi turburători ai ordinii în Stat şi ai siguranţei lui. Exemplul acesta de cumpătare şi de înţelepciune al românimii de dincolo de Carpaţi, ar trebui să deştepte în spiritul poporului ungar şi al conducătorilor lui mai multă prevedere şi să-ş i facă să aibă mai multă pătrundere în politica lor naţională. Cu sugrumările şi cu apăsările naţionalităţilor de sub domnia lor, la un bun capăt nu o pot scoate, şi credem chiar, că n’are să fie departe timpul când Ungurii înşişi vor vedea, că greşită le-a fost politica şi că răuşi-au înţeles interesele. Sentimentele şi aspiraţiunile naţionale nu se sting aşa de lesne după cum le place a crede vecinilor noştri Unguri, oricât de numeroase şi de sigure le-ar părea că sânt acii armele, pe cari le De-am fost sdrobit, de-am fost bolnav, Mergeam cu dor la tine, Cu mâna tu m’atingeai blând Şi car’ mă simţeam bine. Şi dacă ’n lume mulţi ’mi-au dat Venin, ca să-’mi beau moartea, Cu-a tale dulci şoptiri şi dragi Tu dulce-’mi făceai soartea. Şi de-am fost crunt şi de-am purtat în pept mărie-amară, Cu a tale buze dulci şi vii ’Mi-ai dat odichnă oară. Şi totuşi — Doamne! — cum ai fost! ’Mi-ai rupt inima, dragă, De ce nu ’mi-ai lăsat măcar Pe ea s’o am întreagă! * * * De-ar fi mărgăritari a mele cânturi, Le-aş pune ’n rînd cu drag în al tău păr: Ar da lumini de foc într’adevăr, Cum alte nu-’s p'aceste largi pământuri. De-ar fi a mele cânturi rase albe, In creţii tei de păr le-aş împleti, Căci ele ’n nopţi tăcute ’ţi-ar şopti De-o inimă, de-un suflet plin de jalbe. De-ar fi a mele cânturi zări de soare, Eu aş grava pe cer numele tău Cu flacără, să scie Dumnezeu, Că ’n lume tu eşti cea mai blândă floare. Dar’ cânturile-’mi mici sunt numai gânduri, Precum să nasc în inimă, răsar Ca şi-un isvor, de munţi, curat şi clar, Se duc şi nu mai vin, pierzînd de rînduri. # * * S'apropie de tronul tău de aur Cântarea mea cu pasul trist şi ’ncet, Eu n’am de gând să cer a fi poet, O muso, eu n’am drept a cere laur ! Dar’ tu adese ’mi-ai şoptit cântarea, Pe fruntea mea cu mâna te-ai jucat: Iar’ dacă ar fi la tine-am cutezat, Ohi nu te indigna, căci tu-mi conduci cărarea! Tu mai purtat prin tot pustiul vieţii, Când nu sciam de-’s mort ori mai exist; De te-am chemat, veniai, când eram trist ; Egal am împărţit norocul tinereţii. Primesce-’mi cânturile dar’, suspină Şi plânge ’n ele-o inimă de june; Şi dacă într’un singur pept o se răsune Un singur ton al meu, îţi mulţumesc, Divină! George Coşbuc. Gimnasiul din Beiuş. Nu noi suntem aceia, cari stăruim să ne ocupăm cu gimnasiul din Beiuş; este opiniunea publică surescitată de cele ce se petrec în gimnasiu, opiniunea publică în a cărei servicii am fost totdeauna şi vom fi şi mai departe. Şi dacă ne luăm voia acum — în urma informaţiunilor private ce le-am primit — a accentua necesitatea unei reformări radicale a spiritului ce domnesce în acel aşezământ de cultură, necesitatea reformării corpului didactic şi necesitatea de a-l ridica din starea de plâns în care a ajuns din nechibzuita chiverniseală a acelor chiemaţi, — credem că facem un bun serviciu Românilor în genere şi Românilor bănăţeni şi crişeni în special. Noi am fost cei dintâiu cari ne-am exprimat părerea, că gimnasiul aşa cum este el condus, nu o se aibă bun sfîrşit; noi am venit apoi declarând cu oare şicare îndoială că sfîrşitul gimnasiului va fi: maghiarisarea. Când însă am văitat zelul ce-l desvoaltă Prea Sânţia Sa Episcopul Mihail Pavel, pentru ridicarea acelui institut, ne-amcis: câtă vreme institutul va fi sub priveghierea unui bărbat activ şi conscienţios ca Prea Sfinţia Sa, n’avem de ce să ne îngrijim. Astăzi însă ne-am schimbat cu totul părerea şi regretăm, că în defavorul gimnasiului. Am fi bucuroşi de a lăsa la o parte această cestiune delicată, dar’ nu putem resista pretenţiunilor opiniunii publice. Nu vom discuta cestiunea din punctul de vedere politic, ci din punctul de vedere al culturii noastre naţionale, la activul căreia de vre-o câţiva ani n’a contribuit absolut nimic gimnasiul din Beiuş. Ear’ la pasivul ei a contribuit într’un mod îngrijitor, dovadă spiritul naţional infectat de prin părţile Crişene şi Sătmărene. Nu este de lipsă să arătăm publicului, că în comitatul Satumare n’avem aproape nici o inteligenţă română, că aproape tot comitatulşi-a perdut cu desăvârşire caracterul seu român, că cunoscinţa limbii române la preoţii din acel comitat se reduce numai la recitarea într’o limbă stricată a liturgiei şi la cetirea evangeliei. Şi să notăm bine, că aproape totalitatea preoţilor, a învăţătorilor şi a inteligenţei ’şi-a făcut studiile în Beiuş. Lăsăm la o parte comitatele Hajdú, Cianad, Bichiş şi Ciongrad, unde Românii sunt prea expuşi maghiarizării; să vedem însă starea culturală a comitatului Bihor ! ? De regulă localitatea cea mai înaintată în cultură este aceia, unde se află şcoli, excepţiune unică Beiuşul, unde ignoranţa în sînul poporului domnesce şi astăzji în măsura, în care a domnit înainte de înfiinţarea gimnasiului. Şi dacă gimnasiul din Beiuş nu poate arăta la activul seu nici cultivarea poporului din acel cerc, este de sine înţeles, că nu a avut nici cea mai neînsemnată influenţă culturală asupra poporului român din comitat. Nu voim să facem prin aceasta proces inimoşilor români, cari acum 15—20 de ani se găseau în fruntea gimnasiului; vom face însă proces acelor, cari deţin actualmente conducerea spirituală a lui şi „That ist the question în genere spiritul, în care se cresce tinerimea — după informaţiunile ce le avem, — este prea din cale afară servil, orice manifestare mai liberă a spiritului atrage după sine persecuţiunea tacită a vre-o câţiva domni profesori, orice manifestare mai liberă a sentimentului naţional intimpină pe veci şi neplăceri din partea direcţiunii, orice tendenţă spre liberalism a tinerilor este răsbunată şi de această răsbunare a direcţiunii sufer şi vre-o doi tineri profesori eşiţi din o şcoală mai democratică ca cea din Beiuş. Cât pentru limba română, cu durere trebue să constatăm, că ea este lăsată în voia Tatălui. Sânt o mulţime de tineri, cari vin din licee unguresci anume ca să înveţe românesce şi după trei-patru ani de învăţătura se duc acasă aşa precum au venit — fără cunoscinţa limbei şi literaturii române şi din aceşti tineri vor eşi mai apoi ermafrodiţii naţiunei române. Dar’ — să ni se ierte curagiul de a spune adevărul, — nu numai elevii dar’ chiar şi mulţi dintre profesorii gimnasiului vorbesc într’un mod foarte defectos românesce. Ei, aceşti pretinşi luminători ai poporului, ignorează literatura română; sânt mofturi — spun ei — toate scrierile literare ce apar în România. Da, sânt mofturi dacă nu ’şi-au dat silinţa să petrundă în spiritul adevărat al limbii române şi dacă nu s’au insuit a’şi însuşi limba adevărat literară. Sânt mofturi, pentru că preferă a da bani pe scrieri unguresci şi a gusta cu multă plăcere productele literaturei maghiare. Spre edificarea publicului, afirmăm că abia sânt 3—4 profesori, cari au cunoscinţe elementare din literatura română, care cunoscinţa celoralalţi se reduce la recitarea „Gintei latine“ a lui Vasile Alexandri, la poesiile lui Vulcan şi la scrierile lui Popfiu. Mai stiu încă, că literatura română se poate mândri cu Hâjdeu, Cipariu şi Bolintinean. Atâta şi nimic mai mult. Ca dovadă se poate servi în deajuns „Raportul“ gimnasiului editat anul acesta. Sânt profesori, cari în clasele lor vorbesc mai mult unguresce ca românesce, cari proponimentul lor și-l fac în două limbi, cari când explică un lucru aleargă la fiecare trasă după ajutorul limbei maghiare. Atât de departe au ajuns încât nu pot exprima o idee în limba română, sau dacă exprimă, atunci idea exprimată este de tot stereotipă. Tinerii români vorbesc slab de tot românesce, dar se găsesc între ei mulţi, cari pun mai multă stăruinţă în studiarea limbei şi literaturei române ca profesorii lor. Asta spre onoarea lor se fie Zis. Cât priveste moralitatea ? ... . Lăsăm deocamdată la o parte, nu vom fi atât de indiscreţi de a arăta faptele nedemne a vre-o câţiva profesori, rugăm însă pe Prea Sfinţia Sa Episcopul Mihail Pavel, să se îngrijească nu numai de aşezeminte culturale, ci şi de corpul didactic din Beiuş şi să nu dee ascultare informaţiunilor neexacte ale sfetnicilor săi din Beiuş, cari fără nici un scrupul caută a acoperi halul, în care a ajuns gimnasiul. Dac — TRIBUNA întrebuinţează cu atâta ură şi vrăjmăşie în contra Românilor ca şi în contra celorlalte naţionalităţi. Cugete bine Ungurii la acest adevăr, şi nu uite Zicătoarea: „cine seamănă vânt, culege vijelie.“ Revista literară. Alexandru Papadopol-Calimach, „Despre Gheorghie Ştefan Voevod Domnul Moldovei“, carte eşită din tipografia Academiei Române, 152 pagine, octav mai mare, în garm., hârtie bună, tipar destul de ceteţ. Cunoscutul autor ne presentă în aceste studii archivate ale sale un interesant period din secolul XVII. O parte din domnia lui Vasilie- Vodă Lupul, luptele acestui Domn cu Mateiu- Vodă Basarab şi cu Principele Gheorghe Rákóczy, retragerea lui din ţeară şi urcarea în scaun a lui Gheorghie Ştefan-Voevod, peste 50 pagine, formează oarecum introducerea. Urmează apoi descrierea domniei scurte a lui Gheorghie Ştefan- Vodă, a căderii lui şi a exilului, în care îşi încheie viaţa. Deşi scrisă într’o limbă clară, deşi plină de cele mai interesante amănunte, cartea are defectul celor mai multe studii archivate: lipsită de orişice împărţire menită a ne presentă cuprinsul în câteva capitole, ea nu are destulă atracţiune pentru cetitorul nedeprins cu cercetări istorice, nu ne invită să o cetim. Când o luăm în mână şi frunerărim prin ea, ni se presentă ca o îngrămădire de fel de fel de notiţe şi de extrase, — poate că foarte interesante, — dar’ înşirate fără de nici un sistem, fără de nici un metod, fără de nici o intenţie conducătoare. Abia după ce am cetit cele dintâiu 10—15 pagine cartea începe a ne păre interesantă, abia după ce am cetit cele dintâiu 50 ea ne interesează şi numai după ce am cetit-o întreagă înţelegem, că autorul a lucrat mult şi cu multă iubire la ea, şi par’că ni-ar veni s’o cetim încă odată. Dar’ în acelaşi timp ni-ar veni par’că să şi grupăm datele, pentru ca alţii să nu mai treacă prin îndoielile, de care am fost noi înşine cuprinşi la începutul lecturii. Ioan Bianu, „Psaltirea în versuri întocmită de Dosofteiu Metropolitul Moldovei, ediţiunea Academiei Române, preste 500 pag., octav mare, hârtie bună şi trainică, tipar foarte clar, în genere, o bine îngrijită lucrare tipografică, — o carte, pe care o iai cu deosebită plăcere în mână, — deşi poate că numai pentru ca să frumăresci prin ea. Autorul a avut la disposiţiunea sa atât ediţiunea dela 1763, cât şi originalul lui Dosofteiu în manuscript, şi face publicarea după toate regulele stiinţei moderne. Textul cu slove chirilice şi cu litere e executat în tipografia Academiei Române, care probele în facsimile, luate atât din ediţiunea veche, cât şi din manuscript, sânt eşite din stabilimentul Socec şi Teclu. Deşi nu e destinată pentru publicul cel mare, cartea este pentru biblioteca orişi cărui iubitor de cărţi o podoabă oarecum obligată şi cuprinde şi o parte de interes mai general, „introducerea“ despre introducerea limbii româneşci în biserică, despre viaţa şi lucrarea lui Dosofteiu şi îndeosebi despre psaltirea în versuri, şi un „Adaus“, în care ni se dau probe din alte trei psaltiri versificate. Una dintre aceste: „A lui Szvent David Icrasi Prorokul, o szutye si csincs dzecs de Soltari kari au szkrisz ku menile lui Viski Idnos en Boldogfalva 1697“ este scrisă cu litere latine şi cu ortografie maghiară, — o dovadă, că tendenţele culturale existau şi sânt acum două sute de ani în patria noastră. Cronică. Monarchul nostru a primit pe dl Rieger şi s’a silit de a aduce o împăcare între vechi cu ministrul Taafe. — In sinul delegaţilor, Polonii s’au angajat să nu pună în discuţiune relaţiunile Austriei şi ale Rusiei. * Consiliu ministerial. Duminecă după ameadi a avut loc în „Hofburg“ un consiliu ministerial sub preşedinţa Maiestăţii Sale Monarchului. Consiliu a durat două clasuri; au luat parte miniştri: Taaffe, Bacquehem, Dunajewski, Gautsch, Prazak şi Ziemialkowsky. * Comisiunea economică a comitatului Sibiiu va ţine o şedinţă joi în 27 Octomvrie a. c. ia 3 Va pare d. a. în sala cea mică a casei comitatului. Obiectele de pertractare vor fi următoarele : 1. Verificarea protocolului şedinţei trecute. 2. Raport despre luarea în arendă a unei părţi a realităţii din piaţa vitelor nr. 10 şi propunere cu privire la arendarea maeristei din strada maerilor nr. 18. 3. Budgetul economiei înv. a comitatului şi scrisoarea contelui Schweinitz în privinţa instrucţiunilor respective. 4. Acordarea stipendiilor pentru elevii de la şcoalele industriale de specialitate din Sibiiu. Referent Kennerth. 5. Părere cu privire la introducerea soiurilor de viţe americane spre scutire în contra phylloxerei vastratrix. Ref. Bömehes. 6. Petiţiune pentru căpătarea mai ieftină a sării denaturalizate. Ref. Konnerth. 7. Referat despre reuniunile de cășerie. Ref. Konnerth. 8. Propunere pentru introducerea unei economii de schimbarea poamelor. Ref. subcomitetul. 9. Recercarea comisiunii comitatense pentru prăsirea animalelor pentru întregirea premiilor celor ce îngrijesc de armăsari în unele comune. Ref. Konnerth. 10. Disposiţiuni pentru economia de munte model. Ref. Brote. * Un compliment capitalei Ungariei. Alaltăieri a primit principele de coroană Rudolf în audienţă pe presidiul cogresului higienic. Cu aceasta ocasiune, clironomulşi-a exprimat în cele mai călduroase cuvinte mulţumirea, că a văzut acest congres întrunindu-se în Budapesta, apoi a lăudat primirea afabilă, de care au avut parte membrii congresului în capitala Ungariei. Principele de coroană a auis între altele: „Budapesta în timpul din urmă a câştigat foarte mult; s’a înavuţit cu unele stabilimente noue, în cari eu petrec foarte bucuros“. Clironomul a făcut alusiune la casarma cea nouă de cavalerie, care este unul dintre cele mai favorite locuri de petrecere ale Alteţei Sale. * Hymen. Dl Samuil Roşu, învăţător la şcoala capitală gr.-or. română din Sebeşul săsesc,şi-a încredinţat de soţie pe d-şoara Elisabeta Joandrea, învăţătoare tot la aceeaşi şcoală, fiica învăţătorului Toma Joandrea din Sibiiu. * Nr. 232 Din Orşova se comunică, că în fine după două luni dejile, s’a înlăturat podeca, care făcea imposibilă navigaţiunea pe la Porţile-defer. Apa a crescut în timpul din urmă într’atâta încât vasele mai mici pot trece Porţile-defer şi pasagerii nu mai au nevoie să se urce în tren la Verciorova.* Un cadavru de copil în biserică. Ieri după ameaeji, pre când credincioşii voiau să iasă din biserica Capucinilor din Budapesta, după sfîrşitul vecernii, s-a născut un sgomot mare în biserică, deoarece mulţimea a descoperit sub o bancă aproape de altar cadavrul unui copil de curând născut. Poliţia a fost încunosciinţată numaidecât medicul poliţienesc a constatat că băiatul a fost născut viu, şi după ur-