Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-10-28 / nr. 244

Anul IV Sibiiu, Mercuri 28 Octomvrie (9 Noemvrie) 1887 Nr. 244 Abonamentele Pentru Sibivi: 1 lună 85 cr., V* an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V1 an 3 fl. 50 cr., V1 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l/4 an 10 fr., l/s an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte 'iu se înapoiază SUbiiu, 27 Octomvrie st. v. Tăcere ne mai pomenită. țfiarele oficioase şi neoficioase par a nu avă nici o informaţiune despre a doua scrisoare s domnului General Traian Doda. ^ j,... Chiar și' oficioasele „ d .N. z e t“ şi „Pester Lloyd“, care în calitatea lor defiare oficioase şi autorizate ale primului ministru caută să aibă informaţiuni asupra celor ce se petrec în interiorul ţerii, — vreau să ignoreze scrisoarea ce a adresat Generalul Traian Doda preşedintelui adunării deputaţilor în privinţa nepresentării credenţionalelor sale. Tăcereafiarelor este semnificativă, dar mai semnificativă este tăcerea „Agenţiei Havas“, care nu dă nici o relaţiunefiarelor străine asupra scrisoarei a doua a Generalului Traian Doda. Un singurfiar, „Budapester Tagblatt“, s-a găsit în capitala maghiară, care cedând desigur stăruinţelor unor bărbaţi cu vederi mai înalte, a publicat scrisoarea a doua a Generalului, însoţită de o introducere, în care se desaproabă atitudinea contrară regulamentului, ce a observat preşedintele adunării deputaţilor din Budapesta faţă de întâia scrisoare a Generalului Traian Doda. Ne pare bine a constata, că redacţiuneafiarului autorisat al comitelui Apponyi, „Budapester Tagblatt“, într’un moment de limpecfime de vederi politice, s’a grăbit a-’şi informa cetitorii, că scrisorile Generalului merită toată băgarea de seamă a celor de la stăpânire şi a societăţii maghiare. Că e vorba de un General, care se bucură de iubirea nemărginită a coreligionarilor şei politiei, se bucură de respectul massei poporului român şi că mai presus de toate, ca General în retragere al armatei împărătesei, își are legăturile sale cu cercurile hotărîtoare din Viena. Se vede că, adversarilor noștri nu le vine la socoteală atitudinea hotărîtă a Generalului Traian Doda; toate fiarele par’că au primit ordin să nu pomenească nimic despre al doilea pas al Generalului, şi nu ne interesează, dacă „Budapester Tagblatt“ a fost dojenit sau ba de cei de la guvern pentru indiscreţiunea sa. E fapt însă, că într’un organ răspândit al unui partid cu trecere şi cu greutate a apărut scrisoarea a doua a Generalului şi după acestfiar putea să vie „Agenţia Havas“ din Pesta şi să informeze străinătatea, sau cel puţin presa vieneză asupra acestui nou act politic de toată importanţa, care îşi va avă consecinţele sale amare şi dureroase pentru stăpânitorii noştri; dar’ şi „Agenţia“ s’a făcut un instrument al dlui Tisza. Dacă e vorba chiar se informăm străinătatea asupra păsurilor ce vom întreprinde mai departe pentru individualitatea noastră, apoi s’o scie dl Tisza, că avem noi „Agenţii“ şi prin alte părţi, cari cu dragă inimă s’ar grăbi a vesti lumii, că Românii din ţerile coroanei St.Ştefan, provocaţi în cele din urmă de nedreptăţile guvernului din Budapesta s’au organisat pentru o luptă legală mai hotărîtă în contra celor ce deţin puterea. Guvernul din Budapesta prin tăcerea sa pare a ignora scrisoarea Generalului Traian Doda, cu cu atât mai uşor se poată lucra pe după culise. Cunoascem însă tertipurile lor. Să fie sigur dl Tisza şi tovarăşul seu dela curte, că nici decum nu vor pută isbuti cu planurile lor, să vîre un om de ai lor între aderenţii Generalului Doda, care se facă apoi zizanie şi se lucreze spre placul guvernului, între noi, aderenţii hotărîţi ai Generalului, nu va pută guvernul băga zizanie, nu va găsi oameni gata spre a-l servi, nu va găsi denuncianţi, prin ajutorul cărora să ne pună beţe în roată şi se zădărnicească toate planurile noastre de luptă. Este un partid tinăr şi bine organizat în ţerile coroanei Stului Ştefan, partidul naţional român. Partidul nostru este în faşe, este încă mic dar, bine organizat; el se compune din oameni integri, independenţi şi cu un trecut nepătat. Acest partid este viitorul mare partid naţional. Ci deci partidul va cresce, se va închiega bine şi se va înmulţi cu elemente tinere şi incoruptibile. Intre noi guvernul nu va găsi nici odată oameni gata a-’l servi cu „materialuri bune11, nu va găsi oameni, cari se vor întovărăşi cu oameni d’al de-ale Gáli, Szerb, Cimponeriu şi susţinătorii lor, nu va găsi oameni coruptibili ori naivi. Suntem oameni săraci, dar nu suntem avizaţi la fondurile secrete ale guvernului. Ţinem însă a fi un element de ordine, acceptăm deocamdată terenul legal creat prin legea naţionalităţilor din 1868, şi pe acest teren voim a inaugura o eră nouă în viaţa politică a neamului nostru. Pe acest teren legal ne vom lupta cu toţii pentru Tron şi pentru naţiune. Forţa „Tribunei“. Albuşică. — Poveste. — Be loan Mots. 9 I. Era iarnă friguroasă, Prin poemi zăpadă groasă. — Băteau vânturi răci, băteau, Brajii mari de ger trăsneau, Ear’ din cer încet cădeau Fulgi de nea, frumoase salbe, Intinfând vestminte albe Preste câmpul îngheţat, Cât era de lung şi lat. Ear’ o dalbă ’mpărăteasă, Ca o floare de frumoasă, In fereastra curţii sta Şi pe sîrme înşira Dalbe mărgăritărele, Printre dînsele mărgele; Ear’ cu ochii să uita Neaua ’n fluturi cum juca. Dar’ mărgelele ’nşirând A scăpat una din rînd: Degetul cel mic ’i-’mpunse Şi din deget sânge curse, Roşi trei picuri picurară Şi pe neauă să lăsară. Ah ! cât de frumos stetea Picuri roşi pe albă nea... Ea privind picurii blând, Afis, faţa-’şi netezind: — „Cât aş fi de fericită, „Când ’mi-ar da buna ursită, „Ca să am o feţişoară „Aşa dragă rumenioară, „Faţă albă s’aibă ea, „Cât de alba-i alba nea, „Cu cei picuri de pe ea!.. .“ Afis, iar’ Dumnezeu sfântul ’I-a şi ascultat curentul: Nouă luni abia trecuse — ’Nalta Doamnă şi născuse o copilă rumenioară, Cum e neaua cea de-afară, Albă 'n faţă ca şi neaua, Mândră ca şi vioreaua, Ear’ obrazul ei de floare, Rumenii de-a serii boare, Ca un strop de sânge cald; Ochii-’i păreau că se scald, Ca şi doi luceferei Intr’o mare de schîntei, Erau negri, ca muri coapte, De păreau născuţi din noapte, Şi fiindcă era ea Albă ca şi alba nea: „Albuşica“’i puser’ nume Ş’o admire mulţi în lume! . . . II. Dar’ vai! Soartea n’are milă! . . De-abea gingaşa copilă A văfiut luminafiilei Şi-a murit mama copilei, împăratul supărat, Cu copila lui lăsat, A jelit a sa soţie, Căci e dusă pe vecie. Dar’ cu timp el car’ se ’nsoară, Doamna lui de-a doua oară Era ’naltă şi frumoasă Dar’ de tot răutăcioasă. Avea ’nalta 'mpărâteasa Un fel de oglindă ’n casă, Care putea ori-şi-cui Să-’i spună frumseţa lui Şi, că cine este ’n ţeara Mai frumos decât el doară. . . Ear’ împărăteasa sta Toatăfiua se uita în oglindă şi ’ntreba: Oglinduţă sciiitoare De frumseţă spunătoare, Spune-’mi mie, spune-’mi dară Cine-i mai frumoasă ’n ţeară ? Ear’ oglinda răspundea: „Tu eşti, tu! Stăpâna mea!“ Şi nu putea nimeni spune Cât era veselă ’n lume 'Nalta doamnă ’mperăteasă, Având oglinda-’i în casă, Căci oglinda nu minţea Şi la toţi drept le spunea, Dar’ frumoasa Albuşică Nu era tot fată mică, Cetim în „Românul“ din Bucuresci: Lăsând pentru adi cele din lăuntru, se căutăm a ne da seama de cele ce se petrec în afară. Cu cât mai mult credem că trebue a face aceasta, cu atât ar fi situaţiunea politică a Europei pare că este, mai mult ca niciodată, subordonată unor împregiurări de natură cu totul eventuală. Şi lucrul lesne se poate explica, dacă avem în vedere mersul lucrurilor şi îngrijirea ce domnesce pretutindeni faţă cu nesiguranţa pentru viitor. între cestiunile, care continuă de a servi ca mor al discordiei în jocurile diplomaţiei este şi nesfîrşita cestiune bulgară, care nu încetează de a fi într’una pusă la ordineafilei şi de a face obiectul tuturor apreciărilor şi al tuturor temerilor. Ea din ce mereu crescea Tot mai mândră se facea, în frumseța s’a cea rară Fără seamă, soț în țeară Și pe dalba-’mpărăteasă Păn’aci cea mai frumoasă, într’ofiuă luminoasă, Ţi de vară călduroasă Doamna mare se gătesce Se îmbracă, se chitesce, Vrând să meargă la plimbare, Căci erafi mândră tare. Ea dacă se îmbrăcă Spre oglindă se-’ndrepta în oglindă se căută Şi apoi o întrebă: „Oglinduță sciiitoare, „De frumseță spunătoare, „Spune-’mi mie-adevărat „Prin al tău graiu fermecat, „Care-’n țeară-i mai frumoasă „Și la toți mai drăgăstoasă? . .“ Ear’ oglinda minunată îi respunsă aşa îndată: — „Precum mie’mi s’arată „Prin vedere fermecată „Tu ai fi cea mai frumoasă „Şi la toţi mai drăgăstoasă, „Dară mica Albuşică „De mii de ori mai voinică, „De mii de ori e mai frumoasă „Ca şi tine ’mpărăteasă!..“ Revistă politică. Sibiiu, 27 Octomvrie st. v. Consiliul economic german a adus în ultimele sale şedinţe mai multe conduse, care sânt de o mare importanţă pentru interesele monarchiei noastre, mai ales după ce se scie, că guvernul german ţine cont de toate dorinţele acestei adunări agrare. Acest consiliu s’a exprimat anume în contra ridicării adeveririi de identitate cu prilegiul exportării din nou a cerealelor, precum şi în contra încheierii unei convenţii vamale cu Austro-Ungaria. E de însemnat, că în prima şedinţă a consiliului economic a luat cuvântul ministrul de agricultură Lucius nu numai spre a-l saluta, ci spre a asigura totodată că, hotărîrile acestei corporaţiuni vor fi luate în deplină considerare de cătră guvernele aliate şi că guvernele aceste sânt console de datorinţa, de a lua toate măsurile, spre a scuti ţeara de miseria economică ce o ameninţă. Se vede deci, că guvernul prusian încuragiază formal pe agrari, de a păşi cu preferţiuni pe cât se poate de mari. Şi consiliul economic a şi profitat de această încuragiare, căci condusele ce le-a adus pretind vămi chiar prohibitive pentru toate productele economice. „Kölnische Zeitung“ pritvesce din Berlin împărtășirea, că întrevederea Ţarului cu împăratul Wilhelm atîrnă numai dela starea sanitară a celui din urmă. Dacă aceasta ar fi adevărat, apoi întrevederea ar trebui să se întemple cât mai curând, pentru că starea bătrânului împărat german s’a îmbunătăţit în mare măsură în timpul din urmă. Dar’ se pare, că asupra acestui proiect de întrevedere nu lucesce o stea bună, căci, sefice, că acum Ţarul e indispus, şi dacă, precum se crede, indisposiţia aceasta ar fi un presemn al pojarului, atunci Ţarul abia numai preste o lună ar pută părăsi Copenhaga. De altmintrelea oamenii de la început nu se prea entusiasmau pentru această întrevedere şi cine stie, dacă ea se va realiza ori nu de astădată. Un călător ce venise din Rusia spune în „Kreuzzeitung“, că Rusia întru adevăr a concentrat trupe la graniţele germane şi austriace. După o împărtăşire, ce o primesce din Constantinopol „Agence Reuter“, Poarta a primit la 6. c. o comunicare oficială despre convenţia canalului de Suez. Alianţa întreită.