Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-11-26 / nr. 268

Anul IV Sibiiu, Joi 26 Noemvrie (8 Decemvrie) 1887 Nr. 268 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult,. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Va an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V, an 10 fr., V, an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Inserţiunile 1 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază Sibitas, 25 Noemvrie st. v. „Scopul meu a fost ca s­ă deştept pe Români şi totodată ca vaietele noastre să străbată până la locurile cele mai înalte, ca să vadă şi Maiestatea Sa, că nemul­ţumirea noastră e mare, şi că su­ferinţele noastre au ajuns de nu le mai putem suporta, pentru­ că dacă eu ca general, care am sân­gerat pentru Tron şi patrie, sânt silit s’o fac aceasta, atunci tre­­bue să fie ceva putrăd în împă­răţia noastră, şi că trebue luate mijloace pentru sanarea răului“. Aşa li-a­­jis generalul Traian Doda alegătorilor sei. Scopul, mai presus de toate, ’i-a fost să-’i deştepte pe Români. Românii s’au deşteptat ei oare? — se deşteaptă? — aud ei glasul patriotului adevărat? înţeleg ei cuvintele scurte şi lă­murite ale lui ? Din­­ji în­­ţi tot mai multe sânt sem­nele, care arată, că se deşteaptă Românii, că aud glasul patriotului, că-’i înţeleg cu­vintele. Sânt acum câteva săptămâni, când s’a publicat prima scrisoare a d-lui gene­ral Traian Doda cătră preşedintele dietei, pressa maghiară şi cu deosebire cea guver­namentală s’a avântat la cuvântul „min­ciună“. „Atunci, —­­ţiceam noi, — când generalul Traian Doda vor­­besce, să face de rîsul şi de ocara lumii, ce­l­ ce cutează să rostească cuvântul „minciună“. „Românii ei înşişi se vor pro­nunţa, dacă este ori nu adevărat c­e­e­a­ c­e a­bţia generalul Traian Doda, şi adresa de aderenţă a Clujenilor poate să fie prima, dar’ oficioşii din Budapesta pot să fie siguri, că nu are să fie sin­gura adresă de felul acesta.“ Aşa a şi fost, încetul cu încetul s’au pronunţat Românii din toate părţile ţerii pentru linia de conduită indicată de dl general Traian Doda, nici unul însă n’a îndrăsnit a se pronunţa contra ei. Astăzi oficioşii din Budapesta nu se mai încumet a pune la îndoială veraci­tatea afirmaţiunilor făcute de generalul Traian Doda: ei tac şi ar fi foarte mul­ţumiţi, dac’ar tăcă şi generalul. Generalul însă nu tace, fiindcă vrea, ca „vaietele noastre să străbată pănă la locurile cele mai înalte, ca se vadă şi Maiestatea Sa, că nemulţumirea noastră e mare... că e ceva putrăd în împărăţia noastră. Ei bine! — generalul Traian Doda, care „a sângerat pentru Tron şi pentru patrie“, nu e ori-şi-cine, când vorbesce el, glasul îi străbate „pănă la locurile cele mai înalte“. Dacă totuşi, în acele locuri, sgomotul făcut de alţii ar fi atât de mare, ca glasul generalului Traian Doda să nu fie înţeles, vom striga cu toţii, ca să răsune împă­răţia. Ne-am pronunţat dintru început în cea mai inofensivă formă, prin adrese de aderenţă trimise omului ce se bucură de stima, de iubirea, de încrederea, de devo­tamentul nostru şi publicate prin c­arei pentru­ ca să se scie, cum ne-am pronunţat. S’au adunat în urmă la Caransebeş şese sute de grăniţeri, ca să se pronunţe prin graiu viu, împreună, ca representanţi ai unei poporaţiuni de o sută de mii de suflete. Dacă nu e destul nici atât, atunci, când va cere trebuinţa, va trebui să facem pretutindenea, cum au făcut grăniţerii la Caransebeş. Numai aşa vom fi dovedit, că ne-am deşteptat. Căci nu e vorba numai de fraţii noştri din Caransebeş, ci de noi toţi, de onoarea noastră naţională, de posiţiunea noastră în viaţa publică a patriei noastre. Nemulţu­mirea tuturora e mare, toţi nu mai putem suporta suferinţele. Caransebeşenii merg deci înainte cu alesul lor, şi noi trebue, dacă nu ne mai rămâne alta, să mergem cu toţii după dînşii. Să sperăm, că nu va fi nevoie de aceasta — şi că se vor lua la timp cu­venitele măsuri pentru alinarea suferinţelor noastre. Dacă însă manifestaţiunea paci­­nică, dar’ hotărîtă, a fraţilor noştri din Severin n’ar produce nici ea efectul cu­venit, nu ne va rămână decât să facem cu toţii ca fraţii noştri din Severin şi să ne pronunţăm în masse pacinice, dar’ ho­­tărîte, ca să se scie că, alesul grăniţerilor dela Caransebeş nu representă numai cercul său, ci pe toţi Românii din ţerile coroanei ungare. Pentru aceste manifestaţiuni trebue să fim cu toţii pregătiţi. Deocamdată să asistăm ca privitori calmi şi atenţi la cele­ ce se petrec în co­mitatul Severinului, sperând, că glasul ge­neralului va străbate pretutindenea şi pre­tutindenea va fi înţeles. Forţa „Tribunei“. Roma învinsă. — Tragedie în V acte. — De Alexandru Porod­i. Traducere de I. L. Caragiali. (Urmare.) Actul V. Câmpul scelerat. — O oară înainte de revărsatul zorilor. Scena I. Luciu, Festu, Colegiul Pontificilor, Fabiu, Senatori, Caiu, popor, Opimia, Caeso, Lic­­tori, gropari. Când se ridică perdeaua, Luciu, încungiurat de Co­legiul Pontificilor, ocupă mijlocul scenei. Opiniia, într’un lung vel negru, e îngenunch­iată şi nemişcată în faţa mor­mântului. Lictori o încungiură. Caeso păzesce dimpreună cu doi gropari mormântul. Fabiu se află printre Senatori şi oamenii din popor adunaţi împregiurul supremului Pontifice. Luciu, (ridicând ochii spre cer.) Tu, Vesto, ne faci Roma un sfânt oraş sacrat! Acest oraş, odată prin tine venerat, A­h măcar ’ţi-e nevrednic, tot sfânt e, tot cu laur. Chiar şi pătat cu tină e aurul tot aur. Noi nu, nu Vom atinge cu braţul sacrileg Culpabila ei frunte, pe care o proteg A tale sfinte flăcări, curată, ca şi 'n ceasul Când ea de prima oară l’altar conduse pasul, Aşa o vom depune în sinul tău cel sfânt, In noaptea cea fecundă a negrului pământ. Copila-i pedepsită prin propria ei mamă. (înaintează spre mormânt şi se adresează la Caeso.) Ai aşternut, tu Caeso, un pat? Ai pus de seamă S’aşea o masă ? Toate sânt chiar cum am Ts eu ? Şi pâne-ai pus? Şi apă? Şi urna cu uleu? Şi cana cea cu lapte, şi lampa de argilă? Caeso. Da! Toate sânt în groapă, afară de copilă. Luciu. In criptă este vr’unul rămas dintre gropari? Căci unul e de lipsă, cu braţe vii şi tari, Se sprijinească paşii fanaticei Vestale Pe scările pechişe a treptelor fatale. Scena II. Aceiaşi, Lentul, Eniu. Lentul (în dosul culiselor.) Lăsaţi-mă! Eniu (tot astfel.) Nebune! Tu mergi la moarte! Lentul (întră cu sabia ’n mână.) Loc (Auzind glasul lui Lentul, Opimia tresare şi ridică capul.) Luciu. Ce sgomot e acesta? Ce paloş văd, ca foc Lucind prin noapte? Lentul (răpezindu-se spre Luciu.) Paloş de brav soldat, ce vine Cu dorul să lovească în Pontifex, în tine ! Luciu. Cum ? Tu, nelegiuite, eşti tu ? Lictori, pe el! Mişelul! Len­tul. Pentru Roma acest soldat mişel Din pept sciu să-’şi verse prin taberi caldul sânge Dar’ voi, voi ce daţi Romei ? O fată care plânge, E tot ce-’i daţi, nemernici, şi sânge pe nedrept! S’o sei, că ori viaţă ori moartea am s’aştept, Eu am se scap în aste lungi clipe şi fatale Pe-Opimia, s’o mântuiț din lanţurile tale! Desleagă-’i braţul, lasă-’i în liber mâna ei Cea care făcea rugă, la cer. Och­ji femei, Tu Pontifex? Nevrednic de Roma şi de soare! Acest popor resboinic vrea altă sărbătoare, Preoţi! şi alte fapte: insulta s’o spălaţi Nu ’n sânge de Vestală, ci ’n sânge de bărbaţi! învingerea e preţul vitejilor! Şi voue Romanilor, v’a pus’o în mânile-amândouă Superbul Mars de-odată cu paloşul de-oţel: învingeţi dar’ cu paloş! Se urmărim cu el Pe Vesta, pe deiţa fugară! Cu grămada! Noi nu vrem alte jertfe, decât numai — cu spada ! Luciu. Mars nu e numai singur al nostru, la răsboiu Toți Teii de­opotrivâ ne apără pe noi. Popor roman, e vremea se răsbunăm ar fi cerul, Ca el să ne proteagă. Lentul. Sdrobiţi-mă cu fierul, Romanilor! Pe mine, căci eu sânt sacrileg! Prin moartea-’mi se răsbună toţi t­eii, ceru’ntreg! Eu singur sunt de vină, că flăcările sfinte S’au stîns p’altarul Vestei, eu singur am cuvinte Se cer perirea, singur sunt vrednic de mormânt. Lucru. Destul! Ea-i osândită! Lentu 1. Preoţi ar fi oarbe sunt A voastre inimi! Ochii sunt orbi! A voastră-i crima; Vestala n’a fost alta nimic decât victima Lui Lentul. Fa­biu. E de­geaba! A ei mărturisiri Desmint aceste vorbe! Lentul. Cu şoapte şi priviri Am amăgit un suflet şi-o inimă curată! Nu ea, sânt eu de vină! Lucreţia-i vinovată Şi ea pentru abusul şi fapta lui Tarquin? Luciu. Tarquin — ? Poveste veche ! Privesce, zorii vin; Vestala-i vinovată, ea trebue să peară! Len­tul. Mă ’ntorc atunci la tine, popor! la voi vreau dară, Romani, să-’mi plâng păcatul! (îşi desvălesce peptul) Dar’ mai ântâiu veniţi Aproape, puneţi mână pe pieptul meu! Priviţi Pe fruntea mea aceste plăgi largi şi vii de spadă: Sânt semn de vitejie şi luptelor dovadă! Şi astăzi drept răsplată, că sângele-’mi viteaz A curs pentru voi şi pot, în zece lupte, ar fi Vă dau tot ce-’mi rămase din lupte: toată fala Şi viaţa mea, dar’ faceţi să pot scăpa Vestala! Popor roman! Ucideţi pe Lentul, nu pe ea. Căci dînsa e victimă, dar’ nu complicea mea. Luciu. Destul! Ea-i vinovată ! Ca tu. Ea trebue să peară! Len­tul. Aşa vreau t­eii? Asta-i dreptatea aşa­dară Pe-acest pământ, dreptatea puternicilor t­ei? Luciu. Porunca lor e aspră! Nu stăm de târg cu ei! Adresă de aderenţă. Alegătorii români ai cercului elec­toral Cristian, aparţinători partidului na­ţional, au trimis următoarea adresă gene­ralului Traian Doda: Domnule General! Alegătorii români ai cercului electoral Cristian, întruniţi asta, în conferenţă au luat cu mândrie la cunoscinţă bărbă­teasca­ ș Ţi păşire, prin care ca singurul re­­presentant a 3 milioane de Români, adre­sând­u-Te parlamentului ungar ai dat pe faţă nedreptăţile ce se fac neamului ro­mânesc. Te felicităm şi noi din inimă pentru această păşire resolută, asigurându-Te tot­odată, că din inimă consimţim cu cele cu­prinse în ambele acte ce le-ai adresat par­lamentului. Să trăiesci la mulţi ani Domnule ge­neral spre a pute apăra Tronul, patria şi naţiunea. Din conferenţă alegătorilor români aparţinători partidului naţional din cercul Cristianului, ţinută în Sălişte la 22 Noem­vrie (4 Decemvrie) 1887. Dr. Nicolae Maier, Nicolae Neamţu, preşedinte, notar. Bărbaţi de încredere: Dimitrie Roman, Vasilie Iuga. Revistă politică. Sibiiu, 25 Noemvrie st.­r. Cercurile politice din V­i­e­n­a şi Budapesta s’au pus, se vede, pe gân­duri serioase din causa întăririi tru­pelor rusesci la graniţa austro­­ungară. Se simte în general, că dela conve­nirea Ţarului cu împăratul Wilhelm în­coace atitudinea pressei rusesci s’a schimbat faţă cu Germania, şi pressa panslavistă îşi varsă acum întreg veninul ei asupra Austro- Ungariei, atacându-o pe aceasta când din causa Galiţiei, când pentru Serbia, când pentru Bulgaria — când pentru Orleanişti. Ba­diarele rusesci susţin chiar, că dacă falsificările cunoscute nici n’au fost făcute de monarchia noastră, s’au făcut, cel puţin, cu cunoscinţă şi consen­­timentul ei. Mai mult, ţ ziarul rusesc ce apare în limba germană „Herold“ ia foarte în serios „răsăritul soarelui răsboiu­­lui“ şi exclamă: acel soare va ajunge la înălţimea meridională în ziua­ în care se va pune capătul alianţei austro - ungare­­germane, care, din norocire, nu este încheiată pentru vecie. Şi astfel înţelegem agitaţiunea foilor vieneze şi budapestane, între care ex­celează guvernamentalul nostru „Pester Lloyd“. După­ ce constatează pregătirile rusesci la graniţa monarchiei noastre şi­­zice că, în urma acestora, ni se impune parola „ Toujours en vedette“, „Pester Lloyd“ îşi sfîrşesce primul seu dela 6 Decemvrie n. în următorul mod: .. . Căci fie actualmente ori­ şi­ cum disposi­­ţiunile şi curentele în Rusia, cercurile normative de acolo tot ar trebui să se întrebe în momen­tul hotărîtor, dacă întru adevăr au vre-un motiv plausibil pentru un răsboiu în contra noastră. Ele ar trebui să-’și­­fică, că noi încă nici odată n’am negat ori combătut țintele îndreptă­țite ale Rusiei; ele ar trebui să recunoască, că nouă nici prin vis nu ne trece, a încrucișa

Next