Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-11-26 / nr. 268

Nr. 268 ei cât de în curând. In această privință se va forma un comitet de pricepători ai lucrurilor, care vor avea să clarifice cestiunea din toate punctele de vedere și se expună modul răscumpărării. Proiectul de lege asupra răscumpărării reguliilor se va aduce cu toate acestea abia în următoarea sesiune de toamnă a dietei, după cum s’a exprimat însuși ministrul-president Tisza în exposeul seu financiar. * Proces de presă- Vestitul Waldapfel va intenta un proces aliar*ului „Pesti Hirlap“ pentru articolul: „Omul, care se tutuiesce cu domnitori“.* Alegerea de deputat în Szabadka. Cetim în „Neue Freie Presse“ următoarele: împărtăşirile unor care, că cercetarea afacerilor de alegere ale lui Mauriţiu Horvath ar fi, definitiv încheiată, e cu totul neadevărată. Cercetarea curge încă şi se poate, că până la mijlocul lui Decemvrie nu va ajunge la resolvare. Mereu ţin pază în Szabadka gendarmi şi pentru susţinerea ordinii între alegătorii neîndreptăţiţi, e de lipsă infanterie şi cavalerie. Părerile oamenilor de încredere, care au întrevenit la alegere sunt foarte agravatoare pentru preşedintele comitetului de alegere. Ambele partide se află de altcum foarte mulţumite cu activitatea imparţială a comisarului de cercetare George Szerb. * Liturghia slavă în Boemia. Propaganda pentru introducerea liturghiei slave în Boemia ocupă teren dinji înfi mai mult. Organul lui Rieger, „Hlas Ndroda‘‘ spune, că în cercul Raudnitz, unde sunt mai mulţi vechi tineri, vreo 200 de părinţi de familie au subscris o petiţiune pentru introducerea liturghiei slave în Boemia. Cei subscrişi în petiţiune ameninţă în toată puterea cuvântului, că la caşul neîmplinirii acestei cereri, ei trec cu toţii la biserica ortodoxă.« Caută şi ei pesoi pe brazdă. Tristul fiasco al ultimei representaţiuni teatrale maghiare din Braşov a pus mult venin în inimile cetăţenilor maghiari de acolo. De ciudă şi de năcaz se topesc bieţii pe picioare şi nu-şi mai află pace şi alinare ca Dunărea, căci atâta ruşine — foresce Doamne şi pe autochtonii din Madagascar! Dar’ oamenii cu minte pe loc se sciu reculege, şi, când e vorba să diregi ce s’a stricat, dai năvală la „Kultur-egylet“ şi toate se fac bine ca din carte. Inspectorul şcolar din Braşov, Koos Ferencz, a convocat o adunare în această privinţă şi din sfatul adunării a eşit cuvântul, că filiala din Braşov a „Kultur-egylet“-ului e singură numai chemată de a repara onoarea diletantismului maghiar: filiala va organiza din sinul ei un comitet teatral, care numai odată are se bată cu piciorul în pământ şi pe loc va răsări o legiune întreagă de artişti bine formaţi, care să arete Braşovului ce pot ei. * Budapesta în lumină. Ieri un vigil de spital a intrat într’un hotel şi, purtat de gândul sinuciderii, a turnat în vinul seu o cantitate bună de soluţiune de sublimat; bând otrăvitul seu vin, a cădut jos fără simţire. ’L-au transportat la spitalul Rochus. — Dragostea şi sfada cu drăguţul ei au tulburat într’atâta minţile fetei Ana Lambert, care ţinea locul de cassieră într’o cafenea, încât dînsa în „nemângăiata’i durere“ a beut soluţiune de fosfor şi numai un pas a făcut până în raiul lui Mohamet. — Astă dimineaţă s’a găsit în pivniţa hotelului „Naţional“ cadavrul unei femei, a spălătoresei hotelului. Femeea a pus de cu seară mâna pe cheia pivniţei, a intrat tiptil în pivniţă şi apoi — ţine-te! Trăia între buţile cu vin ca în sinul lui Avram şi atâta s’a libovit singură cu dulcea beutură, pănă ce nu mai stia cum o cheamă şi nu mai nimeria aşa. Bodogănind prin întunerec pe treptele pivniţii, a cădut de pe trepte cu capul în jos în tot de alungul scărilor, şi când a fost jos, ea era sus cu sufletul în raiu. Cadavrul ei s’a transportat la Rochus. * O palmă potrivită. Plină e Budapesta de aşa numiţii „betyari de trotoar“, spaima fetelor oneste, domnişori cu frac şi cilindre, care nu se ruşinează a ataca în cele mai frivole moduri femeile de cinste. Le urmăresc pas de pas, le molestează cu observaţiuni şi se leagă de ele ca scaiul de oaie; apucăturile lor neruşinate nu se pot descrie. Cu deosebire fetele mai ruşinoase sunt expuse ca în faţa morţii, când au nenorocul să fie întimpinate de aceşti vagabunfii, nu se pot scăpa de ei nici intr’un fel: numai poliţia te poate scutura de dînşii. Aşa s’a întâmplat alaltăieri cu o fată a unui oficiant ministerial. Ea se întorcea acasă dela o petrecere, întovărăşită de o servitoare, când deodată vede lungă sine pe un domnişor, care începe se-şi facă fel de fel de complimente. Fata nu răspunde nimic, dar’ cu atât mai multe întrebări îi face nechematul oaspe. Tot aşa a mers lucrul, pănă ce tata dă cu ochii de un amic al fratelui seu, un oficer în reservă, căruia îi spune ce păţesce cu respectivul domn „betyár.“ Oficerul, cunoscând pe loc situaţiunea, s’a apropiat de persecutatorul fetei şi ’i-a tras o drăguţă de palmă, de cugetat că se năruiesce cerul. Domnişorul, în loc să facă paşi ca toţi oamenii de cinste pentru repararea onoarei, s’a mulţumit frumos cu palma, s’a dus acasă şi s’a culcat. A doua de totuşi a mers la poliţie şi a acusat cavalerul pe ofițer pentru vătămarea obrazului.* Decorațiuni române. Principelui de N e a p o l e ’i s’a conferit din partea regelui României ordinul „Steaua României“. Celebrul artist Coguslin a fost decorat cu ordinul de comandor al „Coroanei României“. * Tesaur prețios. Zilele acestea, scrie „Gazeta Buzeului“, la Petroasa, în apropiere de locul unde s’a găsit cloşca cu pui, s’a descoperit un tesaur foarte preţios. Nisce vânător!, trecând pe acolo au găsit urmele acelui tesaur şi chiar un capac de ceară, cu care a fost acoperit, şi o monedă veche. Administraţia urmăresce cu cel mai viu interes descoperirea acestui tesaur.* Transport de material. De câteva oe se anunţă o mare mişcare de trupe şi de material în Rusia spre graniţa germană. Se îmbarcă la gara de la Kiev numeroase tunuri de campanie, care sunt duse cu iuţeală la acea graniţă. S’au trimis la Rowno şi la Winnitza 24 furgoane de muniţiuni şi 10 trăsuri de tren. Tot din gara dela Kiew s’au pornit 106 vagoane încărcate cu puşci. Mai multe batalioane de vânători au întrat în garnisoană la Sawalki şi la Filipowo, şi fortificaţiunile dela Luisa se urmează cu mare grabă. * Marina rusă. Marina rusă s’a înavuţit cu un nou croişor cuirasat, căruia s’a dat numele de: „Amintire din Azov“. El va ave o iuţeală de 18 mile pe oară şi poate încă şi mai mult. Este alcătuit astfel ca să poată umbla dovedeci de mii de mile fără a fi nevoit să între în vre-un port. Ecuipagiul lui este de 500 de marinari și 25 de ofițeri. Are 16 tunuri cu bătaie depărtată de 8 centimetri și două vase torpiloare. Marele duce George va face parte din ecuipagiu. * Ambasadorul englez din Paris, Lord Lyons a murit ieri dimineață. El s-a născut în 1817, a fost ambasador al Angliei în Constantinopol pănă la 1865, de atunci la Paris. Ca ataşat al ambasadei engleze, el a petrecut multă vreme în Atena, apoi în Dresda, Florenţa şi Statele Unite ale Americei. Se spune, că el pe patul de moarte s’a reîntors dela confesiunea anglicană la religiunea catolică. * Puterea Ţarului. Să povestesce, că la castelul din Predensborg Ţarul a dat de curând o dovadă strălucită de forţa lui fisică. După ce un prestidigitator german, un oarecare Lowe, şi-a terminat representaţia în faţa Ţarului, prinţilor şi prinţeselor, Ţarul îi dic8: — O să-ţi arăt o jucărie, pe care nu cred,că o vei pute imita, fificând acestea, lu un pachet de 52 cărţi de joc noue şi cu o singură şi repede smucire le sfărşia pe toate deodată. D. Ristici despre românia. ( Urmare.) Aceste urşuinţe din partea celor mai multe dintre marile puteri îngrijiră pe oamenii de stat sârbi. Căci chiar când Turcia n’ar fi fost încuragiată să se facă din principatele române o punte pe unde ar fi putut trece în Serbia, faptul singur al ocupării principatelor române ar fi făcut un precedent periculos, în principiu, car’ îț practică o situaţie din cele mai rele pentru Sârbia; ea ar fi constituit pentru noi o ameninţare morală permanentă cu toate încredinţările representantului Rusiei, că nici odată asemenea lucru nu s’ar pute întâmpla în Sârbia. Francia se închise într’o reservă, care rămase o enigmă pentru Poarta, pe când era interpretată într’un mod favorabil de cătră Români. Dacă ne gândim, că Turcii mobilisase între Marea-Neagră şi Dunăre puteri considerabile, (aproape 60.000) oameni trebue se admitem, că era lesne de a o hotărî să treacă Dunărea, dar’ teama de a nemulţumi pe Napoleon al Ill-lea a reţinut-o. „Am cerut, ’rai s’a spus la ambasada Franciei în termini ironici la adresa Porţii otomane, am cerut prinţului Cuza desluşiri asupra înarmărilor sale şi când el ne-a răspuns, „că voia numai să se apere pe el şi pe Turcia„ noi ne-am declarat mulţumiţi“. E natural, că Turcia în mijlocul atâtor greutăţi se gândi la o retragere onorabilă. Recunoscând regulamentul organic din 1830, precum şi convenţia de la Paris din 1858, după care cele două principate nu puteau avea împreună mai mult de 6208 soldaţi, marele vizir invita pe principele Cuza să-şi justifice înarmările, cari cuprindeau un număr de trupe cu mult mai mare decât contigentul permis. In acelaşi timp sublima Poartă se întoarse în contra Sârbiei. Ea ordonă lui Osman Paşa, valiu de Bosnia, sau cel puţin îl autorise după propunerea lui să înarmeze câţi mai mulţi Başi-bozuci şi de a-’i trimite la fruntaria Sârbiei. Poarta, precum şi Osman-Paşa însuşi socoteau se ridice numărul Başi-bozucilor la 50.000, dar’ după raporturile oficiale de abia s’ar fi putut întruni 25.000 de oameni. Iată Turcia, care ia faţă de vasalii sei din Europa, dacă nu o atitudine pe faţă ostilă, dar’ cel puţin plină de ameninţări şi de pericole. Cunoascent cuvintele, care au hotărît pe Poarta otomană să iee o astfel de atitudine faţă cu principatele române; dar’ ne întrebăm, care puteau fi motivele ce au făcut-o să iee aceeaşi măsură în privinţa Serbiei? Fiind cunoscut, că principiile fundamentale ale ori-cărei politice sănătoase opresc categoric de a provoca în acelaşi timp mai mulţi adversari, cum oamenii de stat turci de pe acele timpuri, pe carei-am vădut totdeauna prudenţi şi circumspecţii au putut fi împinşi ca să deroage dela această regulă? Sublima Poartă era totdeauna mulţumită de a avea pentru dînsa cel puţin o voce în consiliul european şi în împregiurările, de care am vorbit, fiind susţinută de Rusia şi de Austria, şi îndărătul acestora şi de Prusia militară, s’a credut probabil, nu nisce condiţii aşa de favorabile ca să-’şi permită orice. Drept aceea voia să facă act de autoritate faţă cu vasalii sei, care îşi îndreptau toate puterile spre un scop mic, emancipaţia de sub dominaţia turcă. Turcia fiindcă era încredinţată de veleităţile vasalilor sei credit de datoria sa de a se întoarce în contra Serbiei. Pe de o parte însă ea era excitată de cătră Osman Paşa şi pe de altă avea oareenii temeri în contra expediţiilor lui Garibaldi. Poarta se temea cu deosebire ca Sârbia să nu între în relaţie cu elementele revoluţiunii din Italia în capul căreia se găsia Garibaldi. Informaţii de sorginte autorizată o însciinţau într’adever, că marele patriot italian făcea planul unei expediţii afară din Italia şi aceste sgomote primiră confirmaţia lor în cercurile diplomatice din Constantinopol. Insă ce legătură putea exista între mişcarea revoluţionară din Italia şi Serbia ? In sferele dirigente din Europa părea opinia fundată, că principele Mihail n’avea nimic de comun cu revoluţia în înţelesul ce se dă de ordinar acestui cuvânt în Occident. Totuşi erau de părere, că încercările lui Garibaldi puteau să reagite asupra Serbiei, care odată în curent ar fi încercat poate de a rescula provinciile limitrofe de sub dominaţia directă a Turciei. Dar, toate aceste păreri rămânând fără nici o urmare şi oamenii de stat otomani recunoscând în sfîrşit, că Serbia n’avea intenţie de a eşi din reservă sa, simţind pe de altă parte trebuinţă de a justifica măsurile extreme luate în potriva noastră, Poarta se execută mai ântâiu pe calea de representaţiune. Intr’adevăr la 9 Martie din acelaşi an comisarul sublimei Porţi veni se vadă pe dl Garaebanine, ministrul afacerilor străine, împuternicit de o listă completă a „păcatelor sârbe“. El expuse ministrului principelui Mihail, că sgomotul se răspândise prin Bosnia, cum că guvernul din Belgrad arma în grabă locuitorii de pe fruntăriile Bosniei, ceea ce nelinişti mult pe Turcii din aceste provincii, şi îngriji pe Poarta însăşi. Ali-Bey întreabă în sfirşit dacă aceste sgomote erau fundate. Dl Garachanine se arătă că era foarte mirat, fiindcă Porţii otomane îi trebui atâta timp spre a cere explicaţii într’o afacere de aşa importanţă şi că a aşteptat ca Osman-Paşa să înarmeze pe Bosniaci. Ministrul ţării făcu imputări amare comisarului turc pentru politica de neîncredere, pe care cabinetul din Costantinopol părea a urmări sistematic în privinţa Sârbiei, ai cărei neamici credeau ca o datorie să bănuească în tot minutul guvernul princiar. Astfel se vorbise de o alianţă între Serbia, România, Grecia, Unguri şi Garibaldi; s’a zis de asemenea, că principele Mihail adoptase pe principele de Montenegro, că armata sârbă era deja gata de a porni, etc. etc. Toate aceste acuzaţii pe cât de stupide pe atât şi de rău fundate, găseau un ecou fidel la Constantinopol unde autorii acestor infame denunţări, în loc de a fi pedepsiţi, fuseseră încuragiaţi de a urma meseria lor ruşinoasă şi adesea chiar răsplătiţi . . . Faţă cu România demonstraţiile Porţii nu avuseseră mai mult succes. Principele Cuza remase nestrămutat în politica sa cu privire la curtea suzerană. Armele pe cari le adusese din străinătate treceau prin Bosfor sub deosebite pavilioane; o naie austriacă a fost chiar arestată la Sulina, dar’ noile franceze nu se dăduseră învinse. La representaţiile Porţei privitoare la pretinsele înarmări, Principele Cuza ţinu o cuvântare puternică şi dădu oamenilor de stat turci o bună lecţie asupra drepturilor şi datoriilor ţării sale. Mergea pănă acolo ca să facă să presimtă primirea ce s’ar face trupelor turcesci în caşul unor ocupări a principatelor, şi ce e mai mult acest om hotărît şi tenace se decise în aceste momente de încurcătură să ia un demers extrem. întocmai precum altă dată acordase Serbiei charta sa din 1838, asemenea Valachia şi Moldova primiră în 1858 un fel de constituţie a puterilor reunite la congresul de la Paris din acelaşi an. După actul acesta internaţional principatele române deveniau ţeri constituţionale cu corpurile legislative elective. Dar, fiind separate politicesce una de alta, ele aveau un semn de organ comun, o „comisie centrală„ cu reşedinţa în Focşani. Această comisie prepara legile, cari puteau avea un interes comun pentru ambele ţări. Principatele române, tot atât cât şi Sârbia, împedecate de a se constitui libere şi de ele înseşi, se găsiau în mod silit necontenit în luptă cu instituţiile străine. Oricine îşi aduce aminte încă de nemimeratele greutăţi ce avea de învins Serbia sub acest raport. In principatele române mecanismul statului nu era mai puţin complicat şi contrar cu spiritul poporului. De aceea şi tendenţele de unitate naţională deveniau din ce în ce mai puternice. Din nenorocire actul internaţional, de care a fost vorba mai sus, constituia o pedecă serioasă la realizarea acestui fapt, cu atât mai mult cu cât puterile se arătau foarte geloase de dreptul ce-şi arogaseră de a se amesteca în afacerile interioare ale principatelor. (Va urma.) chim., cam a opta parte din distanţa enormă, care desparte soarele de pământ. Intr’un minut trec prin plumânile omenirii (calculându-se un miliard de suflete) vre-o 6.944.444 metri cubi de aer şi în fiecare minut, fiecare locuitor al globului respiră în termin de mijloc de 20 de ori. Intr’un minut un om consumă, cu respiraţia, 15 centigrame de cărbune, sau 9 grame pe ceas. Intr’un minut se poate da nascere la 60 sunete grave de 60 vibraţii pe secundă sau la 60 sunete acute, de 400.000 vibraţii pe secundă. Intr’un minut sunetul face în mijlocie un drum de 20 de chini. Câţi oameni se nasc apoi, şi câţi mor pe suprafaţa pământului într’un minut? Cât se vorbesce? câte învârtituri de roate de maşini se întâmplă, câtă mişcare, acţiune, putere se cheltuiesce ? Ce sumă enormă nemăsurată de lucruri să representă ce prin acel nimic, oare se numesce un minut! (Un profesor de limbi de papagal.) Judecătorul: Acusat, cum te numesci? Acusatul: Matache. Jud.: Matache... şi mai cum? Acuş.: Cum şi mai cum? Jud.: N’ai alt nume? Acuş.: îmi zice şi profesorul. Jud.: Ce fel de profesor ? eşti acusat de vagabondagiu. Acuş.: Nu,se poate, domnule preşedinte, de trei ani de date stau în acelaşi loc. Jud.: Ce profesie ai? Acuş.: Profesor. Jud.: Ce fel de profesor? Acuş.: Profesor de limbi de papagal. Jud.: Ce însemnează asta? Vrei să iei în bătaia de joc tribunalul? Acuş.: Nicidecum, domnule judecător, învăţ pe papagali să vorbească. Jud.: Asta dici că e o profesie? Acuş.: Nu pot să fie toţi bancheri. Jud.: Ai dis ca ai casă. Unde stai? Acuş.: La domnul Ciulic. Jud.: Cine-i acela? Acuş.: Uite d-lui de colo, i l-am adus de mărturie. Jud.: (cătră dl Ciulic): E adevărat că acusatul stă în casa d-tale ? Martorul: De... stă şi nu stă ... Are o odaie care nu e o odaie; în sfîrşit, ca să spun drept, îl cunosc şi nu-l cunosc... Jud.: Caută de te explică mai lămurit. Mart.: Ei, mă explic şi nu, cum socotiţi... Jud.: Acest om lucrează cu d-ta ? Mart.: Lucrează şi nu lucrează... după cum se întâmplă. Jud.: Dar’ în sfîrșit, locuiesce în casa d-tale, da sau nu? Mart.: Locuiesce, da și nu... Jud.: Abusezi de răbdarea tribunalului. Mart.: Abusez și nu abusez !... faptul e, că Hatache vine să doarmă noaptea în podul casei mele. Doarme sau nu doarme, dar’ îl aud sforăind... Jud.: (cătră Matache): Şi dici că acestae un domiciliu? Acuş.: De, nu pot să stee toţi pe podul Mogoşoaei! de altfel, chiar dacă aş avea bani, la mine nu joacă rol mare, dar’ n’aş sta în podul Mogoşoaei, că m’ar supăra sgomotul de birji... Dar’ sânt slobod se dorm unde-’mi place și domnul Ciulic poate să spună, că sânt om de treaba. Mart.: Da... nu cred să fie omorît pe nimeni din cunoscinţele mele. Matachi profesorul e condamnat la opt d’k închisoare corecţională. TRIBUNA Varietati. (îitr’un minut.) Cine nu e convins oare, că într’un minut, a 1440-a parte a diki nu se întâmplă nimic sau foarte puţin? Şi cu toate acestea: Intr’un minut pământul face un drum de mai bine de 1786 de chim. în spaţiul infinit. Intr’un minut soarele face vre-o 486 chim. spre steaua din constelaţia lui Ercule, trăgând după dînsul tot strălucitul cortegiu de stele, pe care atracţia le-a făcut sateliţii lui. Intr’un minut lumina străbate micul drum de 308.000 Pag. 1071 Posta ultimă. Viena, 6 Decemvrie n. Spirea sensaţională din „Kölnische Zeitung“, din „Pester Lloyd“ şi din Journal de Debats“, că se concentrează multe trupe rusesti la graniţa germană şi la cea austriacă, produce sensaţie. „Fremdenblatt“, organul lui Kálnoky,jice. Faţă cu provocările rusesci se impune necesitatea, de a nu rămână indreptul pregătirilor vecinului. Serviciul telegrafic al „TRIBUNEI“ Budapesta, 7 Decemvrie n. Foaia oficială publică numirea mareşalului locotenent contele Andrem Pálffy de căpitan al gardei de corp unguresci. După o depeşă ce „Nemzet“ *o primesce din Berlin, puterile interesate au interpelat pe guvernul rusesc în privinţa concentrărilor de trupe la graniţe. Viena, 7 Decemvrie n. „Fremdenblatt“ organul ministrului Kálnoky, dice, că siguranţa monarchiei ar pute pretinde contramăsuri corespundătoare. Berlin, 7 Decemvrie n. „Die Post“ ,rice, că la lovitura îndreptată în contra Austro-Ungariei aliate, Germania n’ar privi în linişte. Berlin, 7 Decemvrie n. „National Zeitung“ e de părere, că concentrările sunt prea puţine pentru résboiu, prea mari pentru pace, şi pentru un résboiu ofensiv la toată întâmplarea insuficiente. Trebue aşteptate declarările guvernului rusesc. Londra, 7 Decemvrie n. „Standard“ priveste în puterea aplecării spre pace a Germaniei, în ciuda tuturor îngrijirilor, cea mai sigură garanță de pace. Redactor responsabil: Adrian Craşoltanu.