Tribuna, aprilie-iunie 1892 (Anul 9, nr. 75-146)

1892-04-08 / nr. 80

Pag. 318 pus în libertate şi câ el a fost luat sub protecţiunea ambasadei rusesci din Constantinopol. Arată că el este supus otoman, născut la Tîrnova, şi că chiar de era supus străin, urma să fie judecat în Turcia. Intervenirea guvernului rusesc nu este deci câtuşi de puţin întemeiată, ba e contrară stipulaţiunilor de capitulaţiune. Se face asemenea amintire de scrisoarea adresată în luna iulie 1891 de emigranţii Zancoff, Rizoff, Stanceff, Gruev, Benderev şi Ludsca cătră Stambuloff, în care — după asasinarea lui Belceff — îi spuneau, că are să fie asasinat. Şi cu toate acestea, guvernul rus nu numai că nui-a îndrumat la ordine pe aceşti indivizi, ci pe Benderev şi Griuev ’i-a luat în serviciul armatei rusesci, car’ lui Zancoff îi dă şi mai pe departe pensie. Nota se termină exprimându-’şi speranţa că guvernul otoman — dupăce guvernul bulgar ’şi-a îndeplinit toate datorinţele expulsând la anarchiştii ruşi — va fi dispus să apere drepturile Bulgariei şi să fee altă atitudine faţă de guvernul rus, cerându-i extrădarea autorilor intelectuali ai asasinatului lui Vukovici. Cere la urmă se recunoască drepturile principatului prin aceea, că , conform art. Iii. al congresului de la Berlin să declare din punct de vedere al dreptului internaţional legală starea actuală din Bulgaria. Ţarul la Berlin. Privitor la scriea despre visita Ţarului la Berlin, „Post“ scrie următoarele : După informaţiunile ce le avem, aceste soiri nu sunt întocmai aşa lipsite de temeiu ca soirile răspândite pănă acum. Pe de altă parte faptul visitei ori nevisitei nu poate fi privit ca un act politic. Aici la Berlin întrebarea: vine ori nu vine? nu face tocmai aşa impresie mare. Despre alegerea din cercul Băii-de-Criş. Domnii Ioan Radu, candidat de profesor, şi Nicolae Vraciu, student în med., ambii în Cluj, ne trimit o scrisoare la adresa dlui V. Demian, protopop al Zarandului, pentru atitudinea sa românească în cauza alegerii dietale din Zarand. Noi publicăm cu plăcere această adresă de aderenţă din partea tinerimii, dar trebue să luăm totodată în apărare pe corespondentul nostru din Zarand, care şi el a fost condus în rapoartele sale numai de simţăminte românesci şi nici decât de „reavoinţă“ cătră părintele Demian. Corespondentul nostru a făcut părintelui protopop un serviciu, cândi-a dat ocasiunea limpezii în public faime compromiţătoare ce se colportau pe sub ascuns în detrimentul părintelui Demian şi a causei naţionale. — Caragiu, dragă, continuă văduva ocupată exclusiv de ideile ei. N’ai să te temi de nimic. Dacă reuşim, sfintem cele mai fericite fiinţe din lume. . . Dar’ tu să nu te arăţi aşa supărată, să fii gingaşă cu Pătru ; căci el trebue să se creadă iubit, tare iubit, ca să aibă încredere în tine. Fii deci isteaţă, dragă. Ţii minte ce ’ţi am spus? — Da, mamă, răspunse Cornelia distrasă. îndată ce am pus mâna pe bani vom pleca la Iesta, și tu vei uita relele pe care trebue să le suferi acum. Doamna Cozma strînse în brațe și sărută din nou pe fiică-sa. Cornelia făcu o mișcare neplăcută dându-se îndărăt. — Ce ai ? — Nimic, mamă, dar’ ’mi-ai sdrobit florile, ni se confusă arangiând frunzele trandafirilor dela sin. într’aceste un servitor aduse o masă mică rotundă acoperită cu o faţă de mătasă brodată în fire şi câteva scaune de paie. Aci să aştepta mirele, aci era să se facă logodna. Doamna Cozma aşeză pe masă doue buchete frumoase, două luminări în sfeşnice mari de argint, o icoană sfântă şi o cruce antică de argint. Toate aceste ca să orbească, ca să dee o coloare adevărată comediei pe care o pregătia. Dar’ când sosi mirele aşa de serios, aşa de grav, îmbrăcat în negru nereproşabil şi-i sărută mâna cu o atitudine aşa de demnă şi aşa de solemnă, doamna Cozma rămase încurcata câteva minute şi abia găsi cuvântul potrivit cu care să-l primească pe preotul şi pe părinţii lui Petru, cari veneau în urma lui. Preotul, un bănăţan şiret şi deştept, îi adresase mai multe întrebări cu privire la însurătoarea tinerilor, care asemenea o încurcau. — Şi cununia, când doriţi şefie? ispitea bănăţanul. — Cât mai curând! — Nu se poate. Trebue să treacă trei Dumineci pentru vestiri. Dar’ dacă doamna Măria Sapoftssce eu pot să fac cerere la episcopul din Arad pentru dispensaţii. — O se vedem, părinte, deocamdată se facem logodna. Ana se îmbrăcase în rochia ei de mătasă neagră, pusese şorţul de dantele cu bobine mici verijui. Basmaua de mătasă neagră pe cap şi volanul alb de la cămaşă, scos la gât şi la mâneci, întregeau toaleta ei de sărbătoare. Era mulţumită de acest desnodamânt măgulitor ambițiunii ei. Atâta noroc nu visase cărcimnăreasa pentru copilul ei. — ’Ți-am spus eu, că are Petru ce are,zisese de acasă soțul ei și că domn mare are sc ese din el... — Da, ție tot departe ’ți a sărit ochii. Ian stai ântâiu să vedem cum să va sfârși socoteală, răspunsese Grecul întunecat şi bănuitor. Nu mai puteam de gura ta, dari-aş fi dat eu lui dragoste ... De seama lui e fata asta? Apoi cine ştie ce gânduri are mamăsa . . . . Acum se priviau amîndoi tăcuţi, zăpăciţi. (Va urma.) Iată scrisoarea domnilor Radu şi Vraciu: Preaonorate Domnule ! Urmărind cu atenţiune cele publicate înztare relativ la alegerea din Zarand şi în special relativ la persoana d-tale, ca preşedinte al clubului electoral român, nu am putut rămâne neatinşi de sentimentul unei adânci indignaţiuni faţă cu corespondentul „Code“, pe care în adevăr, după cum dici şi d-ta, nu ’l-a condus nimic alta decât nepriceperea şi reavoinţa. Pisa veche, că indignaţiunea nu e trăsură caracteristică a celui înţelept, în caşul de faţă cu privire la noi îşi perde valoarea, încă în vîrsta aceea fragedă, când ’ţi-am fost elevi, am învăţat a stima în persoana d-tale nu numai pe bărbatul, car® are aplicarea înăscută de a-’şi împlini datorinţa, ci e şi dotat cu tăria voinţei şi cu priceperea de a o împlini; am fost fericiţi putând constata şi atunci, când mult puţin orisontul priceperii m-a’a mai lăţit, — urmărind ca Zarandeni activitatea d-tale în Zarand, — că niciodată nu ne-am înşelat în convingerea noastră. Şi acum, când — deodată ca din senin — un pretins adict al causei române aruncă publice cu tină în faţa d-tale, mai poate ave valoare la noi aceasa veche ? . . . Deşi calomnia nu a pornit dela el, cu aceea, că a tîrît-o prin (fiai'«) crede el, că a servit causei române? Altă cale nu era? Preaonorate domnule! Avem convingerea, că pentru faptele şi ţinuta d-tale niciodată nu ai contat şi nu contezi la laudele nimărui, avem convingerea, că persoanele noastre sânt cu mult mai neînsemnate decât ca prin subscrierea acestor sire se fie în stare a-’ţi face laude, o şi declarăm, că aşa ceva e departe de cugetele noastre, — cu aceea însă, că-’ţi adresăm aceste sire, satisfacem unei porniri de inimă românească ce ne silesce să-’ţi facem, înainte pe calea apucată, adevăraţii fii ai Zarandului te cunosc! Primeste asigurarea stimei şi devotamentului ce-ţi păstrăm. Cluj, 14 Aprilie 1892 n. Ioan Radu, Nicolae Vraciu, candidat de profesor, stud. in medicină. Cestiunea bucovineană. Cu data de 3/1 Aprilie „Românul“ scrie: Presa vieneză se ocupă foarte serios de situaţiunea Bucovinei. Purtarea guvernatorului Pace, în loc să aducă pacea, a scornit furtună. Pe de o parte alegătorii ’i-au dat un blam destul de aspru. Pe de altă parte fiarele s’au năpustit asupra lui cu drept cuvânt, acusându-’l de nepricepere şi chiar de reavoinţă. „Wiener Tagblatt“, resumând încă odată evenimentele, care au precedat disolvarea dietei, şi duelul între contele Pace şi baronul Mustatza, el arată că afacerea aceasta nu e fără oarecare importanţă politică şi nu va rămâne nici fără consecinţe serioase. Ar pute ca din o astfel de purtare să se ridice într’adevăr o Românie irredentă, dacă contele Taaffe, ale cărui prevederi politice au recunoscut primejdiile din Austria Orientală, n’ar lua mai din vreme oarecari resoluţiuni. TRIBUNA „In cestiunea Pace“, o fice foaia vieneză, s’au pronunţat acum toate instanţele; hotărîrile judecătoresci nu mai pot fi prevenite. Acum e rîndul supremului şef al administraţiunii de a trage consecvenţele din faptele ce au resultat“. „Conservative (Korrespondenz“ Iarăşi, organul contelui Hohenwarth, în numărul seu din urmă spune, că un guvernator, care cu pistolul a făcut o spărtură în constituţiune, nu mai poate rămâne în postul seu. După cum vedem, două care destul de serioase vieneze găsesc purtarea contelui Pace aşa extraordinară, că ar pute să provoace irredentismul. Pentru acest cuvânt cer depărtarea lui. Ele ne dau dar’ nouă dreptate. Noi n’amfla decât atâta şi cu toate acestea autorităţile din Bucovina ni-au intensis împărţirea „Românului“ în acea provincie. Ne pare bine însă, că cei din Viena ’şi-au deschis ochii şi au văitut pericolul ce ameninţă statul vecin, căci el poate se fie înlăturat. Dela împăcarea naţionalităţilor depinde înăbuşirea oricărei agitaţiuni şi triumful principiului federativ, singura scăpare a Austriei de o catastrofă. Columna lui Traian. Comitetul de iniţiativă pentru ridicarea în Bucuresci a Columnelui Traian se compune din dnii: general Manu, G. Cantacuzino, primarul capitalei, Culiano, Orescu, D. A. Sturdza, T. Roseti, general Barozzi, V. A. Urechiă, Al. Odobescu, D. A. Laurian, Gr. Tocilescu, Tr. Djuvara, Gr. Manu, Ionescu-Gion și George Lahovari. Acest comitet a fost însărcinat să caute locul, pe care va fi ridicată columna, modul de subscripţiune, precum şi pregătirea sărbărilor în scop de a strînge banii. Dela Academia Română. Sub titlul „Furtună academică“ “ Timpul“ scrie: Cine s’ar fi aşteptat ca în sferele senine ale Academiei noastre să se ridice vr’odată furtună? Cine ’şi-ar fi închipuit, că nemuritorii noştri se pot certa straşnic şi se pot mânia ca niste simpli muritori ? Şi cu toate astea lucrul s’a întâmplat şi încă în ajunul Pascilor, când toţi creştinii uită mâinile şi-’şi întind mâna frăţesce. Supăratul e eminentul nostru academician şi profesor dl B. P. Hajdeu şi pricinele supărării sale, după cât am putut afla, sânt cam aceste. Dl Hajdeu voia să treacă membru în secţiunea istorică — d-sa face parte din secţia literară — în locul rămas vacant prin moartea lui Mihail Kogălniceanu; d-sa mai voia să se aleagă membru al Academiei dl Dr. Istrati, profesor de chimia organică la universitatea din Bucuresci, şi să sa premieze Anecdotele populare ale dlui Th. Speranţă. Ceialalţi academiciani însă n’au găsit cu cale să satisfacă dorinţele dlui Hajdeu, şi de aci supărare. Dl Hajdeu a şi demisionat chiar. Se mai spune, că fusese vorba ca d-sa să fie ales preşedinte al Academiei, car’ la urma urmelor n’a mai fost reales nici vicepreşedinte, fiindcă statutele se opuneau. Deasemenea să spune, că un membru al Academiei ceruse să i se acorde o pensie, cerere pe care dl Hajdău a combătut-o, şi că şi aceasta a fost una din pricinile zizaniei dintre academiciani. N’avem să judecăm cine are dreptate între dl Hajdeu şi colegii d-sale; dar’ ori de care parte ar fi dreptatea, nu putem aproba hotărîrea celui dintâiu de a se retrage din Academie. Ori în secţia literară, ori în secţia istorică, dl Hajdeu va fi tot dl Hajdeu; şi dacă D-rul Istrati n’a fost ales membru al Academiei de rîndul acesta, de sigur că tot acolo va ajunge. Oamenii de talent şi muncitori n’au nevoie de brevete pentru a-’şi face un loc onorabil în şciinţă. Lucrul cel mai nimerit, pe care poate să-’l facă dl Hajdeu, e să-’şi respune consacrându-se cu desăvîrşire Marelui Etimologic. Să sperăm, că aşa va şi face şi că visita pe care ’i-au făcut-o d-nii Sturdza şi general Fălcoianu, îl va fi împăcat. Oamenii de spirit nu ţin mânie niciodată. * în „ Românul“ cetim : Plenul Academiei a respins candidatura dlui Anton Naum în locul decedatului V. Alexandri. A fost admis ca membru activ singur numai dl Spiru Haret, în locul defunctului Bacaloglu. Membri corespondenţi la Academie au fost aleşi numai dnii D. G. Olanescu (Ascanio), Ioan Bogdan şi Gustav Weigand. Anarchiştii. Procurorul general din Paris, Quesna y de Beaurepaire a terminat deja rechizitorul său asupra anarchiştilor. Acusaţi sânt numiţi Franz Königstein, ca şi Ravachol sau Leon Léger, născut la 1859; Achile Gimon, 4‘an* Biscuit, de 19 ani, a mai fost pedepsit; Iosif Marius Jeas-Beala, n’a mai fost pedepsit; Ferdinand Chaumentin, de 35 ani, și Rosa Souber, n’a mai fost pedepsită, e amantă a lui Jeas-Beala. Iată ce constată, între altele rechisitorul : în luna Aprilie 1891 un individ anume Decan a fost condamnat, pentru că a tras asupra unui agent de poliţie. Din această pricină Chaumentin, cu alţi prieteni ai sei, s’au conjurat să se răsbune crunt contra judelui. Ravachol şi toţi ceialalţi s’au învoit. La casele lor s’au găsit omul, otravă, bani falşi, dinamită etc. Ravachol a mărturisit toate crimele, între altele cum a omorît pe un bătrân, dela care a luat 3000 franci, şi cum a jefuit pe morţi, în luna Februarie a furat 420 cartuşe cu dinamită. Scia despre acest furt Rosa Soubare şi amantul ei. Se hotărîseră împreună să omoare pe judele de tribunal Benoit şi pe procurorul B u ro t. La 7 Martie Simon şi B e ata au dus o lădiţă cu 50—60 patroane înaintea poliţiei de pe Clichy. N’au putut însă să facă nici o treabă, deoarece acolo era postat un vardist. Au căutat atunci locuinţa lui Benoit pe St. Germaine, lădița a fost adusă sub haine de Rosa Soubure pe tranvaiu. Sus în etagiu a urcat-o Ravachol, care era înarmat cu două pistoale. După ce a aprins fitilul, a coborît repede. T a fost năcaz când a auzit, că moarte de om nu s’a întâmplat. La 27 Martie s’a făcut al doilea atentat, contra lui Bulof, procuror. Nitroglicerinul necesar a fost preparat de însuşi Ravachol. Aici el a aprins fitilul cartuşelor, duse într’un geamantan. Era la 50 metri distanţă, când s’a auzit expresia. Auzind ţipete omenesci, a simţit oarecare satisfacţie. S’a dus să dejuneze în toată liniştea pe Bulevard- Magenta, înainte însă ’şi-a tăiat barba, chelnerul tot ’l-a recunoscut însă, şi astfel a fost arestat. S’a mai descoperit un plan al lor: voiau să arunce în aer palatul de justiţie. Se telegrafează în acelaşi timp din Lille, că la gara de acolo s’au găsit o cutie cu praf de puşcă şi 80 de cartuşe. Fitilul la cutia aşezată sub maşina dinamică era aprins. Ear’ din Madrid se scrie, că la Tarroya şi Barcelona mai mulţi anarchişti au întrat înarmaţi în biserică şi au rănit pe preoţii care celebrau şi pe alţi numeroşi creştini. La Lerida un preot a fost omorît chiar. L Ţeara-Oltului. De lângă Olt, în Aprilie 1892, înainte de aceasta cu opt-noue ani pe lângă şcoala civilă de stat din Făgăraş s’a înfiinţat şi o şcoală elementară pregătitoare pentru limba maghiară. Acea şcoală consistă din 4 clase şi are doi învăţători, unul e Român, fiiu de grănicer cu numele Gabor, care funcţionase mai nainte la şcoalele grăniţeresci, dar’ purtările ’l-a adus pănă acolo, că a trebuit să treacă la şcoale străine. Celalalt învăţător este Wagner, care funcţionase mai nainte prin comitatul Hunedoarei, între băieţii cărora le dă dl Gabor instrucţiune, trei părţi sânt Români şi numai a patra parte străini. Românii îi recrutează de prin ţinutul Făgăraşului. în una din zilele trecute un copil al unui funcţionar din comitat a fost provocat de dl Gabor, ca pe viitor să nu mai între în şcoală cu cingătoarea ce era încins, nu, fiindcă avea tricolorul român. Copilul nu a ascultat marea poruncă, fiindcă n’a scitit, că încingătoarea lui a făcut sânge rău în ochii învăţătorului seu. Destul, că copilul şi în viitor a mers la şcoală având acea încingătoare. Dl Gabor îl scoate afară, îi desface cingătoarea şi îi 4*ce cu un ton de tot aspru: „Nu ’ţi-am spus să nu mai vii la şcoală cu cingătoarea ?“ la care copilul înfricoşat a început să plângă 4*când: „Eu nu am alta pe acasă, tot cu asta umblu“. Atunci mai tare s’a înfuriat 4'când: „în şcoală eu poruncesc şi trebue să asculţi de mine, fie bine, fie rău“. Părinţii ’şi-au încredinţat copiii, ca să le dee instrucţiune din obiectele prescrise de lege, car’ nu ca să examineze îmbrăcămintea lor. Să punem caşul, că între discipolii dlui Gabor se află şi de aceia, care să meargă în şcoală încălţat cu opinca, oare fi-va dînsul aşa de mărinimos, ca să-i cumpere pisme? Nu cred. Şi dacă da, atunci spre a se recomanda superiorilor sei va fi în stare a comanda, ca să le pună şi pinteni. în şcoala dlui Gabor se află copii de 2 ani într’o clasă, ba pot 4 De 3 ani, exemplu CRONICĂ Exposiţie. Numărul obiectelor expuse la exposiţia de lucruri de femei de aici e aproape de 1000. Toate sânt foarte frumoase. * Colonia de copii din Ocna Sibiiului, în Ocna Sibiiului se lucrează la clădirea unei, noue case pentru colonia de copiii de acolo. Lucrările au înaintat atât de mult, că în decursul săptămânii acesteia casa se speră a se putea pune deja sub coperiș. în urma acesteia va putea afla adăpost acolo a doua grupă a pupililor respectivi (28 Iunie pănă la 31 Iulie). Pentru prima grupă (25 Main pănă 28 Iunie) s’au închiriat localitățile din anul trecut. Taxa de îngrijire pentru grupa primă e 30 fl., pentru a doua 33 fl. Paturile pentru ambele grupe le pune la disposiţie institutul, însciinţările pentru grupa I. e bine a se face pănă la 1 Maiu n., căci altfel toate locurile probabil vor fi ocupate şi o sporire a acelora peste 16 pănă 18 e imposibilă. Locuri gratuite se vor acorda în anul acesta 13 şi anume: patru din partea reuniunii igienice, unul din a reuniunii „Crucii roşii“, două pentru elevi ai orfelinatului evangelic, două pentru copii ai grădinei de copii şi patru pentru copii săraci de confesiunea evangelică peste tot. însciinţările şi întrebări eventuale sânt a se adresa institutului de îngrijirea bolnavilor în Sibiiu. Primirea de copii pe plată nu e restrînsă aici la Sibiiu, nici la comitatul Sibiiului, precum nici la o religiune anumită; băieţii însă nu e permis să fie trecuţi de 12 ani şi fetele de 14 ani şi toţi trebui să poată umbla fără ajutor străin.* Necrolog. Primim următorul anucţ funebral: Teresia Ferenţiu n. Szeremi, ca soţie, Augustin, Ioan şi Ana Ferenţiu, în numele lor şi al consângenilor numeroşi cu inima plină de durere anunţă moartea neuitatului soţ părinte, frate, unchiu şi afin Alexandru Ferenţius, advocat, întâmplată după un mort scurt în etate de de 23 ani, la 15 Aprilie st. n., la 9 oare seara. Osemintele reci ale adormitului în Domnul se vor aşeza după ritul bisericii orientale-catolice în 17 Aprilie st. n., la 5 oare post meridiane, în cimiterul cat. din Satmare. S a t m a r e, 15 Aprilie 1892. Fie-i ţărîna uşoară şi memoria binecuvântată. * 8 Aprilie. Sub acest titlu „Românul“ scrie: Toţi membrii asociaţiunii generale a studenţilor aflaţi în capitală, sânt (rugaţi a participa în 4 iua de 8 Aprilie la procesiunea ce se va face la mormântul lui C. A. Rosetti. — Mai mulţi amici politici din judeţe ne informează prin scrisori, că vor veni să fee parte la sărbarea comemorativă dela 8 Aprilie. — Intinerariul ce va urma manifestaţiunea este hotărît cum urmează: Adunarea generală va fi în Cişmegiu, la oara 1 p. m., pornind prin piaţa tribunalelor, procesiunea va trece prin strada Câmpinean, piaţa teatrului, calea Victoriei, stradele Lipscani şi Şepcari, luând apoi drumul direct prin strada Carol, calea Rahovei, strada 11 Iunie etc. pănă la cimiterul Şerban-Vodă (Belu). Societăţile studenţesci, care au hotărît a participa la procesiunea ce se va face în amintirea lui C. A. Rosetti, întrunindu-se, au însărcinat pe dnii M. G. Petrescu şi N. N. Demetrescu, studenţi ai facultăţii juridice din Nr. 80 e loan Ganea, care înainte de asta cu doi ani a eşit din clasa a 4-a cu calcul bunişor, în anul şcolar 1890—91 care a fost la dînsul tot pe a 4-a clasă, acum tot acolo este, destul, că cu finea anului acesta are 3 ani. Nu sciu ce învaţă bietul băiat, fără atâta sciu positiv, că elevul loan Ganea este servul dlui Gabor, pe care îl întrebuinţează unde are lipsă şi anume : îl trimite ca să-’i taie lemne, să-’i măture curtea şi altele, ba, ce e mai mult, îl trimite pe jos în Voila, satul natal, ca să-’i ducă pomi altoiţi spre a-’i planta acolo. Oare nu ar fi fost mai bine din partea dlui Gabor, ca să fi spus tatălui seu încă din toamnă, ca să-’şi ţină băiatul acasă în anul acesta şi să-’i lucre dînsului, nu să-’i aducă din Ludişor mâncarea in spate pănă la Făgăraş să fie servitor dînsului, învăţătorului. Una la mână. A doua: înainte de aceasta cam în 4 Aprilie st. n., pe la oarele 3 d. a., încă fiind timpul prelegerii, a trimis pe alţi doi băieţi din clasă, Marcu şi Lăcătuş, la Voila tot pe jos, ca să-’i ducă 3 pomişori. Se înţelege, băieţii au ascultat marea poruncă, au luat-o la picior şi numai seara au ajuns la Voila, unde dormind abia a doua 4* s’au întors la Făgăraş osteniţi ca vai de ei, că drumul ce ’l-a făcut ei ’i-au costat 6 oare, trei dusul şi trei întorsul şi pe jos este pentru un copil de 10—11 ani prea mult. Eu cred, că ar fi făcut mai bine dl Gabor, ca să-’şi trimită acei pomişori pe vr’un Voilean, fiindcă mai în toate zilele vin la Făgăraş, car’ pe copii să-’i ţină în clasă să le dee instrucţiune. Săraci părinţi, cui v’aţi încredinţat copiii voştri. Prin această mică corespondenţă nu am voit alta, fără numai a atrage atenţiunea onoraţilor preoţi, notari şi a altor domni din ţinutul Făgăraşului, care ’şi-au încredinţat copiii sus numitului învăţător, ca pe viitor copiii dînşilor să-’şi capete instrucţiunea recerută, car’ nu să umble pustiu prin Voila. Ar mai fi şi alte, dar’ de îndreptar cred că ’i va fi destul dlui Gabor, dacă însă nu va fi mulţumit cu atâta şi va mai pofti și alte, atunci bucuros voiu deschide magazinul și îi voiu da câte îi va trebui. Adevérul.