Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)
1892-10-14 / nr. 230
IT TRIBUNA Pag 918 amintitele oraşe croate unde va fi păzită, ca unul din multele simboluri, cum fiii patriei noastre, ale căror nume strălucesc mai ales pe monument, au soitit săşi ţină jurământul făcut sub steag şi să moară pentru împărat şi patrie. Sfinţirea bisericii din Şomcuta-mare(Raport special al „Tribunei“.) Şomcuta-mare, 16 Oct. 1892. In ziua de astăzji s’a sfinţit în acest opid biserica Românilor, frumoasă, maiestoasă, ridicată cu mari jertfe din partea credincioşilor români. Biserica e una dintre tăriile poporului românesc, pentru aceea sfinţirea unei biserici e totdeauna o sărbătoare aleasă la poporul 1 Congresul naţionalităţilor. In articolul seu de fond dela 22 Octomvrie n. 4*aru^ »Ellenzek“ scrie despre congresul naţionalităţilor ce se va ţinte in luna viitoare la Viena. După ce spune care este scopul congresului^ Iată ce scrie numitul chiar: Motivul care ’i-a îndemnat la această hotărîre este mai ântâiu de toate că actualul sistem de guvernament nu mai e de tolerat, pentru că într’însul Ungurii dau tonul. Fapt e deci, că naţionalităţile din Ungaria sunt nemulţumite cu actualul sistem de guvernament, şi după a lor părere trebue a l i se da o nouă organisaţie monarchiei. Dare ceea ce a îndemnat pe naţionalităţi la acţiune comună e credinţa, că actualul sistem de guvernament e rău pentru că a fost creat de Maghiari, şi dînsele nu sunt dătătoare de ton. Drept vorbind, nu credem că merită să examinăm dacă tocmai din acest punct de vedere este intolerabilă actuala situaţie, şi nu credem îndreptăţită cu deosebire strădania, ca situaţia pretinsă intolerabilă să o schimbe naţionalităţile şi ca ele să încerce a schimba organizaţia internă a monarchiei, dar credem vrednic să ne ocupăm cu această mişcare, ca şi cu o arătare politică, pentru a cărei apariţiune după părerea noastră guvernul actual poartă o mare vină. Am spus totdeauna, că actualul sistem de guvernare şi mai ales politica fără energie şi proastă faţă cu naţionalităţile aiji-mâce o să ducă lucrurile şi ţeara acolo, că liniştea internă şi consolidarea statului maghiar o să fie conturbate de tendenţele separatiste ale naţionalităţilor. Pentru că trebue oare o ironie mai mare, decât faptul, că în Ungaria peste tot e posibilă o astfel de degenerare a tendenţelor naţionalităţilor, că tocmai ele vor să schimbe sistemul de guvernament, ca să ele vor să presteze lucrarea de întărire internă a statului ? Ce însemnează de altfel această formă mai nouă a agitaţiunilor naţionalităţilor ? Nimic altceva, decât că naţionalităţile nu cred actuala politică potrivită ca paralel cu dînsa să se desvoarte puterea internă a statului şi astfel naţionalităţile vor ele, să se pună în capul lucrării care duce la acel scop: consolidarea internă. În adevăr, o ironie mai crudă abia se poate spune la adresa actualului guvern. Naţionalităţile vor să se impună ca singurele care dispun de puterea, voinţa şi cuminţia necesară reorganizării Ungariei. Articolul se termină spunând, că guvernul nu mai dispune de puterea necesară a oprima astfel de mişcări şi agitaţiuni ale naţionalităţilor, care — după părerea foii şoviniste — toate comit crime de stat când agită prin congrese cum are să fie şi cel de la Viena. Foaia cehă „Selbe Noviny*, organul dlui Alfons Skastny se pronunţă în următorul mod asupra congresului naţionalităţilor: „Noi credem că relativ la Boemia ar fi o apucătură proastă a întreprinde asemenea lucru. Noi nu cutezăm a stărui să se pună în aplicare ceea ce avem garantat prin tractate, promisiuni împărătesei şi legi, adecă să stăruim pentru ceva ce stă în puterea noastră; nu voim să grijim de noi înşine, dar’ ne încercăm să salvăm toate celelalte naţiuni şi să întoarcem cu capul în sus întreg imperiul. Ne temem de resistenţa Germanilor din ţerile boeme, dar’ de resistenţa tuturor Germanilor, Maghiarilor şi a duşmanilor de giur împregiur. Inimile noastre voesc să zădărnicească conferenţa Boemilor spre scopul de a se consulta asupra politicei comune, dar voim să scoatem ceva practic din conferenţa tuturor Slavilor din monarchia austro-ungară? .. Congresul naţionalităţilor nu este permis să devină „cleiul“ cu care ni s-ar „lipi“ ochii noştru, în care îşi dă pe faţă sentimentele sale religioase şi naţionale. Sfinţirea bisericii din Şomcuta-mare e de o specială însemnătate prin aceea, că cu ocasiunea aceasta unii pigmei ai maghiarismului în conţelegere cu episcopul Gherlei şi cu comisarul delegat au voit să compromită causa română, ce însă nu li-a succes, ci din contră s’a dovedit că smnt impotenţi, isolaţi de toţi Românii de inimă. Ruşinea ce au voit ei să o pună pe causa sfântă română, a căltat cu putere sdrobitoare asupra capului lor. Mai nainte de toate e a se constata, că episcopul Szabó a fost invitat prin o delegaţiune a Şomcutenilor ca el să săvîrşească actul sfinţirii. După ce insă prin actul de suspendare, cu care a lovit iu iubitul nostru V. Lucaciu de dragul Maghiarilor, a produs cea mai mare indignaţiune în inimile tuturor Românilor bine simţitori, şi însuşi pe sine s’a suspendat din inimile lor , prevăzând cu tot dreptul că această indignaţiune provocată de el se va arăta şi în fapte, a văitut d® bine păstorul a nu cuteza să vină în mijlocul turmei sale. Acesta însă a trebuit să se răsbune în ceva mod. Planul a fost făcut, însă n’a reuşit. Societatea maghiară din Şomcuta mare, în frunte cu grofii Teleky, a lansat prin satelitul lor Kaufmann János, Şvab renegat, că dacă va participa Dr. V. Lucaciu la banchet şi bal, ei nu se vor presenta la acele întruniri sociale. Inteligenţa şi tot poporul luând solie de această nevrednică machinaţiune, s’a adunat din depărtări mari într’un număr frumos în Şomcuta-mare şi au aşteptat cu dor şi cu încordare să vină în mijlocul lor Dr. V. Lucaciu. A şi venit. Pe toată calea, începând dela podul „Cătălinei“ pănă în loc la Şomcuta-mare, a primit cele mai sincere şi frumoase ovaţiuni de la sute şi mii de credincioşi ce emigrau la sfinţirea bisericii. Te încântă bravul popor român când îl veţji cu ce admirabilă iubire este cătră intrepidul seu luptător. „Veţji măi! uită-te, popa Lucaciu“ — auzi strigând pe cale în continuu gloatele poporului — „să trăească părintele nostru, trăească Lucaciu! care sufere pentru noi şi pentru dreptate“. — „Nu Te lăsăm, părinte, pănă la moarte, pentru dreptatea săracului Român Te lupţi cu toată hărnicia. Murim cu toţii cu Tine dimpreună pentru sfânta noastră dreptate!“ în Şomcuta-mare a fost primit cu toată căldura de inteligenţă şi de întreg poporul. După serviciul divin inteligenţa s’a întrunit în casele dlui Iosif Pop, consilier regesc şi curator-primar al bisericii din Şomcuta-mare. Aici a fost şi delegatul episcopului, canonicul Ioan Papia-f.S’a încins o conversaţiune. Oameni de încredere ai poporului român: George Pop de Basescu, A. Cosma, Dr. Mihali şi alţii au spus delegatului episcopesc despre mai multe abusuri groaznice ce sunt în diecesa Gherlei şi despre care nici episcopul, nici consiatorul nu vreau să fee cunoscinţă. Au spus aceşti fruntaşi, că biserica noastră gr.-cat. este şi naţională, şi din momentul în care puternicilor idilei le va succede a face, ca factorii conducători ai acestei instituţiuni să servească causa străină, cum s’a întâmplat şi caşul părintelui Lucaciu, nu numai îşi perd încrederea raţiunii, ci discreditează însăşi instituţiunea înaintea poporului credincios. Delegatul episcopesc, în loc de a primi cu bunăvoinţă informaţiunile, şi de a se arăta prompt a face toate în interesul bisericii şi al naţiunii, în loc să feadă aşa îl va informa pe episcopul seu, a declarat că el n’a făcut şi nu va face altă politică, decât politică bisericească, dovedind prin aceasta că el deloc nu pricepe stadiul centunii, deoarece chiar aceea se recere ca politica bisericii grec.-cat. să fie o politică spre binele poporului românesc, şi să nu fie biserica unealtă în mâna duşmanilor, în contra intereselor naţiunii. După câteva obsarvaţiuni şi din una şi din altă parte delegatul s’a apărat cu aceea, că el e singur cu opiniunile sale, de aceea nu poate susţină o dispută, la ce dl Dr. Mihali a răspuns foarte nimerit, că chiar pentru aceea, că e singur, dovedesce că e pe o cale rătăcită, că de ar fi pe cale bună ,şi-ar găsi şi aderenţi opiniunii sale, fiindcă toţi voesc a lucra spre binele naţiunii. La 2 oara p. m. ne-am întrunit la banchet în sala de la hotelul opican în număr de peste o sută de inşi, toţi Români, nici un suflet de străin nu s’a presentat. Aşa dispare întunstecul dinaintea luminii. Conţii Teleky, Kaufman János (parochul catolic) et comp. roind a sparge rîndurile Românilor de cinste, au rămas ei înşişi isolaţi şi despărţiţi, pentru că n’au ce căuta în mijlocul Românilor aceia care sunt cu simţiri contrare intereselor lor vitale. Toastele festive erau împărţite de mai nainte. Primul toast era al delegatului episcopesc pentru Papa şi pentru Regele apostolic, al doilea al protopopului şi parohului Serb, pentru episcopul diecesan. Delegatul însă văitând disposiţiunile sufletesci ale mesenilor, a înfrânt ordinul statolit al toastelor şi s’a folosit de o apucătură ca să-’l treacă şi pe episcopul Szabó prin vre-o ureche de ac de toast, făcându-’şi falsa deducţiune, că dacă toastele pentru Papa şi Regele Apostolic ar provoca însufleţirea generală, şi astfel ca amintirea grabnică pentru episcop, tot sub acea impresiune imediată va câştiga ovaţiunile dorite. Le-a şi câştigat, de care, numai episcopul are să-i mulţumească. Anume: a toastat pentru Papa, pentru Regele apostolic şi înalta Casă domnitoare şi imediat tot cu o suflare ’l a băgat şi pe episcopul Szabó. Dar’ iată ce s’a întâmplat! Delegatul ’şi-a batjocorit stăpânul, când a vorbit pentru Papa şi Regele apostolic tot publicul s’a ridicat în picioare, oar’ când a amintit numele episcopului, in mod spontan, toţi mesenii deodată au şeifat şi au depus păhărele. Patru, şi numai patru s’au găsit, care au atins paharul de gură. Erau mulţi indignaţi de apucătura delegatului, au strigat tare „N’avem nici o treabă cu ei!“ Dl delegat episcopesc prin aceasta, a descoperit o nouă însușire, că e deplin acomodat la rolul seu. După toastele rostite de domnii Medan, Iosif Pop, Alexandru Pop, s’a ridicat adoratul nostru conducător, ilustrul domn George Pop de Basescu, salutat de o salvă puternică de aplause și de vivate entusiaste. A început să vorbească cu accentul seu dulce şi cuceritor. Delegatul episcopesc se bursucă, vede că foarte departe stă cerul de pământ. El voesce per omnia să demonstreze. Se ridică ca să părăsească sala. întreg publicul strigă să auijim! să trăească George Pop! Protopopul Serb se scoală şi cerând cuvânt spune, că toastele oficioase încă nu sunt terminate, roagă deci pe domnii meseni să aștepte cu toastele private, pănă se vor găta cele oficioase. Domnul George Pop, ca om de cultură și inimă cedează, delegatul bursucat dela mijlocul salei sa reîntoarce la locul părăsit odată. Urmează două toaste oficioase, apoi se ridică de nou George Pop şi ţine un toast frumos, în care amintesce cu pietate pe regretatul prim-curator Pavel Dragoş şi propune să se exprime amintirea pieioasă prin sculare, rostindu-i un „în veci amintirea lui“, apoi continuă şi vorbeste la adresa poporului român din Şomcuta, golind paharul întru bunăstarea şi sănătatea acestui brav popor. Acum se ridică bravul nostru A. Cosma şi vorbesce cu logica sa pătrunditoare despre biserică şi cler, despre sublima lor chemare la poporul românese. Spune meritele clerului român pentru biserică şi naţiune, amintesce de primejdiile ce ameninţau desvoltarea noastră în biserică şi pe terenul vieţii publice, când chiar factorii conducători lăsau ca lege străină să între în sanctuarul bsericii noastre. învă pe preoţi să stea cu bărbăţie la înălţimea chemării lor, să nu se lase a fi seduşi, nici mistificaţi. (Aplause frenetice şi prelungite acoper cuvintele lui) Şi când vorbesce mai la suflet şi mai frumos la adresa clerului nostru brav, delegatul episcopesc se scoală, mormăesce, (se 4'u® că a recitat Tatâl nostru) şi când a făcut cruce, publicul asculta pe oratorul Cosma, care entusiasmat de adevărul enunţat, striga : Să trăească Dr. V. Lucaciu şi cu el toţi mesenii, ca prin o detunătură strigau „Să trăească Lucaciu !“ Delegatul a finit cu rugăciunea şi a dis Amin. între aceste delegatul ese printre şirurile oaspeţilor adunaţi între strigătele cele mai entusiaste de „Să trăească Lucaciu!“ Nime nu ’l-a urmat, numai George care ’l-a însoţit ca o umbră fatală. De astă-dată dl agent provocator, a rămas nu numai singur, dar’ şi ruşinat. Tot publicul ales şi inteligent, multe dame culte şi elegante au constatat, că delegatul episcopesc a făcut un fiasco complet, aşa cum numai lui şi stăpânului seu îi convine. Au urmat apoi toastele frumoase şi pătrunzâtoare de Dr. V. Lucaciu şi Dr. Teodor Mihai, care au fost viu şi cu însufleţire aclamate. Intr’un timp mai târziu publicul cel mare s’a resfirat şi s’a comentat pretutindenea cu deplină satisfacţiune, cât de ruşinos a că- zut planul de demonstraţiune compus prin compania pigmeilor străini şi dată spre executare lui Papiu şi elicei lui. Din întâmplările dela Şomcuta-mare am putut trage multe învăţături. Văzând pompoasa zidire a pretorului de odinioară ne punem întrebarea: cine şi cu ce scop a zidit-o? Românii şi exclusiv Românii au zidit o, ca în ea să se aşeze oficiul coraitatens al fostului comitat Chior, în sala ei festivă să se ţină adunările generale şi întrunirile culturale, convenirile sociale de o importanţă mai mare. Astăzi în satele cele frumoase sunt aşezate şcoalele de stat maghiarisătoare, sala cea mare s’a transformat in biserică romano-catolică şi tot acolo şede şi unicul renegat Kauffmann, popă romano-catolic, cu expresa misiune de a sparge, dacă îi va succede, societatea română din Şomcuta mare. Iată cum a venit obiect de daraveră străină sudoarea feţei bieţilor Români chioreni Vreau să observ în fine la acest loc, că avem bună speranţă în activitatea dlui protopop Ioan Şerb, care prin cultura sa modernă şi erudiţiunea sa superioară va arăta că e om de societate şi Român de inimă, va solfrânge meteehneie străine şi nu va lăsa niciodatâ, ca biserica şi naţiunea română de acum înainte să fie batjocorite în Şomcutamare şi giur de nişee pigmei străini şi nisce fiinţe fără nici o chemare. Disolvarea adunării învăţătorilor din Ciacova. „Reuniunea învăţătorilor români gr. or. din diecesa Caransebeşului“ a trimis membrilor sei un circular (sub nr. 106) care are de scop a-ş i informa despre cele petrecute în 10 Septemvrie n. la Ciacova, unde, precum se scie, a fost convocată adunarea sa generală, care apoi fu spartă prin violenţă de fiscigăbiroul unguresc. Circularul e semnade Ştefan V e ro van, preşedintele reuniunii şi de Ioan Marcu, primul notar. Data circularului e 30 August (11 Septemvrie) a. c. Deoarece în această hârtie se dau date oarecum oficiale şi în tot caşul autentice despre cele întâmplate la Ciacova, extragem din cuvânt în cuvânt partea circularului, care privesce convocarea şi disolvarea adunării, şi ne exprimăm totodată speranţa că autoritatea superioară bisericească va face tot ce-i va fi în putinţă pentru a scuti pe învăţătorii noştri în contra violentării şi brutalităţilor funcţionarilor maghiari şovinişti. Iată ce aflăm în circularul des pomenit: Reuniunea noastră a învăţătorilor români gr. or. de la şcoalele confesionale din diecesa Caransebeşului, conform statutelor sale aprobate, în tot anul îşi ţine adunarea ca generală ambulanţă pe teritorul diecesei Caransebeşului. Prin condusul de sub nr. 18 din protocolul adunării generale ultime, ţinută anul trecut în Biserica Albă, adunarea generală din estan a fost designată a se ţine, car’ comitetul reuniunii a şi convocat-o — conform §. 17 din statute, — pe ziua de 15/27 şi 16/28 August a. c. în opidul Cheova. Despre ţinerea adunării conform §. 42 din statute s’a încunoşeiinţat cu data 16/28 Iuliu a. c. sub nr. 37 respectiva autoritate politică, adecă oficiul protopretorial din Ciacova, onorata artistie comunală de acolo, venerabilul consistor diecesan. De asemenea a’a încunoseiinţat conform §.18 inspectoratul şcolar rigesc fiind deodată şi invitate aceste oficii publice a lua parte la adunare. Nota reuniunii noastre mai sus citată ni s’a înapoiat din partea protopretorului din Ciacova cu data 30 Iulie a. c. sub nr. 4284 pe lângă indigerarea de a redacta-o în limba stului, în limba maghiară, întrevenind necesitatea de a se schmba terminul adunării deja convocate, court- U 1 în interesul reuniunii a trebuit şi a şi convocat a doua oară adunarea pe 29 şi 30 August (10 şi 11 Septemvrie), făcându se de nou insinuările prescrise şi invitările la sus numitele autorităţi politice şi şcolare în limba oficială a reuniunii. Din partea oficiului protopretorial din Ciacova ni s’a rescris earăşi, că insinuarea adunării să o facem în limba maghiară. Rescriptei aceluiaşi oficiu comitetul reuniunii ’1 a transpus ca şi pe cel dintâiu ven. consistor diecesan cu rugarea de a mijloci avisarea despre ţinerea adunării în modul cum va crede de trebuinţă, ca ţinerea aceleia să nu fie eventual împedecată, de unde ni s’a rescris, că reuniunea satisfăcând disposiţiunilor din statute, nu este nici îndatorată, nici îndreptăţită a se abate dela dreptul da folosire a limbii românesci garantat prin §. 6 al art. de lege XLIV, din 1868, în ziua de 29 August (10 Septemvrie) a. c., ziua adunării generale, adunându-se în Ciacova un număr mare de membri învăţători din toate părţile diecesei, precum şi alţi mulţi participatori, după sfânta Liturgie şi a chemării Duchului Sfânt, toţi participanţii s’au întrunit în sala destinată pentru ţinerea adunării şi conform programului publicat, având a se deschide adunarea, preşedintele reuniunii, dl Ştefan Velovan încungiurat de întreg biuroul reuniunii şi în presenţa represantantului consil^torului «hecsman, a asesorului consistorial loan^ tpsgAf Cllv',lte de doni-hi I Kn& dere: „Onorabilă adunare generală !“ după care protopretorul cercului Ciacova, a oprit şi la moment a disolvat adunarea cu asistenţă numeroasă de gendarmi şi în audul mulţimii presante cu cuvintele: „Nem teljesítették kívánságomat, tehát törvénytelenül jártak el és azért a gyűlés megtartását nem engedem és feloszlatom11. (Nu s’a satisfăcut dorinţei mele, de aceea urmându se în contra legii, nu permit ţinerea adunării şi o disolv.) Aceste cuvinte de oprire şi de disolvare a adunării, preşedintele împărtăşindu-le adunării, a fost întrerupt în vorbire de către protopretor cu ameninţarea, că va interveni imediat cu brachiul. In urma acestei ameninţări, preşedintele declară, că reuniunea nu urmăreste scopuri politice, ci culturale, nu renunţă la drepturile sale statutare sprijinite de lege, cedează însă brachiului şi învită numeroşii membri a observa liniştea şi a dovedi, că sânt elemente de ordine, cultură şi civilisaţiune. Insinuând protest contra acestui act violent, declară adunarea de închisă, care membrii părăsesc sala în ordine exemplară. Actul de oprire şi de disolvare s-a săvîrşit în modul cel mai brutal, comandându-se gendarmilor în frunte cu un ofiţer, a umple paşile, a ameninţa mulţimea cu brachiul, dacă nu va părăsi sala în decurs de cinci minute, ba chiar a se depărta şi din piaţa publică. Concertul dat în favorul fondului reuniunii, precum şi prânzul comun al învăţătorilor s’a putut ţine numai în presenţa terorizătoare a protopretorului şi a gendarmilor armaţi, care diua noaptea au patrulat înaintea tereştrilor şi la uşa salei adunării, în contra acestui act de violenţă, comitetul reuniunii în şedinţa sa din 30 Aug. a. c. a decis şi a şi insinuat protest prin fiscul reuniunii domnul Coriolan Bredicean, advocat în Lugoj, cerând asigurarea dreptului de folosire a limbii româneşti în toate afacerile reuniunii şi tragerea la răspundere a numitului protopretor pentru violarea legii. Tot aşa s’a făcut arătare v. consistor diecesan despre oprirea şi disolvarea adunării, rugându-’i a lua sub scutul seu reuniunea şi a-’i asigura dreptul de folosire a limbii sale oficiale şi totdeodată a face paşii de lipsă la locurile competente contra procedurii arbitrare a des numitului protoprefor. CRONICĂ Din causa sfintei sărbători de mâne numărul proxim al „Tribunei“ va apăre numai joi seara. * Numire. Ludovic Gyöngyűsi, practicant în drept la tribunalul reg. din Sibiiu, e numit subnotar la judecătoria cerc. din Deva. * Transferări. Vicenotarul Ilie Cismaş dela judecătoria cerc. din Sălişte şi conducătorul adj. de cărţi funduare dela tribunalul reg. din Murăş Oşorheiu, Iosif Sigmond au fost transferaţi în aceeaşi calitate la tribunalul reg. din Deva. * Calea ferată Făgăraş—Avrig va fi supusă rambulării technice administrativa la 4 Noemvrie n., car’ la 15 Noemvrie n. se va pune în circulaţiunie. * Societatea de lectură a studenţilor români din Braşov s’a constituit pe anul scolistic 1892/3 în şedinţa ţinută în 3 Oct. v. sub presidiul dlui profesor Virgil Oniț în următorul mod : vicepreședinte : Tibriu D. Eremie, cl. VIII. gimn.; secretar: Procopiu Gurilescu, cl. VIII. gimn.; viersecretar: Matein Jiga, cl. III. com.; casar: Aurel Chicomban, cl. III. com.; bibliotecar: Nicolae Ionescu, cl. VII. gimn.; vicebibliotecar: Emil Vințuleț, cl. II. com.; controlor I. : Aurel Florea, cl. VII. gimn.; controlor II.: Petru Moldovan, cl. II. com.; membri în comisiunea literară: Ioan Ionică, cl. VIII. gimn.; Rudolf Orghean, cl. III. com . George Purece, cl. VII. gimn.; Vasile Osvada, cl. II. com. * Hymen. Dl Aurel M. Decei, vicenotar in Aeiliu, anunță logodna sa cu d-șoara Ioana A. Arseniu din Gura Rîului. * Necrolog. Preotul Anton Băiban și soția sa Teresia născută Bran din Unimet, au avut durerea să peardă la 12 c. pe fiiul lor Horia Coriolan, în vîrstă de un an și jumătate. * Alegere de senator magistratual în Caransebeş. Cetim în „Foaia Diecesană“. De senator la magistratul orăşenesc al Caransebeşului în locul vacant este ales dl Ioan Bartolomeiu.* Nou cardinal. Primatele Clau diu Va sz a ry , după cum anunţă o telegramă din Roma, va fi ales cardinal în consistorul din Noemvrie.* Conduct cu masalale și serenadă. Din Laibach se telegrafeaza că reuniunile slovene și cetățenii de acolo au arangiat la 22 e. un conduct de masalale în onoarea baronului Winkler, car’ reuniunile de cântări ’i-au făcut o serenadă. Baronul Winkler a fost salutat de mulţimea adunată înaintea edificiului locotanenței ru strigăte de „Jmou şi „Slavan. * Nr. 230