Tribuna, octombrie-decembrie 1892 (Anul 9, nr. 219-292)

1892-10-14 / nr. 230

IT TRIBUNA Pag 918 amintitele oraşe croate unde va fi păzită, ca unul din multele simboluri, cum fiii patriei noastre, ale căror nume strălucesc mai ales pe monument, au soitit să­­şi ţină jurământul făcut sub steag şi să moară pentru împărat şi patrie. Sfinţirea bisericii din Şomcuta-mare­(Raport special al „Tribunei“.) Şomcuta-m­are, 16 Oct. 1892. In ziua de astăzji s’a sfinţit în acest opid biserica Românilor, frumoasă, maiestoasă, ridicată cu mari jertfe din partea credincio­şilor români. Biserica e una dintre tăriile poporului românesc, pentru aceea sfinţirea unei biserici e totdeauna o sărbătoare aleasă la poporul 1 Congresul naţionalităţilor. In articolul seu de fond dela 22 Octomvrie n. 4*aru^ »Ellenzek“ scrie despre congresul naţionalităţilor ce se va ţinte in luna viitoare la Viena. După­ ce spune care este scopul congresului^ Iată ce scrie numitul chiar: Motivul care ’i-a îndemnat la această hotărîre este mai ântâiu de toate că actualul sistem de guvernament nu mai e de tolerat, pentru­ că într’însul Ungurii dau tonul. Fapt e deci, că naţionalităţile din Un­garia sunt nemulţumite cu actualul sistem de guvernament, şi după a lor părere trebue a l i­ se da o nouă organisaţie monarchiei. Dare ceea­ ce a îndemnat pe naţionali­tăţi la acţiune comună e credinţa, că ac­tualul sistem de guvernament e rău pentru­ că a fost creat de Maghiari, şi dînsele nu sunt dătătoare de ton. Drept vorbind, nu credem că merită să examinăm dacă tocmai din acest punct de vedere este intolerabilă actuala situaţie, şi nu credem îndreptăţită cu deosebire strădania, ca situaţia pretinsă intolerabilă să o schimbe naţionalităţile şi ca ele să încerce a schimba organizaţia internă a monarchiei, dar­ credem vrednic să ne ocupăm cu această mişcare, ca şi cu o arătare politică, pentru a cărei apariţiune după părerea noastră guvernul ac­tual poartă o mare vină. Am spus totdeauna, că actualul sistem de guvernare şi mai ales politica fără energie şi proastă faţă cu naţionalităţile aiji-mâce o să ducă lucrurile şi ţeara acolo, că liniştea in­ternă şi consolidarea statului maghiar o să fie conturbate de tendenţele separatiste ale naţio­nalităţilor. Pentru­ că trebue oare o ironie mai mare, decât faptul, că în Ungaria peste tot e posi­bilă o astfel de degenerare a tendenţelor na­ţionalităţilor, că tocmai ele vor să schimbe sistemul de guvernament, ca să ele vor să presteze lucrarea de întărire internă a statului ? Ce însemnează de altfel această formă mai nouă a agitaţiunilor naţionalităţilor ? Nimic altceva, decât că naţionalităţile nu cred actuala politică potrivită ca paralel cu dînsa să se desvoarte puterea internă a statului şi astfel naţionalităţile vor ele, să se pună în capul lucrării care duce la acel scop: consolidarea internă. În adevăr, o ironie mai crudă abia se poate spune la adresa actualului guvern. Naţionalităţile vor să se impună ca sin­gurele care dispun de puterea, voinţa şi cu­­minţia necesară reorganizării Ungariei. Articolul se termină spunând, că guvernul nu mai dispune de puterea necesară a oprima astfel de mişcări şi agitaţiuni ale naţionalităţilor, care — după părerea foii şoviniste — toate comit crime de stat când agită prin congrese cum are să fie şi cel de la Viena. Foaia cehă „Selbe Noviny*, or­ganul dlui Alfons Skastny se pronunţă în următorul mod asupra congresului naţionalităţilor: „Noi credem că relativ la Boemia ar fi o apucătură proastă a întreprinde ase­menea lucru. Noi nu cutezăm a stărui să se pună în aplicare ceea­ ce avem garantat prin tractate, promisiuni împărătesei şi legi, adecă să stăruim pentru ceva ce stă în puterea noastră; nu voim să grijim de noi înşine, dar’ ne încercăm să salvăm toate celelalte naţiuni şi să întoarcem cu capul în sus întreg imperiul. Ne temem de resistenţa Germa­nilor din ţerile boeme, dar’ de resistenţa tu­turor Germanilor, Maghiarilor şi a duşma­nilor de giur împregiur. Inimile noastre voesc să zădărnicească conferenţa Boemilor spre scopul de a se consulta asupra politicei co­mune, dar­ voim să scoatem ceva practic din conferenţa tuturor Slavilor din monarchia austro-ungară? .. Congresul naţionalităţilor nu este permis să devină „cleiul“ cu care ni­ s-ar „lipi“ ochii­ noştru, în care îşi dă pe faţă sentimentele sale religioase şi naţionale. Sfinţirea bisericii din Şomcuta-mare e de o specială însemnătate prin aceea, că cu ocasiunea aceasta unii pigmei ai maghiaris­mului în conţelegere cu episcopul Gherlei şi cu comisarul delegat au voit să compro­mită causa română, ce însă nu li-a succes, ci din contră s’a dovedit că s­mnt impotenţi, isolaţi de toţi Românii de inimă. Ruşinea ce au voit ei să o pună pe causa sfântă română, a căltat cu putere sdrobitoare asupra ca­pului lor. Mai nainte de toate e a se constata, că episcopul Szabó a fost invitat prin o delega­­ţiune a Şomcutenilor ca el să săvîrşească actul sfinţirii. După­ ce insă prin actul de suspen­dare, cu care a lovit iu iubitul nostru V. Lucaciu de dragul Maghiarilor, a produs cea mai mare indignaţiune în inimile tuturor Româ­nilor bine simţitori, şi însuşi pe sine s’a sus­pendat din inimile lor , prevăzând cu tot dreptul că această indignaţiune provocată de el se va arăta şi în fapte, a văitut d® bine păstorul a nu cuteza să vină în mijlocul turmei sale. Acesta însă a trebuit să se răsbune în ceva mod. Planul a fost făcut, însă n’a reuşit. Societatea maghiară din Şomcuta mare, în frunte cu grofii Teleky, a lansat prin satelitul lor Kaufmann János, Şvab rene­gat, că dacă va participa Dr. V. Lucaciu la banchet şi bal, ei nu se vor presenta la acele întruniri sociale. Inteligenţa şi tot poporul luând solie de această nevrednică machinaţiune, s’a adunat din depărtări mari într’un număr frumos în Şom­cuta-mare şi au aşteptat cu dor şi cu încor­dare să vină în mijlocul lor Dr. V. Lucaciu. A şi venit. Pe toată calea, începând dela podul „Cătălinei“ pănă în loc la Şomcuta-mare, a primit cele mai sincere şi frumoase ovaţiuni de la sute şi mii de credincioşi ce emigrau la sfinţirea bisericii. Te încântă bravul popor român când îl veţji cu ce admirabilă iubire este cătră intre­­pidul seu luptător. „Veţji măi! uită-te, popa Lucaciu“ — auz­i strigând pe cale în con­tinuu gloatele poporului — „să trăească părintele nostru, trăească Lucaciu! care su­fere pentru noi şi pentru dreptate“. — „Nu Te lăsăm, părinte, pănă la moarte, pentru drep­tatea săracului Român Te lupţi cu toată hăr­nicia. Murim cu toţii cu Tine dimpreună pen­tru sfânta noastră dreptate!“ în Şomcuta-mare a fost primit cu toată căldura de inteligenţă şi de întreg poporul. După serviciul divin inteligenţa s’a în­trunit în casele dlui Iosif Pop, consilier re­gesc şi curator-primar al bisericii din Şom­cuta-mare. Aici a fost şi delegatul episcopului, canonicul Ioan Papia-f.­S’a încins o conversaţiune. Oameni de încredere ai poporului român: George Pop de Basescu, A. Cosma, Dr. Mihali şi alţii au spus delegatului episcopesc despre mai multe abu­­suri groaznice ce sunt în diecesa Gherlei şi despre care nici episcopul, nici consiatorul nu vreau să fee cunoscinţă. Au spus aceşti frun­taşi, că biserica noastră gr.-cat. este şi naţio­nală, şi din momentul în care puternicilor idilei le va succede a face, ca factorii condu­cători ai acestei instituţiuni să servească causa străină, cum s’a întâmplat şi caşul părintelui Lucaciu, nu numai îşi perd încrederea ra­ţiunii, ci discreditează însăşi instituţiunea îna­intea poporului credincios. Delegatul episcopesc, în loc de a primi cu bunăvoinţă informaţiunile, şi de a se arăta prompt a face toate în interesul bise­ricii şi al naţiunii, în loc să f­ea­dă aşa îl va informa pe episcopul seu, a declarat că el n’a făcut şi nu va face altă politică, decât politică bisericească, dovedind prin aceasta că el deloc nu pricepe stadiul cent­unii, deoare­ce chiar aceea se recere ca politica bisericii grec.-cat. să fie o politică spre binele popo­rului românesc, şi să nu fie biserica unealtă în mâna duşmanilor, în contra intereselor na­ţiunii. După câteva obsarvaţiuni şi din una şi din altă parte delegatul s’a apărat cu aceea, că el e singur cu opiniunile sale, de aceea nu poate susţină o dispută, la ce dl Dr. Mihali a răspuns foarte nimerit, că chiar pentru aceea, că e singur, dovedesce că e pe o cale rătăcită, că de ar fi pe cale bună ,şi-ar găsi şi aderenţi opiniunii sale, fiindcă toţi voesc a lucra spre binele naţiunii. La 2 oara p. m. ne-am întrunit la ban­chet în sala de la hotelul opican în număr de peste o sută de inşi, toţi Români, nici un suflet de străin nu s’a presentat. Aşa dis­pare întunstecul dinaintea luminii. Conţii Teleky, Kaufman János (parochu­l catolic) et comp. roind a sparge rîndurile Ro­mânilor de cinste, au rămas ei înşişi isolaţi şi despărţiţi, pentru­ că n’au ce căuta în mij­locul Românilor aceia care sunt cu simţiri contrare intereselor lor vitale. Toastele festive erau împărţite de mai nainte. Primul toast era al delegatului episco­pesc pentru Papa şi pentru Regele apostolic, al doilea al protopopului şi paro­hului Serb, pentru episcopul diecesan. Delegatul însă văitând disposiţiunile sufletesci ale mesenilor, a înfrânt ordinul statolit al toastelor şi s’a fo­losit de o apucătură ca să-’l treacă şi pe episcopul Szabó prin vre-o ureche de ac de toast, făcându-’şi falsa deducţiune, că dacă toastele pentru Papa şi Regele Apostolic ar provoca însufleţirea generală, şi astfel ca amintirea grabnică pentru episcop, tot sub acea impresiune imediată va câştiga ovaţi­­unile dorite. Le-a şi câştigat, de care, numai episcopul are să-­i mulţumească. Anume: a toastat pentru Papa, pen­tru Regele apostolic şi înalta Casă domni­toare şi imediat tot cu o suflare ’l a băgat şi pe episcopul Szabó. Dar’ iată ce s’a întâmplat! Delegatul ’şi-a batjocorit stăpânul, când a vorbit pen­tru Papa şi Regele apostolic tot publicul s’a ridicat în picioare, oar’ când a amintit nu­mele episcopului, in mod spontan, toţi me­senii deodată au şeifat şi au depus păhărele. Patru, şi numai patru s’au găsit, care au atins paharul de gură. Erau mulţi indig­naţi de apucătura delegatului, au strigat tare „N’avem nici o treabă cu ei!“ Dl delegat episcopesc prin aceasta, a descoperit o nouă însușire, că e deplin aco­modat la rolul seu. După toastele rostite de domnii Medan, Iosif Pop, Alexandru Pop, s’a ridicat adora­tul nostru conducător, ilustrul domn George Pop de Basescu, salutat de o salvă puternică de aplause și de vivate entusiaste. A început să vorbească cu accentul seu dulce şi cuceritor. Delegatul episcopesc se bursucă, vede că foarte departe stă cerul de pământ. El voesce per omnia să demonstreze. Se ridică ca să părăsească sala. întreg publicul strigă să auijim! să trăească George Pop! Protopopul Serb se scoală şi cerând cu­vânt spune, că toastele oficioase încă nu sunt terminate, roagă deci pe domnii meseni să aștepte cu toastele private, pănă se vor găta cele oficioase. Domnul George Pop, ca om de cultură și inimă cedează, delegatul bursucat dela mijlocul salei sa reîntoarce la locul părăsit odată. Urmează două toaste oficioase, apoi se ridică de nou George Pop şi ţine un toast frumos, în care amintesce cu pietate pe re­gretatul prim-curator Pavel Dragoş şi pro­pune să se exprime amintirea pieioasă prin sculare, rostindu-­i un „în veci amintirea lui“, apoi continuă şi vorbeste la adresa poporului român din Şomcuta, golind paharul întru bunăstarea şi sănătatea acestui brav popor. Acum se ridică bravul nostru A. Cosma şi vorbesce cu logica sa pătrund­i­­toare despre biserică şi cler, despre sublima lor chemare la poporul românese. Spune meritele clerului rom­ân pentru biserică şi na­ţiune, amintesce de primejdiile ce ameninţau desvoltarea noastră în biserică şi pe terenul vieţii publice, când chiar factorii conducători lăsau ca lege străină să între în sanctuarul bsericii noastre. înv­­ă pe preoţi să stea cu bărbăţie la înălţimea chemării lor, să nu se lase a fi seduşi, nici mistificaţi. (Aplause fre­­neti­ce şi prelungite ac­oper cuvintele lui) Şi când vorbesce mai la suflet şi mai frumos la adresa clerului nostru brav, delegatul epis­copesc se scoală, mormăesce, (se 4'u® că a recitat Tatâl­ nostru) şi când a făcut cruce, publicul asculta pe oratorul Cosma, care entusiasmat de adevărul enunţat, striga : Să trăească Dr. V. Lucaciu şi cu el toţi mesenii, ca prin o detunătură strigau „Să trăească Lu­caciu !“ Delegatul a finit cu rugăciunea şi a dis Amin. între aceste delegatul ese printre şi­rurile oaspeţilor adunaţi între strigătele cele mai entusiaste de „Să trăească Lucaciu!“ Nime nu ’l-a urmat, numai George care ’l-a însoţit ca o umbră fatală. De astă-dată dl agent provocator, a rămas nu numai singur, dar’ şi ruşinat. Tot publicul ales şi inteligent, multe dame culte şi elegante au constatat, că delegatul episco­pesc a făcut un fiasco complet, aşa cum numai lui şi stăpânului seu îi convine. Au urmat apoi toastele frumoase şi pă­­trunzâtoare de Dr. V. Lucaciu şi Dr. Teodor Mihai, care au fost viu şi cu însufleţire aclamate. Intr’un timp mai târziu publicul cel mare s’a resfirat şi s’a comentat pretutindenea cu deplină satisfacţiune, cât de ruşinos a că- zut planul de demonstraţiune compus prin compania pigmeilor străini şi dată spre exe­cutare lui Papiu şi elicei lui. Din întâmplările dela Şomcuta-mare am putut trage multe învăţături. Văzând pompoasa zidire a pretorului de odinioară ne punem întrebarea: cine şi cu ce scop a zidit-o? Românii şi exclusiv Românii au zidit o, ca în ea să se aşeze oficiul corai­­tatens al fostului comitat Chior, în sala ei festivă să se ţină adunările generale şi întru­nirile culturale, convenirile sociale de o im­portanţă mai mare. Astăzi în satele cele fru­moase sunt aşezate şcoalele de stat maghia­­risătoare, sala cea mare s’a transformat in biserică romano-catolică şi tot acolo şede şi unicul renegat Kauffmann, popă romano-ca­­tolic, cu expresa misiune de a sparge, dacă îi va succede, societatea română din Şom­cuta mare. Iată cum a venit obiect de daraveră străină sudoarea feţei bieţilor Români chioreni­ Vreau să observ în fine la acest loc, că avem bună speranţă în activitatea dlui pro­topop Ioan Şerb, care prin cultura sa mo­dernă şi erudiţiunea sa superioară va arăta că e om de societate şi Român de inimă, va sol­frânge meteehneie străine şi nu va lăsa nici­odatâ, ca biserica şi naţiunea română de acum înainte să fie batjocorite în Şomcuta­­mare şi giur de nişee pigmei străini şi nisce fiinţe fără nici o chemare. Disolvarea adunării învăţătorilor din Ciacova. „Reuniunea învăţătorilor români gr. or. din diecesa Caransebeşului“ a trimis membrilor sei un circular (sub nr. 106) care are de scop a-ş i informa despre cele petrecute în 10 Septemvrie n. la Cia­cova, unde, precum se scie, a fost convocată adunarea sa generală, care apoi fu spartă prin violenţă de fiscigă­­biroul unguresc. Circularul e semna­­de Ştefan V e r­o v­a­n, preşedintele reu­niunii şi de Ioan Mar­cu, primul notar. Data circularului e 30 August (11 Septemvrie) a. c. Deoare­ce în această hârtie se dau date oare­cum oficiale şi în tot caşul autentice despre cele întâmplate la Ciacova, extragem din cu­vânt în cuvânt partea circularului, care privesce convocarea şi disolvarea adunării, şi ne exprimăm totodată speranţa că au­toritatea superioară bisericească va face tot ce-­i va fi în putinţă pentru a scuti pe învăţătorii noştri în contra violen­tării şi brutalităţilor funcţionarilor ma­ghiari şovinişti. Iată ce aflăm în cir­cularul des pomenit: Reuniunea noastră a învăţătorilor ro­mâni gr. or. de la şcoalele confesionale din diecesa Caransebeşului, conform statutelor sale aprobate, în tot anul îşi ţine adunarea ca ge­nerală ambulanţă pe teritorul diecesei Caran­sebeşului. Prin cond­usul de sub nr. 18 din pro­tocolul adunării generale ultime, ţinută anul trecut în Biserica­ Albă, adunarea generală din estan a fost designată a se ţine, car’ co­mitetul reuniunii a şi convocat-o — con­form §. 17 din statute, — pe ziua de 15/27 şi 16/28 August a. c. în opidul Cheova. Despre ţinerea adunării conform §. 42 din statute s’a încunoşeiinţat cu data 16/28 Iuliu a. c. sub nr. 37 respectiva autoritate politică, adecă oficiul protopretorial din Cia­cova, onorata artistie comunală de acolo, venerabilul consistor diecesan. De asemenea a’a încunoseiinţat conform §.18 inspectoratul şcolar rigesc fiind deodată şi invitate aceste oficii publice a lua parte la adunare. Nota reuniunii noastre mai sus citată ni­ s’a înapoiat din partea protopretorului din Ciacova cu data 30 Iulie a. c. sub nr. 4284 pe lângă indigerarea de a redacta-o în limba st­­ului, în limba maghiară, întrevenind necesitatea de a se sch­mba termin­ul adunării deja convocate, court- U 1 în interesul reuniunii a trebuit şi a şi con­vocat a doua oară adunarea pe 29 şi 30 Au­gust (10 şi 11 Septemvrie), făcându se de nou insinuările prescrise şi invitările la sus numi­tele autorităţi politice şi şcolare în limba ofi­cială a reuniunii. Din partea oficiului protopretorial din Ciacova ni­ s’a rescris earăşi, că insinuarea adunării să o facem în limba maghiară. Res­­criptei aceluiaşi oficiu comitetul reuniunii ’1 a transpus ca şi pe cel dintâiu ven. consistor diecesan cu rugarea de a mijloci avisarea despre ţinerea adunării în modul cum va crede de trebuinţă, ca ţinerea aceleia să nu fie eventual împedecată, de unde ni s’a rescris, că reuniunea satisfăcând disposiţiunilor din statute, nu este nici îndatorată, nici îndrep­tăţită a se abate dela dreptul da folosire a limbii românesci garantat prin §. 6 al art. de lege XLIV, din 1868, în ziua de 29 August (10 Septemvrie) a. c., ziua adunării generale, adunându-se în Ciacova un număr mare de membri învăţă­tori din toate părţile diecesei, precum şi alţi mulţi participatori, după sfânta Liturgie şi a chemării Duchului Sfânt, toţi participanţii s’au întrunit în sala destinată pentru ţinerea adu­nării şi conform programului publicat, având a se deschide adunarea, preşedintele reuniunii, dl Ştefan Velovan încungiurat de întreg biu­roul reuniunii şi în presenţa represantant­ului consil^torului «hecsman, a asesorului consistorial loan^ tpsgAf Cllv',lte de doni-hi I Kn& dere: „Onorabilă adunare generală !“ după care protopretorul cercului Ciacova, a oprit şi la moment a disolvat adunarea cu asistenţă numeroasă de gendarmi şi în audul mulţimii presante cu cuvintele: „Nem teljesítették kí­vánságomat, tehát törvénytelenül jártak el és azért a gyűlés megtartását nem engedem és feloszlatom11. (Nu s’a satisfăcut dorinţei mele, de aceea urmându se în contra legii, nu per­mit ţinerea adunării şi o disolv.) Aceste cuvinte de oprire şi de disolvare a adunării, preşedintele împărtăşindu-le adu­nării, a fost întrerupt în vorbire de către protopretor cu ameninţarea, că va interveni imediat cu brachiul. In urma acestei ameninţări, preşe­dintele declară, că reuniunea nu urmăreste scopuri politice, ci culturale, nu renunţă la drepturile sale statutare sprijinite de lege, cedează însă brachiului şi învită numeroşii membri a observa liniştea şi a dovedi, că sânt elemente de ordine, cultură şi civilisa­­ţiune. Insinuând protest contra acestui act violent, declară adunarea de închisă, care membrii părăsesc sala în ordine exemplară. Actul de oprire şi de disolvare s-a să­­vîrşit în modul cel m­ai brutal, comandându-se gendarmilor în frunte cu un ofiţer, a umple paş­ile, a ameninţa mulţimea cu brachiul, dacă nu va părăsi sala în decurs de cinci minute, ba chiar a se depărta şi din piaţa publică. Concertul dat în favorul fondului reu­niunii, precum şi prânzul comun al învăţăto­rilor s’a putut ţine numai în presenţa tero­­rizătoare a protopretorului şi a gendarmilor armaţi, care diua noaptea au patrulat înaintea tereştrilor şi la uşa salei adunării, în contra acestui act de violenţă, co­mitetul reuniunii în şedinţa sa din 30 Aug. a. c. a decis şi a şi insinuat protest prin fiscul reuniunii domnul Coriolan Bredicean, advocat în Lugoj, cerând asigurarea drep­tului de folosire a limbii româneşti în toate afacerile reuniunii şi tragerea la răspundere a numitului protopretor pentru violarea legii. Tot aşa s’a făcut arătare v. consistor diecesan despre oprirea şi disolvarea adu­nării, rugându-’i a lua sub scutul seu reuniunea şi a-’i asigura dreptul de folosire a limbii sale oficiale şi totdeodată a face paşii de lipsă la locurile competente contra procedurii ar­bitrare a des numitului protoprefor. CRONICĂ Din causa sfintei sărbători de mâne­ numărul proxim al „T­ribunei“ va apăre numai joi seara. * Numire. Ludovic Gyö­n­gyű­si, practi­cant în drept la tribunalul reg. din Sibiiu, e numit subnotar la judecătoria cerc. din Deva. * Transferări. Vicenotarul Ilie Cismaş dela judecătoria cerc. din Sălişte şi conducă­torul adj. de cărţi funduare dela tribunalul reg. din Murăş Oşorheiu, Iosif Sigmond au fost transferaţi în aceeaşi calitate la tribunalul reg. din Deva. * Calea ferată Făgăraş—Avrig va fi supusă rambulării technice administrativa la 4 Noemvrie n., car’ la 15 Noemvrie n. se va pune în circulaţiunie. * Societatea de lectură a studenţilor români din Braşov s’a constituit pe anul scolistic 1892/3 în şedinţa ţinută în 3 Oct. v. sub presidiul dlui profesor Virgil Oniț în ur­mătorul mod : vicepreședinte : Tib­riu D. Eremie, cl. VIII. gimn.; secretar: Procopiu Gurilescu, cl. VIII. gimn.; viers­ecretar: Ma­tein Jiga, cl. III. com.; casar: Aurel Chi­­comban, cl. III. com­.; bibliotecar: Nicolae Ionescu, cl. VII. gimn.; vicebibliotecar: Emil Vințuleț, cl. II. com.; controlor I. : Aurel Florea, cl. VII. gimn.; controlor II.: Petru Moldovan, cl. II. com­.; membri în comisiunea literară: Ioan Ionică, cl. VIII. gimn.; Rudolf Orgh­ean, cl. III. com . George Purece­, cl. VII. gimn.; Vasile Osvada, cl. II. com. * Hymen. Dl Aurel M. Dec­ei, vice­­notar in Aeiliu, anunță logo­dna sa cu d-șoara Ioana A. Arseniu din Gura Rîului. * Necrolog. Preotul Anton B­ă­­­i­b­a­n și soția sa Teresia născută Bran din Un­i­m­et, au avut durerea să peardă la 12 c. pe fiiul lor Horia Coriolan, în vîrstă de un an și jumătate. * Alegere de senator magistratual în Caransebeş. Cetim în „Foaia Diece­sa­nă“. De senator la magistratul orăşenesc al Caransebeşului în locul vacant este ales dl Ioan Bartolomeiu.* Nou cardinal. Primatele C­lau diu Va s­z a r­y , după cum anunţă o telegramă din Roma, va fi ales cardinal în consis­­torul din Noemvrie.* Conduct cu masalale și serenadă. Din Laibach se telegrafeaza că reuniunile slovene și cetățenii de acolo au arangiat la 22 e. un conduct de masalale în onoarea baronului Winkle­r, car’ reuniunile de cântări ’i-au făcut o serenadă. Baronul Winkler a fost salutat de mulţimea adunată înaintea edificiului loco­­tanenței r­u strigăte de „Jm­­ou şi „Slavan. * Nr. 230

Next