Tribuna, ianuarie-martie 1900 (Anul 17, nr. 13-66)

1900-01-28 / nr. 21

Anul XVII Nr. 21 Sibiiu, Vineri 28 Ianuarie (9 Februarie) 1900 ABONAMENTELE I'entru Sibiiu : 1 lună 1 cor. 70 bani, '/1 an 5 cor., '/2 an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru m­on­archie : 1 lună 2 cor. 40 bani, '/* an 7 cor., ‘|2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Rttmânia şi striduilin­te: */1 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani a treia­ oară 10 bani şi timbru de 60 bani. Redacţia şi administrația : Strada Poplâcei Nr. 15. Se prem­in­ră la paste și librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia, la librăria WeiszBemat ,la loterie« „Rentele“ și încă ceva. »Apără-m­ă Doamne de amici, că de inimici mă voiu apăra eu!« IV. Dar’ »amicul* dela București al »Trib. Pop.* ar voi să ne facă tot pe noi responsabili și pentru stagnarea Ligei, pentru­ că: »dintre membrii comitetului Ligei, conservatorii mai distinşi, ca Grădişteanu, — Delavrancea, — Istrati, ajunşi azi în demnităţi mari, nu se mai ocupă de afacerile Ligei*, — pe când pe vremuri, cutare şi cutare ce lu­­cruri mari făcea la Ligă!! — — Că afacerile Ligei nu stau şi nu merg aşa cum ar trebui, e adevărat şi e foarte dureros. Căci în sfîrşit, Liga e o instituţiune culturală, care ar merita o interesare şi un sprijin mai mare din toate părţile; bunăoară cum fac Ma­ghiarii cu EMKE, ajuns astăzi la o avere de două milioane. Dar, nu neîn­ţelegerile dintre noi, şi nu conducătorii Ligei sunt de vină, că afacerile Ligei, împreună cu afacerea milionului stau pe loc, ci probabil lipsa de public spriji­­nitor, care tot aşa cum lipseşte actuali­lor conducători ai Ligei, poate să lip­sească şi altora, şi întreaga atingere a chestiei acesteia din partea­­amicului* seamănă mai mult cu o insinuare și cu o alusie, că: »vezi, dacă noi am fi la Ligă, ar merge altcum trebile și milio­nul n'ar fi rămas baltă*. Cu alte cu­vinte, oamenii ar dori să li se facă ea­­răși scară, pe care să se poată urca! Dar’ »timeo danaos et dona ferentes!* Tot un fel de insinuare, ca să nu-­i zicem denunţare, se cuprinde şi în ur­mătoarele cuvinte ale­­amicului* de la Bucureşti: „Feitvit fraţii de dincolo (adecă pentru noi) România nici nu poate să se iee la luptă cu sta­tele vecine, ei vorba e ca che­stia naţională să fie resolvată pe cale pacinică”. întrebăm: Când şi dela cine am ce­rut noi se se iee la luptă cu statele ve­cine pentru noi? Nu tocmai din contră, dela 1892, din momentul în care a luat avânt causa naţională, am rugat într­una pe bunii noştri ,amici* de dincolo. Nu faceţi multă gălăgie în jurul chestiei na­ţionale, nu faceţi demonstraţiuni fără rost, purtând o causă atât de mare şi de sfântă pe stradă, pentru­ că armele folosite astfel sunt arme cu două tăişuri, şi poate să fie mai primejdioasă partea ce se află cătră duşman, de cum folosi­toare ar pută să fie pentru noi partea de cătră noi. Ne rugam, imploram şi ziceam: Toc­mai pe calea aceasta se dă motiv con­trarilor noştri să ne înfăţişeze fura ei ca pe nişte irredentişti şi revoluţionari, aceea ce n'am­ fost şi nu suntem; căci precum am mai spus-o de nenumă­­rate­ ori, ducem lupta pe cale legală. Se vede însă, că­­amicul* a uitat, sau poate­ că nici nu ştie, cât de mult au insistat fruntaşii noştri pe lângă aceea, ca steagurile scoase la 1893 din aduna­rea naţională, să nu fie trecute în Ro­mânia, — precum de fapt au fost tre­cute — şi să nu fie purtate din oraş în oraş ca trofee de isbândă. Căci care a fost sfîrşitul? Noi am ră­mas timbraţi de irredentişti pe tema acea­sta, car’ »focul sacru, ce se născuse dincolo, s’a stîns imediat cum interesele au cerut, ca să nu mai ardă în pieptul nimănui! Noi ţinem, că însufleţirea pentru causă, eşită din adevărat sentiment de iubire şi pusă pe base morale, n’are tre­buinţă de demonstraţiuni şi de scene gă­lăgioase în jurul »statuelor*, dar’ nici tiu se stinge la poruncă şi din consi­­deraţiuni mai înalte. Când acest adevărat »foc sacru. Va cuprinde odată inimile tuturor fraţi­lor de dincolo, vor merge mai bine şi afacerile Ligei, pentru­ că atunci vor în­ţelege toţi, că este un teren, pe care par­tidele din România se pot uni pentru a duce o luptă mănoasă împreună şi te­renul acesta e cel­­ cultural, de inte­res pentru toţi Românii. Căci bine să fim înţeleşi, stimăm şi iubim deopotrivă ambele partide isto­rice din România şi dorim din toată inima, ca ambele se se întărească şi să-­şi succeadă în guvernare, conducând bine şi cu înţelepciune destinele tină­­rului dat’ valorosului stat român, spre fericirea întregului neam românesc. Şi dorim, că oposiţia să fie şi in România o adevărată controlă a guvernului, cum e şi în alte ţări, car’ nu duşmană a gu­vernului; prin urmare, să-’şi esercieze dreptul de controlă cu calmitate, fără ură şi fără patimă, ales în chestii cari ne privesc pe noi, ţinând totdeauna în vedere situaţia noastră, care ni­ se agra­vează pe zi ce merge.I »Amicul* mai vorbeşte şi despre­­ comiterea de »indiscreţiuni neiertate*­­ făcând alusiune, probabil, la publicarea unei scrisori, venite de dincolo, prin care comitetul nostru naţional era invi­tat în preajma întrărei sale în temniţă să-­şi părăsească postul, trecând în Ro­mânia. Pe tema aceasta am fost atacaţi mai de multe­ ori în­­Trib. Pop.* şi de aceea ţinem a declara, că în chestii mari, cum e şi causa naţională, nu esistă consideraţiuni şi discreţiuni. Dacă s’a făcut vre-un rău, sau s’a intenţionat fa­cerea vre-unui rău, — răul trebue ară­tat în toată golătatea, pentru­ ca să nu mai vină şi altul şi să-­l încerce de nou. Ear’ aceea va recunoaşte ori-şi-cine, că cea mai mare greşeală, un act de ruşi­­nătoare laşitate se comitea atunci, când comitetul nostru ar fi *urmat învitărei făcute. Causa naţională era compro­misă pentru totdeauna ; dar’ rolul ce se putea da comitetului nostru naţional, în România, ’l-am descris cu altă ocasiune , era acela: de a face gură când va fi cutare domn în oposiţie şi de a face mulc om, când va fi la putere. Să mulţumim deci lui Dumnezeu că acest act de ruşinătoare deşertare dela steagul pe care un popor întreg ’l-a pus în mâna membrilor comitetului nostru naţional nu s’a întâmplat — şi noi am scăpat de ruşinea ce putea să ne ajungă. De aceea, nici să nu pome­nim de faptul, că posibilitatea împlini­­rei lui nu era eschisă, dată fiind căl­dura cuvintelor ademenitoare, în cari se făcea invitarea. Fără îndoială, că partidul nostru va fi foarte încântat de descoperirea »amicului*, care a aflat, cum se vede, soluţia pentru resolvarea chestiei na­ţionale, fiindcă ne spune, că »se va re­­solvă pe cale pacinică* şi se va re­­solva atunci, când: »vom ajunge să avem un guvern destul de tare pen­­tru­ ca să intervină prieteneşte în favo­rul Românilor de dincolo* (adecă în fa­vorul nostru). Negreşit, că »amicul* înţelege »ca­lea pacinică« aşa, cum ni-s a dat să o vedem propagată prin faimoşii articoli millenari, prin şi mai faimoasele puncte de orientare, şi prin­­înfrăţirile* însce­nate tocmai în momentele de cea mai gravă asuprire pentru neamul româ­nesc, cum a fost insulta dela Alba-Iu­­lia, împuşcarea ţăranilor dela Gostila, şi prigoanele pe toate liniile, în con­tra tricolorului şi în contra r­işcărei na­ţionale. Negreşit că şi guvernul tare ro­mân, ’şi-’l închipueşte »amicul* astfel, ca pe noi să ne umilească, car’ pe sine şi statul pe care-’l representă să-’l scalde în acte de servilism şi de supunere oarbă faţă de­­ contrarii noştri. Negreşit, că după concepţiile »ami­cului, un guvern tare român poate fi numai acela, care ştie face, ca noi se tăcem totdeauna când se va comite atentat la demnitatea noastră naţională şi să primim de bun tot ce ni­ se dic­tează de peste munţi. Cum se potrivesc vise cu aceste păreri, frumoasele cuvinte din trecut, cam­ azi ne sună in urechi numai ca vorbe dintr’un basm, cuvintele despre soră şi cumnat, despre ceartă şi cuţit? Aşa se zicea odată în România: »Dacă cumnatul meu va certa pe sora mea, eu nu mă voiu amesteca în certete lor şi în afacerile lor familiare. Dar’ dacă cumnatul va ridica pumnul, sau va ridica pumnalul ca să-’l împlânte în sinul surorei mele, voiu ridica şi eu braţul de apărare, pentru­ că e vorba de sora mea şi de vieaţa ei. Nu-’i aşa, onorabile, că acela, în al cărui serviciu te-ai pus de timp înde­lungat şi al cărui program îl subscrii, aperi şi ni-’l comunici şi nouă prin »Trib. Pop.» susţinându-­l cu convingere iesuitică, nu profesează credeul înălţă­tor al predecesorului seu din vremile trecute, de a împedeca cu braţul tare şi vînjos înfigerea pumnalului în inima surorei, ci »din consideraţiuni mai înalte* aşteaptă ivirea momentului fu­nest şi desastros, ca împreună cu cum­natul să asiste la înmormântarea su­rorei ? ? Cui îi convine astfel de program in »chestia naţională*, primească-­l şi facă propagandă pentru el!!­u. Sibiiu, 8 Februarie n. Széll la Vietra. Oficioasele şi semioficioasele ne spun, că prim-mini­­strul Széli n’a avut nimic special de împlinit la Viețui, unde a fost chemat numai de agendele oficioase ale mini­strului de pe lângă M. Sa, fiindcă pe titularul dela acest minister, aflător în concediu, îl substitue ministrul-pre­­sident. în calitatea aceista a fost pri­mit deci în audienţă şi a făcut visita ministrului de externe Oolucho­vski. Legea ,,rentelor“. Proiectul de lege prezentat camerei române, privitor la­­rentele­ bisericei Sfântului Nicolae din Braşov, va fi pus în discuţie în şe­dinţa de mâne a camerei române. Ra­portor a fost ales dl Delavrancea, pri­marul capitalei București, care a depus Marți raportul pe biroul camerei. DELA­ CURIE. Sosirea Mo­­narchului la Budapesta e fiecară în mod deserfinit pe 16 Februa­rie. jfk. Sa va veni cu întreaga Sa casă regală și va remut­e în capitala Ungariei trei septemâni. Partea cea mai mare din zilele acestea le va petrece îusă în Gö­döllő, din Austria. Conferenţele de împăcare se continuă. Marţi a fost pusă în discuţie chestia naţională din Mora­via. Au vorbit delegaţii tuturor parti­delor din această ţeară. Discuţia a fost purtată pe tema generală a egalei în­dreptăţiri şi s’a accentuat din toate păr­ţile necesitatea înţelegerei şi a restabilirei ordinei şi a păcei. Conferenţa a decis se între în şedinţa proximă în meritul cau­­sei şi se stabilească principiile funda­mentale pentru regularea dreptului fo­­losirei de limbă la autorităţile de stat şi autonome. Din parlament, în şedinţa de Marţi a dietei maghiare a mai vorbit şi Sârbul Teleţki, protestând în contra în­­vinovăţirei adusă Şerbilor, că ar fi răi patrioţi. Peste tot, roagă pe condepu­­taţii sei să vorbească mai cu puţină ură şi patimă despre naţionalităţi şi să nu caute din­adins în fiecare cetăţean ne­maghiar câte un trădător de patrie şi în fiecare şcoală nemaghiară cuib de agitaţie şi conspiraţie în contra statului. In chestia congresului bisericei naţionale sârbeşti roagă guvernul, să caute un mod de aplanare, ca în fine congresul să se poată întruni şi să-­şi poată vedea de lucru. în şedinţa de ieri, Mercuri, deputatul Mezessy salută pe Sârbul Te­leţki pentru »patriotica« sa vorbire şi atacă institutele de bani din capitală, cari, în loc să dea ajutor băncilor din provinţe, fac uşură şi bagă banii în în­treprinderi. Kovácsy Sándor constată că morile n’au ce se macine, Pader cere reforme referitoare la legile impositare, car’ Sasul Meitzer polemisează cu vor­birea tendenţioasă a lui Komjáthy, apă­rând pe Saşi. Discuţia continuă. Tripla alianţă. Presa din Anglia atacă rău tripla alianţă, şi constată o slăbire de rapor­turi, special între Germania şi Austro- Ungaria, din causa crizei permanente naţionale, isbucnită în Austria. în forma ei actuală, zic unele foi din Anglia, tripla alianţă nu mai poate esista, şi de aceea s’au început pertractări între pu­terile interesante pentru modificarea ei. Sensaţie mare a produs un articol, apă­rut în »Globe*, unde se zic următoa­rele : — »Tripla alianţă a trăit destul, şi slăbeşte pe zi ce merge, fiindcă s’au schimbat şi mereu se schimbă împreju­rările şi raporturile puterilor aliate. In Italia au rămas vechile stări de lucruri, dar’ în Austria şi în Germania s’au fă­cut schimbări esenţiale. în urma neîn­ţelegerilor naţionale din Austria, mo­narchia austro-ungară a devenit un aliat de puţină încredere. în Germania asemenea s’au schimbat lucrurile. Im­periul german nu se mulţumeşte să fie primul stat în Europa-de-mijloc şi vrea să ajungă stăpânitor al lumei. Visează despre o flotă puternică, despre colonii nemăsurate, cu un cuvânt despre o Ger­mania-Mare. Ear, pentru a ajunge aici, foarte puţin poate să aştepte de la Austro- Ungaria. împăratul Wilhelm nu va rupe acum alianţa, ci va aştepta să pri­mească criza austriacă un caracter mai acut, şi Nemţii din Austria să ceară singuri încorporarea lor la imperiul german. Germania face pregătiri mari pentru această eventualitate­. E semnificativ, că presa italiană s’a grăbit să dee desminţire ştirilor răs­pândite din partea presei engleze, afir­mând că pertractările între puterile aliate nu decurg în direcţia indicată de ziarele engleze, — prin ce se recu­noaşte, în mod indirect, că pertractări decurg totuşi între puterile din tripla alianţă, dar’ în altă direcţiune. Demonstraţia din Cluj După­ cum ni­ s’a telegrafat, ieri s’a făcut în Cluj o „demonstraţie“ patriotică în chestiunea Ian­cu. Azi aflăm detailurile ce urmează. Se vede că publicarea în „Ma­gyar Polgár“ a vorbirei procuro­rului insultător nu şi-a greşit efec­­tul. Ea a provocat pe Ungari. Ti­nerii „paticuşi” de la Cluj sunt o dovadă, despre bunul efect al ree­ditărei insultei infame de la Alba- Iulia. Insulta produce insulte. Pro­curorul Lázár a găsit imitatori, a făcut şcoală, a găsit urmaşi. N’are a face ! Pharmaciştii aceştia au dove­dit că ce buruiană sutut ’Şi-au dat arama pe faţă. Dacă tăceau rămâneau tineri cuminte, înţelepţi, astfel ’şi-au are­tat cultura şi cavalerismul. Eata ce ni­ se scrie din Cluj: Demonstraţie ungurească. Cluj, 7 Februarie n. Fiii lui Árpád, acei fii, cari sânt lipsiţi de ori­ce cultură — au început să recurgă din nou la vecinica armă a lor: laşitatea. Se vede că aceşti mici asiatici au străbătut însufleţirea tinerimei noastre pentru Iancu, au studiat protestul tine­­rimei şi neavând alte argumente po­trivite unor universitari, huiduie, bat­jocoresc şi înjură, în 7 l. c. la facultatea medicală „farmaciştii“ au năvălit asupra ti­­­­nărului entusiast, singurul Român,­­ dl Iuliu Codarcea, ficiorul distin­sului protopop din Turda. Aceste hiene, ca şi faimosul pro­curor între strigăte răguşite de­ jos cu opăratorii „şefului bandit“ ’l-au încunjurat şi ameninţăndu-­l — încer­cau să-­l facă pe tinărul nostru să dee o declaraţie, în care să-­şi revoace sub­scrierea de pe protestul cunoscut. Tinărul nostru neclintit a stat în mijlocul lor şi cu dispreţ le-a condam­nat purtarea mişelească, la ce ei înfu­­riindu-se au început să strige „să pă­răseşti, trădător de patrie acea­stă sală, căci la din contră te vom arunca afară ca pe....“ între aceste strigăte sălbatice întră asistentul (Ungur) şi provoacă pe fiii patriei, ca să încete şi să nu facă po­litică în „alma mater(( asigurându-’i, că vor fi alţii cari îi vor şti trage la răspundere. La aceasta sare un student şi bă­­tendu-­şi pieptul, strigă : »Magyar em­ber vagyok (auzi aici ce argument!) , és nem tűrhetem, hogy egy hitvány oláh itten skandalumot czináljon*. Asistentul, văzend că nu poate stîmpăra setea bestială s’a dus, ca să cheme pe rector. Ear­­ei folosindu-se de absenţa asistentului­­l-au forţat să ese afară între huiduirile şi batjocurile „co­legilor“. Lăsăm ca lumea largă să-’şi facă judecata asupra acestor tineri cari’ se cresc îmbuibaţi la universitatea din Cluj. Eu. Emil şi naţionalismul. Din »Apărarea Naţională». Evreul nu este şi nu poate fi na­ţionalist. Evreul este de partea celor mai tari, deapararea. Cele­ ce s’au petrecut cu Evreii în Polonia­ austriacă poate fi de învă­ţământ. Care este Polonezul din Galiţia, care să nu ştie ce urîtă purtare au avut Evreii faţă cu greaua luptă naţio­nală, ce patrioţii polonezi duseră pen­tru a obţine dela Austria situaţiunea politică ce au­ astăzi? Câte sacrificii de tot felul n’a co­stat dobândirea actualei aşezări po­litice ? Apoi la realisarea ei nu numai n’au contribuit număroşii Evrei galiţieni, ci încă au fost pururea de partea gu­vernului apăsător dela Viena, ca să pa­­raliseze acţiunea patrioţilor polonezi. O să amintesc un fapt luat din grămadă. Când Austria, pentru a ajunge la buna ţinere a stărei civile în Polonia, obligă pe Evreii din Galiţia să fie câte un nume, căci nu era posibil un stat civil cu înregistrarea de mii de Boruri, Avram, Davizi... Guvernul austriac rîn­­dui o comisiune care să facă recensă­mântul Evreilor şi să le dee nume. Născuţi în Polonia, mâncând pâ­­nea zilnică din ogoarele Poloniei, era natural ca Evreii să se fi înscris la co­misiune ca Polonezi şi să-şi fi cerut nume poloneze. Aş!... ei primiră, ba plătiră scump, să le dee comisiunea nume austriace, ori cel puţin în limba germană a statu­lui austriac. Până şi romancierul austriac Ma­­zoh povesti glumeaţă şi totuşi trista lu­crare a comisiunei austriace, care dete, pe bani, nume frumoase la Evreii bo­gaţi, ori măcar bine plătitori, şi din contră, nume urîte, respingătoare la cei săraci. De atunci se împrăştiase în lume Diamantenbergii, (munte de diamant) .

Next