Tribuna, ianuarie-martie 1900 (Anul 17, nr. 13-66)
1900-01-28 / nr. 21
Anul XVII Nr. 21 Sibiiu, Vineri 28 Ianuarie (9 Februarie) 1900 ABONAMENTELE I'entru Sibiiu : 1 lună 1 cor. 70 bani, '/1 an 5 cor., '/2 an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie : 1 lună 2 cor. 40 bani, '/* an 7 cor., ‘|2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Rttmânia şi striduilinte: */1 an 10 franci, */1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua oară 12 bani a treia oară 10 bani şi timbru de 60 bani. Redacţia şi administrația : Strada Poplâcei Nr. 15. Se preminră la paste și librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu, la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia, la librăria WeiszBemat ,la loterie« „Rentele“ și încă ceva. »Apără-mă Doamne de amici, că de inimici mă voiu apăra eu!« IV. Dar’ »amicul* dela București al »Trib. Pop.* ar voi să ne facă tot pe noi responsabili și pentru stagnarea Ligei, pentru că: »dintre membrii comitetului Ligei, conservatorii mai distinşi, ca Grădişteanu, — Delavrancea, — Istrati, ajunşi azi în demnităţi mari, nu se mai ocupă de afacerile Ligei*, — pe când pe vremuri, cutare şi cutare ce lucruri mari făcea la Ligă!! — — Că afacerile Ligei nu stau şi nu merg aşa cum ar trebui, e adevărat şi e foarte dureros. Căci în sfîrşit, Liga e o instituţiune culturală, care ar merita o interesare şi un sprijin mai mare din toate părţile; bunăoară cum fac Maghiarii cu EMKE, ajuns astăzi la o avere de două milioane. Dar, nu neînţelegerile dintre noi, şi nu conducătorii Ligei sunt de vină, că afacerile Ligei, împreună cu afacerea milionului stau pe loc, ci probabil lipsa de public sprijinitor, care tot aşa cum lipseşte actualilor conducători ai Ligei, poate să lipsească şi altora, şi întreaga atingere a chestiei acesteia din parteaamicului* seamănă mai mult cu o insinuare și cu o alusie, că: »vezi, dacă noi am fi la Ligă, ar merge altcum trebile și milionul n'ar fi rămas baltă*. Cu alte cuvinte, oamenii ar dori să li se facă earăși scară, pe care să se poată urca! Dar’ »timeo danaos et dona ferentes!* Tot un fel de insinuare, ca să nu-i zicem denunţare, se cuprinde şi în următoarele cuvinte aleamicului* de la Bucureşti: „Feitvit fraţii de dincolo (adecă pentru noi) România nici nu poate să se iee la luptă cu statele vecine, ei vorba e ca chestia naţională să fie resolvată pe cale pacinică”. întrebăm: Când şi dela cine am cerut noi se se iee la luptă cu statele vecine pentru noi? Nu tocmai din contră, dela 1892, din momentul în care a luat avânt causa naţională, am rugat întruna pe bunii noştri ,amici* de dincolo. Nu faceţi multă gălăgie în jurul chestiei naţionale, nu faceţi demonstraţiuni fără rost, purtând o causă atât de mare şi de sfântă pe stradă, pentru că armele folosite astfel sunt arme cu două tăişuri, şi poate să fie mai primejdioasă partea ce se află cătră duşman, de cum folositoare ar pută să fie pentru noi partea de cătră noi. Ne rugam, imploram şi ziceam: Tocmai pe calea aceasta se dă motiv contrarilor noştri să ne înfăţişeze fura ei ca pe nişte irredentişti şi revoluţionari, aceea ce n'am fost şi nu suntem; căci precum am mai spus-o de nenumărate ori, ducem lupta pe cale legală. Se vede însă, căamicul* a uitat, sau poate că nici nu ştie, cât de mult au insistat fruntaşii noştri pe lângă aceea, ca steagurile scoase la 1893 din adunarea naţională, să nu fie trecute în România, — precum de fapt au fost trecute — şi să nu fie purtate din oraş în oraş ca trofee de isbândă. Căci care a fost sfîrşitul? Noi am rămas timbraţi de irredentişti pe tema aceasta, car’ »focul sacru, ce se născuse dincolo, s’a stîns imediat cum interesele au cerut, ca să nu mai ardă în pieptul nimănui! Noi ţinem, că însufleţirea pentru causă, eşită din adevărat sentiment de iubire şi pusă pe base morale, n’are trebuinţă de demonstraţiuni şi de scene gălăgioase în jurul »statuelor*, dar’ nici tiu se stinge la poruncă şi din consideraţiuni mai înalte. Când acest adevărat »foc sacru. Va cuprinde odată inimile tuturor fraţilor de dincolo, vor merge mai bine şi afacerile Ligei, pentru că atunci vor înţelege toţi, că este un teren, pe care partidele din România se pot uni pentru a duce o luptă mănoasă împreună şi terenul acesta e cel cultural, de interes pentru toţi Românii. Căci bine să fim înţeleşi, stimăm şi iubim deopotrivă ambele partide istorice din România şi dorim din toată inima, ca ambele se se întărească şi să-şi succeadă în guvernare, conducând bine şi cu înţelepciune destinele tinărului dat’ valorosului stat român, spre fericirea întregului neam românesc. Şi dorim, că oposiţia să fie şi in România o adevărată controlă a guvernului, cum e şi în alte ţări, car’ nu duşmană a guvernului; prin urmare, să-’şi esercieze dreptul de controlă cu calmitate, fără ură şi fără patimă, ales în chestii cari ne privesc pe noi, ţinând totdeauna în vedere situaţia noastră, care ni se agravează pe zi ce merge.I »Amicul* mai vorbeşte şi despre comiterea de »indiscreţiuni neiertate* făcând alusiune, probabil, la publicarea unei scrisori, venite de dincolo, prin care comitetul nostru naţional era invitat în preajma întrărei sale în temniţă să-şi părăsească postul, trecând în România. Pe tema aceasta am fost atacaţi mai de multe ori înTrib. Pop.* şi de aceea ţinem a declara, că în chestii mari, cum e şi causa naţională, nu esistă consideraţiuni şi discreţiuni. Dacă s’a făcut vre-un rău, sau s’a intenţionat facerea vre-unui rău, — răul trebue arătat în toată golătatea, pentru ca să nu mai vină şi altul şi să-l încerce de nou. Ear’ aceea va recunoaşte ori-şi-cine, că cea mai mare greşeală, un act de ruşinătoare laşitate se comitea atunci, când comitetul nostru ar fi *urmat învitărei făcute. Causa naţională era compromisă pentru totdeauna ; dar’ rolul ce se putea da comitetului nostru naţional, în România, ’l-am descris cu altă ocasiune , era acela: de a face gură când va fi cutare domn în oposiţie şi de a face mulc om, când va fi la putere. Să mulţumim deci lui Dumnezeu că acest act de ruşinătoare deşertare dela steagul pe care un popor întreg ’l-a pus în mâna membrilor comitetului nostru naţional nu s’a întâmplat — şi noi am scăpat de ruşinea ce putea să ne ajungă. De aceea, nici să nu pomenim de faptul, că posibilitatea împlinirei lui nu era eschisă, dată fiind căldura cuvintelor ademenitoare, în cari se făcea invitarea. Fără îndoială, că partidul nostru va fi foarte încântat de descoperirea »amicului*, care a aflat, cum se vede, soluţia pentru resolvarea chestiei naţionale, fiindcă ne spune, că »se va resolvă pe cale pacinică* şi se va resolva atunci, când: »vom ajunge să avem un guvern destul de tare pentru ca să intervină prieteneşte în favorul Românilor de dincolo* (adecă în favorul nostru). Negreşit, că »amicul* înţelege »calea pacinică« aşa, cum ni-s a dat să o vedem propagată prin faimoşii articoli millenari, prin şi mai faimoasele puncte de orientare, şi prinînfrăţirile* înscenate tocmai în momentele de cea mai gravă asuprire pentru neamul românesc, cum a fost insulta dela Alba-Iulia, împuşcarea ţăranilor dela Gostila, şi prigoanele pe toate liniile, în contra tricolorului şi în contra rişcărei naţionale. Negreşit că şi guvernul tare român, ’şi-’l închipueşte »amicul* astfel, ca pe noi să ne umilească, car’ pe sine şi statul pe care-’l representă să-’l scalde în acte de servilism şi de supunere oarbă faţă de contrarii noştri. Negreşit, că după concepţiile »amicului, un guvern tare român poate fi numai acela, care ştie face, ca noi se tăcem totdeauna când se va comite atentat la demnitatea noastră naţională şi să primim de bun tot ce ni se dictează de peste munţi. Cum se potrivesc vise cu aceste păreri, frumoasele cuvinte din trecut, cam azi ne sună in urechi numai ca vorbe dintr’un basm, cuvintele despre soră şi cumnat, despre ceartă şi cuţit? Aşa se zicea odată în România: »Dacă cumnatul meu va certa pe sora mea, eu nu mă voiu amesteca în certete lor şi în afacerile lor familiare. Dar’ dacă cumnatul va ridica pumnul, sau va ridica pumnalul ca să-’l împlânte în sinul surorei mele, voiu ridica şi eu braţul de apărare, pentru că e vorba de sora mea şi de vieaţa ei. Nu-’i aşa, onorabile, că acela, în al cărui serviciu te-ai pus de timp îndelungat şi al cărui program îl subscrii, aperi şi ni-’l comunici şi nouă prin »Trib. Pop.» susţinându-l cu convingere iesuitică, nu profesează credeul înălţător al predecesorului seu din vremile trecute, de a împedeca cu braţul tare şi vînjos înfigerea pumnalului în inima surorei, ci »din consideraţiuni mai înalte* aşteaptă ivirea momentului funest şi desastros, ca împreună cu cumnatul să asiste la înmormântarea surorei ? ? Cui îi convine astfel de program in »chestia naţională*, primească-l şi facă propagandă pentru el!!u. Sibiiu, 8 Februarie n. Széll la Vietra. Oficioasele şi semioficioasele ne spun, că prim-ministrul Széli n’a avut nimic special de împlinit la Viețui, unde a fost chemat numai de agendele oficioase ale ministrului de pe lângă M. Sa, fiindcă pe titularul dela acest minister, aflător în concediu, îl substitue ministrul-president. în calitatea aceista a fost primit deci în audienţă şi a făcut visita ministrului de externe Ooluchovski. Legea ,,rentelor“. Proiectul de lege prezentat camerei române, privitor larentele bisericei Sfântului Nicolae din Braşov, va fi pus în discuţie în şedinţa de mâne a camerei române. Raportor a fost ales dl Delavrancea, primarul capitalei București, care a depus Marți raportul pe biroul camerei. DELA CURIE. Sosirea Monarchului la Budapesta e fiecară în mod deserfinit pe 16 Februarie. jfk. Sa va veni cu întreaga Sa casă regală și va remute în capitala Ungariei trei septemâni. Partea cea mai mare din zilele acestea le va petrece îusă în Gödöllő, din Austria. Conferenţele de împăcare se continuă. Marţi a fost pusă în discuţie chestia naţională din Moravia. Au vorbit delegaţii tuturor partidelor din această ţeară. Discuţia a fost purtată pe tema generală a egalei îndreptăţiri şi s’a accentuat din toate părţile necesitatea înţelegerei şi a restabilirei ordinei şi a păcei. Conferenţa a decis se între în şedinţa proximă în meritul causei şi se stabilească principiile fundamentale pentru regularea dreptului folosirei de limbă la autorităţile de stat şi autonome. Din parlament, în şedinţa de Marţi a dietei maghiare a mai vorbit şi Sârbul Teleţki, protestând în contra învinovăţirei adusă Şerbilor, că ar fi răi patrioţi. Peste tot, roagă pe condeputaţii sei să vorbească mai cu puţină ură şi patimă despre naţionalităţi şi să nu caute dinadins în fiecare cetăţean nemaghiar câte un trădător de patrie şi în fiecare şcoală nemaghiară cuib de agitaţie şi conspiraţie în contra statului. In chestia congresului bisericei naţionale sârbeşti roagă guvernul, să caute un mod de aplanare, ca în fine congresul să se poată întruni şi să-şi poată vedea de lucru. în şedinţa de ieri, Mercuri, deputatul Mezessy salută pe Sârbul Teleţki pentru »patriotica« sa vorbire şi atacă institutele de bani din capitală, cari, în loc să dea ajutor băncilor din provinţe, fac uşură şi bagă banii în întreprinderi. Kovácsy Sándor constată că morile n’au ce se macine, Pader cere reforme referitoare la legile impositare, car’ Sasul Meitzer polemisează cu vorbirea tendenţioasă a lui Komjáthy, apărând pe Saşi. Discuţia continuă. Tripla alianţă. Presa din Anglia atacă rău tripla alianţă, şi constată o slăbire de raporturi, special între Germania şi Austro- Ungaria, din causa crizei permanente naţionale, isbucnită în Austria. în forma ei actuală, zic unele foi din Anglia, tripla alianţă nu mai poate esista, şi de aceea s’au început pertractări între puterile interesante pentru modificarea ei. Sensaţie mare a produs un articol, apărut în »Globe*, unde se zic următoarele : — »Tripla alianţă a trăit destul, şi slăbeşte pe zi ce merge, fiindcă s’au schimbat şi mereu se schimbă împrejurările şi raporturile puterilor aliate. In Italia au rămas vechile stări de lucruri, dar’ în Austria şi în Germania s’au făcut schimbări esenţiale. în urma neînţelegerilor naţionale din Austria, monarchia austro-ungară a devenit un aliat de puţină încredere. în Germania asemenea s’au schimbat lucrurile. Imperiul german nu se mulţumeşte să fie primul stat în Europa-de-mijloc şi vrea să ajungă stăpânitor al lumei. Visează despre o flotă puternică, despre colonii nemăsurate, cu un cuvânt despre o Germania-Mare. Ear, pentru a ajunge aici, foarte puţin poate să aştepte de la Austro- Ungaria. împăratul Wilhelm nu va rupe acum alianţa, ci va aştepta să primească criza austriacă un caracter mai acut, şi Nemţii din Austria să ceară singuri încorporarea lor la imperiul german. Germania face pregătiri mari pentru această eventualitate. E semnificativ, că presa italiană s’a grăbit să dee desminţire ştirilor răspândite din partea presei engleze, afirmând că pertractările între puterile aliate nu decurg în direcţia indicată de ziarele engleze, — prin ce se recunoaşte, în mod indirect, că pertractări decurg totuşi între puterile din tripla alianţă, dar’ în altă direcţiune. Demonstraţia din Cluj După cum ni s’a telegrafat, ieri s’a făcut în Cluj o „demonstraţie“ patriotică în chestiunea Iancu. Azi aflăm detailurile ce urmează. Se vede că publicarea în „Magyar Polgár“ a vorbirei procurorului insultător nu şi-a greşit efectul. Ea a provocat pe Ungari. Tinerii „paticuşi” de la Cluj sunt o dovadă, despre bunul efect al reeditărei insultei infame de la Alba- Iulia. Insulta produce insulte. Procurorul Lázár a găsit imitatori, a făcut şcoală, a găsit urmaşi. N’are a face ! Pharmaciştii aceştia au dovedit că ce buruiană sutut ’Şi-au dat arama pe faţă. Dacă tăceau rămâneau tineri cuminte, înţelepţi, astfel ’şi-au aretat cultura şi cavalerismul. Eata ce ni se scrie din Cluj: Demonstraţie ungurească. Cluj, 7 Februarie n. Fiii lui Árpád, acei fii, cari sânt lipsiţi de orice cultură — au început să recurgă din nou la vecinica armă a lor: laşitatea. Se vede că aceşti mici asiatici au străbătut însufleţirea tinerimei noastre pentru Iancu, au studiat protestul tinerimei şi neavând alte argumente potrivite unor universitari, huiduie, batjocoresc şi înjură, în 7 l. c. la facultatea medicală „farmaciştii“ au năvălit asupra tinărului entusiast, singurul Român, dl Iuliu Codarcea, ficiorul distinsului protopop din Turda. Aceste hiene, ca şi faimosul procuror între strigăte răguşite de jos cu opăratorii „şefului bandit“ ’l-au încunjurat şi ameninţăndu-l — încercau să-l facă pe tinărul nostru să dee o declaraţie, în care să-şi revoace subscrierea de pe protestul cunoscut. Tinărul nostru neclintit a stat în mijlocul lor şi cu dispreţ le-a condamnat purtarea mişelească, la ce ei înfuriindu-se au început să strige „să părăseşti, trădător de patrie această sală, căci la din contră te vom arunca afară ca pe....“ între aceste strigăte sălbatice întră asistentul (Ungur) şi provoacă pe fiii patriei, ca să încete şi să nu facă politică în „alma mater(( asigurându-’i, că vor fi alţii cari îi vor şti trage la răspundere. La aceasta sare un student şi bătendu-şi pieptul, strigă : »Magyar ember vagyok (auzi aici ce argument!) , és nem tűrhetem, hogy egy hitvány oláh itten skandalumot czináljon*. Asistentul, văzend că nu poate stîmpăra setea bestială s’a dus, ca să cheme pe rector. Earei folosindu-se de absenţa asistentuluil-au forţat să ese afară între huiduirile şi batjocurile „colegilor“. Lăsăm ca lumea largă să-’şi facă judecata asupra acestor tineri cari’ se cresc îmbuibaţi la universitatea din Cluj. Eu. Emil şi naţionalismul. Din »Apărarea Naţională». Evreul nu este şi nu poate fi naţionalist. Evreul este de partea celor mai tari, deapararea. Cele ce s’au petrecut cu Evreii în Polonia austriacă poate fi de învăţământ. Care este Polonezul din Galiţia, care să nu ştie ce urîtă purtare au avut Evreii faţă cu greaua luptă naţională, ce patrioţii polonezi duseră pentru a obţine dela Austria situaţiunea politică ce au astăzi? Câte sacrificii de tot felul n’a costat dobândirea actualei aşezări politice ? Apoi la realisarea ei nu numai n’au contribuit număroşii Evrei galiţieni, ci încă au fost pururea de partea guvernului apăsător dela Viena, ca să paraliseze acţiunea patrioţilor polonezi. O să amintesc un fapt luat din grămadă. Când Austria, pentru a ajunge la buna ţinere a stărei civile în Polonia, obligă pe Evreii din Galiţia să fie câte un nume, căci nu era posibil un stat civil cu înregistrarea de mii de Boruri, Avram, Davizi... Guvernul austriac rîndui o comisiune care să facă recensământul Evreilor şi să le dee nume. Născuţi în Polonia, mâncând pânea zilnică din ogoarele Poloniei, era natural ca Evreii să se fi înscris la comisiune ca Polonezi şi să-şi fi cerut nume poloneze. Aş!... ei primiră, ba plătiră scump, să le dee comisiunea nume austriace, ori cel puţin în limba germană a statului austriac. Până şi romancierul austriac Mazoh povesti glumeaţă şi totuşi trista lucrare a comisiunei austriace, care dete, pe bani, nume frumoase la Evreii bogaţi, ori măcar bine plătitori, şi din contră, nume urîte, respingătoare la cei săraci. De atunci se împrăştiase în lume Diamantenbergii, (munte de diamant) .