Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)
1900-10-26 / nr. 207
Sibliu, Joi 26 Octomvrie (8 Noemvrie) 1900 Nr. 207 Anul XVII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : lună 1 cor. 70 bani, l/« an 5 cor., ‘/« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., 'la an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Români» și străinătate: */* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 14 bani, a doua-oară 12 ban a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplacei Nr. 15. Se prenumără la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu la librăria »Tipografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia, la berăria Weisz Keniat »la loure Căile ferate bosniace. (..) Chestia căilor ferate, ce sunt să se clădească de nou în Bosnia şi Herţegovina, preocupă în mare măsură cercurile politice din monarchia noastră. Divergenţa de păreri între cele două guverne ale ţărilor dualiste, interesate în causă, e evidentă, şi nici nu sunt prospecte ca ea să poată fi delăturată, decât numai prin intervenţia Coroanei. Va interveni Coroana ? Cu greu ne vine a crede, pentru că intervenţia şi respective deciderea Coroanei în această afacere delicată ar ave de consecinţă inevitabilă retragerea sau a unuia sau a celuialalt dintre actualii miniştri presidenţi. Si stările actuale politice sunt de aşa, că Monarchul nu se poate dispensa nici de unul nici de altul Nu poate demisiona pe Dr. Körber, care se află în preajma alegerilor pentru senatul imperial şi pe deasupra şi în posesiunea unui plan politic pentru viitor, — după cum se afirmă, — dar’ nu poate demisiona nici pe Széli, care se află tot în preajma alegerilor şi pe cale de a reconstrui parlamentul maghiar. Dacă s ar duce Körber s ar naşte chaos şi mai mare dincolo, dacă s’ar duce Széli chaosul s’ar ivi şi la noi, şi s'ar da, poate, o pasiune bună boinityştilor să pescuiască în turbure. împrejurările aceste vor aduce deci cu sine, ca în chestia devenită gravă a căilor ferate bosniace să cedeze sau unul sau altul dintre guvernele ţărilor interesate; şi dacă se va cere intervenţia Coroanei, e aproape sigur, că şi Monarchul numai în direcţia aceasta îşi va pune cuvântul în cumpănă. Mai verosimil e însă, că întreaga chestie va fi luată de la ordinea zilei, — poate că tocmai la intervenţia Monarchului, —şi va fi reservată altor zile mai pacinice şi altor guverne —mai consolidate. Pentru că chestia nici nu e nouă. A fost pusă la ordinea zilei şi sub guvernul lui Weckerle, dar’ şi atunci a trebuit să fie luată dela ordinea zilei, fiindcă guvernul maghiar nici atunci n’a voit să conceadă clădirea căilor ferate bosniace aşa cum cerea guvernul austriac. Chestia de altcum e următoarea: Guvernul austriac vrea să pună Dalmaţia în legătură cu celelalte provinţe din Austria, în prima linie cu Triestul, prin o linie directă de cale ferată. Terenul însă e de aşa, că o linie directă nu e altcum posibilă decât numai peste provinţele ocupate, trecând prin Bosnia şi Herţegovina. De aceea, guvernul austriac a cerut de la guvernul comun, sub guvernarea căruia stă Bosnia şi Herţegovina, să clădească o linie ferată de 50 chilometri, de la Bugojno la Arzano, cu care apoi ar pute ave legătură directă liniile ferate de până acuma ale Austriei, precum şi linia ce se va clădi în Dalmaţia, până la Spalato. Natural, că linia aceasta ferată e de o importanţă colosală comercială pentru Austria, şi din acest motiv face guvernul maghiar opoziţie dorinţei guvernului austriac, cerând de la guvernul comun, ca şi Ungaria să fie pusă în legătură directă cu ţările ocupate şi cu• Marea adriatică. Cum se va resolva chestia, e greu a spune înainte, pentru că în întreaga afacere se păstrează secretul cel mai mare, aşa, că nici resultatul celor patrucinci conferenţe ministeriale ţinute până acuma nu se cunoaşte. Probabil însă, că deocamdată se va resolva aşa, cum am spus mai sus, prin luarea chestiei de la ordinea zilei. Pentrucă guvernul austriac nu prea poate ceda , aceasta e evident. Dar nu prea poate ceda nici guvernul maghiar, ceea ce e tot aşa de evident. Rămâne deci, sau ca cererile amândurora să fie încuviinţate, şi să se clădească două linii ferate paralele peste Bosnia şi Herţegovina spre Mareaadriatică, sau să nu se încuviinţeze cererea nici a unuia dintre guverne, ci chestia să rămână încă pendentă. Credem, că cu acest din urmă resultat se vor termina nouele conferenţe ministeriale începute ieri la Budapesta, unde a sosit încă ieri dimineaţă ministrul comun de externe al monarchiei, precum şi miniştrii austriaci, interesaţi în afacere, ca să fee hotărîre finală în cauză, în caz de necesitate sub presidenţia — Monarchului. FOIŢA „TRIBUNEI“. Andreiu Ivanovitch. — Roman de sensaţie — de Iudita Gautier. (Urmare şi fine). Tinărul om deschise fereastra spre a se linişti puţin. Pe cer strălucea luna şi noaptea era călduroasă. — Se plec!... A fi iubit şi a pleca! — murmură Andreiu, — se ai cerul în faţa ta şi se alegi iadul, asta e deasupra puterilor omeneşti. Totuşi voiu pleca mâne... De ce mâne? — strigă el deodată. — La ce bun se prelungesc această agonie? De aş vedea, voiu perde curajul. Chiar la moment trebue să fug, fără să aştept pe nimeni, fără să fiu zărit. Ah! Doamnei Am văzut-o adineaori pentru ultima oară! Totul s’a sfîrșit acum. Zdrobit, el se lăsă să cadă pe o canapea și plânse cu fața ascunsă în perne. Când se sculă era hotărît și liniștit. — Aide, — zise el, — când ea se va scula, voia fi deja departe. Spre a nu fi auzit în casă deschizând ușile, se hotărî să se coboare de pe balcon. El stinse mai întâiu lămpile spre a nu fi văzut de afară și se străcura ca un culpabil. El ajunse jos și porni încet pe nisip. In această parte casa proiecta umbrele sale asupra grădinii luminată de lună. înainte de a se depărta, tinărul om ridica ochii spre odaia Cleliei; ea era încă luminată şi una din ferestri chiar întredeschisă. — Doamne! Fi-va ea suferindă ? Cum, nu doarme ea încă? — îşi spuse Andreiu care părea fascinat de lumina ce venia din acea odaie şi nu mai putea face nici un pas. Tentaţiunea era prea mare; el putea să o zărească încă odată fără să fie văzut, fără să se teamă de seducţiunile cuvintelor sale. El eşita mult timp, dar’ inima sa fu mai puternică decât raţiunea; se repezi şi acăţându-se de burlane fu repede la înălţimea ferestrii. Clelia, într’un capot alb, sta lângă o măsuţă şi scria. O lampă pusă în fața ei o lumina pe deplin. Andreiu, agăţat de fețele balconului, o contempla cu emoţiune; el nu o văzuse încă aşa de frumoasă. Clelia în curând îşi lăsă condeiul şi se trânti pe scaun. — Fată s’a făcut, — zise ea, — cu ce bucurie am lucrat pentru el ! Ea se scula și se uită la casornic. — Deja trei ore ! — zise ea. Apoi se așeza pe marginea patului și stătu gânditoare. — Ah! Doamne! cât de mult îl iubesc, — zise ea cu jumătate voce. — Nenorocit ce sânt, — murmură tinărul om lăsându-se să cadă jos. Apoi fugi fără să privească în urma lui. El ajunse la zidul grădinii și-’l măsură cu ochii. Era înalt. A’l sări era peste putință. De altmintrelea Andreiu făcuse deja prea mult, rana lui abia cicatrișată îl făcea să sufere prea mult. El căută o poartă și găsi o eșire ascunsă reservată grădinarilor. O deschise. Mânai tremura și ’i se părea că totul se clătină în jurul seu. — Adio! Adio! — murmură el. — Adio vieaţă!... Poarta se deschisese şi în momentul când Andreiu voi să treacă pragul se simţi înlănţuit de două braţe. — Clelia! -- Ce faci? Unde mergeai ? — zise ea spăllată. — Ştiam bine că auzisem un suspin şi un sgomot uşor. Doamne! de eram adormită, tu fugeai şi mă lăsai nebună de desperare; căci intenţia ta era de a fugi, nu-’i aşa ? Vrei deci să mă ucizi? Amorul teu s’a schimbat în ură? Ce ’ţi-am făcut? Nu te iubesc decât pe tine şi tu fugi de mine fără să spui nici un cuvânt, fără adio? Ah! Andreiu! Este cu putință ca tu să faci asta? Ea își sprijini capul de pieptul tinărului om, suspinând. — Clelia, — zise el, — te conjur, aibi milă de d-ta însăți; lasă-mă să plec ! — Eşti nebun? — zise ea strîngându-l mai mult în brațe. — încearcă a te deslipî de mine. Pleacă, dacă vrei, căci eu te voiu urma. — Nu poţi fi femeia fiiului unui rob, — zise Andreiu, căutând să se desfacă din acea strângere. — Taci; tu nu mai eşti sclav, — striga ea; — părinţii tăi sânt liberi de aci înainte. — Ce spui? — Spun adevărul. Ferma în care te-ai născut, acest loc drăguţ unde am găsit amorul, este a noastră, ea aparţine tatălui tău. Katia e liberă, Fedor şi Macha sânt liberi şi micul băiat, care are ochi aşa de frumoşi, e de asemenea liber. Tatăl tău e bogat, elmi-a spus. Vezi că sântem acum egali şi că nimic nu se mai opune fericirii noastre, afară de ură, căci e evident că tu mă urăşti. — Liberi! T-ai făcut liberi! Sărmanul meu tată! Visul vieţii sale a fost în fine împlinit! — Da, şi ziua în care trebuia să te anunţ această ştire, cerându-le binecuvântarea, tu fugeai spre a scăpa de amorul meu. — E oare cu putinţă să mă iubeşti ? — Vino, — zise ea, — emoțiunea m’a zdrobit, nu mă pot ţine pe picioare. Se află acolo o bancă. Ei se așezară pe bancă. Luna’i învăluia în lumina ei. — Tu întrebi dacă te iubesc? — zise Clelia după un moment de tăcere. — Acum am înțeles; te-am iubit din primul moment în care te-am văzut, te-am visat chiar în acea noapte; dar’ în ziua în care te-am văzut plin de sânge pe drum, am simţit că moartea ta îmi va lua vieaţa şi că pentru mine lumea nu esistă fără tine. Vorbesc în sinceritatea sufletului meu; te iubesc, Andreiu! Consimţi să-’ţi fiu femeie? — Ah! ştiam că de-’mi va vorbi ea îmi voiu perde tot curajul, — strigă el căzând la genunchii tinerei fete.— Asta e prea mult. Nu mai pot să lupt. Primesc această fericire cerească care ’mi se ofere; lungile mele suferințe mă părăsesc în fine, inima se umple de o bucurie fără margini. Ah! Clelia, te iubesc ca pe un Dumnezeu. Totuşi, într’o zi poate nu mă vei mai iubi şi mă vei cufunda din nou în prăpastie; dar’ voiu păstra cel puţin amintirea despre cer. — Ascultă, Andreiu, — îi zise ea sărutându-’l pe frunte, — ziua în care nu te voiu mai iubi, îţi permit să mă părăseşti, dar’ îţi jur că sânt perfect de sigură că voiu petrece toată vieața lângă tine. 4 » 4 • • • «(*4444 4 4 If Din parlament. Şedința de ieri, 6 Noemvrie. Vorbeşte ântâiu deputatul Barabás, în contra proiectului de lege despre înarticularea căsătoriei moştenitorului de tron Francisc Ferdinand. Zice că proiectul de lege e de prisos, pentru că, sau poate fi modificat la timpul său şi atunci de ce a fost presentat parlamentului, sau nu poate fi modificat şi atunci violează principiul fundamental al constituţiei, în înţelesul căruia numai factorii în special îndreptăţiţi ai ţării pot să aducă şi să abroage legi. Face proiect de resoluţiune, de înţelesul, că parlamentul maghiar să declare, că statutul organic al casei habsburgice nu formează isvor de drept pentru Ungaria. Urmează Szilágyi Dezső. Trece la Maghiari de cel mai bun jurisconsult. De aceea vorbirea lui a fost aşteptată cu mare interes din toate părţile. Dieta ’l-a aclamat încă la urcarea tribunei. A răspuns ântâiului Barabás, declarând că proiectul acestuia de resoluţiune e de prisos, pentru că lucrul cerut de Barabás e de sine înţeles. Polemisează apoi cu Polonyi, căruia îi face imputare, pentru că a adus în discuţie sentimentele cele mai nobile ale moştenitorului de tron şi soţiei sale, ceea ce a făcut impresiune penibilă pretutindenea. (La curte! Red. »Trib.*) Sentimentele calde nu se pot esprima prin cuvinte, ci trebue dovedite cu fapte. Referitor la statutul organic al casei domnitoare zice Szilágyi, că nu e de lipsă să se fee nici o disposiţie din partea parlamentului maghiar. E un statut vechiu, de o sută optzeci de ani, de care nu s’a atins parlamentul maghiar până acum, e de prisos deci să se atingă acum de el. Statutul nu aparţine parlamentului maghiar şi nu poate fi deci discutat din partea parlamentului maghiar. Dar’ aparţine competenţei dietei ungureşti şi poate fi discutată din partea acesteia ordinea de moştenire asupra tronului, şi cu cât sânt raporturile mai pacinice, mai puţin încordate, cu atât mai dinadins trebue limpezită chestia aceasta. Proiectul de lege de pe tapet corespunde pe deplin legilor ungureşti, respective părţii aceleia din ele, care se refere la dreptul de moştenire asupra tronului, şi tocmai de aceea în articularea declaraţiei moştenitorului de tron, făcută cu ocasiunea căsătoriei sale, trebue să se facă. Dacă proiectul de lege, presentat din partea guvernului, ar sta fie cât de puţin în contrast cu legile ţării, ar zice şi el, Szilágyi, că trebue respins fără evuare. Dar, proiectul de lege nu e alta, decât în articularea jurământului moştenitorului de tron, spre eternă aducere aminte. (Jurământ, despre care Polonyi zicea, că moştenitorul de tron să nu ’l ţină, când va ajunge Domnitor/ Red. »Trib.«) Adevărat, că dreptul public maghiar nu cunoaşte căsătorie morganatică, dar’ aici nu despre ea e vorba, pentru că proiectul de lege nu se ocupă cu renunţarea la tron. Vorbirea lungă şi temeinică a lui Szilágyi a fost ascultată cu încordată atenţiune, carb oratorul a fost aplaudat şi felicitat din toate părţile. Discuţia continuă. Demisiunea de la Braşov, Demisiunea dlui director Virgil Oniţiu continuă a preocupa toată lumea românească din Braşov, — scrie corespondentul nostru. — Faptul, că corpurile profesorale de la şcoalele medii şi superioare gr.-or. române din Braşov, în conferenţa lor din 20 i. c. au aprobat cu unanimitatea voturilor procedura directorului lor în caşul dat, întrepunându-se ca un om pentru restituirea lui în favorul şcoalelor şi cerând dela Vener, consistar satisfacerea complectă a pretensiunilor sale juste, — faptul acesta şi-a dat acestei neaşteptate demisiuni o şi mai gravă însemnătate. Şi lumea aşteaptă cu o curiositate încordată demersurile consistorului archidiecesan, de la care toţi oamenii de bine aşteaptă, ca să pună odată capăt stăpânirii esclusiviste şi terorizătoare trocăreşti la şcoalele din Braşov. Reproducem în cele următoare dupăGazeta Transilvaniei* memorabilul condus al corpurilor profesorale, adus din incidentul demisiunii directorului V. Oniţiu, un conclus serios şi plin de demnitate, care face onoare celor cel-au votat. Iată conclusul din chestiune : »Faţă de caşul neaşteptat al abzicerii dlui director V. Oniţiu, conferenţa profesorală îşi esprimă adânca sa părere de rău, că relaţiunile între onorata Eforie şcolară şi între direcţiunea şcoalelor noastre medii, relaţiuni, a căror influenţă o simte şi corpul profesoral, în timpul din urmă au ajuns într’o stare aşa de încordată, încât au necesitat retragerea dlui V. Oniţiu din postul de director; mai departe, conferenţa recunoscând, că în timpul de şese ani îndepliniţi, de când se află în fruntea şcoalelor medii, dl V. Oniţiu ’şi-a împlinit cu devotament şi conştienţiositate chemarea de director, contribuind din toate puterile la progresul moral şi intelectual al institutelor conduse de dînsul, precum şi la ridicarea prestigiului acestor institute, îşi exprimă deplina sa încredere faţă de dînsul, consimţind şi în caşul de faţă cu procedura sa, — şi în fine roagă pe Venerabilul consistor, ca având în vedere pe deoparte meritele dlui director V. Oniţiu pentru şcoalele noastre, care de altă parte interesul bine înţeles al acestor şcoale, să nu-şi primească demisiunea, ci să iee măsurile de lipsă pentru delăturarea inconvenienţelor, cari au causat această demisiune, restabilind relaţiunea, ce a esistat între directorul şcoalelor noastre şi între Eforia şcolară înainte de intrarea în vigoare aRegulamentului pentru afacerile interne ale orgarrelor administrative, dela şcoalele noastre centrale, aprobate de Venerabilul consistor archidiecesan în 3 Ianuarie a. c.« Sfinţire de biserică — în Valdhid. — Raport special. — Turda, 6 Noemvrie n. Comuna Valdhid, în apropierea Eli- Isabetopolului e locuită în mare parte de Saşi. Românii sânt în minoritate disparentă şi cu toate aceste bravii Români în frunte cu bătrânul dar’ neobositul şi talentatul lor preot T. Borza, cu un zel şi jertfire de sine propriu Românilor ’şi-au zidit cu mari jertfe o frumoasă biserică care le poate fi de fală înaintea străinilor. Duminecă, în 4 Noemvrie st. n. s’a săvîrşit sfinţirea acestui nou lăcaş al lui D-zeu pe lângă un ceremonial demn şi însoţit, de o serie de petreceri şi producţiuni despre a căror decurs vă raportez în cele următoare: Primirea. Representantul Esc. Sale dlui Metropolit Mihályi de Apşa, dl canonic Dr. Vasile Hossu, însoţit de dl Ioan Ionaş, au sosit la gara din Elisabetopol Sâmbătă înainte de ameazi, unde îi aştepta dl protopop local Câmpean şi advocatul Dr. Ladai. După o scurtă vorbire de bineventare, ţinută de dl protopop, oaspeţii s-au urcat în trăsura de gară a dlui Ladai şi au plecat spre comuna Valdhid, la a cărei hotare şi-a întimpinat notarul Fischer cu o vorbire românească şi primarul comunei care ş i-a salutat nemţeşte. Rev. D. Dr. Hossu le-a mulţumit fiecăruia în limba sa şi au plecat spre comună în frunte cu un falnic banderiu de juni călări îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, în capul satului lângă un frumos arc festiv aştepta preotul local şi preotul Secetă în ornate bisericeşti. După primire conductul întreg a mers la biserică unde s’a ţinut o vecernie. Seara ne-am întrunit cu toţii la ospitala masă a dlui notar din loc unde ni s’a servit o somptuoasă cină, între cântări vesele ne-am petrecut până târziu. Actul sfinţirii. Duminecă, pe o zi frumoasă cu soare, s’a început în noua biserică serviciul divin pontificat de Rev. D. Dr. Hossu asistat de 4 preoţi. Dl canonic Dr. Hossu a ţinut o frumoasă predică, în care a tălmăcit poporului însemnătatea sfinţirii bisericei şi le-a împărtăşit binecuvântarea Excelenţei Sale a Metropolitului pentru zelul lor creştinesc. Cântările liturgice le-a esecutat parte dl Ionaş, parte corul compus din fete şi feciori ţărani instruiţi de preotul local, într-adevăr că ne-a surprins pe toţi corul acesta ţărănesc. Cu atâta precisiune şi aşa melodios a cântat, încât a trebuit să admirăm pe bătrânul preot Borza, care cu toată etatea înaintată aşa frumoase succese a ştiut produce. Banchetul. După serviciul divin s’a ţinut un banchet tot în casa ospitală a notarului, » » 4 • * » i * i i » 4 4 4 6