Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)

1900-10-26 / nr. 207

Sibliu, Joi 26 Octomvrie (8 Noemvrie) 1900 Nr. 207 Anul XVII ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : lună 1 cor. 70 bani, l/« an 5 cor., ‘/« an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru m­on­archie: lună 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., 'la an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru Români» și străinătate: */* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a d­oua-oară 12 ban a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplacei Nr. 15. Se prenumără la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu la librăria »Ti­pografiei», societate pe acțiuni şi la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia, la berăria Weisz Keniat »la lou­r­e Căile ferate bosniace. (..) Chestia căilor ferate, ce sunt să se clădească de nou în Bosnia şi Herţe­­govina, preocupă în mare măsură cer­curile politice din monarchia noastră. Divergenţa de păreri între cele două guverne ale ţărilor dualiste, interesate în causă, e evidentă, şi nici nu sunt prospecte ca ea să poată fi delăturată, decât numai prin intervenţia Coroanei. Va interveni Coroana ? Cu greu ne vine a crede, pentru­ că intervenţia şi respective deciderea Coroanei în acea­stă afacere delicată ar ave de consecinţă inevitabilă retragerea sau a unuia sau a celuialalt dintre actualii miniştri presi­­denţi. Si stările actuale politice sunt de aşa, că Monarchul nu se poate dis­pensa nici de unul nici de altul Nu poate demisiona pe Dr. Körber, care se află în preajma alegerilor pen­tru senatul imperial şi pe deasupra şi în posesiunea unui plan politic pentru viitor, — după­ cum se afirmă, — dar’ nu poate demisiona nici pe Széli, care se află tot în preajma alegerilor şi pe cale de a reconstrui parlamentul maghiar. Dacă s ar duce Körber s ar naşte chaos şi mai mare dincolo, dacă s’ar duce Széli chaosul s’ar ivi şi la noi, şi s'ar da, poate, o pasiune bună boinityşti­­lor să pescuiască în turbure. împrejurările aceste vor aduce deci cu sine, ca în chestia devenită gravă a căilor ferate bosniace să cedeze sau unul sau altul dintre guvernele ţărilor inte­resate; şi dacă se va cere intervenţia Coroanei, e aproape sigur, că şi Mo­narchul numai în direcţia aceasta îşi va pune cuvântul în cumpănă. Mai verosimil e însă, că întreaga chestie va fi luată de la ordinea zilei, — poate­ că tocmai la intervenţia Monar­­chului, —şi va fi reservată altor zile mai pacinice şi altor guverne —mai consoli­date. Pentru­ că chestia nici nu e nouă. A fost pusă la ordinea zilei şi sub gu­vernul lui Weckerle, dar’ şi atunci a trebuit să fie luată dela ordinea zilei, fiindcă guvernul maghiar nici atunci n’a voit să conceadă clădirea căilor ferate bosniace aşa cum cerea guvernul au­striac. Chestia de altcum e următoarea: Guvernul austriac vrea să pună Dalmaţia în legătură cu celelalte pro­­vinţe din Austria, în prima linie cu Trie­stul, prin o linie directă de cale ferată. Terenul însă e de aşa, că o linie directă nu e altcum posibilă decât numai peste provinţele ocupate, trecând prin Bosnia şi Herţegovina. De aceea, guvernul au­striac a cerut de la guvernul comun, sub guvernarea căruia stă Bosnia şi Herţe­govina, să clădească o linie ferată de 50 chilometri, de la Bugojno la Arzano,­­ cu care apoi ar pute ave legătură directă liniile ferate de până acuma ale Austriei, precum şi linia ce se va clădi în Dalmaţia, până la Spalato. Natural, că linia aceasta ferată e de o importanţă colosală comercială pentru Austria, şi din acest motiv face guvernul maghiar opoziţie dorinţei gu­vernului austriac, cerând de la guvernul comun, ca şi Ungaria să fie pusă în le­gătură directă cu ţările ocupate şi cu­­• Marea­ adriatică. Cum se va resolva chestia, e greu a spune înainte, pentru­ că în întreaga afacere se păstrează secretul cel mai mare, aşa, că nici resultatul celor patru­­cinci conferenţe ministeriale ţinute până acuma nu se cunoaşte. Probabil însă, că deocamdată se va resolva aşa, cum am spus mai sus, prin luarea chestiei de la ordinea zilei. Pentru­­că guvernul austriac nu pre­a poate ceda , aceasta e evident. Dar­ nu prea poate ceda nici guvernul maghiar, ceea­ ce e tot aşa de evident. Rămâne deci, sau ca cere­rile amândurora să fie încuviinţate, şi să se clădească două linii ferate paralele peste Bosnia şi Herţegovina spre Marea­­adriatică, sau să nu se încuviinţeze cere­rea nici a unuia dintre guverne, ci che­stia să rămână încă pendentă. Credem, că cu acest din urmă re­­sultat se vor termina nouele conferenţe ministeriale începute ieri la Budapesta, unde a sosit încă ieri dimineaţă ministrul comun de externe al monarchiei, precum şi miniştrii austriaci, interesaţi în afacere, ca să fee hotărîre finală în cauză, în caz de necesitate sub presidenţia — Mo­­narchului. FOIŢA „TRIBUNEI“. Andreiu Ivanovitch. — Roman de sensaţie — de Iudita Gautier. (Urmare şi fine). Tinărul om deschise fereastra spre a se linişti puţin. Pe cer strălucea luna şi noaptea era călduroasă. — Se plec!... A fi iubit şi a pleca! — murmură Andreiu, — se ai cerul în faţa ta şi se alegi iadul, asta e deasu­pra puterilor omeneşti. Totuşi voiu pleca mâne... De ce mâne? — strigă el deodată. — La ce bun se prelun­gesc această agonie? De aş vede­a, voiu perde curajul. Chiar la moment trebue să fug, fără să aştept pe nimeni, fără să fiu zărit. Ah! Doamnei Am văzut-o adineaori pentru ultima oară! Totul s’a sfîrșit acum. Zdrobit, el se lăsă să cadă pe o ca­napea și plânse cu fața ascunsă în perne. Când se sculă era hotărît și li­niștit. — Aide, — zise el, — când ea se va scula, voia fi deja departe. Spre a nu fi auzit în casă deschi­zând ușile, se hotărî să se coboare de pe balcon. El stinse mai întâiu lăm­pile spre a nu fi văzut de afară și se străcura ca un culpabil. El ajunse jos și porni încet pe nisip. In această parte casa proiecta um­brele sale asupra grădinii luminată de lună. înainte de a se depărta, tinărul om ridica ochii spre odaia Cleliei; ea era încă luminată şi una din ferestri chiar întredeschisă. — Doamne! Fi-va ea suferindă ? Cum, nu doarme ea încă? — îşi spuse Andreiu care părea fascinat de lumina ce venia din acea odaie şi nu mai putea face nici un pas. Tentaţiunea era prea mare; el putea să o zărească încă odată fără să fie vă­zut, fără să se teamă de seducţiunile cu­vintelor sale. El eşita mult timp, dar’ inima sa fu mai puternică decât raţiunea; se re­pezi şi acăţându-se de burlane fu repede la înălţimea ferestrii. Clelia, într’un capot alb, sta lângă o măsuţă şi scria. O lampă pusă în fața ei o lumina pe deplin. Andreiu, agă­ţat de fețele balconului, o contempla cu emoţiune; el nu o văzuse încă aşa de frumoasă. Clelia în curând îşi lăsă condeiul şi se trânti pe scaun. — Fată s’a făcut, — zise ea, — cu ce bucurie am lucrat pentru el ! Ea se scula și se uită la c­asornic. — Deja trei ore ! — zise ea. Apoi se așeza pe marginea patului și stătu gânditoare. — Ah! Doamne! cât de mult îl iubesc, — zise ea cu jumătate voce. — Nenorocit ce sânt, — murmură tinărul om lăsându-se să cadă jos. Apoi fugi fără să privească în urma lui. El ajunse la zidul grădinii și-’l mă­sură cu ochii. Era înalt. A­’l sări era peste putință. De altmintrelea Andreiu făcuse deja prea mult, rana lui abia cicatrișată îl făcea să sufere prea mult. El căută o poartă și găsi o eșire as­cunsă reservată grădinarilor. O des­chise. Mânai tremura și ’i­ se părea că totul se clătină în jurul seu. — Adio! Adio! — murmură el. — Adio vieaţă!... Poarta se deschisese şi în momen­tul când Andreiu voi să treacă pragul se simţi înlănţuit de două braţe. — Clelia! -- Ce faci? Unde mergeai ? — zise ea spăllată. — Ştiam bine că auzisem un suspin şi un sgomot uşor. Doamne! de eram adormită, tu fugeai şi mă lăsai nebună de desperare; căci intenţia ta era de a fugi, nu-’i aşa ? Vrei deci să mă ucizi? Amorul teu s’a schimbat în ură? Ce ’ţi-am făcut? Nu te iubesc decât pe tine şi tu fugi de mine fără să spui nici un cuvânt, fără adio? Ah! Andreiu! Este cu putință ca tu să faci asta? Ea își sprijini capul de pieptul ti­­nărului om, suspinând. — Clelia, — zise el, — te conjur, aibi milă de d-ta însăți; lasă-mă să plec ! — Eşti nebun? — zise ea strîn­­gându-­l mai mult în brațe. — încearcă a te deslipî de mine. Pleacă, dacă vrei, căci eu te voiu urma. — Nu poţi fi femeia fiiului unui rob, — zise Andreiu, căutând să se des­facă din acea strângere. — Taci; tu nu mai eşti sclav, — striga ea; — părinţii tăi sânt liberi de aci înainte. — Ce spui? — Spun adevărul. Ferma în care te-ai născut, acest loc drăguţ unde am găsit amorul, este a noastră, ea apar­ţine tatălui tău. Katia e liberă, Fedor şi Macha sânt liberi şi micul băiat, care are ochi aşa de frumoşi, e de asemenea liber. Tatăl tău e bogat, el­­mi-a spus. Vezi că sântem acum egali şi că nimic nu se mai opune fericirii noastre, afară de ură, căci e evident că tu mă urăşti. —­ Liberi! T-ai făcut liberi! Săr­manul meu tată! Visul vieţii sale a fost în fine împlinit! — Da, şi ziua în care trebuia să te anunţ această ştire, cerându-le bine­cuvântarea, tu fugeai spre a scăpa de amorul meu. — E oare cu putinţă să mă iubeşti ? — Vino, — zise ea, — emoțiunea m’a zdrobit, nu mă pot ţine pe picioare. Se află acolo o bancă. Ei se așezară pe bancă. Luna­’i învăluia în lumina ei. — Tu întrebi dacă te iubesc? — zise Clelia după un moment de tăcere. — Acum am înțeles; te-am iubit din pri­mul moment în care te-am văzut, te-am visat chiar în acea noapte; dar’ în ziua în care te-am văzut plin de sânge pe drum, am simţit că moartea ta îmi va lua vieaţa şi că pentru mine lumea nu esistă fără tine. Vorbesc în sinceritatea sufletului meu; te iubesc, Andreiu! Consimţi să-’ţi fiu femeie? — Ah! ştiam că de-’mi va vorbi ea îmi voiu perde tot curajul, — strigă el căzând la genunchii tinerei fete.— Asta e prea mult. Nu mai pot să lupt. Pri­mesc această fericire cerească care ’mi­ se ofere; lungile mele suferințe mă pără­sesc în fine, inima se umple de o bucurie fără margini. Ah! Clelia, te iubesc ca pe un Dumnezeu. Totuşi, într’o zi poate nu mă vei mai iubi şi mă vei cufunda din nou în prăpastie; dar’ voiu păstra cel puţin amintirea despre cer. — Ascultă, Andreiu, — îi zise ea sărutându-’l pe frunte, — ziua în care nu te voiu mai iubi, îţi permit să mă părăseşti, dar’ îţi jur că sânt perfect de sigură că voiu petrece toată vieața lângă tine. 4 » 4 • • • «(*4444 4 4 If Din parlament. Şedința de ieri, 6 Noemvrie. Vor­beşte ântâiu deputatul Barabás, în con­tra proiectului de lege despre înarticu­­larea căsătoriei moştenitorului de tron Francis­c Ferdinand. Zice că proiectul de lege e de prisos, pentru­ că, sau poate fi modificat la timpul său şi atunci de ce a fost presentat parlamentului, sau nu poate fi modificat şi atunci violează principiul fundamental al constituţiei, în înţelesul căruia numai factorii în spe­cial îndreptăţiţi ai ţării pot să aducă şi să abroage legi. Face proiect de resoluţiune, de în­­ţelesul, că parlamentul maghiar să de­clare, că statutul organic al casei habs­­burgice nu formează isvor de drept pen­tru Ungaria. Urmează Szilágyi Dezső. Trece la­­ Maghiari de cel mai bun jurisconsult. De aceea vorbirea lui a fost aşteptată cu mare interes din toate părţile. Dieta ’l-a aclamat încă la urcarea tribunei. A răspuns ântâiu­lui Barabás, declarând că proiectul acestuia de resoluţiune e de prisos, pentru­ că lucrul cerut de Ba­rabás e de sine înţeles. Polemisează apoi cu Polonyi, căruia îi face impu­tare, pentru­ că a adus­ în discuţie senti­mentele cele mai nobile ale moştenito­rului de tron şi soţiei sale, ceea­ ce a făcut impresiune penibilă pretutinde­­nea. (La curte! Red. »Trib.*) Sentimen­tele calde nu se pot esprima prin cu­vinte, ci trebue dovedite cu fapte. Referitor la statutul organic al ca­sei domnitoare zice Szilágyi, că nu e de lipsă să se fee nici o disposiţie din partea parlamentului maghiar. E un statut vechiu, de o sută optzeci de ani, de care nu s’a atins parlamentul maghiar până acum, e de prisos deci să se atingă acum de el. Statutul nu aparţine par­lamentului maghiar şi nu poate fi deci discutat din partea parlamentului ma­ghiar. Dar’ aparţine competenţei dietei ungureşti şi poate fi discutată din par­tea acesteia ordinea de moştenire asu­pra tronului, şi cu cât sânt raporturile mai pacinice, mai puţin încordate, cu atât mai dinadins trebue limpezită che­stia aceasta. Proiectul de lege de pe tapet co­­respunde pe deplin legilor ungureşti, respective părţii aceleia din ele, care se refere la dreptul de moştenire asupra tronului, şi tocmai de aceea în articula­­rea declaraţiei moştenitorului de tron, făcută cu ocasiunea căsătoriei sale, tre­bue să se facă.­­­ Dacă proiectul de lege, presentat din partea guvernului, ar sta fie cât de puţin în contrast cu legile ţării, ar zice şi el, Szilágyi, că trebue respins fără evu­are. Dar, proiectul de lege nu e alta, decât în articularea jurământului moşte­nitorului de tron, spre eternă aducere aminte. (Jurământ, despre care Polonyi zicea, că moştenitorul de tron să nu ’l ţină, când va ajunge Domnitor/ Red. »Trib.«) Adevărat, că dreptul public ma­ghiar nu cunoaşte căsătorie morgana­tică, dar’ aici nu despre ea e vorba, pentru­ că proiectul de lege nu se ocupă cu renunţarea la tron. Vorbirea lungă şi temeinică a lui Szilágyi a fost ascultată cu încordată atenţiune, carb oratorul a fost aplaudat şi felicitat din toate părţile. Discuţia con­tinuă. Demisiunea de la Braşov, Demisiunea dlui director Virgil Oniţiu continuă a preocupa toată lumea românească din Braşov, — scrie cores­pondentul nostru. — Faptul, că corpurile profesorale de la şcoalele medii şi supe­rioare gr.-or. române din Braşov, în con­­ferenţa lor din 20 i. c. au aprobat cu unanimitatea voturilor proce­dura directorului lor în caşul dat, în­­trepunându-se ca un om pentru resti­tuirea lui în favorul şcoalelor şi cerând dela Vener, consistar satisfacerea com­plectă a pretensiunilor sale juste, — faptul acesta şi-a dat acestei neaşteptate demisiuni o şi mai gravă însemnătate. Şi lumea aşteaptă cu o curiositate în­cordată demersurile consistorului archi­­diecesan, de la care toţi oamenii de bine aşteaptă, ca să pună odată capăt stă­pânirii esclusiviste şi terorizătoare tro­­căreşti la şcoalele din Braşov. Reproducem în cele următoare după­­Gazeta Transilvaniei* memora­bilul cond­us al corpurilor profesorale, adus din incidentul demisiunii directo­rului V. Oniţiu, un conclus serios şi plin de demnitate, care face onoare celor­ ce­­l-au votat. Iată conclusul din che­stiune : »Faţă de caşul neaşteptat al abzi­­cerii dlui director V. Oniţiu, conferenţa profesorală îşi esprimă adânca sa pă­rere de rău, că relaţiunile între onorata Eforie şcolară şi între direcţiunea şcoa­lelor noastre medii, relaţiuni, a căror in­fluenţă o simte şi corpul profesoral, în timpul din urmă au ajuns într’o stare aşa de încordată, încât au necesitat re­tragerea dlui V. Oniţiu din postul de director; mai departe, conferenţa recu­noscând, că în timpul de şese ani înde­pliniţi, de când se află în fruntea şcoa­lelor medii, dl V. Oniţiu ’şi-a împlinit cu devotament şi conştienţiositate che­marea de director, contribuind din toate puterile la progresul moral şi intelectual al institutelor conduse de dînsul, precum şi la ridicarea prestigiului acestor insti­tute, îşi exprimă deplina sa încredere faţă de dînsul, consimţind şi în caşul de faţă cu procedura sa, — şi în fine roagă pe Venerabilul consistor, ca având în vedere pe deoparte meritele dlui di­rector V. Oniţiu pentru şcoalele noastre, care de altă parte interesul bine înţeles al acestor şcoale, să nu-şi primească de­misiunea, ci să iee măsurile de lipsă pen­tru delăturarea inconvenienţelor, cari au causat această demisiune, restabilind relaţiunea, ce a esistat între directorul şcoalelor noastre şi între Eforia şcolară înainte de intrarea în vigoare a­­Regu­lamentului pentru afacerile interne ale orgarrelor administrative, dela şcoalele noastre centrale, aprobate de Venera­bilul consistor archidiecesan în 3 Ianua­rie a. c.« Sfinţire de biserică — în Valdhid. — Raport special. — Turda, 6 Noemvrie n. Comuna Valdhid, în apropierea Eli- I­sabetopolului e locuită în mare parte de Saşi. Românii sânt în minoritate dispa­­rentă şi cu toate aceste bravii Români în frunte cu bătrânul dar’ neobositul şi talentatul lor preot T. Borza, cu un zel şi jertfire de sine propriu Românilor ’şi-au zidit cu mari jertfe o frumoasă biserică care le poate fi de fală înaintea străinilor. Duminecă, în 4 Noemvrie st. n. s’a săvîrşit sfinţirea acestui nou lăcaş al lui D-zeu pe lângă un ceremonial demn şi însoţit, de o serie de petreceri şi pro­­ducţiuni despre a căror decurs vă ra­portez în cele următoare: Primirea. Representantul Esc. Sale dlui Metropolit Mihályi de Apşa, dl canonic Dr. Vasile Hossu, însoţit de dl Ioan Io­­naş, au sosit la gara din Elisabetopol Sâmbătă înainte de ameazi, unde îi aştepta dl protopop local Câmpean şi advocatul Dr. Ladai. După o scurtă vorbire de bineventare, ţinută de dl protopop, oaspeţii s-au urcat în trăsura de gară a dlui Ladai şi au plecat spre comuna Valdhid, la a cărei hotare şi-a întimpinat notarul Fischer cu o vorbire românească şi primarul comunei care ş i-a salutat nem­ţeşte. Rev. D. Dr. Hossu le-a mulţumit fiecăruia în limba sa şi au plecat spre comună în frunte cu un falnic banderiu de juni călări îmbrăcaţi în haine de săr­bătoare, în capul satului lângă un frumos arc festiv aştepta preotul local şi preotul Secetă în ornate bisericeşti. După pri­mire conductul întreg a mers la bise­rică unde s’a ţinut o vecernie. Seara ne-am întrunit cu toţii la ospitala masă a dlui notar din loc unde ni­ s’a servit o somptuoasă cină, între cântări vesele ne-am petrecut până târziu. Actul sfinţirii. Duminecă, pe o zi frumoasă cu soare, s’a început în noua biserică ser­viciul divin pontificat de Rev. D. Dr. Hossu asistat de 4 preoţi. Dl canonic Dr. Hossu a ţinut o frumoasă predică, în care a tălmăcit poporului însemnă­tatea sfinţirii bisericei şi le-a împărtăşit binecuvântarea Excelenţei Sale a Metro­­politului pentru zelul lor creştinesc. Cântările liturgice le-a esecutat parte dl Ionaş, parte corul compus din fete şi feciori ţărani instruiţi de preotul local, într-adevăr că ne-a surprins pe toţi corul acesta ţărănesc. Cu atâta precisi­­une şi aşa melodios a cântat, încât a trebuit să admirăm pe bătrânul preot Borza, care cu toată etatea înaintată aşa frumoase succese a ştiut produce. Banchetul. După serviciul divin s’a ţinut un banchet tot în casa ospitală a notarului, » » 4 • * » i * i i » 4 4 4 6

Next