Tribuna, octombrie-decembrie 1992 (Anul 108, nr. 727-786)

1992-11-26 / nr. 767

­­ in sfirşit, o veste bună: creşte producţia de lapte in muncipiul Sibiu Cum pot spune „statisticienii" Că a scăzut şeptelul din jude­ţul Sibiu? Spre a-i contrazice, cornutele au invadat cartierele Sibiului... Drept dovadă, vă prezentăm imaginea alăturată surprinsă pe strada Şcoala de înot Foto: Andrei BUTA ­ Accelerînd uşor... 9 Putem consemna, cu satisfacţie, că actele româneşti de po­litică externă au devenit ceva mai active, mai ofensive. După ce s-au finalizat negocierile privind asocierea Româ­niei la C.E.E., în această săptămînă, la Geneva, sunt în curs de desfăşurare tratativele pe care ţara noastră le poartă cu Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, organizaţie din ca­re fac parte actualmente Austria, Finlanda, Islanda, Lich­tenstein, Norvegia, Suedia şi Elveţia­ După ce această orga­nizaţie a semnat protocoale cu Cehoslovacia, Ungaria şi Po­lonia privind promovarea schimburilor, cooperarea economi­că industrială tehnică şi ştiinţifică şi a discutat acordurile cu aceste ţări, este acum rîndul României. La o­ra la care apar aceste rînduri, experţii au discutat o complexitate de probleme, de aspecte şi se apreciază că nu vor exista difi­cultăţi suplimentare, astfel Incit acordul va fi parafat vi­­­eri, 27 noiembrie, semnarea acestuia urmînd să aibă loc, la Consiliul de Miniştri al AELS, în data de 11 decembrie, la Geneva. Pe de altă parte, rapida integrare europeană a României implică asigurarea unui cli­mat de pace şi linişte, în con­diţiile moi ale desfiinţării Tra­tatului de la Varşovia şi ale alianţelor militar­e cu fostele ţări comuniste. Reflex al pre­ocupărilor constante de apropiere şi integrare în­ struc­­tur­ile NATO, zilele trecute s-a aflat în ţară o delegaţie a Comitetului Politic al NATO, condusă de preşedintele în funcţiune al Comitetului Politic şi adjunct al asistentului secretarului general al Alianţei No­rd-Atlantice pentru pro­bleme politice. Referindu-se la această vizită, înaltul dem­nitar NATO a declarat, printre altele. „România este unul din numeroşii parteneri in procesul de cooperare şi parte­­neriat al NATO. Vă pot asigura că România este un par­tener foarte activ, avem contacte frecvente globale şi bi­laterale. Sînteţi un membru important al acestui proces, aveţi de condus importante contribuţii şi le şi aduceţi a­­cum şi, cred, şi in viitor". In fine, şi nu in ultimul rînd în ordinea importanţei, vi­zita de o zi a preşedintelui Ion Iliescu în Franţa consti­tuie, după cum s-a apreciat, un semnal politic semnifica­tiv asupra orientărilor româneşti de politică et­ernă, un semn cert al dorinţei reale a ţării de deschidere şi demo­craţie, de apropiere faţă de Franţa şi Europa în general-Iată, deci, că ne aflăm în faţa unei politici externe mai active, mai ofensive şi cu evidente nuanţe de eficienţă. Nu ne mai rămîne decit să sperăm că preşedinţia, parlamen­tul şi executivul vor accelera demersurile româneşti de poli­tică externă, în deplin consens cu interesele naţiunii şi ale comunităţii internaţionale. în orice caz, numirile de la Externe, care reprezintă o necesară şi implicită recunoaştere a obligativităţii, a conţi­­nuităţii profesionalismului, în acest domeniu, constituie un semnal dătător de speranţe­­ TRIBU Nicu Ceauşescu a părăsit Penitenciarul Jilava f­ră a oferi un „spectacol de senzaţie“ .. • Aşadar, Nicu Ceauşescu a fost pus în libertate condi­ţionată, pe motive de sănăta­te­ El Urmează să fie anche­tat, in continuare, de către Procuratură, cu privire la in­fracţiunea de „nerespectare a regimului armelor şi muni­ţiilor", pentru care a fost condamnat la 5 ani de deten­ţie. Printr-o stranie coinciden­ţă, el a fost pus în libertate exact la data cînd s-au îm­plinit 3 ani de la încheierea Congresului al XIV-lea al de­functului P­C R. — 24 noiem­brie 1989! Peste 28 de zile, re­gimul comunisto-ceauşist a căzut, soţii Ceauşescu ajun­­gînd în faţa plutonului de e­­xecuţie, iar Nicu Ceauşescu — înjunghiat, arestat, operat, ju­decat, condamnat şi încarce­rat . .. La cîteva ore de la pune­rea în libertate a lui Nicu Ceauşescu, am reuşit s-o con­tactăm pe d-na avocat Paula (Continuare în pag. a IV-a) A consemnat Lucian JIMAN Un sfat amar: mergeţi pe jos! Motivul scumpirii îl ştie toată lumea- Dar să vedem cui îi mai dă mina (pardon, punga) să se plimbe cu avio­nul, cu trenul ori cu autobu­zul? Se vo­r răni probabil şi excursiile, şi deplasările de serviciu ori de trebuinţă- Vor spori în schimb durerile noas­tre de cap cind va trebui, din varii motive, să călătorim în judeţ ori în ţară cu mijloa­cele de transport ale statului. Şi, pentru ca această durere să nu vă ia pe nepregătite, vă oferim cîteva din noile pre­ţuri practicate în acest do­meniu. Biletul de avion pe ruta Si­biu — Bucureşti costă acum 3 700 lei (faţă de 2 210 lei pre­ţul vechi) Pe calea ferată preţul bile­telor procurate prin interme­diul Agenţiei de voiaj CFR a crescut astfel: H ruta Sibiu — Braşov, tren accelerat cl. I­ — 686 lei faţă de 430 lei, iar cl. II-a — 458 lei faţă de 284 lei. ■ Sibiu — Braşov — Bucu­reşti, tren acc. cl- I — 1186 lei faţă de 739 lei; cl. II-a — 790 lei faţă de 494 lei. H Si­biu — Piteşti — Caracal — Bu­cureşti,, tren ace. cl. I. — 1300 lei faţă de 812 lei; cl. n-a — 874 lei faţă de 564 lei. gg si­(continuare în pag. a IV-a) C- JALE CINE NE VA CONDUCE ? Guvern de patru (luni sau ani) După ce am prezentat opi­niile fruntaşilor FSN, PNŢCD şi UDMR despre guvernul Văcăroiu, să rezumăm acum şi părerile liderilor celorlalte partide implicate în procesul validării lui. Vorbind în numele PAG, al cărui vicepreşedinte este, scriitorul Stelian Tănase, fost redactor şef la „22“, apoi la „Acum“ (a dispărut vara tre­cută), şi-a exprimat temeri în legătură cu tonul ironic adop­tat de Nicolae Văcăroiu la a­­dresa parlamentului şi îndo­ieli: „aşa cum este el făcut (e­­xecutivu­l — n.n.) nu ştiu dacă poate guverna deşi are cîteva competenţe (•■­)“ („Evenimen­tul zilei“). Liderul en titre al PNL-AT, Horia Rusu, este nemulţumit şi el că guvernul este de spe­cialişti şi anunţă o „opoziţie constructivă şi dură“ („Curie­rul naţional“). Mai categoric, ca de obicei, autorul memorabilului argu­ment al tăierii cozii cîinelui dintr-odată (în favoarea tera­piei de șoc). Dinu Patriciu are (Continuare în pag. a IV-a) OBSERVATOR De păi, că hainele-s pe bani Ioana B. şi Elena B- erau prietene la toartă: cafele, plim­bări, bîrfe, escapade cu băieţii... După o vreme, I.B-s-a căsă­torit, au început, pentru ea, problemele de familie şi cele două amice s-au întîlnit tot mai rar. Relaţiile s-au răcit şi o dată, întîlnindu-se cu soţul prietenei, Elena ar fi scăpat nişte vorbe nu prea măgulitoare la adresa trecutului şi chiar pre­zentului ei. După acest fapt, soţul a început să-i aplice, pe­riodic­­şi sistematic, corecţii soţiei — cu sau fără motiv — aşa că Ioana a pîndit-o pe Elena într-o seară şi-a luat-o de păr, măturind trotuarul cu ea mai abitir decit cei de la salubritate... Au ajuns în faţa instanţei de judecată, Ioana ... fiind amen­dată cu 2 090 lei- Dacă aveţi impresia că, astfel, conflictul s-a stins, vă înşelaţi... Anul CVIII nr. 767 Joi, 26 noiembrie 1992 8 pagini 10 lei Adunare generala la A.F.D.P.R. merge în continuare pe drumul nostru de 45 de ani . “ Ceva mai mult de 100 de persoane au participat în sala Teatrului la adunarea genera­lă a Asociaţiei Foştilor Deţi­nuţi Politici, filiala Sibiu. Pri­lej pentru unul din organiza­tori să constate cu amărăciu­ne că „de la o adunare la al­ta sîntem tot mai puţini, pe zi ce trece rîndurile noastre se răresc". Intr-adevăr, filiala sibiană a AFDPR a primit din start 520 de adeziuni, dar în fapt numărul membrilor coti­­zanţi este acum doar 205, in continuă scădere din motive cit se poate de omeneşti: unii au preferat traiul străinătăţi­lor, alţii odihna veşnică, îm­povăraţi de ani şi de amintiri (continuare în pag­ a IV-a) E. DAVID „Cintanul nostru: ochiul“ Se dusese vestea că la ba­rul botezat „La Mitică“ se mănîncă cei mai gustoşi şi cei mai mici... mititei­ Celor de la Biroul economic al Po­liţiei le lăsa gura apă aşa că, într-o zi, au picat pe capul ospătarului Mihai Hadăr care îi „modela“ cu mare viteză şi dexteritate după . . . ochi, adi­că lua în pumn nişte carne tocată, o frămînta un pic, fă­­cînd un fel de rimă căreia ii tăia, apoi, capul­­ şi coada şi ce rămînea îi dădea colegei sale FS la vînzare. Curioşi din fire, poliţiştii s-au apucat de cîntărit: la 10 mici neprăjiţi au găsit o lipsă de 160 grame, iar la 20 mici prăjiţi, lipsa era de 295 gra­me Scoţînd ei calculatoarele din dotare au socotit că — din ce se vînduse pînă a­­tunci — M.H îşi crease un plus de 1920 grame. Caz pe­nal. Pînă la urmă, impruden­tul ospătar nu s-a ales decît cu 3 zile de arest preventiv, cu 1 000 lei amendă şi cu... spaima. Nici femeia nu-i bine s-o cîntărești doar din ochi, dar­­mite micii!

Next