Tribuna, octombrie-decembrie 1994 (Anul 110, nr. 1247-1311)

1994-10-14 / nr. 1256

Târâş, grăpiş, cum o fi mergând, privatizarea îşi face loc, fără dubii în România. O demonstrează dacă vreţi şi domeniul asigurărilor. Abia apărute, firmele private au şi început războiul. C.A.R. acuză Mondragon-ul şi viceversa, într-o luptă care, în mod normal ar trebui să se desfăşoare pe alt teren. Ce aduc, sau ar trebui să aducă nou, în fond, societăţile private de asigurări? Sumele rezultate din primele de asigurare sunt folosite în plasamente investiţionale care creează profit, adică sumele respective se multiplică prin utilizarea lor drept capital. Faptul că participanţilor la sistem trebuie să li se asigure acces la profitul din investiţii reprezintă un element ce sporeşte tentaţia spre o astfel de afacere, cu dublu beneficiu. Dar dacă teoretic lucrurile sunt foarte clare, punerea lor în practică, în condiţiile de astăzi din România, se arată a fi puţin mai dificilă. De ce? în primul rând pentru că prea sunt mari şi “sigure” promisiunile şi angajamentele unor asemenea societăţi de a asigura câştiguri fabuloase în raport cu participarea pretinsă, oferte nerealiste în condiţiile unei economii care încă stagnează. Aşadar, de unde profituri fabuloase, din care câştigul participanţilor să fie şi el la fel? Necontestând viabilitatea şi eficienţa unor astfel de sisteme în condiţii "aşezate”, deci normale, nu putem să nu ne punem cel puţin o întrebare, în absenţa unei reglementări a pieţei şi a unei supravegheri de specialitate eficiente, pe fondul relei credinţe şi al dorinţei de înavuţire peste noapte, nu cumva societăţile de asigurări pot deveni un nou teren al împătimiţilor de îmbogăţire pe seama credulităţii unora, la limita dintre ceea ce este legal şi ilegal. Concluziile le veți trage singuri. TRIBUNA­ L FORUMURILE AGRICULTORILOR Este, de-acum, un adevăr axiomatic faptul că ex­­premierul Petre Roman nu numai că a pierdut celebrul pariu cu agricultura, dar a reuşit s-o trântească zdravăn de pământ, în aşa hal încât acum este, parcă, tot mai greu să fie scoasă din starea de “groggy”... Poate, aşa se şi explică iniţiativa partidului de guvernământ de a crea noi structuri şi organisme menite a promova politici şi strategii social-executive privind revigorarea agri­culturii, paralel cu “renaş­terea" şi dezvolatrea satului românesc. Un prim-pas este, credem, constituirea Foru­mului Naţional al Agricul­torilor, urmat de fireşti “replici”, respectiv constitu­irea Forumurilor judeţene. Iniţiativa PDSR a fost continuare în pagina : Lucian JIMAN ] Cine pierde onoarea, nu mai are ce să piardă. Publilius Syrus 11­ * ­n direct cu localităţile judeţului Azi, Primăria Axente Sever Doar două zile de pregătire şi agitaţie până duminică, 16 octombrie, când, locuitorii comunei Axente Sever (la fel ca cei din Arpaşu de Jos), se vor prezenta la urne pentru desemnarea primarului. Toate pregătirile se îndreaptă spre finalizare, buletinele de vot au fost aduse, urmează doar ca cei 2357 locuitori cu drept de vot să­ îşi exprime simpatia în privinţa celor patru candidaţi: Constantin Lup - P.N.Ţ.-C.D., Aurel Benghiuc - P.L.’93, Dumitru Oltean - P.D.A.R. şi Nicolae Muntean - independent. Privind lista candidaţilor şi luând în considerare ecoul partidelor în localitate, primii doi candidaţi enumeraţi îşi vor disputa turul doi de scrutin, care se arată a fi iminent. Ieşind din sfera politicului, după afirmaţiile d-lui Ioan Mărginean, viceprimarul comunei, viaţa se derulează într-un ritm normal, fără evenimente deosebite, muncile câmpului fiind în plină desfăşurare. De pe cele 110 ha cu cartofi s-au recoltat 1655­­, în prezent efectuându-se lucrările de arat şi semănat pentru pregătirea culturii viitoare, în privinţa bazei animaliere, comuna Axente Sever se poate mândri cu 19.139 păsări, 3224 ovine, 1362 porcine, 710 iepuri, 561 bovine şi 110 cabaline, care, alături de producţiile din agricultură fac dovada hărniciei oamenilor locului. Dan TOMOZEI Cum mai este viaţa de şomer? Situaţia operativă a D.M.P.S. din 6 octombrie, evidenţia faptul că la nivelul judeţului erau înregistaţi 28.442 şomeri, din care 15.820 femei, cu o rată a şomajului de 12,9%. Adică, o creştere peste media pe ţară şi destul de mare în raport cu lunile de vară. Din punct de vedere al pregătirii profesionale situaţia se prezenta astfel: 94,4% muncitori - 3,8% cu studii medii şi 1,8% cu studii superioare. Am încercat să aflăm care este impactul noii lor “calităţi” (de şomer - s.n.) asupra vieţii lor şi cum se descurcă ei în această tristă situaţie. Iată ce ne-au declarat - cu vădită amărăciune - unii dintre ei: Ing. Adrian B. (42 ani ) - “Pentru mine este foarte, grea. De-a dreptul stressantă. Nu pot să realizez că, după 22 de ani de muncă neîntreruptă, mi-am pierdut slujba. Trăiesc o continuare în pagina 8 Ioan VIDRIGHIN Din iniţiativa dr. med. Valeriu Ulmet a luat fiinţa Fundaţia Matematică Sibiu - Braşov - Timişoara Statutul Fundaţiei Matematice Sibiu - Braşov - Timişoara începe cu o motivaţie simplă: “în semn de recunoştinţă pentru Şcoala matematică românească, în general, şi pentru liceele "Octavian Goga" şi “Samuel Brukenthal”, precum şi pentru universităţile din Timişoara şi Braşov care au asigurat fiului meu, prof. dr. Dan Eugen Ulmet de la Şcoala Tehnică Superioară de la Esslingen şi norei mele dr. Marlene Munteanu-Ulmet, şef de grupă în Departamentul Programe Informatice la Societatea de Asigurări “Allianz” din Stuttgart - Germania, o pregătire de nivel înalt, subsemnatul dr. med. Valeriu Ulmet, domiciliat în Sibiu, str. Hochmeister nr.2 A, înfiinţez Fundaţia de Matematică Sibiu - Braşov - Timişoara”. Scopul acestei fundaţii - unicat în plan naţional, după cunoştinţele noastre - este să continuare în pag. 8 Ion Onuc NEMEȘ ,_______ —1 —---------------*----------------------,-T^r—,-------------­Peste 6 m­iarde lei datorii la bugetul asigurărilor sociale Topul primilor 10 agenţi economiei râu*platnici Debitul total la fondul de asigurări sociale la nivelul județului nostr*­ este de peste 6 miliarde lei, din care 1,9 miliarde lei reprezintă majorări, în topul primelor 10 firme sibiene care nu și-au achitat (din varii motive) aceste importante obligații, înregistrând la ora actuală datorii foarte mari, se află: ♦ S.C. “SOMETRA" S A. Copşa Mică cu 966 milioane lei ♦ S.C. “COVTEX" S.A. Cisnădie cu 706 milioane lei ♦ S.C. “INDEPENDENȚA"’ S.A. Sibiu cu 433 milioane lei ♦ S.C. “CARBOSIN" Copşa Mică cu 411 milioane lei ♦ S.C. “HIDROSIB” S.A. Sibiu cu 194 milioane lei ♦ S.C. “AGRIMEX” Şura Mare cu 148 milioane lei ♦ S.C. "MEDIMPACT" S.A. Mediaş cu 110 milioane lei ♦ S.C. “INCSTAR” S.A. Agnita cu 91 milioane lei ♦ S.C. “AGROMIXTA” S.A. Dealul Ocnei Sibiu cu 77 milioane lei ♦ S.C. “TEXTROMED" S.A. Mediaș cu 65 milioane lei. Precizăm că lista datornicilor cuprinde în total 51 de debitori, suma cea mai mică datorată la bugetul asigurărilor sociale fiind de 23.000 lei. Nu-i de mirare că “rău platnicii” sunt agenţi economici cu capital de stat. Din teama de a nu trimite mai mulţi oameni în şomaj, mulţi dintre ei păstrează încă “umflate” schemele de funcţiuni, pe de o parte, iar pe de alta, nu reuşesc nicidecum să-şi creeze o piaţă sigură de desfacere a produselor lor. Pentru a le înlesni oarecum situaţia, Guvernul a emis Ordonanţa 28/1994 care le acordă şansa ca majorările de întârziere înregistrate la 31 iulie a.c. să fie amânate la plată până la 30 iunie 1995. Ioan VIDRIGHIN COLOCVIU Sâmbătă, 15 octombrie a.c., ora 9.00, în sala Restaurantului “Metropol” din Sibiu, str. Mitropoliei, conducerea P.L. '93 Sibiu organizează un colocviu pe tema: “Dezbateri despre democraţie”. La această manifestare vor participa reprezentanţi ai Partidului Liberal din Olanda, cât și ai partidelor și administrației locale, alți invitați. Nu uitați tutii, 17 oct Tribuna Sporturilor Două violuri în grup ♦ în data de 10 octombrie s-a prezentat la Poliţia oraşului Agnita copila S.A. de 13 ani care a reclamat că în seara zilei de 8 octombrie, în jurul orei 22, a fost victim­a unui act de viol săvârşit pe un teren de fotbal de un grup de 9-10 tineri. în urma cercetărilor, poliţia a identificat grupul de 9 făptaşi şi anume: Nistor Ştefan Ioan, 22 ani, muncitor, Oltean Lucian Nicolae, 15 ani, elev, Ceucea Robert, 14 ani, Ghiuri Alexandru, 16 ani, Crăciun Cornel, 18 ani, muncitor, Pârvu Sorin, 17 ani, elev, Curcă Vasile, 17 ani, elev, Fiţi Dorel, 15 ani, elev şi Pintea Gh. Viorel, 16 ani, elev. O parte din protagoniştii acestei incredibile întâmplări provin de la Casa de copii din localitate. Fata a fost dusă cu vorba şi nu cu forţa la locul menţionat, neştiind însă - evident - ce zace în capul brutelor. Autorii sunt cercetaţi în stare de libertate... ♦ în ziua de 11 octombrie, la Poliţia oraşului Cisnădie s-a prezentat tânăra D.M.C. de 19 ani care a reclamat că în noaptea de 9/10 octombrie, în jurul orelor 2­3 a fost violată în pădurea Cisnădioara de 4 indivizi necunoscuţi. Poliţia a reuşit să-l identifice pe unul dintre autori, Cioflan Cristian Ştefan, zis “Cristi grasul” din Caracal, domiciliat în Cisnădie, fără ocupaţie. Făcând câteva investigaţii sumare am aflat că ar fi vorba de două fete, şi nu una singură, care au plecat de bună-voie cu grupul de 3 (nu 4) băieţi din Cisnădie, la Curmătură. La întoarcere, cu mașina, s-au trezit fără voia lor debarcate în pădure, unde s-a întâmplat ce s-a întâmplat (nu știu dacă a doua fată a fost violată). Cercetările continuă. _________ Ion St B­aschet, handbal, volei, tenis, patinaj cu rotile Din discuţia avută cu directorul Clubului Şcolar Sportiv (C.S.Ş.), dl. Armenoiu am aflat că săptămâna viitoare, clubul va beneficia de o nouă bază sportivă situată în zona din spatele bazinului Olimpia. Complexul nou construit trebuia recepţionat la începutul lunii septembrie, în parteneriat cu Facultatea de Medicină ce a primit în schimb terenurile de la G.S.S. din strada Independenţei cu scopul de a construi noul sediu al facultăţii. Pe baza sportivă, care are aproximativ 5.000 mp, se amenajează terenuri de baschet, volei, handbal, tenis, patinaj viteză. Toate aceste terenuri beneficiază de instalaţie de nocturnă şi garduri de protecţie. Lângă tribune, care sunt aproape terminate, se vor amenaja vestiare dotate cu duşuri şi grupuri sanitare. Foto: Andrei BUTA 8 pagini 100 lei (la abonaţi- 60 lei) mwwwi asm sima ana ! COTIDIAN INDEPENDENT. APARE LA SIBJU Anul CX, nr. 1256 serie nouă Vineri, 14 octombrie 1994 fsmmi SOlUtSONA&ILC NUMAI In CADAUl "TRIUNGHIUlUI PCTCNT­­ . PAIMĂAIC­­JUSTlţlC Consecvent principiilor şi conduitei sale, ziarul nostru a pledat argumentat şi a acţionat concret pentru demascarea şi eradicarea liberului arbitru şi abuzurilor săvârşite de unii primari şi unele comisii locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, în judeţul Sibiu. De aproape 3 ani, redacţia ziarului este “bombardată”, realmente, de memorii, sesizări şi reclamaţii în care petenţii, expunându-şi pe larg cazurile proprii, îşi manifestă nemulţumirile şi incriminează practicile nelegale ale celor abilitaţi a reconstitui/constitui dreptul de proprietate asupra pământului şi a-i pune efectiv în posesie pe cei îndreptăţiţi. Redactorii noştri au bătut în lung şi-n lat judeţul, investigând, cu mijloace exclusiv gaze­tăreşti, realitatea din teren, iar redacţia a oferit gene­roase spaţii tipografice publicării anchetelor între­prinse, care au necesitat un considerabil volum de muncă, de timp şi consum nervos­­ de bani, chiar­ în multe situaţii, cei aflaţi în culpă au reparat greşelile, sau au fost aduşi la ordine, fie de superiorii lor, fie de organele judecătoreşti. Din păcate, în multe cazuri, lucrurile au rămas nemişcate, “cerberii” Legii 18 văzându-şi nestingheriţi (?!) de fărădelegile lor, amplificând, până la exasperare, nemulţumirile şi revolta oamenilor neîndreptăţiţi. Un caz tipic este şi cel pe care-l prezentăm, în pag. 5 a ziarului de astăzi. Lucian JIMAN Jjj, uuipm­i 3 'if Will Ul­m is

Next