Universul Literar, 1923 (Anul 41, nr. 1-51)
1923-10-14 / nr. 40
2. — Nr. 40. UNIVERSUL LITERAR ________________________Duminică 14 Octombrie 1923. Ocuré despicjul veter în^: Vestita ..Revue Bleue“ de literatură, știință, arte și politică socială, cu o vechime de peste șase decenii, publică în numarul din urmă, un interesant studiu critic al lui Schure despre Maeterlinck. După ce analizează personalitatea literară și de gânditor a lui Maurice Maeterlinck, tălmăcitorul inteligenței florilor, și după ce-i judecă sufletul pe temeiul creațiunilor artistice de până acum, Edouard Schure regreta ca puternicul și marele cugetător și estet nu a putut străbate cu gândirea- i până dincolo de pragul celeilalte lumi. Această nedumirire apare ca un seman de întrebare și de îndoială în „Le grand secret Maeterlinck stă nepriceput ca un copil învins al naturei, în fața nemurirei... Ignorabilul !... Pentru Schuré, și acesta un îndrăsneț cugetător în „Les grands initiés“, ca și în „R evolution divine du Sphynx à Christ”, nemurirea sufletului e de mult un adevăr destăinuit — cel puțin,, astfel l-a inspirat Rudolf Steiner, alt mare interpret al spiritualismului. După Schuré, știința merge spre o înțelegea» cu religia, și nu atât cu religia în înțelesul ei obicinuit și profan, ci cu aceea ce se poate înțelege prin destăinuirea divină. Această problemă a încercat s-o pătrundă — sunt peste o sută de ani de atunci — marele Volney, evocatorul ruinilor și făuritorul catechismului cetățeanului francez pe vremea marei revoluțiuni. Lapidare forme liberare și întraripate gânduri estetice ne-au dăruit și Volney, și Maeterlinck și Schuré. Poate tocmai aceasta să fie dovada că și prin spiritul lor de profeți, tot divinitatea sa a destăinuit lume. Intru acesta poate fi interesant duelul filosofic dintre Maeterlinck și Schule, pornit de acesta din urma și rămas încă fără răspuns din partea celui dintâi. Noi nu putem spune cu adevărat, cine are dreptate, și nici nu cutezăm s-o facem, ci mai mult simțim că dincolo de pragul celeilalte lumi mai este ceva, ce încă nu ni-l lămurim, dar care parcă începe să ni se desvăluie. Aceea ce ne impresionează însă ca literatură și artă este etica și estetica gândirei lor. Cine le-a pus atâtea frumuseți în suflete ? De unde prind ei atâtea lumini și din ce isvor de sub stânci sorb rouă poeziei ? Poate să fie sufletul lor din aceiași plămadă ca și eroii lui Carlyle sau poate că destinul lor i-a creat să-i cânte pe acești eroi. Oricum, în ce privește adevărul firesc, fapt este că lumea se desfacicu desgust din materialismul ignobil al zilelor noastre spre a-și pune pe umeri iarăși hlamida mândră a înmobilărei. Suntem legați cu viața pămânească de planul de jos, cu rădăcini dânci în inima pământului, dar suntem legați cu sufletele și de planul superior, cu năzuință nebiruite spre soare, pentru că, dacă mergem pe pământ ca viermii, străbatem totuși văzduhurilor ca vulturii. Cu alt prilej vom expune mai pe larg paperele oamenilor superiori despre problema celeilalte vieți. Deocamdată, constatăm cu bucurie o interesantă evoluție, în domeniul moral, a bunei amărâte de atâta materialism. Când vălul Isidei nu va mai ascunde adevărul firesc al spiritului, oamenii nu vor mai fi nedumiriți și sceptici ca Maeterlinck, ci vor crede profund în realitatea destăinuirilor divine — după cum cred astăzi Rudolf Steiner și Edouard Schuré. Leonthi Iliescu Berthelot, Taine, ultimul fusese teoreticianul realismului, naturalismul a găsit în Zola expresiunea sa adevărată. El nu numai în romanele sale, dar și în câteva lucrări de critică ca și Romanul experimental vrea să demonstreze că romanul trebuia să fie un fel de proces verbal al artei pe care romancierul 'l pune sub ochii cetitorului. Intr'un cuvânt toată operația unui roman trebuie să se reducă în alegerea tipurilor din natură,, de, a sa studia mecanismul lor sub influentă schimbarilor mediului împrejmuitor. Două legi sunt mai ales dragi scriitorilor naturaliști: Legea influenței, mediului și Legea creditatei, conform cu care cauza simțurilor și a emoțiilor este de natura fisiologică. Aceste legi au și sugerat lui Zola seria lui de romane cunoscute sub acel al familiei Rougon-Macquart, care este istoria unei întregi familii care are multe particularități psihologice și fisiologice și care sunt datorite aceleași heredități. La început Zola, a avut mulți admirator și elevi, formând așa zisul grup de la Medan (reședința de vară a scriitorului). Din acest grup au făcut parte Leonii enrique, Paul Alexis, J. H Huysmans, Maupassant, dar în urmă ei s-au despărțit de Zola și au căutat să-și individualizeze operile. Tot sub influența lui Zola au fost scriitori B. lod, L. Descaves, C. Lemonier J. Lorain, Abel Hermant, Paul Adam, frații Rnsny, P. Margueritte și O. Mirbeau. Mare influență a avut Zola și școala lui naturalistă și asupra literaturei străine germane, engleze și ruse. Dar după 1890 influența lui dispară poate și din cauză că el însuși încetează de a fi fanaticul susțiitor din trecut al naturalismului. Pe de altă parte după această epocă se petrece și cu știința a totputernică o schimbare. Ea care făgăduise totul și în care se pusese toate nădejdile, începe să șovăiască. Se vorbește chiar de falimentul ei. Puterea pozitivimului și naturalismului cade. Apar cărți după cărți care avansează noui tendințe Cartea lui Vogue .,Romanul rus" arată Franței intelectuale noui orizonturi. Paul Bourget publică :,Discipolul“ care lovește în învățămintele lui Taine, care fusese propagandistul celui mai sincer positivism. ..Poesia simbolistă și romanul psihologic au precădere, naturalismul slăbește și lasă loc realismului mai pacific, mai tolerant, mai puțin ambițios. Cartea d-lui Martino arată toată această evoluție a naturalismului bine înțeles cu multe detalii făcând să treacă sub ochii cetitorului una din cele mai intresante epoce literare și evocând nume de scriitori care ne sunt încă vii în memorie, iar mulți din ei sunt și astăzi dintre cei mai cetiți. Dr. I. Dascian Mizmi francez — Cu prilejul unei cărți despre el — Se pare că este așa de îndepărtat și totuși unto din cei mai bătrâni din generația noastră am trăit sub influența lui. E vorba de curentul naturalist în literatură. De curentul acesta se leagă numele unei întregi pleiade de scriitorii — mai ales francezi — cu care am petrecut adolescența și tinerețea noastră. Și am vom exagera dacă vom asrime că la noi și în prezent reprezentanții ci vază a naturalizmului francez sunt en vougue. Romanele lui Zola abea acum încep să fie traduse in românește , noi n’am cetit decât pe Germinal în românește, la acea epocă nu era nimic tradus din Zola și-l citeam în original. De aceea bine a făcut profesorul francez P. Mar linode a schițat într’o lucrare tot ce se știe despre Naturalismmul francez i) căci cartea sa, întitulată așa și apăruta anul ,acesta în editura lui Armand, Collin la Paris, umple un gol in literatura critică europeană. Naturalismul reprezintă tendința care a domnit în romanul și drama franceză după 1870, sub a treia Republică, în perioada dintre triumful pozitivismului spiritual și cultul fetișist pentru științe. Conform cu definiția lui populară, naturalismul, trebuia să fie cea ce era și realismul: reproducerea naturii. Influențat de reprezentanții știnilor și ai filosofiei positive ca Auguste Comte, Claude Bernard, 1) La naturalism: francais (1870-1895) Isar M. Martino, Armand Lollin, Floris 1923.