Universul Literar, 1928 (Anul 46, nr. 1-52)

1928-10-14 / nr. 42

670. — UNIVERSUL LITERAR Ctitorii EFTIMIE MURGU Atitudinea românilor bănățeni în re­voluția de la 1848—49, precum și rolul tribunului lor care a fost Eftimie Murgu, nu se poate înțelege fără o reprivire în trecutul Banatului pe care, cu primej­duirea tuturor intereselor lui, ne-am o­­bișnuit să-l ascundem în­ numele colectiv de Transilvania. Politica bănățeană din trecut s'a bazat pe realități pe cari cei mai mulți le ig­noră­­ întâi de toate pe absența totală a elementului maghiar din cuprinsul a­­cestei provincii. Până la colonizarea șvabilor în Banat (începând cu anul 1718), o singură comună ungurească existat aci, Zomborul­ mic, situată acum­­ pe frontiera româno-ungară, în Toron­­tal, lângă Mureș. In fostul județ al Caraș-Severinului, cea dintâi­ comună ma­ghiară, Molvarszallas s’a înființat la 1835 și care acum se află în Iugoslavia. Abia începând cu anii 1880 începe o penetra­­țiune mai­­ apreciabilă a elementului un­guresc în Banat, susținută prin toate mij­loacele și prin toată puterea de stat. Sub raport politic, însă, prezența elementului ungu­resc nu sa putut remarca până târziu de tot, dar și atunci numai in centrele mari urbane, cum este Timi­șoara. La primăria din Lugoj, de pildă, cel dintâi proces verbal în limba ma­ghiară sa redactat abia la 1877, deci abia cu circa 30 ani înainte de unire. Anumite regiuni din Banat — teritoriul fostelor regimente grănicerești — nu luaseră contact direct cu administrația propriu zisă a statului ungar de la Sf. Ștefan — cel dintâi rege ungar — și până la desființarea regimentelor grăni­cerești, întâmplată pe la 1870. A doua realitate pe care bănățenii n’au putu­t-o scăpa din vedere au fost „pri­vilegiile, patentele, diplomele, rescrip­­to­e" imperiale, care asigurau sârbilor veniți in Banat drepturi cu totul spe­ciale. Intre anii 1690—1849, nu mai puțin de ici asemenea diplome imperiale prote­­guiau elementul sârbesc în dauna locui­torilor autohtoni ai Banatului cari erau români. Primejdia era cu atât mai mare, cu cât, protecțiunea austriacă a sârbilor nu privea numai viața lor eco­nomică și culturală, ci și cea politică. La congresul căpeteniilor sârbești, ți­nut la 1790, în Timișoara, însuși comi­sarul imperial, baronul Schmidtfeld i-a îndemnat pe sârbi să ceară creiarea u­nui organism politic, sârbesc, aparte, și cu mâna proprie a trasat granițele „Voivodinei sârbești“*) de mai târziu (1849—*­1860) și la care s'a atașat și o mare parte din Banat. In sfârșit, a treia bază a politicii bă­nățene a fost greul jug al bisericii sâr­bești și de pe urma căruia românii bănățeni au pătimit nespus de mult. După aceste informațiuni prealabile nu este greu de înțeles, de ce în cursul revoluției din 1848­—49, în Banat, două­­ curente au trebuit să se ciocnească cu o extremă violență : cel sârbesc și cel ro­mânesc. „Sârbii, amețiți de iluziunile unei voivodine, puseră steagul ei până la Coșteiu, lângă frontiera Transilva­niei­, — iar „românii, asupriți biseri­­cește și politicește, se mișcau și se a­­gilau pentru despărțirea ierarhică de sârbi“, — zice regretatul protopop al Lugojului, Gheorghe Popoviciu, singu­rul istoriograf român mai de seamă al Banatului. Inițiatorul, cât și îndrumătorul de fapt al mișcărilor revoluționare a românilor bănățeni a fost Eftimie Murgu. La înce­putul lui iunie 1848 el lansează un ma­ni­fest prin care cheamă în adunare na­țională pe românii bănățeni, indem­nându-i să se apere de marea primejdie sârbească. La strigătul lui de alarmă au răspuns circa 50.000 de români, cari au năvălit în ziua de 15/27 iunie 1848 pe „Câmpul Libertății“ din Lugoj, hotărînd lupta cea mai îndârjită împotriva sâr­bilor, sub comanda lui Eftimie Murgu, ales „căpitan suprem al Banatului“. Pen­tru imediata scuturare a jugului biseri­cii sârbești, adunarea a trimis de vicar episcopesc la Timișoara pe Dimitrie Stoi­­chescu, iar la Vârșeț pe Ignatie Vuia. Dar Eftimie Murgu și adunarea națio­nală din Lugoj n’au uitat nici de duș­manii ei secundari, de unguri. Depunând jurământul pe constituția ungară, se de­cretează și introducerea limbii române la toate serviciile publice din Banat, admițând uzul limbii maghiare numai în raport cu guvernul din Budapesta. Rezultatul sforțărilor lui Eftimie Mur­gi­u se cunosc. Viena biruitoare a creiat „Voivodina sârbească și Banatul Timi­­șan“, ca unitate administrativă aparte, încercând să permanentizeze în Banat și jugul politic al sârbilor și nu ne-am scăpat nici de unguri cari, după împă­carea cu Viena (1867) și după desfiin­țarea regimentelor grănicerești și-au in­tins heghemonia asupra întregului Banat. Eftimie Murgu, ca și frații săi bănă­țeni, s’au ales cu ponosul nobilei lor sforțări, condamnați și huliți pentru ma­rea crimă de a fi voit să se apere întâi de o robie prezentă, sârbească, neglijând pe cea ulterioară, ungurească. A venit însă conferința de pace din a­­nul Domnului 1920 care, — prin frontie­ra Banatului trasată în temeiul dreptu­lui istoric al voivodinei sârbești — a rea­bilitat, cu sângeroase argumente, poli­tica bănățeană din trecut. La o distanță de șaptezeci de ani, ochii tuturora au început să vadă clar și la monumentul lui Eftimie Murgu, ridicat de curând în Bozoviciul Almăjiului, se vor întâlni, cu admirație și profundă căință, toți bunii români, vărsând o lacrimă în amintirea unui mare nedreptățit și reflectând, poate, asupra unui vechi program poli­tic, care nici în zilele noastre nu este tocmai lipsit de actualitate. ______ P. NEMOIANI *) Vezi : Mata Kosovaț : Srpska Pra­­voslavna Mitropolya Karlovacika, 1910, pagina 67—70.

Next