Universul Sport, august 1938 (Anul 1, nr. 135-165)
1938-08-01 / nr. 135
2 Luni 1 August 1938 In miezul acesta de vară, când soarele se’ntrece cu gluma, pârjolind totul în cale-i, o evadare din asfaltul și blockhaus-urile încinse, e tot ce poate fi mai plăcut și pentru trup și pentru suflet. Căldura asta agasantă și imbecilă, sâcâitoare, te indispune. Mereu văpaie, mereu oameni transpirând, chelii șterse necontenit de batiste leoarcă, întocmai ca și cămașa, tocuri deslipindu-se anevoe, enervant, din asfaltul cleios, taxico-uri și scramine ticsite, unde înduri supliciul tuturor.... aromelor, o îmbinare curioasă și deseori, disgrațioasă, de toate apele de Colonia de pe fața pământului, rouge-uri și farduri topite, completate de miros de cauciucuri încinse și benzină arsă, — sfârșesc prin a te scoate din sărite. Evadezi într’un reconfortant „week-end“, din care se’ntâmplă câteodată să dispară „end“-ul și să rămână „week”-ul, săptămână completă de recreație și răcoreală. Dar când sbngheata aceasta se transformă intr’o lună împlinită, petrecută în munți, fără să știi de ora sculatului, de ora plecării la serviciu, dacă e sau nu materie pentru a doua zi, chestiunea se schimbă cu totul. Să uiți de oră, de zi, de timp, de calendar, de tot, te reîntorci o clipă spre primitivism, să fugi de angaralele deseori obositoare ale civilizației, să te regăsești la om, așa cum ești, fără etichetă și conveniențe, în mijlocul naturii... Să faci sport pentru sport, poate cel mai frumos dintre sporturi, dintre lucrurile frumoase care există... Drumeție... m Tar E atât de albastru cerul și atât de verde decorul de brazi, încât ți se pare că trăești infer’un cadru neverosimil și ireal. Și liniștea asta care te’nconjoară, e atât de completă, încât ,ți-e teamă să scoți o vorbă ca să nu se sperie, — să fugă. Privești în sus, așa culcat pe spate cum ești și nu vezi decât o mare albastră imortalizată Undeva pe un perete, sau pânză a vreunui ilustru penel, care a trasat, cu sgârcenie, pe valurile imperceptibile, câteva Șuvițe, voalate, de nouri. Și minutele, infime fracțiuni din cronos, trec pe lângă tine, prin tine, mai departe... ★ Involuntar, îți vine în gând că există oameni care pornesc în exod spre țări străine (ar fi ele frumoase, nu zici ba) necunoscându-și din țara lor, decât rata până la graniță. Și pe asta , parcurg cu ifose de blazați, subestimându-și propriile lor bunuri. Iți vine nu știu cum, când ii auzi întitulându-se „turiști““. ★ ) Iți vorbesc „turiștii“ aceștia, cu atâta țâină și ambalare, de lucruri văzute pe aiurea, dar toți rămân perplexi, când Vorbești sau îi întrebi de sălbatetica și totuși atât de minunata voie a Jiului, de pitorescul văii Prahovei, de panorama ce ți-o oferă Branul, Omul, Piatra Craiului, sau altele. 1 Nu e în toată această ignoranță, ceva revoltător și în acelaș timp trist? I _ * Pe zăpușeala aista și în noapte acestea din basme arabe, există totuși oameni care se’nghesuie în jurul unei moriști ce-i zice ruletă, convinși sau crezând că au făcut vilegiatură. I-ați văzut, desigur. Transpirați, cu gulerul lăsat lejer, învăluiți în fum și’n căldura^ pe care ventilatoarele se căznesc degeaba s’o alunge, pironiți în scaun, ore întregi cu ochii tulburați de neșansă, sau scânteind de senzația ascuțita a hainului câștigat orbește, fără muncă, nedormiți. — cu o hârtie de calcule dinainte „turiștii“, „vilegiaturiștii“ (?) aceștia, își pierd ore, nopți și zile întregi, lângă moxișca diabolică, colorată cu dungi roșii și negre, marcată cu și plantată în mijlocul cifre unui dreptunghiu de postav verde, cu niște cifre misterioase, cuprinse în lăuntrul unor sectoare, unele purtând numiri străine. Din când în când, un glas nasal, prohodește cuvinte... „tehnice“, care uluesc, întristează și luminează fețe în timp ce o lopățică mânuită cu maeștrii, intră în funcție, adunând maldăre de discuri mici, sau mai mari, de ebonit, suite, mii, zeci de mii de lei... Și oamenii aceștia pretind că-și petrec vacanța în munți, în regiuni răcoroase, de... odihnă... Dar mai interesanți decât aceștia, sunt alții. Se îmbracă după ultimul jurnal de sport, cu haine confecționate din cele mai superioare și scumpe stofe englezești, cu bocanci „clasa întâi“, tot scumpi și tot străini (altfel n’au... șic) și „fac turism“, prin hall-ul hotelurilor sau pensiunilor de munte, pe peronul gării, prin localitate în care au descins, snobi și cu alură de... conți cinematografici. Se ’ntorc apoi, după o lună de poker și table, de chefuri și „five—o’clock“-uri“, de ruletă și nesomn, în Capitală, pe la casele lor, cu hainele intacte, cu colțarii bocancilor tot noui. Și venind la slujbă, respirat, cu o satisfacție supremă și plină de snobism, ce minunat am petrecut. Am fost „în“ minuți. ★ Se întâmplă să ’ntâlnești în miez de zi, sau sub seară, pe o i potecă lăturalnică, prin desimea și umbra brazilor, pe un pisc arid, sau prin locuri pustii, unul, doi sau mai mulți inși. Cu capul descoperit, cu fața și brațele arse de soare, cu costumul învechit, îmbâcsit chiar, cu pantalonii foioși, cu bocan—icii avariați, jupuiți, știrbi de câțiva colțari și cu sănătate« în ochi și în plămâni. Și cu un „film“ intrat în ei prin retina ochilor, un „film“, cu scene de un farmec de neuitat, închise în ei, cu prețul unor eforturi lungi, dar cu atât mai savurate. Și acești oameni își spun, fără emfază, turiști sau și mai simplu drumeți Câtă diferență... ★ E atât de greu să înțelegi frumusețea sporturilor acestora de vară, anonime și practicate pentru altceva, decât pentru reclamă și rețete, încât mulți le numesc „aberații“. E greu, pentru foarte mulți« să priceapă ,nebunia“ de a cutreera văile, piscurile și văgăunile, cățărându-te pe colțuri primejdioase, pe arșiță, ploaie, viscol, sau ger, nevăzut de nimeni și riscâmdu-ți viața în orice moment. Firește că înfrățirea aceasta dintre om și natură și apoi, din ce în ce mai sus, sau in adâncul ei, tainic, se transformă in lupta dintre ea și minuscul« ființă umană, care în entuziasmul ei nu cunoaște limite. Localitățile noastre gem de vizitatori și drumeția totuși nu progresează aici o cauză ce se datorează în mare parte dorinței de afișaj, — dincolo de care se ascunde o totală și tristă ignoranță, pentru splendorile meleagurilor noastre, cu care Dumnezeu a fost atât de darnic și pentru a căror ilustrare posibilitățile de exprimare sunt mult prea minime. Insă te mâng pe gândul căi, de câtăva vreme, un for în alta întruchipând o lăudabilă inițiativă, a purces cu nădejde și mult suflet, la propășirea gustului de drumeție. Fie ca această sănătoasă pornire la drum, să dea un rod cât mai mănos . ★ Dar așteptând ca vremea sa aducă schimbării pe placarți, renunți la toate aceste constatări și reflexii dintre care leservi că sunt mai multe acele« care te indispun și nu te mai gândești la nimic și la nimeni) Sau, intr’o doară, Iți arunci ochii jos, în umbra văilor. Un șir de cutii de chibrituri — trenul, — gonește alături de o panglică argintie, — apa. Cineva, un copil par’că, s’a jucat „Baukasten” și a presărat în fund niște pătrățele roși albe, — oasele, — și, sburdailnic, a mai împrăștiat câteva pe coline,și plaiuri, — vilele, — pe fondul sumbru de verde întunecat al acestei minunate văi a Prahovei. Pe înălțimile acestea, tai simți liber și deasupra tuturor. Te ridici spre supraomenesc și te unifici, tu vietate microscoscopică, cu Universul Alături de uriașa natură îți dai seama cât ești de mic și de neînsemnat. Și cât de departe sunt unii oameni de frumusețea adevărată, de adevăratul sport.] Fără toalete extravagante, fără s mofturi sezoniere, fără cock-]tail-uri și rulete, reclamă și rețete grase și fără întreg cortegiul de snobisme și taine, inutile și nepractice... ; si' EMILIENOBO ' In miez de vară DRUMEȚIE ȘI SNOBISM Gânduri de pe culmi de munți ★