Universul, iulie 1885 (Anul 2, nr. 258-281)

1885-07-24 / nr. 275

ANUL I. Nr—27# ABONAMENTE: Pe an. In toată România leî 18.— 11 luni : „ * „ 9­— 8 luni: „ „ „ 4.50 Apare în tote dilele de lucru la 7 ore dimineta. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA : CALEA DOROBANȚILOR. No. a. BUCURESCI. 2^ ideit Inserțiunî și reclame 2 leî linia Anunciurî pe pagina 4-a 60 bani linia. Scrisori nefrancate se refusa. Articole nepublicate nu ee ína poczi. Bucure­sti, 23 iulie 1885. Represalii La cea mai mică neînțelegere între mica țară rom­ânescă și una din marile puteri­, care ne face andrea de a sta în relații de afaceri cu noi, aud­im repetându-se cu emfază din partea celor tari și mari, cai­i­au—nu ftrm cum—­în­tot­deauna dreptate, cuvântul îngrozitor de „represalii“. Ce ? România nu vrea să desființeze cutare lege, să voteze cutare altă lege care ne ar conveni nouă ? Facem repre­salii ! O vom sili noi să ’și vad­ă greșelile și să și le îndrepte, ne mai lipsindu-ne de respectul ce ni’o datoresce pentru pute­rea nostrl­ și pentru mărinimia cu care în­tot­deauna am ajutat-o ! Așa ț­icea Turcia, așa țlice Austria, Germania, Rusia, Francia­, Represalii? Ca să căutăm a ne da sema de acest pretențios cuvânt. Puterile mari, care „ne-au făcut în­tot­­deauna atâta bine“, vor, spre pildă, acuma, să schimbe situația evreilor din România. N­oi nu voim să ascultăm. Atunci vin represaliile. In ce constau aceste represalii ? Un agent al marei puteri, care vrea să ne „silescă a ne îndrepta greșelile“, vine la primul ministru și ’i spune că va trebui numai de­cât să dea drepturi tu­tur­or evreilor, ba chiar să declare de ce­tățeni români pe toți evreii din lume. Dacă nu vom face acesta, același agent declară că marea putere pe care o re­­presintă se va simți jignită. Atâta ? Să-i fie de bine. De atâta n’a­­re să se temă un popor întreg, care a dovedit că, la nevoie, s d­e a aduce și pe Turci—spaima Europei,— și pe Unguri, și pe Cazaci, ci pe Leși, la mai bune purtări față cu noi! Cât despre binele ce vre una din pu­teri ni l’a făcut, slavă Domnului! nu ni l’a făcut de­cât tot în vederea unui in­teres al lor, și să fim siguri că dacă le­­am fi stat în cale ca o piedică, iar nu ca un auxiliar la planurile lor, ne-ar fi lovit în loc de a ne protege. Trebue să ne viem­ bine în minte că de situația la care am ajuns nu suntem datori de­cât valorii nostr­e și numai a nos­­tre, și că, de ar fi putut, de mult și Rușii și Nemții și Ungurii ne-ar fi înghițit. Le a fost frică numai să nu se înnece cu noi. Trăsura în care se afla consulul nos­tru, comandorul Scorasso, se opri înaintea pavilionului regal, în care ambasadorii erau acceptați de tote autoritățile civile și militar­e în frunte cu comandorul Basile cu uniforma de prefect. Scovasio primi omagiile autorităților și le conduse spre trăsura în care sta ambasada care, mai înnainte de a se coborî, accepta invitarea consulului. Cel d’intâi care se coborî fu Sid Bushta-El-Bagdadi, capul ambasadei. Sid­ Bushta și secretarul său de amba­sadă, Sid Laro Meinoni, sunt doi mare-M­ulți­me a curioșilor se opun până la unu înaintea otelului, curiosa de a asista la vre­un­ spectacol umoristic ca cel de la so­sirea slugilor ambasadei. Erau d­ece și sosiră în două trăsuri mari de ale ote­lului. Coborîrea lor a pricinuit o mare i­­laritate, când un privitor observă că în loc de geamantane aveau cu ei boccele, strigă tare . Sus boccelele spălător­eset. Ani dimineță comandorul Basile făcu o visită ambasadei. Fu primit de ministrul Scovasso și de secretarul scd.­na stângă pe brațul drept al ministrului Scovasso, iar secretarul său lângă cavale­rul Gentili, secretarul lui Scovasso. Cei­l­alți șase se opriră în antre­x, ne­­sciind dacă trebuiau să mergă înainte ori nu. Cavalerul Gentili veni să -l ia. Când a­­flară că și el se puteau, lui, câștigară tim­pul pierdut, suind câte patru cinci trepte o dată. Ambasadorul Marocului și suita lui e­­rau îmbrăcați cu haine forte fine. Aveau toți ciorapi fini și câte o pereche de pantofi de piele galbenă. Audiența cu miniștrii Depretis și Brin dură 30 de minute. Când eșiră, aceeași mulțime care -i în­soțise urmă pe marocani spre galeria Vic­tor Emanuel. In timpul prezenței lor la Palatul Regal sosi din partea stradei Larga regele Um­­bert conducând un faeton. El se sui în apartamentul său fără să fi fost reglat de mulțimea curioșilor. Cu puțin mai înainte de două ore De­pretis și Brin, cu secretarii lor, în două trăsuri de la Curte, se duseră de la Pa­latul regal la otelul unde stau marocanii ca să le dea visită și să ’i informeze că regele ’i va primi solemn peste o oră. De­și soiau că era să ajungă la acesta, marocanii nu mai puteau de bucurie gân­­dindu-se că peste un ceas erau să fie ad­miși în fața sultanului Italiei. Intr’adever, la trei ore plecau de la o­­țel patru trăsuri de ale Curței cu amba­sadorii forte veseli. Primiți de contele Giam­etti, cerem­onierul Curței, fură in­troduși în sala tronului. La recepțiunea regală nu luară parte nici cei patru căpitani al ambasadorului, nici aghiotantul. Se duseră numai amba­sadorul cu secretarul său, consulul nostru cu secretarul și un mare demnitar al Ma­rocului. La patru, Palatul regal era liniștit ca în tote cele­l­alte zile de peste săptă­mână. Peste două ore regele pleca cu un tren special la Veneția, însoțit de ministrul Brin și de Curte. La 11.25 plecară la Veneția și Maro­canii. Ei vor asista la punerea pe apă a cui­­rasatei Morosini. Cum se vede, ambasadorii Marocului, de trei z­ile de când sunt pe pământul Ita­liei, n’au avut nici un moment de pace, și nu vor avea de­sigur nici mâine la Veneția; bine­înțeles că au avut o mul­țime de momente de bucurie. Ugolino. DIN MILAN (Corespondența „Universu­lu­i“) 17 Iulie. Telegraful vă va fi anunțat sosirea am­basadei marocane la Milan. Trebuia să sosască la 13, apoi la 14 și apoi la 15; în cele din urmă fiarele de sora a­­nunțaseră: „va sosi mâine de diminață“; însă sosi tocmai ieri sară la 11 ore 10 m. Când sosi trenul direct de la Genova, care aducea ambasada, primul lucru care se angli­ja un șuerat solemn, repetat de două ori... gueratul mașinei, după care ur­mară notele melodiose ale marșului nos­tru regal, când vrednici d’a fi văd­uțî. Au­ într ’ânșii ce­va maiestos. Se uită pretutindeni și salută cu o grație deosebită. Ceî-l­alțî din ambasadă au­ produs mai mult rîsul de­cât admirația. Doul din ei aveau fesul fără turban, unul avea um­bra unei perechi de ciorapi, altul n’avea nici umbra, era desculț cum se cade; toți apoi aveau pe stomaci câte o pernă, as­cunsă de haina lor albă. Patru trăsuri ale curtel­or duseră de la gară la Hotel de la viile, unde marocanii au fost stabiliți într’un apartament de la etajul întâi. La 12 ore precis ambasadorii maro­cani plecară în patru trăsuri de la oțel și se duseră la Palatul Regal. La intra­rea lor fură salutați de fanfara regimen­tului 23, din care un pichet cu bandiera le făcu onorurile militare. In întâia trăsură se aflau consulul nos­tru și capul ambasadei cu secretarii lor. In cele­l­alte trei trăsuri se aflau cei­l­alți ambasadori, câte doi în trăsură. Cei d’întâi patru au fost însoțiți în a­­partamentul unde ’l accepta Depretis și B­rin, de un camerier. Sid­ Bushta lui scara rezemându-șî mă­ Cartea Vieței Omul Byron a zis : „O­ om, creatură slabă de o­u­i, în­josit de apăsare sau corupt de putere, grămadă mârșavă de tină însuflețită, ori­cine te cunosce trebue să te parasescä cu desgust. In amorul tău e numai sete de voluptate, în prietenia ta numai im­postură ! Miciunos îți este zîmbetul, min­­ciunosc cuvintele. Scârbos prin natură, neavând nimic nobil afară de nume, nu zăresc nici un animal înaintea căruia să nu trebuesci a te roși.“

Next