Universul, iulie 1886 (Anul 3, nr. 553-578)

1886-07-31 / nr. 578

V ~VI . ANUL III.—No. 578. Dreptate pentru toți ABONAMENTE pentru tata țara Pe un an...................leî 18 Pe șese luni .... «9 Pe trei linî .... „ 4.50 Pe 1 lună................... „ 150 Apare în tote zilele de lucru la 7 ore dimineța. 5 Beiaaiîna Capitala —3.0 Sâni în Provin.de Joui, Bl Iuliu (12 August­) 1886. FOAIE POLITICĂ ILUSTRATĂ București 30 Iulie 1886 Starea în care sunt lăsate comunele ru­rale, la noi în țară, e cât se pote de mizerabilă. Vorbiam, în numărul trecut, de sărăcia țăranilor și am făcut înfioră­torul dar realul tablou­ al mizeriei lor; ei, starea­­ comunelor rurale corespunde pe deplin cu acesta ticăloșie, ba chiar o în­trece. La orașe tot, la sate nimic. Murdăria cea mai negra, absoluta lipsă de drumuri, de luminire, de poliție, o desăvîrșită barbarie e caracteristica sate­lor românești. Marele economist Emile de Laveleye a fost îndreptățit întru­cât­va să crădă, văzând satele românești, și să scrie că Românii zac într’o adevărată semi­­b­ar­barie. Dintre tote relele de care șuier satele, cel mai mare căci are acțiunea cea mai directă asupra vieței locuitorilor, e lipsa de higienă și de serviciu medical. Popo­­lația descrește în murdărie... Ca să nu părem pesimiști pate, vom da ca dovezi despre aceste înseși zisele celor însărcinați cu direcția serviciului sanitar. Printr’o circulară către prefecții de ju­dețe, d. ministru de interne dojenește autoritățile administrative, însărcinate cu executarea dispozițiilor legei și ale regula­mentelor și instrucțiunilor sanitare, de in­teres general și local, că nu iau în mai de aprope considerație acele dispoziții cari le privesc direct, și le cere ca de aci înainte se nu mai fie neglijente. * * * . Dar care să fie cauzele că cei plătiți ca să se ocupe de îmbunătățirea sănătâ­ții publice nu-și fac datoria? Sunt multe pricinele, dar cea mai în­semnată din tale e că însuși consiliul su­perior nu-și face datoria, făcând rigurose inspecții. Fără control sever nu se póte face mai nimic, așa de trândavi suntem toți... De la consiliul sanitar și de la minister pornesc circulare , dar ce se pute face, serios, numai cu asemeni avizuri ? * * * Ca să nu osîndim om­enii din auzite, iată ce ne arată — și aceste le dăm nu­mai ca pilde căci relele sunt multe— alte două circulări: „D. ministru de interne a învitat (!) pe d-nii prefecți de județe să facă ca în tote comunele urbane și rurale să se înființeze cimitire, și pe lângă fie­care cimitir din comunele urbane să se înființeze și câte o casă mortuară, în care să se puta depune cadavrele, mai cu semă a­celor morți de bólé cantagio30, până la a lor înmormîn­tare.“ Va să zică nici cimitire nu sunt; mor­ții și cu vii trăiesc în sate d’avalmal Alta : „Consiliul sanitar superior, în urma ins­pecției făcută serviciului sanitar din țară în anul expirat, a propus, între mesurile ce ar mai trebui luate pentru îmbunătă­țirea sănătății publice și a igienei din țară, și aceea că, de­ore­ce vaccinațiele nu se pot face, mai cu semn în comunele rurale, la timp și pe o scară întinsă din cauza lipsei de personal suficient, să se însărcineze cu facerea vaccinației și în­** * O statuă de Fidias, descoperită acum la Atena.—(Vezi pag. 3). Toți pentru dreptate. — Inserții și reclampă? leü liniar:«­­ Anuncim­î pe pagi­na 40 .bțttu­l tjăia Jțj ! Scrisori nefrancate?-se refusaT"; "j/ Articolele nepublicate mi-­e-i»tna-­­ poiază. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA : Str. Brezoianu No. 19, Bucuresci vățătorii sătești, magele de plăși și cele din comunele rurale, precum și preoții“. La sate va să zică nici nu se vacci­­neza copiii,­cu tote că, pentru a se ști acesta, nu era nevoie de artă circulară: buletinele statistice care ne dau marele număr al copiilor cari mor de versat e­­rau suficiente. * Nu ne punem să enumărăm tote relele de care sufăr satele, căci ele sunt nenu­mărate ; nimic bun nu este, tot e rea. La București se fac palaturi frumóse strade largi, se desfășură luxul cel mai mare cu averea care în cea mai mare parte de la sate curge , nu e vre­un semn mai sigur de barbaria unui țeri de­cât acesta disproporție: luxul la orașe mari, mizeria infectă la sate. Nici nu mai cutezăm să cerem îndrep­tare. «­— ----------------------------------------------------_______________________________________________— DIN BERLIN (Corespondență particulară a „ Universului 11) 24 iulie. Socializimii în Germania.­In tota Prusia—la Berlin mai cu sema—campania contra socialiștilor, din partea guvernului, a reînceput cu violență și cu neîndurare : a­­restările, expulzările, dizolvările societăți­lor de urrieri și ale adunărilor populare se urmeza acum cu neîncetare. Masele muncitore sunt în fierbere, și propaganda tăinuită s’a organizat pe o scară așa de vastă și cu niște mijloce așa de puternice, încât neputința poliției se arată din ce în ce mai mare. Cele din urmă evenimente din Berlin: afacerea Ihring-Maldk­, a agentului poli­țienesc provocător care ațîță, într’o so­cietate de urrieri, pe membri ca să arunce bombe de dinamită, expulzarea celor ce contribuiră la demascarea lui, expulzarea deputatului socialist Singer care dusese acesta afacere în Reichstag, năbușirea mișcărei femeilor muncitore, oprirea a­­dunărilor uvb­ere... tote faptele acestea au contribuit ca să facă situația aici forte încordată. Și sub aceste auspicii s’a deschis la Freiberg un proces în­potriva socialiș­tilor. Acuzații erau 9, dintre cari 5: Voll­­mar, Bebel, Dietz, Auer, Frohme, sunt deputați. Origina acestui proces din Freiberg este depărtată, și el a intrat acum în a treia sa fază. De la 29 martie până la 2 aprile 1883 delegații partidei socialiste germane s-au Ss­oița, „U­n­i­vers­uulnl“ 34 ELENA Roman original de datine, politic-filosofic DE DIMITRIE BOLINTINEANU O întîlnire. Strânge-ți tote puterile asupri-ți!... gân­dește că sunt femeie. Că eu însămi pot să slăbesc, să caz, gândește că poți să me pierzi, să mă sacrifici... ai milă de aceea ce iubești! — Elena mea! strigă Alexandru. Este târziu!. — Târziu ?.... ei bine! atunci pleca mâne, ple­a îndată, nu te mai înturna... și îți voi dovedi eu, o slabă femeie, că voi­ avea puterea de a suferi, de a mă consuma, de a muri!... — Ce zici ? strigă Alexandru. Elena mea ! dulcea mea frumosa !... O ! repetă a­­ceste vorbe ! bine am auzit ?... me iubești ? — Te iubesc ca să mor ! răspunse Elena. — O, suflet dulce și sublim !... ce vorbe ai pronuțat!... Ele răsună în urechile mele ca concertele îngerilor!... curgeți ore de fericire !... a trebuit dar să fiu ferice în acesta viață!... dulce este fericirea !... acum îmi place să trăiesc !... viața, nu este nimic mai dulce de­cât viața!... Spune-mi încă că me iubești ? dar teme-te­a o spune prea dulce, căci pate să mor de fericire, sau mai bine, fă astfel ca să mor pănă ce minutele de fericire nu se opresc în cur­sul lor, căci mâne pate... dar pentru ce ne vom gândi încă la suferințî ? Elena se uită la Alexandru cu admira­ție. Vorbele lui îi făceau plăcere și tot de-o­dată o înspăimântați. Ea însăși nici o dată nu iubise. Inima ei se deschise și amorul său arzător se răvărsa ca un torent ce, constrîns în sinul stâncilor, află pănă în sfârșit o eșire. — Mă desprețu aști pate, Alexandre, zise ea, ob ! spune că nu este așa !... tu me scuzi că am avut acesta slăbiciune ?, spune mi, că nu am iubit ni­ci o dată, că sunt tîneră, că am dreptate să te iubesc, născocește în minte, dacă va trebui, ca să mi dai cuvinte că pot să te iubesc, căci, vezi tu, încep a crede că sunt o femeie criminală!... — Elena mea! dară, ai avut dreptate să mă iubești!... criminală zici tu ? pentru ce ?... nu, sufletul meu, ești divină!... lu­mea ar trebui să ți se închine... — Ce-mi pasă de lume! zise ea... Tu, mă respecți? — Te respect și te ador! zise Alexan­dru... nu știi, sufletul meu, că eram cer­tat cu acesta lume și tu ești cauza de m’am înpăcat?... o lume ce are în sînul ei o ființă atât de frumosa, poți să nu o iubești ?... — Dar când acesta ființă este slabă ? ca mine ? — De unde ați luat că trebuie a des­­prețui pe cei ce ne iubesc!... cine cuteza să facă acesta lege contra legilor naturii ?. acolo unde acestá temere ar avea cuvânt să existe, acolo, sufletul meu, nu este a­­morul cel sincer, cel respectuos. ----- Spune mi încă acesta... void ca a­morul teu să fie sincer și respectuos!... oh! sunt e sigintă...voiu să mă iubești cum nimeni încă nu a iubit... cum devotul iu­bește pe Dumnezeu­..­ voi să uiți cerul și pământul pentru mine... să te uiți pe tine însuți... Alexandru era transportat de fericire, ei ședeau­ pe o bancă, el îi luase o mână și o strîngea când pe inima lui când pe buzele lui înflăcărate. Vântul dulce sufla și răcorea fruntea sa arzendă. Natura, ea însăși părea că se află în momente de voluptate. — Oare cugetat-al încă la mine de când te am văzut ?... asta să fie grija ta !... pri­vește mă !... cât ești de frumosă! cât ești de’poetică !... Dacă vre­o­dată sufletul lui Dumnezeu ar lua o formă de argil, ca să se arete ómenilor, ar lua forma ta, Elena! sufletul tău este un parfum ce mă îndată de fericire!... cugetările tale sunt suave ca visele feciorelor; sentimentele tale sunt calde ca razele sórelui de main!... o, lasă-mă a mă înbăta de amorul meu!... na­tura ea însăși iubește, ea pare că ne pri­vește și ne zice, grabiți-vă, iubiți! căci mâne póte nu veți mai fi!... varsă su­fletul tău în sufletul mău!... cine pate să mă despartă de aceea ce iubesc ?... cine póte despărți buzele înflăcărate ale călă­torului, arse de friguri, de apele reci ale fântânilor ?... — Alexandru !... mă sperii!... — Omul nu trăiește decât în timpul cât a iubit... dacă ar trebui a ne deștepta din acest vis dulce vre­o­dată, facă cerul să ne deșteptăm numai spre a coborî în mormânt!... lasă-mă să sorb parfumul des­fătător al suflare­­tele ! lasă-mă să mă în­­băi de sărutările tale !... Cerul și pământul păreau, că se con­fundă; buzele celor doi amanți se întîlniră într’o sărutare voluptosă, senzație ce­­resca!... — Alexandre! zise Elena. Să plecăm de aici... Ospeții ne așteptă... — Sa plecăm, zise Alexandru. Plecară către casă. (Va urma).

Next