Universul, iunie 1888 (Anul 5, nr. 141-169)

1888-06-10 / nr. 150

Universal Ko. 150. K­lor am recunoscut pe doi din cei opt generali prusieni cari formau­ ceata. Unul era prințul Frideric re­­posatul de azi, cel ma­lt era generalul Blu­menthal. După ce a asistat la operațiile de stingere, Frideric a chemat soldații și le-a dat ordin să se se­ducă la cartierul general de la Metz, unde trebuia să fie judecați pentru purtarea lor în resbel. Era în adevăr un lucru uimitor la 1870 când toți prusienii ar fi mâncat fripți pe francezi, ca prințul moștenitor să ia partea acestora. De atunci chipul acestui prinț mi-a rămas în memorie, închidă bătrânul mi­litar și cât timp a fost bolnav eu am suferit împreună cu el. Brutus. Curier judiciar Crima din Godenî Preotul Const. Diaconescu, din co­muna Godenî, județul Muscel, a fost victima unei crime oribile. Niște tâl­hari s’au introdus în casa sa în noptea de 1 spre 2 curent. Aci au aprins o luminare, în care timp preotul s’a deș­teptat și a putut cunoște pe trei dintr’ înșii. Tilhariî îndată au stins lumina­rea, ’i-au cerut bani și au început a tortura pe preot în chipul cel mai bar­bar, l-au­ tăiat cu cuțitul la gât până lângă organul respirator , ’i-au tăiat mușchii brațelor de la ambele mâini până la os, precum și alte tăeturi în părțile laterale ale capului. Preotul s’a apărat desperat. In tim­pul luptei, a isbutit să pună mâna pe cuțitul unuia din tâlhari, dar tâlharii au reușit să’l ia înapoi trăgându-l prin mâna preotului din care causă ’i-a tă­iat degetele la mâna dreptă. In timpul când 3 tîlhari torturau pe preot în casă, alți tovarăși torturau în altă cameră pe sora preotului făcen­­du-i grave tărturi la cap. Mobilul cri­mei pe lângă jefuire, se crede a fi și răsbunarea. Intre bănuiți este și primarul asu­pra căruia sunt grave bănu­ți. Alarma dată de fiul și soția preo­tului care isbutise să iasă afară prin­tr’un capac ce răspundea în pivniță a rămas fără efect, ora fiind forte înain­tată, îndată ce s’a aflat în Câmpu­ Lung, s’a transportat la localitate, pentru a ancheta afacerea, d. prefect Filiti, d. substitut Adrian Popescu și d. doctor. După mărturisirile preotului și după indiciile căpătate până în present, tîl­­harii sunt din acea comună. Unul este un ore­care Vlăduț, fost osîndit pen­tru crimă și grațiat în anul trecut. Preotul, împreună cu sora sa, sunt aduși în căutarea spitalului din loca­litate și sunt într’o stare desperată. Până în prezent nu se știe de va pu­tea scăpa preotul. AGTIE OFICIALE D. Florian Stanciovici, actual comisar clasa II pe lângă prefectura poliției Capitalei, s’a înaintat comisar clasa I, în locul d-lui N. Ionescu demisionat. *S’a încuviințat Mitropolitului Ungro- Vlahiei, D. Iosif, concediul cerut de două luni, cu începere de la 10 Iunie curent, spre a merge la băi în străi­nătate pentru căutarea sănătăței, în care timp, afacerile eparh­ieî se vor dirige de P. S. Archiereu Inocenție M. Ploesceanu, vicarul Mitropoliei.­­Cucernicul preot Ion Burcă, actual membru în consistoriul eparh­ial de Argeș, s’a numit protoereu al județului Olt, în locul cucernicului Radu Bădes­­cu, transferat. D. Ion Corvin s’a numit ajutor con­tabil în serviciul casieriilor generale de județe, în lotul d-lui Giurgeanu, care s’a lăsat în disponibilitate. CRONICA CAPITALEI Desperat In propria sa casă, d. Marin Mun­­teanu, din calea Dudeștilor 187, a vrut se se spânzure. D’abia își isprăvise de împlinit plă­cutul plan, ș’a fost descoperit. Acu a fost „condus“ la secția 39, unde­ î e necaz al­ dracului că n’are cu ce se se mai spînzure. Mai bine, poate că șî-o schimba ne­norocitul gând! Hoț Oprea Nicolae a fost arestat, pentru că a furat de la Stana Moise Luca, din str. Grozăvești, o rochie de tafta, opt hârtii de bancă de câte doă­zeci de lei, o pereche de cercei de aur și o broșă de „idem“. Grozav hoț ! Hoț de cai Nicolae Constantin, cu prietenul său, Ilie, furaseră trei cai de la Anghel Dob­oi, arendașul moșiei Pielea (Te­leorman). Ce face și lăcomia! Dacă furau doi cai, câte unu de vis, poate că nu erau prinși. Madama ca pantofi Ana Cucu n’avea nici ghete, nici pantofi , era aproape desculță cu rup­turile ei. Așa fiind, a furat o pereche de pan­tofi de la d. N. Ionescu, din strada Grădina-cu-Cai. Cam era se umble cu aceste încăl­țăminte de done ori mai mari decât picioarele ei ? La ce duce nevoia pe om, —ba chiar și pe femee! Rătăciți Secția 17 : S’a condus un băiat de vre-o cinci ani. Secția 30 : S’a „condus“ [zice rapor­tul poliției], 19 gâște rătăcitoare. Secția 7 : Un miel negru. Noul împărat al Germaniei D. de Blowitz, corespondentul din Paris al lui „Times“, publică un stu­diu intitulat: Prințul Wilh­elm la San-Remo. Prințul Wilhelm, noul împărat, a făcut două vizite tatălui său la San- Remo în Noembrie și în Marte trecut. El se credea deja împărat pe atunci, căci tatăl său­ era bolnav, iar Wilhelm­­ era pe morte. In Noembre a fost forte mândru și obrasnic chiar cu mamă-sa. In Marte s’a schimbat atitudinea, dar să lăsăm pe d. de Blovitz să ne vorbăscă: „El își perduse aerul mândru cel avusese față cu fratele și surorile sale, atitudinea sa desprețuitore față cu cel cari nu’L trataț ca pe un împărat. Să arăta îngrijat de starea tatălui său, respectuos cu mamă-sa, și nu’șî ascun­dea predilecțiunile și antipatiile sale personale. Nu’șî ascundea nici pasiu­nile sale antisemitice ce ’i le inspirase preotul Stoecker și cari îl agitau așa de tare încât reproșa lui Bismarck relațiile aces­tuia cu un bancher evre­u, nici ura pentru socialismul ce’l o in­spirase Bismack. El se mărgini în a obține de la tatăl său, ca dreaptă și naturală, provocațiunea delegației par­țiale a puterei imperiale ce ’l făcuse împăratul Wilhelm I. El făcea cu fetele, surorile sale și cu ducele de Saxa-Meiningen, excur­sii în vaporașe ce treceau câte­va cea­suri și în o dimineță ce o petrecu la San-Remo, făcu împreună cu princesa imperială și cu un adjutant, o plim­bare lungă pe jos în o pădure de mă­slini. In tot timpul acestei plimbări el se arătă dispus, vesel și fără griji, ca altă dată, în­cât princesa mirată a re­petat acesta la masă. El a­­­ zis chiar că­­ e mai bine să aibă bieți de­cât fete, căci acestea produc cheltueli mari și griji. Trebue îndată o guvernantă și alte mofturi. Pe când de ai băeți, îi îmbraci imediat în uniformă și is­prăvești comedia. „Iei o bucată de stofa soldățescă și croești pentru toți. Băeții mici sunt îmbrăcați ca artileriștii, chiar cel mai mic, care are 18 luni, și e căprar. „La o sărbătore am făcut să defileze acestă trupă mică pe dinaintea moșului meu.“ Seara în ajunul plecărei sale făcând iar o vizită în salonul tatălui său, s’a arătat cu totul alt­fel ca în ultima­­ vi­zită când se arătase încruntat și su­părat. Iată omul ce domnește azi peste 45 milione de nemți! Mișcarea administrativă Vâlcea, d. Constantin C. Pleșoianu, sub­prefect la plaiul Horezu, în locul d-lui Ion Muntenescu, permutat; d. Ion Muntenescu, actual sub­prefect al plaiului Horezu, în aceeași calitate la plaiul Cozia, în locul d-lui C. Băbeanu, trecut în altă funcție. Vlașca ; d. Mihail Iatropolu, fost sub­prefect, polițan­t al orașului Giurgiu, în locul vacant; d. I. Zisu Cochinescu sub­prefect la plasa Marginea, în locul D lui Nicolae Șoimescu, destituit; d.­­Mihalache Moțățanu, comisar poliție­nesc al gărei­­ Giurgiu, în locul d-lui D. Daniilescu, destituit; Râmnicu, d. Iorgu Teodorescu sub­­prefect al plășei Marginea de sus, in locul d lui Ion Dimiu, transferat ; D. Ion Dimiu, sub-prefect la plasa Grădiștea Râmnicu­ de Jos, în locul d­­lui Ion Christoforeanu, demisionat. Teleorman, d. N. Bujoreanu, sub­prefect la plasa Târgu, în locul d-lui N. A. Veropolu, demisionat. Iași , d. Dimitri­e Golceag, ajutor la sub-prefectura plășei Turia Copou în locul d-lui Teodor Gane, demisionat. Dit . d. Ion Mihăilescu, ajutor la sub-prefectura plășei Vede Ol­tu, în locul d-lui Ion Murgescu, demisionat. Dâmbovița , d. Gheorghe Vasilescu, ajutor la sub­prefectura plășei Ialomița în locul d-lui G. A. Popovici, demisionat. I de la Berlin Transportarea corpului în biserică 6 Iunie. Tunurile bubie în jurul Potsdamu­­lui. 16 comandanți de regimente ră­dică sicriul și-l duc pe umeri. Imediat în urma sicriului merge împăratul Wil­helm II cu soția sa și cu cei patru copii ai sei, din care unul numai de 2 ani. împăratul e îmbrăcat în negru la mână, la gât și medaliile îi sunt îne­­grite. El merge trist și posomorit cu capul în pept. Regele Saxoniei, prințul de Walles și alți domnitori germani îl însoțesc de o parte și de alta. După densul vine mareșalul de Moltke, iar după acesta miniștrii și o mulțime de generali. Impărătesa Victoria și fiicele ei lipsesc. Densele s’au urcat cu un sfert de oră înainte într’o trăsură închisă și s’au dus la satul Bornstedt din apropiere, pentru care reposatul avea o mare simpatie. Acum, în timpul din urmă, el ridi­case acolo cu cheltueala sa o bisericuță. In acesta bisericuță a intrat împără­­tesa și fiicele sale și au asistat înge­­nuchiate și în singurătatea durere­­lor la serviciul funebru ce s’a oficiat. Cortegiul a trecut prin parc între două rânduri de so­dați ai corpului de gardă (16 mii) cari toți sunt înalți ca niște uriași și stăteau nemișcați ca niște blo­curi de marmură. Am observat tristeța pe figura fie­căruia din ei; denșii, și dacă nu cu­noșteau personal pe Frideric ca îm­părat, îl cunoscuseră ca prinț moște­nitor și -i aprețuiseră inima de aur. Ofițerii bătrâni cari luaseră cu den­sul parte în bătăliile de la 1864, 1866 și 1870, plângeau. Când sicriul a fost depus în­ biserica Păcei, împăratul Wilhel­m al II-lea a aranjat el însuși cununile de flori, insemniile imperiale, regale și ale casei de Hoh­enzollern; apoi a îngenuchiat și, începând să se ruge, a isbucnit în sus­pine. Comoră fermecată Un ziar din Palermo scrie următo­­rele : De câte­va zile tóte femeile din ma­halale și de prin satele din prejur își lasă copiii închiși în case. S’a răspândit zgomotul că niște in­divizi s’au apucat să caute și să des­­grope comora fermecată din vechiul castel Zisa Rubino. Insă pentru a isbuti să nimicesca farmecul, le trebue sânge de la mai mulți copii. ISTORIA UNUI HOT Iată istoria șefului serviciului con­tabilității de la Eforia spitalelor, d. Vasile Rădulescu, povestită de un confrate , Vasile Rădulescu, era în serviciul Eforiei de la 1869, adică de 19 ani. In acest timp, reușise a și căpăta încrederea șefilor săi, dând dovezi de multă activitate. Nimeni nu bănuia o­­nestitatea sa. De cât­va timp însă, însurându-sei d. Rădulescu, lumea observă că cheltuește foarte mult și într’un mod cu totul disproporționat cu leafa ce o avea și cu zestrea ce o primise de la soția sa. -Vineri, 10­­ 22) Ianiu 1838 Se știe ca d-nul Rădulescu nu are nici o avere personală și că a avut în­totdeauna sarcine familiale forte grele. Anul trecut clădise chiar o casă de vre-o 70.000 lei și o mobilase cu mare lues. Aceste cheltueli, cari trebuiau să a­­tragă atențiunea șefilor d-lui Rădulescu, nu deșteptară se vede decât invidia unora cari cercetară, descoperiră și ’l denunțară. Se zice că d-sa încasa, într’un mod necinstit, sume de bani falsificând mandatele de pensii. Parchetul, sesizat de denunțarea fă­cută, făcu o anchetă și recunoscu că în adevĕr d. V. Rădulescu presinta la casă de trei patru ori aceleași bonuri de pensie. Spre pildă, s’a constatat că pensia d­lui doctor Veleanu s’a ordonanțat și plătit de cinci ori într’o lună. D. Ră­dulescu avea o procură în regulă pen­tru încasarea acestei pensii. D. Rădulescu fu suspendat atunci de principele Dim. Ghika și arestat pre­ventiv. Acuzatul, întrebat despre aceste man­date falsificate, răspunse că nu pot fi decât simple erori și că e gata să pue banii la loc; întrebat dacă are complici, densul răspunse că nu. S’a dovedit că d. Rădulescu a în­trebuințat acest mijloc d’a-și procura bani chiar de la 1883. Suma constatată până acum se urcă la 29,320 lei. Trebue să se facă o anchetă seriosă în acestă privință și d. Dim. Ghika cel d’întâi trebue să doresca acesta. De mult se zicea că se fură la efo­ria spitalelor civile și nici eforii, nici guvernul, nici parchetul nu s-au miș­cat. Astă­zi se dovedește că se comi­­teau adevărate hoții în modul cel mai nerușinat și că aceste hoții au ținut de la 1883 până astă­zi, fără ca nimeni să bage de sema că același mandat se plătește de cinci ori în aceeași lună. E ceva de necrezut, și e bine să se ia socotelile eforiei într’o deaprope cercetare. Lumea vrea să știe dacă sunt pr­in adevărate cele ce a auzit și le mai aude, de unde vin averile ce au făcut anii de când sunt în serviciul eforiei și dacă în fine eforia este în adevăr pădurea Vlăsiei despre care se vorbește. Deja se afirmă că instrucțiunea în­cepută a pus mâna pe urmele unor noul a­buzuri. Se vorbește de un func­ționar care nu este în serviciul eforiei de­cât de 10 ani, are o casă grea și nu e plătit de­cât 180 lei pe lună, și care dă cum­părat o­­ moșie­­ și și a clădit o casă în București. ȘTIRI PRIM POSTA­ Le începe! In prima zi a urcării sale pe tron, împăratul Wilhelm al II a iscălit decretul prin care se interzice învățarea limbei franceze în gimnaziile din Alsacia și Lorena.* * * „Kreuzzeitung“, organul partidei cle­ricale germane, cere cu energie reîn­­temeierea puterii lumești a Papei. Ziarul propune intervenirea Germa­niei pentru a face pe Italia să dea Pa­pei orașul Roma, în care Leon XIII și următorii săi se domnească ca rege. IF* vița, „‘U’s diverss-u.ru­i“ 161 Copilul Mahalalei PARTEA A DOUA Faptele mamei Langlois XXXIV Gelozia Se găsi de­odată în fața lui Gus­tav de Presle. Tânărul conte se opri răpede înaintea lui și, cu monoclul în ochi, cu un surîs batjocoritor pe buze, îl măsură cu jurnsolență de sus și până la 3-l Andrei îngălbeni de mânie ; avu, cu toate acestea, destulă putere asupră­ și pentru a se abține.—Prezența doamnei Descharmes în sală îi impunea ca o datorie de a evita ori­ce scandal.—Se mulțumi de a înălța cu indiferență ume­rii, aruncând asupra lui Gustav o pri­vire rece, clară și pătrunzătoare ca o­­țelul apoi își continuă mersuri ori­cât de repede ar fi fost această scenă mută, ea fusese observată de câte­va persone, între altele de către marchizul de Presle, care intra în foaier în momentul când fiul său se opria înaintea lui Andrei. Avură loc noi priviri înspăimântate și surîsuri batjocoritoare urmate de șoapte. Fără a avea o prea mare im­portanță în ochii celor indiferenți, a­­cest fapt era de natură a da loc la multe comentarii. Marchizul se apropie de fiul său, pe care cinci sau ș­ase oameni îl încon­­jurau, îi luă brațul, și eșiră împreună din foaier. — Am văzut momentul când te re­trăgea­ din o afacere neplăcută, zise marchizul către fiul său, ce însemneză asta ? Cunoști tu oare pe acest tî­năr ? — Da. — Tu ești care l’ai provocat­ pen­tru ce ? — N­ urăsc ! Marchizul tresări. Fiul seu era ecoul gândirei sale. — Ce ți-a făcut ? — O ! Avem o vechie socoteală de răfuit amândoi. — N­ cunoști de mult timp ? — Da. — Atunci trebue să știi că d-na Henric Descharmes îi portă un viu in­teres. — Vrei să zici, domna Deseharmes, tată, zise Gustav Cu intențiune. Aces­te cuvinte erau crude : marchizul le primi ca o lovitură de pumnal în pept. — Sunt în relațiuni de afaceri cu casa­­ Deseharmes, reluă el, și ași fi de­zolat dacă, prin greșala ta, aceste rela­­țiuni ar fi intrerupte. Gustav avu un surîs echivoc, pe ca­re marchizul ar fi avut dreptul de a-l considera ca forte nerespectos. — Trebue să știi de asemenea, con­tinuă marchizul, că acest tînăr pe care îl urăști, nu știu pentru ce, este fiul unic al unui vechiü amic al d-lui Deseharmes, un om considerabil, de mai multe ori milionar. — El, fiul unui milionar, aida de, acesta este un bastard ! — Ceea ce spui tu e imposibil, te înșeli, îl iei drept altul. — De loc. O ! îi cunosc bine ! Nu e încă un an, de când era un modest am­ploiat al d-lui Dortigue, banchierul d-tale. — Ești tu sigur de asta ? — Foarte sigur. — Cum dar explici tu averea sa actuala ? — Nu înțelegi ? Ei bine, tată, apartamentul său, caii săi, servitorii săi, banii pe care ii cheltuește, lucrul sau și până chiar și hainele sale pe care le poartă, tote astea sunt plătite de doamna Des­charrues, sau, dacă vrei mai bine, de cassera bărbatului său... — Minți! zise încet marchizul. — Nu, nu mint, și poți să mă crezi, căci sunt bine informat. După aceste cuvinte, Gustav părăsi pe tată sau și se duse la la amicii săi din fotoliurile de lângă orchestră. Cortina să ridica, începea actul al treilea. Marchizul era enervat, un tremurat convulsiv îl abătea ca pe un arbor pe care îl desrădăcinează vîntul. Livid, cu sudoarea pe frunte, se dirijă cu un pas neegal către scara cea mare. Se înăbușia. Avea trebuință de aer. Eși din teatru. In un moment, gelozia făcea în inima sa înfricoșătore ravage. In acea noapte, d-nul marchiz de Presle perdu la joc patru­zeci de mii de franci. A doua zi marchizul se găsea mult mai calm. Reflectase îndestul pentru a parveni să se convingă că cuvintele fiiul­ui său nu aveau sensul comun. In adevăr­­ Gustav se înșela și lua pe protejatul d nei Desccarmes drept un altul. D. de Presle voia să fie așa. Putea el să creadă, în adevăr, că acest tînăr în adevăr prea distins, să fi fost un simplu amploiat de bancă ? Admițînd ca adevărată istorisirea fiu­lui său, el trebuia să se îndoiască de Angela, să o despuie de prestigiul ce ea avea în ochii săi; se-i ridice aureola sa de femee superioră și să o aranjeze în categoria femeilor vulgare. Nu, d-na Deseharmes avea prea multă mândrie și mărime de suflet pentru a se degrada scoborîndu-se așa de jos. Nu, îndoiala nu era permisă. Angela era idolul său; el voia să o vadă tot­­dea­una pe piedestalul pe care o pu­sese, frumoasă și curată, împregsurată de raze luminoase. De altmintrelî, dacă tînărul Andre primea din mâinele d-nei Desecarmes sume importante, acesta nu putea să fie de­cât cu consimțimentul d-lui Des­­charmes. Comptabilitatea casei era știut se ținea cu o exactitate rigurosă, și ch­eltuelile personale ale Angeli, ca tote cele­l­alte cheltueli, erau regulat înscrise în registre. Nici o sumă nu putea să iasă din casă fără control și fără j­ustificarea­ întrebuințării sale. Deci din ordinul d-lui Deseharmes, un cont fusese deschis lui Andre. (Va urma).

Next