Universul, iulie 1889 (Anul 6, nr. 145-170)
1889-07-01 / nr. 145
ânul VI.—No. 145 ,.m- Poimâne IDTIL^IlsaECA. 2 IULIE ~m • .. . •. v<<s r ♦ v ■ / VA APARE PAȘGIULA ! DIN CELEBRUL ROMAN «le renumitul scriitor frances ADOLF BEEOT. Va apare o fasciculă ilustrată în fiecare zi și se va vinde 5 bani fascicula în totă țara. Deorece romanul „Cele două mume" se sfârșesce astăzi Vineri, am fost siliți de a amâna publicarea Reginei Framuseței până Duminecă. REGINA PRUMUSEȚII CALENDAR PE 1180 Ortodox Vineri, 30 Iunie. — Sinodul sfinților apostoli. Cat . 11 o Vineri, 12 Iulie.—Guilbert. Sarele răsare la 4.28 ; apune la 7.42. Efemeri de 30 Iunie 1848. — Guvernul provizoriu fuge din București, unde se numește o căimăcărie. 5 iscăli «ii Capital».—Hi Hani își Județe București, 29 Iuniu Scrim aceste linii subt adânca emoțiune ce trebuie se producă oricum teribilul accident de la Bărboși. Pe lângâ pagubele materiale destul de mari, dar reparabile, avem de plâns moartea unui nenorocit, tată a doul copil și rănirea groaznică a 5 impiegați—pierderi ireparabile, pierderi pe cari nimic nu le poate înlocui. Ni se strânge inima de durere când ne gândim la germanele victime, oameni cu poziție socială modestă, cari muncesc zi și noapte pentru o amară bucățică de pâne stropită cu boabe mari de sudare și totd’auna cu riscul d’a fi sdrobiți într’un moment sau un altul și d’a și lăsa femeile și copiii pe drumuri în voia crudei întâmplări. Teribilă soartă, care face că tocmai cei mai chinuiți, cei mai muncitori, cel mai espuș, să fie răsplătiți cu abia cât trebuie pentru a și ține viața, pe când alții iau mii de lei pentru a se plimba și a iscăli de formă câteva hârtii. Nu credem că există în țară, în acest moment, un singur om care se nu jelească pe victime, și să nu compătimască cu familiile lor, atât de crud lovite ,lovite prin pierderea, în chip atât de grasnic, a unora din membrii lor, lovite prin pierderea sprijinitorului, a brațului care le hrănea și le dedea cele trebuinciose vieței. Ne facem o datorie se apelăm la sentimentele nobile ale cititorilor noștri, ca să se asocieze cu noi pentru a alina măcar pierderile materiale ale acestor sărmane familii, aducând fiecare obolul lui, fie cât de mic. E o primă datorie se facem măcar atât pentru cei încercați de o soartă dușmană —căci suferințele sufletești ale lor numai vremea le poate alina. „Universul“ deschide în acest scop o listă de subscripție și face un călduros apel la cititorii lui, cari totdeauna aui arătat că compătimesc cu cei suferinzi și sunt gata să le sară în ajutor. * * * Și acum, după ce ne-am plătit datoria de umanitate, să ne împlinim o altă datorie. In căteva zile, am avut de înregistrat două ciocniri. Cum se face asta? Ajunsați căile nóstre ferate fără conducători ? In amândouă aceste nenorociri, pricina a fost neglijența, neregula. Pentru trândăvia sau nepriceperea unuia, să primejduiesc atâtea vieți și se pricinuesc atâtea pagube! Asta vrea să zică administrație ? E îndeobște știut că trenurile nostre merg forte încet, mai încet decât oriunde aiurea : în afară de asta ele sunt rare. Și cu tote astea se întâmplă ciocniri peste ciocniri! Dar ce-ar fi dacă ar merge îndoit de repede și dacă, pe o linie pe care trec acum două-trei trenuri pe zi, ar trece 10—15—20, ce ar fi atunci ? Cum! Se întrebuințează in serviciul căilor ferate copii, ori oameni incapabili, ori nu li se plătește munca, de nu-și fac datoria ? Ce e la mijloc ? Cerem să se cerceteze serios și să se aducă îndreptare. Cerem să nu se mai creeze necontenit posturi grase, plătite cu mii de lei pentru a nu face nimic, ci mai bine să se sporească personalul inferior până la numărul suficient și se se plătească acest personal mai bine, pentru ca cu tragere de inimă să lucreze. Căci pe acest personal inferior se reazămă întreaga esploatare a căilor ferate, iar nu pe marii funcționari, oameni de biuron, care nu se urcă într’un tren decât din Joi în Paști și atunci de plăcere. Mașiniștii, fochiștii, frânării, inginerii inferiori, etc.,—aceștia muncesc, aceștia duc greutatea, ei își riscă viața, a lor e răspunderea. Acestora trebue să și se le plătească bine. Dacă s’or face mai puține formalități în administrația centrală nu piere lumea. Dar piere dacă adeverații muncitori de la căile ferate nu vor fi omeni capabili și plătiți după munca și meritul lor. Accidentul de la Ciulnița, teribila ciocnire de la Bărboși ar trebui să puie pe gânduri pe cei ce stau în capul administrațiunii căilor ferate și să-i hotărască a fi mai gospodari. Noi ne-am făcut datoria să-i deșteptăm. Fa Sâmbătă, 1 (13) Iulie 1889, Jenez, Eötvös, și alții. Acești mari maghiari au plâns pe ruinele țării lor, pe mormântul acelora cari, pătrunși de iubirea nației ,și-a fi vărsat sângele pentru poporul maghiar. Acești oameni au deșteptat pe unguri din semnul cel de moarte. Ei, împreună cu mine sunt trași în judecată. Mulțimea asistentă dă semne, de forte mare emoție. Martorii Principalul martor din partea acuzării, e Schroll, fost sub-prefect la Solnoc-Dobâca. Acesta a afirmat, pe onoare și conștiință, că părintele Lucaci a agitat și a conspirat, căutând să dea despre aceasta dovezi multe. Dar—din nenorocire pentru dânsul— avocatul Coroianu desvălui că acest martor a jurat pe onoare, pe când chiar de a fi avut-o cândva, n’o mai are de mult. Schroll a furat bani publici la Solnoc și a fost osândit la 6 luni închisoare pe care a făcut-o. Președintele, întrebându-l dacă e adevărată această „infamă“ acuzare, martorul răspunde: — Da, în adevăr am furat bani publici și am stat în temniță. (Emoție foarte mare) Cei l’alți martori se învîrtesc în jurul chestiei, dar fără de dovezi. Rechizitoriul Procurorul acuză pe doctorul Lucaciu cu violență. El îl înjură chiar, în murmurele celor de fața. Cere pedepsirea preotului la 257 fierîSl cheltueli și 2 ani închisoare. Apărarea Mulțimea devine din ce în ce mai mare. Peste trei mii de oameni se înghesuie în sală și pe afară din sala judecății. Tot orașul e în stradă. Se colportează știrile de la om la om. Președintele dă cuvântul doctorului Lucaciu, care se apere. — N’am de ce mă apăra, declară preotul, deoarece n’am nici o vină. Sensația e la culme. Publicul e entusiasmat. DIN TRANSILVANIA (Corespondența part. a „Universului“.) Sibiu 28 Iunie. Un eveniment Aci s’a produs un eveniment într’adevăr însemnat. Preotul român, dr. Vasilie Lucaciu a fost dat în judecată pentru agitație politică. Doctorul Lucaciu e acuzat că a atacat „bazele“ statului maghiar, că a conspirat în contra unității regatului. De altfi șirul acestor persecuții politice se îndesește prea mult, căci, la fonl dr. Lucaciu n’a atacat cu violență pretinsa unitate din Ungaria. In cuvântarea sa, preotul român și a arătat mai mult „mâhnirea“ pentru cele ce se petrec în statul maghiar de azi, „mâhnirea“ pe care o are că vede, în aceiași țară, pe unii persecutând pe alții. La Satumare Judecata s’a făcut la Satumare. Mai toată poporația orașului a alergat să asiste la judecarea doctorului Lucaciu. Iată principalele argumente pe care preotul le-a opus acuzațiilor procurorului: El a zis că, într’adevăr, cele ce i se atribuiesc de procuror sunt adevărate, — dar tendințele ce vrea să scoată la iveală, nu sunt câtuși de puțin pe dreptate dovedite. Și-a exprimat, într’adever, mâhnirea într’o adunare, pentru nenorocirile țării, dar cum ar fi putut să nu și-o arate, când în adevăr, simte în inimă durere adâncă. Aceiași durere — au simțit-o și dintre unguri — mulți și mari — și între ei cei mai distinși bărbați de stat și scriitori unguri, ca Kazinczy, Kossuth, Deák de Sentința După o îndelungată deliberare, președintele citește sentința: „Preotul Lucaciu e achitat și toate acusele, și gravaminele ridicate în contra lul sunt nimicite. Publicul, atunci, ne mai putem du și stăpâni emoția, izbucni în aplause prelungite Și furtuoase“. Aceste aplause auzindu-se și de afară, se auzi zgomotul colosal a trei patru mii de oameni aplaudând. Un imens strigăt de „Să trăiască!“ izbucni din trei mii de piepturi, din trei mii de inimi. Acuzat încununat Românii adunați, au făcut o adresă de felicitare preotului Lucaciu. Medeaș, bătrânul luptător, ținend o cuvântare sdenc simțită la ieșirea lui Lucaciu Aplausele nu se mai stírșiau. Apoi, M dean înmână preotului un mare album, cuprinzând felicitarea, cu mii de iscălituri. Insfírgii, bătrânul Medean puse pe iran-