Universul, septembrie 1890 (Anul 7, nr. 201-226)

1890-09-19 / nr. 216

Universul No. 216 exercițiul științei sale până sä ocolescă des­puiată acest stabiliment. Tinerii comercianți cari observaseră mișcările babei, punându­se la pândă au prins’o în acea stare a Evei și administrându’i o corecțiune, au dat’o pe mâna gardiștilor cari au­ dus’o în așa stare la arestul poliției, de unde a doua zi a fost liberată, după­ ce a suferit atâta rușine până să i se aducă o cămașă cu care să se aco­pere. A pâțit’o dar baba Stanca! Acesta o va face pe densa și pe altele să nu mai înșele lumea, cu asemenea fleacuri. Curier judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Condemnarea deputatului Nădejde Curtea cu jurați din Iași a judecat sâm­bătă procesul intentat de primarul comunei Miroslava, Gr. Loban, deputatului Ioan Nă­dejde, pentru faptul de calomnie prin presă. D. Nădejde este acuzat că prin ziarul „Muncitorul“ a calomniat pe Gr. Loban, primarul. D. Nădejde nu s’a presentat și primarul Lóban, prin avocatul său d. N. Nicolaide a cerut condemnarea sa în lipsă. Curtea, în unire cu concluziunile d-lui pro­curor Leonescu, a condemnat pe deputatul Nădejde la o lună închisore, 500 lei despă­gubiri civile și 50 lei amendă, cu drept de opoziție. Este întrebarea acum dacă Curtea cu ju­rați va putea să-l judece în Ianuarie fără autorizarea Camerei legiuitoare. (TRIBUNALELE STRĂINE) Un vizitiu­ asasin La 21 Iuliu trecut, o femeie galantă, Julia Di­volet, in vârstă de 28 de ani, locuind, în strada Grande Chaumière, la Paris, plecând de acasă nu se mai întoarse. Se făcu o declarație asupra acestei dis­pariții. Poliția începu o anchetă, din care se a­­flază lucrurile următoare : Un vizitiu anume Lavigne, locuind tot în strada Grande Chaumière, avea relații cu Julia Divolet. De mai multe ori, în accese de gelozie, o amenințase cu moartea. In seara în care dispăruse tînăra femeie, un coleg al lui Lavigne îl văzuse într-o tră­sură, plin de sânge, pe haine și pe față. Lavigne explică petele de sânge, zicând că căzuse și se lovise. Se bănui că omul ucisese pe d șoara Di­volet. Se porni o adevărata venătoare ca să se prindă presupusul asasin și, după multă muncă, nu se află de­cât un cadavru în Senna. Se crede că, coprins de remușcări, La­­vigne își făcuse seama. Uitată în flăcări In satul Etrinhl din Prusia, un incendiu izbucni la 16 c. și prefăcu în cenușe aprópe tot satul. Focul, ajungând locuința și grajdurile ță­ranului Gossler, acesta se gândi mai întâiu sâ’și puse la adăpost vitele și abia la urmă de tot își aduse aminte de bătrâna sa mamă, care zăcea bolnavă într’una din odăile in­cendiate. El resbătu cu multă greutate până la patul bolnavei, dar ajutorul venise prea târziu. Nenorocita femee, pe al cărei obraz se putea citi încă spaima și desperarea că nu poate fugi din patul ei de bóla, murise înă­bușită de funi. Un duel mexican Anna aleasă de adversari e lanțul cu care se prind caii sălbatici.—il­ órtea îngrozitoare a unuia din luptători Mr. B. Johnson, un agent voiajior din Chi­cago, întorcându se dintr’o călătorie făcută în Mexic, descrie în ziarul N. J. Herald unul din cele mai înfiorătoare dueluri ce -și pote închipui cine­va. duel la tare d. Johnson a fost martor ocular. Cei doi rivali ajungând în satul Sebolo, Mr. Johnson trase la un han. Era deja pe înserate. Mr. Johnson se așeză pe un scaun în fața casei și -și aprinse o țigară. înăuntrul casei putu auzi pe frumoasa fată a hangiului rîzend și glumind. Era o fată de 15 ani, de o frumusețe ex­cepțională. Pe la aprinsul lumânărilor, un ténor mexi­can, călare pe un cal frumos, se opri în fața hanului. Era îmbrăcat în costumul pitoresc, al ciobanilor mexicani și după primirea ami­cală ce i făcu fata se vedea bine că e cu­noștință veche. Nu trecu mult și sosi alt călăreț, îmbrăcat cu un costum identic cu al celui dintâiă și fu primit tot așa de amical, dar se vedea bine că în inima sa clocoteau ura și gelozia. Cei doi rivali își aruncară o căutătură săl­batică. Lata însă, care părea că se amuzează la această scenă, rîdea cu hohote, arătându-și dinții ei albi ca mărgăritarul. Condițiunile duelului precură câte­va minute, când Mr. John­son auzi de­o­dată că cei doi americani se ceartă. El intră în casă și văzu că cearta devine din ce în ce mai violentă. De­odată cei doi rivali, păreau că se po­tolesc. Ei se înțeleseră asupra vre­unui punct. Mr. Johnson întrebă pe tălmaciul său și a­­cesta îi spuse că păstorii au înțeles să se bată cu „lasse“ (lațul de care se serviau­ mexicanii pentru prinderea cailor sălbatici). Luna lumina deja pe cer, când cei doi că­lăreți porniră în galop, îndreptându-se la un câmp din marginea satului. Vr’o doisprezece omeni din han, între care și Mr. Johnson, îi urmau la distanță, vrând să asiste la duel. Duelul „Dacă ași fi știut“ —zice Mr. Johnson,— ce oribil va fi acest duel, nu m’așî fi dus să-l privesc.“ Cei doi adversari se despuiară până la brău. Amândoi erau cu capul gol. Nu între­buințară nici una din acele formalități care caracterizează duelul în statele civilizate. Se urau­ unul pe altul și voiau să se omoare. Cea din urmă vorbă ce preschimbară între d­nșii fu o înjurătură. Caii lor fură puși unul lângă altul. La un semnal dat, ei se depărtară cu repezi­ciune unul de altul și apucară în mână lațul. La o distanță de vr’o 20 de metri, ei în­cepură să se învârtească în cerc unul împre­jurul altuia, observând fie­care cu atenție mișcările adversarului său. De­odată, o șuerătură se auzi și un laso aruncat de unul din păstori se învârti prin aer. Cell’alt cioban însă, plecându-se repede, lațul nu’șî ajunse ținta. In același timp, adversarul atacat luă o­­fensiva și aruncă și el lațul, dar tot fără resultat. Aceasta continuă ast­fel câte­va minute : lațurile zburau mereu prin aer, dar, de­și erau­ aruncate de mâini dibace, totuși erau evitate mereu. O moarte oribilă De­odată cel mai mic dintre adversari trimise lațul său șuerând prin aer. Vezuiți pe cel l’alt că se sforțează să prinză cu mâna frânghia omorâtoare, dar nu reuși. Lațul i se învârti în jurul corpului și într’o clipă îl vezuiu căzând jos din șea. Cisma i se în­curcase în scară și nenorocitul atârna între cei doi cai, cari trageau în direcțiuni opuse. Strigătele victimei îmi înghețau sângele în vine. Mă repeziiu să taiu­ frânghia în două, dar în acest moment cisma nenorocitului i se desfăcu din scară și cel la alt cioban își repezi calul prin câmpie, scoțând chiote săl­batice și tîrând în urma sa corpul neînsu­flețit al adversarului său. Văzum­ cum victima se învârtește prin aer, se ciocnește de pomi, pietre și rădăcini. Vederea aceasta era atât de grozavă, încât leșinaiu. Când îmi revenim­ în fire, mă aflam pe O OCHII DRACOLUI ROMAN 3 DE3 SENZAȚIE Marcelina răspunse cu o simplă mișcare din cap și rămase pe gânduri. D-na Lavouroux se retrase. La ce se gândea tinera fată? La necunoscutul spre care mergea, neas­­cunzându și nici de cum dificultățile teribile ce se ridicau în fața ei și primejdiile ce o mai amenințau. Se gândia și la copilul ce avea să nască. Ce simția în realitate pentru fructul a­­cesta al crimei? Ar fi fost foarte încurcată s-o spuie. Era un fel de oroare amestecată cu mi­lă. Câteodată, când, fără voia ei, se gândia la Francisc Lambert, i se părea că nu pu­tea avea pentru copil de măt­ură și dezgust. Cu tote astea, gândindu­se că copilul pa­re să moră născându-se, ura i se înm­uia și iubirea,i lua locul. A doua zi, între zece și unsprezece cea­suri seara, fiind totul tăcut în casă, d­na Lavouroux și Boussola scoseră un cal din grajd, îl puseră la trăsura particulară a mo­­șieresei, o trăsură ușoară cu patru roate, și cu coșul de piele subțire. Apoi coborîră pe Marcelina, care luă în­dată loc în trăsură. Ea scoase un suspin lung de ușurare, ne­­văzând pe frumosul Francisc care, după sfa­tul d-nei Lavouroux, remăsese în odaia lui. Două lăzi cu cele trebuincioase tinerei fete fuseseră puse în trăsură. Roussetta se așeză lângă Marcelina și mo­­șiereasa, care trebuia să muie caii, se urcă pe capra vizitiului. Calul și trăsura trebuiau să fie lăsate la gară, unde Francisc Lambert o să vie să le ia a doua zi. La unsprezece ceasuri și jumătate cele trei femei se urcară într-un compartiment de clasa întăi, unde erau singure, și trenul por­ni spre Paris. 64 — 2 — bancă din fața­ hanului. Afară, pe câmpie, zăcea cadavrul victimei ; înăuntru însă în casă auzim­ pe fata hangiului rîzend și glu­mind cu rivalul învingător.“ ÎNTÂMPLĂRI din CAPITALA. lucercare de sinucidere Tînărul Vasile Stănescu, fiul d­lui P. Stă­­nescu din Tîrgoviște, se prezintase la con­cursul de burse al școalei de poduri și șo­sele. Nereușind, el se desperă atât de mult în­cât hotărî să-și curme viața. Bietul tînăr își trase, duminecă pe la orele 4, un glonț de revolver în pântece. Deși nu a murit imediat, starea tînărului Stănescu ie foarte grava. Iei se află în că­utarea spitalului Colțea. Familia a fost înștiințată. Furt Visu Niculae „a visat“ că ar putea face chef cu banii pe care d. Ghiță Ion îl eco­nomisește cu atâta­­ rîvnă. Nu că se bețiv, ferească sfîntul, dar nici dușman nu e Visu al băuturei. In somn, s’a sculat din pat, a luat 40 de lei din buzunarul ospitalierului d. Ghiță Ion și s’a dus să facă chef la tunel. N’apucase să facă curte unei dame, când sosi poliția, care puse mâna pe dânsul. A avut de a face cu o societate de tem­­per­anță și acum să temperează la secția 81. Iapă rătăcită A fost „condusă“, cu toate prevenințele datorite sexului frumos, la secția 36, o iapă murgă, cu pete albe pe spinare, care se plim­ba filosoficește pe strada Aurorei. Aurora a găsit pe biata iapă în arest. Un martir al științei Din Madrid ni se scrie. O discuție științifică între doi medici din Valencia a luat zilele trecute un sfârșit tragic. D-rul B., un medic tînăr, care în scurt timp își câștigase un mare renume, susținu față cu un coleg al său că holera nu se poate transmite prin simplă atingere. Discuția devenind din ce în ce mai a­­nimată, d-rul B. se oferi să se scalde într’o bae în care va fi­ scăldat mai întâiü cada­vrul unui om mort de h­oleră. Cei doi medici se duseră la lazaret și ziseră infirmierilor să pregătească o bac în care să se spele cadavrul unui b­oleric. După­ ce cadavrul fu lăsat în bac ca la un sfert de ceas, d­rul B. se desbrăcă și intră și el în bac,în care rămase câte­va minute. _­­_ _____ ___ In aceeași seară, B. se îmbolnăvi de b­­o­­leră. Toate ajutoarele colegilor săi nu putură să-l scape. Pe la cinci ore dimineața, nefe­ricitul martir al științei își dădu sufletul. Moartea lui a produs o adâncă emoțiune prin lumea medicală din Spania. Din R.­Velen­ Corespondența part. a ziarului „ Universul“ 16 Septembre. V’am trimes ieri în grabă știrea despre nenorocirea întâmplată aci. Iată amănunte : Sunt câte­va săptămâni de când la Episco­pia din localitate să fac reparațiuni și nici clădiri. Tot ce este mai de notat însă este ceea ce a făcut pictorul Vincențiu Valeski, care a ornamentat biserica, atât pe din nă­­untru cât și pe din afară, cu figuri și tablo­uri măestre. Ieri 15 c. pe la orele 6 seara, pe când Valeski lucra la o figură a bisericei pe sche­­lea cea mai înaltă din afară, scăpând de pe o blană pe care sta, a căzut din înălțimea schelei, zdrobindu se cu desăvîrșire. El muri la moment, fără să i se poată da vre­un a­­jutor. Să zice că nenorocitul are doi copilași în București, strada Clopotari No. 20 sau 16. De nevastă-sa i era divorțat. El era bolnav de friguri și, întinzindu-se cu mâinele în sus, a căzut. A. III Miercuri, 19 Septembre (1 Octombre) 18",18 "¥ 111 sfat pe ș­i Multă lume sufere de picioare, din cauza nepotrivirii încălțămintelor. Pentru bătăturile pe care le capeți din pricina ghetelor, putem recomanda spălatu­rile zilnice cu apă, în care se toarnă puțin acid fenic, și ruperea—iar nu tăierea bătă­turilor. E drept că ruperea produce oare­care du­rere—dar e de mare folos. Căsători­e-f­ul­g­e­r Din New­ Jersey se scrie cu data de 15 c. Alaltă era, d. Amos Lewis, un văduv de vre-o cinci­zeci și opt de ani și Miss Annie Bisley o fată frumoasă de două­zeci și trei de ani, erau încă streini. Amânduoă fuseseră invitați la un prânz dat de Mrs. George Anderson. Pe timpul prânzului, Mr. Lewis și Miss Bisley făcură cunoștință și în curând o con­versație vie se angajă între dînșii. In cursul convorbirei, Mr. Lewis spune că-i trebue o menageră care să-l îngrijească de casă. Miss Bisley­­ răspunse atunci în glumă : „Iamă pe mine!“ Air. Lewis replică că ar primi-o cu plă­cere, dar mai mult , ar plăcea să o ia de nevastă. Tînăra fată rămase cam zăpăcită la această cerere neașteptată Ea plecă ochii în jos și răspunse să-i acorde cât­va timp să se gân­dească. Deja după două minute, ea se întoarse la Mr. Lewis și ’i răspunse că e gata să’l ia de bărbat. „All right,“ răspunse Mr. Lewis „e aci un preot care ne poate cununa imediat. Preotul Chambers, care se afli și el prin­tre invitați, celebră numai­de­cât cununia și în zece minute ”. Lewis și d­ra Bisley erau uniți pentru tot­deauna. Nunta aceasta „â la minute“ a produs multă sensație de chiar printre americani, cu toate că în America nunțile excentrice sunt astăzi la ordinea zilei. Un proces“t pe zi Tiranul se teme mai mult de cei buni de­cât de cel rău. [Danez] Serbările Presei Ziua de eră a fost un succes neașteptat pentru Presă. La serbarea au luat parte peste 6000 de persoane. •­­La a ffm­pijiu noapte,­grădina era încă pli­nă de lume, iar în sala cea mare s’a dansat până după orele 2. Numai de la intrări s’au încasat aproape 5000 de lei. Seara iluminația a fost perfectă. Timpul a favorizat și el succesul serbării, așa că pe la orele 12 se juca încă, atât la tombolă, cât și la rotărie și călușer. Accidental Leonei Dare Am dat ieri știrea că cunoscuta gimnastă Leona Dare a fost victima unui accident nenorocit în Franța. Iată câte­va amănunte asupra acestui accident: Leona Dare dădea o reprezentație pe Arena din apropierea Pădurii de la Boulogne ; când balonul, de nacela căruia era suspendat tra­pezul său se urcă în aer, acrobata se apucă cu dinții de trapez, și se sui întinzând mâi­nile și picioarele ca să dovedească că se ține numai cu dinții. Balonul se urcă repede și fu dus de vântul ce începu a bate cu tărie către malurile Oisei. Spelterini, care­ conducea balonul, deschise ventilul cu scopul de a descinde, balonul însă era în pericol să cadă în valurile rîu­­lui. Pentru a scăpa de înecare, Leona pare sări dintr’o înălțime considerabilă. Ea căzu pe un arbore rupend cu corpul ei frunzișul des, și rămase leșinată pe mal. D’abia după cât­va timp, nenorocita, a cărei cădere n’a fost observată imediat, a putut fi găsită și transportată la Paris. Rănile ,sunt forte serioase; un picior e­rupt și tot corpul este confusionat. Publicul bucureștean are încă viă în a­­mintire producțiunile estraordinare ale cura­­gioasei artiste, lovită acum de fortă într’un chip atât de crunt. Un envies distras o aventură comică a avut’o deunăzi un englez la Rem­a. El se întorcea seara acasă­ pe Via Condo­tta, când fără de veste, un in­divid trecu pe lângă dânsul și-l lovi cu u­mărul. Englezul, care auzise despre banditismul din Italia, puse numai de­cât mâna la bu­zunarul jiletcei și observă că ceasornicul îi dispăruse. Imediat se puse pe urmărirea banditului strigându-i mereu : „adur mi ceasornicul“. Individul fugi cât putu, dar pe piața de Spagn, englezul îi ajunse și’l înhață de gu­ler. Fără a spune vre­o vorbă, „banditul“ întinse englezului ceasornicul. Mândru de isprava sa, englezul se întorse acasă, dar re­­nase încremenit când rămi­nd­ ceasornicul său pe care-l citise la plecare. Sărmanul „bandit“ dăduse englezului pro­priul său ceasornic. O cugetare l­e zi­ direa omului se cunoaște mai ales în vre­me de primejdie. Știri prin poștă. Tulburările provocate de antisemiți conti­nuă la Viena. De­oare­ce întrunirile electo­rale au loc zilnic, în fie­care zi se întâmplau scandaluri. Alegerile, așa cum se anunță de acum, vor da loc la încăcrări sângeroase. Un specialist englez a făcut, acum în urmă în „Times“ critica manevrelor de cavalerie cari au avut loc nu de mult în Yorkshire. Concluzia criticului ie foarte aspră pentru cavaleria engleză, care—zice iei—e cu desă­vârșire incapabilă și nepregătită de război. * »­ * Guvernul rusesc are de gând să introducă în Turchestan cultura bumbacului. In acest scop, el a trimis în Egipt pe directorul do­meniilor din Turchestan, pentru ca să studi­eze cultura.* * * In curând se vor începe la Neapole ne­gocieri pentru încheierea unei convenții co­loniale între Anglia și Italia, în privința Egip­tului și a Africei. „Times“, spune că nego­­cierile se vor mărgini la fixarea fruntariei nordice a Abisiniei.« * * Din depeșile publicate deja, s’a văzut că până acum radicalii au obținut mai multe voturi în Serbia. Partidul radical speră că va ieși într’o zdrobitoare majoritate. La Belgrad, radicalii au facut o manifestație cu torțe:* * * * * * 1. Ni să scrie din Petersburg. Guvernul de aci­ezarainează acum un pro­iect tinzând la trimiterea în Siberia a inși­lor expulzați din imperiu, pe cari puterile vecine nu-i primesc. Se telegrafiază din Praga : Vicontele de Biaufranchet, din Paris, pe când se primbla în parcul Belvedere de azi, a fost atacat de 4 pungași cari, după ce l-au bătut până a leșinat, i-au luat un ceas de aur în valoare de 750 franci și o pungă cu 50 de lei. * Am dat erî știrea că tribunal­ul din Londra n’a eliberat pe doi boxari decât în urma de­punerei unei cauții de 50 000 lei. După cât se anunță acum din Londra, boxarii au pre­ferat să piardă cauțiunea și s’au bătut la Ormonde club. Unul din ei a fost greu rănit la față și la burtă. Iei a rămas pe te­ren aprope leșinat. * * . O depeșă din Moscova adresată ziarului en­glez „Standard“ confirmă cum că e vorba de * * * Complicii D na Victorina Savouroux avea o deplină încedere în Boussetta și această încredere i era meritată în toate privințele; ea avea de asemenea încredere și în fosta camaradă a servitoarei sale, pe care o asociase la pro­­cesele ei, își zicea cu dreptate, că, plătindu-le bine, o să fie servită bine. Banii nu-i lipseau, putea să le plătească bine. Boussetta și Huberta primiseră să fie complicele ei ; ele o să facă dar tot le-o zi­ce ea. După ce instală pe Marcelina în căsă­ura de la Montreuil sous Bos, și după ce dete complicelor ei ordinile cele mai amănunțite se întorse la Morgaine. Trebuia însă să se întărea peste douăspre­zece zile. De altfel, lăsase celor două femei o sumă destul de bună de bani, ca să-și cumpere tot ce le trebuia. D-rei de Langrolle îi plăcea la Montreuil ; în sfirșit era liniștită, respira în deplină li­bertate, era scăpată . Nu mai vedea pe Fran­cisc Lambert! Și apoi nu mai era prizonieră în odaia ei; putea să umble de colo până colo, să se plimbe prin grădină. Nu era nici frumoasă, nici îngrijită bine grădina , dar puțin îi păsa că iarba creștea neregulată, că pomii erau sălbatici; era mulțumită că putea să se gân­dească în liniște, că putea să respire aerul curat și să asculte câte­odată și cântecul pă­sărilor cari se rătăceau pe acolo. Cele două femei cari o îngrijau se purtau bine cu ea. Ii vorbiau cu blândețe, îi arătau respect. Boussetta, care nu mai avea să se supuie la ordine aspre în privința Marcelinei, se arăta acum cum se pare mai bună. Cu tote astea Marcelina avea aceiași an­tipatie pentru servitorea cea șchiopă. N’o pu­tea suferi, se ferea de ea. Nu era tot așa și cu Huberta, care pă­rea o femee bună, care purta pe obraz ur­mele unor suferințe îndelungate , îi era sim­patică și vorbia cu ea cu plăcere. D­na Lavouroux, se întorse peste zece zile, după cum anunțase , stere o zi întreagă la Montreuil și vorbi cu Boussetta forte mult. A doua zi, pe când Marcelina era în gră­dină, plimbând-se sau șezând pe o bancă când obosia, Boussetta luă de­oparte pe fosta ei tovarășă și îî zise: „ Până acum nu știi ce trebuie să fac­ pentru stăpână mea. — Așa ie, nu știu. — Mai ântei, ești mulțumită de ceea ce a făcut stăpâna până acuma pentru tine? — Ob! da și o sa­u fiu veșnic recunos­­cetare. — Ii vei proba recunoștința, făcând ceea ce așteaptă de la tine. — Dar ce vrea ? — O să -ți spui îndată: înțelegi că stă­pâna nu te a scos din cociuba ta numi ca să vii aici. Mai are și alt­ceva cu tine — Știți acesta și i-am spus că o să’i fiu devotată pănă la marte, că pentru ea o să fac totul în lume. Ea mi-a răspuns: „sine“ și aștept să ’mi poruncească ce trebie să fac.­­V — Aici locuiești, bine, dormi într’un pat bun și mănânci tot ce -ți place, de aie­ce tu singură gătești bucatele. Dar nu stăm aici de­cât vre-o cinci­sprezece zile, sau cel mult trei săptămâni. Apoi fie­care o să ne luăm potecuța. D-zeu știe unde. (Va urma).

Next