Universul, octombrie 1890 (Anul 7, nr. 227-252)
1890-10-26 / nr. 248
árral TIL—No. 248. r. la CALSEDIR PE 1890 Ortodox Joi 25 Octombre.—Mart. Mareian. Catolic Joi 6 Noembre.—Leonard. Soarele răsare în 6.45 ; apune la 1.42. Efemeride 25 Octombre 1595.—Armata lui Mihail Bravul sfărîmă podul de pe Dunăre; apoi o gonește pe Turci, cari se îneacă. 15 Obiecte "IMIGRATIS ȘI La abonații „UNIVERSULUIii DE LA 1 NOEMBRIE a. c„Universul 11 politic cotidian deschide un abonament extraordinar cu premiile următoare : Pentru 3 luni în capitală Lei 5.50 „ 3 „ » județe „ 7.50 PREMII 1 Calendar al „Universului“ pe 1891. 1 Calendar portativ pe 1891. 1 Calendar de perete pe 1891. 1 roman de 1 volum, Universul Literar pe 3 luni. 1 sticluță de parfum fin și Unul din următoarele obiectelupe alegere : O frumoasă broșă pentru damă în forma unei ghirlande, imitația diamantului, cu o frumosă păsărică la mijloc sau o mică toaletă de buzunar, de piele fină, colorată și brodată în mătase, care conține un pieptine, o oglindă și un tir buton sau o călimară de nichel, portativă, cu turnul Eifel și cu patru resorturi. Pentru 6 luni în capitală lei 11.— „ 6 „ „ județe „ 14.— un r premii 1 Calend. american cu foi zilnice pe 1891. 1 Calendar al „Universului“ pe 1891. 1 Calendar portativ pe 1891. 1 Calendar de perete pe 1891. 1 roman de 3 volume. Universul Literar pe timp de 6 luni. 1 mică sticluță de parfum fin și Unul din obiectele de mai sus, după alegere. Pentru 1 an în capitală Lei 21.— „ „ „ județe „ 27.^— PREMII 1 Calendar American pe 1891. 1 Calendar al Univesului pe 1891. 1 Calendar de buzunar pe 1891. 1 Calendar de perete pe 1891. 2 romane de 3 volume fiecare. Universul Literar pe timp de un an. 1 mică sticluță de parfum fin și Tate cele trei obiecte de mai sus. Banii se trimit la administrația ziarului „Universul“, strada Brezoianu No. 19 (casa propriu) București, și premiile se expediază imediat chiar la primirea costului abonamentului. N.B. Toate romanele cari au urmare nu se pot da separat, trebue luat întregul roman. Abonații care vvese a avea o operă complectă, adică mai multe volume decât cele ce acordăm ca premiu, vor plăti mai mult, pentru fiecare volum numai 80 bani. 1 Alcoolismul București, 24 Octombre. De mai multe ori ne am ocupat aci de progresele nenorocite pe care le face beția în România. Zi cu zi, alcoolismul se întinde, aducând cu densul întregul cortegiu de mizerii, de delicte, chiar de crime cari-l urmează. S’a încercat nemuritorul C. A. Rosetti să pue stavile acestei „boale a veacului“ Măsura cea dintâi pe care a luat-o, măsură bună după noi, a fost controlarea cârciumarilor falsificatori și luarea dreptului, celor dovediți ca vinovați, de a cârciumări la sate. Dar măsura a rămas pe hârtie. Tot vitriol bea țăranul în loc de băutură curată. Ba, din contra, arta de a falsifica se desvoltă mereu, cu o repeziciune groaznică. * * * 5 Bani in Capitala.-10 Bani in Județe Căci alcoolul, în cantitățile reduse—din cauza lipsei de bani pe care o are populația rurală— n’ar fi atât de vătămător. Ceea ce vatămă și strică mai ales sunt substanțele otrăvicioase ce se pun în rachiuri ca să le facă mai gustoase și cârciumarii să câștige mai mult. Nu numai la sate există acest rău, ci și la orașe , ba chiar în capitala țării. Nu că toți cârciumarii ar fi în stare să facă asemene faptă rea, cum e falsificarea prin substanțe vătămătoare a băuturilor, dar sunt mulți. Pe unii autoritatea-i știe, dar nu cutează, din considerații pe care nu le vom e spune aci, să intervie. * * * Și tocmai avem sub ochi un raport al academiei franceze de medicină asupra relelor pe cari se face alcoolul în general și cel falsificat în special. „Abuzul de alcool, chiar în cazul cănd ar ajuta procreării— zice dr. Javal, celebrul psihiatru— are efectul de a produce descending epileptici, alienați, viitori asasini; dacă nu ajung la vîrstă mai înaintată, cad victimă meningitelor și boalelor cari decimează din copilărie pe aceste ființe degenerate, epuizate și fără rezistență. „Despopularea Franței e produsă în mare parte de alcoolismu“. * * * S’ar părea, la prima vedere, că eminentul doctor vorbește despre România. De alta decât beția, unită cu alte rele, face să se stingă suflarea sănătoasă din satele și orașele românești ? Mai ales să ținem samă de o altă observație, tot a d-rului Javai, are zice : „ Pentru a ne face ideie despre influințarea a beției asupra despoporării nu e nevoie decât să observăm istoria popoarelor indigene din America de nord. In o sută de ani, descending! Delaverilor, ai Mohicanilor, ai Huronilor, ai Sinșilor cari popor afi Statele Unite, au dispărut degenerați, anihilați, otrăviți cu alcoolul, ca șoarecii ca arsenicul.“ * * * Statul e desigur dator să ia măsuri, mai intâiü ca să pedepsească pe falsificatori, apoi ca să împiedice abuzurile. In statul Maine (America) s’a votat o lege foarte draconiană în această privință, idee despre care credem bine să dăm o notă. Acolo, plătește 250 fr. amendă acela care va vinde băuturi stricate, plus 30 zile închisoare dacă le dă în cantitate mai mare decât trebuie.ln caz de recidivă, 1000 fl amendă și șase luni închisoare.—Orice om beat, aflat pe stradă, e amendat cu 50 fr. și stă 30 de zile în închisoare. Pentru orice recidivă, 30 zile închisoare. * * •* Legea e cam... americană. Dar măsuri totuși trebuiesc luate, căci, așa draconice cum sunt, acolo se aplică sever și dau rezultate bune ; legi mai moderate s’ar putea aplica și la noi tiv să comită crima decât fiindcă s’a certat cu Bartelott pentru că soția sa cânta din tam-tam noaptea în lagăr. Iei crede că dacă Stanley susține că se petreceau lucruri revoltătoare în lagărul Bartelott, o face aceasta pe baza unor raporturi secrete ce-i trimiteau Troup și Bonny și în cari iei calomniaț pe Bartelott pentru ca să-î poată lua locul. Baert își bazează credința sa pe faptul somațiunii ce Stanley a adresat d-lor Troup și Bonny, și pe atitudinea acestora; în adevăr, pe când Bonny spune că s’au petrecut în adevăr lucruri extraordinare asupra cărora ie bine să se păstreze tăcerea, Troup nu vrea să spuie nimic și acuză în tot felul pe Stanley, ca doar ar scăpa de respundere. DIN ANGLIA Corespondența parte a ziarului „ Universul“ Londra, 20 Octombre. Marele scandal Stanley-Bartelott Opinia publică engleză urmează cu cea mai încordată atențiune dezbaterile prin presă asupra acestui scandal. Știți că familia maiorului Bartelott care a fost asasinat în Africa pe când conducea ariergarda espedițiunea lui, a acuzat pe acesta de moartea maiorului. Stanley a răspuns că la nevoie va da și alte dovezi decât acele pe cari le a publicat în cartea „întunecimile Africei“, dar că așteaptă ca d-nii Rose Troup și Bonny sâ-și publice povestirea lor asupra aventurilor espedițiunii. Din povestirea lor se va vedea că maiorul a fost asasinat din pricini foarte grave și că fapte revoltătoare se petreceau în tabără maiorului Bartelott. Un martor în belgian, locotenentul Albert Baert, care a făcut parte din consiliul de războiu, care a osândit pe șeful Sanga, asasinul lui Bartelott, spune că Sanga n’a avut alt mo de spune Troup In întrevederile sale cu ziariștii americani, d. Troup spune că maiorul Bartelott ținea o disciplină feroce în tabăra sa, dar nu mai înfricoșată decât aceia pe care o ținea Stanley. Iei afirmă că, mergând în ajutorul lui Emin, Stanley nu era mișcat de nici un sentiment filantropic, ci numai de setea de glorie și de bani ; iei voia să pue mâna pe marea provizie de fildeș a lui Emin. Troup publică o corespondență schimbată între iei și Stanley, dar, lucra curios, corespondența se cu totul în dezavantajul său. Reiese din corespondență că Stanley a suprimat ca prea violente, unele din acuzările ridicate de Troup contra lui Bartelott și că-i reproșează (lui Troup) dezertarea sa de subt drapel pentru a se întoarce în Europa. Emin In dezbatere a intervenit acum și dral Peters, conducătorul expediției germane, care publică în „Contemporary review“ un articol foarte injurios la adresa lui Stanley. D-rul Fetters declară în numele lui Emin, că Stanley n’a fost condus decât de interese personale, căci Emin pașa n’avea deloc nevoie să fi scăpat. Exploratorul german cearcă să bage intrigi între Stanley și regele Belgiei, spunând că, în convorbirile cu Emin, Stanley a spus mult rău despre Leopold II: îndată ce va ajunge în America, Stanley va răspunde și la aceste acuzări. Până acum, Tineri, 26 Octombre (7 Noembre) 1890 dreptatea pare că ie de partea sa, dar ultimul cuvînt ie încă departe de a fi spus. Evreii la cardinalul Manning iată o vizită în adevăr curioasă: o deputăție a izraeliților din Anglia a fost la cardinalul Manning ca să-l feliciteze cu prilejul jubileului său arhiepiscopal. Cardinalul a mulțumit deputațiunii, lauriând pe izraeliții din Anglia pentru operele lor de binefacere. Un asasin de 7 ani Se raportează din Bristol o crimă uimitoare : Două copii ai unui mecanic—un băiat de 8 ani și o fetiță de 6 ani—rămăseseră singuri acasă. Copiii avuseseră fiecare câte 3 mere, băiatul și le mâncase, iar fata își mai păstrase unul. Mai târziu, când fata vcisă-și mănânce mărul, băiatul ceru să’i dea și lui! Fata refuză, băiatul se înfuriă, și voi să - l ia cu de-asila. In luptă, băiatul apucă cu dinții gâtlejul fetei și strânse până când o omorî. Apoi, speriat, fugi d’acasă. Până în momentul când vă scriu, micul asasin n’a fost încă găsit. West. CRONICA Pălăria mea Am un prieten și’l chiamă Duțu. E chefliu prietenul meu, întotdeauna cântă și cântă bine. Are mai cu seamă un cântec care’mi place la nebunie. De câte ori îl cântă, îmi vine să’l pup. E și de pupat, bată’s hazul! Are „șic“ la cântare și mai mult nu. L’așî asculta cu drag zile și nopți întregi. Zice cu așa duioșie că te face și’ pe tine, fără să vrei, ca să’l ții isonul. Și i’l ții, i’l ții mereu, până ostenește sau se satură de cântat. Și cântecul meu, adică acela care îmi place mie, începe așa . Și când eram în vremea mea Tra la la la la Șapte mândre me iubia Tra la la la la. Șapte mândre ’n cap! Adică în fiecare zi din săptămână câte una. Știi, ca Sultanul de la Stambul. Și cântecul ăsta spune drept. Și uite de ce. Pentru că și eu „când eram în vremea mea, șapte mândre mă iubea“, fără nici un tra la la. Pe onoarea mea, zăfi așa, șapte mândre se topeau după mine... mai acu șapte ani. Oh!—oftez din toată inima că e și de oftat,—ce eram și ce sunt! P’atunci și babele se îndrăgosteau de mine și acum fuge și dracu de persoana mea ! Din ce pricină, nu știm și nici nu vreau să știm !... * * * Ziceam dar că șapte mândre mă iubia și spui drept c’așa e. Dacă nu mă credeți întrebați-le pe ele și o să vă spun, o să vă jure chiar că nu mint. Intre mândrele astea era una și mai mândră ca toate. O chema sora și era... servitoarea mea. Ce mai fată! Plină de nuri și de picățele. O țărăncase ca de vreo șapte sprezece ani, sănătoasă la corp și mintoasă la cap ca o carte. Fata asta se prăpădea după mine. Eram sigur, hotărît de sigur, că mă iubia. Mă mânca, me sorbea cu ochii de câte ori stăm acasă. De multe ori se făcea stângace numai ca să mă atingă cu cotul sau să mă calce pe picior. Treabă care nu’mi prea plăcea pentru că... pentru că aveam bătături și mă durea al dracului... In sfîrșit, — cu toate că nu făceam haz, — de era o servitoare și ei nu mă puteam înjosi până acolo,— fata mă’ndrăgostiserăfi, răfi de tot. Și mi a dat probă de asta. Și uite proba: * * Intr’o noapte,—să vede că făcusem chef,— mă deștept ca o sete a dracului. Nu era nici strop de apă în cană.