Universul, octombrie 1892 (Anul 10, nr. 230-256)

1892-10-28 / nr. 253

CALENDAR PE 1892 OrtóöLe>2C Marți, 27 Octombre. —Dim. Bașar. și Nest. Catolic Marți, SNoerabre.— 4 Martirí îucor. Sarele răsare la 6,48. apune la 4,39. București, 26. Octombre. seim PATRIOTISM Adevăratul patrio­tism nu stă în vorbe, ci în fapte.—Adese­ori, aceia cari strigă mai tare, când nu e primej­dia la ușă, atunci când e p­ricol nu sunt cei d’intâhl. Nu toți sunt așa.—■ Dar cei mai mulți pa­trioți cari fac gălăgie în vreme de pace, pa la teatre, pe la petre( cei), cu aceasta nu caută de­cât să și facă reclamă și să pariie, —dar când ar fi vorba „să plătească cu sângele l­o­r patriotismul pe care-l an­am­­festează, nu V ar grăbi să se­­ puie în cap. O pildă. Duminecă seara la Teatrul național, cu o­­cazia reprezentării pie­sei a d-lui Iosif Vul­can „Ștefan Vodă cel tiner“, câți­va tineri au­ crezut că trec Carpații dincolo, cum i-a tre­cut încoace autorul pie­sei, cerând, cu­ scandal, cu zgomot, să se cânte Deșteapt­s­te române. Orchestra n’avea, din întîmplare, notele, pre­cum de­sigur că iniția­torii acestei manifes­tații intempestive n’au­ de gând, la vreme de nevoe, să­­ părăsească dulcele petreceri de la teatre, ca să ia pușca în mână și să meargă la hotare. Hotarul pentru mulți sntusiaști de ocazie, nu e mai departe de berăria Luther și ei, nevezând Carpații da cât cu trenul de plă­cere, in loc să pregă­tească terenul, pe tă­cute, al idealului național, dat toba, ca să se audă de departe că «alții“, țăranii, sei vor bate pentru dânșii, pe când ei voii continua să cânte în București fortificați. *"* Mișcarea tinerimii noastre e generoasă; ea vise trebuie să tindă mai mult la a­­jutorarea culturală a fraților subjugați, de­cât la îngreuiarea situației lor triste prin gălăgii cari, la un teatru subven­ționat, ar da să se înțeleagă că însuși statul nostru se pune în fruntea unei miș­cări așa­da generoase a națiunii întregi. Când ești stat, ai responsabilitatea ta. Studenții și ne-studenții cari fac exces de zel patriotic să-­șî păstreze puterile—în­vățând cartea—luminându-se—ca să fie buni conducători ai opin­ii în luptele viitoare. Un român adevărat scrie aceste rînduri, care crede că patriotismul e tăcut în vreme de pace și entuziast, zgomotos în vreme de restriște. Tren«! La Scrisalem. — (Vezi pag. 3) DIN SPANIA V Corespondența part. a ziarului „ Universul“/ Madrid, 20 Octombre. Cufundarea vaporului „România* Vaporul „România“, pe care ministrul de marină, englez l’a botezat așa, în urma logodirii prințului Ferdinand cu prințesa Maria de Edimburg, s’a cufundat lângă coastele Portugaliei. Ați primit despre a­­ceasta, știre telegrafiei. Eatâ însă câte­va amănunte . Era o noapte oarbă. Vântul sufla cu o tărie ne mai­pomenită. Ploaia cădea cu furie. Marea se umflase teribil. Pescarii din Gronch­o își trăsese bărcile la țerm. De­odată aud strigăte înfiorătoare. Erau­ strigătele de pe vaporul „România“ care fusese izbit de o stâncă și era amenințat să se cufunde. Pescarii di­n port, cu toată vijelia, alergară imediat, ca și dea ajutor. Când au­ ajuns ei la țerm, zăceau­ deja acolo căpitanul și 6 marinari englezi. Ei erau desbrăcați cu desăvîrșire și pielea de pa el era ruptă și jupuită. Ei abia se mai puteau ținea pe picioare. Pescarii portu­gk­zi au­ trebuit să-î ducă în spate până acasă. Așa erau­ de epu­izați. Sărmanii oa­meni se sbătuseră cu valurile trei ceasuri întregi. Vaporul se sprimase total și bie­ții marinari, parte au căzut în valuri și s’au­ înecat, parte au înotat spre țărm. Căpitanul și nevastă-sa In momentul cazul vaporul a fost trân­tit de stânci, 6 ofițeri și 7 matrozi au căzut imediat în valuri. Căpitanul vezerul că și nevasta lui a căzut, s’a aruncat i­­mediat după ea. Era o furtună teribilă. Valurile spumegate se aruncau la înălțimi colosale. Căpitanul nu și-a mai putut găsi nevasta; el abia a putut ajunge singur la țerm. Un ziar spune că nenorocitul că­pitan și-a aflat nevasta în valuri, a luat-o în brațe și a voit să înoate cu ea spre țerm. Dar luptându-se cu­ furia valurilor a le­șinat, și-a lăsat nevasta și numai mulțu­­mită unui val teribil el a fost aruncat la țerm. Femeia căpitanului (Hamilton) era tâ­nără și de o rară frumusețe. In total lucru­ stă ast­fel : Pe vapor se aflau­ peste 200 de pasa­geri, plus marinarii. D­intre pasageri s’au­ înecat 45 precum și 07 marinari. Intre cei înecați se află : femeia căpi­tanului, locotenentul Thomson cu femeia sa, însurați de curând în Anglia, o în­treagă familie compusă din tată, mamă și 4 băieți, o d-șoară cu­ numele Dunlop, doc­­toreasă în medicină, un alt locotenent cu femeia sa, care trecea de cea mai f­rum­asa în Londra, plus o mulțime de băieți și de fete. In noaptea aceia au­ fost scose din va­luri 14 cadavre: 2 femei, 7 bărbați și 5 băeți. Cei­l­alți oameni au fost răpiți de pești uriași, iar parte au­ fost aruncați de valuri pe țărmuri. Interesant e, că în momentul furtunei se afla pe bord o frumoasă femee cu nu­mele Marena a unui locotenent. Ea a fost apucată de valuri și u­rîtă jos. Femeia a leșinat. Va­lurile au aruncat-o fie ferm, și ea s’a deșceptat după un ceas sănătoasă ca tunul. Regina și santinela Dona Cristina, regi­na Spaniei, într’una din zilele trecute, după de­jun se plimba prin par­cul de la Sevilla. In­trase deja în grădina așa numită „Alcazar“ și rătăcea gânditoare pe sub crengile bătrâ­nilor sicomori. Grădina e forte vastă și regina se rătăcise. Ea eșise pe o ușă din dos a castelului și cum rătăcise trebuia să in­tre pe ușa din față a castelului. Soldatul, care era de pază acolo, când vede pe regina care era îmbrăcată foarte­ simplu, îi întinde baio­­neta spre pept și-i zice : „Unde te duci cocoană ?“ — „Vreau, să intru, în castel !“ — „Nu-i permis !“ — „Dar.... — „Ia ascultă co­­­coană (îi zice soldatul) să fii d-ta chiar regina! și tot nu te las să in­tri și dacă înaintezi un pas iți împlînt baioneta' în pept.“ In momentul acela' apare șambelanul, care' vezând pe regina îi face' un compliment adânci Soldatul observă. Re­gina, se înțelege, că a' rîs cu haz și a dat un' bacșiș bun credincios a­l lui păzitor. Valladolid, întâmplări din țari Spînzuratul din Bârlad Ce o fi împins pas Mihalache Ganea, din Bârlad să-și puie capeți zilelor, nu se știe. Trai­ul destul de bun avea și­ în casă și cu prietenii;1 om cinstit, muncea din greu și-și agonisea cela de trebuință. Mare fu mirarea va­cinilor când îl găsiră, deunăzi, spînzurat de o creacă de la un copac din curtea sa. De câte­va zile îl auzi a fi vecinii zicând : —• M’am săturat de viață! Se crede că vre­o suferință trupească l’a făcut să-și facă seamă. Grozavi nenorociri în Ialomița. Nicolae Ioniță Tureanu, din Moldoveni, plecase la culesul­ porumbului, pe moșia Urziceni. Coliba în care dorm­ia familia se aprinse și trei copii au­ fost aprinși de flăcări: înăbușiți de fum, ei dau să iasă din casă, dar nu pot deschide ușa. Vecinii săriră și stinseră focul, scoțând pe copii, cari însă erau așa de rea pâr­­liți în­cât murise. Mai mulți alții au­ fost răniți de flăcări, Omor din împărțeală Ce să ’i facil... Scrisa’I scrisă!... Nu e în stare omul să sară peste ea. Așa i-a fost, biet, și scrisa lui Corbu, pe numele adevărat Ioniță Ghighilă Ajun, din comuna­ Conțești, județul Muscel, care în ziua 4$

Next