Universul, decembrie 1895 (Anul 13, nr. 284-308)
1895-12-08 / nr. 290
A VI 3 T K ffe B 8 ® R» W ® K*3 IWH Se vindecă sigur și în puțin timp orice tuse, astm, durerea de gît, bronohita, catar, inflamații intestina!". influența, intrebuințând renumitele hapuri da catramină ale 11-iitui Bortelii, premiate la 6 congrese medicale și aprobate de consiliile sanitare superioare al României și al Italiei. O cutie atosta numai 2.95, iar patru cutii, cari sunt destule pentru o cură complectă, lei 10.95. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecesia Administrației ziarului «Universul», se vor refuza ca falsificate. De vînzare în provincie la toate farmaciile și în București la Drogheria centrala M. Stoenescu, strada Academiei, No. 2, la drogheria Ilie Zamfirescu, Orp. Academiei 4 și la farmacia«Ochiul lui Dumnezeu», Victor Türinger, Calea Victoriei No. 154. CRONICA In voiaj de nuntă (Povestire hazlie) Comerciantul Nicu Bogăieanu, din Galați, a plecat astă-vară împreună cu tînăra și frumoasa sa soție Elena, o grecoaică nostimă, cu ochii mari și negri, în voiaj de nuntă în Elveția. Ei și-au lăsat bagagiile la Lucerna și de aci au pornit-o sus pe munți. Seara la 10 ceasuri au ajuns la un otel situat pe un munte. Oțelul era plin de turiști din toate țările și însurățeii abia au mai găsit, o singură odae disponibilă în stagiul cel mai de sus al oțelului. Intrând în odae, ei deschiseră fereastra. Luna plină, mare, călătoare în văzduhul limpede ca argintul, își revărsa razele sale de aur peste pădurile de brad și de stejar și peste lacurile curate și rîurile cristaline; întunericul văilor dădea farmec dealurilor păduroase și fremetele codrilor încântau sufletul. — Ce priveliște încântătoare!—zise Elena. — Și aerul acesta plin de miros de brad ! zise el sărutându’î gurița trandafirie și fruntea albă și netedă ca marmora. — Ah, Nicule, inima mea s’a robit ție și tu ești pentru totd’auna stâpănul vieții mele! — Și tu stăpâna mea, ce zici ? șopti Nicu îmbrățișându-șî cu patimă nevasta. Pe când vorbiau ei de una și de alta, și-și juriu dragoste eternă, Elena începu deodată să rîză și să strige : — Ei, frate... bătrâna ceea era ridicolă de tot ! — Femeea care a venit eu noi aici? — Da... domnișoara bătrână care a stat la masa noastră în Lucerna. Vai de mine ! Ce sulemenită și pudrată era! Dinții îi erau falși, sprincenele vopsite... îmi vine să mor de rîs... Dar știi că mai era la masă și un babalîc. — Sliü ! — Ăla făcea curte bătrânei. Lasă că se și potriveau. Amândoi se puseră pe rîs. Ea îi zise în urmă: — Ascultă Nicule. — Ce e? — Tu mă iubești în adevăr? — Mă mai întrebi așa ceva? — Ah, dragă, me gândesc că va veni o vreme când... Deodată ea se făcu galbenă ca ceara. — Ce ai, iubita mea? — Nimic ! De-ai ști cât te ador! Zicând aceste vorbe ea scoase repede din buzunarul bărbatului carnetul și luând creionul începu să scrie, la lumina lunei. — Bine dragă — zise el — iar însemnezi cheltuielile de peste zi ? — Da, Nicule—respinse tânăra femee și punând degetul la buze, în semn de tăcere, întinse bărbatului carnetul. Nicu citi : Sub patul meu e un individ. Sigur că e un bandit. Taci din gură. Deschide repede ușa, să fugim afară. Luna lumina odaia. Nicu se uită sub pat. Văzu doue cisme mari și auzia deslușit respirația banditului. Acesta începu să miște încet picioarele și se învîrti nițel, pe urmă stătu liniștit, însurățeii erau îngroziți. — Unde-s cheile? scrise în carnet frumoasa femee, tremurând ca varga. El începu să caute prin buzunare. — Nu știe unde se respinse el tot prin scriere. Căutară ei încoace și încolo. Cheile nicăieri. Pe urmă, ca banditul să nu bănuiască nimic, ea zise cu glas tare : Cât de mult te iubesc Nicule ! Dar eu pe tine ! Nu-î așa că priveliștea e admirabilă ? — Ba bine că nu. Elena scrise din nou în carnet. — N’ar fi bine să sunăm clopoțelul ? — Ar fi zadarnic, respinse tot prin scris Nicu, servitorii n’o să poată pătrunde în odae. Banditul ne observă. Ochii lui înflăcărați sunt îndreptați spre noi. Ii văd. Dacă dăm alarma, ne împușcă pe amândouî și scapă la sigur pe fereastră, cu vre-o scărieică pe care desigur o are în buzunar. — Am citit lucruri de felul ăsta într’un roman. Nu putem să facem și noi o frînghioară din niște sforicele pe cari le avem si sa fugim pe fereastră? —5- Dar nu ințelege, frate, că banditul ne observă în toate mișcările și ne omoară pe foc ! — Ah, ce noapte splendidă ! strigă din nou Elena ca să nu ațîțe bănuiala teribilului bandit de sub pat. Nu-i așa că’î splendidă noaptea asta ? — Nu mi se pare așa de frumoasă—respinse Nicu, căruia îi dârdăiau dinții în gură. Ea scrise din nou în carnet. — Dragă Nicule, închemă în garderobă și tu pune mâna pe bandit. — Nu se poate dragă— respinse el tot în scris—vrei să săvârșesc un omor ?7- Dar să ne înțelegem cu el. Poate se mulțumește cu 100 de i. și ne lasă în pace. — Imposibil ! Tot ne omoară,ca să nu-l trădăm. — Bandiții sunt ai dracului. Când ved banii le lasă gura apă și te omoară pentru un gologan. Se făcu o pauză. In urmă Nicu scrise : — N’auzi nimic ? — Mi se pare că aud pe bandit cum sforăe de necaz sub pat. — Nu’i adevărat ! Sferăe cineva în odaea vecină. — Ia ascultă—scrise Elena—să dăm deoparte garderoba, să deschidem ușa și să fugim pe—acolo. — Că bine zici.... — Ascultă dragă—zise el cu glas tare, mi-am lăsat pantofii în odaea vecină , mă duc să-i iau. — Foarte bine faci—respinse femeea. Amândoi deferă dulapul la o parte, deschiseră ușa și intrară în odaea vecină. Ușa aceea era de asemenea încuiată. Nicu căută cheea pe masă. Era întunerec orb. Din întâmplare resturnă o cană mare cu apă. Apa se reversă peste omul care dormia în pat. Acesta se deșteptă din somn și începu să strige din resputere : — Ajutor ! Hoții ! Asasinii ! Chelnerii veniră cu lumânările. Ei aveau la el alte chei pentru toate odăile. * 4 4 Toată încurcătura se deslegă repede spre hazul tuturora. Mușteriul peste care se revărsare cana cu apă era fata bătrână cu care făcuseră însurățeii cunoștință la Lucerna. Și știți cine era banditul ? Un servitor de la otelul acela se îmbătase tun și știind că în oțel mai e o odae disponibilă s’a suit acolo și s’a culcat sub pat, ca să nu’l prinză stăpânul și să nu’l vază cel’alți camarazi. El se culcase pe la ceasurile 9, fără să știe că pe la 110 an să vie mușterii ca să închirieze odaia. Servitorul a fost scos de sub pat și dus afară iar tinerii însurăței s’au culcat liniștiți și au dormit tun până a doua zi târziu. Sora Burma ❖ Atragem atențiunea cititorilor noștri asupra anunciului de pe pag. I-a, cu privire la noul abonament ce deschidem cu Începere de la 15 Decembrie [1895. La abonați se acordă ca premiu patru calendare ale ziarului «Universul» deja apărute, romane ilustrate precum si obiecte In valoare de lei 3000. Premiul se trimite imediat după primirea costului abonamentului din Bucovina (Coresp. particulară a ziarului «Universul» Suceava 3 Decembrie 1895. Sinuciderea unui comisar de poliție din 2 Decembrie, la orele 8 dimineață, s’a găsit mort în cabinetul său din palatul primăriei de aici, comisarul Rudolf Feigel; dînsul avea trei răni de gloanțe în pept. Oamenii au început să strige , s’a adunat lumea , au venit autoritățile. S’au început cercetările și s’a constatat că numitul comisar fusese toată noaptea — 2 precedentă la o petrecere. Dimineața s’a dus la locuința sa. Insă n’a stat mult acolo și a plecat la serviciu, luând cu sine revolverul. La câteva minute după intrarea sa în cabinet, s’au auzit detunăturile. Nenorocitul lasă în urma sa șase copii. Nu se cunosc până acum cauzele acestei drame. V. G. Drama din Dridu (Amănunte) Am spus ieri că satul Dridu-Snagov, de lângă Ferbințî, e în doliu. Opt familii și-au perdut copiii în niște circumstanțe din cele mai fioroase. Ialomița trece în apropiere de cătunul Dridu. Copii din acel sat se duceau adesea acolo de se dedeau pe ghiață. Alaltă era pe la carele 4, mai mulți copii plecară din sat spre rîul Ialomița, dar de astă dată nu s’au mai întors. Victimele sunt în număr de 8 și anume: Alexandru, de 12 ani; Gheorghe, de 10 ani, fiul lui Dumitru Ștefan Scarlat, de 10 ani; Mihai, de 12 ani, fiul lui Panait Costache Constantin de 10 ani, fiul lui Nicolae Costache și Dumitru, ambii de câte 9 ani și fiul lui Tudorache Ștefan. Pe când acești copii se dedeau pe ghiață, o parte din ea se rupe și unul după altul nenorociții cad în apă. Curentul i-a luat și cadavrele au fost duse departe sub ghiața rîului. Se înserează și copiii nu se mai întorc. Părinții sunt cuprinși de bănuială și pleacă spre rîul Ialomița. Tot satul îi urmează. Ajung la locul fatal, văd ghiața ruptă și bănuesc tot tristul adevăr. Atunci încep să plângă, să țipe, femeile își smulg părul, e o jale ce cu greu s’ar putea descrie. In zadar a răscolit eî apa, în zadar au căutat în latul și în lungul rîului; cadavrele micilor copii nu s’au mai putut regăsi. UN SFAT PE ZI Pentru amatorii de porumbei.— De multe ori se întâmplă ca cineva să nu cunoască la o pereche de porumbei, care este bărbat și care este ferice."’ Se întrebuințează mijlocul următor, pentru porumbei, turturele, și alte de aceeași specie. Se ia pasărea de amândouă picioarele și in această pozițiune să i se tragă ciocu; dacă lasă coada în jos este bărbat, dacă ține coada în sus, atunci este femee. Acest mijloc a reușit întotdeauna. UN PROVERB PE ZI Limba prostului e pe limbă iar limba înțeleptului în inimă.__________(armenesc). LUCRURI DIN TOATA LUMEA Ironia progresului sau detronarea calului.—Un ziar din Oregon (Statele Unite) istorisește o scurtă istorie, care nu are meritul de a fi un eveniment, dar care este cu toate acestea foarte instructivă, căci arată revoluția pe care progresele industriei o fac în viața noastră. Ne grăbim a o da cititorilor noștri fără a garanta amănuntele acestei mici drame. «Un om din Dalas posedă un cal și o bicicletă. Este nebun după bicicletă pentru care și-a negligiat calul. «Dar acesta, din lipsă de exerciții, s’a îngrășat și a devenit leneș. Vizitiul a declarat că trebuia cu orice preț să se procure exercițiu calului. «Atunci stăpânul a legat calul de biciclu și astfel face cu el cel puțin 20 de kilometri pe zi, târând după sine pe bietul animal». Altădată calul își plimba stăpânul. Azi rolurile sunt răsturnate. Deci asistăm la detronarea calului. . . Retrâgețea reginei Victoria. Regina Victoria se luptă într-un mod foarte lăudabil cu bătrânețea sa care înaintează; ea dispută inamicului ei terenul pas cu pas, dar că și cedează, aceasta e incontestabil. Majestatea Sa a voit să treacă în revistă detașamentul din batalionul destinat corpului expediționar în contra Achanților, înainte de plecarea acestor trupe pentru Africa. In loc de a merge să inspecteze pe soldați în curtea de onoare a Palatului, după cum ea avea obiceiu, a pus pe oameni să se urce în marele coridor al palatului și acolo suverana i-a trecut în revistă. Gusturile reginei au suferit și ele mari schimbări. Ea preferă azi muzica teatrului și concertele reprezentațiilor dramatice. Săptămâna trecută a făcut să vină la Windsor orchestra Institutului imperial — una din cele mai bune societăți de amatori de muzică din Londra—și a fost foarte încântată de execuția lor. De primăvară regina se va duce negreșit la Nizza, dar ea nu și-a ales încă acolo o reședință. iUCAB11 Venind cum au fost căutate anul trecut jucăriile pentru copii, așa încât la sărbătorile Crăciunului nostru, n’am putut servi pe toți cititorii, fiind-că cea mai mare parte din jucării fuseseră vândute cu ocazia Crăciunului catolic, administrația ,,Universului“ a adus anul acesta o cantitate, așa de mare de jucării (6 vagoane), încât putem asigura că în nici un magazin din țară nu se poate găsi un asemenea mare asortiment. Sunt jucării foarte frumoase cu 10,15, 20, 30, 40, 50, 60 bani până la 100 lei bucata. Rugăm, deci, pe cititorii noștri a nu cumpăra nici o jucărie înainte de a fi vizitat depozitul nostru din strada Brezoianu No. 11 și sucursala din calea Victoriei No. 102. La sucursala din calea Victoriei, fiind localul prea stricit, n’am putut expune decât jucăriile mai fine, prin urmare cine dorește jucării eftine să vie la depozitul central din strada Brezoianu No. 11. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Numele generalului italian Oreste Baratieri, guvernator al coloniei italiene Eritrea din Africa, e cunoscut nu numai în toată Italia, dar și în toată Europa. Generalul Oreste Baratieri s-a născut în Trent. In tinerețe a intrat în trupele conduse de Garibaldi și a luat parte la expediția celor 1000 condusă de Garibaldi. Baratieri a fost înaintat sub locotenent pe câmpul de luptă. Trecând apoi în armata regulată ca ofițer în corpul de vînători, a înaintat repede prin toate gradele militare. Baratieri e unul dintre cei mai distinși militari și mai învățați geografi și strategiști. A scris despre mai multe chestii militare. In anul 1870, când a început răsboiul franco-german, a publicat sub titlul: «Avvenire di Sardegna» (Viitorul Sardiniei) niște scrieri interesante cari au făcut mare zgomot, căci toate observațiile făcute de Baratieri privitoare la acest resboiü, s’au împlinit punct cu punct. Baratieri era atunci unul dintre cei mai tineri căpitani Italieni. Oreste Baratieri a fost în mai multe rînduri deputat și reprezenta pe alegătorii din Breno, în Valcamonica. După căderea cabinetului Giolitti, fiind însărcinat de Zanardelli cu formarea noului minister, dânsul și-a ales ca ministru de externe pe Oreste Baratieri. Combinația lui Zanardelli însă n’a reușit și cabinetul l-a format mai târziu de Crispi. Generalul a avut dese lupte cu abisinienii și în deosebi cu triburile spașilor, pe care le-au bătut cumplit la Senate și în alte localități. După cum se știe, acum câteva zile trupele Italiene (compuse mai mult de indigeni) au fost surprinse la Amba Algi de 20.000 de indigeni care le-au bătut cumplit; în această încăerare a murit și bravul maior Toselli și alți ofițeri de sub comanda lui. Generalul Baratieri a primit ajutoare noul din Italia. Operațiunile au început din nou. Negreșit că revoltanții vor fi biruiți. Pe pagi a numărului nostru de azi dăm portretul generalului Baratieri. Arestarea unei doamne în Fălticeni Camera de punere sub acuzare de pe lângă curtea de apel din Iași, admițând opoziția d-lui procuror general făcută în contra ordonanței judecătorului de instrucție din Fălticeni, prin care se scotea de sub urmărire pe d-na locol-colonel Teodoru pentru faptul că ar fi otrăvit pe soțul său, a ordonat în același timp arestarea acestei doamne și trimiterea ei înaintea curtei cu jurați din Fălticeni. O CUGETARE PE ZI Când începi un lucru, fă’l cu mare băgare de seamă și gândește-te la sfârșit, întrunirea liberalilor ieri s’a ținut în sala Băilor Eforiei întrunirea partidului liberal-național. Lume foarte multă a asistat la această întrunire. La ora 2 și jumătate, întrunirea se deschide sub președinția d-lui Carada, care acordă cuvântul d-lui Giani. D. Giani spune că acum câteva luni liberalii se adunau spre a găsi mijloacele cu cari să lupte în contra guvernului reacționar care era în cârmă, dar azi se adună spre Vineri, 8 Decembrie (20 Decembre)_1995_ a se sfătui cum să facă mai bine ca țara să intre în drepturile ei constituționale. Oratorul adaugă că nu numai că a existat libertatea electorală sub acest guvern, dar încă s’a lăsat mână liberă agenților conservatori și totuși ei n’au putut învinge, ■ceea ce dovedește că țara întreagă este cu Überrali!.. . D. Giani zice că în zadar se încearcă conservatorii ca să asemene actualul cu fostul guvern ; aceasta nu se poate căci actualul regim, prin unanimitatea căpătată în alegeri, a căpătat sancțiunea țerei și a dovedit că nu e un guvern personal, pe când fostul regim prin ingerințe de tot felul abia căpăta majorități. Oratorul termină spunând că conservatorii înțelegeau prin gospodărie comunală căpătuială, pe când liberalii nu vor să facă o astfel de gospodărie ci vor să lucreze pentru că administrația comunală este temelia statului. D. P. Grădișteanu luând cuvântul zice că în bugetul anului acesta este prevăzută suma de 12 milioane și jumătate și va rămâne un deficit de 2 milioane, ceea ce dovedește administrația nenorocită făcută de conservatori. Oratorul adaugă că de ar fi numai atâta, s’ar putea ajunge printr’o sforțare la o echilibrare, dar situația e mai gravă, căci sumele prevăzute în budget nu sunt cele adevărate, așa la anuități între suma prevăzută în buget și cea adevărată, este o diferență de 600.000 de lei. D. Grădișteanu apoi adaugă că sunt alte cheltueli neapărat necesare, cari nu sunt trecute în buget de fosta administrație și aceasta în scopul de a putea face o echilibrare factice. Oratorul citește o scrisoare ce a primit și în care este înjurat că strada Francmasonilor pe unde trec căruțele încărcate cu mărfuri de la gara de Nord este într’o stare deplorabilă fiind necurățată zăpada și răspunde că trecuta administrație a prevăzut numai suma de 20 mii lei pentru curățirea zăpezilor și de aceea comisia interimară, fiind suma prea mică, nu poate ataca această sumă, căci abia suntem la începutul iernei și poate să mai vie zăpezi și să fie nevoie de această sumă. D. R. St. Delavrancea, luând cuvântul, într’un discurs foarte aplaudat, zice că liberalii au triumfat în alegeri libere și spectacolul rușinos al alegerilor conservatoare nu a mai existat. Oratorul adaugă că înșiși conservatorii recunosc prin organele lor că liberalii au triumfat prin alegeri libere, căci între liberali și popor există o mare afinitate, căci aceștia au rădăcini adânci în masa poporului. Astăzi România și-a dat verdictul ei, urmează a spune d. Delavrancea, și acest verdict constitue o pagină de istorie, din care reese încrederea țarei în partidul liberal-național. Oratorul spune că idealul liberalilor este de a rezolva toate problemele naționale și sociale în profitul aspirațiunilor țeren și ridicarea maselor populare la o treaptă mai demnă, mai meritoasă pentru bine-facerea tuturor. D. Delavrancea termină spunând că liberalii își vor face datoria de a înțelege aspirațiile poporului, iar conservatorii vor trebui să-și facă datoria modificându-se după aceste aspirațiuni, căci altfel va dispare din Istoria țerei. Apoi d. Boambă dă citire unei rezoluțiuni prin care cetățenii capitalei recunosc că alegerile s’au îndeplinit în cea mai mare liniște și că numesd o delegațiune a capitalei care să prezinte această moțiune guvernului ca un omagiu de mulțumire pentru alegeri libere. Se deleagă d. Marinescu Bragadiru a propune, această moțiune. La ora 4 fără un sfert se ridică ședința. Deși se numise ea președinte d. Carada,totuși pe la mijlocul întrunire! sosind d. P.S. Aurelian, acesta luat preșidenția. 1 Toată lumea s’a înprăștiat în liniște. _ _ Citiți pa pag. I-a anunciut Premii în valoare de 3000 lei ce se acorda abonaților «Universului», cu începere de la 15 Decembrie curent. .A. 3 — Ce dracu frate... doctorul ton de casă n’are nici o opiniune politică... nu aparține nici unui partid? — Da de unde? De când e doctor nu l’am auzit strigând să trăiască cutare sau cutare... 170 H mn dramatic și de moravuri de Pierre Sales PARTEA A PATRA III O îngropăciune frumoasă întâmplare a făcu ca acest scaun să fie acelașî pe care stătuse Fonteroche cu un an înainte când venise să zică rămas bun marchizei. loan, înainte d’a lua loc pe scaun, puse cutia pe o măsuță la îndemâna marchizei. — lată dovada, d-nă. — Ce conține această cutie, d-le ? loan făcu o mutră supărată și zise cu o ușoară mișcare de supărare : ’— Mă crezi oare capabil, d-nă?... — O desigur că nu, declară dînsa repedi, îmi închipuiam numai că știi, că d. de Fonteroche ți-a arătat... Odie, purtar a d-Lale către mine e așa de delicată încât n’aș avea dreptul să’ți bănuesc discrețimea... — Iți mulțumesc, d-nă, de buna părere ce binevoiești să ai despre delicateța mea. Ar fi adăugat: «Azi», o Insă , el însuși declarase să nu se faca nici o aluziune la trecut. — Din nefericire, d-nă, nici o ocasiune nu mi s’a prezentat ca să’ți dau o dovadă despre mine și în ocasiunea cu care am venit acum aci nu mi-a trebuit decât o corectitudine elementară. Dă-mi voie de altfel să mă uit pe mine însumi căci nu sunt acum decât un aducător de cuvinte. Marchiza se întreba uimită : — Ce, nu știe nimic oare ? N’a ghicit nimic ? Ioan urmă : — D-ta cunoști tot așa de bine ca și mine d-nă, din ziare, chipul în care expedițiunea d-lui de Fonteroche a fost oprită în mersul ei. D. de Fonteroche, foarte viteaz, foarte generos cum era, nu s’a putut opri d’a se zbate din calea ce ’și însemnase, spre a pedepsi pe ucigașii unui explorator care ’i fusese camarad de școală. S’a pedepsit, însă a primit și el unsprezece răni de lance sau de cuțit ; în așa situație a fost nevoit să se întoarcă la coasta Cahettierului unde spera să găsească un vapor spre a se întoarce în Francia; întâmplarea a făcut ca ea să ocup una din cele câteva case în care poate locui un european și în care locuise și d. de Fonteroche mai înainte, când își pregătise expedițiunea. Fiindcă nu era nici un vapor gata de plecare, d. defonteroche a ordonat purtătorilor să -l aducă la mine ; și eu atunci m’am simțit destul de fericit să pot să ’î ofer ospitalitate. — I-am spus, d-le?... Nu îndrăznia să ’și termine întrebarea. — Ce, d-nă ? — Că... d-ta nu erai un strein pentru familia d’Anseraie ?... — N’avea vreme să primească așa destăinuiri, d-nă. Abia dacă ’i remâneau câteva minute ca să ia oarecare disposiție înainte de a’șî da sufletul , căci era deja muribund când l’am culcat în micul meu pat de fer. Cu toate astea, medicul în grabă..., loan povesti constatările doctorului, energia lui Fonteroche în fața mortei, dorința lui d’a se spovedi, sosirea misionarului. Și la cuvintele foarte precise ale lui loan,, marchiza ’și reprezenta căsuța de la Dahomey, amurgul acelei seri care nu aducea pe pământ nici o recoare, odăița aceea cu pereții căptușiți cu rogojini. Și povestirea asta ’î făcea o așa impresie adâncă încât, cu toată mâhnirea de care ’i era coprinsă inima, ochii ei nu lăcrimară câtuși de puțin... — Dar d-ta ’mi vorbești de medic, de preot, d-le... de d-ta însuți nu spui nimic... Ce s’a petrecut între d-voastră amândoi?... — Intre noi, d-nă, s’a petrecut un lucru foarte simplu, anume că d. de Fonteroche a crezut de cuviință să me aleagă drept confident al seu suprem... desigur nu pentru altceva decât că în curând trebuia să mă întorc în Francia... și poate asemenea că’î inspirasem de la prima vedere o mare simpatie. Sunt astfel persoane pe care cineva le iubește sau le urăște de, la cea d’intâiü întâlnire . In scurt, d-nă, d. de Fonteroche m’a întrebat dacă vreau să execut ultimele lui voință. Și m’am angajat să i le aduc la îndeplinire înainte chiar d’a i le cunoaște. Cea d’întâî a fost ca corpul său să fie adus în Francia și îngropat în Paris. A doua m’a tulburat foarte tare : trebuia să’țî dau d-tare, fără știrea nimănui altuia, această cutie. Și în momentul acela n’ai prevestit pe d. de Fonteroche de legăturile... — D-nă, me angajasem pe onoarea mea să nu le destăinuesc niciodată nimănui... un caz de conștiință, foarte grav la care nu avusesem vreme să mă gândesc... D. de Fonteroche ’șî dădea sufletul... In adevăr, chiar în momentul acela a fost cuprins de delir... și din câteva cuvinte ce a pronunțat în delir, am înțeles... — Ai înțeles, d-le ? — Intr’un chip foarte nehotărît, d-nă. Ioan avea să mintă pentru că în delicateța, în generositatea sa, nu voia ca mama Jacquelinei să aibă a rost în fața lui. — Mi s’a părut că d. de Fonteroche se adresa unei persoane pe care o iubea foarte mult, unei femei... și în delirul său trebuie să fi văzut pe acea femee foarte ingrijată căci se încerca să-i alunge temerile. «— Nu te teme de nimic, îi zicea dînsul, o să le trimit marchizei de Auseraie și marchiza o să ți le dea !» D-ta trebue să fi înțelegând acum, d-nă, fără ca eu să-țî mai dau alte explicații, a cui e cutia asta în realitate, deoarece în toată afacerea asta d-ta nu ești decât o intermediară, ca și mine... Misiunea mea e acum terminată, d-nă... Se rădică și salută pe marchiză care era ca prăpădită, ca nimicită de atâta generozitate. Căci dînsa pricepuse frumoasa minciună a bărbatului Jacquelinei. Ioan cunoștea adevărul însă voia să se prefacă că nu’î cunoaște secretul. Dînsa ’i opri cu un gest ușor. — Și d-ta n’ai ghicit cine poate să fie acea persoană? întrebă dînsa. ; — Iți mărturisesc că nici nu m’am încercat să ghicesc așa ceva. — Și onoarea unei femei era închisă în această cutie a cărșî chee o aveai... (Va urma),