Universul, decembrie 1895 (Anul 13, nr. 284-308)

1895-12-08 / nr. 290

A VI 3 T K­ ffe B 8 ® R» W ® K*3 IW­H Se vindecă sigur și în­ puțin timp ori­ce tuse, astm, durerea de gît, bronohita, catar, inflamații intestina!­". influența, intre­­b­uinț­ând renumitele hapuri da catramină ale 11-­iitui Bortelii, premiate la 6 congrese medicale și aprobate de consiliile­ sanitare superioare al României și al Italiei. O cutie atosta numai 2.95, iar patru cutii, cari sunt destule pentru o cură complectă, lei 10.95. Toate cutiile ce nu vor avea în interior o instrucție în limba română cu pecesia Ad­ministrației ziarului «Universul», se vor re­fuza ca falsificate. De vînzare în provincie la toate farma­­ciile și în București la Drogheria c­entrala M. Stoenescu, strada Academiei, No. 2, la drogheria Ilie Zamfire­scu, Orp. Academiei 4 și la farmacia«Ochiul lui Dumnezeu­», Victor Tü­ringer, Calea Victoriei No. 154. CRONICA In voiaj­ de nuntă (Povestire hazlie) Comerciantul Nicu Bogăieanu, din Galați, a plecat astă-vară împreună cu tînăra și fru­moasa sa soție Elena, o grecoaică nostimă, cu ochii mari și negri, în voiaj de nuntă în Elveția. Ei și-au lăsat bagagii­le la Lucerna și de aci au pornit-o sus pe munți. Seara la 10 ceasuri au ajuns la un otel situat pe un munte. Oțelul era plin de turiști din toate țările și însurățeii abia au mai găsit, o singură odae disponibilă în stagiul cel mai de sus al oțelului. Intrând în odae, ei deschiseră fereastra. Luna plină, mare, călătoare în văzduhul lim­pede ca argintul, își revărsa razele sale de aur peste pădurile de br­ad și de stejar și peste lacurile curate și rîurile cristaline; întunericul văilor dădea farmec dealuri­lor păduroase și fremetele codrilor încân­tau sufletul. — Ce priveliște încântătoare!—zise Elena. — Și aerul acesta plin de miros de brad ! zise el sărutându’î gurița trandafirie și frun­tea albă și netedă ca marmora. — Ah, Nicule, inima mea s’a robit ție și tu ești pentru tot­d’a­una stâpănul vieții mele! — Și tu stăpâna mea, ce zici ? șopti Nicu îmbrățișându-șî cu patimă nevasta. Pe când vorbiau ei de una și de alta, și-și juriu dragoste eternă, Elena începu de­odată să rîză și să strige : — Ei, frate... bătrâna ceea era ridicolă de tot ! — Femeea care a venit eu noi aici? — Da... domnișoara bătrână care a stat la masa noastră în Lucerna. Vai de mine ! Ce sulemenită și pudrată era! Dinții îi erau falși, sprincenele vopsite... îmi vine să mor de rîs... Dar știi că mai era la masă și un babalîc. — Sliü ! — Ăla făcea curte bătrânei. Lasă că se și potriveau. Amândoi se puseră pe rîs. Ea îi zise în urmă: — Ascultă Nicule. — Ce e? — Tu mă iubești în adevăr? — Mă mai întrebi așa ceva? — Ah, dragă, me gândesc că va veni o vreme când... De­odată ea se făcu galbenă ca ceara. — Ce ai, iubita mea? — Nimic ! De-ai ști cât te ador! Zicând aceste vorbe ea scoase repede din buzunarul bărbatului carnetul și luând cre­ionul începu să scrie, la lumina lunei. — Bine dragă — zise el — iar însemnezi cheltuielile de peste zi ? — Da, Nicule—respinse tânăra femee și punând degetul la buze, în semn de tăcere, întinse bărbatului carnetul. Nicu citi : Sub patul meu e un individ. Sigur că e un bandit. Taci din gură. Deschide repede ușa, să fugim afară. Luna lumina odaia. Nicu se uită sub pat. Văzu doue cisme mari și auzia deslușit res­pirația banditului. Acesta începu să miște încet picioarele și se învîrti nițel, pe urmă stătu liniștit, însurățeii erau îngroziți. — Unde-s cheile? scrise în carnet fru­moasa femee, tremurând ca varga. El începu să caute prin buzunare. — Nu știe unde­ se respinse el tot prin scriere. Căutară ei în­coace și în­colo. Cheile ni­căieri. Pe urmă, ca banditul să nu bănu­iască nimic, ea zise cu glas tare : Cât de mult te iubesc Nicule ! Dar eu pe­ tine ! Nu-î așa că priveliștea e admirabilă ? — Ba bine că nu. Elena scrise din nou­ în carnet. — N’ar fi bine să sunăm clopoțelul ? — Ar fi zadarnic, respinse tot prin scris Nicu, servitorii n’o să poată pătrunde în o­­dae. Banditul ne observă. Ochii lui înflăcă­rați sunt îndreptați spre noi. Ii văd. Dacă dăm alarma, ne împușcă pe amândouî și scapă la sigur pe fereastră, cu vre-o scări­­eică pe care de­sigur o are în buzunar. — Am citit lucruri de felul ăsta într’un roman. Nu putem să facem și noi o frîn­­ghioară din niște sforicele pe cari­ le avem si sa fugim pe fereastră? —5- Dar nu ințelege, frate, că banditul ne observă în toate mișcările și ne omoară pe foc ! — Ah, ce noapte splendidă ! strigă din nou­ Elena ca să nu ațîțe bănuiala teribilu­lui bandit de sub pat. Nu-i așa că’î splen­didă noaptea asta ? — Nu mi se pare așa de frumoasă—res­pinse Nicu, căruia îi dârdăiau dinții în gură. Ea scrise din nou în carnet. — Dragă Nicule, înche­mă în garderobă și tu pune mâna pe bandit. — Nu se poate dragă— respinse el tot în scris—vrei să săvârșesc un omor ?­­7- Dar să ne înțelegem cu el. Poate se mulțumește cu 100 de i­. și ne lasă în pace. — Imposibil ! Tot ne omoară,­­ca să nu-l trădăm. — Bandiții sunt ai dracului. Când ved banii le lasă gura apă și te omoară pentru un gologan. Se făcu o pauză. In urmă Nicu scrise : — N’auzi nimic ? — Mi se pare că aud pe bandit cum sforăe de necaz sub pat. — Nu’i adevărat ! Sferăe cine­va în odaea vecină. — Ia ascultă—scrise Elena—să dăm deo­parte garderoba, să deschidem ușa și să fugim pe—acolo. — Că bine zici.... — Ascultă dragă—zise el cu glas tare, mi­-am lăsat pantofii în odaea vecină , mă duc să-i iau. — Foarte bine faci—respinse femeea. Amândoi deferă dulapul la o parte, des­chiseră ușa și intrară în odaea vecină. Ușa aceea era de asemenea încuiată. Nicu căută cheea pe masă. Era întunerec orb. Din întâmplare resturnă o cană mare cu apă. Apa se reversă peste omul care dormia în pat. Acesta se deșteptă din somn și începu să strige din resputere : — Ajutor ! Hoții ! Asasinii ! Chelnerii veniră cu lumânările. Ei aveau la el alte chei pentru toate odăile. * 4 4 Toată încurcătura se deslegă repede spre hazul tuturora. Mușteriul peste care se revărsare cana cu apă era fata bătrână cu care făcuseră însurățeii cunoștință la Lucerna. Și știți cine era banditul ? Un servitor de la otelul acela se îmbă­­tase tun și știind că în oțel mai e o odae disponibilă s’a suit acolo și s’a culcat sub pat, ca să nu’l prinză stăpânul și să nu’l vază ce­­l’alți camarazi. El se culcase pe la ceasurile 9, fără să știe că pe la­ 110 an să vie mușterii ca să în­chirieze odaia. Servitorul a fost scos de sub pat și dus afară iar tinerii însurăței s’au culcat liniștiți și au dormit tun până a doua zi târziu­. Sora Burma ❖ Atragem atențiunea cititorilor noștri a­­supra anunciului de pe pag. I-a, cu privire la noul abonament ce deschidem cu Înce­pere de la 15 Decembrie [1895. La abonați se acordă ca premiu patru calendare ale ziarului «Universul» deja apărute, romane ilustrate precum si obiecte In valoare de lei 3000. Premiul se trimite imediat după primirea costului abonamentului­ din Bucovina (Coresp. particulară a ziarului «Universul­» Suceava 3 Decembrie 1895. Sinuciderea unui comisar de poliție din 2 Decembrie, la orele 8 dimineață, s’a găsit mort în cabinetul său din palatul primăriei de aici, comisarul Rudolf Feigel; dînsul avea trei răni de gloanțe în pept. Oamenii au început să strige , s’a adunat lumea , au venit autoritățile. S’au început cercetările și s’a constatat că numitul comisar fusese toată noaptea — 2 precedentă la o petrecere. Dimineața s’a dus la locuința sa. Insă n’a stat mult acolo și a plecat la serviciu, luând cu sine re­volverul. La câte­va minute după intrarea sa în cabinet, s’au auzit detunăturile. Nenorocitul lasă în urma sa ș­ase copii. Nu se cunosc până acum cauzele acestei drame. V. G. Drama din Dridu (Amănunte) Am spus ieri că satul Dridu-Snagov, de lângă Ferbințî, e în­ doliu. Opt familii și-au perdut copiii în niște circumstanțe din cele mai fioroase. Ialomița trece în apropiere de cătunul Dridu. Copii din acel sat se duceau adesea acolo de se dedeau pe ghiață. Alaltă­ era pe la carele 4, mai mulți copii plecară din sat spre rîul Ialomița, dar de astă dată nu s’au mai întors. Victimele sunt în număr de 8 și anume: Alexandru, de 12 ani; Gheorghe, de 10 ani, fiul lui Dumitru Ștefan Scarlat, de 10 ani; Mihai, de 12 ani, fiul lui Panait Cos­­tache Constantin de 10 ani, fiul lui Nico­­lae Costache și Dumitru, ambii de câte 9 ani și fiul lui Tudorache Ștefan. Pe când acești copii se dedeau pe ghiață, o parte din ea se rupe și unul după altul nenorociții cad în apă. Curentul i-a luat și cadavrele au fost duse departe sub ghiața rîului. Se înserează și copiii nu se mai­­ întorc. Părinții sunt cuprinși de bănuială și pleacă spre rîul Ialomița. Tot satul îi urmează. Ajung la locul fatal, văd ghiața ruptă și bănuesc tot tristul adevăr. Atunci încep să plângă, să țipe, femeile își smulg părul, e o jale ce cu greu s’ar putea descrie. In zadar a răscolit eî apa, în zadar au căutat în latul și în lungul rîului; cadavre­le micilor copii nu s’au mai putut regăsi. UN SFAT PE ZI Pentru amatorii de porumbei.— De multe ori se întâmplă ca cine­va să nu cu­noască la o pereche de porumbei, care este bărbat și care este ferice­."’ Se întrebuințează mijlocul următor, pen­tru porumbei, turturele, și alte de aceeași specie. Se ia pasărea de amândouă picioarele și in această pozițiune să i se tragă ciocu; dacă lasă coada în jos este bărbat, dacă ține coada în sus, atunci este femee. Acest mij­loc a reușit în­tot­deauna. UN PROVERB PE ZI Limba prostului e pe limbă iar limba în­­țeleptului în inimă.__________(armenesc). LUCRURI DIN TOATA LUMEA Ironia progresului sau detronarea ca­lului.—Un ziar din Oregon (Statele Unite) istorisește o scurtă istorie, care nu are me­ritul de a fi un eveniment, dar care este cu toate acestea foarte instructivă, căci a­­rată revoluția pe­ care­ progresele industriei o fac în viața noastră. Ne grăbim a o da cititorilor noștri fără a garanta amănuntele acestei mici drame. «Un om din Dalas posedă un cal și o bi­cicletă. Este nebun după bicicletă pentru care și-a negligiat calul. «Dar acesta, din lipsă de exerciți­i, s’a în­grășat și a devenit leneș. Vizitiul a declarat că trebuia cu ori­ce preț să se procure e­­xercițiu calului. «Atunci stăpânul a legat calul de biciclu și ast­fel face cu el cel puțin 20 de kilo­metri pe zi, târând după sine pe bietul ani­mal». Altă­dată calul își plimba stăpânul. Azi rolurile sunt răsturnate. Deci asistăm la detronarea calului. . . Retrâgețea reginei Victoria.­­ Regina Victoria se luptă într-un mod foarte lăuda­bil cu bătrânețea sa care înaintează; ea dis­pută inamicului ei terenul pas cu pas, dar că și cedează, aceasta e incontestabil. Majestatea Sa a voit să treacă în revistă detașamentul din batalionul destinat corpu­lui expediționar în contra Achanților, îna­inte de plecarea acestor trupe pentru Africa. In loc de a merge să inspecteze pe sol­dați în curtea de onoare a Palatului, după cum ea avea obiceiu, a pus pe oameni să se urce în marele coridor al palatului și acolo suverana i-a trecut în revistă. Gusturile reginei au suferit și ele mari schimbări. Ea preferă azi muzica teatrului și con­certele reprezentațiilor dramatice. Săptămâna trecută a făcut să vină la Windsor orchestra Institutului imperial — una din cele mai bune societăți de amatori de muzică din Londra—și a fost foarte în­cântată de execuția lor. De primă­vară regina se va duce ne­greșit la Nizza, dar ea nu și-a ales încă a­­colo o reședință. i­U­C­A­B11 Venind cum au fost căutate anul trecut ju­căriile pentru copii, așa în­cât la sărbătorile Crăciunului nostru, n’am putut servi pe toți ci­titorii, fiind-că cea mai mare parte din ju­cării fuseseră vândute cu ocazia Crăciunului catolic, administrația ,,Universului“ a adus anul acesta o cantitate, așa de mare de jucă­rii (6 vagoane), în­cât putem asigura că în nici un magazin din țară nu se poate găsi un asemenea mare asortiment. Sunt jucării foarte frumoase cu 10,15, 20, 30, 40, 50, 60 bani până la 100 lei bucata. Rugăm, deci, pe cititorii noștri a nu cum­păra nici o jucărie înainte de a fi vizitat de­pozitul nostru din strada Brezoianu No. 11 și sucursala din calea Victoriei No. 102. La sucursala din calea Victoriei, fiind lo­calul prea stricit, n’am putut expune de­cât jucăriile mai fine, prin urmare cine dorește jucării eftine să vie la depozitul central din strada Brezoianu No. 11. ILUSTRAȚIA NOASTRĂ Numele generalului italian Ores­te Bara­­tieri, guvernator al coloniei italiene Eri­trea din Africa, e cunoscut nu numai în toată Italia, dar și în toată Europa. Generalul Oreste Baratieri s-a născut în Trent. In tinerețe a intrat în trupele con­duse de Garibaldi și a luat parte la expe­diția celor 1000 condusă de Garibaldi. Ba­ratieri a fost înaintat sub­ locotenent pe câmpul de luptă. Trecând apoi în armata regulată ca ofițer în corpul de vînători, a înaintat repede prin toate gradele militare. Baratieri e unul dintre cei mai distinși militari și mai învățați geografi și strategi­­ști. A scris despre mai multe chestii mili­tare. In anul 1870, când a început răsboiul franco-german, a publicat sub titlul: «Avve­­nire di Sardegna» (Viitorul Sardiniei) niște scrieri interesante cari au făcut mare zgo­­mot, căci toate observațiile făcute de Ba­ratieri privitoare la acest resboiü, s’au îm­plinit punct cu punct. Baratieri era atunci unul dintre cei mai tineri căpitani Italieni. Oreste Baratieri a fost în mai multe rîn­­duri deputat și reprezenta pe alegătorii din Breno, în Valcamonica. După căderea cabinetului Giolitti, fiind însărcinat de Zanardelli cu formarea noului minister, dânsul și-a ales ca ministru de externe pe Oreste Baratieri. Combinația lui Zanardelli însă n’a reușit și cabinetul l-a for­mat mai târziu de Crispi. Generalul a avut dese lupte cu abisinie­­nii și în deosebi cu triburile spașilor, pe care le-au bătut cumplit la Senate și în alte localități. După cum se știe, acum câte­va zile tru­pele Italiene (compuse mai mult de indi­geni) au fost surprinse la Amba­ Algi de 20.000 de indigeni care le-au bătut cum­plit; în această încăerare a murit și bravul ma­ior Toselli și alți ofițeri de sub comanda lui. Generalul Baratieri a primit ajutoare noul din Italia. Operațiunile au început din nou­. Negreșit că revoltanții vor fi biruiți. Pe pag­­i a numărului nostru de azi dăm portretul generalului Baratieri. Arestarea unei doamne în Făl­ticeni Camera de punere sub acuzare de pe lângă curtea de apel din Iași, admițând o­­poziția d-lui procuror general făcută în contra ordonanței judecătorului de instruc­ție din Fălticeni, prin care se scotea de sub urmărire pe d-na locol-colonel Teodoru pentru faptul că ar fi otrăvit pe soțul său, a ordonat în același timp arestarea acestei doamne și trimiterea ei înaintea curtei cu jurați din Fălticeni. O CUGETARE PE ZI Când începi un lucru, fă’l cu mare bă­gare de seamă și gândește-te la sfârșit, întrunirea liberalilor ieri s’a ținut în sala Băilor Eforiei întru­nirea partidului liberal-național. Lume foarte multă a asistat la această întrunire. La ora 2 și jumătate, întrunirea se des­chide sub președinția d-lui Carada, care a­­cordă cuvântul d-lui Giani. D. Giani spune că acum câte­va luni li­beralii se adunau spre a găsi mijloacele cu cari să lupte în contra guvernului reacțio­nar care era în cârmă, dar azi se adună spre Vineri, 8 Decembrie (20 Decembre)_1995_ a se sfătui cum să facă mai bine ca țara să intre în drepturile ei constituționale. Oratorul adaugă că nu numai că a existat libertatea electorală sub acest guvern, dar încă s’a­ lăsat mână liberă agenților conser­vatori și totuși ei n’au putut învinge, ■ceea ce dovedește că țara întreagă este cu Über­rali!.. . D. Giani zice că în zadar se încearcă con­servatorii ca să asemene actualul cu fostul guvern ; aceasta nu se poate căci ac­tualul regim, prin unanimitatea căpătată în alegeri, a căpătat sancțiunea țerei și a do­vedit că nu e un guvern personal, pe când fostul regim prin ingerințe de tot felul abia căpăta majorități.­­ Oratorul termină spunând că conserva­torii înțelegeau­­ prin gospodărie comunală căpătuială, pe când liberalii nu vor să facă o ast­fel de gospodărie ci vor să lucreze pentru că administrația comunală este te­melia statului. D. P. Grădișteanu luând cuvântul zice că în bugetul anului acesta este prevăzută suma de 12 milioane și jumătate și va ră­mâne un deficit de 2 milioane, ceea ce do­vedește administrația nenorocită făcută de conservatori. Oratorul adaugă că de ar fi numai atâta, s’ar putea ajunge printr’o sforțare la o e­­chilibrare, dar situația e mai gravă, căci sumele prevăzute în budget nu sunt cele a­­devărate, așa la anuități între suma prevă­zută în buget și cea adevărată, este o dife­rență de 600.000 de lei. D. Grădișteanu apoi adaugă că sunt alte cheltueli neapărat necesare, cari nu sunt trecute în buget de fosta administrație și aceasta în scopul de a putea face o echili­brare factice. Oratorul citește o scrisoare ce a primit și în care este înjurat că strada Francma­sonilor pe unde trec căruțele încărcate cu mărfuri de la gara d­e Nord este într’o stare deplorabilă fiind necurățată zăpada și răs­punde că trecuta administrație a prevăzut numai suma de 20 mii lei pentru curățirea zăpezilor și de aceea comisia interimară, fiind suma prea mică, nu poate ataca această sumă, căci abia suntem la începutul iernei și poate să mai vie zăpezi și să fie nevoie de această sumă. D. R. St. Delavrancea, luând cuvântul, într’un discurs foarte aplaudat, zice că libe­ralii au triumfat în alegeri libere și specta­colul rușinos al alegerilor conservatoare nu a mai existat. Oratorul adaugă că înșiși conservatorii re­cunosc prin organele lor că liberalii au triumfat prin alegeri libere, căci între libe­rali și popor există o mare afinitate, căci aceștia au rădăcini adânci în masa popo­rului. Astă­zi România și-a dat verdictul ei, ur­mează a spune d. Delavrancea, și acest verdict constitue o pagină de istorie, din care reese încrederea țarei în partidul li­beral-național. Oratorul spune că idealul liberalilor este de a rezolva toate problemele naționale și sociale în profitul aspirațiunilor țeren și ri­dicarea maselor populare la o treaptă mai demnă, mai meritoasă pentru bine-facerea tuturor. D. Delavrancea termină spunând că libe­ralii își vor face datoria de a înțelege aspi­rațiile poporului, iar conservatorii vor tre­bui să-și facă datoria modificându-se după aceste aspirațiuni, căci alt­fel va dispare din Istoria țerei. Apoi d. Boambă dă citire unei rezoluți­­uni prin care cetățenii­ capitalei recunosc că alegerile s’au îndeplinit în cea mai mare li­niște și că numesd o delegațiune a capita­lei care să prezinte­­ această moțiune guver­nului ca un omagiu de mulțumire pentru alegeri libere. Se deleagă d. Marinescu Bragadiru a propune, această moțiune.­ La ora 4 fără un sfert se ridică ședința. De­și se numise ea președinte d. Carada,­­totuși pe la mijlocul întrunire! sosind d. P.­­S. Aurelian, acesta luat preșidenția. 1 Toată lumea s’a înprăștiat în liniște. _ _ Citiți pa pag. I-a anunciut Pre­mii­ în valoare de 3000 lei ce se a­­corda abonaților «Universului», cu în­cepere de la 15 Decembrie curent. .A. 3 — Ce dracu frate... doctorul ton de casă n’are nici o opiniune politică... nu aparține nici unui partid? — Da de unde? De când e doctor nu l’am auzit strigând să trăiască cutare sau cutare... 170 H m­n dramatic și de moravuri de Pierre Sales PARTEA A PATRA III O îngropăciune frumoasă întâmplare a făcu ca acest scaun să fie a­­celașî pe care stătuse Fonteroche cu un an înainte când venise să zică rămas bun mar­chizei. loan, înainte d’a lua loc pe scaun, puse cutia pe o măsuță la îndemâna marchizei. —­ lată dovada, d-nă. — Ce conține această cutie, d-le ? loan făcu o mutră supărată și zise cu o ușoară mișcare de supărare : ’— Mă crezi oare capabil, d-nă?... — O de­sigur că nu, declară dînsa re­pedi, îmi închipuiam numai că știi, că d. de Fonteroche ți-a arătat... O­­d­ie, purta­­r a d-Lale către mine e așa de delicată în­cât n’aș avea dreptul să’ți bănuesc discreți­­mea... — Iți mulțumesc, d-nă, de buna părere ce bine­voiești să ai despre delicateța mea. Ar fi adăugat: «Azi», o Insă , el însuși declarase să nu se­ f­aca nici o aluziune la trecut. — Din nefericire, d-nă, nici o ocasiune nu mi s’a prezentat ca să’ți dau o dovadă despre mine și în ocasiunea cu care am venit acum aci nu mi-a trebuit de­cât o co­rectitudine elementară. Dă-mi voie de alt­fel să mă uit pe mine însu­mi căci nu sunt a­­cum de­cât un aducător de cuvinte. Marchiza se întreba uimită : — Ce, nu știe nimic oare ? N’a ghicit ni­mic ? Ioan urmă : — D-ta cunoști tot așa de bine ca și mine d-nă, din ziare, chipul în care expedițiunea d-lui de Fonteroche a fost oprită în mersul ei. D. de Fonteroche, foarte viteaz, foarte generos cum era, nu s’a putut opri d’a se zbate din calea ce ’și însemnase, spre a pe­depsi pe ucigașii unui explorator care ’i fu­sese camarad de școală. S’a pedepsit, însă a primit și el unspre­zece răni de lance sau de cuțit ; în așa si­tuație a fost nevoit să se întoarcă la coasta Cahettierului unde spera să găsească un va­por spre a se întoarce în Francia; întâmplarea a făcut ca ea să ocup una din cele câte­va case în care poate locui un european și în care locuise și d. de Fon­teroche mai înainte, când își pregătise ex­pedițiunea.­­ Fiind­că nu era nici un vapor gata de plecare, d. de­fonteroche a ordonat purtă­torilor să -l aducă la mine ; și eu atunci m’am simțit destul de fericit să pot să ’î ofer ospitalitate. — I-am spus, d-le?... Nu îndrăznia să ’și termine întrebarea. — Ce, d-nă ? — Că... d-ta nu erai un strein pentru fa­milia d’Anseraie ?... — N’avea vreme să primească așa des­tăinuiri, d-nă. Abia dacă ’i remâneau câte­va minute ca să ia oare­care disposiție îna­inte de a’șî da sufletul , căci era deja mu­ribund când l’am culcat în micul meu­ pat de fer. Cu toate astea, medicul în grabă..., loan povesti constatările doctorului, ener­gia lui Fonteroche în fața mortei, dorința lui d’a se spovedi, sosirea misionarului. Și la cuvintele foarte precise ale lui loan,, marchiza ’și reprezenta căsuța de la Daho­mey, amurgul acelei seri care nu aducea pe pământ nici o recoare, odăița aceea cu pereții căptușiți cu rogojini. Și povestirea asta ’î făcea o așa impresie adâncă în­cât, cu toată mâhnirea de care ’i era coprinsă inima, ochii ei nu lăcrimară câtuși de puțin... — Dar d-ta ’mi vorbești de medic, de preot, d-le... de d-ta însuți nu spui nimic... Ce s’a petrecut între d-voastră amândoi?... — Intre noi, d-nă, s’a petrecut un lucru foarte simplu, anume că d. de Fonteroche a crezut de cuviință să me aleagă drept confident al seu suprem... de­sigur nu pen­tru alt­ceva de­cât că în curând trebuia să mă întorc în Francia... și poate asemenea că’î inspirasem de la­ prima vedere o mare simpatie. Sunt ast­fel persoane pe care cine­va le iubește sau le urăște de, la cea d’intâiü în­tâlnire . In scurt, d-nă, d. de Fonteroche m’a în­trebat dacă vreau să execut ultimele lui vo­ință. Și m’am angajat să i le aduc la înde­plinire înainte chiar d’a i le cunoaște. Cea d’întâî a fost ca corpul său să fie a­­dus în Francia și îngropat în Paris. A doua m’a tulburat foarte tare : trebuia să’țî dau d-tare, fără știrea nimănui altuia, această cutie.­­ Și în momentul acela n’ai prevestit pe d. de Fonteroche de legăturile... — D-nă, me angajasem pe onoarea mea să nu le destăinuesc nici­odată nimănui... un caz de conștiință, foarte grav la care nu a­­vusesem vreme să­ mă gândesc... D. de Fonteroche ’șî dădea sufletul... In adevăr, chiar în momentul acela a fost cuprins de delir... și din câte­va cuvinte ce a pronun­țat în delir, am înțeles... — Ai înțeles, d-le ? — Intr’un chip foarte nehotărît, d-nă. Ioan avea să mintă pentru că în delica­­teța, în generositatea sa, nu voia ca mama Jacquelinei să aibă a rost în fața lui. — Mi s’a părut că d. de Fonteroche se adresa unei persoane pe care o iubea foarte mult, unei femei... și în delirul său tre­buie să fi văzut pe acea femee foarte in­­grijată căci se încerca să-i alunge temerile. «— Nu te teme de nimic, îi zicea dîn­sul, o să le trimit marchizei de Auseraie și marchiza o să ți le dea !» D-ta trebue să fi înțelegând acum, d-nă, fără ca eu să-țî mai dau alte explicații, a cui e cutia asta în realitate, de­oare­ce în toată afacerea asta d-ta nu ești de­cât o intermediară, ca și mine... Misiunea mea e acum terminată, d-nă... Se rădică și salută pe marchiză care era ca prăpădită, ca nimicită de atâta generozi­tate. Căci dînsa pricepuse frumoasa min­ciună a bărbatului Jacquelinei. Ioan cunoștea adevărul însă voia să se prefacă că nu’î cunoaște secretul. Dînsa ’i opri cu un gest ușor. — Și d-ta n’ai ghicit cine poate să fie acea persoană? întrebă dînsa. ; — Iți mărturisesc că nici nu m’am încercat să ghicesc așa ceva. — Și onoarea unei femei era închisă în­ această cutie a cărșî chee o aveai... (Va urma),

Next