Universul, noiembrie 1896 (Anul 14, nr. 259-284)

1896-11-26 / nr. 280

Universul No. 280. BepgHweg!ag!W‘'^>.]-?»°!^i Un strigăt unanim de: «Trăiască Spania» ! «Trăiască Cuba spaniolă» ! au răspuns la aceste cuvinte. Numele subscriitorilor «Gazeta oficială» a Început a publica numele subscr­iitorilor și printre aceștia trebue să men­ționăm pe infanta Maria Teresa și prințesa As­­turia, surori ale regelui Alfons, cea d’Intern a lu­at obligațiuni în valoare de 300 mii de lei și cea de a doua de 200 mii lei. Trimețend aceas­tă sumă guvernatorului Bănceî, regina regentă a trimis și o scrisoare în care spune că’I pare foarte rău că nu poate să contribue personal la o mai bună reușită a împrumutului național, dar a voit ca fiicele ei să contribue cu banii ce ele economisiseră. „ După numele micilor surori ale regelui, figu­rează acel al Infantei Isabela, mătușa lor, care a subscris 250 de mii de lei, regretând că nu poate mai mult. Tot pe această listă se afli numele președin­telui de consiliu și al nevestei sale, cu 312.500 lei ; al președintelui Senatului cu 3 milioane ; al ministrului de colonii cu 50 mii lei; al mar­chizului De Bornos cu 10 milioane, etc. O­ particularitate care merită de a fi relevată e faptul că numărul femeilor, care au participat la împrumut, întrece cu mult pe cel al bărba­ților. O curioasă socoteală și spre a termina cu privire la aceste mi­lioane de lei—cu totul fantastică pentru noi să­racii ! — ve­trimet o curioasă socoteală, datorită nimănui altuia de­cât ministrului de interne. «Fiind­că fie­care «pesetas» (lei­ spaniol) cân­tărește 5 grame, cele 600 de milioane, aproape, care au fost subscrise, vor cântări trei milioane d­e chilograme. Și cum încărcătura maximă pe care o admite un vagon de drum de set­e de 10 mii chilograme, ast­fel e evident că vor tre­bui spre a transporta cele 600 de milioane, 300 de vagoane. Regulamentele drumului de fer, însă, nu permit ca un tren să aibă mai mult de­cât 15 vagoane de marfă; se poate deci afirma că au intrat zilele din urmă în Banca Spaniei 20 de trenuri încărcate cu argint.» Valadolid. TUSEA un ase ma­i găsește ori­ ce tuse, influență, astm, laringită, du­rere de gât, bronh­ită, catar, inflamații in­testinale, toate aceste boale se vindecă în scurt timp întrebuințând renumitele capuri de CATRAMINA, ale celebrului doctor Bertelli din Milan, premiate la 6 congrese medicale cu medalii de aur și diplome de onoare, aprobate și de consiliile sanitare superioare al României și al Italiei. Lei 2.95 cutii.—Palm cutii, care se vînd numai cu lei 10.9­5, sunt in de-ajuns pen­tru o cură complectă. Toate cutiile ce nu vor avea în interiorul lor o instrucție în limba română cu ștam­pila administrației ziarului «Universul», se vor refuza ca falsificare.­­— De vânzare in provincie la toate farmaciile și in București la drogueria centrală Mihail Stoenescu, str. Academiei No. 2 ; la drogueria Ilie Zamfi­­rescu, str. Academiei No. 4; la farmacia «Ochiul lui Dumnezeu», calea Victoriei No. 154 ; la drogueria Paltini, calea Văcărești, și la drogueria la «Găinile Negru» Ion Telzfi, strada Lipscani, București.______ — Cum ? după ce mi-am făcut rușij­ea asta vrei acum să’țî dați joc de mine ? zise Astor ținendu-se cu mâinile de spate. — De loc , mă jur pe onoarea mea. As­cultă să’țî spun, eu, înainte d’a angaja pe cine­va, treime să văd dacă poate suferi o aruncare în stradă , pentru că, vezî d-ta, muștereiî mei nu sunt de loc blânzi. D-ta am făcut proba și mi-aî plăcut. Te rog să primești angajamentul și n’o să te căești. Astor se angaja și munci cu atâta silință, în­cât, după doi ani, avea un mic capital. Cu acest capital se apucă de negustoria de blănuri și avu așa noroc, în­cât, după alți câți­va ani, poseda un mare magazin de blănuri scumpe în cea mai frecventată stradă din New­ York. Intr’o zi se afla în prăvălie, când iată d. Withson, care ’i salută și ’î scutură mâna cu tărie. — Spune-mi, d-le Astor, zise densul, e adevărat că agenții d-tale cari cumpără blă­nuri de la indieni, câștigă așa de mulți bani ? — Da, un agent vrednic câștigă la mine 25 mii de franci pe an, răspunse Astor. — Să fie cu putință, esclamă Wibhson. Apoi atunci eu vreau­ să fiu cu plăcere a­­gentul d-lale. Dau dracului fabrica de ra­chiuri. De când ai plecat d-ta nu mi-a mers de­loc bine O să mă duc și eu la indieni să cumpăr blănuri... •— Vorbești serios? — Te ’ndoești ? Astor se întoarse spre ușă și strigă : — Bob ! Un negru uriaș întră în cameră. — Să dai domnului 25 de lovituri la spate cu targa de bambu. D. Withson crezu că e o glumă și sim­eni într’un rîs sgomotos. Insă când negrul începu să ’î care la spate, făcu așa de mare gălăgie, în­cât Astor ordonă negrului să se oprească, de la a cincea lovitură. — îmi pare foarte rău, d-le Wibhson, zise Astor, însă nu ești pentru a face pe agen­tul com­­erci­al intre indiani. Asta a fost numai o presă mică. Dar in apus, la pieile roșii, se dau bătăi cu mult mai spravene și ele trebuesc ne­apărat suferite pentru bunul mers al afacerilor comerciale. Tocmai acum ișî aminti Withson de trânteala pe care o dăduse lui Astor cu ze­ce ani înainte. Se mângâia curând de cele cinci lovituri de bambu, căci căpăta un loc bun în întinsa prăvălie a lui Astor. Acest Astor a devenit unul din cei mai mari bogătași ai Americei. West «*£»»*■«>» UN PROVERB PE ZI Surîsul face să iasă în relief colții oa­menilor. (Chinez)­ ­ 2 — C­R­OJ­J­I C­A Negustori americani D. Withson, un mare fabricant de rachi­uri din New-York, stătea în contuarul său când i se anunță vizita unui taler care tre­buia să­ vorbească despre lucruri impor­tante. — Să­ intre ! strigă fabricantul, îndată apăru în fața sa un tîner înalt, svelt, cu mutră inteligentă. — Eu m­e numesc Astor, zise dinsul, sunt cojocar, însă nu’mi merge bine treaba, vreau­ să mă încerc în negustoria cu rachiurile. O să umblu prin oraș cu probe din rachi­­­urile d-tale. Poate că nu am destulă price­pere, dar o să învăț. — John, strigă Withson, fără să mai a­­runce nici o privire vizitatorului. Un individ foarte înalt intră în cameră. — Să ca pe domnul și să-l arunci în stradă, ordonă raohierul. Acesta vor să protesteze, însă nu avu timp. Se trezi d'o dată lungit în mijlocul stradei în vreme ce urechile’­­vejiau. Se sculă cu mare greutate și se uită îm­prejur după vr'un polițist, ca să se plângă de brutalitatea lui Withson. Nici un poli­țist nu era pe-acolo. In schimb însă d-nul Withson deschise fereastra și strigă : — Vino­ ’n­coace, d-le Astor, acum te an­­gajez. Asasinarea contesei Lara Mai zilele trecute am vorbit despre a­­ce­asta tristă dramă, azi dăm amănuntele pe cari le găsim într’un ziar italian . Deună-seară la 9 ore, Evelina Gattermoffe- Mancini, cunoscută ca scriitoare sub nu­mele de «contesa Lara,» în casa ei de pe strada Sistina No. 27, în Milan, a fost ră­nită cu un glonț de revolver în piept, de către pictorul napolitan Pierantoni Giuseppe, în vârstă de 34 de ani, care era amantul ei. Se zice că această crimă e datorită ge­loziei. Intr’adever, Pierantoni care din 189­1 era in strânse relațiuni cu Evolina, observă că ea devenise rece și indiferentă față de eî. Intrebându-o deună­ seară despre cauza a­­cestei răceli, ea ’i spuse că nu ’i mai iu­­beește și că se reîntorsese la un vechili amor al ei cu un anume Boltini, ofițer de marină. Orbit de gelozie, după o scenă furioasă, Pierantoni, puse mâna pe un revolver care se afla pe masa de noapte și trase un foc in pieptul amantei sale. Evelina începu a­­tunci să strige în ajutor. Pierantoni în acest timp întorcând­u­și spre el arma, și’a tras un glonț care d’abea l’a rănit. Un doctor fu chemat în grabă, toți se gră­biră a da primele îngrijiri rănitei,’ fără ca cine­va să se gândească măcar a denunța faptul. Poliția a aflat această crimă abea a doua zi după amiază. Pierantoni a fost arestat pe când se în­torcea acasă la densul pe strada Liguria, întrebat, el a mărturisit crima, spunând numai că voia să sperie pe amanta sa. El a fost arestat imediat. A doua seară sărmana femee a murit. Acest fapt a produs o adâncă impresiune. Sărmana femee care s-a născut la Cannes avea acum 40 de ani. Tatăl ei fu consul englez la Florența. Ea trăia despărțită de bărbatul ei Carlo Man­cini, fost maior de beriglieri. Să amintim cu această ocazie trista dramă conjugală a cărei eroină a fost «Contesa Lara» și care s’a petrecut tot la Milan. Bărbatul, în urma denunțare­ ce i s’a făcut de către o servitoare, a aflat că nevasta sa o înșela cu un anume Benotti, un elegant tînăr de 20 ani, fiul directorului general al vămilor. A urmat un duel cu pistolul în care Be­notti a fost omorît, înmormântarea acestuia a fost splendidă, dar s’a terminat printr’o dramă tragică, căci la cimitir pe când se cobora în mormânt coșciugul lui Benotti, la o mică distanță de groapă, servitoarea denunțătoare, în prada remușcărilor, a băut otravă murind pe loc. E însemnat ca o fatalitate faptul că băr­batul a fost judecat de Curtea cu jurați din Milan și a fost achitat în urma strălucitei pledoarii a actualului senator Pierantoni, care a fost și prin București cu ocazia vi­zitei făcute de deputații și senatorii italieni și azi un Pierantoni ucidea pe nenorocita poetă. Viața contesei Lara a fost foarte aventu­roasă. A început viața de literată scriind poezii în ziare literare. Prima colecție a versurilor ei, a făcut mare svon. Tatăl ei era englez și mama ei era ru­soaică ; a fost cinci ani educată în mănăs­tirea Sacré-Coeur la Paris, apoi și-a com­plectat educația în familie. Vorbea și scria 4 sau 5 limbi și scria foarte bine în italienește. De cât­va timp după ce se despărțise de un amant al ei, poet, toată lumea o vedea pe străzi, rea îmbrăcată, însoțită de un câne mare. In sărmana casă unde s’a petrecut drama, nu s’a găsit nici un ban. Din mila vecinilor s’au cumpărat patru luminări pen­tru moartă. Asociațiunea presei a decis ca să facă pe cheltueala ei înmormântarea. O CUGETARE PE ZI Obiceiul, putere mai mare de­cât rațiunea, rar se întâmplă să n’aibă adoratori. LUCETOI DIN TOATA LUK­EZ Găini bețive. — Un caz foarte ciudat a venit acum câte­va zile înaintea tribunalu­lui din Oban (Anglia). Un crescător de paseri de curie cu nu­mele Laggen, a dat în judecată pe proprie­tarul unei fabrici de rachiu, cerând despă­gubiri din cauză că acesta lasă să se scurgă drojdiile într’un lac din vecinătate, ast­fel că găinile, rațele, gâștile și curcile lui se îm­­bătau și nu erau bune de nimic. Bietul om, povestind judecătorilor trista, stare a pasărilor, le-a spus că ele nu mai aveau poftă de mâncare, nu mai ouau, slă­beau și erau mereu rele, afară de Dumi­neca și în sărbători, când fabrica nu func­ționa. In aceste zile păsările erau foarte mah­mure și desperate. Mai rău era Lunea, când ele beau foarte mult,—ca să se răzbune de ziua în care nu băuseră,—și când, de bete ce erau, se îne­cau în lac. Din această cauză, bietul om a fost nevoit, să angajeze un băiat ca să le păzească. Pasările nu voiau să mănânce până ce nu se ducea viteî la lac ; ele erau con­duse de o găină bătrână, care e o bețivă de frunte. Ea a descoperit lacul și a învă­țat și pe cele­l’alte. Reclamantul o aduse cu sine intr’o cutie starea eî era într’adevăr de plâns ; ea stă­tea în fundul cutiei, se învârtea de colo până colo, scotea ciocul prin gratii, clipea din ochii și făcea o gălăgie mare. Judecătorul, supărat, porunci ca găina să fie scoasă afară. Intre el și reclamant se încinse apoi ur­mătorul dialog : — A fost găina azi de dimineață la lac ? — Ori­cine poate să vadă asta.’ — Numai pe găina asta am adus-o aci? — Da. — De ce ? — Cele­l’alte sunt bete moarte. — Dar asta n­u­ e așa de beată ?! — Nu... Asta ține mult la beție. — Și ce fac găinile când se întorc de la lac? — Se culcă. — Și apoi ? — După ce se scoală se apucă la bătae și la ceartă. Judecătorul a declarat că procesul e foarte interesant și a amânat darea sentinței pen­tru astă zi. Găina beată a produs în sală un viu in­teres ; un privitor a cinstit-o cu un «cin­­tec» de rachiu. Găina l’a băut cu mare poftă și a început să pară veselă, expri­mând­u’șî ast­fel mulțumirea și recunoștința către acela care o... cinstise. Ce să mai zici acum de oamenii bețivi, dacă și găinile se îmbată ? Se vede treaba că are o sorginte sigură zicătoare românească: «Par’că ai fi o găină beată». Diamante artificiale.—Multe lucruri s’au crezut cu neputință și totuși s’au întâmplat. Faptul ca diamantele fabricate de Moissan la Paris, ne arată ce poate știința. Acest în­vățat, vestit prin alte descoperiri, a arătat acum că se pot fabrica diamante, perfect la fel cu cele naturale. Iată procedeul lui în această descoperire : O picătură de fier topit, după ce se sa­tură de cărbune într’un cuptor electric, cade într’o bac de mercur în care se răcește. Pe pătura de mercur, este o pătură de apă de două ori mai groasă ca ea.. In cup­torul electric sunt două conuri de cărbune, groase de câte 5 centimetri, iar electrodul drept, are înăuntru un canal de 8 milimetri lărgime, prin care poate fi împinsă o­ targa de fier de aceeași dimensiune, îndată ce un curent de 1000 de amperi și 60 de volți trece prin electroizii de cărbune, fierul în­cepe a se topi, se satură de cărbune și cade printr-o deschizătură de 6 centimetri lărgi­me, făcută în partea de jos a cuptorului, sub locul unde se întâlnesc aproape cape­tele conurilor de cărbune. In scurt timp se poate topi ast­fel mai multe chilograme de fier. Picăturile de fier răcite se ridică la su­prafața mercurului; unele sunt în formă de sfere, altele de sfere turtite ; diametrele lor sunt de la 1—5 milimetri. Dar se află și sfere neregulate care conțin cărbune sub forma de grafit. Bombițele regulate sunt diamante, unele negre, altele transparente. Ast­fel Moissan a găsit un cristal în formă de octaedru, cu laturi de 6 zecimi de mi­limetru. Acest cristal zgârie rubinul și are în total aspectul diamantului. Moissan a cercat să facă bombițe mai mari, cu diametrul de 2 — 3 centimetri, dar pătura de mercur fiind prea subțire, pică­tăriile se loveau de fund și explodau cu un zgomot ca și acela al descărcărei unei puști. Totuși s’a putut obser­va că, îngroșându­­se pătura de mercur, se putea obține dia­mante cu diametre mai mari, dar acestea erau cu mult mai negricioase ca cele de in­­tel. Acestea erau identice cu diamantele negre naturale. Cercetările lui Moissan asupra nisipurilor cu diamante din Brazilia și din Cap, arată că diamantele naturale s’au produs în îm­prejurări identice cu experiențele savantu­lui francez,—deci Moissan n’a făcut alt­ceva de­cât a imitat formarea naturală a dia­mantelor. Să nu ne mirăm deci, când, printr’o per­fecționare a metodului lui Moissan, ne vom trezi cu diamante ori­cât de mari, cari să coste abia câte­va sute de lei, în loc de sute de mii, cum au costat până acum. In curând dar, vom asista la o scoborîre a prețului diamantelor, și vom vedea alte pietre prețioase înlocuind pe acestea în gă­telile și bijuteriile «frumoaselor sclipitoare» Iată deci o adeverire puternică dată filo­soficei zicătoare : «Totul în lume e trecător» —căci trecătoare a fost și... sclipirea di­­­amantelor și... valoarea lor. Un roman trist UN SFAT PE ZI In contra guturaiului.— Iată un mijloc sigur pentru a se vindeca cine­va de această boală, așa de plictisitoare și așa de ușoară de căpătat pe ast­fel de timp. Se amestecă un pahar de apă căldicică cu o linguriță de carbol. Se­ lasă să se disolve bine carbolul în apă, și apoi, cu acest a­­mestec, se fac spălaturi în nas. ȘTIRI PRIN POSTA Anglia.­Mai multe ziare spun că Anglia va răspunde suma de jumătate milion de livre ster­line, la care a fost condamnat guvernul egip­tean, dar acesta va fi prețul de cumpărare a E­­giptului de către Anglia.­­ Conform unor informațiuni de prin cercu­rile competente, chestiunile turcești sunt pe cale de a primi cea mai bună rezolvare. Anglia nu și-a alcătuit programul de reforme deosebit de fie­care putere, ci l-a comunicat tuturor cabine­telor. Deci se poate aștepta la rezolvarea ches­tiunei orientului fără măsuri coercitive. — Se comunică din New­ York că președintele Statelor­ Unite studiază în acest moment un pro­iect în vederea de a proclama independența Cu­bei sub protecțiunea a 3 mari puteri. Anglia al Marți, 26 Noembrie (8 Decembrie) 1896- produce fondurile necesare, iar Statele­ Unite ar­ garanta împrumutul. O comisiune mixtă lucrează actualmente la a­­cest proiect care, dacă se va aproba, va fii supus Congresului, probabil în viitorul discurs prezi­­­dențial. Austria. — împăratul Japoniei a decorat pe­ contele Goluchowski, m­inistru de externe al Austro-Ungariei, cu marele cordon al ordinului «Răsăritul Soarelui». Danemarca.—Ministrul președinte a declarat în Cameră, la întrebarea unui deputat, că Da­nemarca nu s’a aliat cu Rusia, că Danemarca, va fi liberă în caz de războiu între Puterile ve­cine și că întărirea orașului Copenhaga se face tocmai în scopul acesta. Franța.­Critica fostului ministru de marină Lockroy, făcută în comisiunea budgetară asupra marinei franceze, a produs în cercurile parla­mentare o mare agitație. Presa recunoaște a­­proape în unanimitate că patria e­in pericol, în­ tot cazul va trebui să fie mărit în mod consi­­­derabil budgetul marinei. Ea a hotărât ca ar­mata colonială, care până acum era sub con­du­­­cerea ministrului de marină, pe viitor să de­­­pindă de ministerul de räzboiu. Germania.— Comitetul de apărare al purtă­torilor germani de fonduri grecești evaluează per­­derea suferită de germani în urma scădereii fondurilor grecești, la 270 milioane. Italia.— Se zice că la anul viitor Papa Leon XIII va convoca la Roma pe toți episcopii Italiei precum și un mare număr de episcopi streini, în scop de a asculta părerea lor cu privire la un nou act foarte important al pontificalului­ seu pe care-l va destăinui în anul viitor 1897.­ Pare a fi iarăși vorba despre proiectul de paci­­­ficăre între bisericele creștine. — Cunoscutul milionar Camille Vital, învânfitt cu mai multe familii nobile din Roma, a fo­st arestat pentru că, din cauza unor afaceri bănești,­ a dat două lovituri de cuțit fiului său, care e advocat.­­ — Un ziar din Turin se întreabă ce va fi a­­cum cu prințul Gugsa, vărul lui Menelik, pe care fostul prim-mi­nistru Crispi voia să-l facă Negus al Abisiniei. Tinerul prinț se află la Turin și trăește ca un «rege în exil». Guvernul îl va expedia în Abisinia ? Situația e încurcată. Gugsa însă trăește foarte bine și nu cere de loc să fie trimis în patria lui­ Rusa.­­ Menelik a numit un reprezentant stabil la Petersburg, la Curtea Țarului. Noua misiune oficială rusească în Abisinia se va îmbarca la Odessa în săptămâna viitoare. Ea duce lui Menelik o scrisoare au­tografă a Țarului. Turcia.­ Guvernul a decis să mai adauge încă două torpilori pe lângă actualii cinci torpi­lori însărcinați cu paza Dardanelelor sporind ast­fel numărul lor la 7.­­ Se scrie din Constantinopol că planul unui împrumut pentru Turcia sub garanția unei Pu­teri apusene și sub un control aspru financiar, a căzut, în urma protestărei Portei. Aceasta e decisă să facă reducțiuni în cheltuelile Statului, micșorând cu o pătrime lefurile fucționarilor și liberând o mare parte din soldați. .A.­­ Duel «fin­ de siâcle». Tândală și cu Păcală, douî dușmani de moarte, se întâlnesc, se reped unul la altul,­ și își cârpesc câte două palme. Păcală d­epărtându-se : — Am să te-nvăț eu minte ! Mâine toată ziua o să stau acasă, la dispoziția d-tale ! Tândală cu furie: — Și eu tot așa ! Judecarea asasinilor lui Hagi Nicola din Galați Procesul asasinilor regretatului Nicolae Hagi Nicola, a venit erl înaintea tribunalu­lui secția I, de­oare­ce s’a constatat că sunt minori mai mici de 20 ani. Tribunalului, făcând aplicarea legei, a­­fin­s­damnat pe ambii asasini la câte­va ani în­­chisoare, care este maximul pedepsei în a­­­semenea cozuri. SEPARATEM DE GEOLOAHNICE mr­esBATi­s­­m Mulți ceasornicari sunt în țară, dar o mare parte din eî, e lucru constatat că, în loc deja­ repara ceasoarnicele, nu fac de­cât să le strice mai rea. Administrația ziarului Universul, spre a mulțumi pe cititorii săi, a adus chiar din veția 3 lucrători ceasornicari, elevi al școalei g­e ceasornicărie din Geneva, și cari au fost premiați cu mai multe medalii pentru lucrările executate de denșii. Prin urmare, cine are vre-un ceasor­nic de reparat, să vie la Universul, strada Bre­­­zoianu No. 11, unde se fac reparații cu 30 la sută mai eftin de­cât ori­unde. Se­ garantează mersul regulat al ori­cărui ceasornic reparat în atelierul nostru timp de un an, și în caz când pot n’ar merge bine, se repară gratis. 181 Martirii Căsătoriei Roman de Emile Richiebourg- PARTEA III-a cm perle XVIII Vizitiul și florăreasa Trecu pe dinaintea casei falsei Carmen de Medina și îl luă numărul. Acum nu mai avea nimic de aflat. Val­­ era foarte bine informată ; cunoștea tot ce voise să cunoască. Cuprinsă de o adâncă tristețe, luă drumul spre Montmartre. La tot pasul ’I scăpa un oftat din piept și cu mare greutate își stăpânea lacrămile. Plângea di­n tot sufletul pe sărmana Ma­­riota care de­sigur, cu toată îngrijirea sa în privința Cristianei, era departe de a bă­nui adevărul. Dar ea însăși, care știa cu câtă îngrijire cu cu dragoste ferbinte crescuse Mariota pe fiica sa dându-i cele mai frumoase exemple, «r fi pu­tut vr’o dată crede că Cristiana o s’ajungă așa rău­ ? Atunci de­geaba se mai arătase Cristiana atât de curagioasă și răbdătoare în curs de atâția ani, de­geaba trecuse pin atâtea su­­ferințe și crude încercări, dacă tot trebuia să ajungă aci !... D-na Lavoix, a cărei viață fusese întreagă de munca aspră și de cinste, nu putea să se împace de loc cu ideea că Cristiana nu prețuia mai mult ca atâtea altele pe care le văzuse sacrificând ori­ce pentru pofta lor de găteli și de petreceri. Acum se sfârșise, Cristiana î șî vînduse corpul și frumusețea, era cu desăvârșire perdută. Nul păsa de loc d-nel Lavoix că dînsa locuia un palat, că avea rochii strălucitoare, servitori și echipagii ; era tot egală cu acele creaturi josnice cari rătăcesc noaptea pe strade agățându-se de brațul trecătorilor la colțul vr’unei strade întunecoase. Bătrâna cusătoreasă, ajungând acasă, se odihni puțin, apoi se apucă și scrise urmă­toarea epistolă : «Scumpa mea Manuolă «Pentru ca să pot răspunde la scrisoarea d-tale, m’am pus îndată pe cercetări. Din nenorocire sărmana mea amică, grijile și presimțirile d-tale n’au fost fără temeii. «Am aflat lucruri cari m’au uimit și au să’țî cauzeze o mare durere, așa cum mi-a cauzat și mie. «Aș vrea să nu’ți spun tot adevărul, însă marea mea prietenie pentru d-ta și încre­derea ce am pus în mine, îmi fac o datorie d’a nu’țî ascunde nimic. Nu vreau să poți a’mî face vr’o­dată imputare că le-am în­șelat. De alt­fel minciuna mi-ar fi de­geaba de­oare­ce mai la urmă tot ai afla ade­vărul. «Sunt foarte tristă în momentul acesta când îți scriu, sărmana mea amică. Simt că mi se sfâșie inima gândindu-mă la ceea ce o să suferi. «Mai întăi m’am dus la adresa ce mi-aî dat și unde trimiți scrisori Cristianei. Cris­tiana nu locuește în acea casă. Portăreasa, care e de­sigur plătită pentru ca să pri­mească scrisorile adresate fiicei d-tale, avea tocmai o scrisoare pentru dînsa și care era poate de la d-ta, dacă ai scris Cristianei în același timp când mi-am scris mie. «Ținând să cunosc unde locuește cu a­­deverat fiica d-tale și ce face dînsa, am întrebat în privința asta pe portăreasă, însă din răspunsurile ce mi-a dat, n’am putut să înțeleg alt­ceva de­cât că avea ordin să tacă. «Plecai din acea casă și d’abia făcusem câțî­va pași în stradă, când văzui d’o dată o trăsură de casă la care erea și înhămați doi cai frumoși, trecând pe lângă mine. In a­­ceastă trăsură era o femee bogat îmbrăcată. Inchipuește-țî uimirea mea, sărmană Mari­o­ta, când recunoscui în această femee pe Cris­tiana. Dînsa se coborî din trăsură și intră la portăreasa casei de unde plecasem, luă scrisoarea ce avea acolo și plecă în urmă, în trupul mare al cailor. t «Am ghicit îndată o parte din adevăr și n’am trebuință să ’ți mai spun ce gânduri dureroase mi-au trecut atunci prin minte. «Am voit să știă dacă Cristiana, schim­­bându-șî viața, se ducea încă să’șî vadă co­pii despre cari ’țî d­ădea mereu’ vești în scrisorile ei. «Dar mai întăiu, se aflau însă copii acolo unde’î știam, Carol la colegiul Rolin și R­enée la călugărițele de la Passy? M’am dus la colegiu și aci am aflat că în toate Duminicile Cristiana vine de stă un ceas cu fiul ei. Dumineca următoare am așteptat în fața școalei pe Cristiana, hotărîtă s’o întreb în numele d-tale unde locuește, cu ce se ocupă și să ’î cer explicații despre purta­rea ei. «Atunci am dat peste o nouă surprindere; fiica d-tale nu mai era gătită ca o cocoană mare, ci era simplu îmbrăcată ca și atunci când se afla în Bretania, și a venit într’o birjă. «Sunt sigură că despre asta o să cugeți ceea ce am cugetat eu însă­mî. Insă atunci mi-am schimbat ideea zicându-mi că în loc să vorbesc cu Cristiana era mai bine să cercetez toate despre dînsa, fără ca ea să bănuească așa ceva : «Cu ajutorul unui birjar care locuește din aceeași casă cu mine și care a isbutit să vorbească cu birjarul care dusese pe Cris­tiana, după ce’î dădusem numărul trăsurei, am aflat că Cristiana locuește în In­trarea Wagram un mic palat foarte frumos, că are mai mulți servitori și că echipagiul în care o văzusem pe bulevardul Malesher­­bes era cu adevărat al ei. «Azi dimineață m’am dus în Intrarea Wa­gram. Acolo am aflat că Gristiana cunos­cută în mahala sub numele de Carmen de Medina, a dat mult de vorbit lumea. Mi s’a spus că are toalete de o bogăție ne­mai pomenită, bijuterii ca o prințesă, între care și o minunată găteală de perle care i-a a­­dus și supra­ numele de «dama cu perle». In sfârșit palatul în care locuește ar fi al ei; domnul acela i l-ar fi dăruit: «Scumpa și sărmana mea amică, acesta e adevărul, groaznicul adevăr. Precum îți spusei la începutul acestei scrisori, n’am voit să "'ți ascund nimic. Și din parte-mi nu cred că am dreptul să fac vr’o observa­ție personală. Rămâne ca d-ta să judeci și să vezi ce am de făcut.­­Va urmai ’ J

Next