Universul, mai 1897 (Anul 15, nr. 100-124)

1897-05-01 / nr. 100

Universul No. 100, mai mare durere a sa, mergând la moarte, era că poporuli credea culpabil de atentatul pentru care era condamnat. Foarte emoționătoare a fost întrevederea lui Jlas cu mama și sora sa. Nefericitul a consimțit a primi îngrijirile religioase și a contractat căsătoria religioasă cu amanta sa, Salud Boras, pentru ca copiii lor să fie legitimi- Familia lui era foarte emoționată și el singur ti încuragia să nu se lase prea mult disperăret. Altul, care s’a însurat în pragul morței,a fost și Aschieri. Două preoți au servit drept martori. Dar Nogues, cu toate stăruințele tuturor, nu a voit să se căsătorească religios cu femeea de care era legat numai civil. Dintre toți condamnații, acela care a arătat mai multă liniște și indiferență a fost principalul autor, Tomas Aschieri. împușcarea s-a executat în curtea încinsorei, în prezența unui batalion de vânători Alfons II, și a două regimente de cavalerie. Valadolid, pojar cu pericolul vieței sale o mulțime de persoane, s’a retras cu manele și cu fața arse, fără să’și spună numiele,—simbol al acestui mare popor al Parisului, care în catastrofele, cele mai teribilă, își arată curăgiul, cu desinteresare și din bunătatea inimei». Ministrul a încheiat prin această frază : «Și moartea, însăși moartea, va fi aproape o binefacere dacă ne arată că viața nu are preț decât prin mila unora pentru alții, prin caritate și prin bunătate.» V’am scris ieri că văduva generalului Warent a ars în bazar ; ginerele ei, comandantul Esteve, i-a găsit cadavrul, însă lipsit de un picior, fiica văduvei nu vrea cu nici un chip să se îngroape cadavrul fără un picior. Comandantul a venit trei zile d’a rândul ca să caute piciorul soacrei sale, însă nu l-a găsit. Drutus Din Paris (Coresp. particulară a ziar. UNIVERSUL) Paris, 27 Aprilie. Serviciul funebru pentru victimele catastrofei Serviciul funebru făcut la catedrala Notre-Dame pentru toate victimele din incendiul bazarului de caritate a fost impunător. Portalul bisericei era învelit în crep negru, cu dungi de argint; la mijlocul portalului, deasupra ușei, se pusese un cerc mare de metal cu armele Franței. In partea stângă a catedralei se ridicase un mare catafalc, peste care lumea pusese o mulțime de coroane și de flori. Din moment în moment lumea sosește în cete mari. Tot ce are Parisul și Franța mai distins, a asistat la această ceremonie. Era un mare număr de ducese, contese, marchize și baronese cari aveau de plâns pierderea vreunei rude sau amice. Era un mare număr de academiciani, senatori, deputați. La ora 12 fără 10 m., sosesc membrii corpului diplomatic. După cinci minute intră în biserică prințul și prințesa Radzwill, reprezentanții împăratului și împărătesei Germaniei. Prințul e în mare ținută, în uniforma de general german. După el veniră ducele de Leuchtemberg, reprezentantul țarului , ambasadorii șahului Persiei, lordulmaior al Londrei cu suita lui, etc. Primarul Londrei e îmbrăcat cu un costum de catifea neagră, având gulerul împodobit cu bandelete de aur și purtând la gât colanul cel mare al aristocraților englezi; după el vine purtătorul toiagului tradițional; acest purtător are perucă albă și e frizat. Toiagul are o măciucă de aur cu o coroană d’asupra ei, și e învelit în crep negru. Mai vin apoi după primar cei doi șerifi ai lui, douî purtători de spadă și douî ofițeri în tunici roșii, cu broderii de aur. La amiază sosesc toți miniștrii. In momentul următor se aude un semnal care anunță sosirea președintelui republicei. D. Felix Faure e în haină neagră, cu marele cordon al legiunei de onoare. Orgele încep să cânte. In cursul liturgiei au cântat pe rând toate corurile societăței de concerte și orchestra. S’a intonat «De profundis» și «Marșul funebru» al lui Beethoven, și alte bucăți cari au stors mulțime lacrimi. Președintele Republicei și cardinalul Richard par foarte impresionați. Intr’un colț se văd niște surori de caritate îngenunchiate, cu capul între mâini, stând nemișcate ca niște statui. Sunt surorile de caritate cari și-au perdut tovarășele în incendiu. După terminarea liturghiei a i eșit toți din biserică; s-a observat că d-na Hanotaux, soția ministrului de externe al Franței, era la brațul prințului Radziwill, reprezentantul împăratului Germaniei, pe când d. Hanotaux conducea pe prințesa Radziwill. Lângă catafalc, care nu era altceva decât un munte de flori, se ridicase o estradă învelită cu mătase neagră. Aci s-a urcat ministrul de interne, d. Barthou, și a ținut un discurs care a făcut o impresie adâncă. Dînsul a adus mai intâiu un omagiu suprem victimelor celei mai neașteptate și mai dureroase din toate catastrofele. «Moartea brutală și inconștientă a întrerupt de o dată o serbare de bine-facere și victimele pe cari le-a lovit au căzut pe câmpul de onoare al carităței.» A vorbit de solidaritatea de care au dat dovadă toți oamenii cari se aflau la bazar în momentul incendiului, sau cari au venit în urmă. Mari și mici, bogați și săraci șiau înțeles și și-au făcut datoria. «Un lucrător eroic și modest, după ce a scăpat din Fantaziile trăsnetului Un accident ciudat s-a produs deunări la Saint-Maur-des-Fossés (Franța) în timpul unei furtuni. Pe când ploaia era mai teribilă, trăsnetul a căzut asupra khioșcului de popier. Acest chioșc e o construcție elegantă de lemn, unde se adună lumea și pentru alte distracții. In momentul când a căzut trăsnetul, cinci persoane jucau cărți. Un căruțaș se oprise cu căruța lângă trotuar ca să se adăpostească de ploaie în dosul Kioșcului. La câțiva pași mai departe, lângă peretele Kioșcului, stătea un cantonier care de asemenea să se ferească de ploaie. Mai multe deturnări de tresnet se repetară, apoi d’o dată streașină fu lovită de curentul electric. O scândură enormă, smulsă ce și unul din paia, străbătu coperișul chioșcului, trecu prin mijlocul celor 5 jucători înmărmuriți fără să’î atingă și se sdrobi de un perete, de ceal’altă parte a pavilionului. Jucătorii, venindu-și în fire, eșiră afară și găsiră pe căruțaș aproape înăbușit, gata să -și dea sufletul. Fu chemat în grabă doctorul care locuia în apropiere și dînsul dete îngrijiri rănitului, care a scăpat de primejdie. Lucru curios este că omul n’a simțit nici o isbitură, ci numai a fost înăbușit de ceva ce mirosea a ars. In sfârșit cantonierul a fost răsturnat și el, dar n’a fost rănit. Atâta numai că ridicându-se a văzut că nu mai are decât o gheată în piciorul stâng , ceal altă dispăruse și cu toate căutările, nu s’a mai găsit nici o urmă despre ea. UMI PROVERBPE ZI Nu-i rup tot ce urlă. (Rusesc). LUCRURI DEȘI TOATA LUMEA Artista și santinela.— Marele artist de mimică Kemble vrea într’o seară să apară pe scenă, după cum îi prescria rolul, îmbrăcat ca soldat, cu luleaua în gură și beat. Santinela de la intrarea pe scena teatrului îl opri, crezând că într’adevăr e un soldat beat. — Lasă-me să trec, îngână actorul legănându-se pe picioare. — Nu se poate , e interzis ! — Dar au nevoe de mine pe scenă ! — Ești tocmai bun ! la pleacă d’aci ! se rești santinela la el. Nu cumva vrei să te vază căpitanul ? — Tocmai fiindcă vreau să me vază, lasă-me, frate ! — Ce spui?... Să me bage apoi la închisoare pe mine în locul teu? In acel moment Kemble trebuia să fie pe scenă. Dele un brând santinelei, intră pe scenă și jucă minunat de bine, ca întotdeauna. Soldatul nu-șî credea ochilor, văzând un soldat beat pe scenă și aplaudat cu frenezie de întreaga asistență. In fine un caporal îi explică cum stă lucrul și soldatul esclamă uimit: — Să fie cu putință al dracului!... Dac’ar fi trăit douăzeci de ani în cazarmă, tot n’ar fi făcut mai bine pe soldatul prost și beat tot d’odată. Această laudă naivă fu comunicată lui Kemble. Artistul se apropie de soldat și dându-i un napoleon, îi zise : — Beat în sănătatea mea. — Mulțumesc, domnule, o să beau, dar 2 — o să me feresc să nu me îmbat, căci nici beat n’o sa fac așa de bine pe «beatul» cum l-am făcut d-ta fiind treaz. Spencer âl.— Cu toții știm ce este spencerul (spencer), căci el s’a purtat până mai pum câtva timp. Spencerul era o haină scurtă, care nu ajungea decât până la talie. Iată cum a eșit «la modă» spencerul : Se povestește că lordul Spencer, tatăl celebrului bibliofil, într’o iarnă, după ce băuse cam multișor la masă, adormi pe un scaun la soba înroșită de foc. El era îmbrăcat cu o redingotă lungă pe d’asupra hainelor. Poalele redingotei luară foc. Lordul Lencer simți căldura și se deșteptă. Era prea târziu însă, căci redingota arsese până la talie. In loc s’o arunce, lordul Spencer ceru o pereche de foarfeci și fără jos partea arsă. Apoi eși cu acest «nou model» de haină pe stradă. Tinerii din Londra văzându-l, crezură că aceasta e o «modă nouă» și deferă fuga de își comandară și ei pe la croitorii lor câte o haină la fel. In câteva săptămâni întreaga populație a Londrei fu îmbrăcată în «haine à la Spencer», iar mai târziu acest nume se schimbă în acela simplu de «spencer». Apoi moda se introduse și la femei, sub denumirea de «figaro». Iată cum se fac modele... și apoi să te mai ei după modă? Nu, zeii, răspundeți 1... Pierdut. UN SFAT PE ZI Tărîțele ca nutreț. — Tărîțele sunt cu atât mai hrănitoare și mai digestibile, cu cât coprind mai multă făină , de aceea tărîțele ce parvin de la morile prea perfecționate sunt de o valoare mai mică. Tărîțele vechi, cu bulgări, cu miros displăcut și acre la gust, nu trebuesc date la vite. Tărîțele, deși hrănitoare și răcoritoare, nu trebuesc date uscate și în cantități exagerate, căci pot aduce indigestii periculoase și produce chiar pietre în intestine. Date cu măsură, ele convin tuturor vitelor de muncă, celor puse la îngrășat (porci, oi, viței), și bovinelor puse la «îndreptat» pentru vîndut. mmi uneam (Coresp. particulară a ziarului UNIVERSUL) Atena, 24 Aprilie. Situațiunea regelui George Situațiunea regelui George devine din ce în ce tot mai rea. Nu ne vom mai vorbi acum că cei trei fii ai săi vor putea cu o mare greutate să iasă pe străzile Atenei, dar de rege, care deși a avut forța să se scape de ministrul Delyannis, cu o jumătate lovitură de Stat, dar care nu va mai putea să’șî micșoreze nepopularitatea care’l înconjoară din toate părțile, cu toate caracteristicele unei urî neîmpăcate, care l’a amenințat până la pragul palatului regal și care îi ține încă d’asupra capului sabia răzbunare populare. Căderea bătrânului Delyannis, care s’a gândit mai mult să stea la putere decât să facă bine tezei sale, întrebuințând toate tertipurile unui politician din vechia școală, a îndepărtat pentru moment furtuna. Regele George, spre a-și scăpa tronul și viața, poate, a trebuit să înghită cupa amară a noului cabinet, compuns din oameni cari au vorbit reü despre el. Putea-vor oamenii cari sunt la putere să întărească situația regelui ? Nu cred, fiindcă d. Rallis și tovarășii săi sunt acum mai mult ca întotdeauna însuflețiți de dorința de a întări armata și de a ridica moralul poporului, iar la pozițiunea regelui se vor gândi în urmă, după ce vor fi înlăturat pericolele foarte grave cari amenință țara. înegioa și răniții Prin intervenirea oamenilor populari și renumiți pentru patriotismul lor, pericolul unei revolte populare a fost înlăturat, dar totuși nu se poate spune că situația regelui s’a îmbunătățit. El nu mai ese din palat deja de mai multe zile și trăsurile regale, când trec pe pe străzile orașului, sunt primite cu fluerăturî și cu Înjurături; lucrurile au ajuns așa de departe, încât a fost nevoe să se scoată livretele vizitiilor Curiei, spre a nu fi expuși acești sărmani oameni să fie loviți. Regina, care, după cum știți, e rusoaică, nu mai poate nici să iasă din palat. Deunări, pe când ea se ducea la spitalul militar să viziteze pe răniții transportați aci din Tessalia, a fost huiduită pe străzi, și soldații răniți, când au aflat că regina voește să -l vază, au început să facă un scandal enorm, spunând ca pleacă cu toții din spital mai bine decât să primească vizita «rusoaicei». Scandal anti-dinastic In biserică Alaltă ori de dimineață s’a întâmplat ceva și mai caracteristic. In măreața biserică «Isvorul de viață», una din cele mai frumoase biserici din Atena, care era înconjurată cu flori, se celebrau slujbe solemne. Mitropolitul, după ceremonie, a intonat o rugăciune obicinuită, care spune că: «Să ne rugăm lui D-zeu pentru salvarea regelui nostru», rugăciune care de obicei era repetată de credincioși. Acum însă rugăciunea Mitropolitului a rămas fără răspuns, deși templul gemea cu lume din toate clasele sociale. Mitropolitul, uimit de acea tăcere, repetă rugăciunea a doua oară, dar cu același rezultat , a repetat-o a treia oară și atunci avu ca răspuns puternice fluerături și mai multe insulte care nu s’au auzit nici o dată în biserici, pe cari grecii le frecventează cu un respect religios. Mitropolitul a încercat să liniștească spiritele, dar tumultul a luat proporțiuni amenințătoare : femeile fugiră înspăimântate și cu mare greutate s’a putut restabili liniștea în casa Domnului. Tulburarea a continuat apoi și pe stradă și e aproape sigur că aceste scene se vor repeta la infinit, dacă preoții greci nu se vor decide a desființa formula sacramentală cu care până azi sfârșea și ceremoniile. Toate acestea, fără să se ție seamă de grava indignare care domnește în clasele conducătoare și printre ofițeri, sunt de ajuns de a vă da o idee exactă de reaua situație în care se află regele. Davis. ȘTIRI PRIN POSTA Anglia.— Se svonise că lordul Salisbury, în discursul șeii ținut la Liga primei roze, ar fi dezaprobat purtarea ministrului Chamberlain, apropiindu-se de guvernul din Transvaal. Se observă acum însă că el a acuzat Transvaalul că a violat tractatele. Se asigură că se vor expedia în Africa de Sud 30.000 de soldați, 8000 de cai și 25.000 de catâri. Acești oameni nu vor pleca însă decât la toamnă, din cauza jubileului reginei Victoria. Austro-Ungaria. In urma unor injurii schimbate în Cameră între deputații germani și cehi, Wolf, din partidul german național, a provocat la duel pe șase deputați cehi. Primul duel a avut loc între Wolf și cehul Horica. Ambii au fost răniți la mână. Franța.— Prima listă de subscripție deschisă de ziarul Figaro în beneficiul operei carităței, care nu a putut să dea nici un ajutor săracilor din cauza dezastrului din Bazarul Carităței, a dat 66.000 fr. Germania.—Președintele informează Camera că împăratul a trimis bibliotecei Reigstagului un nou tablou de marină, însoțit de note și având titlul: «Altă dată și acum». Italia.— A sosit la Roma cardinalul englez Wangham, care a venit să se înțeleagă cu Papa în privința trimiterea unei reprezentanțe la serbările reginei Victoria. Rusia. — Se asigură prin cercurile bine informate cum că d. Felix Faure și-a amânat vizita pe care avea de gând să o facă în Rusia. Spania.—Tagul s’a revărsat din cauza ploilor. Pagubele sunt foarte mari. Sate întregi se află sub apă. Turcia.—Partidul bătrânilor turci a câștigat foarte mult teren și partizani în urma recentelor victorii în contra grecilor. Multă lume s-a înscris din nou în partid și, ceea ce e curios, chiar dintre cei mai înfocați partizani ai tinerilor turci. Un biciclist atacat de o gâscă La Autun, în Franța, un domn trecea pe bicicletă pe lângă moara Leile din acea localitate. Trei gâște, între cari un gâscan, păștea și lângă moară cu o mulțime de boboci. Gâscanul începu să urmărească pe biciclist, care nu-i dete nici o băgare de seamă. Insă care nu fu mirarea acestuia când la câțiva metri mai departe, simți gânsacul lăsându-se cu greutate în spatele lui și începând a’l ciupi de ceafă. Biciclistul sări speriat la pământ și se apără cu mare greutate. Același lucru s’a întâmplat și unui factor poștal care trecea cu velocipedul prin același loc. O CUGETARE PE ZI Unde își face apariția «forța», «dreptatea» își ia catrafușele și pleacă. Jouî, Intemple re DIIV Sinuciderea din Constanța. — O scrisoare din Constanța ne anunță că alaltăeri s’a sinucis, trăgându-șî un glonț de revolver în gură, în camera No. 8 a Otelului Regal, tînerul Haim Seni, fiul cunoscutului comerciant din localitate, d. Bohor Seni. Niște scrisori găsite la sinucis, dovedesc că un amor nenorocit e cauza acestei funeste rezoluțiuni. Multe năzbâtii mai face și dragostea asta. O femee călcată de tren la Mogoșoaia.—Alalta era, pe când trenul 655 trecea prin dreptul kilometrului 106, între gara Pantelimon și Mogoșoaia, a călcat pe o femee care voia să treacă linia ferată. Nenorocita a fost transportată la spital într-o stare desperată. Medicii cred că ea nu va scăpa cu viață. Autoritățile locale au deschis o anchetă pentru a stabili asupra cui cade răspunderea acestei nenorociri. Se poate ca nenorocita să fi vrut să-și curme singură firul vieței, îngrozitoarea sinucidere din comina Rătești.—Femeia Dobrița G. Rădulescu, din comuna Rătești, Prahova, suferea de mai mult timp de o boală incurabilă și care-i făcea viața imposibilă. Alaltă eri seară nenorocita femee, disperată de atâtea dureri și suferințe, a eșit în mijlocul stradei, luând cu sine un vas plin cu gaz, pe care versându-l peste tot corpul, și-a dat în urmă foc singură. Cuprinsă de flăcări din toate părțile, femeia a început să alerge pe șoseaua satului, până când, covârșită de dureri, a căzut în nesimțire. Vecinii, alarmați, au venit în ajutorul nenorocitei și au reușit a stinge flăcările. Arsurile însă erau atât de puternice pe cap, și piept, încât,după câteva minute, a încetat din viață. Parchetul, fiind avizat, a autorizat înmormântarea cadavrului. Crima din Oltenița. Alaltăierî seară orașul Oltenița a fost viu emoționali de un asasinat îngrozitor. Pe la orele 7, numiții greci Dumitru Cali voconari și Tănase Vutina, servitori la moara, d-lui Andrei Stamelotos, luându-se la ceartă, cu un alt camarad al lor, în urma câtorva cuvinte schimbate Intre dinșii, ambii greci s’au repezit cu cuțitele asupra lui Teodorescu și l’au măcelărit în chip barbar. Nenorocitul a fost transportat la spitalul județian într’o stare cu totul desperată. Criminalii au fost prinși și arestați. Cercetările urmează. Un sat de otrăvitoare In satul Szekely din Banatul Temișianei s’a făcut denunțare autorităței că mai toți bărbații îngropați de curând au fost otrăviți de soțiile lor. Autoritatea a ordonat să se desgroape cadavrele, cu încetul, începându-se cu acelea cari au fost îngropate mai de curând. Până alaltă ele se desgropaseră opt cadavre , însă numai la patru din ele s’au găsit semne de otrăvire. In același timp s’au început a se face și arestări. Mai multe femei rămase văduve de curând, au fost arestate. In sat domnește o mare panică. Mai multe femei au dispărut și semnalimentele lor au fost trimise geandarmilor. Una din cele trei femei arestate, anume Ana Sturzs, a fost măritată de trei ori până acum și câte și trei bărbații ei au murit; se crede că au fost otrăviți. Desgropările cadavrelor vor continua și săptămâna aceasta. !E3I JL 53 Copii noștri La o menagerie un copil întreabă pe tatăl său: — Tată, de ce are elefantul un nas așa de mare ? — Pentru că, când era mic, își băga mereu degetele înăuntru. 198 Copilul Păcatului Mare Roman dramatic DE KERSS SALES PARTEA A DOUA Singure — Ei, cu atet mai rea pentru ele, zise dînsa , să se ducă la dracu. Această mutare misterioasă fu, in curs de două zile, marele eveniment al numeroșilor locuitori ai casei , și părerea generală era că atât fata, cât și mama ei, nu aveau conștiința mai curată decât soțul lor de fiu și de frate. Acesta sosi tocmai a treia zi de dimineață, însă nu pentru altceva decât ca să arate locuința sa unui hamal. Și după ce i-o arătă, plecă repede, spunând portăresei că omul acela posedă întreaga sa încredere, că trebuia să-i ia calabalâcul și să i-l mute și că el însuși Ernest, avea alte ocupații și nu putea să -și piardă vremea cu mutarea unor mizerabile obiecte. Portăreasa se înclină și apoi își frecă palmele de bucurie, cu credință că avea să afle acum de la hamal tot ce voia să știe." Insă hamalul nu știa decât un lucru, pe care ’l spuse cu cea mai mare înlesnire, anume că avea să ducă mobila la hala de vînzări. In ce privia locuința acelui domnișor, nu știa absolut nimic. Mama, fiica, fiul se eclipsaseră fără să lase nici o urmă. Și asta necăjia grozav pe cumetrele chiriașe. Noroc că le rămăsese o resburare, o mângâiere. D. Iacob Alborede avea să se întoarcă a doua zi și atunci aveau să’î spună dînsele ce sosii de sfinte erau cunoștințele lui. Și întâia întrebare pe care cumetrele o faceau portăresei, după o despărțire de câteva ore, era asta: — N’a sosit ? Iacob Albarede sosi într’o seară tocmai când vr’o cinci șease cumetre se adunaseră în loja portăresei și tocați la palavre. Și fu o scenă frumoasă de teatru, când ele se ridicară toate o dată și esclamară pe șase tonuri diferite : — Ah ! sărmanul meu domn! Portăreasa, ridicându-șî brațele-! groase spre podul camerei, pronunță cu un glas tragic : — Ah ! d-le Iacob Albarede ! Au 1 sărmanul meu domn Iacob Albarede ! Dînsul se îngălbeni și întrebă cu glasul înecat: — Nu s’a întîmplat nimic domnișoarei Suzana ? Toate răspunseră în cor: — Trebue să’ți țiî firea, d-le Albarede. Și alții s’or fi înșelat întocmai ca d-ta. Vezi d-ta, mutrele astea de îngeri nu fac multe parale... — Vorbiți mai lămurit, pe toți Dumnezei. Insă explicația fu întreruptă de scoborîrea bagajelor din căruță. Și pe când Iacob plătia birjarului și hamalului care-i urca lăzile sus" și pe când căuta edeea în fundul valizei, ascultă această istorie absurdă, de necrezut, că d-na Leval, fiica ei și Ernest faceau parte dintr’o asociație de bandiți cari exploatau magazinele de mătăsuri și cari fuseseră toți arestați. — Suzana arestată... Ah! dar ați înebunit! — Ce înebunit d-le, e adevărul curat, atâta numai, că în lipsă de dovezi, a fost liberată. Insă comisarul a spus... Portăreasa repetă o vorbă pe care judecătorul o zisese numai despre Ernest. — Comisarul a spus că oamenii ăștia nu se pot lăsa de nărav, că au să fie din nou prinși și atunci vor fi arestați d’al binelea. Ei, ce mare dreptate aveai d-ta, d-le Albarede... Acum portăreasa deveni ironică și agresivă. — Ce bine ai făcut că nu mi-ai dat mie dheea de la casa d-tale, ci ai dat-o acelei fetișcane care ascundea în Atelierul d-tale mărfurile furate de fratele seu. Uite, dacă ai fi fost d-ta aci, desigur ai fi fost bănuit... — Duceți-vă la dracu! Iacob pronunță vorbele astea cu așa ton, încât cumetrele se speriară. Dînsele știau că domnul acesta, Albarede, era un artist și că se mânia contra elevelor și modelelor sale , însă nu fusese nici o dată văzut în acea stare de furie și nici o dată nu se auzise din gura lui așa vorbă. Și totuși, aceste patru cuvinte energice trebuiau să-i fi exprimat adevărata cugetare deoarece se repetă de vr’o 7—8 ori, ridicându-și mereu tonul și adaugând la fiecare urcare gesturile necesare. Femeile fugiră cum putură mai curând. — Pe toți dracii, erau cât p’aci să mă înebunească, murmură dînsul intrând în locuința sa; pentru că vezi, ele spun toate palavrele astea cu o mutră așa ca și cum lear crede, începu să se preumble prin atelier, care’ era încă puțin luminat de lumina zilei. Se ’ncercă să scoată puținul adevăr ce ari fi fost în palavrele chiriașelor. — Blestematul acela fura. ^ Avea el de mult așa bănuială. — Cu toate astea, eu le prevestisem. Doamne, ce nenorocite trebue să fie dînsele și Și eu stau aci ca un prost, în loc să mă duc, să le dau o mângâiere. Se duse repede și bătu la ușa d-nei Leval. De vreme ce, după palavrele chiriașelor, cu toții fuseseră puși în libertate, ele trebuiau să fie desigur acasă la ceasul acela.1 Insă nu primi nici un răspuns. Bătu ceva mai tare, zicând : — Eu sunt, Iacob Albarede. Apoi dete o lovitură de picior în ușă strigând : — Dar eu sunt, n’auziți ? Atunci o altă ușă se deschise și o mutră ironică se arătă . j — Toate pasările au sburat, bunul meu, domn. „ " — Ce spui? — S’au mutat de trei zile. — S’au mutat unde? E de crezut că n’aveau poftă să se mai întâlnească cu nimeni d’aci, de vreme ce n’au spus nimănui nimic... (Va urma) .