Universul, noiembrie 1898 (Anul 16, nr. 291-320)

1898-11-26 / nr. 316

Ioan G. Valentineanu—(Vezi Ilustrația) UNIVERSUL de azi s’a tipărit în 58,200 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1893 Ortodox Miercuri 25 Noembrie.—Caterina și Mercurie. Catolic Miercuri, 7 Decembrie. — Am­­brosia. Soarele răsare 7.25, apune 4.19. București, 25 Noembrie. AMORȚIRE Se observă de cât­va timp o complectă lipsă de evenimente în politica internațională. Un fel de amorțeală pare a fi cuprins lumea diplomatică,­­ cu atât mai bătătoare la ochi această stare de lucruri, cu cât ea urmează după o pe­rioadă foarte zbuciumată. De la războiul greco-turc, în primă­vara anului trecut, și pâ­nă acum cât­va timp, a fost un adevărat potop de evenimente, unele mai surprinzătoare de­cât altele. Războiul greco-turc a eșit mi­­litărește în desavantagiul gre­cilor, politicește însă lor le-a folosit, căci chestiunea cretană —pricina războiului—s’a rezol­vat în favoarea lor, iar Turcia a pierdut Creta și a trebuit să dea îndărăt teritoriile ocupate în Tessalia. Cele două Puteri mai direct interesate în peninsula Balca­nică, în loc să ajungă la un con­flict, au ajuns la o înțelegere. A venit apoi, în primă­vara anului curent, războiul ispano­­american, a cărui urmare a fost despuiarea Spaniei de toate co­loniile ei și transformarea re­publicei Statelor­ Unite într’un imperiu colonial care pretinde să intre în rândul Puterilor ce hotărăsc soarta lumei întregi. In aceiași vreme s’a produs o adevărată sfâșiere a Chinei. Rusia, Germania, Anglia, Fran­cia, au apucat fiecare o câte o pozițiune din imensul imperiu ceresc, asigurându-șî tot d’odată diferite privilegii pentru dez­voltarea comercialul lor. Prefaceri foarte interesante și cu urmări incalculabile s’au să­vârșit deci într’un timp foarte scurt. 'a ademenea și in ideile și Victimsn^le politice ale diferi­­­t popoare s’au făcut tranș­ări surprinzătoare, b­a, cart­­e ținea In tot­­de o paie­.., acum caută Germaniei și a Statelor­, dușmana de­moar­ului german, a în­­gândi serios la o­a­ Germania, dușmanii seculari, sia, par dispuși a­șa. Nu e de mirare rea, după a­­semeni mari sforțări, politica internațională să cadă pentru cât­va timp în amorțire. Dar nemișcarea aceasta nu trebuie să înșele pe nimeni. Nu se produc evenimente, dar toată lumea are impresiu­­nea că se pregătesc evenimente. Necontenitele zvonuri de a­­propieri și alianțe nu sunt luate din vânt, ci seamănă mai mult o pregătire a spiretelor pentru viitoare combinațiune. Fără Indouială, e peste fire să se face o alianță Intre Anglia și Rusia, ori Intre Franța și Germania. Dar e foarte posibil să se ajungă la o alianță între Anglia și Germania, ceea ce ar fi un eveniment de cea mai mare importanță. Mai departe, e posibil ca Eu­ropa să fie scutită de conflicte pe teritoriul iei. Dar în schimb vor fi conflicte în Asia. Pentru moment însă e amor­țire , și nimeni nu e supărat de acest răgaz. Din Transilvania (De la corespondentul UNIVEN­SULUI) Malul Cibinului, 22 Noembrie. Jubileul împăratului Franț îosef Asupra «jubileului împăratului Frantz Yosef», vă mai transmit ur­mătoarele știri, cari confirmă cele ce vi le scriam înainte de jubi­­leileiî și interpretările ce le făceam în ziua jubileului. Ziarele ungurești mari politice au scris ce­ au scris, cam rece și în doasperî și ele despre jubileul îm­păratului în numerile lor de la 2 Decembrie st. n. (ziua jubiliară), ziarele «independente» (48—iste.ko­­ssuth-iste), vorbeau în ziua jubi­liară la locul primului articol des­pre... cultivarea fasolei, recolta anu­lui, nevoile financiare ale Budapes­tei, și abia înapoi de tot vorbeau și de «jubileul de la Viena» câte-ceva. Intransigenta «Magyarorozay» însă, dă cărțile pe față, și în nu­mărul său de la 3 Decembrie st. n. (20 Noembrie st. n.), scrie sub tit­lul «Jubileul împăr­atului austriac», următoarele: «Curtea și orașul cel împărătesc îngrămădit cu atâtea grații, «a ser­bat astă­zi» (articolul poartă data de 2 Decembrie st. n.) «strălucit» jubileul de 50 de ani a urcării pe tron a împăratului austriac. «Dar pe Ungaria nu le-a succes să o tragă în această sărbătoare ! «In locul prim publicul capitalei Budapesta a fost acela care nici n’a observat că e sărbătoare, cu toate că deja în zori de zi, au în­cercat să’î atragă atenția asupra acestui lucru, prin bubuiturile de tun din citadela de pe muntele «Gellerth», reactivată provizori... «Mai târziu au produs ceva miș­care în unele strade, petele de sluj­bași comandați să meargă la ser­viciul divin de mulțumire, și tine­rimea școlară dusă de mână. Dar și aceste apariții exotice, numai atâta efect au putut produce, că cetățe­nii au rîs puțin privindu-l, văzân­­du-l șî apoi mai departe de lucrul lor de toate zilele. «Nici măcar foaia oficioasă n’a pu­tut produce puțină animație, cu toată sforțarea sa!...» îyi așa mai departe , coloane în­tregi numai persiflări a serbării a­­cestui monarh­, care de peste 30 de ani toate le face pe voia ma­ghiară. Și în casă ca ast­fel de oameni trebue să trăim noi, cele două și ju­mătate milioane de români, ardeleni și ungureni ! Iar de la oameni cari așa știfi fi recunoscători celui atât de mare bine-făcător al lor, — ce să putem nădăjdui noi să dobândim cu bine ? Un frate. Veterinarul Popular Alăptarea și creșterea mânjilor In cele din dintâiü 3 săptămâni de la naștere, mânzul trebue să stea împreună cu muma lui; dacă nu l-ar avea în ochi, ar slăbi și deci ar hrăni rău și pe mânut. După 3 săp­tămâni, încetul cu încetul, muma începe a fi despărțită câte puțin timp de mânz. Când iapa are prea mult lapte și mânzul nu suge bine, îngrijitorul îi va mulge ugerul, pentru ca să nu se umfle. Mânjii se bolnăvesc de eșire afară, mai ales în întâia și a doua săptămână și pot muri de grabă. Boala este pricinuită din mult lapte, din necurățenia ugeru­lui și din umiditatea așternutului. Dacă iapa are mult lapte și e gros,­­i se va schimba hrana, împuți­nând grăunțele. După trei săptămâni, dacă vre­mea e călduroasă, iapa poate fi scoasă la pășune cu mânzul, nu însă dimineața și când este răcoare, ci când au început căldurile. Seara se întorc de­vreme. Pășunea nu trebue să fie departe ; oboseala îi­­mpedică de a căpăta Înălțime. Dacă mânzul a împlinit 4 săp­tămâni, mama va putea începe să lucreze. Munca mărește pofta de mâncare și iapa va primi o hrană mai bogată pentru a hrăni bine mânzul. Tot­dea­una însă muma va fi adusă și luată din grajd la aceleași ore. Numai ast­fel mânzul se va putea obicînui cu lipsa mu­mei și nul va suferi. Când lipsește muma, mânzul ca­pătă câte puțin ovăz, porumb, tă­­rîțe, fîn bun și paie. Iapa, ne mai putând alăpta sau murind, vom deprinde mânzul să bea lapte. Se deprinde lesne, ți­nând degetul în lapte și făcându-l să sugă degetul; încet, încet, apoi se obicînuește și el să soarbă. La vârsta de 6 sau 8 luni, mânjii se înțarcă. Dacă muma are lapte destul, înțărcatul se întârziază , și din potrivă, mânjii se înțarcă mai de grabă, când muma a slăbit prea mult și nu mai dă lapte îndestul. Mânjii, obicinuiți de la o lună sau două cu grăunțe, iarbă, fîn, ș. a., se înțarcă m­ai de grabă și nu sufer nimic ; când însă nu s’au o­­bicinuit de timpuriu cu hrana, a­­tunci înțărcatul e greu și ei se pot îmbolnăvi. Aproape de timpul înțărcatului, mânjii încep să sugă din ce în ce câte mai puțin; așa, nu’î mai lă­săm să sugă de­cât de 3 ori pe zi, apoi de câte 2 ori, la urmă câte o dată pe zi , apoi nici de cum. In același timp li se dă mânjilor o hrană și mai apoasă, cum de pildă: zeamă de orz, făină de orz cu lapte, tărâțe cu apă, morcovi, sfecle, car­tofi ; grăunțele nu trebue să’i lip­sească. Ovăzul îl mănâncă atunci cu lăcomie și pentru a’î sili să mă­nânce încet, amestecăm ovăzul cu paie tocate. Adese­ori, ugerul iepe­ urmează să dea lapte și după înțărcatul mân­­zului. Spre a-l opri, se mulge câte puțin și în urmă se unge cu oțet amestecat cu tibișir tocat. Dacă laptele tot nu se oprește, dăm apei 30 gr. pe zi de sare de litru cu apă, jumătate seara și jumătate di­mineața. După cinci zile cel mult laptele oșurează. Mai înainte de a duce mânjii la iarbă, li se vor da grăunțe, tărâțe, fîn și apoi vor fi adăpați; alt­fel pot răci și căpăta dureri de pân­tece, omorîtoare. Pentru că mânjii se înțarcă toam­na, cam pe vremea când nu mai este iarba la câmp, ne îngrijim de cu vreme ai obicinui cu hrană us­cată, dându-le mai ales grăunțe. De la 2 luni începem a da ovăs mânzului, și încet încet mărim câ­­tățimea ; mânzul deprins cu ovăs, trece bine greutățile înțărcatului; câtățimea de ovăs se mărește din ce în ce, așa că pe la 18 luni nea­­tenul (cârlanul) să capete pe fie­ce zi câte 2 sau 2 și jumătate kilogr. de ovăs. Caii hrăniți cu ovăs, în vremea când sunt mânzi și noateni, sunt cei mai buni cai, fiind­că sunt de timpuriu plini de putere, vioi și au căpătat înălțimea. Dacă nu se dă ovăs mânzilor și noatenilor, când ajung în vârstă sunt piperniciți, costelivi, fără vlagă, obosesc lesne și sunt urîți la vedere. Ori­câtă hra­nă bună și ori­cât ovăs s’ar da în urmă unui cal, care nu a primit ovăs pe când era mânz sau noaten, este zadarnic. Morcovii sunt foarte gustați de noatenî , nu li se vor da peste 2 e kilograme pe zi. In lipsă de bun fân, li se vor da paie tocate și a­­mestecate cu ovăs sau cu porumb. Finul din livezile semănate cu lu­cerna, cu trifoi și altele, se va da cu maro gi ijdii unuiu un­uci proaspăt, cosit, oi­pălit sau uscat, iar călățimea să nu treacă peste a treia parte din ceea­ ce se dă ca nu­treț pe zi unui nonten. Mai înainte de 18 luni, va primi 3 ehilograme de nutreț uscat pen­tru fie­care sută de ehilograme din greutatea lui. Noateniî au nevoie de mare miș­care, aceasta însă nu înseamă că e bine să­ î alăturăm pe lângă caii în­hămați la căruță ori să­ î alergăm cu cei­l’alțî. Noateniî au nevoie de o mișcare liberă și nesilită,să alerge, să sburde și să umble după voie. De aceea pășunele sunt minunate pentru noatenî. Pentru a-i obicinui cu supunerea și pentru a­­ i îmblânzi, noaten­î se priponesc câte puțin sau se leagă de iesle. Se deprind mai intenü cu căpețelul și apoi se leagă de iesle, numai în timpul cât mănâncă. Noateniî cresc și se înviorează mai bine în mijlocul altor noatenî de sexul lor, de­cât alăturea de caii în vârstă. Pentru a ’i îmblânzi, îi deprindem să vie ca să mănânce din mână orel, porumb, pâine ș. a. Dacă ne mușcă, îi pedepsim ușor și ne ferim de a ’i ciupi și de a­­ î necăji. Din când în când îi luăm și le ridicăm picioarele pe rând, pentru a-î deprinde să stea la cură­țitul unghiilor și la potcovit; iar după fie­care ridicare de picior,­­ mângâiem ca răsplată. Pe la 2 ani, începem a-l țesăla, mai întăiu pe părțile mai puțin simțitoare, apoi și pe cele­le alte părți. I. St. Furtună. Idei și amintiri de Otto, principe de Bismarck Ieri am primit primele două vo­­lumuri din amintirile fostului can­celar al imperiului german, princi­pele Bismarck, apărute în editura Gotta din Stuttgart, subtitlul «Idei și amintiri» de Otto, principe de Bismarck. Editorul Horst Kohl publică o prefață în care spune că prințul Bismarck a început să-șî scrie ideile și amintirile sale, îndată după ce și-a dat demisiunea din funcțiunile sale de cancelar al imperiului și prim-ministru al regatului Prusiei, adică în anul 1890. Deja la 6 iulie, același an, prin­țul Bismarck a intrat în tratative cu casa de editură Cotta, cu care a și încheiat un contract pentru cazul când prințul își va scrie a­­mintirile. In urma acestui contract dreptul de editură era exclusiv al casei Cotta. Prințul Bismarck a fost îndemnat să-și scrie amintirile mai cu seamă de amicul său Lothar Bucher, un foarte abil diplomat, care petrecea când la Warzin când la Friedrichs­ruhe și stenografia tot ce-i dicta Bismarck. Primul volum (376 pag.) cuprinde 18 capitole, în care se reoglindează aprecierile fostului cancelar asupra evenimentelor politice, începând de pe la anii 1832. Mai pe larg sunt descrise evenimentele de la 1848, precum și cariera sa diplomatică, pe care a început-o ca consilier de legațiune pe lângă consiliul federal. In cele­ f’alte capitole ’și publică Bismarck impresiile ce le-a avut la Paris, Petersburg și în diferitele­ sale convorbiri cu bărbații de Stat ai Europei, în timpul lungei sale cariere diplomatice. In volumul II se vorbește despre războiul pentru Schleswig-Holstein, de la 1864, cu Austria (1866), răz­boiul cu Franța (1870), despre tri­­pla-alianța, politica viitoare a Ru­siei și despre împărații Wilhelm I și Frederic III, începem azi a publica articolul «Politica viitoare a Rusiei», articol care credem a fi de interes și pen­tru noi, ca vecini ai acestui mare imperiu, de­oare­ce cuprinde apre­cierile personale ale fostului can­celar, care odinioară conducea po­litica întregei Europe. Politica viitoare a Rusiei Ca și pe timpul afacerei Schnae­­bele și Boulanger, așa și astă­zi există primejdia unor războae ex­terne, o primejdie care ne poate angaja la luptă cu steagul roșu la Granița de vest, ca și acum 100 de ani cu steagul tricolor. Probalita­­tea unui războiu în două părți s’a cam micșorat prin moartea lui Kat­­cow și a lui Skobeleff; un atac francez asupra noastră ar provoca cu aceeași siguranță un atac din partea Rusiei, ca și vice-versa. Pentru ca Rusia să stea liniștită, aceasta nu depinde numai de unele dispoziții, ci mai mult de chestii teh­nice ale înarmărilor sale pe mare și pe uscat. După ce­ Rusia va fi «gata» după părerea ei cu fabricarea armelor sale, a prafului de pușcă, precum și cu întărirea escadrei sale din Marea Neagră, atunci se vor schimba și variațiunile tonurilor în politica rusească. Nu este probabil ca Rusia, după ce își va fi terminat înarmările sale, să le folosească pe aceste ca să ne atace pe noi, așa cum nesam și în contul ajutorului francez. Războiul german oferă pentru Rusia tot atât de puține avantagii imediate, ca și cel rusesc pentru Germania, cel mult poate în suma despăgubirilor li­l­ioZiUUlUj XlUblU l­lVUi^bli UdlC Va avea mai mult folos ca Germania, dar nu își va putea acoperi chel­­tuelile. (Urmare ln numărul de mâine) Din Germania Corespondență pârtie, a UNIVERSULUI Berlin, 21 Noembrie. Daruri din Orient pentru pere­chea imperială împăratul Wilhelm și împără­teasa, cu suitele lor, au vizitat ieri Muzeul Hohenzollern, din castelul Mobijou, pentru ca să vadă nume­roasele amintiri din Palestina, pe cari le-au dăruit acestui muzeu. E vorba adică de darurile de onoare ale autorităților și corporațiunilor din Orient făcute pereche­ impe­riale. De remarcat este un model al moscheei Omar, din Ierusalim, cu toate detailurile sale, lucrat din sidef. Acest model a fost dăruit de orașul Ierusalim. Un frumos album, dăruit de patriarh­ul grecesc din Ierusalim, lucrat tot In sidef, reprezintă por­tretele celor trei împărați germani și ale soțiilor lor. Comunitatea e­­vangelică de acolo a dăruit un ro­­gator frumos, lucrat din lemn de măslin, împreună cu o Biblie. Afară de aceea se mai află aqua­­rele minunate, cari reprezintă di­ferite vederi ale pământului sfânt, apoi niște vase de porțelan chine­zesc, primite de perechea impe­rială de la arabii de frunte din Da­masc, și alte lucruri prețioase. Un mare furt cu spargere Azi noapte s’a săvârșit un mare furt cu spargere la giuvaergiul Si­monis. Tâlharii au spart un geam de la pimniță, s’au coborât acolo și apoi pe o scară s’au urcat în prăvălie, a cărei ușă nu era în­cuiată. Ei intrară înăuntru și înce­pură să aleagă dintre giuvaericale pe cele mai prețioase și adică 48 inele de bărbat, 56 inele de damă, 10 brațelete, 9 broșî de aur, cer­cei, ace de cravată, buton­ de aur etc. In camera de alături se mai a­­flau alte lucruri prețioase, dar tâl­harii observară că ușa a în legă­tură cu un clopot electric de alar­mă. Ei se încercară să taie firul, dar prin aceasta provocară un con­tact, care puse în mișcare clopotul electric, și ast­fel deșteptă pe toți cei din casă. Tâlharii văzând­u-se descoperiți, se repeziră în pivniță și de aici să­riră prin geamul spart și dispărură în întunericul nopții. Sosind auto­ritățile la fața locului, au constatat niște urme de sânge la geamul pivniței, fapt care arată că tâlharii s’au tăiat la mână sărind prin geam. Până acum nu s’a putut da de urma lor. O dramă familiară Cismarul Gallibroki, în vârstă de 35 ani, se căsători acum două ani cu femeea Antonia, cu care însă trăia foarte reu, de­oare­ce el era de o gelozie fără seamăn. Cismarul se­ îmbolnăvi de fu­sie și nu mai pu­tea lucra, așa în­cât toată gospo­dăria o susținea soția sa. Soțul nu era de­loc mulțumit, mai cu seamă fiind­ că soția sa se îmbrăca cu co­chetărie. In fie­care zi era ceartă în casa lor. Ieri dimineață locata­rii din casa unde ședeau cei două soți, auziră țipete de ajutor și de­tunătura unei arme de foc. In cu­­rând se repezi pe scară în jos so­ția cismarului, plină de sânge și ți­pând. Un lucrător o luă în casă la dînsul și-i dete primele ajutoare. Sosind poliția, aceasta dispuse transportarea nenorocitei femei la spital. Intrând în locuința cizma­rului, îl aflară pe acesta mort la pământ, scăldat într-un sac de sînge. El își trăsese un glonț de revolver în cap. Toate mobilele erau trântite la pământ, dovadă că a fost o luptă crâncenă între soți. Femeea a fost rănită la pântece. Sunt puține spe­ranțe de scăpare. Meyer, spre o­ reprezintă pe muma, auseuia. Asupra acestui punct se ivește o discuțiune între d. Brătescu, avo­catul inculpatului, d. Crisenghi, a­­părătorul intereselor civile, și mi­nisterul public reprezintat prin d. procuror Nicolae. D. Brătescu cerea amânarea pe motiv că procura nu e în regulă; nu consultatul trebuia să dea pro­cura cum­va spre a reprezintă pe bătrâna Kiș, ci aceasta din urmă. D. Crisenghi cere ca să se profite de prezența d-lui Hodoș spre a se lua interogatoriul inculpatului și in­­formațiunile reclamantei. D. Brătescu observă că tot va fi trebuință de d. Hodoș și pentru alți martori străini cari lipsesc acum, și de aceea ar fi bine să nu se întrerupă instrucțiunea acestui proces. Tribunalul hotărăște amânarea, fixându-se noua amânare pentru ziua de 8 Decembrie. » » O petrecere la Herăstra. Intr’o seară frumoasă a­verei tre­cute s’a văzut pe la Herestran în companie galantă, un anume Zu­­gravu, despre care se știa că făcea pe dascălul la o biserică din capi­tală, fiind însoțit în această petre­cere și de o drone de colegi din mahala, vr’o 12 la număr. S’au desfundat la butelii și da­migene până se făcuse lac pa iarba de pe câmpia Herăstrăului. De unde atâta băutură ? Lucrul s'a explicat la întoarcerea din Ploești, unde fu­sese pentru o trebuință, a protului Theodorescu de la biserica Amzei. Ușile de la pivnița acestuia se gă­siră deschise, iar buțile de vin golite prin ajutorul unui mai procurat de un licean, Aurel M... Atât Zugravu cât și Aurel au fost dați judecăței și achitați de jude­cătorul de ocol. Afacerea a venit sub altă formă la tribunal. Judecă­torul de instrucție a găsit că e caz de urmărire și pentru fals în contra lui Zugravu, de­oare­ce acesta s-a prezintat la casa de economii cu un libret al preotului, cercând să scoată 900 lei. D. Crisenghi, avocatul minorului licean, zice că acesta a fost achitat pentru furt, și acum tot pentru furt e acuzat, deși Zugravu a fost dat judecății și pentru fals. Tribunalul amână procesul pen­tru a se cere dosarul de la jude­cătoria de ocol. CURIER JUDICIAR (TRIBUNALELE ROMANE) Drama cu vitriol din strada Isvor­ uri a venit înaintea secției a 2-a a tribunalului Ilfov procesul inten­tat austriacului Fritz Warlich, in­culpat că astă-vară a azvîrlit cu vi­triol în fosta sa mireasă, tînăra fată Agnes Kis, în vârstă de 16 ani, care în urma acestui accident a ră­mas cu totul desfigurată și ame­nințată de a pierde vederea, cel pu­țin a unuia din ochi. La strigarea procesului, Warlick apare sub sentinelă la banca pre­vențiilor. El stă într’o atitudiniera­­semnată, așteptând să-și spue fo­cul ce’l apasă, în limba lui natală. Se știe că în rândul trecut proce­sul se amânase pentru a se aduce ca interpret pe d. profesor Hodoș. D. Hodoș s’a prezintat. S’a pre­­zintat de asemenea și nenorocita Agnes, care stătea bandajată alături cu sora sa, soția restauratorului un­de s’a întâmplat faptul și cu alte prietene. Nu s’a prezintat însă ma­ma sa, care se află în Ungaria și care n’a putut veni. O rudă a vic­timei se prezintă cu o procură din partea consulatului Austro-Ungariei Doctorul Ioan Poenaru Colaboratorul nostru de doctor Ioan Poenaru, este un om activ, modest și îndatoritor, o figură ce devine din zi în zi mai cunoscută în București, numărând numai sim­patii printre bolnavii cari au fost în căutarea sa. Se ocupă exclusiv cu clientela și e bine apreciat până în toate un­ghiurile orașului. Contrariu vechi­lor prejudiț­­, prin reducerea de prețuri pe care o face, ast­fel după cum se poate vedea în am­odlurile zilnice din «Universul»,—fapt care a fost comentat în moduri diferite de către colegii săi,—aduce de­o­­potrivă servicii însemnate și sufe­rinzilor lipsiți de mijloace. Studiile medicale și le-a făcut în mod strălucit. La vârsta de 23 ani, obținuse deja cu multă distincțiune diploma de doctor în medicină. Posedă în armată gradul de că­­pitan în reservă. Doctorul Poenaru s-a născut în anul 1871 și e fiul defunctului in­giner Alexandru C. Poenaru. Cronicele medicale populare pe cari le publică de 4 ani în «Uni­versul literar», sunt, după apre­cierea, unanimă, de un mare inte­res ,practic. —■ C. doctor loan Poenaru Moartea bătrânului ziarist Valen­tinean­u (Explicația gravurei) Am fost singurul ziar care am anunțat ieri dimineață moartea bă­trânului și mult regretatului ziarist Ioan Valentineanu. El se afla de mai mult timp în­tr’o cameră de rezervă a spitalului Golcea, în secția d-lui dr. Stoicescu In aceiași cameră mai era un alt bătrân, tot bolnav. Ei stateau de VOI im­ți v­alemmca un pui ca au coca­ori foarte vesel. In sufletul seu însă, se petrecea ceva straniu. Bolnav, neputând să mai mănânce, căci suferea cumplit de stomac, el se hotărî să se sinu­cidă. Intr’o geantă în care își ținea scrisorile, ziaristul Valentineanu a­­vea un revolver, calibru No. 6. Gândul söu se opri asupra acestei arme. De cu seară întrebă pe tovarășul seu de boală, cel­ l’alt bătrân, dacă a mai sigură moartea când cine­va se împușcă în gură, sau în tâmpit. Apoi, aflând că bătrânul din ca­mera lui suferă de insomnie, ti dete niște prafuri pentru somn și tova­rășul său adormi numai­de­cât. După aceea la orele 3 fără un sfert, Valentineanu își puse planul în practică. El luă revolverul, îl duse la tâmpla stângă și trase două focuri. La detunăturile produse, perso­nalul spitalului alergă numai­de­cât în ajutor, totul fu însă zadar, căci sărmanul decan al presei române, era un cadavru. Ioan Valentineanu era membru al societăței presei încă de la fon­dare și avea, tot de la această so­­cietate, o pensie lunară de 120 lei. Portretul din pag­­i­a este al mult regretatului nostru ziarist. Valentineanu s-a născut în Pi­tești, la 1834, Iulie 5, din părinți români agricultori. Studiile și le-a făcut prin institute private și la sf. Sava. Se afla în clasa a 6-a, pe timpul ocupației rusești la 1854. Atunci a fost luat prizonier politic și exilat în Rusia, unde fu aruncat în subteranele Chierului, apoi por­nit la Saratoff, drumul Siberiei. La 1856, după pacea de la Gri­­meea fu liberat împreună cu cel­­ilalțî patrioți și camarazi ai săi de exil ca : G. Racoviță, Em. Chinezu, G. Florescu, Grețeanu, Zăgănești­, colonel Cuza (în urmă Domn al ță­rilor) și alții. Reintrat în țară pe timpul ocu­­pațiunei austro-turce, s’a ocupat cu politica, publicând mai multe scri­eri, între care și una intitulată : «Bi­ografia oamenilor mari, scrisă de un om mic». Ion Valentineanu a colaborat la ziarele : Secolul, Timpul, Concor­dia, Naționalul, Românul, Dâmbo­­vița, etc. ; a fost corespondent al ziarului Steaua Dunărei, care apă­rea la Bruxel în limba franceză și al cărui director era venerabilul bătrân Nicolae Ionescul. .La 1859 a fondat ziarul «Re­forma». Ioan Valentineanu a avut peste 60 de procese politice și a fost în­chis de 34 de ori. In timpul răsboiului franco-ger­­man, la 1870, eșind din temnița Văcărești, achitat de jurați pentru că a luat parte la revoluția din Ploești, s’a dus în Franța și s’a ire­ali ca voluntar la Marsilia, în arma­ta «Des Vosges», de sub comanda lui Garibaldi. D­n vremea lui Guza, Valentineanu a fost numit membru al comisiunei documentare pentru regularea ave­rilor mânăstirilor secularizate și di­rector al arh­ivelor Statului. Sub ministrul Golescu a ocupat funcțiunea de director al vămilor, ocnelor și casieriilor din țară. Mai târziu, pe timpul răsboiului ro­­mâno-turc, a fost trimes agent la Varna. Valentineanu a fost căsătorit cu fiica colonelului Papazoglu. Perderea acestui venerabil bă­trân și decan al presei române nu lasfi de­cât unanime regrete prin­tre toți aceia cari l’au cunoscut și stimat. .A­cte oficiale D. V. Volvorianu este numit director al prefecturei județului Dolj, în locul d-lui Al. Giurea. * D. Dimitrie T. Vlădescu, actual secretar al consiliului județian Mus­cel, este numit sub-prefect la plasa Podgoria, jud. Muscel, în locul d-luî Mircea Pilat, înaintat. * D. Mircea Pilat, actual sub­prefect al plășei Podgoria, județul Muscel, este înaintat secretar al consiliului județean Muscel, în lo­­cul d-lui Dimitrie T. Vlădescu, tre­cut în altă funcțiune. * D. Teodor Constantinescu este numit comisar polițienesc al gării orașului Bacău, în locul d-lui Con­­statin N. Rugină, trecut în alt post. Știri nonl despre Andrée Iohannes Detkie, un mecanic șef locuind în jurul Vilnei a descoperit lângă munții Ural o sticlă conținând de« foi de hârtie. Ain —»­­veți­i scrisa pe ea în franțuzește a­­ceste cuvinte: «Balonul Andrée a trec­ut munții Urali», pe când cea­­l’alti­, căreia îi lipsește o bucată, spune: «Dă această scrisoare consu­lului­ sau poliției». Johannes Detke a anunțat desco­perirea sa ministrului Suediei și Norvegiei la Saint-Petersburg. Nu se știe încă dacă ne aflăm în fața unui document autentic sau în fața unei mistificațiuni.

Next