Universul, decembrie 1898 (Anul 16, nr. 321-348)

1898-12-08 / nr. 328

Fortăreața Gibraltar — (Vezi explicația) la Expoziția din Paris «SATIS Ca începere d­e la 15 De­cembre,deschidem un abonament cu premii la «Universul» politic co­tidian, cu următoarele prețuri: Pentru trei luni . . Leî 7.60 Pentru șase luni. . » 12.90 Pentru un an . . . » 25. — PREMII la also sp­ații psin.tr­». 3 luni O cutie conținând o furculiță și un cuțit pentru desert, cu mânerul de argint adeveriți, garantat.— Calendarele de perete și de buzunar ale «Universului» pe anul 1899, pre­cum și calendarul american cu foi zilnice, sau­ calendarul de citit—du­pă alegere. — Se va da gratis și «Universul Literar» colorat săptă­mânal pentru 3 luni. PREMII *"SgSgI la­ a/tennații pentria. 3 luni O furculiță și un cuțit ca cele de mai sus și cele 4 calendare ale «U­­niversului» pe anul 1899, adică: Ca­lendarul de perete, de buzunar, a­­merican și de citit. «ÜIT PREMII 1 ®, a.bc33.a.d­I pentr­u­­­ u­n azi-Două cuțite și două furculițe tot cu mânerul de argint adeverat ga­rantat și cele 4 calendare de mai sus. Premii prin tragere la sorți Toți abonații, atât pentru 3 luni, 6 luni cât și pentru un an, vor con­cura prin tragere la sorți la urmă­toarele premii gratuite: 1 bilet clasa II, dus și întors, la expoziția din Paris de la 1900; 1 bilet clasa II, dus și întors, la Viena; 1 velociped pentru damă sau pen­tru bărbat, după alegere ; 1 mașină de cusut; 1 frumoasă oglindă de pe­rete în lemn sculptat în valoare de 200 lei ; 1 pușcă de vînat, foc cen­tral ; 1 frumoasă etajeră de metal; 1 frumoasă lampă de masă; 2 vase japonese ; 20 ceasoarnice deșteptă­toare de masă ; 5 ceasoarnice de buzunar, remontoir, de argint și un ceasornic de aur, pentru damă sau bărbat, după alegere Aceste obiecte se pot vedea ori și când la administrația «Universului», Strada Brezoianu No. 11.D in curând vor fi expuse la vitrina noastră. Abonații pentru un an, pentru a concura la tragerea obiectelor de mai sus, vor primi în mod gratuit 4 bo­nuri; abonații pentru 6 luni vor pri­mi 2 bonuri, și abonații pentru 3 luni i bon. Premii în mare Afară de premiile de mai sus, se mai acordă la abonații«Universului», la zi iutei a fie­cărei luni, prin tra­gere la sorți, alte premii constând în diferite obiecte. Portul premiilor Abopollî, pe 3 și­ 6 luni, spre­ a putea primi premiile franco, vor tri­­mi­te 60 de bani mai mult, iar abona­ții pentru un an, vor trimite 1 leu ar mai mult. Abonaților cari nu vor trimite sumele de mai sus, îi se vor expedia premiile nefrancate. BW Important ~US Persoanele cari ne vor procura 20 abonați pentru 3 luni, sau 10 pentru 6 luni­, sau 5 pentru an, vor primi ca premiu o frumoasă cutie cu par­­fumuri sau un ceasornic deșteptător pentru masă. Ortodox Luni, 7 Decembrie. — Ambroase și Filofteia. .­­■»­Catolic Luni, 19 Decembrie. — Nemesia. Soarele răsare 7,34, ápune 4.121. București, 7 Decembrie. UNIVERSUL de azi s-a tipărit în 55.000 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1398 V. A. Urecîn­ă. Stațiunea externă Nu de mult relevam la acest loc lipsa de evenimente, amor­țeala în politica internațională. Starea aceasta n’a durat mult. Astă­zi, avem iarăși de rele­vat evenimente importante, des­pre cari sa cuvine să ne dăm seama. Cunoscutul ministru englez al coloniilor, d. Jac Chamber­lain, a vorbit din nou­ în public și discursul său­ a făcut o pu­ternică impresiune. Se știe care e de o bucată de vreme tema favorită a d-lui Chamberlain : alianța Angliei cu Statele Unite și cu Germania. Dar da unde până acum ministrul englez vorbea de aceste alianțe ca de un deziderat pentru viitor, a­­cum a făcut un pas mai departe, vorbind de alianța cu Germa­nia ca de un fapt împlinit. In adevăr, d. Chamberlain a spus la Wakefield că, din examina­rea prietenească a situațiunei, a reușit că asupra principalelor chestiuni Anglia și Germania pot să meargă împreună. Ca și cum ar fi voit să con­­­­firme zvonurile ce s’au născut după acest discurs, că alianța e încheiată între Anglia și Ger­mania, d. de Büloew, ministrul german de externe, a «pus în cursul expunerei politice pe care a făscat’o Parlamentului din Berlin că în multe chestiuni Germania poate merge mână în mână cu Anglia. Natural că aceste două dis­cursuri au­ fost puse în legă­tură și că toată lumea a tras concluziunea că alianța s’a în­cheiat. Acum își reamintesc toți că astă-vară, pe când diploma­ții erau în vacanță, ambasado­rul german la Londra, d. de Hatzfeldt, avea zilnice întreve­deri la ministerul de externe cu locțiitorul marchizului Salis­bury, d. Balfour. S'a vorbit a­­tunci despre încheiarea unei convențiuni în privința băei De­­lagoa; se pare însă că a fost vorba de ceva mai mult. Alipirea Angliei de Germania și prin urm­are de tripla alianță, e un fapt de o nemăsurată im­portanță și care poate exercita o înrîurire hotărîtoare asupra istoriei universale. Sunt mai bine două ani de când spuneam L­a Jvia co­loane că, dacă încurcătura sub care sufere toată Europa nu se lichidează, pricina e atitudinea Angliei, care nu se hotărește la un fel. Marea Britanie nu vroia să intre ca părtașă în lupta dintre Puterile Europene, preferind să tragă foloase fără nici o jertfă. De atunci, o adevărată revo­luție s-a săvârșit în opinia pu­blică și în politica Angliei. Alipirea Angliei la tripla a­lianță face ca cumpăna Europe să se aplece hotărît în favoarea acestei grupări de Puteri. Și a­­ceasta face ca situațiunea să fie foarte gravă. Momentul marei lichidări eu­ropene nu poate să mai fie de­părtat. Că așa stat, lucrurile, ni o a­­rată și următorul eveniment sur­prinzător : în Franța se face pro­pagandă pentru o apropiere de Germania. Cine ar fi prevestit acest lucru, nu mai departe de­cât acum un an, ar fi fost tra­tat de nebun. De mare importanță pentru situațiunea internațională e și chipul cum s’a încheiat pacea între Spania și Statele­ Unite. Se spunea de mult că pacea aceasta va pricinui mari tul­­burări în lume, și se pare că proorocia asta se va îndeplini. In adevăr, înainte de a semna tratatul, comisarii spanioli au­ protestat energic contra greutății condițiilor ce le-au­ fost impuse de americani. Asemenea lucru nu s’a mai pomenit. Și cum Spania nu e în stare să facă singură ceva, e aproape de mintea omului că protestarea ei trebuie să fie sus­ținută de cine­va. Natural, e prea de­vreme spre a Se putea trage o concluziune din toate astea. Nu încape însă îndouială că situațiunea inter­națională, care de peste două­zeci de ani se îngreunează me­­reu­ până a ajuns să fie nesufe­rită cum e acum, merge repede, foarte repede spre descurcare. Fie că deznodămîntul va f pa cinic, fie că va fi războinic, el numai e depărtat. Lumea va a­­­junge să răsufle, nu tocmai peste multă vreme. Din­ Transilvania (De la corespondentul UNIVERSULUI) Sibiu, 4 Decembrie O interesantă licitațiune a avut loc zilele astea în palatul institutu­lui de credit «Albina» din­ Sibiu. Reuniunea femeilor române de aici, a aranjat mai anii trecuți o mare loterie (tombolă), în scop ca din venitul ei curat să se creeze un fond pentru înființarea unei școli normale (preparandii de fete), pen­tru trebuințele școalei române din Ardeal. S’a făcut apel la publicul român și mii de Români i-au răspuns tri­mițând fel și fel de obiecte preți­oase, cari să fie puse ca obiecte de dobândit din partea cumpărătorilor de losuri. S’au vândut vre-o 10,000 de lo­­­suri a 1 leu (o coroană) și a re­zultat din vânzare un venit curat de 10,000 lei,­­fiind-că toate obiec­tele puse ca premii nu costau pe comitetul aranjator nimica, fiind trimise în dar de mărinimoși spri­jinitori ai scopului, iar lucrările fă­cute fiind toate gratuit în jurul tombolei). Au cumpărat losuri multe mai ales institutele noastre de credit (băncile) și inteligința mai cu dare de mână. Aproape fie­care a do­bândit ceva, căci erau obiecte multe: argintării, lucruri drăgălașe de mâ­nă, țesături și broderii și împleti­turi admirabile, etc. Dar dobânditori, cei de poziție mai înaltă, precum și băncile, în loc să își ridice obiectele la cari a­­veau drept după losurile lor, do­bândi­toare,—«le-au lăsat din nou în dar Reuniunea femeilor de aici», aranjatoarea loteriei, cu scopul ca prin licitațiune publică «să le vân­dă a doua­ oară, tot în folosul fon­dului creat.» Licitarea acestor lucruri a avut loc zilele trecute Era ceva foarte interesant și fru­mos, să vezi expoziția obiectelor rămase din mărinimia dobânditori­­lor, pentru a fi licitate din nou erau și frumoase și prețioase și multe. S’­au încasat și din această nouă licitație vre-o 1000 leî, cari s’au a­­daus la fondul cu nobilă menire. Așa, grație bunei idei a Reuniu­nii femeilor române din Sibiu, și stăruinței ce a pus întru atingerea ei, pentra fundamentală pentru îna­intarea spre realisarea ideii, este pusă. Fondul e deja de vre-o 13000 lei. Pentru a se putea gândi la în­deplinirea faptului Visat, mai tre­­bue însă mult, foarte mult ! Elipsă de vre-o 200.000 lei ! Când va a­­junge fondul la cifra asta, e greu de prevăzut. Dar faptul înființărei fondului e și în­ sine lăudabil și vrednic a fi arătat cu laudă lumea românești. * * Frumoasa noastră autonomie bi­sericească a Românilor gr. or. din Transilvania și Ungaria, autonomie eluplată de marele arhiereu Andrei Șaguna înainte dă ajungerea un­gurilor la puterea pe care azi o au și când de la Viena se mai putea dobândi câte ceva și în favorul na­ționalităților așa de strivite, —au­tonomia noastră.c obiect de gelozie pentru coreligionarii sârbi di­n Un­garia, cari n’au avut norocul să le-o alupte și lor cine­va în acelaș timp. Azi ei încearcă sub stăpânirea un­gurească să obție o asemenea au­tonomie,—dar nu mai pot ! Un­gurii strigă: Dacă­ s’a făcut «gre­șeala», a li se da românilor acele drepturi, nu trebue să se mai facă acum nouă «greșeală»... Și nu le dau, ci le voesc o ast­fel de «au­tonomie», în care guvernul ungu­resc să aibă un marețf control, o mare ingerință (ceea­ ce la noi nu are). Sărmanii sârbi au pornit o luptă energică contra acestui lucru, au înaintat acum vre-o două luni un memoriu M. S. Împăratului Frantz Josef, cerând­u-i in­tervențre și scut,—dar guvernul unguresc s’a știut pune pedeea înaintea ușii îm­păratului, și bieții buni patrioți sârbi și-au căpătat zilele trecute apoi, memorandul, fără nici o ob­servare, neuestiin­f ș i chiar, de la cancelaria de cabinet, semn că n’a văzut fața împăratului la care a fost adresat ! Aceasta e soarta plângerilor celor prea drepte și prea legiuite ale noastre ale popoarelor nemaghiare: de le adresăm guvernelor ungurești nu ni se ia în socoteală, de trecem peste guvern adresându-ne împă­­ratului-rege, ne vin napoi neatinse ! Ungurii au grijă ca plângerile noas­tre să nu ajungă la Tron și să nu se audă în afară. Nu este aceasta una din cele mai chinuitoare temnițe morale ? Un frate Italia și România aci ii­­an" Relațiunile politice fură reînodare între România și Italia foarte târ­­ziu, numai la 1856. Atunci veni la București, ca agent Sard, d. Di Benzi. Cum pe atunci cei de la 1848 nu se putuseră întoarce din emi­­grațiune, nu era la București ni­meni în stare a provoca și duce la bun capăt o manifestațiune de sim­patie a poporului român la sosirea în Capitala munteană a lui Di Benzi. După alegerea îndouită a lui Vodă Cuza, C. A. Rosetti și cei­lalți fiind întorși în patrie, soși la București cu titlul de «Agent și Consul gene­ral în Moldova și Valachia» neui­tatul «Strâmbia». De astă dată nu numai capitala munteană, ci și Iași și țara întreagă salutară cu entusiasm de bună-ve­­nire pe noul agent italian. O scrisoare ce primii de la ma­rele meu amic și magistru M. Ko­­gălniceanu îmi zicea : «Sângele apă nu se face. Strambia, noul agent italian, este amicul nostru. El e convins că­ dorințele Divanului ad­­boc trebue să se realizeze, ba chiar ceva mai mult el nu ne desaprobă în intima noastră hotărî­re da a a­­junge la independență. Deci tu în­deamnă pe amicii noștri să ’și ma­nifesteze neîndauioasa simpatie și iubire pentru «Strambio». Din Iași numai prin mâinele mele s’au trimis la adresa noului agent italian peste 3.000 de cărți de vi­zită cu înscrierea: «Trăiască sora noastră mai mare Italia­­» Ori : «Vivat Strambio mesagerul iubit al surorei noastre mai marii» Și județele de la o l’altă manifes­tară ca și Ieșenii. Pe toate coardele sufletului românesc răsunară cân­tări voioase.... Italia frumoasă, iu­bita Italia este cu noii Și în adevăr era cu noi. Strambio din primele zile lucraL pe lângă mi­nistrul său, contele «di Cavour», pre­ședintele consiliului de­­ miniștri din Turin în sensul partidului nostru național liberal. Posed copii după mai multe din notele confidențiale adresate de Strambio contelui Cavour între 14 (26) Iulie 1859 și 13 (25) Martie 1860. Analiza succintă a acestor acte diplomatice inedite va confirma a­­serțiunea mea că Ițalia, cu dreptul ce-i da generosul sânge vărsat de Bersaglierii săi viteji în Crimea a­u ridicat vocea sa duioasă în favoarea Principatelor române. In nota de la 14 (28) Iulie 1859, Strambio înștiința pe Cavour ce du­reroasă impresiune făcuse în prin­cipate «știrile ce sosiseră în aceste zile despre armistițiu și despre pre­liminările de pace»—dintre Austria și Franța.—Aceste știri, zice Stram­­bio, «au mișcat dureros populațiu­­nile române, cari pe lângă natu­­rala simpatie care pururea mai vie se deșteaptă în acestea pentru mama patrie Italia—la comune madre pa­tria, l’Italia,—înțeleg bine că inde­pendența și mărirea Italiei le poate da speranță de soarta mai bună.» Strambia așa­dar, arată regretele națiunei române pentru modul cum Napoleon al III-lea, termina brusc rezbelul contra Italiei. Apoi, vorbind despre cele politice din principate, Strâmbio denunță lui Cavour rolul puțin național și patriotic ce-l juca partidul retrograd anti-unionist din principate. «Partidul retrograd, scria Strâmbia, compus în cea mai mare parte din boerî, se complace și se bucură văzând cum—prin în­cetarea războiului și armistițiu—­se face tot mai nesigură și mai înde­părtată instaurarea în principate a unui guvern tare, național, înte­meiat pe justiție, libertate și ega­litatea politică.» Filo-românul Strâmbie arată mai departe prin nota sa cum presa din țară a judecat cu severitate ulti­mele evenimente, desaprobând pe Napoleon al III, «pe omul lui 2 Decembrie» pentru modul cum a pus capăt rezbelului contra Austriei. In București scria în presă și neui­tatul Canini, emigrat venețian. A­­cesta, simpatic lui C. Rosetti și partidului întreg național-liberal, demonstra prin articole violente greșeala politică a lui Napoleon. A­­tât era de vie simpatia națiunei ro­mâne pentru Italia, în­cât se pro­duse o adevărată agitațiune în Bu­curești, gata a se manifesta prin o mișcare de stradă, de­sigur con­tra consulului Austriei mișcare pe care poliția isbuti să o împedice de a se închega. Era momentul când se aștepta so­sirea la Galați a 3 vase încărcate cu arme destinate pentru oștirea românească și pentru insurgenții unguri, cari aveau, după înțelegerea dintre Napoleon III și principele Cuza, să atace pe Austria în Tran­silvania și Ungaria. Tot după aceas­tă înțelegere domnitorul stabilise tabăra de la Florești și încheiase cu Kosuth convențiunile secrete prin cari revoluționarii maghiari se legau să respecte autonomia Tran­silvaniei și să recunoască Români­lor de acolo acele drepturi pe cari azi cei de la B.­Pesta le refuză. Strâmbia era în relații cu dom­nitorul Cuza în privința celor 3 co­răbii ce anume se așteptau­, tot a­­tâta cât era în relațiune cu domni­torul și neuitatul consul francez din Iași, Place. Vorbind despre apropiata sosire a celor 3 corăbii cu arme, Strâmbie scrie în nota pe care o analizăm că a mers la Cuza și i-a zis că, după ce va lua din corăbii armele cari îi sunt lui destinate, pe cele­l­alte ar­me, el, Strâmbia, le lasă în custo­dia și în depozitul lui Vodă, până ce va primi instrucțiuni de la gu­vernul din Turnu. Cuza îi promite păstrarea armelor acestora, adău­gând că dacă cum­va aceste arme ar urma să nu mai aibă destinația hotărîtă,—înarmarea de cete ungu­rești,—le va cumpăra el pentru pro­pria armată română. După această conversațiune avută cu Strâmbia, Gura-Vodă, precum arată nota agentului Sardinez, se duce imediat în tabăra de la Plo­ești, în care va rămânea 15 zile, aș­teptând sosirea corăbiilor cu arme și desfășurarea evenimentelor. Am arătat aiurea în lucrarea mea «L’alliance des Roumains et des Hongrois en 1859, contre l’Autri­­che» cum frumosul plan al lui Na­poleon de părtășie a României în războiul contra Austriei căzu nere­alizat, în mare parte din cauza lui Vodă Cuza. Cavour urmări totuși a­­facerea și prin d. Bălăceanu sfătui pe principele Cuza să facă pași în sensul vederilor curței italiene, ceia­­ce va fi mult profitabil pentru Româ­nia. D. Bălăceanu, în Octombrie 1859, se afla în București. D-sa raportă principelui Cuza conversația ce avu­sese cu contele di Cavour. Strâm­bia, într’o notă a sa de la 2/14 No­émimie 1859, amintește despre a­­ceastă dare de seamă a d-lui Bălă­ceanu și adaogă a informa pe mi­nistrul italian că «Alteța Sa, care destul de neconstant în simpatiile sale—inconstante assai nelle se sim­patie— arată în zilele din urmă oare­care nemulțumire față cu Bălăceanu, i-au răspuns că nu va face nici un caz de comunicațiunea acestuia și că o va aprecia numai dacă i-ar veni directamente de la guvernul sardi­nez prin intermediul lui Strâmbio. Cuza Vodă lega teia de carmeni ca să nu facă pașii la cari îl închia Italia, în interesul ei dar și al na­țiunei române. Și planul se zădărnici, dar Italia tot câștigă anexarea Lombardo-Ve­­neției, iar bieții românii noștri­ din Transilvania continuară soarta nea­sigurată. Dacă nepriceperea lui Cuza Vodă ori împrejurările făcură ca corăbiile cu arm să nu mai sosească la Ga­lați, simpatiile poporului român pen­tru Italia și Strambia continuară a se manifesta calde și entusiaste. Documentează aceasta, hotărîrea ce am isbutit să fac să se ia de gu­vernul Moldovei de a se trim­ete mai mulți tineri români să studieze la Universitatea din Turin. In adresa către ministrul italian Terenzio Ma­­miani, redactată de mine și sem­nată de șeful meu Kogălniceanu ziceam : «Necesitatea de a apropia pe România pe cât mai mult de Italia, tulpina de unde a eșit, este astă­zi viu simțită de M. S. prin­cipele domnitor și de guvernul său. Mijlocul cel mai expeditiv, tot­o­­dată și mai eficace e de a facilita și de a accelera trecerea ideilor ita­liene la noi, idei cari singure pot să readucă vechia unificare de ten­ding și aspirațiuni ale stirpei la­tine». Acel mijloc, era, zisei, trimiterea de bursieri la școalele italiene. Ministrul italian răspundea că șco­larii români vor afla în studenții italieni niște frați, cu cari sunt a­­proape concetățeni și că autoritatea școlară din Torino nu va uita cu ce scop studenții români se pre­zintă la stabilimentele de învățăm­înt public italiene... Identitatea de ori­gine stabilește amiciția pe bazele nesdim­cinabile ale naturei. Și mai documentează simpatiile, iubirea națiunei române pentru Ita­lia și manifestațiunea ce bucureș­­tenii făcură în Martie 1880 consu­lului general Strambia, manifesta­țiune despre care dă seamă acesta lui Cavour prin următoarea tele­gramă : București, 25 Martie 1800. Vestea anexarea a sosit ieri seară ; mare demonstrațiune improvizată ; câte­va mii de persoane făcură o­­vațiune la consulat cu facle, muzici și drapele italiene . Trăiască Regele Italiei, trăiască contele de Cavour. Am primit deputațiunea ; a tre­buit apoi să me árét mulțime­, stri­găte prelungite de entusiasm , or­dine perfectă». Ca și la­ București, in toata țara a fost resbătut triumful Italiei, re­m­­arcarea ei. Ce e de mirare clară când vedem de atunci încoace mereu repetite manifestațiunile de iubire ale Ro­mâniei pentru Italia și ale Italiei pentru România ? Din Germania (Corespondență pert. a UNIVERSULUI) Berlin, 3 Decembrie Situația politică . Toate ziarele și cercurile polili­­tice de aci comentează discursul pe care la ținut în Parlament mini­strul de externe contele de Buelow, apreciând cu deosebire declarațiile sale că raporturile Germaniei sunt bune cu toate statele. Opoziția, și cu deosebire socialiștii, se pregă­tește să dea un asalt guvernului pe tema proiectului legei militare. Garderoba împărătesei Augusta Garderoba împărătesei Augusta este foarte considerabilă. Daca spre exemplu se întâmplă vre o căsătorie în familia imperială atunci se con­fecționează pentru împărăteasă 12-15 rochii. B­usul, ca împărăteasa și principesele să poarte numai odată rochiile de gaia. Aceste se trimet apoi în atelierul imperătesei, se des­fac și bucățile prețioase se între­buințează la confecționarea altor rochii. Și la curtea germană se u­­zează astă­zi trene lungi brodate cu aur și argint; prețul unei ast­fel de trene este de la 20.000 până la 40.000 mărci. Lungimea unei ast­fel de trene este de la talie în jos de ș­ase metri. Trenele sunt atât de grele, în­cât aceea care o poartă nu s’ar putea mișca dacă aceste nu ar fi ținute de pagi. In atelierul de con­­fecțiune al împărătesei lucrează 12 croitoresa sub supravegherea unei dame de onoare, când însă e vorba de o mare serbare la curte lu­crează patru­zeci. La serbările mari ale Curței îm­părăteasa apare acoperită de bri­liante. In păr, la gât, la urechi, la pept, la brațe, la talie strălucesc briliantele și alte petre scumpe. Dintre aceste petre scumpe, cari reprezintă o valoare de mai multe milioane, numai o parte sunt ale împărătesei. Cea mai mare parte și mai prețioasă este p­roprietatea te­­saurului Coroanei prusiene și stă la disposiția numai a Suveranei Prusiei. Dacă regina moare sau devine văduvă, atunci aceste bri­liante se restituesc tesaurului. Proprietatea exclusivă a împără­tesei sunt numai briliantele, cari le-a adus ca zestre, sau care le-a primit ca daruri de la Suveranii streini, sau le-a moștenit. împără­teasa are de asemenea și evantaliî de mare preț, între cari se află un evantaliu făcut din penele cocoșilor de munte pe cari i-a împușcat îm­păratul Wilhelm. Un sfânt ciudat care senzație a produs la Arend­­see, Altmark, persoana unui sfânt ciudat. E vorba de fiul unui locui­tor de acolo, anume Gustav Nagel. Acum un an acest tînăr frumos, dar slab de minte, dispăru din casa părintească și după câte­va luni a fost găsit într’o peșteră din pijdu­­rea de la Ollendor’f. El era îmbrni­­oat numai cu o pătură și avea în picioare sandale, trăia din fructe sălbatice și fugea ori de câte ori vedea o ființă omenească. Sălbătăcit cu tolii începu să construiască o capelă, din trunchiuri de arbori, unde se ruga la D-zeu. In fine astă-vară s’a descoperit po­liția. Peștera aceea a început să devină un loc de pelerinagiu­, unde mer­geau zilnic sute de oameni, care vrenea și să vadă pe omul sălbatec, căruia îi crescuse per pe corp și unghiile pare ca erau ghiare.­­ Gustav, a fost adus de poliție in casa părintească, iar capela a fost dărîmată. Cate­va luni trăi aici, refuzând îmbrăcăminte. Acum de curând o fată bogată de acolo primi o­ scrisoare de la «sfântul» Gustav, cum îi zic pe acolo, în care acesta îi declara un înfocat amor.­­ Gustav a plouat iarăși în pădurea de la Ollendorf, unde zice el că va sta toată iarna în peștera de acolo. Lumea face zilnic pelerinagiü ca sa-l vadă. 10,902 de studenți universitari La Universitatea de azi se află înscriși 6151 de studenți,, dintre cari la teologie sunt 412, la drept 2­07, la medicină 1311, și la filo­sofic 2321. Din America sunt 147, din Asia 31, și 6 din Africa. Afară de acești studenți regulat înscriși așa­ cercetează cursurile 4841, ex­traordinari între care 234 femei. Prin urmare numărul total al stu­denților este 10.991. Mayer. FECIORII OVREIULUI — Anecdotă orășenească — Un bătrân ovrei s­, bolnav, ■Care trei feciori avea La ceî trei feciori le zice: — Dragi copii, la moartea mea Agi voi să se -ngrijască (Fie­care dintre voi In coșciugul meu să pună : Câte o sută de lei noul. După ce vorbește acestea (Mai trăește­ un an, două, trei. Douî feciori își schimbă legea: Unul a rămas evreisi. Când muri în sfârșit bătrânul, Preoții ’ntrebă pe fii De și au împlinit cu toții :Tot ce­ avut-au datorii. Cel ce se făcuse turc Zice: In coșciug am pus Lei o sută în frmilicî. Chiar acum i-am­ adus. Cel ce s’a făcut creștin Zice da, și eu am dat Loi o sută în lei noul, Care azi chiar i-am­ schimbat. Iar cel ce a remas evreiu, Răspunzând acum și el, Zice, eu făcutu ast­fel : Găsind în coșciug amestec De vr’o două sute lei, I am luat să pun eu alții Care-ar fi la fel cu­ al mei. Datoriam, precum se vede, Să dau lei trei sute buni, Am pus dar trei sute tocmai Intr’o drată pe trei luni. Th. I». Speranția: Tribmna Liberă (Sub acest titlu vom publica sil­nic articolele ce ne vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la litera­tură, știința, politică, etc., în fine ori ce­­ articol de interes general. N. II). Știința Vulgarizată (Botanica) TUTUNUL Tutunul e originar din insula «To­­bago», grupul Antilelor­ mici. Dintre europeni cei dintesă cari l’au cu­noscut, au fost spaniolii, în anul 1520, cu ocazia ducere­­lor în Mexic, când au adus și semințe în Europa. Cu toate acestea, cultura tutu­nului în Lumea nouă, se urcă la o vechime de 1000 ani aproape. Tutunul e o plantă, care face parte din familia «Solaneelor.» Are o înălțime care variază între 1 m. 50 și 2 m. 00 d­upă natura pământu­lui și genul plantei; prezintă multe ramuri, acoperite cu peri, cleioase și cu foi mari și ovale. Florile sale sunt mari și de un roșu deschis , iar fructul e o capsulă, care se deschide în patru părți și conține o mulțime de se­mințe de o culoare negricioasă. Când e încă verde, tutunul are un ghiros mai mult sau mai puțin tare, vătămător și un gust amar, înțepător și neplăcut, întrebuințarea tutunului acum e universală ; la început însă a în­tâmpinat puternice rezistențe, așa . Sultanul Turciei, Amurat al IV-lea, pedepsea cu 50 lovituri la tălpile picioarelor pe ori­care musulman, care ar fi fost prins fumând . Suve­ranul Persiei dăduse ordin să se taie buzele sau nasul păcătuitorilor. Papa Urban VllI-lea dădu o bulă de excomunicare contra acelora cari ar fuma în biserică. Chiar în sec. XVII-lea o mulțime de doctori com­­bateau întrebuințarea tutunului, dar

Next