Universul, decembrie 1898 (Anul 16, nr. 321-348)
1898-12-08 / nr. 328
Fortăreața Gibraltar — (Vezi explicația) la Expoziția din Paris «SATIS Ca începere de la 15 Decembre,deschidem un abonament cu premii la «Universul» politic cotidian, cu următoarele prețuri: Pentru trei luni . . Leî 7.60 Pentru șase luni. . » 12.90 Pentru un an . . . » 25. — PREMII la also spații psin.tr». 3 luni O cutie conținând o furculiță și un cuțit pentru desert, cu mânerul de argint adeveriți, garantat.— Calendarele de perete și de buzunar ale «Universului» pe anul 1899, precum și calendarul american cu foi zilnice, sau calendarul de citit—după alegere. — Se va da gratis și «Universul Literar» colorat săptămânal pentru 3 luni. PREMII *"SgSgI la a/tennații pentria. 3 luni O furculiță și un cuțit ca cele de mai sus și cele 4 calendare ale «Universului» pe anul 1899, adică: Calendarul de perete, de buzunar, american și de citit. «ÜIT PREMII 1 ®, a.bc33.a.dI pentru un azi-Două cuțite și două furculițe tot cu mânerul de argint adeverat garantat și cele 4 calendare de mai sus. Premii prin tragere la sorți Toți abonații, atât pentru 3 luni, 6 luni cât și pentru un an, vor concura prin tragere la sorți la următoarele premii gratuite: 1 bilet clasa II, dus și întors, la expoziția din Paris de la 1900; 1 bilet clasa II, dus și întors, la Viena; 1 velociped pentru damă sau pentru bărbat, după alegere ; 1 mașină de cusut; 1 frumoasă oglindă de perete în lemn sculptat în valoare de 200 lei ; 1 pușcă de vînat, foc central ; 1 frumoasă etajeră de metal; 1 frumoasă lampă de masă; 2 vase japonese ; 20 ceasoarnice deșteptătoare de masă ; 5 ceasoarnice de buzunar, remontoir, de argint și un ceasornic de aur, pentru damă sau bărbat, după alegere Aceste obiecte se pot vedea ori și când la administrația «Universului», Strada Brezoianu No. 11.D in curând vor fi expuse la vitrina noastră. Abonații pentru un an, pentru a concura la tragerea obiectelor de mai sus, vor primi în mod gratuit 4 bonuri; abonații pentru 6 luni vor primi 2 bonuri, și abonații pentru 3 luni i bon. Premii în mare Afară de premiile de mai sus, se mai acordă la abonații«Universului», la zi iutei a fiecărei luni, prin tragere la sorți, alte premii constând în diferite obiecte. Portul premiilor Abopollî, pe 3 și 6 luni, spre a putea primi premiile franco, vor trimite 60 de bani mai mult, iar abonații pentru un an, vor trimite 1 leu ar mai mult. Abonaților cari nu vor trimite sumele de mai sus, îi se vor expedia premiile nefrancate. BW Important ~US Persoanele cari ne vor procura 20 abonați pentru 3 luni, sau 10 pentru 6 luni, sau 5 pentru an, vor primi ca premiu o frumoasă cutie cu parfumuri sau un ceasornic deșteptător pentru masă. Ortodox Luni, 7 Decembrie. — Ambroase și Filofteia. .■»Catolic Luni, 19 Decembrie. — Nemesia. Soarele răsare 7,34, ápune 4.121. București, 7 Decembrie. UNIVERSUL de azi s-a tipărit în 55.000 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1398 V. A. Urecînă. Stațiunea externă Nu de mult relevam la acest loc lipsa de evenimente, amorțeala în politica internațională. Starea aceasta n’a durat mult. Astăzi, avem iarăși de relevat evenimente importante, despre cari sa cuvine să ne dăm seama. Cunoscutul ministru englez al coloniilor, d. Jac Chamberlain, a vorbit din nou în public și discursul său a făcut o puternică impresiune. Se știe care e de o bucată de vreme tema favorită a d-lui Chamberlain : alianța Angliei cu Statele Unite și cu Germania. Dar da unde până acum ministrul englez vorbea de aceste alianțe ca de un deziderat pentru viitor, acum a făcut un pas mai departe, vorbind de alianța cu Germania ca de un fapt împlinit. In adevăr, d. Chamberlain a spus la Wakefield că, din examinarea prietenească a situațiunei, a reușit că asupra principalelor chestiuni Anglia și Germania pot să meargă împreună. Ca și cum ar fi voit să confirme zvonurile ce s’au născut după acest discurs, că alianța e încheiată între Anglia și Germania, d. de Büloew, ministrul german de externe, a «pus în cursul expunerei politice pe care a făscat’o Parlamentului din Berlin că în multe chestiuni Germania poate merge mână în mână cu Anglia. Natural că aceste două discursuri au fost puse în legătură și că toată lumea a tras concluziunea că alianța s’a încheiat. Acum își reamintesc toți că astă-vară, pe când diplomații erau în vacanță, ambasadorul german la Londra, d. de Hatzfeldt, avea zilnice întrevederi la ministerul de externe cu locțiitorul marchizului Salisbury, d. Balfour. S'a vorbit atunci despre încheiarea unei convențiuni în privința băei Delagoa; se pare însă că a fost vorba de ceva mai mult. Alipirea Angliei de Germania și prin urmare de tripla alianță, e un fapt de o nemăsurată importanță și care poate exercita o înrîurire hotărîtoare asupra istoriei universale. Sunt mai bine două ani de când spuneam La Jvia coloane că, dacă încurcătura sub care sufere toată Europa nu se lichidează, pricina e atitudinea Angliei, care nu se hotărește la un fel. Marea Britanie nu vroia să intre ca părtașă în lupta dintre Puterile Europene, preferind să tragă foloase fără nici o jertfă. De atunci, o adevărată revoluție s-a săvârșit în opinia publică și în politica Angliei. Alipirea Angliei la tripla alianță face ca cumpăna Europe să se aplece hotărît în favoarea acestei grupări de Puteri. Și aceasta face ca situațiunea să fie foarte gravă. Momentul marei lichidări europene nu poate să mai fie depărtat. Că așa stat, lucrurile, ni o arată și următorul eveniment surprinzător : în Franța se face propagandă pentru o apropiere de Germania. Cine ar fi prevestit acest lucru, nu mai departe decât acum un an, ar fi fost tratat de nebun. De mare importanță pentru situațiunea internațională e și chipul cum s’a încheiat pacea între Spania și Statele Unite. Se spunea de mult că pacea aceasta va pricinui mari tulburări în lume, și se pare că proorocia asta se va îndeplini. In adevăr, înainte de a semna tratatul, comisarii spanioli au protestat energic contra greutății condițiilor ce le-au fost impuse de americani. Asemenea lucru nu s’a mai pomenit. Și cum Spania nu e în stare să facă singură ceva, e aproape de mintea omului că protestarea ei trebuie să fie susținută de cineva. Natural, e prea devreme spre a Se putea trage o concluziune din toate astea. Nu încape însă îndouială că situațiunea internațională, care de peste douăzeci de ani se îngreunează mereu până a ajuns să fie nesuferită cum e acum, merge repede, foarte repede spre descurcare. Fie că deznodămîntul va f pa cinic, fie că va fi războinic, el numai e depărtat. Lumea va ajunge să răsufle, nu tocmai peste multă vreme. Din Transilvania (De la corespondentul UNIVERSULUI) Sibiu, 4 Decembrie O interesantă licitațiune a avut loc zilele astea în palatul institutului de credit «Albina» din Sibiu. Reuniunea femeilor române de aici, a aranjat mai anii trecuți o mare loterie (tombolă), în scop ca din venitul ei curat să se creeze un fond pentru înființarea unei școli normale (preparandii de fete), pentru trebuințele școalei române din Ardeal. S’a făcut apel la publicul român și mii de Români i-au răspuns trimițând fel și fel de obiecte prețioase, cari să fie puse ca obiecte de dobândit din partea cumpărătorilor de losuri. S’au vândut vre-o 10,000 de losuri a 1 leu (o coroană) și a rezultat din vânzare un venit curat de 10,000 lei,fiind-că toate obiectele puse ca premii nu costau pe comitetul aranjator nimica, fiind trimise în dar de mărinimoși sprijinitori ai scopului, iar lucrările făcute fiind toate gratuit în jurul tombolei). Au cumpărat losuri multe mai ales institutele noastre de credit (băncile) și inteligința mai cu dare de mână. Aproape fiecare a dobândit ceva, căci erau obiecte multe: argintării, lucruri drăgălașe de mână, țesături și broderii și împletituri admirabile, etc. Dar dobânditori, cei de poziție mai înaltă, precum și băncile, în loc să își ridice obiectele la cari aveau drept după losurile lor, dobânditoare,—«le-au lăsat din nou în dar Reuniunea femeilor de aici», aranjatoarea loteriei, cu scopul ca prin licitațiune publică «să le vândă a doua oară, tot în folosul fondului creat.» Licitarea acestor lucruri a avut loc zilele trecute Era ceva foarte interesant și frumos, să vezi expoziția obiectelor rămase din mărinimia dobânditorilor, pentru a fi licitate din nou erau și frumoase și prețioase și multe. S’au încasat și din această nouă licitație vre-o 1000 leî, cari s’au adaus la fondul cu nobilă menire. Așa, grație bunei idei a Reuniunii femeilor române din Sibiu, și stăruinței ce a pus întru atingerea ei, pentra fundamentală pentru înaintarea spre realisarea ideii, este pusă. Fondul e deja de vre-o 13000 lei. Pentru a se putea gândi la îndeplinirea faptului Visat, mai trebue însă mult, foarte mult ! Elipsă de vre-o 200.000 lei ! Când va ajunge fondul la cifra asta, e greu de prevăzut. Dar faptul înființărei fondului e și în sine lăudabil și vrednic a fi arătat cu laudă lumea românești. * * Frumoasa noastră autonomie bisericească a Românilor gr. or. din Transilvania și Ungaria, autonomie eluplată de marele arhiereu Andrei Șaguna înainte dă ajungerea ungurilor la puterea pe care azi o au și când de la Viena se mai putea dobândi câte ceva și în favorul naționalităților așa de strivite, —autonomia noastră.c obiect de gelozie pentru coreligionarii sârbi din Ungaria, cari n’au avut norocul să le-o alupte și lor cineva în acelaș timp. Azi ei încearcă sub stăpânirea ungurească să obție o asemenea autonomie,—dar nu mai pot ! Ungurii strigă: Dacă s’a făcut «greșeala», a li se da românilor acele drepturi, nu trebue să se mai facă acum nouă «greșeală»... Și nu le dau, ci le voesc o astfel de «autonomie», în care guvernul unguresc să aibă un marețf control, o mare ingerință (ceea ce la noi nu are). Sărmanii sârbi au pornit o luptă energică contra acestui lucru, au înaintat acum vre-o două luni un memoriu M. S. Împăratului Frantz Josef, cerându-i intervențre și scut,—dar guvernul unguresc s’a știut pune pedeea înaintea ușii împăratului, și bieții buni patrioți sârbi și-au căpătat zilele trecute apoi, memorandul, fără nici o observare, neuestiinf ș i chiar, de la cancelaria de cabinet, semn că n’a văzut fața împăratului la care a fost adresat ! Aceasta e soarta plângerilor celor prea drepte și prea legiuite ale noastre ale popoarelor nemaghiare: de le adresăm guvernelor ungurești nu ni se ia în socoteală, de trecem peste guvern adresându-ne împăratului-rege, ne vin napoi neatinse ! Ungurii au grijă ca plângerile noastre să nu ajungă la Tron și să nu se audă în afară. Nu este aceasta una din cele mai chinuitoare temnițe morale ? Un frate Italia și România aci iian" Relațiunile politice fură reînodare între România și Italia foarte târziu, numai la 1856. Atunci veni la București, ca agent Sard, d. Di Benzi. Cum pe atunci cei de la 1848 nu se putuseră întoarce din emigrațiune, nu era la București nimeni în stare a provoca și duce la bun capăt o manifestațiune de simpatie a poporului român la sosirea în Capitala munteană a lui Di Benzi. După alegerea îndouită a lui Vodă Cuza, C. A. Rosetti și ceilalți fiind întorși în patrie, soși la București cu titlul de «Agent și Consul general în Moldova și Valachia» neuitatul «Strâmbia». De astă dată nu numai capitala munteană, ci și Iași și țara întreagă salutară cu entusiasm de bună-venire pe noul agent italian. O scrisoare ce primii de la marele meu amic și magistru M. Kogălniceanu îmi zicea : «Sângele apă nu se face. Strambia, noul agent italian, este amicul nostru. El e convins că dorințele Divanului adboc trebue să se realizeze, ba chiar ceva mai mult el nu ne desaprobă în intima noastră hotărîre da a ajunge la independență. Deci tu îndeamnă pe amicii noștri să ’și manifesteze neîndauioasa simpatie și iubire pentru «Strambio». Din Iași numai prin mâinele mele s’au trimis la adresa noului agent italian peste 3.000 de cărți de vizită cu înscrierea: «Trăiască sora noastră mai mare Italia» Ori : «Vivat Strambio mesagerul iubit al surorei noastre mai marii» Și județele de la o l’altă manifestară ca și Ieșenii. Pe toate coardele sufletului românesc răsunară cântări voioase.... Italia frumoasă, iubita Italia este cu noii Și în adevăr era cu noi. Strambio din primele zile lucraL pe lângă ministrul său, contele «di Cavour», președintele consiliului de miniștri din Turin în sensul partidului nostru național liberal. Posed copii după mai multe din notele confidențiale adresate de Strambio contelui Cavour între 14 (26) Iulie 1859 și 13 (25) Martie 1860. Analiza succintă a acestor acte diplomatice inedite va confirma aserțiunea mea că Ițalia, cu dreptul ce-i da generosul sânge vărsat de Bersaglierii săi viteji în Crimea au ridicat vocea sa duioasă în favoarea Principatelor române. In nota de la 14 (28) Iulie 1859, Strambio înștiința pe Cavour ce dureroasă impresiune făcuse în principate «știrile ce sosiseră în aceste zile despre armistițiu și despre preliminările de pace»—dintre Austria și Franța.—Aceste știri, zice Strambio, «au mișcat dureros populațiunile române, cari pe lângă naturala simpatie care pururea mai vie se deșteaptă în acestea pentru mama patrie Italia—la comune madre patria, l’Italia,—înțeleg bine că independența și mărirea Italiei le poate da speranță de soarta mai bună.» Strambia așadar, arată regretele națiunei române pentru modul cum Napoleon al III-lea, termina brusc rezbelul contra Italiei. Apoi, vorbind despre cele politice din principate, Strâmbio denunță lui Cavour rolul puțin național și patriotic ce-l juca partidul retrograd anti-unionist din principate. «Partidul retrograd, scria Strâmbia, compus în cea mai mare parte din boerî, se complace și se bucură văzând cum—prin încetarea războiului și armistițiu—se face tot mai nesigură și mai îndepărtată instaurarea în principate a unui guvern tare, național, întemeiat pe justiție, libertate și egalitatea politică.» Filo-românul Strâmbie arată mai departe prin nota sa cum presa din țară a judecat cu severitate ultimele evenimente, desaprobând pe Napoleon al III, «pe omul lui 2 Decembrie» pentru modul cum a pus capăt rezbelului contra Austriei. In București scria în presă și neuitatul Canini, emigrat venețian. Acesta, simpatic lui C. Rosetti și partidului întreg național-liberal, demonstra prin articole violente greșeala politică a lui Napoleon. Atât era de vie simpatia națiunei române pentru Italia, încât se produse o adevărată agitațiune în București, gata a se manifesta prin o mișcare de stradă, desigur contra consulului Austriei mișcare pe care poliția isbuti să o împedice de a se închega. Era momentul când se aștepta sosirea la Galați a 3 vase încărcate cu arme destinate pentru oștirea românească și pentru insurgenții unguri, cari aveau, după înțelegerea dintre Napoleon III și principele Cuza, să atace pe Austria în Transilvania și Ungaria. Tot după această înțelegere domnitorul stabilise tabăra de la Florești și încheiase cu Kosuth convențiunile secrete prin cari revoluționarii maghiari se legau să respecte autonomia Transilvaniei și să recunoască Românilor de acolo acele drepturi pe cari azi cei de la B.Pesta le refuză. Strâmbia era în relații cu domnitorul Cuza în privința celor 3 corăbii ce anume se așteptau, tot atâta cât era în relațiune cu domnitorul și neuitatul consul francez din Iași, Place. Vorbind despre apropiata sosire a celor 3 corăbii cu arme, Strâmbie scrie în nota pe care o analizăm că a mers la Cuza și i-a zis că, după ce va lua din corăbii armele cari îi sunt lui destinate, pe celelalte arme, el, Strâmbia, le lasă în custodia și în depozitul lui Vodă, până ce va primi instrucțiuni de la guvernul din Turnu. Cuza îi promite păstrarea armelor acestora, adăugând că dacă cumva aceste arme ar urma să nu mai aibă destinația hotărîtă,—înarmarea de cete ungurești,—le va cumpăra el pentru propria armată română. După această conversațiune avută cu Strâmbia, Gura-Vodă, precum arată nota agentului Sardinez, se duce imediat în tabăra de la Ploești, în care va rămânea 15 zile, așteptând sosirea corăbiilor cu arme și desfășurarea evenimentelor. Am arătat aiurea în lucrarea mea «L’alliance des Roumains et des Hongrois en 1859, contre l’Autriche» cum frumosul plan al lui Napoleon de părtășie a României în războiul contra Austriei căzu nerealizat, în mare parte din cauza lui Vodă Cuza. Cavour urmări totuși afacerea și prin d. Bălăceanu sfătui pe principele Cuza să facă pași în sensul vederilor curței italiene, ceiace va fi mult profitabil pentru România. D. Bălăceanu, în Octombrie 1859, se afla în București. D-sa raportă principelui Cuza conversația ce avusese cu contele di Cavour. Strâmbia, într’o notă a sa de la 2/14 Noémimie 1859, amintește despre această dare de seamă a d-lui Bălăceanu și adaogă a informa pe ministrul italian că «Alteța Sa, care destul de neconstant în simpatiile sale—inconstante assai nelle se simpatie— arată în zilele din urmă oarecare nemulțumire față cu Bălăceanu, i-au răspuns că nu va face nici un caz de comunicațiunea acestuia și că o va aprecia numai dacă i-ar veni directamente de la guvernul sardinez prin intermediul lui Strâmbio. Cuza Vodă lega teia de carmeni ca să nu facă pașii la cari îl închia Italia, în interesul ei dar și al națiunei române. Și planul se zădărnici, dar Italia tot câștigă anexarea Lombardo-Veneției, iar bieții românii noștri din Transilvania continuară soarta neasigurată. Dacă nepriceperea lui Cuza Vodă ori împrejurările făcură ca corăbiile cu arm să nu mai sosească la Galați, simpatiile poporului român pentru Italia și Strambia continuară a se manifesta calde și entusiaste. Documentează aceasta, hotărîrea ce am isbutit să fac să se ia de guvernul Moldovei de a se trimete mai mulți tineri români să studieze la Universitatea din Turin. In adresa către ministrul italian Terenzio Mamiani, redactată de mine și semnată de șeful meu Kogălniceanu ziceam : «Necesitatea de a apropia pe România pe cât mai mult de Italia, tulpina de unde a eșit, este astăzi viu simțită de M. S. principele domnitor și de guvernul său. Mijlocul cel mai expeditiv, totodată și mai eficace e de a facilita și de a accelera trecerea ideilor italiene la noi, idei cari singure pot să readucă vechia unificare de tending și aspirațiuni ale stirpei latine». Acel mijloc, era, zisei, trimiterea de bursieri la școalele italiene. Ministrul italian răspundea că școlarii români vor afla în studenții italieni niște frați, cu cari sunt aproape concetățeni și că autoritatea școlară din Torino nu va uita cu ce scop studenții români se prezintă la stabilimentele de învățămînt public italiene... Identitatea de origine stabilește amiciția pe bazele nesdimcinabile ale naturei. Și mai documentează simpatiile, iubirea națiunei române pentru Italia și manifestațiunea ce bucureștenii făcură în Martie 1880 consulului general Strambia, manifestațiune despre care dă seamă acesta lui Cavour prin următoarea telegramă : București, 25 Martie 1800. Vestea anexarea a sosit ieri seară ; mare demonstrațiune improvizată ; câteva mii de persoane făcură ovațiune la consulat cu facle, muzici și drapele italiene . Trăiască Regele Italiei, trăiască contele de Cavour. Am primit deputațiunea ; a trebuit apoi să me árét mulțime, strigăte prelungite de entusiasm , ordine perfectă». Ca și la București, in toata țara a fost resbătut triumful Italiei, remarcarea ei. Ce e de mirare clară când vedem de atunci încoace mereu repetite manifestațiunile de iubire ale României pentru Italia și ale Italiei pentru România ? Din Germania (Corespondență pert. a UNIVERSULUI) Berlin, 3 Decembrie Situația politică . Toate ziarele și cercurile polilitice de aci comentează discursul pe care la ținut în Parlament ministrul de externe contele de Buelow, apreciând cu deosebire declarațiile sale că raporturile Germaniei sunt bune cu toate statele. Opoziția, și cu deosebire socialiștii, se pregătește să dea un asalt guvernului pe tema proiectului legei militare. Garderoba împărătesei Augusta Garderoba împărătesei Augusta este foarte considerabilă. Daca spre exemplu se întâmplă vre o căsătorie în familia imperială atunci se confecționează pentru împărăteasă 12-15 rochii. Busul, ca împărăteasa și principesele să poarte numai odată rochiile de gaia. Aceste se trimet apoi în atelierul imperătesei, se desfac și bucățile prețioase se întrebuințează la confecționarea altor rochii. Și la curtea germană se uzează astăzi trene lungi brodate cu aur și argint; prețul unei astfel de trene este de la 20.000 până la 40.000 mărci. Lungimea unei astfel de trene este de la talie în jos de șase metri. Trenele sunt atât de grele, încât aceea care o poartă nu s’ar putea mișca dacă aceste nu ar fi ținute de pagi. In atelierul de confecțiune al împărătesei lucrează 12 croitoresa sub supravegherea unei dame de onoare, când însă e vorba de o mare serbare la curte lucrează patruzeci. La serbările mari ale Curței împărăteasa apare acoperită de briliante. In păr, la gât, la urechi, la pept, la brațe, la talie strălucesc briliantele și alte petre scumpe. Dintre aceste petre scumpe, cari reprezintă o valoare de mai multe milioane, numai o parte sunt ale împărătesei. Cea mai mare parte și mai prețioasă este proprietatea tesaurului Coroanei prusiene și stă la disposiția numai a Suveranei Prusiei. Dacă regina moare sau devine văduvă, atunci aceste briliante se restituesc tesaurului. Proprietatea exclusivă a împărătesei sunt numai briliantele, cari le-a adus ca zestre, sau care le-a primit ca daruri de la Suveranii streini, sau le-a moștenit. împărăteasa are de asemenea și evantaliî de mare preț, între cari se află un evantaliu făcut din penele cocoșilor de munte pe cari i-a împușcat împăratul Wilhelm. Un sfânt ciudat care senzație a produs la Arendsee, Altmark, persoana unui sfânt ciudat. E vorba de fiul unui locuitor de acolo, anume Gustav Nagel. Acum un an acest tînăr frumos, dar slab de minte, dispăru din casa părintească și după câteva luni a fost găsit într’o peșteră din pijdurea de la Ollendor’f. El era îmbrnioat numai cu o pătură și avea în picioare sandale, trăia din fructe sălbatice și fugea ori de câte ori vedea o ființă omenească. Sălbătăcit cu tolii începu să construiască o capelă, din trunchiuri de arbori, unde se ruga la D-zeu. In fine astă-vară s’a descoperit poliția. Peștera aceea a început să devină un loc de pelerinagiu, unde mergeau zilnic sute de oameni, care vrenea și să vadă pe omul sălbatec, căruia îi crescuse per pe corp și unghiile pare ca erau ghiare. Gustav, a fost adus de poliție in casa părintească, iar capela a fost dărîmată. Cateva luni trăi aici, refuzând îmbrăcăminte. Acum de curând o fată bogată de acolo primi o scrisoare de la «sfântul» Gustav, cum îi zic pe acolo, în care acesta îi declara un înfocat amor. Gustav a plouat iarăși în pădurea de la Ollendorf, unde zice el că va sta toată iarna în peștera de acolo. Lumea face zilnic pelerinagiü ca sa-l vadă. 10,902 de studenți universitari La Universitatea de azi se află înscriși 6151 de studenți,, dintre cari la teologie sunt 412, la drept 207, la medicină 1311, și la filosofic 2321. Din America sunt 147, din Asia 31, și 6 din Africa. Afară de acești studenți regulat înscriși așa cercetează cursurile 4841, extraordinari între care 234 femei. Prin urmare numărul total al studenților este 10.991. Mayer. FECIORII OVREIULUI — Anecdotă orășenească — Un bătrân ovrei s, bolnav, ■Care trei feciori avea La ceî trei feciori le zice: — Dragi copii, la moartea mea Agi voi să se -ngrijască (Fiecare dintre voi In coșciugul meu să pună : Câte o sută de lei noul. După ce vorbește acestea (Mai trăește un an, două, trei. Douî feciori își schimbă legea: Unul a rămas evreisi. Când muri în sfârșit bătrânul, Preoții ’ntrebă pe fii De și au împlinit cu toții :Tot ce avut-au datorii. Cel ce se făcuse turc Zice: In coșciug am pus Lei o sută în frmilicî. Chiar acum i-am adus. Cel ce s’a făcut creștin Zice da, și eu am dat Loi o sută în lei noul, Care azi chiar i-am schimbat. Iar cel ce a remas evreiu, Răspunzând acum și el, Zice, eu făcutu astfel : Găsind în coșciug amestec De vr’o două sute lei, I am luat să pun eu alții Care-ar fi la fel cu al mei. Datoriam, precum se vede, Să dau lei trei sute buni, Am pus dar trei sute tocmai Intr’o drată pe trei luni. Th. I». Speranția: Tribmna Liberă (Sub acest titlu vom publica silnic articolele ce ne vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la literatură, știința, politică, etc., în fine ori ce articol de interes general. N. II). Știința Vulgarizată (Botanica) TUTUNUL Tutunul e originar din insula «Tobago», grupul Antilelor mici. Dintre europeni cei dintesă cari l’au cunoscut, au fost spaniolii, în anul 1520, cu ocazia ducerelor în Mexic, când au adus și semințe în Europa. Cu toate acestea, cultura tutunului în Lumea nouă, se urcă la o vechime de 1000 ani aproape. Tutunul e o plantă, care face parte din familia «Solaneelor.» Are o înălțime care variază între 1 m. 50 și 2 m. 00 după natura pământului și genul plantei; prezintă multe ramuri, acoperite cu peri, cleioase și cu foi mari și ovale. Florile sale sunt mari și de un roșu deschis , iar fructul e o capsulă, care se deschide în patru părți și conține o mulțime de semințe de o culoare negricioasă. Când e încă verde, tutunul are un ghiros mai mult sau mai puțin tare, vătămător și un gust amar, înțepător și neplăcut, întrebuințarea tutunului acum e universală ; la început însă a întâmpinat puternice rezistențe, așa . Sultanul Turciei, Amurat al IV-lea, pedepsea cu 50 lovituri la tălpile picioarelor pe oricare musulman, care ar fi fost prins fumând . Suveranul Persiei dăduse ordin să se taie buzele sau nasul păcătuitorilor. Papa Urban VllI-lea dădu o bulă de excomunicare contra acelora cari ar fuma în biserică. Chiar în sec. XVII-lea o mulțime de doctori combateau întrebuințarea tutunului, dar