Universul, ianuarie 1899 (Anul 17, nr. 147-176)

1899-01-28 / nr. 174

v ■V* t * Grea«alei» expiozfe de la Podul Noaei.— (Vezi corespondența din Iași") UNIVERSUL “ «leieri »"a tipărit la 80.500 exemplare. Calendar pe anul 1899 Dominonă, 27 iunie.—Cuviosul Samson. Caloiia Duminecă, 9 iulie.—Chirii, Soarele răsare 4.25, apune 7.44 București, 27 iunie, taxa alcools. In scurta lui sesiune extraordinară, Parlamentul, pe lângă creditele impuse de împrejurări, a votat și o resursă budgetara. ■Taxa alcoolului, sporită in 1898 de la 5 la 8 bani pe decalitru și grad, a fost din nou urcată, de la S la 12 bani. Cel ce observă lupta dintre partidele noastre politice, a găsit în această urcare de taxe o nouă ocaziune de a admira puterea lecțiunii lucrurilor. La 1896, când guvernul liberal a cerut și obținut de la Camerele sale sporirea taxei pe alcool de la 5 la 8 bani pe decalitru, opozițiunea de atunci—în care se numerau și actualii guvernamentali—a combătut lucrul cu multă energie. Astăzi, numai după trei ani, împrejurările silesc pe cei cari au combătut o urcare de 8 bani, să facă ei una de 4 bani.’ . E în faptul acesta o frumoasă ilustrațiune a felului de politică cum se face la noi.. Dar să lăsăm asta și să ne ocupăm de fondul chestiunii, împrejurările sunt foarte grele. Statul e silit să facă o sumă de cheltueli extraordinare, pe cari nu le poate acoperi decât prin împrumuturi pentru cari trebue să plătească dobândă și amortisment. Greaua aituațiune de astăzi n’a creat- o nimeni din noi, ci e o urmare a legilor firești și a voinței lui Dumnezeu. Sporirea taxei de alcool e justificată pe deplin de aceste împrejurări. Dacă nevoia va cere, de voe de nevoe, guvernul va trebui să mai sporească și alte dări sau să pue biruri noul. Și dacă nu va fi în stare s'o facă, va veni alt guvern. Vremurile prin cari trecem cer jertfe de la toți, de la mari și de la mici—mai ales de la mari. Atât de adevărat e aceasta, încât proiectul de lege pentru urcarea taxei pe alcool a trecut fara nici o opozițiune, iar presa opozițiunii numai de datorie face puțin zgomot în jurul lui. E foarte îmbucurător aceasta. Vremurile sunt prea grele, pentru ca partidele să mai pue interesul lor d’asupra interesului țării, înainte de a încheca, să spunem două vorbe despre motivul sanitar invocat în susținerea sporului taxei. Și acum, ca și la 1898, se vorbește de înfrânarea alcoolismului. Am spus și atunci ,și spunem și astăzi, că nu cu taxe fiscale se poate combate alcoolismul. Dovadă că consumațiunea a crescut de la 1896 încoace. Dovadă că, în țările unde sunt taxe de 5 și 6 ori mai mari pe alcool decât la noi, alcoolismul merge înainte. Sunt prea adinși rădăcinile alcoolismului, ca să le poată atinge fiscul. Acesta nu poate decât să tragă foloase prin taxe cât mai ridicate—și atâta tot 30 MARTIRIUL maxim Xxxxperatese opera privitoare la defuncta împărateasa. Elisabeta a Austriei, scrisă de o dama a ei de onoare.) Traducere din limba engleză de d-na Maria Ghirgiă CAP. VII Toate aceste mici fapte, pe cari le spun acum, nu sunt cunoscute de public, deoarece impărateasa avea o absolută oroare de a-și publica binefacerile, ceea ce în general ajuta la interpretațiuni rele asupra faptei sale. Pe când mă uflam în Viena primii într’o dimineață știrea, că una din servitoarele Majestăței sale murise peste noapte. Apoi că se făcură foarte aspre comentarii asupra faptului, că împărăteasa călărise în Prater în aceeași zi după prânz. Cu toate acestea, nu s’a spus nimic despre aceea, că de Kaiserin petrecuse toată noaptea aceea, precum și multe alte, mai înainte, la patul muribundei, hrănind-o cu propriile sale mâini până în momentul când și dete ultima suflare. Numai când moartea puse capăt suferințelor sale, Elisabeta având trebuință de puțin aer curat, s’a dus să se restaureze în urma ostenelelor, în Prater, făcând o cavalcadă.Și uscase lacrimele a nenumăratelor nenorociri ce încercase. In timpul epidemiei de tifos, care isbucnise în Hernalser--Mädchen—Institute, en visus, foarte des fetele atinse de această boală, le încuraja și le mângâia, fără să țină seamă de pericolul la care se expunea. Iar când holera și vărsatul și făcură apariția în Buda-Petsa, ea însoțise pe împărat, care era obligat să fie acolo pentru că părerea delegațiunilor era că tocmai în momente de pericole ea trebuia să se afle alături de soțul său Din ânștri--StiprIi [UNK]fnrresp, part a ziarului «Universul» Visna, 24 lani* Duel dublu In gara Komarou s’a întâmplat un scandal regretabil. Iată despre ce e vorba : Intr’una din serile trecute se afla în gara de la Komaron un tată și cu fiul său, în călătorie spre Viena. Tînarul se coborî din vagon și întră în restaurantul gării, ca să-șî cumpere câteva țigări. Tatăl său râmase în vagon. In sala restaurantului se aflau două ofițeri cu dane danse. Când tînarul intră în sală, unul dintre ofițeri—un locotenent—se ridică de pe scaun și strigă acestuia — la țî pălăria din cap, căci dacă nu, ți-o arunc jos! Tînârul revoltat, declară că se află într-un local public și deci nu-și ia pălăria. Atunci ofițerul îi trânti jos pălăria. Tînerul trase o palmă sdravănă ofițerului, care căzu jos perzându-și cunoștința. Ceilalt ofițer alergă în ajutorul camaradului său, cu sabia trasă. Tînerul puse mâna pe un scaun și începu sa se apere. După vre-o două nainte tînerul sări spre ușă și alergă la vagonul unde se afla tatăl său, căruia ii spuse cele întâmplate. Imediat tatăl și fiul se întoarseră în restaurant. Tatăl se apropia de cei douî ofițeri și le zise.: — Eu sunt baronul Fiăth, fispanul (prefect) comitatului Albei Regale și acest domn este fiul meu. Cei douî ofițeri, firește, fură penibil impresionați și-și declarară numele. Chiar în aceiași zi avu loc un duel cu sabia între baronul Fiath și cei două ofițeri. Primul duel a decurs fără vărsare de sânge. In al douilea însă sub-locotenentul a fost grav rănit. Cazul acesta a fost comunicat autorităților militare. Un tabiet însângerat Din comuna Noworolka se comunică următorul caz miraculos : Lucrătorul de acolo cu numele Kulczycky avea de mai mulți ani un tablou reprezintând pe defuncta împărăteasa Elisabeta, pe care -l avea atârnat de purere într’o cameră a sa. Zilele trecute Kulczycky observă că din acest tablou curge sânge. Acest eveniment în curând deveni obiectul comentariilor de tot felul între țăranii de acolo și din jur. In urma aceasta preotul greco-catolic Luckiewitz din Krassow se duse la locuința lui Kulczycky, însoțit de mai multe persoane demne de încredere. Preotul luă cu mâna sa propriul tablou și desfăcându-l constată că o parte din el este plin de sânge. Tabloul a fost curățit și pus la râșu în cadru. Când însă preotul auune unii uu lauiuus, începu să curgă din nou sânge. Preotul află de cuviință să ia tabloul și să-l ducă în biserica de acolo. Poporul crede acum într-o minune. Ucigașul familiei sale In Székesfejervar (Ungaria), lucrătorul Jambor și-a ucis pe cei cinci copii ai sei și apoi s-a sinucis. Asupra acestei groaznice drame familiare aflu următoarele amănunte : Josef Jambor, fost lucrător în căile ferate, a fost dat afară din slujbă, din cauză că era mare bețiv. Jambor, care avea să hrănească o familie compusă din șase persoane, se adresă primăriei acelui oraș, căreia îi cerut să-i dea de lucru. El fu respins. Mai încercă și tn altă parte, dar fără resultat. Cotropit de mizerie se hotărî să săvârșească acea faptă îngrozitoare. El luă un cuțit și’și făcu Hfr... di ..- -----~î IUUi .ilUAi/( HUU) uai un muu. In culmea disperării luă un revolver încărcat și împușcă mai întețit pe copilul său cel mai mic, in versul de opt luni, apoi pe cel l’aîțî în vîrstă de la 2—9 ani. Soția sa 1 sriipăl numai prin tâplui, că Jambor a trimis-o din casă sub un pretext oarecare. După ce toți copiii fură morți, se împușcă și el, descărcându-și un glonț în tîmpla stingă, rămânând mort pe loc. Fapta aceasta a stîrnit cea mai mare sensație și compătimire în tot orașul. Își poate oricine închipui disperarea nenorocitei mame și soață, care și-a perdut în câteva minute și soțul și pe iubiții ei copilași. Primăria s’a însărcinat cu întreținerea nenorocitei femei. Halos. Aminurrg din tinerețe — Să asî fii «gargon d’honneur» la căsătoria mea, peste trei zile, la Bourges. Vii cu mine ? Așa — îmi grăi — sunt acum, vai !au mai puțin de 40 de ani trecuți, Emile Acollas, un tînăr doctor în drept, care îmi era repetitor de limba latină, când mă pregăteam pentru niște examene literare de la Sorbona din Paris. «Garson d’honneur» la francezi e ca un fel de «comicei» ori «staroste» la nunțile românești. — La ce me obligă, te rog, această funcțiune ? întreb eü cu mintea îngrijită, nu cumva să fiu nevoit a cheltui ceea ce nu aveam. . —.La foarte puțin lucru, dragă Urechiă, la 6 ori 12 perechi de mănuși așezate într’o cutie de lemn de trandafir, pe cari le vei oferi «domnișoarei de onoare» și la un sărutat... adaose rîzând amicul meu învățător. — La un sărutat? întreb eu intrigat. — De, de, nu te teme, n’o să săruți pe mama soacră, cu toate că se intemplă de astă dată ca mama soacră să fie și tînără și frumoasă. — Dar? — Dar vei vedea... Un sărutat e plata la «gargon d’honneur». Și nu voi sâ mi spună nimic mai mult. Nu cred că din curiozitatea de a ajunge la un sărutat primisem îndatorirea ce -mi oferia Acollas. Mai deunăzî făcând la Galați o conferință cu scop de binefacere, am citat cunoscutul vers al lui Sutter, în care el spune ce-i plăcea: Vinul, femeea și cântecul. Eu adăugam că mie îmi plac documentele mucegăite, de care aveam un teanc lângă mine. Un desechilibrat politician local, me dădea câteva zile apoi, prin noroiul în care el se tăvălia, denunțându-me gălățenilor că ași fi zis că-mi plac femeile... Ce fariseu ! Iată un nou document la mâna cinstitului... Cum să-i zic ?... Ca și când eram tîner de 20 de ani, îmi plft V fi TV. 1 .. . 1 Utfel Lili SCUUWro.. 1 curuiuiu, ucucăușule politic! Apoi nu, cuviosule, nu din pricina sărutatului anonim, promis, am primit să însoțesc la Bourges pe amicul și învățătorul meu Acollas, ci pentru că eram recunoscător pentru bunele sale secțiuni. Probabil că asemenea simțiminte nu le pricepe un cap mic cât o minge și un suflet negru ca un cărbune, în care s’a stins orice scîntec luminoasă.* * * Cumperam cutia în haide rose, mânușile pe numeral ce-mi indică magistrul și care numör foarte mic, îmi grăia de o mânușiță în miniatură și a doua zi eram la Bourges, în gazdă la unul din parohii catedralei, rudă cu mireasa. Vesel, om de traiü era pater A..., nu ți se mai ura cu el și de unde ne așteptam să găsesc un bigot, care să rotim r> #* îi tvf.or.iv-i /i#'/» i * X rt r\-nne\ uuuiouoeu, o.'î.ic-i/i.cc&cy 0'-j| íuouíuo a rae converti la adevărata credință a catolicismului, el grăi ca un adevărat liber-cugetător. Dar la masă, ce mai cef ! In Ș0âi‘â ăteî de sosire, mirele mă luă și as prezintă la casa miresei. Era o familie din cele dintâia de la Bourges. Tatăl și mama o pereche de model. Mireasa, un ideal de tinerețe, de frumusețe și de inteligență. Timid cum am rămas și până astăzi, simțind sângele urcându-se la față, cum mă privia cineva mai lung, d’abia zăream printre gene, pe adorabila viitoare a învățătorului meu. De la casa miresei merserăm la d. Dufour, magistrat distins și tatăl domnișoarei de onoare. Aci luia obligat să ofer eu însumî cutia cu mănușile însoțită de alia cu bomboane. Nu am uitat până astăzi emoțimea și sfiala cu care întinsese spre mânile junei fete darurile mele modeste. Domnișoara Dufour se întrecea în frumusețe cu mireasa, j — N’o să fie prea nemulțumit, de a fi gargon d’honneur alătureai cu draga asta de fetiță ! îmi zise, k eșire, cu un zîmbet șiret Acollas. •» * * A doua zi nunta. In vechia catedrală era adunată toată societatea din Bourges. De stângăcia am trebuit să par tuturor când, dând sfincios brațul frumoasei doamnișoare de onoare, am făcut «queta» pe la invitați, în folosul cutiei săracilor! După gupta deșertarăm punga în sacrisice, unde morsei cu tovarășa mea. Parohul, gazda mea, ținu o cuvântare scurtă, dar de o seriozitate pe care rtu o înțelegeam amintindu-mi petrecerea cu el de aseară. Nunta merse apoi la casa miresei. Rei intrarăm. Părinții îmbrățișară pe tînera pereche... — Uite colo !.. strigă Acollas. Die Urechiă, ce stai retras ca un sihastru, în fundul camerei?.. Poftește încoace și-ți fă datoria!.. Mă apropiat de grup cu obrajii rumeni de urcarea sângelui emoționat. — Ia-țî plata de gargon d’honneur, adaogă Acollas rizond. Sărută !.. Să sărut? Pe cine? pe dis Dufour? Pe mireasa?.. Ori și pe care din doue, bucuros, dar mi-era atât de rușine, că așî fi dorit să me înghită pământul... Lumea toată me privia ca pe un sălbatec. — Uite, făra mine, mai zise amicul meu, depunând o sărutare pe catifelata și rumena față a miresei. Lumea făcea haz mare. Va să zică pe mireasa trebuia s’o sărut? — Sărută-1 tu, Maria, nu vezi că nu-și știe datoria ? Și Acollas mă ia de mână și mă duce lângă mireasă. Aceasta mă apucă genuil mâna dreaptă și depune o castă sărutare pe obrazul meu, care ardea ca jeratecul. Asistența aplauda rizând. Mi se părea mie că m’am făcut mic cât o furnică. Așteptam acum să mi se întâmple a doua .........._.s.-____ --- ^1__TAU £ JVS tribíitiíto OU uiu WU1UU1. A ayu pare că mă simțeam în stare să suport mai lesne această a doua operațiune... Dar se vede că nu stătea scris la curtea obiceiurilor francese, acest al douilea sărutat , căci nu rai se dete. — Si jeunesse savait ! cum zice socrai mare, luându-mî mâna ca să’mî mulțumească prin o strângere pentru că fusese varnkeiul ginerescu. — Si vieillesse pouvait! șopti soacra la urechiă lui Acollas privind pe bărbatul său, mult mai în vârstă decât ea. — Acum ești plătit, dragă amice ? Ai fost sărutat de mireasă, esclamă voios Acollas. — Acum la masă ! strigă tata socru. V. A. Ureehitt. Conferința pentru pace Corespondentul din Haga al ziarului «Neue Freie Presse», trimite ziarului său Uriöafoarele TțD Saflfottshpf a ședințelor conferinței pentru pace: «Comisia pentru tribunalul arbitral s’a întrunit la 23 iunie. Delegatul german a făcut o declarație categorică. Acesta a primit adică instrucțiuni formale, să primească tribunalele arbitrale obligatoare, numai atunci când principiul obligativității va fi proclamat prin tratate speciale. In urma acestei opoziții, articolul 10 din proiectul rusesc a fost șters și înlocuit cu dispozițiumea ca tribunalele arbitrare să fie numai facultative. Toți delegații au trebuit nolens volens să primească principiul acesta. Delegatul francez Bourgeois, a declarat că votează aceasta numai ca să facă posibilă o unire. A doua comisie s-a adunat în ședință plenară și la cererea delegatului României, d. Boldiman, a primit propunerea delegatului olandez ca consiliul federal al Elveției să ia inițiativa pentru revizuirea conferinței de la Geneva. S-a primit apoi propunerea delegatului Siamului, Rolin, cu privire la revizuirea declarației de la Bruxelles asupra uzărilor din războaie. Venind pe tapet chestia apărare! proprietate private în războaele maritime, propunere făcută și sprijinită de delegatul Statelor Unite, a dat naștere în discuții vii. Ambasadorul Angliei, delegatul Pancefote, și-a exprimat părerea că această chestie nu cade în sfera conferinței. Delegatul american propuse ca această chestie să fie prezintată întregei conferințe. Delegatul Rusiei, Scheme, declară că guvernul rusesc nu a privit această cum o privește guvernul Statelor Unite. Reprezentanții Franței, Angliei și Rusiei și-au făcut reservele lor. In fine comisiunea a primit o propunere în sensul că chestiunea privitoare la fixarea drepturilor și datoriilor statelor neutre să fie puse în programul unei nouă conferențe. Cele s’au înființat grădini de copii. înființarea lor însă nu s’a făcut de-a dreptul da către stat. ~ -------------------_____________________ c*a uatatüiuaptului O Ui cu dorul de a face și sacrifica totul pentru binele și prosperarea neamului lor, au contribuit la aceasta. S’au format societăți în mai toate statele Europei civilizate, cari, mai ales acelea compuse sau conduse de femei,căci femeia are aflata menire de a se ocupa în mai de aproape de micii copilași,—cu stăruință, perseverați țâ, noșovăire și prin iubirea ce o aveau pentru copilași, au reușit cu mari greutăți la început, să-și ajungă scopul, să creeze adevărate institute de prima educațiune pentru copii. Și toate aceste institute astăzi stau falnice și trainice, dând ospitalitate la mica lume copilărească. Ca exemplu vom arăta numai faptul, cum și-a luat început gradinele de copii din cantonul Genevei (Elveția), căci a epurhera și a arăta m Oiial cum și-au luat ÎSS&pui toate cele existente în diferitele țări din Europa, ar trebui să umplu sute de coloane și tot ași arăta foarte puțin din tot ceea ce și cum s’a făcut. Sunt 30 de ani aproape, de când în Geneva două femei generoase au conceput ideea să înființeze grădini de copii. Una era soția unui medic din localitate, iar ca al altă o bună prietenă a sa, amândouă dispunând de o oarecare avere, au sacrificat totul pentru înființarea primei grădini de copii, din Geneva. Cu câte greutăți au avut de luptat, dar n’au șovăit, ci au mers înainte pe calea apucată. Iar mai târziu le veni într’ajutor și statul. Le-a dat mai intâiu ajutor moral și numai târziu de tot le-a dat și material, care după datele ce se pot găsi și astăzi la departamentul instrucțiunei de acolo, consta din 5 (zi cinci) lei anual. Astăzi însă cele 58 grădini de copii din numitul canton sunt cu caracter public, pentru care statul cheltuește sute de mii de franci anual, întru cât le înzestrează cu tot materialul necesar și plătește leafa educatricelor, copii toți fără osebire de naționalitate, neplătind nici o taxă școlară. De la înființarea lor și până astăzi, aceste grădini de copii au prosperat și prosperează mereu. Acolo se află și o școală normală, unde timp de 2 ani se pregătesc educatricele. Străine din toate părțile lumei au urmat și urmează acel curs, pentru ca să învețe tot ceea ce e necesar în această ramură. Partea esențiala ce predomină în aceste instituțiunî, cu totul contrar răului nostru obiceiu, este că învețîmîntul se face numai în limba țarei, pentru ca micii copilași să știe mai intîi a vorbi bine în limba lor, iar cei străini, limba țării, și aceasta fără escepțiune și peste tot nu numai acolo, ci în toate țările civilizate din Europa. Mai este încă ceva. Școala normală numită și-a căpătat în scurtă vreme un renume atât de însemnat, încât multe state trimit fete pe cheltuiala lor, ca să învețe acolo modul de a ști educa și ocrazi, învăța și îngriji pe micii copilași. Acolo vei găsi ruse, franceze, italiene, engleze, olandeze, germane, austriace, etc., ba chiar și americane. O știu aceasta positiv, pentru că și România a avut parte să fie reprezintată chiar acum două ani prin subsemnata. Alte state însă cer anume absolvente ale acestei școli normale, pentru ca să pornească o cultură a copilașilor în acest sens, cum a făcut Rusia, Ungaria, ba chiar și Bulgaria. Aici au angajat cu contract o educatrice din Geneva pe termen de 3 ani, ca sa se înființeze o grădină de copiii la Sofia. Și iată că și aici a trebuit intervenția unei femei, a principesei Clementina, mama principelui Ferdinand, care se interesează foarte de aproape de tot ceea ce privește cultura poporului JURjugar. Dacii am arătat toate cele precese, de sine se înțelege că am facut’o cu un scop, acelea de a putea contribui și eu la reamintirea împlinirea datoriilor față de copilași și la stîrnirea dorinței ca din inițiativă privată, cel puțin, sa se înființeze și aici în noi grădini de copiii, cât mai multe grădini de copiii românești. Bine înțeles, că acum nu e nici timpul nici locul potrivit pentru aceasta, mai ales acum la sfîrșitul anului școlar, când mai toată lumea este preocupată să părăsească comunele și orașele călduroase, spre a se duce care încotro să se recreeze, să se odihnească, ca să-șî câștige noul puteri, pentru ca să poată reîncepe munca cu mai multă rîvnă, cu mai multă plăcere. ’Mi reserv însă dreptul de a reîncengța timpul oportun asupra acestei cestiuni, și încă de mai înainte surit sigură că spusele mele vor găsi resunet în forme în nobile și generoase românești, căci tot ceea ce voia spuse o fac pentru și în numele copilașilor, a căror stare actuală reclamă să ne ocupăm în mai deaproape de ei. _ Bacă așî zice că la noi nu sunt și nici n’au fost inimi nobile, cari să se gândească la binele și prosperarea micilor copilași, așî greși, căci grădina de copii Înființată de dr. Barbu Constantinescu, astăzi a societății pentru învățătura Poporului Român, grădina de copii de pe lângă direcția generală a G. F. R., grădina de copii din Roman, înființată din fondurile lăsate de episcopul Melchisedec (despre care însă în curînd vom vorbi mai pe larg), apoi societățile «Leagănul» și «Materna», sari în rond urmăresc același scop, sunt dovezi destul de eclatante că există și interes și necesitate de astfel de instituțiuni. Cu toate acestea, până acum s’a făcut atât de pativ, cât s’a făcut! _ Acel copil, ai căror părinți sunt siliți să-și câștige cu grea muncă cele strict necesare pentru existență în afară din casă, sunt cel mai mult lipsiți de binefacerile acestei instituțiuni. Ei sunt cei mai oropsiți și tocmai ei n’au unde să fie adăpostiți în lipsa părinților. Și apoi să ne mai mirăm de desele necuviințe și alte năzdrăvănii ce le fac în toată libertatea ? ! Pentru aceștia dar trebue să ne gândim, cam ce ar fl de făcut. Cum zic, vom reîncepe să mai amintesc această cestiune atunci, când cu toții vor reintra în plină activitate, ținând seamă de promisiunile acelor nobile suflete, pe cari desigur absența de mai mult timp de aici nu-i va face să uite ce recunoștință mare și binecuvîntare își vor câștiga de la micii copilași, odraslele și gloria țărei românești. Luisa LIVeamțu GEDNIGI FEIENINE înființarea gradinelor de copil Unul dintre mijloacele cele mai de căpetenie la progresul omenirei, întotdeauna a fost inițiativa privată. Inițiativa privată este una din gloriile societăței moderne, care, mai ales atunci când este sprijinită de puternicii zilei, luptând cu toată seriozitatea, mijlocește mai mult decât orice la asigurarea succesului dorit. Ea i se datorește înființarea atâtorașeșezăminte de binefacere și instituționi de cultură existente la mai toate neamurile și eî i se datorește progresul general al omenirei. Luând ca exemplu pe Pestalozzi, iar după el pe fratele Froebel, vedem că în mai toate stadia Transilvania (De la corespondentul «Universului», Sibiu, 24 Iunie. Ungurii și servitoarele Ungurii și-au pus de gând să ve sărăcească pe d-voastră, pe Bucureșteni, de servitoare ! Asta e noutatea cea mai nouă. Intr’adevĕr, în urma unor arături ale ungurilor din România, că adică pe acolo abia te mai poți învârti de fete de secui fugite de acasă și intrate ca servitoare, precum și prin localuri obscene, fișpanul comitatului secuesc Treiscaune, s’a pus pe o cercetare mai amănunțită a lucrului și a aflat că din tot satul sunt duse fete cu sutele și așezate în țară parte ca servitoare, parte prin locuri neiertate. Și a pornit o agitație prin presă, dând alarmă că asta e o rușine pentru neamul unguresc și că fiicele lui se umilesc și înjosesc, așa cum o fac fetele de secui, și cap. vin Doctorul Christomenus a fost trei ani cititor grecesc al împărătesei. Relațiunile lui cu Curtea se terminară în anul 1893. El scrise, curând după moartea ei, următoarea descriere atât de frumușică și de adevărată, încât merită să fie tradusă cuvînt cu cuvînt în aceste pagine: Când am fost întâia oară prezintat împărătesei Elisabeta, era în vara anului 1890 in castelul Laing. Fusese invitat să aștept în grădină, unde se aflau o mulțime de flori minunate și de arbori înfloriți. Eu nu văzusem nici o dată pe împărăteasa și n o cunoșteam decât după fotografii sau portrete și eram—pot să mărturisesc emoționat de mulțumire, că această dorință demult hrănită în mine acum mi se realisa. Ședeam pe o bancă sub un mare pom, așteptând cu o bătae de inimă nervoasă. D’o dată, fără ca vre-unn sunet de trompetă să-i anunțe venirea, ea se afla în fața mea. Era o aparițiune înaltă, sveltă, îmbrăcată în negru. Ținea într'o mână o umbreluță albă și în ceal’alta un evantaliu mare negru și un fermecător surîs de bunăvoință lumina fața sa cea radioasă. Cu toate că portretele ei semanau cu dînsa ca un diamant fals cu frumosul diamant veritabil, totuși simțisem ca o săgeată trecând prin inima mea la venirea împărătesei. Simțeam că mă aflam în fața ființei celei mai perfecte, care a avut vreodată o formă omenească. Murmurat câteva cuvinte relative la onoarea și la fericirea, care mi-au fost procurate de această întâlnire. Acele cuvinte erau atât de neîndemânatice, încât roșesc și acum când mi le amintesc. Dar cu o admirabilă bunătate, ea mă ajută în aceste prime momente de încurcătură în care mă aflam, și mi vorbi ca și când am fi fost de mult cel mai buni amici, în loc de a se arăta ca o suverană mare, și eu, un biet muritor. Am avut fericirea de a mă afla lângă împărăteasa timp de trei ani. Am văzut cu ochii frumusețele naturei, pe care știuse atât de bine să le scoată în evidență și să mi le explice. Ea îmi descoperise un mare izvor de admirațiune pentru valuri și pentru munți, pentru păduri și pentru marile câmpii ondulate. Ea mă făcuse să simt legătura naturală care leagă spiritele cele adevărate, pure și înalte ale unor ființe privilegiate, legătura unor iubiri comune, pentru flori și melodie, și gloriile naturii în general, înainte de a o cunoaște, nici o dată nu înțelesesem marea infinitate a Oceanului, profundul azur al unui cer de vară, ritmul admirabil al poeziei și farmecul măreț al muzicei. Este destulă fericire pentru existența cuiva, de a-i fi permis să se încălzească la căldura soarelui prezenței sale. Supușii ei nu o cunoșteau bine și nici o dată nu i-au făcut dreptate, deoarece când cineva este perfect, după cum a fost dînsa, poate fi sigur de a fi rau înțeles. In adevăr un tron nu seamănă decât cu un taburet, când poartă o asemenea femee perfectă și îngerească ! Ea cu toate acestea mă certa, dacă mă pot exprima astfel în privința ei, și ’mi spunea că privea unele părți ale datoriilor sale de suverană ca foarte scumpe pentru dînsa și chiar sfinte. Ea era o regină de grație, de considerațiune și de bunătate. Ceremoniile pompoase nu-i plăceau și când a consimțit ca să se acopere cu insigniile înaltului său rang, n’a fost deloc mai înfrumusețată prin neprețuitele giuvaeruri, pentru că pietrele prețioase păreau că adună strălucirile lor și farmecul lor uimitor, venind în contact cu dînsa. Pentru a spune drept, ea aparținea mai mult unei sfere de îngeri, decât celeia a oamenilor cari trăesc prin orașe și disprețuesc tot ce e adevărat și curat în sublima natură. Când mi se întâmpla să văd delicata și gingașa eî figură, stând pe vîrful vreunui munte, îmi făcea efectul unei ciprese înalte plutind d'asupra unui cimitir de spirite și înconjurată de strălucirea aurie a soarelui de eternă durată. Cât de tînără părea încă, ea care deja era bunică! Cât de limpezi și de curați erau marii săi ochi, cari descopereau atrăgătoarea simplitate a unui suflet de copil. Acei ochi, în văile acestei lumi triste, au șters atâtea lacrimi ! Oriunde mergea umplea lumea de entusiasm. Țăranii din satul Gusturi, lângă Corfu, unde și-a zidit strălucitul palat dedicat lui Aehile, îngenunchiați înaintea ei în pulbere, când se apropia de dînșii, strigând tare în melodioasa lor limbă: «Oh, regină a frumusețe, binecuvinteze Dumnezeu toți pașii tăi !» Toate capetele se descopereau la trecerea ei, și copiii, cari așteptau venirea ei, aieri^ gau spre dînsa cu mâinele? Sline de portocale înflorite fAe ramuri de migdale. Ea adora orice lucru frumos: într’o zi, când era în Mădera, o fată frumoasă cu buzele ca mărgeanul și cu părul negru ca abanosul, s’a prezintat cu un buchet de camelii roșii. Ea îi dete o monedă de aur, zicându-mi apoi: Aceasta este un mic preț, ca să privești o astfel de perfecțiune de formă și de față. Entusiasmul său pentru poezie și muzică se arăta pe deplin prin adânca admirațiune a marilor compozitori și a marilor poeți. (Ta urma).