Universul, august 1899 (Anul 17, nr. 208-237)

1899-08-31 / nr. 237

Pavilionul român de la Expoziția din Paris (Vezi explicația) „ UNIVERSUL­­ de ieri s-a tipărit in 66.340 exem­plare. Calendar pe anul 1899 Ortud­ox Luni, 80 August.—S. Alex., Ioan și Pavel. Catolic Luni 11 Septembrie.—Prota Soarele răsare 5.35 ; apune 6.17 București, 30 August. Condamnarea lui Dreyfus Sfișietoarea dramă, ce se joacă de atâtea zile la Ren­nes, s’a terminat în fine. Căpitanul Dreyfus a fost declarat vinovat și a fost con­damnat la 10 ani detențiune, dându-i-se dreptul de recurs. Terminatu-s­ a însă aface­rea ? Liniști-se-va d’aci înainte Franța ? Procesul, cu toate că a du­rat atâta timp și cu toate sforțările făcute și de acuzare și de apărare, n’a luminat complect opiniunea publică. Dovada hotărîtoare, sigură, nediscutabilă a vinovăției ori nevinovăției lui Dreyfus nu s’a făcut.’ Atât din partea a­­cuzării, cât și din partea a­­părării, nu s’au­ adus de­cât prezumțiuni, indicii, dar nici o dovadă. Și nici sentința nu poate contribui la luminarea ches­­tiunei. E vădit, în adever, că con­siliul de războiu­ din Rennes, neputându-și forma convin­gerea nici într'un sens nici în altul, s’a condus de rezoa­­ne de Stat în sentința pe care a dat-o. Armata și toți partizanii ei susțin că Dreyfus e vino­vat ? Bine, i s’a făcut pe plac, Dreyfus a fost din nou­ con­damnat. Revizioniștii susțin că Drey­fus e nevinovat? Bine, i s’a dat o pedeapsă mult mai dul­ce de­cât cea din 1894 și cum se crede că deportarea se con­sideră ca îndouitul detențiu­ne­, Dreyfus va fi liberat. Sentința de la Rennes are vădita tendință de a împăca și pe unii și pe alții, de-a po­toli spiritele, își va ajunge însă scopul ? Iată ce e greu­ de crezut. In procesul Dreyfus s'au a­­mestecat diferitele tendințe o­­puse, cari frămîntă pe Fran­cezi , s’au­ mai amestecat și in­terese internaționale. La punctul unde au ajuns lucrurile, e foarte greu­ ca a­­cele tendințe și interese să se potolească. Dreyfus, eliberat și plecat peste graniță, persoana lui va eși fără îndouială din joc. E însă multă probabilitate că «afacerea» își va urma cursul, înăsprind și mai mult spiritele și împingând fatal­mente la o zguduire care va pune în cumpănă soarta Franței. Atârnă în bună parte de la guvernul francez, ele la chib­zuință și energia lui, ca mer­sul fatal al lucrurilor să fie mai potolit sau mai repede. De oprit în loc însă acest mers, aceasta n’o poate nimeni. Pentru moment, după atâta încordare, e posibil să urmeze o amorțire. Dar aceasta nu poate să dureze mult. După un moment de răsu­flare,cele două mari partide între cari e împărțită astă­zi Franța, vor începe să-și facă socoteala ; și nici una din ele nu va putea fi mulțumită cu deznodămîntul de la Rennes. Atunci lupta va începe din nou­, mai aprigă poate de­cât până acum. Statelor­ Unite la Constantinopo­­le, ambasada trebuia să dea ser­bări mari, și amiralul Dewey trebuia sa fie primit de Sultan. Abdul-Hamid șovăia totuși să învoiască vaporul american să treacă Dardanelele. El pretextă că niște anumite convențiuni îl opriau de la acest pas. Ambasadorul a observat că a­­cest mod de a vedea nu e va­labil. Sultanul i-a declarat atunci pe față, că el vedea în vizita so­lemnă a amiralului Dewey la Constantinopole, o ofensă nefo­lositoare pentru amorul propriu al Spaniei, țară cu care el e în cele mai bune relațiuni; pentru acest cuvînt, el refuză autoriza­ția de a trece strîmtoarea. Ambasadorul american a voit atunci să hotărască pe amiralul Dewey să vie la Constantinopole fără vaporul amiral. Pentru aceasta, trebuia să se facă o înțelegere cu ambasado­rul Angliei, prin care vasul en­glez de războiu staționat în Cons­tantinopole ar fi luat pe amira­lul Dewey la intrarea sa în Dar­­danele. Această propunere însă a fost respinsă categoric de către ami­ralul Dewey. Curiosități turcești Brutarii din Constantinopole furnizează în toate zilele, pentru consumațiunea capitalei, 800 mii de pâini. Prefectul din Constantipole, Redvan-pașa, primește 2 parale de fie­care pâine, adică 8,510 franci pe zi sau 255,300 franci pe lună. Aceasta este o tradițiune. Dar fiind-că anul acesta a fost o se­cetă groaznică, și fiind-că buca­tele sunt foarte scumpe, brutarii au cerut voie să mărească pre­țul pâinei. Sultanul, fiind consultat, nici n’a voit să audă de asta, ci a chemat pe prefect, l’a copleșit de insulte, l’a făcut hoț și uci­gaș, și i-a poruncit să lase în pace pe brutari. Prefectul n’a zis nici pîs, dar, a doua zi, a trimis Sultanului o notă prin care­­ ruga să ’i in­dice de unde trebuia să ia cele 2000 lire turcești (46,000 franci), pa cari trebue să le aducă în fie­care săptămână la palat. Marele Sultan a aruncat nota în foc. Prefectul a urmat să în­caseze cele 2 parale ale lui. Brutarii vor trebui deci să-șî închidă prăvăliile. Briganzi turci arestați Ziarele din Salonic spun că guvernatorul general a primit o telegramă anunțând prinderea a patru briganzi renumiți, cari ați­neau drumurile și fäceau pe tre­cători prizioneri, cerând guver­nului mari sume de bani pentru liberarea lor. Mehme­d-pașa, comandantul geandarmilor, după ce a cercetat împrejurimile Casandrei, s-a dus la Durmita, unde tâlharii trebuiau să se fi refugiat. La potera lui Mehmed-pașa se alăturase și aceea a lui Sini-bey, caimakanul Casandrei, împreună cu locotenentul Madji-bey. După minuțioase căutări, refu­giul bandiților fu descoperit și dădu loc la o luptă între ei și pu­­tere. Un bandit fu ucis pe loc, iar alți trei, printre cari și șeful lor, Halkia, fură făcuți prizioneri. La percheziția făcută s’a găsit asupra lor suma de 1877 lire tur­cești. În timpul când li s’a luat un scurt interogatoriu, geandarmii făcură cercetări minuțioase în lo­cuința tâlharilor și puseră în li­bertate pe Tomkkan-aga, care fusese făcut prizioner de briganzi acum câte­va săptămâni. Levant, și unuH fond de adevăr, tot ast­fel și în saftea credem să dove­dim că se oglindește un adever psihologic. Viața noastră sufletească este compusă dintr’o mulțime de acte inconștiente, de cari nu ne dăm seama nici noi, nici cei din ju­rul nostru. Nu­ e vorba numai de actele reflexe, dar chiar în inteligență inconștientul joacă un rol însem­nat. Actele inconștiente sunt re­zultatul atâtor moșteniri ascunse, pe cari le purtăm cu noi fără a le cunoaște. Inșii unei rase, ai unei națiuni, se aseamănă între ei mai mult prin aceste acte in­conștiente. Așa se explică de ce oamenii, cari au o cultură și in­teligență deosebită, au totuși ins­tinct, patimi și sentimente ase­mănătoare. Aceasta e în trăsuri generale formularea inconștien­tului, care stăpânește ființa noas­tră ; din pricina atâtor impresii inconștiente e antipatia ori sim­patia ce simțim pentru anumite persoane. Pentru explicarea su steler a­­vem nevoe de a aminti câte­va observații, fie comune, fie știin­țifice. Cu toții am observat când cine­va povestește ce­va animat, și făcând gesturi, noi imităm, dar slab, toate mișcările acelei per­­­soane ; dacă povestirea e veselă, impresia feței noastre e de ase­menea veselă; dacă povestitorul face gesturi amenințătoare, crude, toți mușchii corpului nostru se încordează în același sens. Dar afară de această imitare, așa zi­când semi-conștientă, sunt imi­tări inconștiente, ast­fel că unui vis, chiar când acesta nu poves­tește nimic, gândirile și senti­mentele dau o expresie anumită feței lui și nu-i de loc banală zicerea: «că fața e oglinda su­fletului». Această expresie a feței o imităm în mod inconștient. Aici trebue să vorbim de un alt fe­­nomen, anume de trezirea unor anumite idei prin anumite atitu­dini. Aceasta e dovedită mai lim­pede prin experiențele de suges­tie și hipnotism. Dacă se așează visul hipnotizat într’o poziție răz-­­boinică fără să-i zică nimic, alias o ținută marțială și începe să o comande, dacă îl așează în po­­­zi­ție evlavioasă, cu mâinile puse ca la rugăciune, începe a se în­china. E ceva analog cu ideile trezite in vis, de ex. un curent­­rece ne face să visăm că ne în­­necăm, ori o durere de măsea oă o scoatem, o împiedicare de respirație că suntem atacați, etc. Același fenomen se’ntâmpla în mod invers: de ex., dacă suge­răm cui­va ideea că­ î general, își ia o ținută marțială și’ncepe să comande ; de asemenea, da­­că­ î zicem că­ î preot, începe să bine-cuvinteze. Dar tot ceea ce experiența arată în mare, se’n­­tâmplă cu noi zilnic inconștient; fiind-că imităm inconștient expre­sia fizionomiei și a ținutei per­soanei care ne stă in față, de a­­ceea se trezesc în noi cam ace­­lea­șî sentimente de care-î ani­mată acea persoană, avem sen­timente vagi, plăcute ori neplă­cute și atunci zicem că persoana nu-i simpatică ori antipatică. Cu­noaștem cu toții acele senzații de bucurie simțite la vederea unor rude ori prieteni iubiți; înfăți­șarea lor vivae, veselă, plină de bună­voință și dătătoare de în­credere, ne înveselește chiar în momente grele. Din contra e cu­noscută, ba chiar banală vorba bătrânilor : «în ziua în care în­tâlnesc pe cutare, toate lucrurile îmi merg pe dos, e om pismă­­reț, rea». Ceva analog se întâmplă în chestia safteler. Dacă de dimi­neață, când funcția creerului n’a luat încă o anumită îndrumare, se înfățișează înaintea negusto­rului un om vioi, cu puternică forță nervoasă, plin de încrede­re și cu o mare forță de suges­tie, negustorul, în virtutea imi­tației de care am vorbit și a a­­numitelor sentimente sugerate de aceasta, va avea o încordare su­fletească puternică, precum și o putere de sugestie mare prin care va ademeni pe alți clienți. Având el însu­și, cum am zice, masca încredere?, va sugera și pe clienți și doar în comerț încre­derea e lucrul principal. Dar pe lângă încredere, un negustor bine dispus de dimi­neață va sugera un sentiment plăcut, clienții vor fi ademeniți și învoiala se va face. Ca să nu ni se zică că expli­cația noastră e cam fantazistă, vom aduce următorul exemplu, care pentru psihologie e ceia ce observația microscopică e pen­tru știință. Cunoaștem cu toți­ exemple ori cel puțin am auzit, cum ți­ganca vrăjitoare au puterea de a sugera pe femei în­cât aceste deschid lada și dau pânzeturi, haine, scule, etc. De ce atunci o sugestie mai mică n’ar avea puterea de a ne face să fim mai galantomi și dese­ori să dăm, dacă nu mai mult de­cât face lucrul în sine, dar să cumpărăm mai mult de­cât ne trebue, fapt ce se întâmplă de obiceiu ? Un lucru e sigur, un negustor care n’are puterea de a sugestiona clienții, mai bine să nu se apuce de comerț, dar fără multă știință, negustorii au observat că în u­­nele zile au acest dar mai pro­nunțat de­cât în altele, și dese ori aceasta poate fi, cum am a­­rătat, de la impresia ce le-a fă­cut primul client. Ast­fel noi credem că safteaua se poate explica psihologicește prin acțiunea unei sugestii de încredere, bună-voință și amabi­litate, pe care o dă primul client negustorului, iar acesta la rândul lui o dă clienților, în­cât avem un fenomen de sugestie trans­misă. Sofia Nădejde­­ ii in Turcia (Coresp. par. a ziarului «Universul») Constantinopol, 28 August, lîe ce nu s’a dus amiralul Dewey la Constantinopol Acum se știe că înainte de a se duce la Triest, amiralul De­wey trebuia să se ducă pe va­sul amiral al flotei americane la Constantin­o­pole, după invitarea ambasadorului Statelor­ Unite. Cu scop de a întări situația Salteaua Explicația ei psihologică Am arătat în alt articol origi­na credinței în saflea din punct de vedere folcloric. Dar după cum deochiul și multe alte cre­dinți populare nu’s numai su­perstiție goală, ci în ele se află Pavilionul român de la Expoziția din Paris — Vezi ilustrația — Data astăzi ca ilustrație o ve­dere a pavilionului român de la expoziția universală din Paris (1900). Parlamentul nostru a votat un credit de aproape două milioane de franci, pentru ca România să poată fi reprezentată cu demni­tate la această expoziție. O parte din acest credit a fost destinat construirei restaurantului româ­nesc și a pavilionului de expo­ziție. Arh­itectul a căutat să dea acestei clădiri un caracter al artei românești. Intrarea principală nu este alt­ceva, de­cât intrarea în mânăs­­tirea Horezu, ferestrele laterale nu sunt de­cât cele de la bise­rica Stavropoleos din București, iar frumosul brín care încinge întreaga clădire este luat după biserica Trei-Ierarchi din Iași. In pavilionul cel mare (le pa­lais) vor fi expuse cea mai mare parte a produselor. Agricultura, minele, pescăria, învățământul, geniul civil, mijloa­cele de transport, economia so­cială, armata și cele­l­alte, vor fi reprezentate în chip demn pentru țara noastră. Mai ales expoziția retrospectivă a obiectelor de artă va atrage, de­sigur, multă lume în pavilionul nostru. «Cloșca cu pui» de la Muzeul din Bucu­rești, alături de evangelia scrisă și ilustrată de mâna M. S. Re­gina Elisabeta, vor desevîrși in­teresul acestei expoziții artistice. In pavilionul cel mic va fi in­stalat în stagiul de sus o bocandă românească, iar dedesubt va fi reproducțiunea bioramică a unei mine de sare în timpul lucrului. Afară de aceste, se vor expune alte produse românești în cele­­l­alte palate ale expoziției. CRONICI TEMENINE MODA Dantelă și crep de China, iată ce se va purta mai mult pentru rochiile de seară la seratele de toamnă. Adăogați, dacă vreți, muselina de mătase plisată accor­­deon, fi pentru femeile și fetele tinere organ și alb brodat. Ca garnituri dantele groase ca cele de Luxeuil, ghipsură cu re­liefuri mari, albe, creme, ruginii sau negre se vor purta de pre­ferință puse pe o mătase colora­tă ; se fac din ele poloneze, re­dingote lungi, sau numai corsajul și partea de sus a fustei strivită ca o teacă. Cea mai nimerită formă pen­tru rochiile de crep de China e fusta plepum, crestată in colț în față și la spate, pe o fustă fal­să independentă de aceiași cu­loare, în taifetas sau atlas. In jurul fustei vina un volan plisat lat. Corsajul bine ajustat și în­tins, fiind totuși drapat, se va garnisi cu dantele sau broderii făcute chiar pe stofă. Pălăriile de toamnă se vor purta cu fundul foarte î nalt, cari se va acoperi cu catifea­ neagră, verde, automobilă (gre­­naf) cenușiu. Marginea, destul de largă, plisată pe dinăuntru sau încrețită, e împodobită cu pene cuțite sau mănunchiă de struț. Se vor face clar pălării care cer mult de lucru. Pentru colorat se va garnisi cu panglici și bieuri de catifea, pe mănunchi de panglici și catifea, flori de ca­tifea sau mătase. Forma Impe­riu cu briciuri va avea de­sigur cel mai mare succes : toca de ca­tifea încrețită va urma a se pur­ta aranjată în toate felurile. Pă­lăria canotier, așa de grațioasă pentru fetele tinere, va fi de teatru sau catifea. Un cuvânt despre rochiele fetițelor. Vor purta rendingole când au talia deja formată , pentru celea cu talia groasă, bluza și fuste întinse, sau paltoane sac, foarte lungi și cu bolero. Din rochiile ramase scurte se fac tunice de­asupra unei fuste false cu volan in forma sau bleu, care se face de o culoare diferită, se reproduce printr'o garnitură la corsaj, acest adaos diferit , iar rochia de anul tre­cut are înfățișarea de a fi nouă. Laura Vampa. Vegetarianîsiral Principiile vegetaria rse.—A­­depții. — De când datează.­­Mijloacele de propagandă.— Observăm­ Ideia de a nu se mânca car­nea ca fiind de cele mai multe ori vătămătoare, din cauză că prin dînsa se transmit foarte multe boale periculoase, a fost e­­misă de către unii, din timpu­rile cele mai vechi. Deja la ve­chii Greci și Romani găsim o mulțime de cugetători cari se lipsesc de acest aliment, și în scrierile lor ei cearcă să explice pricinile și să convertească și pe alții. Nu mai vorbim de călugă­rii și pustnicii creștini din evul mediu, cari renunțau absolut la toate plăcerile materiale ale vie­­ței, preferind să stea în fun­dul vre­unui toc mai ferit de oameni, unde să se poată deda în toată liniștea la cercetarea tai­nelor spirituale cuprinse în căr­țile sfinte. Această idee a fost însă cu­noscută cu mult mai înainte de­cât vremea când scriitorii Ro­mani și Greci o împărtășeau­ po­porului evreesc. Legislatorul des­­robiților din Egipt, înțelegând prea bine că nu va putea să o­­prească un popor întreg de la mâncarea cărnei, s’a mărginit să le interzică întrebuințarea cărnei de porc, care se știa că este mai vătămătoare ca cele­l’alte, mai cu seamă prin acele țări cu cli­mă atât de caldă. Ast­fel sunt în vechiul testament pasagiu unde se interzice în modul cel mai se­ver evreului să mănânce această carne care e socotită ca treff, necurată; tot ast­fel le este o­­prită mâncarea cărnei animalelor, cari ar avea cel mai mic defect, cum d. e­ o vină mai umflată, un os cât de puțin atins, etc. Dacă în cursul vrem­ea, din timpurile cele mai vechi, s’a gă­sit ici­ colo câte unul care să practice aceste idei, ele au fost sistematizate abia în secolul nos­tru, în a doua jumătate. Diferiți învățați și cercetători au căutat să dea acestor idei o basă cu totul științifică, pentru ca să co­respunză spiritului modern. Ei au demonstrat desavantagiile mân­cărei cărnurilor dovedind cât de multe parasite trăesc în corpul animal, parasite cari se introduc în cel al omului, mai cu seamă când carnea nu­ e destul de bine friptă sau fiartă și acolo clocesc ouă, se înmulțesc, căci ele se înmulțesc într-un chip uimitor de repede și ne îmbolnăvesc. Pă­răsitele atacă,­­ unele sângele, altele mușchii, altele iarăși se introduc în intestine și stomac punându-ne în pericol­ de moarte. Apoi învățații ne mai spun, că globulele sângelui format din carne fiind prea groase, nu pot să circule bine prin corpul nos­tru ; vinele cele subțirele și cari se găsesc cu miile, (la fie­care împunsătură de ac în trup, se rup câte­va vine de acele) sunt prea înguste pentru aceste păr­ticele groase de sânge și din a­­ceastă pricină se produc călduri și asudări anormale, etc. etc. Nu vreau să mă întind asci a­­supra baselor acestor idei, căci ele sunt în mare parte cunoscu­te la noi. Deosebirea e că la noi ele nu se practică, pe când în străină­tate, prin Austria, Boemia și mai cu seamă în Germania, sunt so­cietăți cari numără sute de mem­bri anti-carnivorî, așa numitele «societăți vegetariene» cu scopul de a-și întări convingerile cari îi hotăresc să nu mănânce carne. Să nu se creadă că vegetari­enii sunt siliți să flămânzească. După cum arată și numele cu care ei înși­șî se poreclesc, masa lor constă mai cu seamă din vegetale, (cartofi, fasole verzi, mazăre, orez, etc.) dar dânșii au și o dragoste mare pentru fructe «cari nu trebuesc să lipsească nici­odată de la masa unui ve­getarian.» In Warnsdorf, Rompten, în Viena am mâncat la restauran­tele vegetariene și am fost în­cântat de perfecția cum se gătesc bucatele vegetale. Nici nu ar putea intra în capul vre-unuia de la noi, că fără­ carne se poate mânca atât de admirabil. In loc de grăsime au extracte de fructe, cari sunt într’adever foarte gustoase. Și să nu se crează ca vegetarianul e silit să consume o farfurie de supă din pătlăgele roșii cu orez și cartofi sau fasole verzi în toate­ zilele, fără schimbare. Bucătăria lui e mai variata de­cât a noastră chili, a carnivorilor. In cărțile tipărite de ei cu re­țete de bucătărie, am găsit d. ex. peste 30 de feluri cari pot fi gătite numai cu orez și ceva lu­cruri secundare. Bucătăreasa vegetariană știe să gătească 40 de feluri numai din cartofi, vre-o 15 din fasole verzi, etc. După masă mi s’a servit, în loc de vin, must de pere, apoi fructe, în special nuci și mere. Vegetarianii nu’s mulțumiți că ei singuri nu mănâncă carne ; ei se silesc să convingă și pe alții. In privința mijloacelor de pro­pagandă, societățile lor mi-au plă­cut foarte mult: cel puțin odată pe săptămână conferințe într'a­­dever instructive ținute de spe­cialiști, ca doctori în medicină, sociologi, și în aceste seri instruc­tive vine la restaurantul sau se­diul societății lor, unde se țin de obicei­ conferințele, și lume stre­ină în mare număr. Au apoi cărți și broșuri foarte multe pe cari le vînd și cea mai mare parte le împart gratis. Câte­va ziare și reviste săptămâ­nale sau bilunare : Die Gesundheit (Sănătatea) în Viena, Reform­blatt (Ziarul reformei) în Warns­dorf și alte multe. In propagandă vegeterianii sunt neobosiți. O domnișoară cehă observase din stângăcia cu care comandam bucatele la restaurantul vegeta­rian, că am venit pentru prima oară acolo. Era într’o seară de Martie la restaurantul «Thalysia» din Viena. — Permite-mi, domnule, să te întreb, se adresă ea către mine, pentru ce ești așa de slab și de galben ? — D-șoară, nu știți. .— Am să îndrăznesc să’ți ex­ plic eu. Mâncarea cărnei are o parte mare în pricina pe care d-ta n’o cunoști. Și’mi aduse o mulțime de dovezi din filologie, din anatomie, din toate științele medicale. Vorbea cu atâta price­pere în știință, în­cât credeam că am în fața mea, dacă nu o ab­solventă, apoi de­sigur o Studentă la facultate. In mai bine de un ceas sprijini ideile ei pe spusele celor mai mari învățați, pe cari ea le cunoștea foarte bine. Apoi îmi dădu câte­va broșuri pe cari le avea cu dânsa. Care nu fu mirarea mea, când la plecare a­­flamu că e o biată lucrătoare la o fabrică de zigarretenhüusen (tu­buri de țigarete). Nu ași fi pomenit întâmplarea aceasta, dacă nu ar fi ceva carac­teristică vegeterianilor de ambele sexe și din toate părțile. Pretu­tindeni pe unde m’am întâlnit cu ei în Boemia, Germania, am fost asediat de un potop de argu­mente și de broșuri. Mai cu seamă propaganda prin graiű e admirabil dusă de dînși. Ceea ce mi-a plăcut mai cu seamă e că propagarea acestei idei stârnește în poporul de jos setea de a se instrui și de a cu­noaște știința mai de aproape , asta întru­cât privește observațiile ce am putut face prin localitățile mici pe unde am fost. In ora­șele mai mari ca Gratz, Brünn, Eger, Praga, Viena sau Stutt­gart, München, Leipzig, vegetă­ri­an­ii sunt de obicei­ oameni cu stare, cărora le-ar conveni să plă­tească carne chiar dacă costă 80—90 kreițari lin­iilo (până la 2 franci). Apoi în cele mai multe restaurante vegetariene ale aces­tor orașe mi s’a părut că prețurile sunt prea sărate și că numai co­­respund, ast­fel, scopului lor. S. Botin» O CUGETARE PE ZI CÂnd alergi după spirit, dar de prostie, oficiale . D. Eugen Ludwic, licențiat în farmacie și doctor în chimie, este numit în funcțiunea onori­fică de membru în consiliul de igienă și salubritate publică al orașului Ploești. ’ D. Nae Alexandrescu este confirmat în funcțiunea de co­mandant al sergenților poliție­nești din orașul Călărași, jude­țul Ialomița, în locul vacant.­­D. Pura Ion este confirmat în funcțiunea de ajutor al co­mandantului sergenților poliție­nești din orașul Constanța, ju­dețul Constanța, în locul d-lui Lazăr Drăgănescu, demisionar. * D. Petre Amuzescu este con­firmat în funcțiunea de ofițer de sergenți polițienești în orașul Târgoviște, județul Dâm­bovița, în locul d-lui Petre I. Lobel. * D. Mihail Lungescu este con­firmat în funcțiunea de comisar polițienesc clasa I în orașul Cra­iova, județul Dolj, în locul d-lui A. G. Roșianu, demisionat. * D. Tănase Andronescu este cofirmat în funcțiunea de sub­comisar polițienesc în orașul Bu­­zău, județul Buzău, în locul d-lui Iordan Mihăescu. * D. Costache Gheorghiu este confirmat în funcțiunea de sub­ comisar polițienesc în orașul Tul­­cea, județul Tulcea, în locul d-lui D. Persicaru, demisionat. * D. Vasile Marinescu este con­firmat în funcțiunea de sub-co­­misar polițienesc în orașul Tul­cea, județul Tulcea, în locul d-lui E. Pârscoveanu, demisionat. * D. Ion Alexevici, actul sub­­comisar clasa II, este înaintat la­ funcțiunea de sub­comisar poli­țienesc clasa I pe lângă poliția orașului Brăila, județul Brăila, în locul d-lui Gh. Grăciunescu, trecut în alt post. * D. Gheorghe Crăciunescu este confirmat în funcțiunea de sub­comisar polițienesc clasa îI pa lângă poliția orașului Brăila. * D. Ivanciu Vintilă este con­ 40 Diavolul pe pământ Roman de Carolina Invernizio PROLOG PARTEA A DOUA Istoria d-șoareî Carmen. —Surprize.—Amanta ma­scată — Ai zis tu asta ? esclamă Car­men întrerupând pe Neta și strîn­­gând-o la peptul său. — Am făcut oare refl ? — Nu, nu, ba încă’ți mulțu­­­mesc. Dar ești sigură că te-au auzit? — Cum nu, pentru că d-na a dat un țipăt, iar Oscar s’a re­pezit după mine ca să mă prin­dă, însă nu i-a fost cu putință. După ce m’a urmărit puțin s’a­u întors la d-n­a mascată care’l striga. Curând apoi au dispărut. — Sărmana Nell, murmură Carmen, strângând-o din nou în brațe. VI Femeea căreia Oscar îi încre­­­­dințase pe fiica sa și a Bertei era și ea cusutoreasă de albituri, văduva unui sergent din același regiment cu Oscar și care, la moartea soțului său, era însăr­cinată de 8 luni. Oscar auzise multe laude des­pre densa și ast­fel se hotărîse să-l ducă pe fiica sa, mai cu sea­mă că copilul femeei murise la câte­va ore de la naștere. Maneta Losano—așa se numia femeea—era dintr’o familie bună, scăpătată; nu era frumoasă dar fața ei arăta bunătatea sufletească și formele sale destul de dezvol­tate, dovedinu vigoare și sănătate. Oscar se dusese într’o seară la ea și cum o cunoștea deja, de­oare­ce fusese prieten cu bărbatul ei, îi povesti istoria a­­morului său și a copilei sale și ’i vorbi de necesitatea în care se afla de a găsi o doică. — Dă-mî mie fetița, zise fe­meea, și poți sa fie sigur că se­cretul d-tase o­ să fie bine păstrat. După câte­va zile copila era în brațele sale. Oscar se ducea adese­ori să-și vadă fiica, însă Berta pentru pri­ma oară intrase în casa Marietei în seara când ea și Oscar fuse­seră urmăriți de Neta. Bertaja cum era cu masca pe față și cum d’abia aruncase o privire copilei sale, făcu impre­sie asupra Marietei. — Asta să fie o fată de fami­lie bogată și nobilă, cum mi-a spus Oscar ? ! murmură Marieta după plecarea lor? Aș... Eu mă tem ca nu cum­va Oscar să fi căzut pe mâinile unei svânturate. O bună soție și o bună mamă nu se poartă așa. Trecu o săptămână până ce Oscar să vie iar la Marieta. Aceasta făcu o aluziune la d-na mascată. Insă sergentul o întrerupse îndată. — Nu trebue s-o judeci după aparențe, Marieta, îi zise dînsul. Nevasta mea a trecut prin multe nenorociri în viață și asta a fă­cut-o neîncrezătoare, aproape rea. Insă dacă ai cunoaște-o ca mine, am iubi-o. E un înger de bună­tate, de nevinovăție și de fru­­museță. O s’o vezi bine într’o zi când nu vom mai avea trebuință să ascundem căsătoria noastră. Marieta nu era încredințată de ceea ce spunea Oscar, însă tăcu. Înțelegea că sărmanul tînăr era așa fermecat de acea sirenă, în­cât nimeni n’ar fi putut săi des­chidă ochii atunci. Intr’o dimineață Marieta eșise în coridor ca să bată o prapumă, când o altă ușă care dădea în coridor se deschise și apăru o tîneră la a cărei vedere de pe o exclamare de mirare. — Carmen I — Marieta . Se cunoșteau, căci învățaseră la aceiași maestră lucrarea dan­telelor. Și apoi Marieta cunoscuse și relațiile dintre Carmen și fru­mosul sergent Oscar. Cum se desparțiseră, de ce ? Ah! dacă sărmana ar fi știut!.. — Locuești în această casă? o întrebă Marieta. De când? — Abia de erî. Ah! dar nu speram în fericirea asta de a te avea­ de vecină. Am aflat de ne­norocirea ta și am fost foarte mâhnită, pentru tine. Ochii lor se um­­iliseră de la­crimi. Se îmbrățișară din nou, apoi Carmen zise: — Cel puțin tu ai o amintire scumpă despre bărbatul meu. Ai fost iubită de dînsul. D-zeu v’a bine­cuvîntat dragostea care se păstrează încă și dincolo de mor­mânt. Al meu însă a fost blestemat. Nevinovată cum eram, am fost înșelată, trădată, părăsită cu o copilă care va trebui să poarte greutatea vinovăției mamei sale și a trădărei tatălui său. Marieta se îngălbeni, sfinția că i se strânge inima. Putea dansa să pună culme nenorocirea tinerei fete descope­­rindu-i secretul lui Oscar ? Și apoi nu promisese frumo­sului sergent să nu spună nimă­nui nimic ? Nici nu bănuise că tinera știa totul. Relațiile vechi de prietenie sin­ceră se restabilise între Carmen și Marieta. Când aceasta află că amica sa știa că dînsa alăptează o copilă a lui Oscar, nu-i mai ascunse ni­mic. Carmen o rugă atunci să nu cum­va să spună lui Oscar că ea locuește în acea casă și Ma­rieta îi promise. Trecură săptămâni și luni. Intr'o noapte, când Carmen dormia, Marieta bătu la ușa ei și o rugă să se ducă la dînsa. Carmen se îmbrăcă repede și se duse. — Cinei Îi e reu, esclamă Marieta, venindu-i înainte. — Cum așa ? — Nu știa, nu vrea să fugă; acum are convulsiuni. Carmen se apropia de leagăn și văzu că mica Dina era galbe­nă ca ceara, d’abia respira ; o­­chii îi erau aproape sticloși. — In adevăr, fetița e grav bolnavă, ar trebui să chemăm un doctor. Marieta începu să plângă. — Dumnezeule, dar dacă moare ! Nu avu timp să adaoge alt­ceva. Carmen căzuse de o dată în ge­nunchi înaintea ei și-i apucă o mână. — Marieta, amica mea, suri­oara mea, ascultă-mă. Văduva se miră. — Ce ai ? — Tu ’mi-a­ promis să me a­­juti, să ne fii de folos, mie și fetiței mele. Ei bine, însuși D-zeu îți dă un mijloc pentru aceasta. ’ •— Nu te înțeleg. — Dacă D-zeu vrea să ia la sine pe această mică creatură, de­sigur face asta pentru a pe­depsi pe acea femei egoistă și pentru a face dreptate sărmanei m­ele nevinovate. Tot nu me în­țelegi? Dă-mi copila asta, care moare și pune pe a mea în lo­cul ei. Amândouă sunt portretul lui Oscar, seamănă așa de bine una cu alta în­cât nu se va cu­noaște substituirea. Văduva se cutremură. — Dar dacă Dina se vindecă? — O­e atunci jur­­ă o să­­ ți-o înapoez, pentru că vom­ crede că Dumnezeu­ nu permite schim­bul și mă voi­ gândi că gândul meu a fost o nebunie. Și sărută plângând mânile vă­duvei. Aceasta nu se împotrivi mult la rugămințile ei. Schimbul se făcu fără ca Neta să-i observe: îndată ce foca Bertei se află în leagăn lângă patul lingeresei, aceasta deșteptă pe Neta, care dormea în altă odae. •— Copilei îi rea, îi zise, du-te și chiamă pe Marieta. Neta se îmbrăcă într’o clipă și se duse la văduvă. Aceasta o aștepta. — Stai aci cu Dina, îi zise, căci poate se deșteaptă. Să duc­ea singură la Carmen. Cele două femei nu se con­sultară mult. Copila fusese apu­cată iar de convulsiuni, însăși văduva se duse după doctor. Acesta sosi tocmai în zori și după ce făcu singerescî câte­va întrebări, zise că dacă convul­­siunile vor urma, dânsul nu ga­rantează de viața copilei, pentru că adese­ori știința rămâne ne­putincioasă contra unor oare­care boale ale copilăriei. Prescrise câte­va calmante și se retrase. Marieta și Carmen nu se mai ocupară de­cât de a­­cel îngeraș, urmărind conster­nate repezite progrese ale acelei boale neașteptate, fără friguri, pe care nici doctorul nu putuse s-o explice. — Și părea așa sănătoasă, așa voinică, zise Marieta. — Se poate ca mama ei să fi suferind și ea de convulsiuni și să aibă sângele stricat, zise Car­men. Vezi, Marieta, eu simt a­­proape o re­mn ușoare. — Că am pus copila ta în locul Dinei ? — Nu, pentru că și fiica mea are dreptul, ca și aceasta, la nu­mele, la sărutările tatălui său și poți să-țî închipui cât de mult o iubesc dacă, pentru fericirea ei, renunț la toate bucuriile de mamă. Ce viitor ar putea să aibă fiica mea lângă mine, o sărmană pă­răsită­­ (Va urma).

Next