Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)

1899-10-26 / nr. 294

fesoralui. Puțin în urma, arhi­tectul Frantz Habtrich veni și el în ajutorul lui, și ast­fel d. Jan era scăddat. In zadar am căuta să lămurim mecanismul telectroscopului. Vom spune doar­ că aparatul a și­­ funcționat de mai multe ori în adunări de bărbați învățați, cari au­ rămas uimiți. La cele două extremități ale liniei se înlocuesc transmițetorul și receptorul telegrafic prin trans­­­mițetorul și receptorul Szczepa­­nik, și vezi un peisagiu îndepăr­tat cu nuanțele și perspectivele lui, un monument, un lucru de artă, un om, ca și cum le-ar uita pe fereastră. Szczepanik nu s-a mulțumit numai cu atâta. El a mai inventat un războr­ de țesut care, funcționând cu electricitate, va revoluționa în curând până și una din cele mai însemnate industrii din lum­e. Și acest aparat se va vedea la Expoziția di­n Paris. El a permis inventatorului să i­asă în fața împăratului Frantz-Iosif și a unor învățați, numai­ în cinci ore,la tapiserie, pentru care­,’ la Gobelins sau aiurea, ar fi tre­buit—cu procedeurile obișnuite, —un minimum de... trei ani. UJX PROV liltlt PE ZI Cine disprețuește puținul n’o ,să aibă multul. (Basc). telegrame Particulare ale statului UNIVERSUL din ediția de eră pentru Capitală Viena, 23 Octombrie. Escadră­ austriacă la Smyr­­na. Ciocnire de trenuri. Ro­mâni răniți. Chestii diplo­matice Escadra austriacă, ce se află la Pireu, se duce la Smyrna. ----- In ciocnirea de fngă gara Kolomea în­tre trenul direct de Bu­curești și un tren de mar­fă, despre care v'am te­­legrafiat azi de dimineață. Cele două locomotive și două vagoane s'au­ sfă­­rimat. Trei oameni, din per­sonalul trenului, au­ fost grav răniți , iar ș­ase­­spre­zece cătători ușor răniți între cari se află și câți­va romani. *=—=• Din Roma se depen­sează că Italia și Germania nu vor trimite pentru moment atașați militari la ambasadele din Paris, în locul colonelilor Schwartzk­appen și Panizzardi. Berthold. Paris, 23 Octombrie. Dreyfus bolnav Le trimite ziarului Patrie­ știrea că Dreyfus a recit! Duminecă in grădină și Că de atunci el stă în pat. Familia e neliniștita. Amicii din Paris ai lui­ Dreyfus admit că el are accesuri de febră, însă spun că el ar continua să se întărească. G. Emuli­ i­n Viena, 23 Octombrie [ Situațiunea cabinetului b­ulgar.­Austria și Serbia.­­Situațiunea financiară a Rusia O telegram­ă sosită din So­fia spune că situația cabi­netului a devenit grea din cauza neînțelegerilor pentru "gravele și grelele măsuri­ "financiare. a—­= Ziarul «Neue Freie­ Presse» vorbind cu privire la­ faptul că împăratul Francisc I Iosef n’a vizitat pe regele­ Alexandru al Serbiei, confirmă­ cele ce v'am telegrafiat ieri­ că împăratul va primi pe su­­­veranul Serbiei când acesta se va reîntoarce de la stagi­­­unea climatică unde se duce. * = O telegramă din Pe­tersburg anunță că un co­municat oficial al ministru­lui de finanțe desminte ști­rea despre o criză dovedind cu tifre că nu există nici un pericol pen­trui soliditatea fi­­nanțiară a Rusiei. Berthold, Paris, 23 Octombrie. Călătoria Țarului Țarul și Țarina vor sosi la ■PașUtam Miercuri la orele d­e dimineața și vor pleca la orele 10 seara. Ziarul Debats comentând a­­ceastă călătorie cu răceală,­­zice însă că se pot produce eventualități cărora apro­­pierea dintre Italia și­­ Ger­­mania nu e inutilă Franței. G. Emuli. Paris, 23 Octombrie. Procesul complotului monarhist Azi s’a con­uncat apă­­r­ătorilor acuzaților din com­plotul monarhist ac­tul de acuzare, care con­­ține patru­zeci de pagini d­e tipar și e foarte se­ver. De acest act sunt alipi­te ș­apte însercin­e de­ do­cumente. Apărătorii vor cita nu­mai 200 de martori. G. Baudi. (Originalele acestor depese se afla ex­puse la poarta stabilimentului nostru). «95« boer». Președintele Transvaa­­­lui, Krueger, a trimis o tele­gramă d-lui Chamberlain,­ ru­­gându-l să ia în stăpânire Trans­­vaalul, fără luptă. IV­ . (E deci probabil ca sa nu mai pri­mesc depeșe, cu privire la războiu, căci el se poate considera ca ter­minat). Peppin UN SFAT PEZI Macaroane de post cu sardele.—Pui în tigae puțină apă, pătrungel tocat, usturoiu tocat și sardele tocate, lași puțin să fiarbă, apoi torni peste ele unt­­d­e­lemn, și lași să scază. Fierbi tăieței­ în apă, îi strecori și-I a­­mestecî cu sosul. «1 *­­ CRONICA Războiul Anglo-Transvaalian (Telegrame particulare ale subsem­natului, trimise de pe câmpul de luptă de un prieten al său, român voluntar, atașat la statul -major englez). Newcastle, 7­ Octombrie, sfr. urgent Englezii au intrat azi triumfă­tori în oraș. Locuitorii i-au pri­mit în urale și aclamații. Dușma­nul, care se afla pe niște pozi­­țiuni înalte, a bombardat orașul. Artileria engleză i-a redus însă la tăcere, tăcere care a făcut pe englezi să iasă din Newcastle și să înainteze spre Dundee. Vic­toria e asigurată. Dundee, 12 Octombrie Ajunși la Dundee, englezii vă­zură cu uimire că dușmanul îi urmărise și aci. Un foc viu se încinse între ambele artilerii. Catârii noștri sunt excelenți, ți­nuta lor e marțială și curagiul extra­ordinar. Boerii întrebuin­țează gloanțele dum-dum, dar asta nu-i împedică de a muri cu su­tele. După o luptă victorioasă din partea englezilor, aceștia se retraseră la Glencoe. Curagiul soldaților englezi­­ crește consi­derabil. Glencoe, 14 Octombrie Statul-major englez, vezând că situația geografică a orașului nu prezintă destule garanții, a ordonat retragerea trupelor spre Ladysmith, unde de­sigur că boerii vor fi striviți. Dușmanul a perdut 1000 de ofițeri și 20000 de soldați. Ladysmith, 16 Octombrie Un corp de englezi compus din 1500 de oameni a eșit era întru întâmpinarea a 40.000 de boeri. După 3 minute de împuș­care ușoară, cei 30.000 de boeri­ au fost puși în dezordine, lăsând 10.000 de morți și răniți pe câm­­­pul de luptă. Cei 1.500 de en­glezi neatinși, s-au întors veselii în Ladysmith, — parcurgând 21 de k­ilometri în 50 de minute, —în mijlocul unui entusiasm­ extra­ordinar. Orașul era ilu­minat. Ladysmith, 18 Octombrie, ff. urgentă. Victorie desăvârșită ! După o luptă teribilă, în care 4 soldați englezi și un caporal au căzut, generalul Withe a pus pe goană trupele generalului boer Joubert, 4000 de boeri uciși, 5.000 pri­zonieri și 10.000 răniți. Artileria inamicului a căzut în mâinile noastre. Am părăsit Ladysmith în ordine, pentru a ne duce să căutăm catârii, cari au fugit cu toate tunurile noastre. Petermaritzburg, 19 Octombrie Tot căutând catârii, am ajuns în acest oraș. El e ast­fel situat, în cât e cu neputință de luat. Catârii nu i-am mai găsit, am depeșat la Londra să nu se tri­­meată alții. Soldații își păstrează curagiul, dar sunt cam triști din cauza aerului nesănătos. Din a­­ceastă cauză generalul Withe era să înceteze din viață. Statul-major englez a decis trimiterea trupe­lor la portul Durban, pentru ca soldații să respire aer de mare. Mafeking, 20 Octombrie, ff. urgentă Boerii au înconjurat orașul și au tăiat conductele de apă. Boerii ne-au propus să ne lase două ore pe zi să eșim ca să ne aprovizionăm cu acest lichid dătător de viață. Comandantul nostru a respins însă această propunere, răspunzând că en­glezii sunt setoși de victorie și de sânge bber, nu de apă. Mafeking, 22 Octombrie Colonelul Baden-Powell, co­mandantul englez, a capitulat pentru motive strategice. A­­ceastă strălucită măsură strate­gică a împrăștiat panica printre lucrări din toata lumea Primul foiletonist.—Cine a înființat foiletonul ? Cine a a­­vut cel dintâia ideea de a între­buința partea, etajul de jos al unui’ ziar pentru a scrie ceva diferit de politică ? Un jesuit! Iată fiorosul răspuns. Se știe cu siguranță că foile­tonul, după cum îi arată chiar numele, a fost introdus în Franța și de acolo ’i-au luat și gazetele altor țări. Foiletonul își are originele lui bine stabilite. In literatura franceză un scri­itor botezat «Le pere du feuille­­ton» (părintele foiletonului), a­­batele Geoffroy, a scris de la 1800 până la 1814 o serie de foile­toane la «Journal des Debats». El e cel dintâ un critic teatral care a început să scrie în locul de jos al gazetei, articole sub titlul cărora el adaugă vorba «fenilleton», el a fost cel dintâ un foiletonist. Un scriitor istoric, francez, Charles Marc des Cranges, a scris o carte întreagă asupra lui Geoffroy, în care scop el a citit toate operile acestui scriitor.­­L-a costat de­sigur foarte multă mun­că, de­oare­ce abatele Geoffroy a scris nici mai mult nici mai puțin de 7237 articole și aceastea nu formează decât jumătate din ac­tivitatea lui totală. Era un timp când Geoffroy era foarte cunoscut în cercurile teatrale ; nu era actor, nu era ziarist care să nu poată povesti ceva despre el. Iși avea legen­da lui proprie ca și împăratul Napoleon; umbra lui Geoffroy se vedea scotocind mereu în fundul teatrului modern. Une­ori — așa se povestește despre el—uita să-și scrie foile­tonul și, dacă era invitaț la vre­un prânz într-o casă mare, cerea numai­decât hârtie și creion și începea să scrie. Fie­care foaie scrisă era trimisă la tipografie, și la dessert, Geoffroy își făcea corectura. Julius Ludovicus Geoffroy Rhedonoeus — cum se numea Geoffroy — în anii săi de școlă­­rie a făcut primele studii în Rennes, în gimnaziul iesuiților. Când ordinul a fost izgonit din Franța, Geoffroy a fost nevoit să-și schimbe cariera, mai ales că din firea lui nu prea era în­clinat spre călugărie. S-a însurat, a studiat mai de­parte, a obținut titluri acade­mice, a fost numit profesor, s-a împrietenit cu Fréon, cunoscu­tul dușman al lui Voltaire, și a luat după moartea celui dintâia conducerea revistei «Année litté­­raire», a cărei țintă era comba­terea așa numitelor idei noul. Din cele 7237 articole, câte­va mii au fost scrise în contra lui Voltaire. Revoluția și timpurile sbuciu­­mate prin care a trecut Franța la sfîrșitul secolului trecut, l-au silit pe profesorul universitar Geoffroy să se retragă într-un sat din apropierea Parisului și acolo să facă pe învățătorul. Dar timpurile mohorîte au tre­cut și Geoffroy a fost chemat în Paris, unde — după puțin timp — Bertin, proprietarul jur­nalului «Debats», l-a luat la acel jurnal, în care a și apărut, la 2 Mai fi 1800, primul foileton. La 28 Ianuarie 1800, s’a des­părțit, printr’o linie, partea de sus a gazetei de cea de jos. Krüger și familia sa.­­ Președintele Transvaalului, Krü­ger, este în vîrstă de 74 de ani, d­ar cu toate acestea este așa de viguros, în­cât, după cum vestesc depeșile, s'a dus în ta­băra Boerilor și dimpreună cu Joubert dirijează operațiunile armatei. Bătrânul Krüger duce o viață foarte regulată și e foarte activ. Se scoală dimineața la 5 ore, la șea se asistă la serviciul divin, apoi respiră acte oficiale până la 9 ore, când de obicei­ se în­trunește în ședință «Folkrandul» (parlamentul). Krüger se ocupă de obicei­ cu afacerile publice până la 4 ore din zi, când se re­trage în cercul familiei sale. Krü­iger are familie mare. E însurat a dou­a­ oara. Nevasta lu­i e modestă, activă și mamă foarte îngrijitoare. Krüger a avut 16 copii, dintre cari sunt în viață 11 și are o mulțime de nepoți, dintre cari 50 sunt înrolați în paste­­l .Va voit să moară.— Des­pre Chilly, directorul teatrului Ambigu, se povestește următoa­rea anecdotă: Intr’o zi directo­rul n’a voit să dea avans unui actor al trupei sale. Seara el avea un rol fals cu acel actor, care trebuia să moară împușcat. Directorul țintește, dar contrarul nu numai stă ca bradul, dar ’i zice : — Ai greșit, nene. Acum vin­eu la rând,—și a năvălit asupra directorului, care—pentru salva­rea piesei—a primit lupta. In timp ce lupta decurgea cu cel mai dramatic avânt, între artist și director curgea — în șoapte—următorul dialog : — Să mori îndată, nemer­nice ! — Dă avans, răspundea îndă­rătnic actorul. — Mori numai­de­cât, căci alt­fel te daji afară din trupă. — Dă -mi avans, apoi mor. Lupta începea să devină plic­tisitoare și publicul dădea semne de impactență. In sfîrșit, directo­rul temându-se de scandal din partea publicului, a promis a­­vansul, iar actorul a murit apoi după toate regulile scenice: sa: aa*, la Capital și muncă. — D-le Ghiță, d-ta care te o­­cupă cu Economia Politică, ex­plică-mi, te rog, ce­va să zică asta: Capital și muncă? — Uite, d-ta mă împrumuți cu 5 lei, și ăsta o să fie Capi­talul­­ — Foarte bine ! — Peste cât­va timp, d-ta o să vrei să ți-o dați înapoi și asta o să fie... munca. Universal in provincie (De la coresp, noștri particulari) — Pe ziua de 23 Octombrie — Adj­ud Furt și spargere. — In noaptea de 22—23 c., toate ba­răcile de măcelărie­­ din piața a­­cestei comuni, au fost sparte de făcătorii de rele. S’a furat mai multă carne de mascur de la măcelarii C. Tur­­culeț și I. Radu, iar de la V. Gavrilescu și N. Gheorghiu niș­te mic! sum! de ban! ce le a­­veau prin tejghele. Poliția se află în urmărire. Școlare.—Simpatica d-șoară Diâina Aramă, maistru de lucru manual de la școala de fete din localitate, a fost înlocuită prin d-na Elena Avei. Diverse.—Măcelarii din lo­calitate, au urcat prețul cărnei cu 10 bani la chilogram , de la 40 la 50. D. V. Dimitriu, și-a dat demisia din funcțiunea de co­misar comunal. Disolvare.—Consiliul comu­nei Adjud a fost disolvat și în comisia interimară au fost­ nu­miți d-ni: Leon Pelinescu, ca președinte, Const. Vasiliu, ajutor și Maria Mărcuță, membru. Timpul pe aci e foarte ne­favorabil. De la Trotuș. Berînd incendiul din str. Fântâ­­na­ Baita.—Un început de in­­cediu s’a decla­rat touî 21 curent pe la orele 9 și jum. seara, în casa No. 302, din strada Fân­­tâna-Raita, despărțirea IV-a a orașului nostru. Pompierii și poliția, condusă de comandantul de gardiști Da­rie, intervenind la timp, focul a putut fi imediat localizat, așa că n’a putut distruge de­cât o parte din acoperișul casei. Asta e o adevărată fericire pentru proprietarul imobilului, d. Alexandru Hulban, locuitor în comuna Cornî-Albești, cât și pentru unul din chiriași Mendel Scherzer, căci nici unul nici cel­­l’alt nu sunt asigurați la vr’o so­cietate. Singurul chiriaș, David Cadiz, care’șî are mobila asigurată la Dacia-România pentru suma de 3000 leî, n’a suferit nicî o pa­gubă. Ceî­l’alțî douî au scăpat cu o pagubă, care se evaluiaază cam la 1200 fr. S’a început o anchetă pentru a se descoperi cauza incendiului, necunoscută încă. l­ v . Din efectele vinului. — Aseară indivizi! N. Neculau Mer­lan, Ghiță Traian, Alecu Gruia și loan Gârlă, după ce s’au­ cin­stit toată ziulica pe la cârciu­­mele de pe bulevardul Cărei, ieșind în stradă au întâlnit pe un cunoscut al lor, Toader Mun­­teanu, locuitor de pe strada O­­rientului, despărțirea IlI-a, care, și întrebuințase ziua cam tot așa de bine ca și mai sus numiții. Balada sgomotoasă, profitând de faptul că Munteanu era mai amețit ca dinșii, după ce i au bătut bine de tot, i-au luat și ce! 50 le! ce-i avea în buzunar, adică 30 le! argint și un pol de aur. Azî Munteanu, trezit din mah­mureala de aseară, și-a adus a­­minte de pățania lui ,și a venit la poliție să se plângă în contra jefuitorilor săi, cari au fost ime­diat prinși și transportați în a­­restul polițienesc. Cu această ocazie s-a aflat că aceeași bandă a sărit în noaptea precedentă gardul lui Ioan Ghe­­orghe, din strada Cuza-Vodă, desp. IV-a și i-a furat din curte mai multe păseri și niște rufe întinse. Arestații vor fi înaintați par­chetului sub învinuire de furt și loviri. Adevăratul omonitor al lui loan Constantinovici— V’am trimis în repetite rîndurî toate amănuntele relative la crima comisă asupra lucrătorului sârb loan Constantinovici, asa­sinat cam pe la 15 Aprilie anul curent, și al cărui cadavru oribil mutilat a fost găsit la 16 Iulie în hruba viei d-lui Panaite P. Neacșu din Crâng. Toate bănuelile cădeau asupra lui loan Vezeteu, care a lucrat în vie împreună cu asasinatul. Nefericitul bănuit a stat în prevenție până acuma câte­va zile, când, în preziua procesului său, Pavel Sinard, tot muncitor la vie, condamnat la 2 zile în­chisoare, e adus și el în arestul preventiv, unde se găsia și Ioan. Sinard, aflând că a doua zi avea să se judece procesul crimei, se ia cu binele pe lângă cel acuzat, și’l îndeamnă cu tot­ dinadinsul să se recunoască vinovat, căci pro­prietarul viei d. P. P. Neacșu l’a însărcinat pe dînsul să-i pro­mită în acest caz 1000 lei, plus că fiind judecat de jurați are cele mai multe șanse de a fi achitat, în urma intervenției d-lui P. P. Neacșu. loan Vezeteü cade la bănuială. Se declară satisfăcut, prime­ște toate condițiile lui Sinard, care se prinde singur, mărturi­­sindu-șî crima. Vre-o douî arestați cari ședeau în apropiere surprind convorbi­rea celor douî și cazul se aduce la cunoștiința directorului de pe­nitenciar, care anunță imediat parchetul, care a început ancheta afacerei. Nevinovatul a fost pus ime­diat în libertate. Dispariția bărbierului .Batog­ —"Bărbierul nostru de fetiță Ioan Batog a dispărut de vre-o câte­va zile, fără ca cei de acasă să­ î știe de urmă. Când vestea s’a împrăștiat prin oraș, grupuri-grupuri staționau în fața cafenelelor, discutând faptul. Cauza dispariției, după unii, ar fi dragostea; după alții, și a­­ceștia au perfectă dreptate, cauza e criza teribilă prin care trecem, și care, de­sigur, l-a pus pe bietul Batog în imposibilitate de a face fața datoriilor ce a contractat. Probabil că creditorii vor mai face concesii și atunci bărbierul highe­ life Batog ne va reveni. Militare. — Domnul locot.­­colonel Averescu, comandantul regimentului 4 de Roșiori, din orașul nostru, fiind mutat în statul major al armatei, cu re­ședință în București, a părăsit orașul nostru. Atât colonelul cât și d-na A­­verescu, una din cele mai dotate membre ale societăței noastre­ l fi­­larmonice, lasă în urma lor mari regrete în elita bărlădeană. Teatru. — Jouî seară trupa de operetă a jucat în teatrul Iaș­­culovski «Perichola», în benefi­ciul d-lui Al. Bobescu. Lume a fost destul de multă. Rețeta frumoasă deci. N’ar fi stricat, dacă artiștii ar fi fost ceva mai atenți în interpetarea rolu­rilor. Impresia produsă în numero­sul public nu a fost tocmai favo­rabilă, așa că succesul moral — nu ca cel material — a fost a­­proape nul. Asta­ seară aceeași trupă dă sub patronajul corpului profeso­ral o reprezintație extraordinară în folosul elevilor săraci din «Li­ceul Codreanu» din localitate. Se vor reprezintă: «Baba Hâr­ca», operetă națională în 2 acte și «Ce poate omul», comedie într’un act. «. «. Brăila Ia a­ugor. Societatea agenților per­ceptori. — încă din anul tre­cut funcționarii percepțiilor, din Brăila, agitau ideea înființărea unei Societăți a tuturor funcțio­narilor percepțiilor din țară, cu sediul la Brăila. In zilele din urmă s’a și ho­­tărît ținerea unei întruniri intime la care să se invite și funcțio­narii percepțiilor din Galați, spre a pune bază societății și a se forma statutele. Se știe de toți, că funcționarii percepțiilor, de­și sunt funcțio­narii cei mai principali ai Statu­lui, de­și sunt numiți de minis­ter, totuși nu sunt priviți ca funcționari ai Statului, neavând drepturi de pensie, și sunt con­siderați ca funcționari privați. Prin înființarea acestei Socie­tăți, în toată țară și printr-un or­gan de publicitate, ce vor face să apară, au de scop a solicita guvernului îmbunătățirea soartei lor, facerea unei legi care să o considere ca funcționari ai Sta­tului cu drepturi la pensie. Ideea este foarte nemerită și trecerea la Stat a acestor funcțio­nari este o chestie pe care cre­dem că cei în drept o vor resolva. In loc ca perceptorii să fie plă­tiți cu remisă, ei ar putea fi plă­tiți fix, având aceleași garanții depuse pentru mersul regulat al încasărilor, precum și aceleași condițiuni pentru împlinirea de­bitului. Consecințele unui amor. —Domnișoara Amalia Marino­­vici, a reclamat azi d-lui pro­curor, pe d. Ștefan Dumitriu,— socrul d-lui Napoleon Carantino, — că a amenințat-o cu revolve­rul, zicând că o va sbura creerii. Cercetând printre cei cari sunt în măsură a cunoaște mai bine această afacere, mi s’a spus că d. Ștefan Dumitriu, la căsătoria fiicei sale cu d. Carantino, știa deja că ginerele seü­era în rela­­țiune cu Amalia, din cari relațiune avea un copil. D. Dumitriu a propus gineru­­lui sen să ’și ia copilul acasă și să ’și părăsească iubita. Ginerele a promis, dar nu s’a esecutat, ci din contra a urmat să viziteze și casa iubitei. Din această causă, în mai multe rânduri Amalia a fost bruscată pe stradă de d-na Carantino și de tatăl ei. Cu toate astea, relațiunile din­tre Amalia și Carantino nu au în­cetat un singur moment. Miercuri seară o nouă ceartă a avut loc, pe strada Coroanei, între doamna și iubita lui Garan­­tino, și se spune că s’au dat și palme. De aci furia socrului, care ține să extermine cu ori­ce preț pe Amalia. Se zice chiar că soția d-lui Ca­rantino ar fi fost văzută îmbră­cată bărbătește, circulând prin fața locuinței Amaliei. Nu cunosc demersurile d-lui procuror în această afacere ■ sen­zațională. Vom­ ține însă în cu­rent pe cititori cu toate cele ce vor urma. Reîntoarcerea unei Teze dispărute. — D-na Maria Ni­­colae, care reclamase dispariția fiicei sale Marghioala fapt pubbli­­cat în «Universul» No. 292, — și-a retras bănuelile ce avea a­­supra misinilor Petrache și Io­­nescu, de­oare­ce fiica sa s’a re­întors acasă. Pentru expoziția din 1900, — Prefectura­ județului Brăila a înaintat depozitelor Gin­­goga, din București, ultimele cinci colete, care conțin obiecte și produse ale județului nostru pentru a fi expuse la marea ex­­pozițune din Paris la 1900. Incendiu. — Azi s’a tele­grafiat prefecturei locale că în comuna însurăței s’a declarat un incendiu, la locuința lui Radu Bătrân­u. Focul s’a declarat din cauza unei țigări care a fost aruncată lângă niște fîn. A ars nenorocitului sătean tot nutrețul vitelor ce-l avea pentru iarnă. Pagubele sunt de vre-o 600 lei. I­avas. Văzând Mihai Stan­ca nu-I chip­ar șî ajunge scopul și mâ­nat și de dragostea ce de atâta timp clocotea în inima lui, el se gândi că mai sunt și alte mij­loace de întrebuințat, spre a sili pe familia fetei a i o da în că­sătorie. De câte­va zile tînerul nostru ținea calea fetei, vroind s’o ră­pească cu ori­ce preț. In fine, în ziua de 20 Octom­brie curent, Ecaterina ducându­­se cu donițele s’aducă apă de la o fântână din cătunul Ur­­soaia, pendinte de acea comună, Mihai Stan crezu c’a găsit mo­mentul prielnic a’șî pune în e­­secutare planul seu. Aci, la fântână, Mihai declară fetei amorul său fără seamăn, rugând’o cu lacrimile în ochi, să plece cu el în lumea largă, căci fără de dânsa el nu poate trăi. Frumoasa fată însă rămase ne­înduplecată la toate rugăciunile și lacrimile nenorocitului amo­rezat. Văzând refuzul fetei, Mihai Stan vroi să întrebuințeze vio­lența, s-o răpească cu sila. Dar nici cu asta n’avu noroc. La țipetele disperate ale fetei, mai mulți țărani din apropiere alergară în ajutorul ei. Mihai Stan, însă, înarmat cu un revolver, amenința pe ori­cine ar cuteza să se apropie de el. Atunci Mihai Manea Voicu, un țăran curagios, tot din acea comună, neținând seamă de a­­menințarea lui Mihai Stan, se repezi asupra răpitorului, vroind a-î smulge fata din brațe,—dar tot în acel moment, o detună­tură se auzi și nenorocitul Mi­hai Manea Voicu căzu la pă­mânt, scăldat în sângele său. Văzând crima ce a făcut, Mi­hai Stan o luă la fugă ,—fu însă numai de­cât prins și legat, — apoi arestat la primăria din Ru­­stoveț. In noaptea aceleași zile, Mihai Manea Voicu încetă din viață într’o crudă agonie, lăsând în urma lui o văduvă și mai mulți copii orfani. Astă­zi Mihai Stan, în loc de deliciile dragostei, gustă din fructul amar al remușcărei, în arestul preventiv din orașul Buzău, de unde în curând va compare înaintea justiției ome­nești, spre a-și da seamă de o­­morul făptuit. Scumpirea gazului.—De vr’o 15 zile prețul gazului s’a ur­cat și la noi cu 5 bani la litru, în urma cartelului încheiat între fabricanții de gaz. Prețul cu care se vinde ac­tualmente litrul de gaz, 30 bani, e cu totul exagerat, în raport cu prețul cu care și-l procură pri­măria pentru iluminatul orașului, care e de 9 bani litrul. Această urcare de preț lovind mai mult în populațiunea săracă, rugăm pe administrațiunea co­munală să ia măsurile necesare, spre a combate acest comerț ne­cinstit. Teatre.—Distracțiuni.— Duminecă seara, 17 Octombrie, s’a dat în teatrul de iarnă «Mol­davia», piesa «Ion Popa», de că­tre trupa d-lui I. Ar­mășescu. De­și piesa e dintre acele care atrage publicul mai mult ca cestiune de actualitate, totu­și d. Armășescu, artist laureat, a știut să farmece publicul aflat în sala de teatru. Având un joc­ de scenă cât se poate de natural, d. Armășescu a smuls de multe ori aplauzele publicului,­ care, de alt­fel, e­­ra singurul lucru care resplă­­tia pe artist de munca și talen­tul seu. Suntem infom­ați că d. Armă­șescu va petrece toată iarna în mijlocul nostru, care este o o­­casiune bine venită pentru pu­blicul buzoian de a admira pe acest artist, în reprezentațiile ce le dă în fie­care seară la beră­ria d-lui Filip Dimitrescu, Mary, pășuri, Lăptariț­a din pădure, etc. Printre drame figurează și câ­­te­va din dramele moderne, ca: VindI­ul­­ de Foss, Onoarea de Sudermann, pe lângă cunoscutele drame, Crima Celebră, don Ce­zar de Bazan, Orbu și Gocoșatu, Mândrie și Amor, și Miss Milton,. Printre comedii figurează în primul loc, Controlorul de va­goane cu paturi, Concentrăriie, de Toamnă și Avarul de Moliére, în care se spune că d. Leonescu excelează. Apoi vin D'ale zilei, întoarcerea din voiaj, Femeile noastre, de Valabroque, Cămă­tarul de d. Ventura, etc. După cum se vede, trupa d-lui Leonescu promite să ne procure câte­va seri delicioase în iarna care vine. Din parte-ne, îndemnăm pu­blicul să încurajeze pe acest ar­­tist, care, pe lângă comediile cu­noscute, ne aduce și altele nouă, cari au un succes enorm pe unde se joacă. Faust. Bazeii încercare de răpire.— Omor. — De mult timp Mihai Stan, un tîner flăcări din co­muna Rustavăț, acest județ, se amorezase la nebunie de fata E­­caterina, fiica decedatului Gheor­­ghe Mihai Cosma, tot din acea comună. Toate intervenirile lui către familia fetei, spre a-i da de so­ție pe Ecaterina, au rămas za­darnice. Focșani Examen.—După cum se știe, căpitanii aspiranți la gradul de maior, din arma infanteriei și a artileriei, anume cei din corpul al 111-lea, au început astă­zi exa­menele, aci, în Focșani. Comisiunea examinatoare e com­pusă din d-ni î: general Tell, pre­ședinte, coloneii­: Culcer, Năstu­rel și Boerescu, membrii. Rezultatul și oral și cel înscris vi’l voiu comunica telegrafic cum s’o da. Teatru. — Dați maî la vale repertoriul d-lui Al. B. Leonescu, menționând că trupa d-sale e compusă din 16 artiști de prima ordine. Operete avem: Mascotta, Chou­­fleuri, Clereta in concentrare, Mam" zelle Nitouche, Vinzi torul de Huși Cronica séptaininel.—La parchet, la tribunal, la cafenea, m’am plimbat vr’o două zile să aflu ceva nou pentru gazetă, ceva de seamă bine înțeles, dar pre­tutindeni mi s’a răspuns : «ni­mic!» Nici o crimă, deși vinul nostru îî estin­ca draga , nici un faliment, de­și țara să află în cea mai mare crimă posibilă.... Așa de alt­fel se petrece mai în toate provinciile când prea multe fapte, cînd de loc. Cu toate a­­cestea trebuie să scriu ceva pen­tru gazetă, chiar în lipsa su­biectelor, căci ochii cari se văd rar se uită și n’aș vrea ca ad­ministrația ziarului, mai ales, să mă dea uită reți... De alt­fel am subiecte cît lu­mea, veți vedea acuși. Ast­fel, preumblându-ne pe străzile orașului, s'ar putea ob­serva că nu întîlnim pe trotuare nici o frunză palidă, nimic, deși suntem în luna când frunzele cad la fie­ce clipită. Și să nu cre­deți că avem atîțî măturători, în­cît n’au chip să vezi o frunză pe străzi. Nu, dar n’avem... co­paci. Cei cîțî­va castani, așezați pe trotuare la distanțe colosale, s’au scuturat deja de mult, de la cel intérn frig. Ori­ce s’ar zice, castanilor nu le merge bine la noi, să aclimatizează räu și apoi cer multă grijă ca să fie fru­moși. De aceea, plimbându-mă pe străzi, m’am gândit că co­muna ar face o faptă nimerită să planteze alți copaci. Plopi, platanii, salcîmii, zeii, iată co­pacii la modă și cred că tot­­de­auna vor fi, căci sunt fru­moși. Imaginați-ve o stradă cu plopi înalți de-o parte și de alta, ale căror frunze sunt vara ar­gintii și toamna suflate par­că cu aur. Ar fi ceva superb, care m’ar face să invidiez că nu’s peisessist. Dar vor fi alții.... Și pentru că s’a luat vorba de precare, să vorbim puțin de a­­celea alte podgoriilor noastre. Grație unui prieten vînător, săptămîna asta am vizitat peste două­zeci de podgorii, el căutând epuri, cu—impresii de toamnă. Dar pretutindeni tăcere. Cîn­­tecele cari răsunau la cules, orga podgoriilor ca să zic așa, a amu­țit odată cu culesul. Azi mai toa­te viile sunt îngropate, iar pe id colea, unde se îngroapă abia a­­cum, vezi numai muncitori se­rioși, cari lucrează fără să schim­be o vorbă. Toamna târzie a a­­muțit curajul tuturor. De alt­fel i-o adevărată plăcere să vizitezi viile acum, căci pod­gorenii sunt toți veseli și chiar străin să fii, nu scapi până ce nu încerci un păhăruț din recolta lui 99 , excelentă, zeii ! De aceea prietenul meu și cu mine mergeam tot pe departe de crămî, vorba celuia, tot ce-î mult e rou. Am remarcat mai ales via d-neî Bendorff, un adevărat paradis, cu alei bine ținute, cu plantații alese, cu o pădurice fermecătoa­re în vale și cu o cochetă căsu­ță, în fața căreia sunt plantați trandafiri grimpanțî de toată fru­musețea. De asemenea am remarcat tea­scul din via d-sale, sistemul cel mai modern și unicul în­suși, și nu mai puțin vinurile din a­­cest an, cari sunt de-o excelentă calitate. In special vinul roș sea­mănă mult cu cel de Bordeaux, ceea ce de alt­fel mi s’a expli­cat, spunându-mi-se că via po­sedă în adevăr vițe de Bordeaux. Și acuma să ne întoarcem iar la oraș, pustiu pe străzi, dar în ale cărui case animația nu-e nici­odată puțină, și mai ales acum, când lumea se pregătește pentru balul ce are loc Sâmbătă seara. Că animația e mare, printre cu­coane și duduci, trebue să ne mai spun ? l-am provocat și mâine ne ba­tem. Acum mă duc să caut mar­ ‘ tori. Nu mă aștepta până desea­ră. Trimite’roî pe Alexe cu tră­sura la consul». Gilberta începu să rîdă. Era în unul din momentele ei cele rele. — Așa­dar se vor bate, excla­mă dînsa. E­ bine, dacă merge treaba așa, cu atât mai bine. Și dacă mâine, în același timp, v­om­ putea să am pe Dina... Da, o să încerc... Sună și aproape îndată apăru Kilda. — Ce poruncește d-na? — Șezi aci, Kilda, că avem de vorbit mult, răspunse Gil­­berta în aceași limbă cu un a­­ccent dulce și mângâios. Bătrâna rusoaică părea întru C­ât­va încurcată. Gilberta, după ce o privi un moment, o întrebă : — Tu iubești mult pe stăpâ­nul teu ? Kilda ’și împreună mâinile cari ’l tremurau de emoțiune. — O 1 d-nă l-am purtat în brațe când era copil și mi se pare că ’mi e fi fi. Mama lui­ era o sfântă și m’a jurat pe patul morței să îngri­jesc de c­insul. Dumneaei! să­­ primească sufletul în raiü și să -i asculte ultima rugăciune care era aceea de a vedea pe Ivan fe­ricit. Și fericirea lui Ivan atârna acum de d-na, d-nă. Gilbert a zîmbi. — De mine ? — Da, răspunse bătrâna fi­­xând-o cu o îndrăzneală fermă. Ivan te iubește foarte mult ; pentru d-ta a uitat totul... și e în stare să ’și petreacă toate zi­lele lângă d-ta. Gilberta dete ușor din umeri. — Oare nu 7 iubesc și eu în­destul ? esclamă ea. — Nu, d-nă, d-ta nu’1 iubești cum te iubește dînsul... și asta e o nenorocire pentru d-voastră amândoui. — Nenorocire? De ce? — Stăpânul meu o să înebu­­nească și d-ta nu știi ce e capabil să facă un om care și-a perdut mințile. Gilberta nici un clipi, ci zise cu­ liniște : — Ivan n’o să ajungă până acolo, pentru că e sigur de mine. Nu știi ce i-am promis? — Nu.­­­ Dă peste câte­va zile o să ne întoarcem la Moscova și n’o să­­ mai cer să venim în Italia. Kill,a păru nespus fie fericită. D'o dată apucă o mână a Gilber­tei și i-o sărută. — Dumnezeu să te răsplă­tească, d-nă, de binele ce vei face lui Ivan. Da, acum pot să ’ți spun drept, stăpânul meu îî era frică să vie în acest oraș, crezând că ai aci pe cine­va pe care o iubești mai mult de­cât pe dînsul. — Sunt aci oameni pe cari ’i urăsc, zise Gilberta cu o voce plină de amenințări. Ii urăsc pentru că mi-au fă­cut mult zeut. Am voit să vin aci ca să ’mi resbun, părându­­mi-se acum o nebunie că am încercat să mă omor din cauza lor. Ivan a promis să mă ajute și poate chiar mâine o să fiu cu­rățită de unul din acești primej­dioși dușmani, cari, din fericire, nu știu că eu sunt în viață. Tu, Kilda, poți de asemenea să mă ajuți a -mi răsbuna contra unei femei care mi-a făcut mare reü. Ochii limpezi ai Kildei se a­­țintiră cu pătrundere­­ pe fața Gilbertei. Fața ei devenise foarte serioasă. — Răsbunarea d-lale e dreaptă, d-nă ? întrebă ea încet. Gilberta tresări ușor, însă nu -și plecă ochii, și Orsas să respinsă d­aia. — Și când ea va fi îndeplinită, juri că o să te întorci la Mos­cova și că o să faci pe stăpânul meu fericit ? — Jur ! — Atunci sunt gata să te a­­jut, spune-mi ce trebue să fac. Gilberta stătu la îndouială, însă numai o secundă. — Acuîtă bine. O să­­ ți dau adresa unei doamne care ține la sine o fată de douăsprezece ani, despre care zice că­­ este ne­poată. Tu trebue să afli la care școala merge fata. Numai atâta pentru azi. — Nu ’i fi vrând să faci vr’un reu copilei? — Nu, răspunse dînsa, însă dacă începi cu d’ar­ de astea, e de prisos să ’mi mai spui că mă ajuți. .— Doamnă, îți spun asta pen­tru că cine lovește un nevinovat din ură către aceia ce au cu el legături de sânge, atrage asu­­pra-și nenorocirea, blestemul lui Dumnezeu. Prezicerea sinistră a bătrânei făcu să svâcnească cu violență inima Gilbertei, însă zîmbetul nu dispăru de pe buzele ei. Ea întrebă din nou : f — O să faci tot ce voiu zice ? Vfiiü tape, d-nă, wMM me îngrijesc de viața, de ferici­rea stăpânului meu. Dă’mi adresa acelei doamne. — Vezi să fii cu băgare de seamă. * — Nu e trebuință să ’mi spui asta, pentru că toată treaba nu e alta de­cât să iau o informație. Gilbera a dădu adresa conte­sei Altena. Kilda, după ce o citi, întrebă : — Dar fata poartă același nume? Gilberta roși și se îngălbeni. — Nu, răspunse dînsa , fata se numește Dina Brandano. Kilda 7 însemnă, apoi adaogă : — Mă duc îndată, d-nă. Dînsa vorbia prost italienește, însă în de­ajuns pentru ca să fie înțe­leasă, înainte de a pleca, consultă că­lăuza Turinului și luă numele stradei, având să se ducă pe jos pentru ca să nu dea de bânuit. Era destul de șireată. In loc să se ducă să rătăcească în jurul casei Altena, intră la un negustor cu mărunțișuri a cărui prăvălie se afla la o mică distanță, și cumpără nasturi, ață, ace și alte mărunțișuri. Pe când vîn­­zătoarea, o brunetă frumoasă ca de 18 ani. Îî­ legă­ pachetul, dînsa întrebă cu accentu­î streină. . — N’aș putea să 'mi spui dacă e pe aci p’aproape vr’un ins­titut sau vr’o școală bună pentru domnișoare ? Am venit să locuesc în această mahala și am­ două nepoate de dat la învățătură. — Nu știu, răspunse vînză­­toarea. Încă o femee matură, cu oche­lari, care lucra la o masă, es­clamă repe: — Cum nu știi? Dar nu e la colțul stradei institutul surorilor Tesla, unde se fac toate cursurile și se învață limbele streine, mu­zica și pictura ? — Ah! tocmai asta mi-ar tre­bui mie, zise Kilda care ascul­tase cu băgare de seamă. Bine­voiți a -mi arăta casa. — însoțește pe dumneaei, zise negustoreasa către vînzetoare. Vînzetoarea e și cu Kilda. Și când aceasta se afla înaintea pof­tei institutului, intră fără să stea la îndouială. Portăreasa o întrebă ce pof­tește. — Vreau să vorbesc cu d-na directoare, răspunse repede bă­trâna." — Vino cu mine. Fu ‘introdusă într'un cabinet e­­legant și ăncălzit. — Poftim, vezi un moment, me duc să înștiințez pe d-na di­rectoare, pentru ca acum e ora de clasă. Directoarea sosi curând. Era o femee tîneră, ca de vr’o 30 de ani, cu aspectul simpatic și mândru în același timp. Invită pe Kilda să șcadă și o întrebă cu ce o poate servi. Kilda repetă istoria ce spusese negustorescî, ceru informațiuni asupra programei, asupra ora­rului și ascultă cu multă gravi­tate răspunsurile tinerei direc­toare. Apoi zise: — Aci vine și o domnișoară pe care nepoatele mele o cu­nosc. — Cum se numește mă rog ? întrebă directoarea zîmbind. — Așteaptă, mi se pare că­­ zice d-șoara Brandano. — Dina, nepoata contesei Al­tena? Kilda ’și simți inima svâcnin­­du’i foarte tare­; nu se aștepta la un rezultat așa grabnic. — Da, da. — Dorești ca s’o chem aci. Nu, nu, pentru că d-șoara nu mă cunoaște pe mine perso­nal ; când voi veni, nepoatele mele vor reî noi amiciția. Până a­­tuncî te rog să’mî dai un program. Kilda plecă însoțită de direc­toare până la ușă. Bătrâna se întoarse acasă c­u birja. Gilberta o aștepta ,cu nerăb­dare. Când află de rezultatul cerce­tărilor ei, fu cuprinsă de o mare bucurie. — Ah ! ești o auxiliară pre­țioasă, esclamă dînsa îmbrăți­șând-o. Fie sigură că dacă voi­ isbuti în planul meu, Ivan al téü va fi omul cel mai fericit din lume. Kilda ’șî ridică manile. — Eu nu cer alt­ceva de­cât asta, esclamă dînsa. Ce trebue să mai fac încă ? Pe buzele descolorate ale Gil­bertei trecu un zîmbet. — Mâne o să’ți spun, răs­punse dînsa cu o voce înceată însă fermă. Ivan se întoarse seara acasă, după cum scrisese. Când Gilberta ’1 observă, avu o impresie ciudată. I se părea un altul, trăsăturile feței erau reci, nemișcate ce ale unei statui, fruntea 7 era încre­țită și atitudinea lui obicinuită de mîndrie era înlocuită prin semne de adîncă descurajare. <V* umali j V

Next