Universul, octombrie 1899 (Anul 17, nr. 269-299)
1899-10-26 / nr. 294
fesoralui. Puțin în urma, arhitectul Frantz Habtrich veni și el în ajutorul lui, și astfel d. Jan era scăddat. In zadar am căuta să lămurim mecanismul telectroscopului. Vom spune doar că aparatul a și funcționat de mai multe ori în adunări de bărbați învățați, cari au rămas uimiți. La cele două extremități ale liniei se înlocuesc transmițetorul și receptorul telegrafic prin transmițetorul și receptorul Szczepanik, și vezi un peisagiu îndepărtat cu nuanțele și perspectivele lui, un monument, un lucru de artă, un om, ca și cum le-ar uita pe fereastră. Szczepanik nu s-a mulțumit numai cu atâta. El a mai inventat un războr de țesut care, funcționând cu electricitate, va revoluționa în curând până și una din cele mai însemnate industrii din lume. Și acest aparat se va vedea la Expoziția din Paris. El a permis inventatorului să iasă în fața împăratului Frantz-Iosif și a unor învățați, numai în cinci ore,la tapiserie, pentru care,’ la Gobelins sau aiurea, ar fi trebuit—cu procedeurile obișnuite, —un minimum de... trei ani. UJX PROV liltlt PE ZI Cine disprețuește puținul n’o ,să aibă multul. (Basc). telegrame Particulare ale statului UNIVERSUL din ediția de eră pentru Capitală Viena, 23 Octombrie. Escadră austriacă la Smyrna. Ciocnire de trenuri. Români răniți. Chestii diplomatice Escadra austriacă, ce se află la Pireu, se duce la Smyrna. ----- In ciocnirea de fngă gara Kolomea între trenul direct de București și un tren de marfă, despre care v'am telegrafiat azi de dimineață. Cele două locomotive și două vagoane s'au sfărimat. Trei oameni, din personalul trenului, au fost grav răniți , iar șasesprezece cătători ușor răniți între cari se află și câțiva romani. *=—=• Din Roma se depensează că Italia și Germania nu vor trimite pentru moment atașați militari la ambasadele din Paris, în locul colonelilor Schwartzkappen și Panizzardi. Berthold. Paris, 23 Octombrie. Dreyfus bolnav Le trimite ziarului Patrie știrea că Dreyfus a recit! Duminecă in grădină și Că de atunci el stă în pat. Familia e neliniștita. Amicii din Paris ai lui Dreyfus admit că el are accesuri de febră, însă spun că el ar continua să se întărească. G. Emuli in Viena, 23 Octombrie [ Situațiunea cabinetului bulgar.Austria și Serbia.Situațiunea financiară a Rusia O telegramă sosită din Sofia spune că situația cabinetului a devenit grea din cauza neînțelegerilor pentru "gravele și grelele măsuri "financiare. a—= Ziarul «Neue Freie Presse» vorbind cu privire la faptul că împăratul Francisc I Iosef n’a vizitat pe regele Alexandru al Serbiei, confirmă cele ce v'am telegrafiat ieri că împăratul va primi pe suveranul Serbiei când acesta se va reîntoarce de la stagiunea climatică unde se duce. * = O telegramă din Petersburg anunță că un comunicat oficial al ministrului de finanțe desminte știrea despre o criză dovedind cu tifre că nu există nici un pericol pentrui soliditatea finanțiară a Rusiei. Berthold, Paris, 23 Octombrie. Călătoria Țarului Țarul și Țarina vor sosi la ■PașUtam Miercuri la orele de dimineața și vor pleca la orele 10 seara. Ziarul Debats comentând această călătorie cu răceală,zice însă că se pot produce eventualități cărora apropierea dintre Italia și Germania nu e inutilă Franței. G. Emuli. Paris, 23 Octombrie. Procesul complotului monarhist Azi s’a conuncat apărătorilor acuzaților din complotul monarhist actul de acuzare, care conține patruzeci de pagini de tipar și e foarte sever. De acest act sunt alipite șapte însercine de documente. Apărătorii vor cita numai 200 de martori. G. Baudi. (Originalele acestor depese se afla expuse la poarta stabilimentului nostru). «95« boer». Președintele Transvaalui, Krueger, a trimis o telegramă d-lui Chamberlain, rugându-l să ia în stăpânire Transvaalul, fără luptă. IV . (E deci probabil ca sa nu mai primesc depeșe, cu privire la războiu, căci el se poate considera ca terminat). Peppin UN SFAT PEZI Macaroane de post cu sardele.—Pui în tigae puțină apă, pătrungel tocat, usturoiu tocat și sardele tocate, lași puțin să fiarbă, apoi torni peste ele untdelemn, și lași să scază. Fierbi tăieței în apă, îi strecori și-I amestecî cu sosul. «1 * CRONICA Războiul Anglo-Transvaalian (Telegrame particulare ale subsemnatului, trimise de pe câmpul de luptă de un prieten al său, român voluntar, atașat la statul -major englez). Newcastle, 7 Octombrie, sfr. urgent Englezii au intrat azi triumfători în oraș. Locuitorii i-au primit în urale și aclamații. Dușmanul, care se afla pe niște pozițiuni înalte, a bombardat orașul. Artileria engleză i-a redus însă la tăcere, tăcere care a făcut pe englezi să iasă din Newcastle și să înainteze spre Dundee. Victoria e asigurată. Dundee, 12 Octombrie Ajunși la Dundee, englezii văzură cu uimire că dușmanul îi urmărise și aci. Un foc viu se încinse între ambele artilerii. Catârii noștri sunt excelenți, ținuta lor e marțială și curagiul extraordinar. Boerii întrebuințează gloanțele dum-dum, dar asta nu-i împedică de a muri cu sutele. După o luptă victorioasă din partea englezilor, aceștia se retraseră la Glencoe. Curagiul soldaților englezi crește considerabil. Glencoe, 14 Octombrie Statul-major englez, vezând că situația geografică a orașului nu prezintă destule garanții, a ordonat retragerea trupelor spre Ladysmith, unde desigur că boerii vor fi striviți. Dușmanul a perdut 1000 de ofițeri și 20000 de soldați. Ladysmith, 16 Octombrie Un corp de englezi compus din 1500 de oameni a eșit era întru întâmpinarea a 40.000 de boeri. După 3 minute de împușcare ușoară, cei 30.000 de boeri au fost puși în dezordine, lăsând 10.000 de morți și răniți pe câmpul de luptă. Cei 1.500 de englezi neatinși, s-au întors veselii în Ladysmith, — parcurgând 21 de kilometri în 50 de minute, —în mijlocul unui entusiasm extraordinar. Orașul era iluminat. Ladysmith, 18 Octombrie, ff. urgentă. Victorie desăvârșită ! După o luptă teribilă, în care 4 soldați englezi și un caporal au căzut, generalul Withe a pus pe goană trupele generalului boer Joubert, 4000 de boeri uciși, 5.000 prizonieri și 10.000 răniți. Artileria inamicului a căzut în mâinile noastre. Am părăsit Ladysmith în ordine, pentru a ne duce să căutăm catârii, cari au fugit cu toate tunurile noastre. Petermaritzburg, 19 Octombrie Tot căutând catârii, am ajuns în acest oraș. El e astfel situat, în cât e cu neputință de luat. Catârii nu i-am mai găsit, am depeșat la Londra să nu se trimeată alții. Soldații își păstrează curagiul, dar sunt cam triști din cauza aerului nesănătos. Din această cauză generalul Withe era să înceteze din viață. Statul-major englez a decis trimiterea trupelor la portul Durban, pentru ca soldații să respire aer de mare. Mafeking, 20 Octombrie, ff. urgentă Boerii au înconjurat orașul și au tăiat conductele de apă. Boerii ne-au propus să ne lase două ore pe zi să eșim ca să ne aprovizionăm cu acest lichid dătător de viață. Comandantul nostru a respins însă această propunere, răspunzând că englezii sunt setoși de victorie și de sânge bber, nu de apă. Mafeking, 22 Octombrie Colonelul Baden-Powell, comandantul englez, a capitulat pentru motive strategice. Această strălucită măsură strategică a împrăștiat panica printre lucrări din toata lumea Primul foiletonist.—Cine a înființat foiletonul ? Cine a avut cel dintâia ideea de a întrebuința partea, etajul de jos al unui’ ziar pentru a scrie ceva diferit de politică ? Un jesuit! Iată fiorosul răspuns. Se știe cu siguranță că foiletonul, după cum îi arată chiar numele, a fost introdus în Franța și de acolo ’i-au luat și gazetele altor țări. Foiletonul își are originele lui bine stabilite. In literatura franceză un scriitor botezat «Le pere du feuilleton» (părintele foiletonului), abatele Geoffroy, a scris de la 1800 până la 1814 o serie de foiletoane la «Journal des Debats». El e cel dintâ un critic teatral care a început să scrie în locul de jos al gazetei, articole sub titlul cărora el adaugă vorba «fenilleton», el a fost cel dintâ un foiletonist. Un scriitor istoric, francez, Charles Marc des Cranges, a scris o carte întreagă asupra lui Geoffroy, în care scop el a citit toate operile acestui scriitor.L-a costat desigur foarte multă muncă, deoarece abatele Geoffroy a scris nici mai mult nici mai puțin de 7237 articole și aceastea nu formează decât jumătate din activitatea lui totală. Era un timp când Geoffroy era foarte cunoscut în cercurile teatrale ; nu era actor, nu era ziarist care să nu poată povesti ceva despre el. Iși avea legenda lui proprie ca și împăratul Napoleon; umbra lui Geoffroy se vedea scotocind mereu în fundul teatrului modern. Uneori — așa se povestește despre el—uita să-și scrie foiletonul și, dacă era invitaț la vreun prânz într-o casă mare, cerea numaidecât hârtie și creion și începea să scrie. Fiecare foaie scrisă era trimisă la tipografie, și la dessert, Geoffroy își făcea corectura. Julius Ludovicus Geoffroy Rhedonoeus — cum se numea Geoffroy — în anii săi de școlărie a făcut primele studii în Rennes, în gimnaziul iesuiților. Când ordinul a fost izgonit din Franța, Geoffroy a fost nevoit să-și schimbe cariera, mai ales că din firea lui nu prea era înclinat spre călugărie. S-a însurat, a studiat mai departe, a obținut titluri academice, a fost numit profesor, s-a împrietenit cu Fréon, cunoscutul dușman al lui Voltaire, și a luat după moartea celui dintâia conducerea revistei «Année littéraire», a cărei țintă era combaterea așa numitelor idei noul. Din cele 7237 articole, câteva mii au fost scrise în contra lui Voltaire. Revoluția și timpurile sbuciumate prin care a trecut Franța la sfîrșitul secolului trecut, l-au silit pe profesorul universitar Geoffroy să se retragă într-un sat din apropierea Parisului și acolo să facă pe învățătorul. Dar timpurile mohorîte au trecut și Geoffroy a fost chemat în Paris, unde — după puțin timp — Bertin, proprietarul jurnalului «Debats», l-a luat la acel jurnal, în care a și apărut, la 2 Mai fi 1800, primul foileton. La 28 Ianuarie 1800, s’a despărțit, printr’o linie, partea de sus a gazetei de cea de jos. Krüger și familia sa. Președintele Transvaalului, Krüger, este în vîrstă de 74 de ani, dar cu toate acestea este așa de viguros, încât, după cum vestesc depeșile, s'a dus în tabăra Boerilor și dimpreună cu Joubert dirijează operațiunile armatei. Bătrânul Krüger duce o viață foarte regulată și e foarte activ. Se scoală dimineața la 5 ore, la șea se asistă la serviciul divin, apoi respiră acte oficiale până la 9 ore, când de obicei se întrunește în ședință «Folkrandul» (parlamentul). Krüger se ocupă de obicei cu afacerile publice până la 4 ore din zi, când se retrage în cercul familiei sale. Krüiger are familie mare. E însurat a doua oara. Nevasta lui e modestă, activă și mamă foarte îngrijitoare. Krüger a avut 16 copii, dintre cari sunt în viață 11 și are o mulțime de nepoți, dintre cari 50 sunt înrolați în pastel .Va voit să moară.— Despre Chilly, directorul teatrului Ambigu, se povestește următoarea anecdotă: Intr’o zi directorul n’a voit să dea avans unui actor al trupei sale. Seara el avea un rol fals cu acel actor, care trebuia să moară împușcat. Directorul țintește, dar contrarul nu numai stă ca bradul, dar ’i zice : — Ai greșit, nene. Acum vineu la rând,—și a năvălit asupra directorului, care—pentru salvarea piesei—a primit lupta. In timp ce lupta decurgea cu cel mai dramatic avânt, între artist și director curgea — în șoapte—următorul dialog : — Să mori îndată, nemernice ! — Dă avans, răspundea îndărătnic actorul. — Mori numaidecât, căci altfel te daji afară din trupă. — Dă -mi avans, apoi mor. Lupta începea să devină plictisitoare și publicul dădea semne de impactență. In sfîrșit, directorul temându-se de scandal din partea publicului, a promis avansul, iar actorul a murit apoi după toate regulile scenice: sa: aa*, la Capital și muncă. — D-le Ghiță, d-ta care te ocupă cu Economia Politică, explică-mi, te rog, ceva să zică asta: Capital și muncă? — Uite, d-ta mă împrumuți cu 5 lei, și ăsta o să fie Capitalul — Foarte bine ! — Peste câtva timp, d-ta o să vrei să ți-o dați înapoi și asta o să fie... munca. Universal in provincie (De la coresp, noștri particulari) — Pe ziua de 23 Octombrie — Adjud Furt și spargere. — In noaptea de 22—23 c., toate barăcile de măcelărie din piața acestei comuni, au fost sparte de făcătorii de rele. S’a furat mai multă carne de mascur de la măcelarii C. Turculeț și I. Radu, iar de la V. Gavrilescu și N. Gheorghiu niște mic! sum! de ban! ce le aveau prin tejghele. Poliția se află în urmărire. Școlare.—Simpatica d-șoară Diâina Aramă, maistru de lucru manual de la școala de fete din localitate, a fost înlocuită prin d-na Elena Avei. Diverse.—Măcelarii din localitate, au urcat prețul cărnei cu 10 bani la chilogram , de la 40 la 50. D. V. Dimitriu, și-a dat demisia din funcțiunea de comisar comunal. Disolvare.—Consiliul comunei Adjud a fost disolvat și în comisia interimară au fost numiți d-ni: Leon Pelinescu, ca președinte, Const. Vasiliu, ajutor și Maria Mărcuță, membru. Timpul pe aci e foarte nefavorabil. De la Trotuș. Berînd incendiul din str. Fântâna Baita.—Un început de incediu s’a declarat touî 21 curent pe la orele 9 și jum. seara, în casa No. 302, din strada Fântâna-Raita, despărțirea IV-a a orașului nostru. Pompierii și poliția, condusă de comandantul de gardiști Darie, intervenind la timp, focul a putut fi imediat localizat, așa că n’a putut distruge decât o parte din acoperișul casei. Asta e o adevărată fericire pentru proprietarul imobilului, d. Alexandru Hulban, locuitor în comuna Cornî-Albești, cât și pentru unul din chiriași Mendel Scherzer, căci nici unul nici cell’alt nu sunt asigurați la vr’o societate. Singurul chiriaș, David Cadiz, care’șî are mobila asigurată la Dacia-România pentru suma de 3000 leî, n’a suferit nicî o pagubă. Ceîl’alțî douî au scăpat cu o pagubă, care se evaluiaază cam la 1200 fr. S’a început o anchetă pentru a se descoperi cauza incendiului, necunoscută încă. l v . Din efectele vinului. — Aseară indivizi! N. Neculau Merlan, Ghiță Traian, Alecu Gruia și loan Gârlă, după ce s’au cinstit toată ziulica pe la cârciumele de pe bulevardul Cărei, ieșind în stradă au întâlnit pe un cunoscut al lor, Toader Munteanu, locuitor de pe strada Orientului, despărțirea IlI-a, care, și întrebuințase ziua cam tot așa de bine ca și mai sus numiții. Balada sgomotoasă, profitând de faptul că Munteanu era mai amețit ca dinșii, după ce i au bătut bine de tot, i-au luat și ce! 50 le! ce-i avea în buzunar, adică 30 le! argint și un pol de aur. Azî Munteanu, trezit din mahmureala de aseară, și-a adus aminte de pățania lui ,și a venit la poliție să se plângă în contra jefuitorilor săi, cari au fost imediat prinși și transportați în arestul polițienesc. Cu această ocazie s-a aflat că aceeași bandă a sărit în noaptea precedentă gardul lui Ioan Gheorghe, din strada Cuza-Vodă, desp. IV-a și i-a furat din curte mai multe păseri și niște rufe întinse. Arestații vor fi înaintați parchetului sub învinuire de furt și loviri. Adevăratul omonitor al lui loan Constantinovici— V’am trimis în repetite rîndurî toate amănuntele relative la crima comisă asupra lucrătorului sârb loan Constantinovici, asasinat cam pe la 15 Aprilie anul curent, și al cărui cadavru oribil mutilat a fost găsit la 16 Iulie în hruba viei d-lui Panaite P. Neacșu din Crâng. Toate bănuelile cădeau asupra lui loan Vezeteu, care a lucrat în vie împreună cu asasinatul. Nefericitul bănuit a stat în prevenție până acuma câteva zile, când, în preziua procesului său, Pavel Sinard, tot muncitor la vie, condamnat la 2 zile închisoare, e adus și el în arestul preventiv, unde se găsia și Ioan. Sinard, aflând că a doua zi avea să se judece procesul crimei, se ia cu binele pe lângă cel acuzat, și’l îndeamnă cu tot dinadinsul să se recunoască vinovat, căci proprietarul viei d. P. P. Neacșu l’a însărcinat pe dînsul să-i promită în acest caz 1000 lei, plus că fiind judecat de jurați are cele mai multe șanse de a fi achitat, în urma intervenției d-lui P. P. Neacșu. loan Vezeteü cade la bănuială. Se declară satisfăcut, primește toate condițiile lui Sinard, care se prinde singur, mărturisindu-șî crima. Vre-o douî arestați cari ședeau în apropiere surprind convorbirea celor douî și cazul se aduce la cunoștiința directorului de penitenciar, care anunță imediat parchetul, care a început ancheta afacerei. Nevinovatul a fost pus imediat în libertate. Dispariția bărbierului .Batog —"Bărbierul nostru de fetiță Ioan Batog a dispărut de vre-o câteva zile, fără ca cei de acasă să î știe de urmă. Când vestea s’a împrăștiat prin oraș, grupuri-grupuri staționau în fața cafenelelor, discutând faptul. Cauza dispariției, după unii, ar fi dragostea; după alții, și aceștia au perfectă dreptate, cauza e criza teribilă prin care trecem, și care, desigur, l-a pus pe bietul Batog în imposibilitate de a face fața datoriilor ce a contractat. Probabil că creditorii vor mai face concesii și atunci bărbierul highe life Batog ne va reveni. Militare. — Domnul locot.colonel Averescu, comandantul regimentului 4 de Roșiori, din orașul nostru, fiind mutat în statul major al armatei, cu reședință în București, a părăsit orașul nostru. Atât colonelul cât și d-na Averescu, una din cele mai dotate membre ale societăței noastre l filarmonice, lasă în urma lor mari regrete în elita bărlădeană. Teatru. — Jouî seară trupa de operetă a jucat în teatrul Iașculovski «Perichola», în beneficiul d-lui Al. Bobescu. Lume a fost destul de multă. Rețeta frumoasă deci. N’ar fi stricat, dacă artiștii ar fi fost ceva mai atenți în interpetarea rolurilor. Impresia produsă în numerosul public nu a fost tocmai favorabilă, așa că succesul moral — nu ca cel material — a fost aproape nul. Asta seară aceeași trupă dă sub patronajul corpului profesoral o reprezintație extraordinară în folosul elevilor săraci din «Liceul Codreanu» din localitate. Se vor reprezintă: «Baba Hârca», operetă națională în 2 acte și «Ce poate omul», comedie într’un act. «. «. Brăila Ia augor. Societatea agenților perceptori. — încă din anul trecut funcționarii percepțiilor, din Brăila, agitau ideea înființărea unei Societăți a tuturor funcționarilor percepțiilor din țară, cu sediul la Brăila. In zilele din urmă s’a și hotărît ținerea unei întruniri intime la care să se invite și funcționarii percepțiilor din Galați, spre a pune bază societății și a se forma statutele. Se știe de toți, că funcționarii percepțiilor, deși sunt funcționarii cei mai principali ai Statului, deși sunt numiți de minister, totuși nu sunt priviți ca funcționari ai Statului, neavând drepturi de pensie, și sunt considerați ca funcționari privați. Prin înființarea acestei Societăți, în toată țară și printr-un organ de publicitate, ce vor face să apară, au de scop a solicita guvernului îmbunătățirea soartei lor, facerea unei legi care să o considere ca funcționari ai Statului cu drepturi la pensie. Ideea este foarte nemerită și trecerea la Stat a acestor funcționari este o chestie pe care credem că cei în drept o vor resolva. In loc ca perceptorii să fie plătiți cu remisă, ei ar putea fi plătiți fix, având aceleași garanții depuse pentru mersul regulat al încasărilor, precum și aceleași condițiuni pentru împlinirea debitului. Consecințele unui amor. —Domnișoara Amalia Marinovici, a reclamat azi d-lui procuror, pe d. Ștefan Dumitriu,— socrul d-lui Napoleon Carantino, — că a amenințat-o cu revolverul, zicând că o va sbura creerii. Cercetând printre cei cari sunt în măsură a cunoaște mai bine această afacere, mi s’a spus că d. Ștefan Dumitriu, la căsătoria fiicei sale cu d. Carantino, știa deja că ginerele seüera în relațiune cu Amalia, din cari relațiune avea un copil. D. Dumitriu a propus ginerului sen să ’și ia copilul acasă și să ’și părăsească iubita. Ginerele a promis, dar nu s’a esecutat, ci din contra a urmat să viziteze și casa iubitei. Din această causă, în mai multe rânduri Amalia a fost bruscată pe stradă de d-na Carantino și de tatăl ei. Cu toate astea, relațiunile dintre Amalia și Carantino nu au încetat un singur moment. Miercuri seară o nouă ceartă a avut loc, pe strada Coroanei, între doamna și iubita lui Garantino, și se spune că s’au dat și palme. De aci furia socrului, care ține să extermine cu orice preț pe Amalia. Se zice chiar că soția d-lui Carantino ar fi fost văzută îmbrăcată bărbătește, circulând prin fața locuinței Amaliei. Nu cunosc demersurile d-lui procuror în această afacere ■ senzațională. Vom ține însă în curent pe cititori cu toate cele ce vor urma. Reîntoarcerea unei Teze dispărute. — D-na Maria Nicolae, care reclamase dispariția fiicei sale Marghioala fapt pubblicat în «Universul» No. 292, — și-a retras bănuelile ce avea asupra misinilor Petrache și Ionescu, deoarece fiica sa s’a reîntors acasă. Pentru expoziția din 1900, — Prefectura județului Brăila a înaintat depozitelor Gingoga, din București, ultimele cinci colete, care conțin obiecte și produse ale județului nostru pentru a fi expuse la marea expozițune din Paris la 1900. Incendiu. — Azi s’a telegrafiat prefecturei locale că în comuna însurăței s’a declarat un incendiu, la locuința lui Radu Bătrânu. Focul s’a declarat din cauza unei țigări care a fost aruncată lângă niște fîn. A ars nenorocitului sătean tot nutrețul vitelor ce-l avea pentru iarnă. Pagubele sunt de vre-o 600 lei. Iavas. Văzând Mihai Stanca nu-I chipar șî ajunge scopul și mânat și de dragostea ce de atâta timp clocotea în inima lui, el se gândi că mai sunt și alte mijloace de întrebuințat, spre a sili pe familia fetei a i o da în căsătorie. De câteva zile tînerul nostru ținea calea fetei, vroind s’o răpească cu orice preț. In fine, în ziua de 20 Octombrie curent, Ecaterina ducânduse cu donițele s’aducă apă de la o fântână din cătunul Ursoaia, pendinte de acea comună, Mihai Stan crezu c’a găsit momentul prielnic a’șî pune în esecutare planul seu. Aci, la fântână, Mihai declară fetei amorul său fără seamăn, rugând’o cu lacrimile în ochi, să plece cu el în lumea largă, căci fără de dânsa el nu poate trăi. Frumoasa fată însă rămase neînduplecată la toate rugăciunile și lacrimile nenorocitului amorezat. Văzând refuzul fetei, Mihai Stan vroi să întrebuințeze violența, s-o răpească cu sila. Dar nici cu asta n’avu noroc. La țipetele disperate ale fetei, mai mulți țărani din apropiere alergară în ajutorul ei. Mihai Stan, însă, înarmat cu un revolver, amenința pe oricine ar cuteza să se apropie de el. Atunci Mihai Manea Voicu, un țăran curagios, tot din acea comună, neținând seamă de amenințarea lui Mihai Stan, se repezi asupra răpitorului, vroind a-î smulge fata din brațe,—dar tot în acel moment, o detunătură se auzi și nenorocitul Mihai Manea Voicu căzu la pământ, scăldat în sângele său. Văzând crima ce a făcut, Mihai Stan o luă la fugă ,—fu însă numai decât prins și legat, — apoi arestat la primăria din Rustoveț. In noaptea aceleași zile, Mihai Manea Voicu încetă din viață într’o crudă agonie, lăsând în urma lui o văduvă și mai mulți copii orfani. Astăzi Mihai Stan, în loc de deliciile dragostei, gustă din fructul amar al remușcărei, în arestul preventiv din orașul Buzău, de unde în curând va compare înaintea justiției omenești, spre a-și da seamă de omorul făptuit. Scumpirea gazului.—De vr’o 15 zile prețul gazului s’a urcat și la noi cu 5 bani la litru, în urma cartelului încheiat între fabricanții de gaz. Prețul cu care se vinde actualmente litrul de gaz, 30 bani, e cu totul exagerat, în raport cu prețul cu care și-l procură primăria pentru iluminatul orașului, care e de 9 bani litrul. Această urcare de preț lovind mai mult în populațiunea săracă, rugăm pe administrațiunea comunală să ia măsurile necesare, spre a combate acest comerț necinstit. Teatre.—Distracțiuni.— Duminecă seara, 17 Octombrie, s’a dat în teatrul de iarnă «Moldavia», piesa «Ion Popa», de către trupa d-lui I. Armășescu. Deși piesa e dintre acele care atrage publicul mai mult ca cestiune de actualitate, totuși d. Armășescu, artist laureat, a știut să farmece publicul aflat în sala de teatru. Având un joc de scenă cât se poate de natural, d. Armășescu a smuls de multe ori aplauzele publicului, care, de altfel, era singurul lucru care resplătia pe artist de munca și talentul seu. Suntem infomați că d. Armășescu va petrece toată iarna în mijlocul nostru, care este o ocasiune bine venită pentru publicul buzoian de a admira pe acest artist, în reprezentațiile ce le dă în fiecare seară la berăria d-lui Filip Dimitrescu, Mary, pășuri, Lăptarița din pădure, etc. Printre drame figurează și câteva din dramele moderne, ca: VindIul de Foss, Onoarea de Sudermann, pe lângă cunoscutele drame, Crima Celebră, don Cezar de Bazan, Orbu și Gocoșatu, Mândrie și Amor, și Miss Milton,. Printre comedii figurează în primul loc, Controlorul de vagoane cu paturi, Concentrăriie, de Toamnă și Avarul de Moliére, în care se spune că d. Leonescu excelează. Apoi vin D'ale zilei, întoarcerea din voiaj, Femeile noastre, de Valabroque, Cămătarul de d. Ventura, etc. După cum se vede, trupa d-lui Leonescu promite să ne procure câteva seri delicioase în iarna care vine. Din parte-ne, îndemnăm publicul să încurajeze pe acest artist, care, pe lângă comediile cunoscute, ne aduce și altele nouă, cari au un succes enorm pe unde se joacă. Faust. Bazeii încercare de răpire.— Omor. — De mult timp Mihai Stan, un tîner flăcări din comuna Rustavăț, acest județ, se amorezase la nebunie de fata Ecaterina, fiica decedatului Gheorghe Mihai Cosma, tot din acea comună. Toate intervenirile lui către familia fetei, spre a-i da de soție pe Ecaterina, au rămas zadarnice. Focșani Examen.—După cum se știe, căpitanii aspiranți la gradul de maior, din arma infanteriei și a artileriei, anume cei din corpul al 111-lea, au început astăzi examenele, aci, în Focșani. Comisiunea examinatoare e compusă din d-ni î: general Tell, președinte, coloneii: Culcer, Năsturel și Boerescu, membrii. Rezultatul și oral și cel înscris vi’l voiu comunica telegrafic cum s’o da. Teatru. — Dați maî la vale repertoriul d-lui Al. B. Leonescu, menționând că trupa d-sale e compusă din 16 artiști de prima ordine. Operete avem: Mascotta, Choufleuri, Clereta in concentrare, Mam" zelle Nitouche, Vinzi torul de Huși Cronica séptaininel.—La parchet, la tribunal, la cafenea, m’am plimbat vr’o două zile să aflu ceva nou pentru gazetă, ceva de seamă bine înțeles, dar pretutindeni mi s’a răspuns : «nimic!» Nici o crimă, deși vinul nostru îî estinca draga , nici un faliment, deși țara să află în cea mai mare crimă posibilă.... Așa de altfel se petrece mai în toate provinciile când prea multe fapte, cînd de loc. Cu toate acestea trebuie să scriu ceva pentru gazetă, chiar în lipsa subiectelor, căci ochii cari se văd rar se uită și n’aș vrea ca administrația ziarului, mai ales, să mă dea uită reți... De altfel am subiecte cît lumea, veți vedea acuși. Astfel, preumblându-ne pe străzile orașului, s'ar putea observa că nu întîlnim pe trotuare nici o frunză palidă, nimic, deși suntem în luna când frunzele cad la fiece clipită. Și să nu credeți că avem atîțî măturători, încît n’au chip să vezi o frunză pe străzi. Nu, dar n’avem... copaci. Cei cîțîva castani, așezați pe trotuare la distanțe colosale, s’au scuturat deja de mult, de la cel intérn frig. Orice s’ar zice, castanilor nu le merge bine la noi, să aclimatizează räu și apoi cer multă grijă ca să fie frumoși. De aceea, plimbându-mă pe străzi, m’am gândit că comuna ar face o faptă nimerită să planteze alți copaci. Plopi, platanii, salcîmii, zeii, iată copacii la modă și cred că totdeauna vor fi, căci sunt frumoși. Imaginați-ve o stradă cu plopi înalți de-o parte și de alta, ale căror frunze sunt vara argintii și toamna suflate parcă cu aur. Ar fi ceva superb, care m’ar face să invidiez că nu’s peisessist. Dar vor fi alții.... Și pentru că s’a luat vorba de precare, să vorbim puțin de acelea alte podgoriilor noastre. Grație unui prieten vînător, săptămîna asta am vizitat peste douăzeci de podgorii, el căutând epuri, cu—impresii de toamnă. Dar pretutindeni tăcere. Cîntecele cari răsunau la cules, orga podgoriilor ca să zic așa, a amuțit odată cu culesul. Azi mai toate viile sunt îngropate, iar pe id colea, unde se îngroapă abia acum, vezi numai muncitori serioși, cari lucrează fără să schimbe o vorbă. Toamna târzie a amuțit curajul tuturor. De altfel i-o adevărată plăcere să vizitezi viile acum, căci podgorenii sunt toți veseli și chiar străin să fii, nu scapi până ce nu încerci un păhăruț din recolta lui 99 , excelentă, zeii ! De aceea prietenul meu și cu mine mergeam tot pe departe de crămî, vorba celuia, tot ce-î mult e rou. Am remarcat mai ales via d-neî Bendorff, un adevărat paradis, cu alei bine ținute, cu plantații alese, cu o pădurice fermecătoare în vale și cu o cochetă căsuță, în fața căreia sunt plantați trandafiri grimpanțî de toată frumusețea. De asemenea am remarcat teascul din via d-sale, sistemul cel mai modern și unicul însuși, și nu mai puțin vinurile din acest an, cari sunt de-o excelentă calitate. In special vinul roș seamănă mult cu cel de Bordeaux, ceea ce de altfel mi s’a explicat, spunându-mi-se că via posedă în adevăr vițe de Bordeaux. Și acuma să ne întoarcem iar la oraș, pustiu pe străzi, dar în ale cărui case animația nu-e niciodată puțină, și mai ales acum, când lumea se pregătește pentru balul ce are loc Sâmbătă seara. Că animația e mare, printre cucoane și duduci, trebue să ne mai spun ? l-am provocat și mâine ne batem. Acum mă duc să caut mar ‘ tori. Nu mă aștepta până deseară. Trimite’roî pe Alexe cu trăsura la consul». Gilberta începu să rîdă. Era în unul din momentele ei cele rele. — Așadar se vor bate, exclamă dînsa. E bine, dacă merge treaba așa, cu atât mai bine. Și dacă mâine, în același timp, vom putea să am pe Dina... Da, o să încerc... Sună și aproape îndată apăru Kilda. — Ce poruncește d-na? — Șezi aci, Kilda, că avem de vorbit mult, răspunse Gilberta în aceași limbă cu un accent dulce și mângâios. Bătrâna rusoaică părea întru Câtva încurcată. Gilberta, după ce o privi un moment, o întrebă : — Tu iubești mult pe stăpânul teu ? Kilda ’și împreună mâinile cari ’l tremurau de emoțiune. — O 1 d-nă l-am purtat în brațe când era copil și mi se pare că ’mi e fi fi. Mama lui era o sfântă și m’a jurat pe patul morței să îngrijesc de cinsul. Dumneaei! să primească sufletul în raiü și să -i asculte ultima rugăciune care era aceea de a vedea pe Ivan fericit. Și fericirea lui Ivan atârna acum de d-na, d-nă. Gilbert a zîmbi. — De mine ? — Da, răspunse bătrâna fixând-o cu o îndrăzneală fermă. Ivan te iubește foarte mult ; pentru d-ta a uitat totul... și e în stare să ’și petreacă toate zilele lângă d-ta. Gilberta dete ușor din umeri. — Oare nu 7 iubesc și eu îndestul ? esclamă ea. — Nu, d-nă, d-ta nu’1 iubești cum te iubește dînsul... și asta e o nenorocire pentru d-voastră amândoui. — Nenorocire? De ce? — Stăpânul meu o să înebunească și d-ta nu știi ce e capabil să facă un om care și-a perdut mințile. Gilberta nici un clipi, ci zise cu liniște : — Ivan n’o să ajungă până acolo, pentru că e sigur de mine. Nu știi ce i-am promis? — Nu. Dă peste câteva zile o să ne întoarcem la Moscova și n’o să mai cer să venim în Italia. Kill,a păru nespus fie fericită. D'o dată apucă o mână a Gilbertei și i-o sărută. — Dumnezeu să te răsplătească, d-nă, de binele ce vei face lui Ivan. Da, acum pot să ’ți spun drept, stăpânul meu îî era frică să vie în acest oraș, crezând că ai aci pe cineva pe care o iubești mai mult decât pe dînsul. — Sunt aci oameni pe cari ’i urăsc, zise Gilberta cu o voce plină de amenințări. Ii urăsc pentru că mi-au făcut mult zeut. Am voit să vin aci ca să ’mi resbun, părândumi-se acum o nebunie că am încercat să mă omor din cauza lor. Ivan a promis să mă ajute și poate chiar mâine o să fiu curățită de unul din acești primejdioși dușmani, cari, din fericire, nu știu că eu sunt în viață. Tu, Kilda, poți de asemenea să mă ajuți a -mi răsbuna contra unei femei care mi-a făcut mare reü. Ochii limpezi ai Kildei se ațintiră cu pătrundere pe fața Gilbertei. Fața ei devenise foarte serioasă. — Răsbunarea d-lale e dreaptă, d-nă ? întrebă ea încet. Gilberta tresări ușor, însă nu -și plecă ochii, și Orsas să respinsă daia. — Și când ea va fi îndeplinită, juri că o să te întorci la Moscova și că o să faci pe stăpânul meu fericit ? — Jur ! — Atunci sunt gata să te ajut, spune-mi ce trebue să fac. Gilberta stătu la îndouială, însă numai o secundă. — Acuîtă bine. O să ți dau adresa unei doamne care ține la sine o fată de douăsprezece ani, despre care zice că este nepoată. Tu trebue să afli la care școala merge fata. Numai atâta pentru azi. — Nu ’i fi vrând să faci vr’un reu copilei? — Nu, răspunse dînsa, însă dacă începi cu d’ar de astea, e de prisos să ’mi mai spui că mă ajuți. .— Doamnă, îți spun asta pentru că cine lovește un nevinovat din ură către aceia ce au cu el legături de sânge, atrage asupra-și nenorocirea, blestemul lui Dumnezeu. Prezicerea sinistră a bătrânei făcu să svâcnească cu violență inima Gilbertei, însă zîmbetul nu dispăru de pe buzele ei. Ea întrebă din nou : f — O să faci tot ce voiu zice ? Vfiiü tape, d-nă, wMM me îngrijesc de viața, de fericirea stăpânului meu. Dă’mi adresa acelei doamne. — Vezi să fii cu băgare de seamă. * — Nu e trebuință să ’mi spui asta, pentru că toată treaba nu e alta decât să iau o informație. Gilbera a dădu adresa contesei Altena. Kilda, după ce o citi, întrebă : — Dar fata poartă același nume? Gilberta roși și se îngălbeni. — Nu, răspunse dînsa , fata se numește Dina Brandano. Kilda 7 însemnă, apoi adaogă : — Mă duc îndată, d-nă. Dînsa vorbia prost italienește, însă în deajuns pentru ca să fie înțeleasă, înainte de a pleca, consultă călăuza Turinului și luă numele stradei, având să se ducă pe jos pentru ca să nu dea de bânuit. Era destul de șireată. In loc să se ducă să rătăcească în jurul casei Altena, intră la un negustor cu mărunțișuri a cărui prăvălie se afla la o mică distanță, și cumpără nasturi, ață, ace și alte mărunțișuri. Pe când vînzătoarea, o brunetă frumoasă ca de 18 ani. Îî legă pachetul, dînsa întrebă cu accentuî streină. . — N’aș putea să 'mi spui dacă e pe aci p’aproape vr’un institut sau vr’o școală bună pentru domnișoare ? Am venit să locuesc în această mahala și am două nepoate de dat la învățătură. — Nu știu, răspunse vînzătoarea. Încă o femee matură, cu ochelari, care lucra la o masă, esclamă repe: — Cum nu știi? Dar nu e la colțul stradei institutul surorilor Tesla, unde se fac toate cursurile și se învață limbele streine, muzica și pictura ? — Ah! tocmai asta mi-ar trebui mie, zise Kilda care ascultase cu băgare de seamă. Binevoiți a -mi arăta casa. — însoțește pe dumneaei, zise negustoreasa către vînzetoare. Vînzetoarea e și cu Kilda. Și când aceasta se afla înaintea poftei institutului, intră fără să stea la îndouială. Portăreasa o întrebă ce poftește. — Vreau să vorbesc cu d-na directoare, răspunse repede bătrâna." — Vino cu mine. Fu ‘introdusă într'un cabinet elegant și ăncălzit. — Poftim, vezi un moment, me duc să înștiințez pe d-na directoare, pentru ca acum e ora de clasă. Directoarea sosi curând. Era o femee tîneră, ca de vr’o 30 de ani, cu aspectul simpatic și mândru în același timp. Invită pe Kilda să șcadă și o întrebă cu ce o poate servi. Kilda repetă istoria ce spusese negustorescî, ceru informațiuni asupra programei, asupra orarului și ascultă cu multă gravitate răspunsurile tinerei directoare. Apoi zise: — Aci vine și o domnișoară pe care nepoatele mele o cunosc. — Cum se numește mă rog ? întrebă directoarea zîmbind. — Așteaptă, mi se pare că zice d-șoara Brandano. — Dina, nepoata contesei Altena? Kilda ’și simți inima svâcnindu’i foarte tare; nu se aștepta la un rezultat așa grabnic. — Da, da. — Dorești ca s’o chem aci. Nu, nu, pentru că d-șoara nu mă cunoaște pe mine personal ; când voi veni, nepoatele mele vor reî noi amiciția. Până atuncî te rog să’mî dai un program. Kilda plecă însoțită de directoare până la ușă. Bătrâna se întoarse acasă cu birja. Gilberta o aștepta ,cu nerăbdare. Când află de rezultatul cercetărilor ei, fu cuprinsă de o mare bucurie. — Ah ! ești o auxiliară prețioasă, esclamă dînsa îmbrățișând-o. Fie sigură că dacă voi isbuti în planul meu, Ivan al téü va fi omul cel mai fericit din lume. Kilda ’șî ridică manile. — Eu nu cer altceva decât asta, esclamă dînsa. Ce trebue să mai fac încă ? Pe buzele descolorate ale Gilbertei trecu un zîmbet. — Mâne o să’ți spun, răspunse dînsa cu o voce înceată însă fermă. Ivan se întoarse seara acasă, după cum scrisese. Când Gilberta ’1 observă, avu o impresie ciudată. I se părea un altul, trăsăturile feței erau reci, nemișcate ce ale unei statui, fruntea 7 era încrețită și atitudinea lui obicinuită de mîndrie era înlocuită prin semne de adîncă descurajare. <V* umali j V