Universul, ianuarie 1900 (Anul 18, nr. 1-29)

1900-01-15 / nr. 13

W111 v-1»­ ‘ y V1« gr­a­ție», dacă în legile țarei noas­tre nu se prevăd măsuri contra unor ast­fel de defăimători ai re­ligiei creștine ortodoxe. P. S. S. povestește un caz ce i s’a povestit de doctorul primar al orașului Huși. Vasile Conta, fost ministru, fiind bolnav, a fost întrebat ce mai face ? «AM de tot”, a r­ăs­­puns Conta, mor­ofi un câine. Cât am trăit, am ponegrit reli­gia și -mi pare roa ; dacă vom­ mai trăi, nu vom­ mai face treaba aceasta». Nu trebue să ponegrim reli­gia, căci ea face tăria unei na­țiuni și a tărei întregi. Vă rog pe toți, ca să faceți să înceteze acest vînt turbat care suflă asu­pra țarei. D. M. Alexandrescu spune că chestia ridicată de P. S. L. e mult mai gravă, căci indignarea n’a coprins numai pe înalții pre­lați. Chestia trebue studiată mai bine. Presa a ajuns să nu mai respecte nimic și pe nimeni. Face o interpelare în această privință. D. gen. Manu zice d-lui M. Alexandrescu că îi va răspunde peste trei zile, dar răspunde imediat P. S. Sale. Când I. P. S. S. Mitropolitul Primat ’mi-a adresat, zice d-sa, o petiție a mai multor cetățeni din C.-Lung, care protestau contra unui articol din «Moș Teacă», eu am chemat pe redactorul zisului ziar și­­ i-am pus în vedere aceasta. Cred că întrevederea mea cu acel redac­tor va avea un rezultat bun; dacă nu, atunci d. ministru al justiției își va face datoria. Deși am aplicat odată presei un cali­ficativ cam aspru, dar am cre­dința că și presa poate face une­ori mult bine. Cred că, în urma celor zise, ziarul în chestiune va retracta cele scrise. D. G. Disescu zice că nu poate să califice pe ast­fel de scriitori decât cu calificativul de descri­­erare. Se declară pentru liber­tatea cea mai largă a presei. Cel care a scris blesteme contră re­ligiei, dacă scapă de judecata oamenilor, poate și de a lui D-zeu care e prea bun, nu va scăpa însă de conștiința lui. I. P. S. S. Mitropolitul Pri­mat mulțumește guvernului că a luat apărarea religiei. D. M. Alexandrescu atrage a­­tenția și asupra unui pamflet in­titulat «Bucureștii Noui».D-sa se declară nemulțumit cu răspun­sul d-lui ministru și ’și rezervă să vorbească la interpelarea a­­nunțată. D. N. Negrea cere ca să se împartă și senatului proiectul de budget al căilor ferate. Senatul se ocupă cu indige­nare. Se pune la vot împămîntenirea d-lui Vasile Navian, farmacist, din București și votul e nul. Ședința se ridică la ora 4 și jumătate. Situația politică Un ziar din Capitală a a­­nunțat era că o ceartă ar fi avut loc între d-nii Take­ Ionescu și N. Filipescu. In­­formațiunea aceea a fost dată de d. Victor Ionescu, inspector administrativ și fratele d-lui ministru Take­ Ionescu. Iată acum întregul adevăr asupra tuturor celor petrecute și a actualei situațiuni poli­tice. Informațiunile ce vom­ da, le am din sorgintea cea mai sigură. • » » Vinerea trecută s’a ținut un consiliu de miniștri sub președenția d lui G. Gr. Can­­tacuzino. La acest consiliu a asistat și d. N. Filipescu. S’a discutat atunci asupra remanierei ministeriale, im­pusă prin plecarea d­lui Can­­tacuzino în concediu și s’a hotărît ca în caz când M. S. Regele s’ar opune unei rema­nieri, întregul cabinet să-și prezinte demisia în mâinele Suveranului. Pe de altă parte, consiliul de miniștri a mai hotărît ca în privința persoa­nelor să nu se facă chestie ministerială. * « In același consiliu de mi­niștri s’a hotărât intrarea d-lui George Panu în cabi­net. S’a zis însă, că în caz când M. S. Regele s’ar opune numirei d-lui Panu, să se pue pe listă d. N. Filipescu. D. Filipescu s’a sculat a­­tunci și­ a propus că în caz când d. Panu va fi refuzat, să se pue pe listă d. Ionel Grădișteanu și numai când M. S. Regele ar refuza și pe d. Grădișteanu, să se facă uz de persoana d-sale. * * * A doua zi, Sâmbătă, d. G. Gr. Cantacuzino, președintele consiliului, s-a dus la palat și a eșit cu decretul prin care d. I. Grădișteanu era numit ministru al lucrărilor pu­blice.* * * E drept că nimeni nu se aștepta la intrarea în cabinet a d-lui Grădișteanu și d. Take­ Ionescu credea că dacă nu va fi numit d. Panu la lucrările publice, va veni a­­tunci cu siguranță d. Fili­pescu. Această neînțelegere a fost deslușită, alaltăeri, Mercuri, într’un consiliu de miniștri, care s’a ținut la Cameră, în­­nainte de deschiderea ședinței. La acel consiliu de miniștri au asistat și d-niî G. Olănescu, N. Filipescu și George Panu. Lucrurile s’au împăcat și în­ aceeași seară d-niî Take­­ț Ionescu și N. Filipescu au stat * * la masă la d. Olănescu, pre­ședintele Camerei. * » * Alaltă­ erî, Mercur!, d. C. Disescu, ministrul de justiție, a prezentat M. S. Regelui decretele pentru mișcarea în magistratură. D. Disescu, după cum se știe, a înaintat pe d. Const. C. Sărățeanu, actual prim-procuror pe lângă tribu­nalul Ilfov, în postul de pro­curor de secție la Curtea de Apel din Iași. Această numire făcându-se fără a se consulta membrii marcanți ai partidului con­servator din Iași și nici chiar d. Gr. Cogălniceanu, preșe­dintele clubului conservator de acolo, a stârnit o adevărată furtună. Mercuri, la orele 4, când s’a aflat la Iași despre acea­stă numire, d. Greceanu, pre­fectul județului Iași, d. Al. Bă­duran, primarul orașului și d. Canonan, prefectul poliției, și­­au trimes imediat demisiile. In fața acestei stări de lu­cruri, erl. Iouî, d. C. Disescu, ministrul justiției, și-a pre­zentat demisia d­lui general Manu, ad-interim la preșiden­­ția consiliului. Până aseară nu s’a dat nici un curs acestei demisiuni. Suntem însă în stare să afir­măm că în caz când demi­­siunea va fi primită, în locul d-lui Disescu va fi propus M. S. Regelui, d. George Panu, P. M­­acri. Mișcare la căile ferate Următoarea mișcare s’a făcut în personalul căilor ferate pe ziua de 1 Februarie: D-ni­ ingineri ordinari cl.l Păl­­teanu C­orneliu și Cristodorescu Zamfir, actuali ingineri asistenți la serviciul lucrărilor noi din ad­ministrația căilor ferate, în pos­tul de șeff de secție la serviciul central de interne din aceiași ad­ministrație. D. inginer ordinar cl. II Teodorescu Nicolae și 2 ingineri ordinari clasa III: Opran Aurel și Gabriel Iosefin­, actuali ingineri asistenți la serviciul po­durilor din administrația căilor ferate, în aceiași calitate la ser­viciul exterior de întreținere din aceiași administrațiune. D-ni 2 ingineri clasa III Răpa­­țeanu Dragomir și Teodorescu Nicolae, actuali ingineri la servi­ciul podurilor din administrația căilor ferate, asistenți în servi­ciul exterior de întreținere din aceiași administrație. D. inginer ordinar clasa II Sa­­vu Constantin, actual inginer a­­sistent la serviciul de studii și construcțiuni, în aceiași calitate la serviciul central de întreținere din administrația căilor ferate. D. inginer ordinar clasa III Victor Ionescu, actual asistent la serviciul lucrărilor nouă din ad­ministrația căilor ferate, în ace­iași calitate la serviciul exterior de întreținere din aceiași admi­nistrație. ■­­ 3 INFORMAȚIUNI VINERI. ♦ Azi, Vineri, 14 Ianuarie, la ora 1 p. m., Academia Română va ține ședință publică. Se vor face următoarele co­municări : D. V. A. Urechiă: Din istoria domniei lui Caragea-Vodă. D. dr. V. Babeș: Vindecarea boalelor nervoase prin injecțiuni cu substanță nervoasă. ♦ Balul societăței funcționari­lor publici, care trebuia să se dea la 15 Ianuarie, s’a amânat pentru Sâmbătă 4 Martie 1900. Biletele luate sunt valabile. ♦ Archiepiscopul și Mitropoli­tul Românilor greco-catolici din Transilvania și Ungaria, doctor Victor Mihali, îșî va serba la 14 Februarie a. c. jubileul de 25 de ani, de când a fost hirotonisit ca episcop. Cu această ocaziune cre­dincioșii bisericei sale îi pregă­­tesc o frumoasă serbare. ♦ «Gazeta Transilvaniei» află că în mai multe comune ma­ghiare din comitatul Ciu, în Tran­silvania, s-a ivit un conflict între autorități și populația țărănească maghiară. Din Brașov a plecat un batalion de infanterie ca să potolească răscoala. ♦ D. Alexandru Ioan Ghica, prefectul jud. Ilfov, și-a dat demi­sia cu ocazia remanierei minis­teriale. Această demisie i-a fost respinsă. ♦ De aproape o săptămână în comuna Popești-Conduratu, nu s’a mai ivit nici un caz de an­­ghină difterică. Până acum au fost în total 36 cazuri, dintre cari numai 8 mor­tale, iar restul de 28, vindecate. La toți bolnavii li s’a făcut injecție cu ser, afară numai de 6, cari au fost ascunși de pă­rinții lor, și în urmă au murit. Prin urmare numai 2 au mu­rit, cărora li s’a făcut injecție. Descreșterea și aproape stin­gerea acestei îngrozitoare epi­demii, se datorește numai grab­nicelor măsuri luate de activul și zelosul dr. C. Biasianu și de dr. Petre Popescu, cari, la toate familiile unde se ivea vreun cal de anghina, li se făcea la toate infecție. Numai ast­fel avem de înregistrat dispariția acestei epi­demii în mai puțin de o lună. ♦ Reuniunea industrială din comitatul Treiscuune (Transilva­nia), și-a ținut adunarea generală în 14 ianuarie st. n. Raportul secretarului prezintă o statistică cu privire la emigrările din acel comitat in România în ultimii 4 ani. Din 1895 până la finea anu­lui 1898, au emigrat în România 35.930 persoane , dintre emigrați însă, s’au reîntors in patrie 33 mai 204 și numai 2726 nu s'au mai reîntors. Intre aceștia 1299 sunt bărbați, restul femei și co­pii. Dintre bărbații, cari au emi­grat în România fără a se mai întoarce, 389 sunt industriași, 29 țărani, 655 zileri, 163 servitori, 63 păstori. Dintre femei, 804 sunt trecute de 20 ani, iar 141 mai ti­nere de 20 ani. Din aceste cifre reese, că 90 la sută dintre emi­granți de obiceitt se reîntorc în patrie și numai 10 la sută rămân în România. E de observat, că pe lângă aceștia, au mai emigrat unii și fără pașaport. Și adică vr’o 298 bărbați și 167 femei în timp de 4 ani. ♦ Camera de comerț din Ca­pitală a adresat d-lui ministru de finanțe o adresă în contra pro­iectului de lege pentru înființarea unei taxe de consumațiune de 5 bani de fie­care litru asupra pe­trolului și tuturor derivatelor sale. A se citi în pag­ina IV anun­țul despre noul abonament la «Universul» cu începere de la 15 ianuarie 15I00 cu premii extra­ordinare între care un bilet gratuit pentru expoziția din­ Paris de la 1900. Nouăi abonați primesc gra­tuit și un ac de cravată sau­ o broșa, precum și 4 calen­dare pe anul 1900. ♦ De­oare­ce în comuna Dridu- Sărindarele, a început a bântui cu furie epidemia de scarlatina, d. d-r D. Blasian a cerut pre­fecturei de Ilfov cumpărarea lap­telui necesar pentru alimentarea copiilor bolnavi. Această cerere s’a și aprobat. ♦ A sosit în Capitală în inte­res de serviciu d. Al. Bădărău, primarul orașului Iași. ♦ Se zice că d. dr. I. Bru­­teanu, medicul plășei Oltenița, va fi transferat în județul Vas­lui. ♦ D. dr. V. Babeș, voind a face niște cercetări științifice, a cerut ca toți medicii de plăși să adune câte un kilogram de mă­­laie, care a servit și servește ca aliment familiilor atinse de pe­lagră. ♦ A se citi în pagina a IV-a lista complectă a tragerei lotu­rilor sărbești «Tabac». ♦ Alaltă­ erî și eri au avut loc examenele de capacitate ale șe­filor și amploiaților de la stațiile căilor ferate. ♦ In corpul medical s’au făcut următoarele numiri : D. dr. Gicu Iliescu, provizoriu în postul de medic comunal în Capitală, în locul defunctului M. Ruth. Sub-chirurgul G. Mihăi­­lescu, agent sanitar-vaccinator la circumscripția XI Urziceni, Ia­lomița ; sub-chirurgul Tudosie Pârvulescu, în aceiași calitate la Corabia, Romanați; Natalia Pru­­tescu, moașă la comuna Rediul Mitropoliei din jud. Iași ; Elena Drumescu, în aceeași calitate la comuna Poeni, Iași. ♦ A se citi în pagina a IV-a urmarea romanului «Amorurile Blestemate». ♦ După cum am anunțat, A. S. R. prințul Ferdinand a sosit era în Capitală. Prințul nostru moștenitor,după ce va sta câte­va zile în Capitală, va pleca cu micul prinț Carol la Nizza, unde va sta vre­o două luni în castelul ducelui de Coburg. ♦ Am anunțat la timp știrea despre botezul prințesei nouî năs­­cută, fiica a RA.N­. RR. prinții moștenitorii. Mirei prințesei s’a dat numele de Maria. ♦ Eri a plecat la Sofia spre a și lua în primire noul său post, d. N. Mișu, agent diplomatic al României în Bulgaria. ♦ De la 1 Aprilie până la 31 Decembrie trecut, pe noua li­nie ferată Ghimeș-Palanca-Moi­­nești au trecut în Transilvania 3531 persoane și au venit în Ro­mânia 2195 de persoane. După cum se vede deci, a­­ceastă linie, care a fost inaugu­rată abia la 1 Aprilie, e foarte frecventată. ♦ Mercuri a avut loc la Ploești o anchetă asupra accidentului întâmplat cu trenul accelerat din Berlin. S-a stabilit că adevărata cauză a căderei din tren a mecanicului Tudor Gheorghe nu a fost beția, ci că el aplecând­u-se prea tare să ungă mașina în timpul mer­sului, a căzut jos. Starea lui e foarte gravă. ♦ Toate secțiile Camerei afară de a 5, cari nu s'a întrunit încă, au admis proeictul de lege pro­pus de d. George Scorțescu ca să se fixeze 1500 lei lunar maxi­mum de leafă peste care nu se poate trece. ♦ In locul d-lui inginer N. Ștefănescu, care și-a dat demisia, a fost însărcinat cu direcția flu­vială a R. M. S. d. căpitan Ma­­vrodi, actual inspector al acelui serviciu. ♦ Eri după amiazi M. S. Re­gele a primit în audiență dele­gația din Tulcea în cap cu d. prefect Nenițescu și cu d. Șt. Borș, președintele consiliului ge­neral județean. ♦ In ziua de 15 Ianuarie se vor afișa în toată țara listele e­­lectorale provizorii. ♦ Se crede că serbările ce trebuiau să aibă loc în luna Fe­bruarie la Iași în onoarea Italiei, vor fi amânate până în luna Mai, pentru­ ca oaspeții italieni să a­­siste și la serbarea națională de la 10 Mai­. ♦ D. căpitan James Suman, consul general al României la Londra, a sosit în Capitală. ♦ Ieri la ora 12 d. Tache Io­nescu, ministru de finanțe, a fost la ministerul de instrucție și și-a luat rămas bun de la funcționarii ministerului. ♦ Mâine, Sâmbătă, vor avea loc următoarele alegeri : Colegiul I de Neamțu, un de­putat în locul d-lui Săulescu, numit prefect și colegiul I Ro­man un senator în locul d-lui I. Stroescu, decedat. ♦ Am fost cei dintâi cari am publicat grație unei telegrame a corespondentului nostru din Paris că marele ziar parizian «Temps» a anunțat că în curând se va face o nouă remaniere a ministerului român. Iată acum ce scrie acel ziar: «Cu toată reorganizarea mi­nisterului, se poate aștepta de aci peste câte­va­­ săptămâni, la o nouă remaniare, starea de să­nătate a d-lui Cantacuzino părând a nu’i permite de a relua locul de președinte al consiliului, chiar fără portofoliu. «Chestiunea succesiunei sale rămâne deschisă, generalul Manu fiiind prea discutat ca prim­-mi­­nistru și șef de partid, d. Tache Ionescu fiind încă prea tînăr și d. Carp, șeful junimiștilor, ce­rând succesiunea întreagă a d-lui Lascar Catargi în capul partidului conservator, ceea ce pare de neacceptat pentru mulți din ei». ♦ D. N­ Fleva, ministrul de agricultură, industrie, comerț și domenii, constatând cu ocazia unei inspecții mai multe ne­­glijențe din partea șefilor de ser­vicii ai departamentului seu, le-a adresat severe observation­ și le-a spus că altă­dată va pedepsi cu asprime pe funcționarii cul­pabili. ♦ Un confrate ne răspunde la notița publicată ieri cu pri­vire la neridicarea gunoaielor de prin curți, de înaintea sărbători­lor, spunând cum că nu au­ putut face aceasta, de­oare­ce curțile abonaților fiind pline cu zăpadă era cu neputință să intre căruțele spre a lua gunoiul. Răspundem că ieri dimineață primăria a început a ridica gu­noiul, cu toate că curțile sunt și acum pline de zăpadă. Apoi e știut că chiar regu­lamentul oprește căruțele pri­măriei de a intra prin curți, prin urmare această scuză nu e se­rioasă. Poate că a fost împedicată pri­măria să facă acest serviciu prin faptul că străzile erau pline de zăpadă, și era greu căruțelor de circulat, dar aceasta se putea remedia punând sănii în loc de căruțe. ---------------­ ȘTIRI ȘCOLARE ♦ Catedrele vacante la facul­tatea de drept din Iași sunt una de drept român, două de drept civil, una de drept comercial și una de procedură civilă. Știri militare ♦ La ministerul de războiu a sosit raportul inspecțiunilor ge­nerale făcute de d.general Iarca, comandant al corpului IV de armată. ♦ In spirit de economie mi­nisterul de războiu a cerut co­mandanților de corpuri să dea concediu la 25 la sută din oa­menii de sub drapel. ♦ Com­isiunea trimisă în Franța având de președinte pe d. colo­nel Baldovin, a cumpărat armă­sarul «Patriarchen al vicontelui de Chantemarle pe prețul de 50 mii lei. Acest armăsar e cumpărat în scop de reproducție pentru her­ghelia din Cislău. ■ » «a » — ■—.............. ȘTIRI JUDICIARE ♦ Marți, 11 Ianuarie curent, la orele 9 seara, s’a ținut o con­sfătuire la d. N. Mandrea, pre­ședinte la înalta curte de Casa­ție, între mai mulți magistrați și avocați, în scop de a înființa o societate juridică, având me­nirea să întrunească într’un cerc intim pe magistrați și avocați, spre a se ține diferite conferințe juridice, punându-se la dispoziția membrilor săi o importantă bi­bliotecă de drept, precum și foarte multe reviste judiciare. Pentru realizarea acestui scop, s-a însărcinat o comisiune din persoanele presente, și anume : N. Mandrea, D. Alexandrescu, procuror la înalta curte de ca­sație, Ath. Chivu, președintele secției II a Curței de apel din București, P. Missir, avocat, B. Păltineanu, avocat, 1.1. Boambă avocat, T. P. Cudalbu, judecător la tribunalul Ilfov și d. Comșa, avocat. Această comisiune se va întruni Luni seara, 17 ianuarie, la d. N. Mandrea, pentru a pune ba­­sele acestei societăți. ♦ D. procuror­ general din Iași a ordonat o anchetă în afacerea duelului Străjescu-Ghica. ■ ■ < •»w­— ■ — ȘTIRI TEATRALE ♦ D na Aristizza Romanescu, sfârșind concediul, s’a întors în țară. Va reapare pe scenă, Marți 18 Ianuarie, în rolul «Ofeliei» din «Hamlet» ; iar la 25 va juca cu d-ra Bârsescu, în «Emilia Galati». ♦ Artiștii Teatrului Național vor da în sala Liedertafel o re­­prezentație, în beneficiul colegi­lor lor Zoe și Ion Jianu, cari sunt la Menton, pentru căuta­rea sănătăței. ♦ Printre piesele în studiu, e și «Sapho» de Grillparzer, în care rolul eroinei va fi interpretat de d-ra Bârsescu. ♦ Duminică, întăia oară «Jia­nu», piesa d-lor Leonescu și Du­­țescu-Duțu. ȘTIRI ECONOMICE și FININGIARS ♦ Câte­va case comerciale din străinătate au trimis reprezin­­tanților lor din țară sume însem­nate pentru eventuale avansuri asupra nouei recolte a căpiței. Aceasta față cu speranțele ce inspiră tuturor recolta viitoare. ♦ Peste câte­va zile se va în­truni consiliul Băncii Naționale spre a se discuta chestiunea scumptului. minim­-o-» » «mu—n­ii­ i- KCOVBI ♦ «Calendarul bisericesc orto­dox» de protosinghelul Sofronie Vulpescu pe anul bisect 1900, trebuincios orî­ cărui creștin și î n special clericilor, se află de vîn­­zare protoierei și la librăriiile din Capitală și județe. Serviciul telegrafic al ziarului «Universul» — 12 ianuarie 1900 — Roma­ — Italia și Franța Ca concluzie a negocierilor în­cepute la 1891, d-niî Visconti- Venosta și Banire au iscălit azi un protocol fixând delimitarea posesiunilor italiene și franceze pe coastele mărei Roșie. Washington.— Afacerea Samoa Senatul a discutat chestia de a ști dacă trebue să se reîncea­­pă discuția asupra tractatului din Samoa. Această propunere a fost respinsă cu 22 de voturi contra 11 și ședința a fost ridicată, se­natul nefiind în număr. Buenos-Ayres.­­­ Ciuma bu­­bonicei Se anunță din Rosario că ciu­ma bubonică a isbucnit. S’a sta­bilit un cordon sanitar riguros. Const­antinopol.—Desmînțire Agenția din Constantinopol desminte știrea unui ziar din Berlin cu privire la pretinsa dis­­parițiune a unui înalt personagiu­ din Constantinopol. Viena. — Sosirea prințului Ferdinand al României A. S. R. Prințul Ferdinand al României a sosit după amiazi, venind din Francfort. A conti­nuat călătoria sa spre București. Dresda. — N­așterea unei principese Prințesa Frederic-Augusta de Saxa a dat naștere unei Princi­pese. — 13 ianuarie 1900 — Londra.—n­oul împărat al Chinei Se anunță din Shanghai «A­­genției Reuter», cu data de azi, că ziarul «North China Daily News» dă știrea că împăratul Konogtsu a desemnat printr’un decret ca urmaș la împărăție pe Putsidg, în vârstă de 9 ani, fiul Prințului Twano. Noul împărat se va urca pe tron la 31 Ianuarie. (Telegramele noastre particular­e) DIN ROMANIA Brăila, 13 Ianuarie. Pungaș arestat—Inecat.­­Com­jilice arestat.—Spar­gere.—Creșterea Dunărei Azi a fost arestat pungașul Leibu sin Alter, care a furat u­­nei doamne bătrâne, într’o bise­rică, giuvaericale de mare preț și un portofel cu bani. — Săteanul Ghiță Scînteie, din comuna Rușețu, pescuind într’un lac, s’a înecat. — Individul Ali Gealir, bănuit sa complice într’un mare furt, a fost arestat. — Niște necunoscuți introdu­­cându-se acum două zile în moa­ra d-lui Văleanu, din comuna Radu-Vodă, au furat mai multe unelte de morărie și suma de 450 lei. Autoritățile urmăresc: — Apele Dunărei, cari era scă­­zuseră, azi au început să crească din nou. Din județ sosesc mereu știri că populația e foarte îngrijată de teama unor inundații mari. Damen, Iași, 13 ianuarie, urgentă. Ars de viu.—Cartel.— Fa­liment. — Numire Copilul Ion Necșulescu, din co­muna Fasticî, jucându-se cu fo­cul, și-a aprins corpul și a mu­rit în durerile cele mai groaz­nice. — Toți brutarii din localitate s’au întrunit și au format un cartel pentru fixarea prețurilor pâinei. Primăria a luat măsuri. — Mai mulți creditori au ce­rut declararea în stare de fali­ment a fraților Schiller, fabri­canți de hârtie de țigară. Pasivul întrece suma de peste o sută de mii lei. — A sosit aci numirea ca pro­curor în localitate a d-lui Sără­țeanu. Miereami Galați, 13 Ianuarie, urgentă. Achitarea locotenentului lacobescu Azi s’a urmat cu ascultarea restului martorilor din procesul lacobescu. Ședința s’a suspendat apoi și s’a redeschis la orele 3 jum., când a fost ascultat acuzatul. La orele 4 apărarea, reprezin­­tată prin d-ni. maior Ciocazan și locotenent Theodorescu, și-a început pledoariile. D. Theodorescu, printr’o ple­doarie admirabilă, a spulberat toate acuzațiile ce ’i se aduceau lui Iacobescu. La ora 6 jum. s’a dat verdic­tul, cu trei voturi contra două, și prin care acuzatul este achitat. Sentința a produs o impresie bună asupra publicului, care a primit-o cu aplauze. Rasta. DIN STREINAXATE Viena, 13 ianuarie. Moartea mamei împărăte­sei Germaniei O telegramă p lin Dresda anunță moartea ducesei de Schleswig - Holstein, mama împărătesei Ger­maniei, Victoria Augusta. Berthold. (Originalele acestor depeșe se află ex­puse la poarta stabilimentului nostru). Ultima­ oră (Telegramele noastre particulare) Londra, 13 Ianuarie. Războiul anglo-boer La Bursă au fost mari ur­cări. Azi după amiazi nesosind a­­mănunte despre luarea Spions­­hopului a reînceput a domni în public neliniște, mai ales că telegramele sosite legațiu­­nea transvaaliane din Bruxel­les spun că englezii au avut la fluviul Tugela o gravă în­frângere. Ziarele sunt foarte optimiste și spun că luarea Spionsho­­pului echivalează cu o com­plectă și definitivă victorie. «Daily Telegraph» dă ști­rea că luarea Spionskopului fu precedată de un duel între cele două artilerii inamice, care a durat 14 ore. Grosul trupelor boerilor s-au retras încet și pe sub ascuns în timpul nopței. Englezii în marș încet au dat peste trupele boere ră­mase la Spionskop și le-au pus pe fugă. Autoritatea portugeză a interzis voluntarilor sosiți în Delagoa bay, pe vaporul «Gi­ronde», să plece în Transvaal. Emme, Viena, 13 ianuarie. Greva cărbunarilor Din cauza grevei continuă a se închide multe fabrici fiind că le lipsește cărbuni. Căile ferate saxone au­ di­minuat trenurile de marfă. Consiliul municipal din Fra­ga avizează că continuând greva va trebui să se inchidă gazul pentru particulari. Verb­old, Paris, 13 ianuarie. Intervenția puterilor Ziarul «Temps» spune că dacă telegrama generalului Buller e exactă atunci e greu pentru boerî să poată opri îna­intarea englezilor. Ziarul adaugă că cu toate acestea lupta nu e sfârșită. Multe ziare apărute astă­­seară cred încă cum­ că victo­ria englezilor poate să devină o înfrângere. Dr. Leyds, reprezentantul Transvaalului și Makrum, con­­sulul Statelor­ Unite la Pretoria, ar fi vizitat pe Delcassé, mi­nistrul de externe francez, cu o misiune pacifică. Principalele puteri sunt dis­puse să intervină și a pro­pune menținerea independen­ței Republicei Transvaal cu o legislație privitoare la uitlan­­deri, așa cum o primise pre­ședintele Krueger înainte de războiu. G. Bandi. Londra, 13 ianuarie. Amenințarea piraților Pirații din Canton amenință să facă să sară în aer cu di­namită marile magazine strei­ne de nu li se vor plăti 20 de mii de taels. Autoritățile chineze au cerut sfat consulilor. Emme, Paris, 13 Ianuarie. Franța și România Ziarul «Debats» comen­­tând cabinetul român se bucură «le trecerea la ministerul de finanțe a lui Take Ionescu ale că­rui cunoștințe­ și putere de muncă le laudă. Ziarul sus-citat adaugă că trecerea lui Take­ Ionescu la finanțe va pro­duce cea mai bună im­presie in străinătate. G. Bandi.­­Originalele acestor depeșe se află ex­puse la poarta stabilimentului nostru. «Universul Literar» care va apare poimâine Dumine­că, 16 Ianuarie, va cuprinde pe lângă o materie bogată, variată și interesantă, două frumoase ilus­trații colorate,reprezentând scene de actualitate, și adică: «Trecerea în revistă a trupelor engleze din Ladysmith, de către generalul White» și «Piecrutarea volunta­rilor englezi la Londra». «Universul literar» se vinde cu 10 bani în toată țara. ■ .­».•«—----------------­ PRESĂ. ROMANĂ Ailevßi-ul spune că tot ce se în­tâmplă azi în partidul conservator e concluzia antagonizmului dintre cele două curente ale sale. Constituț­ion­aîul afirmă ca modul cum­ s’a comunicat Parla­mentului remanierea ministerială dovedește nulitatea majorităților. Dreptatea se ocupă de budge­tul gunoial al Statului pe 1010-1001. Drapelul cr­itică art 33 din proce­­sul de lege pentru organizarea ser­viciului portăreilor, prin care se suprimă prerogativa Camerei de a discuta, fixa și vota legile de impo­zite și se dă­ acest drept putere­ executive. Epoca polemizează cu «Voința Națională» asupra telegramei trimisă Regelui la Anul Nou de către li­berali. L­ndependance roumaine vorbește de alegerile parțiale, de senatori, ce se vor face în Franța la 16 ianuarie. La Roum­anie se ocupă de a­­facerea Halder, felicitând guvernul pentru numirea d-lui Șuțu ca ar­bitru. România Jună publică un ar­ticol asupra pregătirilor ce trebue să se facă pentru noul tarif vamal. Secolul XX spune că țara trage greu­, se sbuciumă în jaie și nevoi­­e departe de fericirea conservatoare. Timpul se bucură că taxa a­­supra moștenirilor a fost admisă de Cameră fără nici o greutate. Voința Națională întreabă unde e milionul, care mai lipsește din socoteala făcută asupra cum­­perărei fînului. Finanțe, agricultură și comerciu București. 13 Ianuarie. Finanțe După abundența relativă a nume­rarului provenind din plata cupoa­nelor și care a cauzat o oare­care animație în piața noastră, prin cum­părări de diferite efecte și acțiuni la purtător, târgul a reluat iar fisi­­onomia sa normală, cu o nouă ten­dință spre scădere, din cauza stag­­națiunei generale în toate felurile de transacțiuni locale și internați­onale. Cota valorilor la Bursa din Bucu­rești de astă­zi nu prezintă dar nici o schimbare de cursuri pentru rente și funciare, pe când acțiunile s’au negociat cu o scădere de 4—10 lei, rămânând cu tendința slabă de tot, din cauza lipsei de speculațiune în operațiuni cu termen. Cotăm dar astă­zi: Renta de 1881—88 5% lei 97*/,­ 98, idem de 1892 5% lei 96»/,­97*/,, idem de 1893 5 °/, lei 96*/, — 97%, idem de 32'/, mii. 4% lei 82—82'/, idem de 50 mii. 4% lei 85—85*/,, idem de 274 mii. 4% tei 86'/,—87. Funciare rurale 5 °/, lei 92—93V, idem de 4% lei 78 — 78*/,, idem Urbane Buc. 5% lei 86*/*—86*/­, i­­dem Iași lei 82 ®/4—83y*.­­ Acțiuni: Banca Națională 2500_ 2520 lei, Banca Agricolă 327—330 Banca de Scont 270 — 273. Lec. de asigurare: Dacia-România 423-425, Naț­onala lei 425 — 428. Construcții 50, Gazoafe lei 108— 1­10. Monede : Napoleonul lei 20­70, Coroana germ. 24.70, Fier­ austriac 2.20, Rubla de hârtie 2.75. Sconturi și avansuri: Banca Na­țională 9—10%, Banca agricolă 10%, Casa de depuneri 6%, Devise ; cek Londra 26.17*/,, cek Paris 103.80, cek Viena 1.08, cek Berlin 127*/,. Cota valorilor române în străinătate Frankfurt: renta de 4% 78.50. Paris : renta de 1891-92 5% 97.55, idem de 4% 85. Berlin : renta de 1891—92 95.20, idem de 1890 4% 83.75, idem de 1891 4% 83.50, idem 1896 4% 83.80, idem de 1898, 83.75. Comunale Bu­curești 92.75. Cota valorilor străine Consolide engleze 100.40, renta franceză 99.70, renta italiană 93, Banca otomană 265. Cereale Cursurile sosite azi din străină­tate sunt aproape fără schimbare însemnată, ceea ce înseamnă că pri­ma impresiune a știrilor pesimiste colportate asupra recoltei Franței, a făcut loc la o schimbare de opiniune, cu atât mai mult, cu cât, după cum am zis și mai ’nainte, gradul stri­căciunilor nu poate fi definitiv apre­ciat de­cât mult mai târziu. Bursa Parisului însă insistă la ur­care și ne trimite și azi un mic a­­vans de 10 b. pentru grâu, pe când fainele rămân neschimbate. Pe piețele noastre tendința e mai calmă din partea cumpărătorilor, dar ofertele vînzetorilor sunt foarte restrânse, din cauza micșorării sto­curilor în țară. Ultime depeși Cota cerealelor în străinătate (Telegramele noastre particulare) Grâu de Secară Ovăz Porumb Rapiță Budapesta, 13 Ianuarie. Aprilie fl. 7.80 scă. 5 k. ,, „ 6.45 invariab. ,, ,, 5.12 urc. 5 ,, ,, „ 5.— invariab. „ 11.60 „ Berlin, 13 Ianuarie. Grâu Main mark 150 scă. 1 m. Secară Main „ 140 invariabil Paris, 13 Ianuarie Grâu de Ianuarie fl. 19.10 urc. 10 c. Făină ,, ,, 25.30 invariabil New­ York, 13 Ianuarie. Grâu disp.­cents. 75% scă. */, c. Porumb disp. ,, 40% invariabil Chicago, 13 Ianuarie. Grani da Main cents. 67 invariabil Porumb ,, ,, 33 ,,­­WWWvWW/«WvWW/WW­ Susi­cRopen'Gefcej/ S'ftaimsofi.n Logodiți Botoșani Moinești 30 Decembrie 1899 In locul ori­cărei alte invitații Declarații de căsătorie . Pe ziua de 13 ianuarie 1900 — Constantin Avramescu cu d-șoara Justina Ion Pelia; Ioan Șuțeanu cu d-ra Elena Burcucel; Moissi Solomon cu d-șoara Sim­ha Serap ; Dimitrie Temelie cu d-ra Ecaterina Nicolae Radu ; Alecsie G. Petru Vintilescu cu d-ra Sița Ion Constantin ; Radu Constantin Mitrea cu d-șoara Rada Dumitru Gheorghe ; Emil Carl Huilitzka cu d-șoara Marie Lazăr ; Sterie Petre Coiciu cu d-ra Petra Anica Stan. Născuți și Morți — Pe ziua de 13 Ianuarie 1900 — Născuți 22. Morți 20, adică: Gheorghe G. Ceolac 30 ani, Gheorghe I. Po­pescu 1 lună, Maria A. Radu 2 luni și 8 zile, Adolf Spath 54 ani, Ion G. Maria 11 luni, Ion Mustafa n. m., Sterie Grigoriu 83 ani, Sabin N. Constantinescu 3 luni, Pavel Alexe 35 ani, Gheorghe I. Stan 5 zile, Ion Constantin 5 zile, Teodor Aslan 63 ani, Vasilica Ion Iancu 15 zile, Maria Roșea 6 luni, Petre Coiciu 70 ani, Golda Ruc­ele 18 ani, Păuna Vasile 80 ani, Iancu Cacer 2 săpt., Rafila Vargoul 3 ani, Olga E. Constantinescu 1 lună. SPECTACOLE Vineri, 1 3 ianuarie 1900 Circul Sidoli.—Marea pantomi­­mă «La Siberia». Sala Băilor Eforiei. — In tot timpul carnavalului balurile masca­te vor urma regulat Marțea, Jouia și Dumineca. Colosseul Oppler.—Concert dat de muzica reg. 4 roșiori. Cafeneaua Boulevard. — Con­cert dat de orchestra d-lui Wein­berger. Sala Mitică Georgescu. — Tru­pa Z. Burienescu, teatru popular. Cafeneaua Edison. — Concerte de orchestră, sub conducerea d-lui W. Strauss.­­ ■ <»­«». ■­­ Licitația începe de la 40.000 lei. — Imobilul din str. Toamnei 116, proprietatea d-lui Zamfir Șerban (de­cedat). Licitația începe de la 18 mii 950 lei. — Pe ziua de 18 Ianuarie — — Imobilul din str. Iancu Nou 9, proprietatea d-lui Ilie­­ Vlădoianu, decedat. Sarcini 25.850 lei. — Imobilul din str. Bradului 34 și 36, proprietatea minorelor Bala­­side. Sarcini 60.000 lei. — Imobilul din str. Minotaurului 45 proprietatea d-lui Toma Geor­­gescu. Sarcini 17.500 lei. — Imobilul din str. Țepeș-Vodă dintre vii, 17 proprietatea d-nei Rada Nicolae Enache. Sarcini 2000 lei. — Imobilul din str. Popa-Soare 29, proprietatea d-lui Aristide Che­­ruvio. Sarcini 95.000. — imobilul din str. Gramont 13, proprietatea d-nei Alexandrină Geor­­gescu. Sarcini 17.500 lei. — Imobilul din șoseaua Filantro­piei 65 și 68, proprietatea d-lui Va­sile Darie. Sarcini 10.000 lei. — Imobilul din str. Sălcuțel 40, proprietatea d-nei Anastasia Staneiu decedată. Licitația începe de la lei 12.907. O recompensă Se va da o recompensă de 60 lei acelui care găsind un carnet de argint, în interiorul căruia era gravat cuvîntul «Bébé» și o pansea de argint, îl va aduce în Calea Victoriei No. 76, la d. D. Popovici. 2243 Depozitul de Făină a primei Societăți a morilor de aburi din BOTO­Ș­A.3STX — Furnisorii Curței Regale — Se află în Calea Moșilor No. 39, unde se vînd renumitele făi­nuri, precum și Arpacaș regal, am­bele produse ale acestei fabrici. — Calea­­ Moșilor No. 39 — 2081 Porci grași 32 capete de vânzare la moșia Pielea lângă Alexandria. Frații L. AN­­GELESCU. 2239 HM TIMUR care­­­ le comp­un­ IluiÜIi labilitatea dublă, este căutat de o fabrică din Bu­curești. Patru luni de experi­ență cu o mică leafă. Oferte la administrația ziarului «Univer­sul» sub inițialele F. G. 2240 Sanatoriul Or. DLCHOWSKI — BUCUREȘTI — Calea Călărașilor No. 16 Este după avizul consiliului sani­tar superior, primul stabiliment de acest gen la noi, care răspunde la toate cerințele actuale ale științei ; aci se pot îngriji, în condițiunele cele mai favorabile, pacienți afec­tați de toate boalele interne, ner­voase, chirurgicale, obstetricale (fa­ceri, etc., etc. 4222 MARELE ,Hotel de France* — BUCUREȘTI — CEL MAI BINE SITUAT și cel mai MARE HOTEL din ȚARA In­ centrul Capitalei și în apropierea imediată a marelor Institute co­merciale și financiare și al nouilor pa­late ale poștei și Casei de Depuneri. — 30 © CAME MV — ilare Cale Restaurant Trecând sub o nouă administra­țiune care pe lângă ameliorările de CONFORT și CUREȚENIE ce a făcut, este decisă a servi nu­meroasa sa clientelă TM­BINE ȘI IEFTIN . Apartamente și Camere Mobilate și nemobilate cu luna ARANGIAMENTE PENTRU PENSIUNI — in condițiuni avantagioase — Reduceri pentru șederi mai lungi Informații în permanență la Biuroul Hotelului sau prin co­respondență. 2159 Dr. I. FOENAR.U Cu o practică în spitale și experi­ență proprie de 10 ani.—Strada Ro­mană No. 22.—Consultațiuni pentru ori­ce boale de la 1—3 p. m. Cei fără mijloace au o reducere de ju­mătate din prețurile obicinuite, adică? 1.50 b. vizita la domiciliul bolnavilor, 1­1.50b. consultația, de asemenea an­ scăzî­­mânt însemnat la mai multe farmacii din­ Capitală. Numeroase certificate de mulțu­mire din partea celor greu bolnavi vin­­decați. Tratament al boalelor de stomac după metodele ce e mai noi, recompensă. In ziua de 7 Ianuarie, pe drumul strada Clemenței, Poșta Veche, calea Victoriei și tri Biseri­ca Albă, s’a pierdut un cercel de briliant. Cine îl va fi găsit și-l va aduce la administrația ziarului, va primi o recompensă de 500 lei, cari sunt depuși aci. 2238 MEDIC SI CHIRURG Dr. R. PETELENI mânios, special boalele de femei, copii și ochi Strada Justiției No. 13 (casa proprie) alăturea, colț cu Calea Rahovei Tratează ca înainte cu succes toate boalele interne, boale lumești (Syphi­lis), boale de piele și puterile slăbite. Orele de consult 8-10 dim. și 1-6 d. a. „Splendid Hotel“ — Î0O camere — Lumină electrică, calorifere, ascensor, poștă și telegraf, băi, etc. RESTAURANT FRANCEZ Pensiune. Dejunuri cu 3 și 4 fr. Dineuri cu 4 și 5 fr. și a la carte. Sală de lectură, sală pentru bancheta și soarele. Comande pentru oraș. 2229 Boalele secrete Neputința Bărbătească Se vindecă repede fără durere și îm­piedicare, după experiență de 29 ani de specialitate la boli lumești (de­ la 1870). st­r. THOR No. 1, STR. EMIGRA­TII, No. 1 Intrarea numai prin str.afl.Voevois Consultații de la 10-1 dimineața și de la 5—8 seara Loc separat de așteptare p. ü L’Caäe Héb­it­ațiuni — La 18 Ianuarie, la direcțiunea generală a C. F. R. pentru furnitura a 10.000 de bolovani mari de pea­­tră pentru anrocamente pe linia fe­rată Ploești-Predeal din divizia a III de întreținere. Garanție 3800 lei. — La 31 Ianuarie, la prefectura jud. Falciu, pentru construirea unui local de școală primară cu 4 săli de clasă, locuință pentru deligente și cele­ l’alle depending, în cătuna Ră­­ducănești pendinte de comuna cu același nume. Lei 34.181. — La 31 Ianuarie, la primăria co­munei T.-Severin, pentru construi­rea unei hale în piața Radu-Negru. Lei 184.957. Idem pentru construirea unui pa­vilion bufet la grădina publică a orașului. , Licitaliurii de imobile la tri­bun­alul Ilfov în ziua de 17 Ianuarie — Imobilul din str. Sf. Vineri 31, proprietatea d-lui G. Marinelli. Sar­cini 14.000 lei. — Imobilul din str. Sălciilor 33, proprietatea d-nei Elisabeta Dumi­­trescu, (decedată). Licitația începe de la 18.000. — Imobilul,din str. Dionisie 47, proprietatea d-nei Elisabeta Dumi­rescu, (decedată). Sarcini lei 12.000.

Next