Universul, ianuarie 1900 (Anul 18, nr. 1-29)
1900-01-14 / nr. 12
Un rănit englez apărându-se de vulturi. — (Vezi explicația) „UNIVERSUL“ de lerî s’a tipărit în 97.480 exemplare. Calendar pe anul 1900 Ortodox Jouî, 13 Ianuarie.— Mue. Erm. și Strat. Catolic Jouî, 25 Ianuarie.—Con. S. Pav. Soarele răsare 7.28 , apune 4,58 București, 13 Ianuarie. Malurile Dunării De ce ne-am temut, n'am scăpat. Câteva zile de moină am făcut ca apele să se umfle și să se reverse peste maluri. Dunărea a făcut mari pagube In mai multe puncte, sate și orășele au fost inundate și o teamă și de alte inundațiuni. Iată o calamitate. Când n’avem erai serioase și se întâmplă ca și primăvara să fie secetoasă, atunci n’avem bucate și toată țara sufere. Când avem zăpadă, atunci ne pomenim cu inundațiuni. Roti într’un fel, roti într’altul. Aceasta arată foarte lămurit starea înapoiată a țării noastre. Am progresat foarte mult, ne-am civilizat uimitor de repede in unele privințe ; în multe artere însă am râmas îndărăt și ne găsim într'o stare încă primitivă. Să ne gândim puțin la malul Dunărei. E pentru țara noastră o adevărată binecuvîntare că e scăldată de Dunăre pe toată lungimea uneia din laturile sale. Dacă n’am avea Dunărea, însemnătatea economică și politică a Statului nostru ar fi cu mult mai mică. Bătrânul fluviu a hotărît în trecut și va hotărî și pe viitor de soarta noastră și se cuvine să avem pentru dînsul un adevărat cult. Ce am făcut în patruzeci de ani, de când s’a închiegat .România, pentru acest dar măreț al naturei ? Am întins peste Dunăre un pod maestos, pe care ni-l pot invidia țările cele mai înaintate. Atâta am făcut. Pe multe locuri, însumând o lungime respectabilă, frumoasa Dunăre nu are maluri, adică malurile sunt așa de joase, încât la cea mai mică umflare apele se revarsă, pricinuind pagube colosale. In orice țară civilizată, într-o situațiune asemănătoare, una dintre cele dintâia griji ale Statului ar fi fost să se facă maluri puternice pe toate acele puncte, pentru ca apele să nu se mai poată revărsa. Noi, în patruzeci de ani, n’am făcut încă nimic în această privință, deși în vremea asta am suferit de inundațiuni de atâtea și atâtea ori. Dunărea curge și astăzi tot prin malurile pe cari și le-a făcut singură în curgerea veacurilor, bcinalte și prăpăstioase, dincolo îndestulătoare și mai dincolo joase, cum n’ar fi bune nici pentru un rîuleț neînsemnat. Iată o stare de lucruri primitivă, care face rușine unei țări civilizate, și din care izvorăsc periodic nenumărate rele. Trebuie să începem a ne gândi serios la îndreptarea răului și guvernul ar face bine să însărcineze oameni speciali cu studiarea chestiunei. E adeverat că ne găsim astăzi foarte strîmtorați bănește și că nu prea găsim bani în străinătate. Aceasta ar fi o piedică, căci o lucrare ca îndreptarea malurilor Dunărei cere multă cheltuială. Dar pe de o parte jena nu poate să dureze necontenit, pe de altă parte, înainte de a proceda la execuțiune, trebuiesc studii serioase și destul de îndelungate. Deosebit de aceasta, chiar dacă va fi ca pe viitor să nu mai găsim cu atâta înlesnire sau în străinătate, ci să fim avizavi la propriile noastre miimate tot nu putem sta cu maiiiiitíiu sin. Chestiuni ca aceea a malurilor Dunajul, ca chestiunea secării mlaștinetor și altele de același soi, trebuiesc rezolvate oricum. Guvernul ar face bine să studieze chestiunea din vreme, atât din punctul de vedere tehnic cât și din punct de vedere financiar, pregătind soluțiunea pentru momentul oportun al execuțiunei. Din Austro-Ungaria (Cor. particulară a «Universului») Viena, 10 ianuarie. Situația politică la sfîrșit s-a format și noul cabinet sub președinția lui Koerber. El prezintă ca și cel trecut un minister de afaceri, în care au intrat și două miniștri fără portofoliu și adică câte un reprezentant al cehilor și polonilor. Se vorbea că și germanii liberali vor fi reprezentați în guvern, lucrul care însă nu s’a întâmplat. Din această cauză ziarele lor nu profețesc o viața lungă cabinetului Koerber, despre care zic că va avea să întâmpine mari dificultăți cu privire la aplanarea chestiei naționale între cehi și germani. Cu această chestie se va ocupa o comisiune extraparlamentară a reprezintanților ambelor națiuni. Stânga germană din Parlament critică formațiunea noului cabinet din cauză că miniștri Gali și Giovanelli sunt oameni de încredere ai partidului poporal catolic, iar ministrul cah Rezek, deși este fără portofiu, cu toate acestea va putea ușor influența dezbaterile comisiunea de anchetă extraparlamentară. De aici se vede că nici dr. Koerber nu stă pe trandafiri, în fața acestei situații politice încurcate. Demonstrații politice In casa națională a Rutenilor din Lemberg avea să se dea aseară un concert al cunoscutei capele rusești Nadina Slavianska. La începutul concertului cântăreții rusești au fost primiți cu huidueli și fluerături de către studenții poloni, cari daă asupra lor cu oue clocite. Studenții poloni au protestat contra debutului corului rusesc în ziua aniversării răscoalei polone din ianuarie, care se serbase eri. Studenții intonară cântecul lor național : «Polonia nu e perdută încă.» S’a întâmplat în sala concertului o încăerare formală, cu lovituri de pumni și de bastoane. Se născu o complectă panică ; publicul năvăli spre uși. Studenții poloni au fos dați afară de poliție și de armată, care intraseră în sală. Toate geamurile casei naționale au fost sparte . 22 de studenți polioni au fost arestați și supuși unui interogator de către însuși directorul poliției. După ce s-a încheiat cuvenitul proces verbal, studenții au fost puși în libertate. Aceștia însă vor fi dați în judecata consiliului profesoral universitar. Agitația e mare printre populația polonă și între cea ruteană. Un caz de telepatie Un caz remarcabil de telepatie se anunță din Oradea mare . Negustorul ambulant Marcus Rosenberg din Heried plecă acuia câteva zile în afaceri prin ținuti din prejur. Deoarece nu se întoarse acasă la timp, soția sa fu cuprinsă de spaimă. Grijile o urmăreau și în somn și ea visa că soțul ei a fost jefuit de tâlhari și cadavrul lui ars. In spaima ei deșteptă din somn copiii și-l puse să se roage pentru sufletul tatălui lor. A doua zi se duse în căutarea soțului ei. într’o pădure din vecinătate, tocmai în locul pe care-l văzuse ea în vis, află bastonul soțului ei și lângă el oase arse. Rosenberg n’a dat până acum nici un semn de viață, și nu este exclusă posibilitatea, ca acele case să fie ale lui. ^ Gendarmeria a început chi“r țările în această afacere enignistică, care poate servi ca un nudel de telepatie. O tragedie Din Beiuș, comitatul Bihorului din Ungaria, se anunță: Te hotarul comunei Lelesd s’a găsit zilele trecute în zăpadă cadavrul unui tíner. Câțîva pași mai departe sfa găsit și traista lui. Jur împrejurul cadavrului zăpada era colorată de sângele nenorocitului. Mai mulți căruțași au anunțat acest caz autorităților din Lelesd, unde tocmai se vorbea despre dispariția tînărului țăran Melentie Nica, care înainte cu cinci zile se dusese în pădurea episcopului român Pavel, ca să taie lemne. Nenorocitul era om simplu la minte, dar bun la inimă și-și hrănea pe bătrâna sa bunică de 80 de ani, cu tăiatul lemnelor Bătrâna se duse să-și vadă nepotul, pe care-l recunoscu de la prima vedere. Cu un țipăt sfișțitor de durere se aruncă nenorocita femee peste cadavrul sprijinitorului vieții ei și încetă imediat din viață, în urma unui anevrism. Spre seară locuitorii din sat au adus cadavrele acasă. Halos. CRONICI FEMENNÍE Regimul alimentar in timpul sarcinei (Urmare.—Vezi No. de ori). Vinul roș tare, e mai cu sectă bun pentru femeile ang îioe, slabe. Am zis că în America se recomandă mai mult regimul vegetarian; nu numai atât. Americanii susțin, că grație hranei întrebuințate, facerea va fi foarte puțin dureroasă și ușoară. După această teorie femeia trebue să mănânce multe fructe, mai cu seamă acre și mai puțin făinoase. Această teorie a fost mai cu seamă răspândită acum câțiva ani, și s-au publicat mai multe cazuri favorabile. Iată unul din aceste cazuri: D-na K. din Gauzas,—o femeie grasă, de statura mică, de constituție tare. Are cinci copii; la nașterea primilor patru, această femeie a suferit mult, facerile fusese foarte grele și unul din copii a fost extras cu forceps. In timpul ultimei sarcine, în mod accidental, această doamnă s’a hrănit mai mult cu fructe și cu orez, și facerea s’a petrecut cu totul altfel, decât cele sdintein. Bărbatul ei ținea o prăvălie de coloniale și locuința familiei era deasupra prăvăliei. D-na K. venea de mai multe zi pe zi în prăvălie și având o poftă nebună de lămâi și portocale, mânca adesea câte 6 deodată, spre mirarea prietenilor și a vecinilor. Unul din copii ei fiind în acest timp supus la o dietă de orez, întreaga familie începu să se hrănească mai mult cu mâncări de orez. D-na K, ca de obicei, luase multe precauțiuni pentru facere, angajase doctor, moașe și infirmieră. Către sfârșitul lunei a 9-a, într-o noapte ea se deșteptă, simțind că-și perde apele și sculă pe bărbatul său. Acesta vrea să se ducă după doctor: «Nu e nevoie», zise ea, «nu simt nici o durere». Cu toate aceste barbatul său plecă lăsându-și nevasta cu sora sa. Sora pacientei, temendu-se să rămână singură, e și pentru un moment să chieme o vecină în ajutor. Înainte de a se întoarce bărbatul și sora, d-na K., rămasă singură, născu copilul, fără cea mai mică sensație de durere. Reproduc aci acest cas publicat, fără să dau însă înterpretația faptelor. Departe de mine ideia să sfătuesc, ca femeile în timpul sarcinei să se hrănească numai cu fructe; sunt de părere însă, că un regim în mare parte vegetal, cuprinzând însă lapte, oue și carne, în mică cantitate, ar regula mai bine stomacul și astfel ar influența și asupra facerii. Dacă însă în general, regimul vegetal priește bine femeilor sănătoase sau celor slabe de stomac, femeile slabe, anemice cari sufer de lipsa de sânge, au nevoe de hrană mai întăritoare în timpul sarcinei. Aceste trebue să întrebuințeze și carne mai multă, fripturi, bifteouri, tot odată cu cele pomenite mai sus, lapte și ouă, vin roș la masă. Regimul vegetarian, foarte igienic, are neajunsul de a plictisi repede gustul omului, dacă mâncările nu sunt destul de variate. Totuși se pot alcătui memuri numai din astfel de mâncări. Astfel pentru dejun: «Chiftele de orez cu sos de ciuperci, cartofi cu smântână, mere coapte, mămăligă» sau «orez à la japonaise, pesmețî de revent cu sos de mere, fasole verzi cu sos de smântână, cafea de ovăz, etc. Prinz : ouă cu spanac sau omletă cuerburi sau ciuperci, artisoc cu sos, castraveți cu beșamel, etc... Din tulburările mistuiței, cea mai deasă în timpul sarcinei, e constipația, pentru a o evita, afară de regimul vegetarian și de plimbări lungi pe jos, ae recomandă și gimnastica. Exercițiile gimnastice în contra constipației vor fi următoarele: 1) Masaj. 2) Guscați-vă pe spate, hainele să fie descheiate la talie, mișcați diafragma în sus și în jos, fără să resuflați. 3) Aceiași posiție : îndouițî genuchii, mișcați din șolduri în sus și în jos. 4) îndouițî genunhii și ridicațivă din șolduri, sprijinindu-ve numai pe umeri și călcâie. Săltați-vă câte încet de zece ori, apoi opriți-vă când v’ați ridicat, numărați până la zece ori, lăsați-vă în jos și numărați iar până la zece. 5) Stați în picioare, genuohiî lipiți unul de altul, mâinile la spate, îndouițî genuohiî, corpul lasă să rămână drept, plecați-vă în jos câte încet, până n’ațî dat de călcâie, apoi ridicați-vă încet, numărați până la patru la fiecare mișcare. E un exercițiu foarte greu. 6) Ședeți jos, cu picioarele întinse; mâinile să fie încrucișate deasupra capului; mișcați cu corpul înainte și îndărăt. 7) Culcați-vă pe spate, ridicați odată picioarele și capul; rămâneți în această poziție până ați numărat până la zece. Repetați această mișcare de 4—5 ori. 8) Stați culcate între scaune, sprijinindu-ve numai cu capul și călcâiele ; rămâneți în această poziție cât puteți mai mult. D-ra dr. Ecaterina Arbora. Un rănit englez apărând ase őe vulturi — Vezi ilustrația — Ce tristă soartă au câteodată ostașii, caii se duc să-și verse sângele pentru țară. Plecați voioși, cu multă însuflețire la luptă, cu gândul că se vor întoarce biruitori și trufași acasă, cad în luptă în vreun loc părăsit și sunt uitați de-ai lor, lăsându-i astfel pradă păsărilor răpitoare și fiarelor sălbatice. O astfel de scenă dureroasă se vede în ilustrația noastră: un soldat englez rănit, părăsit de ai săi, și luptându-se cu un enorm vultur care vrea să-l sfâșie ! MEMORIILE Baronesel Maria Vecsera Note zilnice și scrisori (Urmare) 6 Mai, Ce ’mi este oare ? Ce s’a întâmplat cu mine? Ce transformare s’a făcut în sufletul, în inima mea? Nu mă mai recunosc. Eu, mândra față de mai înainte, am ajuns o jucărie în mâna unui om și orice sforțări fac, nu pot să scap, nu pot să mă apăr de gândul că sunt sclava lui și că el e domnul și stăpânul meu. Dînsul mă iubește ! Mă iubește cu duioșie, cu gingășie, mă iubește în mod onorabil, iubește spiritul și sufletul meu, se exaltează pentru mine ca un tînăr de 18 ani care, cu o sfială sfântă, se apropie de copila care l’a fermecat. Ce mult m’am înșelat în privința lui ! I credeam un om de traiü bun, un șmecher care uită azi ceea ce l-a făcut ieri plăcere. Nimic din toate astea ! Dînsul m’a asigurat așa sincer, așa convingător că eu sunt singura ființă în lume pe care o poate iubi, mi-a jurat cu așa sfințenie că din acea seară când m’a văzut pentru prima oară, se gândește numai la mine, trăește numai pentru mine, încât trebue să’l cred. Am să încerc să aștern pe hârtie faptele de ieri. Mâna ’mi tremură, spiritul meu îl urmărește numai pe el, însă am să fac o sforțare pentru a fixa această zi de neuitat. După trecere de ani de zile, de’mî va zîmbi sau nu fericirea, și in viitor, bucuria mea cea mai mare va fi să răsfoiesc această carte și să citesc și recitesc acea scenă în care m’a asigurat despre dragostea lui. Rudolf—îl numesc astfel, este doar al meu, numai al meu și nici o putere din lume nu mai e d’acum în stare să mi’l răpească !— a cautat mereu ocazia d’a se întâlni cu mine. Voia să ’mi vorbească cu orîce preț, să mă asigure că mă iubește și că, întocmai ca o zeiță a soartei, i-am căzut adânc în existență. Insă întâlnirea nu era cu putință. Dînsul nu putea și nu trebuia să vie la mine. Mă stimează prea mult ca să aibă inimă d’a mă compromite în așa mod. Ca să ’mî ceară să ’l vizitez eu în palatul imperial sau în altă parte, iarăși nu se putea. Ca să ’mi dea întâlnire în vr’un loc indiferent, nu era nici cuviincios, nici cu putință. Cât despre vr’o scrisoare a lui, era convins—după cum însuși mi-a spus, că aveam s’o deschid, însă că desigur aveam s’o las fără răspuns. Deosebit de asta, Rudolf e supraveghiat de atâția ochi de argus, încât Îi e întru totul cu neputință să facă cel mai mic pas discret fără să deștepte imediat bănuiala curței. Cu toate astea, voia cu orice preț să se întâlnească cu mine. N veni in gând ruda sa, contesa L., o femee bună și frumoasă, căreia putea să ’i descopere toate afacerile sale de inimă, fără nici o rezervă, căci chiar în cazul când n’ar fi voit să înlesnească întâlnirea noastră, avea să îi păstreze secretul. Prințul nu se înșală. Contesa, foarte amabilă cum este, a avut milă de el și i-a promis să facă totul pentru ca să ne putem vedea la dînsa. Și atunci dînsa ’mî trimise biletul prin care mă ruga s’o onorez cu vizita mea. Nu ’mi destăinui prin nici un cuvînt ceea ce se ascundea sub această invitare, căcî atât dînsa cât și prințul de coroană se temeafi că n’o să vin, dacă aș 8 bănuit despre ce era vorba. Pe la cinci ore după amiaza mă oprii cu trăsura înaintea palatului. Credeam că o să găsesc acolo societatea numeroasă, și deci care nu ’mi fu mirarea nevezând pe nimeni, nici pe scară nici în vestibul. Fui cuprinsă de grijă și ’mi venia să mă întorc înapoi, cînd d’o dată se deschise o uși și contesa veni înaintea mea ca zîmbetul sau cel mai amabil, cel mai îndatoritor. Mă îmbrățișă, mă sărută din toată inima și zisa apoi : — Mult m’am făcut d’aștept, scumpă Mary, și ardeam de nerăbdare d’a te vedea. — Dar eu credeam, răspunsei cam încurcată, că o să găsesc nci societate mare și că întârzierea mea n’o să fie observată de nimeni. Vorbind astfel, intrarăm într’un mic salon. In mijlocul acestei încăperi era pusă masa, cu trei tacâmuri. Așadar contesa aștepta pe cineva afară de mine. — Pentru azi m’am gândit numai la d-ta, urmă contesa după ce ’mi lăsa mantela și pălăria. Am de mult timp dorința d’a vorbi cu d-ta în mod temeinic și nu pot să ’ți spun cât mă bucur că mi-ai ascultat rugămintea. — Și eu mă bucur, scumpă contesă, respinsei eu, că mi se oferă ocazia d’a te asigura de simpatia mea. — Am să ’țî comunic ceva între patru ochi... — Intre patru ochi ? întrebai eu aruncând o privire spre cele trei tacâmuri. — Da, răspunse contesa într’un mod cam misterios, aștept încă un amic, dar nu sunt de loc sigură că o să vie. Contesa aduse curând vorba despre balul de la Auersperg. Mă întrebă cum petrecusem în acea seară, ce impresiuni am avut, cine s’a ocupat mai mult de mine, și așa mai departe. Răspunsei în sinceritate și fără rezervă că acea seară o să ’mi rămână în veci neuitată și mai cu seamă modul distinctiv în care prințul de coroană mă întâmpinase, mă face fericită. Contesa păru acum foarte mirată. — Așadar Alteța sa s’a ocupat mult de d-ta ? întrebă dînsa. — Poate prea mult, replicaî ea. — Și de atunci nu l-aî maî văzut ? întrebă iar dînsa. Mă uitai uimită la contesă. Cum se făcea că ’mî adresa dînsa așa întrebare ? Cum putea dînsa să -mi ghicească gândurile intime ? Răspunsei cam încurcată. — Nici o singură dată. Contesa păru a se gândi. Urmă o pauză penibilă, in cursul căreia, încurcată cum eram, îmi mototoleam batista. Stăpâna de casă rupse la sfârșit tăcerea. — Ai vrea d-ta să te întâlnești cu Alteța Sa ? Întrebi dînsa. Sărit în picioare. Acum Începu să se facă lumină în mintea mea și să înțeleg că fusesem strînsă într’o cursă din care n'aveam să pot scăpa. Contesa zîmbi in vreme ce ochii mei se umpleau de lacrămi. — Așadar acest al treilea tacâm ?... întrebarea foarte turburată. — E pentru dînsul, răspunse contesa. Mă repezii la ușă pentru ea să fug din acea casă, pentru ca să scap de acel complot, însă contesa îmi atina calea. — Pentru numele lui Dumnezeu, esclama dînsa, ce vrei să faci ? — Vreau să mă duc ! Lasămă, contesă ! Trebue să plec... Contesa voia să răspundă ceva, dar în momentul acela ușa se deschise și prințul de coroană apăru pe prag.Va urma din istoria Secolului XIX 13 ianuarie (1858) Căsătoria prințului Frederic, moștenitorul coroanei Prusiei, cu fiica cea mai mare a reginei Victoria , alianța Prusiei cu Anglia. Mitici — Mitică... și mai cum? — E destul atâta . Mitică—de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebue să-l cunoaștem : îl întâlnim atât de des—în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvaie, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la berărie — în fine, pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se’nțelege, este un mic parisian. El nu e nici tînăr, nici bătrân, nici frumos, nici urît, nici p rea-prea, nici foartă-foarte, e un ăiat potrivit în toate ; dar ceea ce’l distinge, ceea ce’l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru aceea simpaticul parisian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, bucureșteanul meu îi epatează cu verva lui scînteietoare. El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca : «Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decât ce are 1* sau : «Viața este un vis, moartea o deșteptare !» ori : «Ei ! madam’ Popescu, nu există roză fără spini !» Inchipuiți-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu ! Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, și, deși și’n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă și mai tare în genul ușor, picant și ironic. «In genul acesta, cel puțin, pot pentru ca să zic că n’am rival !» zice Mitică, și eu drept cuvânt. Exemple... * * * Când n’are tutun, îți cere «o țigară... suvenir». Când merge să se ’mprumute cu bani: — Unde ai plecat, Mitică? — La vânătoare de leii * * * N zici la berărie : — Mitică, faci cinsta ? — Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap !« * Până în anul acesta, când măntftlnea la Sf. Vasile, îmi zicea : — De un an nu ne-am văzut ! Dar în anul acesta, Mitică într’adins a adoptat opinia împăratului Germaniei și a Papii de la Roma, pentru ca să mă tachineze și mai strașnic. L-am văzut în seara de 31 decembre la berărie; tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat, s’a făcut că nu mă cunoaște. După multă stăruință, și-a adus în sfârșit aminte cine sunt: — Scuză-mă, neică, a zis Mitică, te uitasem : e un secol de când nu ne-am mai văzut ! * ¥ — Ceri într’o băcănie. — Băete, o țuică ! — Nu’î da, domnule c’o bea ! zice Mitică. * ¿ ¿ — Am deseară loje la operă, mergi cu mine? zice Mitică. — Merg. Ce se cântă ? — Belaș, în patru acte 1 * ¥¹ Intri într’un local public ; te apropii de Mitică și’l saluți; el îți răspunde amabil: — Adio ! II saluți la plecare; el îți răspunde : — Să’mi scrii I * ¥ ¥ — AI, parale, Mitică ! — Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăsnet ! • ¥ ¥ — Birjar 1 slobod ? întreabă amicul nostru. — Da, coconașule ... — Atunci, du-te-acasă. fi * ¥ — Dă’mî cusurul ! zio negustorului. — Nu’i da, domnule, întrerupe Mitici, dumnealui n’are niciun cusur. * ¥ — Un prieten ghindoc se’ntinde să’șî ia pălăria dintr’un cuier prea înalt. Mitică îi strigă : — Pune o coală de hârtie sub picioare ! Mitică zice despre un prietin destituit: — L-a înaintat... — ?... — L-a făcut inginer de poduri... Și, când e în culmea vervei, adaogă : — ... detașat cu serviciul în Cișmegiu , dă muștele afară 1 st ¥ ¥ Te plănge lui Mitică de cine știe ce, el nu vrea să asculte, fiindcă «petiție fără timbru nu se primește». ¥ ¥ La restaurant: — Iaurtai? întreabă el. — Este... — Dă-mi vreo câțiva centimetri.* * ̇ In loc de «usturoiu», zice «vanilie sârbească», în loc de «vin», zice «flanelă de Drăgășani», și în loc de «bilet de bancă», «poza lui Traian». * ¥ ¥ Când pleacă pe jos, te invită . — Hai, că te iau în dreapta. ft ¥ ¥ Mitică se urcă pe platforma dinaintea tramvaiului electric ; vagonul pornește în culmea vitesei, deodată amicul nostru strigă manipulantului: — Oprește ! ți-a văzut biciul ! *¹ — Mitică stă cu mai mulți prietini în colț la Continental, pe piața Teatrului. Un prietin salută și sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe : — Arde’s, birjar! strigă Mitică. * ¥ ¥ In toiul alegerilor, unde’și pune Mitică al meu candidatura ? — La București?Nouă. — La ce colegiu ? — La colegiul al patrulea. * ¥ — Te doare măseaua. Ce doctorie îți recomandă Mitică ? — Rădăcină de clește. * с — Ai cerut o bere și o lași să ’î treacă puțin spuma . Mitică zice : — Bea’țî berea, că se răcește. * ¥ с — Câte ceasuri sunt, Mitică? — Câte a fost ieri pe vremea asta.* — Apropo, zice*Mitică, de câți ani ești? — De... atâția. — Tocmai cât măgarul mitropolitului l Ți-am cumpărat o blană nouă. Te ’ntâlnești cu Mitică. In loc de «s’o porți sănătos !», îți zice : — Bravos ! blană ai ; acuma, junghia îți mai trebue I *c ¥ Mitică te roagă să pui o vorbă bună la ministerul de răsboiu, dacă ai vreun prieten, ca s’o numească pe soacră sa «moașă militară».* с ¥ Trenul de plăcere merge ’ncet. Mitică zice : — A ostenit caii. Ori, mai bine . — A uitat să dea grăunțe la cai. Trenul se oprește la o stație . Mitică : — A oprit, să le dea apă. * ¥ ¥ E poleia. Cade un domn. Mitică strigă : — Chegle carambol ! Cade o damă . — S’a rupt gazometrul ! Șcl. șci. șcl. Al dracului Mitică Caragiale. Carnetul meu FLUERENȚA Fluerența ș'a scos nasul, Nepoftită, la maidan, Ș'a 'nceput să bântuiască Pe boer și mitocan... « Ptiu!« «Apui» strănuți țur’una Și «bați toba» tot mereu . Ai dureri n ale oase Și te simți cu corpul greu... Căști, fie somn, te culci d’a buni, Să visezi ca omul drept, Bar unjunghiu nu’ți dă odihnă Că te’njunghie în piept... Vrei să cânți, dar fluerența te-a lăsat și fără glas, Și ți-a dat o răgușeală pe d’abia îngâni pe nas... Vrei să bei, dar băutura, N’are gust, parol, de loc , Când e vorba de mâncare Par’ca bagi în gură foc... Fluerența, dacâ'l vorba, Flueră și 'n buzunar, Bacă, vai !.. în timp de iarnă Ești din slujbă dat afar’... Fluerență are încă Ș'opozantul ne’ncetat, Pe când vede la... Putere... Pe vrăjmașu’l cocoțat... «Ptiu» «Aptiv» Poftim acuma Că de lup vorbind mereu, Uite lupul că’l la ușe, Fluerență am și eu!... Marion. CRONICA O sărutare pentru BoeriX din Transvaal Elegantul tînăr Jorj intră în buclucarul luxos al d-nei Margareta. Tînera și frumoasa văduvă îl primi cu un sincer: «Bine ai venit» ! — E frumos din partea d-tale, d-le Jorj, că ești atât de punctual, zise ea. îmi dai voie să-ți zic Jorj, ca unui vechiu amic din copilărie. Te rog, să-te comod și aide să conversăm despre timpurile vechi și despre cele nouă. «Cred că musafirii mei obicinuiți mă vor cruța astăzi în vederea balului. Putem deci conversa liniștiți. — Doamnă, zise el surîzând, îmi dai voie să-ți zic, «d-na Margareta». — Firește ! Te rog chiar să-mî zici așa. Conversația începu în ton animat, când de o dată Margareta îl întrerupse, zicând : — D-le Jorj, e adevărat că pleci mâine ? — D-nă, plecarea mea depinde de la unele împrejurări. — Ah... Ai de gând să mai stai câteva zile, Jorj. — Da—poate. Vezi, d-nă, când am serbat deunăzi aniversarea mea de 35 de ani, mi-am zis că pentru un bărbat, în anii mei, ar fi bine... — Căsătoria îl întrerupse cu nervositate Margareta. Foarte bine, îmi dai voie să te întreb cine e fericita? — Mai bine — nu. Afacerea nu e încă tranșată. Va să zică voia să se însoare ! Margareta mesteca cu violență zahărul din ceașca cu ceaia. Și aici în capitală trăia viitoarea ? Cine putea să fie? Ei, firește că una din familiile bogate și de elită ! Era doar un om celebru și frumos. — D-nă, zise el, aplecându-și capul spre dînsa, îți aduci aminte când ne-am logodit — atunci — sunt nouă ani? — Te rog, fii corect. Acum opt ani. — Bine, așa dară acum opt ani, și că voiam să sigilez logodna noastră cu trei sărutări. Ne-am sărutat fericiți a doua oară , dar la a treia apăru tatăl drale ca o Nemesis răsbunătoare și mă goni din casă—la toți dracii ! Și de atunci n'am mai avut voie să vin la dv. și... — Ah, lasă aceste amintiri, al P.S.—îmi propun să revin asupra lui Mitică, asupra acestui Parisian oriental, care, ca și cel occidental, inspiră atâta admirația și atâta invidie provincialilor. Originalitatea și inventivitatea acestui spiritual copil al Capitalei merită o mai de aproape atențiune. Cuvintele lui de spirit nu trebuesc lăsate numai în păstrarea tradiției orale; ele s’ar putea astfel perde sau, în cel mai bun caz, altora. Trebuesc deci consemnate metodic în publicitate; trebuesc încredințate tiparului, fidelului păstrător pe veci al înțelepciunii și inspirației gândului omenesc. Până să revin asupra lui Mitică, rog cu stăruință pe nenumărații cititori ai «Universului» să’mi dea un călduros concurs la lucrarea mea : de câte ori, oricând și oriunde, l-ar întâlni pe parisianul nostru oriental, să însemneze cu sfințenie mărgăritarele ’i prețioase și să mi le comunice, pe adresa mea, la redacția acestui ziar.