Universul, ianuarie 1900 (Anul 18, nr. 1-29)

1900-01-14 / nr. 12

Un rănit englez apărându-se de vulturi. — (Vezi explicația) „UNIVERSUL“ de lerî s’a tipărit în 97.480 exem­plare. Calendar pe anul 1900 Ortodox Jouî, 13 Ianuarie.— Mue. Erm. și Strat. Catolic Jouî, 25 Ianuarie.—Con. S. Pav. Soarele răsare 7.28 , apune 4,58 București, 13 Ianuarie. Malurile Dunării De ce ne-am temut, n'am scăpat. Câte­va zile de moină am făcut ca apele să se umfle și să se reverse peste maluri. Dunărea a făcut mari pagube In mai multe puncte, sate și orășele au fost­ inundate și o teamă și de alte inundațiuni. Iată o calamitate. Când n’avem erai serioase și se întâmplă ca și primă­vara să fie secetoasă, atunci n’avem bucate și toată țara sufere. Când avem zăpadă, atunci ne pomenim cu inundațiuni. Roti într’un fel, roti în­­tr’altul. Aceasta arată foarte lămu­rit starea înapoiată a țării noastre. Am progresat foarte mult, ne-am civilizat uimitor de re­pede in unele privințe ; în multe artere însă am râmas îndărăt și ne găsim într'o stare încă primitivă. Să ne gândim puțin la ma­lul Dunărei. E pentru țara noastră o a­­devărată bine­cuvîntare că e scăldată de Dunăre pe toată lungimea uneia din laturile sale. Dacă n’am avea Dunărea, însemnătatea economică și po­litică a Statului nostru ar fi cu mult mai mică. Bătrânul fluviu a hotărît în trecut și va hotărî și pe viitor de soarta noastră și se cuvine să avem pentru dînsul un adevărat cult. Ce am făcut în patru­zeci de ani, de când s’a închiegat .România, pentru acest dar măreț al naturei ? Am întins peste Dunăre un pod maestos, pe care ni-l pot invidia țările cele mai înain­tate. Atâta am făcut. Pe multe locuri, însumând o lungime respectabilă, fru­moasa Dunăre nu are maluri, adică malurile sunt așa de joase, în­cât la cea mai mică umflare apele se revarsă, pri­cinuind pagube colosale. In ori­ce țară civilizată, în­­tr-o situațiune asemănătoare, una dintre cele dintâia griji ale Statului ar fi fost să se facă maluri puternice pe toate acele puncte, pentru ca apele să nu se mai poată revărsa. Noi, în patru­zeci de ani, n’am făcut încă nimic în a­­ceastă privință, deși în vre­mea asta am suferit de inun­­dațiuni de atâtea și atâtea ori. Dunărea curge și astă­zi tot prin malurile pe cari și le-a făcut singură în curge­rea veacurilor, bci­nalte și prăpăstioase, dincolo îndestu­lătoare și mai dincolo joase, cum n’ar fi bune nici pentru un rîuleț neînsemnat. Iată o stare de lucruri pri­mitivă, care face rușine unei țări civilizate, și din care izvo­răsc periodic nenumărate rele. Trebuie să începem a ne gândi serios la îndreptarea răului și guvernul ar face bine să însărcineze oameni speciali cu studiarea chesti­unei. E adeverat că ne găsim astă­zi foarte strîmtorați bă­nește și că nu prea găsim bani în străinătate. Aceasta ar fi o piedică, căci o lucrare ca îndreptarea ma­lurilor Dunărei cere multă cheltuială. Dar pe de o parte jena nu poate să dureze necontenit, pe de altă parte, înainte de a proceda la execuți­une, trebu­iesc studii serioase și destul de îndelungate. Deosebit de aceasta, chiar dacă va fi ca pe viitor să nu mai găsim cu atâta înlesnire sau­ în străinătate, ci să fim a­vi­za­vi la propriile noastre miimate­­ tot nu putem sta cu maiiiiití­iu sin. Chestiuni ca aceea a malu­rilor Dunajul, ca chestiunea secării m­laști­netor și altele de același soi, trebuiesc rezolvate ori­cum. Guvernul ar face bine să studieze chestiunea din vreme, atât din punctul de vedere teh­nic cât și din punct de vedere financiar, pregătind so­­luțiunea pentru momentul o­­portun al execuțiunei. Din Austro-Ungaria (Cor. particulară a «Universului») Viena, 10 ianuarie. Situația politică la sfîrșit s-a format și noul ca­binet sub președinția lui Koer­­ber. El prezintă ca și cel trecut un minister de afaceri, în care au intrat și două miniștri fără portofoliu și adică câte un repre­zentant al cehilor și polonilor. Se vorbea că și germanii libe­rali vor fi reprezentați în gu­vern, lucrul care însă nu s’a în­tâmplat. Din această cauză ziarele lor nu profețesc o viața lungă cabi­netului Koerber, despre care zic că va avea să întâmpine mari dificultăți cu privire la aplana­rea chestiei naționale între cehi și germani. Cu această chestie se va ocupa o comisiune extra­parlamentară a reprezintanților ambelor națiuni. Stânga germană din Parlament critică formațiunea noului cabi­net din cauză că miniștri Gali și Giovanelli sunt oameni de încre­dere ai partidului poporal cato­­lic, iar ministrul cah­ Rezek, deși este fără portofiu, cu toate acestea va putea ușor influența dezbate­­rile comisiunea de anchetă extra­parlamentară. De aici se vede că nici dr. Koerber nu stă pe trandafiri, în fața acestei situații politice în­curcate. Demonstrații politice In casa națională a Rutenilor din Lemberg avea să se dea a­­seară un concert al cunoscutei capele rusești Nadina Slavian­­ska. La începutul concertului cân­tăreții rusești au fost primiți cu huidueli și fluerături de către studenții poloni, cari daă asupra lor cu oue clocite. Studenții po­loni au protestat contra debu­tului corului rusesc în ziua ani­versării răscoalei polone din ia­nuarie, care se serbase eri. Stu­denții intonară cântecul lor na­țional : «Polonia nu e perdută încă.» S’a întâmplat în sala con­certului o încăerare formală, cu lovituri de pumni și de bas­toane. Se născu o complectă pa­nică ; publicul năvăli spre uși. Studenții poloni au fos dați afară de poliție și de armată, care in­traseră în sală. Toate geamurile casei naționale au fost sparte . 22 de studenți polioni au fost arestați și supuși unui interoga­tor de către însuși directorul po­liției. După ce s-a încheiat cu­venitul proces verbal, studenții au fost puși în libertate. Aceștia însă vor fi dați în judecata con­siliului profesoral universitar. A­­gitația e mare printre populația polonă și între cea ruteană. Un caz de telepatie Un caz remarcabil de telepa­tie se anunță din Oradea­ mare . Negustorul ambulant Marcus Ro­senberg din Heried plecă acuia câte­va zile în afaceri prin ținut­i din prejur. De­oare­ce nu se în­toarse acasă la timp, soția sa fu cuprinsă de spaimă. Grijile o ur­­măreau și în somn și ea visa că soțul ei a fost jefuit de tâlhari și cadavrul lui ars. In spaima ei deșteptă din somn copiii și-l puse să se roage pen­tru sufletul tatălui lor. A doua zi se duse în cău­tarea soțului ei. într’o pădure din vecinătate, tocmai în locul pe care-l văzuse ea în vis, află bastonul soțului ei și lângă el oase arse. Rosenberg n’a dat până acum nici un semn de viață, și nu este exclusă posibilitatea, ca acele ca­se să fie ale lui. ^ Gendarmeria a început chi“r țările în această afacere enignis­­tică, care poate servi ca un nu­del de telepatie. O tragedie Din Beiuș, comitatul Bihoru­lui din Ungaria, se anunță: T­e hotarul comunei Lelesd s’a gă­­sit zilele trecute în zăpadă ca­davrul unui tíner. Câțî­va pași mai departe sfa găsit și traista lui. Jur împrejurul cadavrului zăpada era colorată de sângele nenorocitului. Mai mulți căru­țași au anunțat acest caz autori­tăților din Lelesd, unde tocm­ai se vorbea despre dispariția tînă­­rului țăran Melentie Nica, care înainte cu cinci zile se dusese în pădurea episcopului român Pavel, ca să taie lem­ne. Neno­rocitul era om simplu la minte, dar bun la inimă și-și hrănea pe bătrâna sa bunică de 80 de ani, cu tăiatul lemnelor Bătrâna se duse să-și vadă ne­potul, pe care-l recunoscu de la prima vedere. Cu un țipăt sfi­­șțitor de durere se aruncă ne­­norocita femee peste cadavrul sprijinitorului vieții ei și încetă imediat din viață, în urma unui anevrism. Spre seară locuitorii din s­at au adus cadavrele acasă. Halos. CRONICI FEMENNÍE Regimul alimentar in timpul sarcinei (Urmare.—Vezi No. de ori). Vinul roș tare, e mai cu sectă bun pentru femeile ang îioe, slabe. Am zis că în America se re­comandă mai mult regimul ve­­getarian; nu numai atât. Ame­ricanii susțin, că grație hranei întrebuințate, facerea va fi foarte puțin dureroasă și ușoară. După această teorie femeia trebue să mănânce multe fructe, mai cu seamă acre și mai puțin făinoase. Această teorie a fost mai cu sea­mă răspândită acum câți­va ani, și s-au publicat mai multe cazuri favorabile. Iată unul din aceste cazuri: D-na K. din Gauzas,—o femeie grasă, de statura mică, de con­stituție tare. Are cinci copii; la nașterea primilor patru, această femeie a suferit mult, facerile fusese foarte grele și unul din copii a fost extras cu forceps. In timpul ultimei sarcine, în mod accidental, această doamnă s’a hrănit mai mult cu fructe și cu orez, și facerea s’a petrecut cu totul alt­fel, de­cât cele sdintein. Bărbatul ei ținea o prăvălie de coloniale și locuința familiei era deasupra prăvăliei. D-na K. ve­nea de mai multe zi pe zi în prăvălie și având o poftă nebună de lămâi și portocale, mânca a­­desea câte 6 de­odată, spre mi­rarea prietenilor și a vecinilor. Unul din copii ei fiind în acest timp supus la o dietă de orez, întreaga familie începu să se hră­nească mai mult cu mâncări de orez. D-na K, ca de obicei, luase multe precauțiuni pentru facere, angajase doctor, moașe și infir­mieră. Către sfârșitul lunei a 9-a, într-o noapte ea se deșteptă, sim­țind că-și perde apele și sculă pe bărbatul său. Acesta vrea să se ducă după doctor: «Nu e nevoie», zise ea, «nu simt nici o durere». Cu toate aceste barba­tul­ său plecă lăsându-și nevasta cu sora­ sa. Sora pacientei, temendu-se să rămână singură­, e și pentru un moment să chieme o vecină în ajutor. Înainte de a se întoarce bărbatul și sora, d-na K., ră­masă singură, născu copilul, fără cea mai mică sensație de durere. Reproduc aci acest cas publi­cat, fără să dau însă înterpretația faptelor. Departe de mine ideia să sfătuesc, ca femeile în timpul sarcin­ei să se hrănească numai cu fructe; sunt de părere însă, că un regim în mare parte ve­getal, cuprinzând însă lapte, oue și carne, în mică cantitate, ar regula mai bine stomacul și ast­fel ar influența și asupra facerii. Dacă însă în general, regimul vegetal priește bine femeilor să­nătoase sau celor slabe de sto­­mac, femeile slabe, anemice cari sufer de lipsa de sânge, au ne­­voe de hrană mai întăritoare în timpul sarcinei. Aceste trebue să întrebuințeze și carne mai multă, fripturi, bifteouri, tot o­­dată cu cele pomenite mai sus, lapte și ouă, vin roș la masă. Regimul vegetarian, foarte i­­gienic, are neajunsul de a plic­tisi repede gustul omului, dacă mâncările nu sunt destul de va­riate. Totuși se pot alcătui me­­m­uri numai din ast­fel de mân­cări. Ast­fel pentru dejun: «Chiftele de orez cu sos de ciuperci, car­tofi cu smântână, mere coapte, mămăligă» sau «orez à la japo­­naise, pesmețî de revent cu sos de mere, fasole verzi cu sos de smântână, cafea de ovăz­, etc. Prinz : ouă cu spanac sau om­letă cu­erburi sau ciuperci, ar­­tisoc cu sos, castraveți cu beșa­­mel, etc... Din tulburările mistuiței, cea mai deasă în timpul sarcinei, e constipația, pentru a o evita, a­­fară de regimul vegetarian și de plimbări lungi pe jos, ae reco­mandă și gimnastica. Exercițiile gimnastice în con­tra constipației vor fi următoarele: 1) Masaj. 2) Guscați-vă pe spate, hainele să fie descheiate la talie, mișcați diafragma în sus și în jos, fără să resuflați. 3) Aceiași posiție : îndouițî ge­­nuchii, mișcați din șolduri în sus și în jos. 4) îndouițî genunhii și ridicați­­vă din șolduri, sprijinindu-ve numai pe umeri și călcâie. Săl­­tați-vă câte încet de zece ori, a­­poi opriți-vă când v’ați ridicat, numărați până la zece ori, lăsa­­ți-vă în jos și numărați iar până la zece. 5) Stați în picioare, genuohiî lipiți unul de altul, mâinile la spate, îndouițî genuohiî, corpul lasă să rămână drept, plecați-vă în jos câte încet, până n’ațî dat de călcâie, apoi ridicați-vă încet, numărați până la patru la fie­care mișcare. E un exercițiu­ foarte greu. 6) Ședeți jos, cu picioarele în­tinse; mâinile să fie încrucișate deasupra capului; mișcați cu cor­­pul înainte și îndărăt. 7) Culcați-vă pe spate, ridicați odată picioarele și capul; rămâ­neți în această poziție până ați numărat până la zece. Repetați această mișcare de 4—5 ori. 8) Stați culcate între scaune, sprijinindu-ve numai cu capul și călcâiele ; rămâneți în această po­ziție cât puteți mai mult. D-ra dr. Ecaterina Arbora. Un rănit englez apărând a­­se őe vulturi — Vezi ilustrația — Ce tristă­ soartă au câte­odată ostașii, cai­i se duc să-și verse sângele pentru țară. Plecați voioși, cu multă însu­flețire la luptă, cu gândul că se vor întoarce biruitori și trufași acasă, cad în luptă în vre­un loc părăsit și sunt uitați de-ai lor, lăsându-i ast­fel pradă păsărilor răpitoare și fiarelor sălbatice. O ast­fel de scenă dureroasă se vede în ilustrația noastră: un soldat englez rănit, părăsit de ai săi, și luptându-se cu un enorm vultur care vrea să-l sfâșie ! MEMORIILE Baronesel Maria Vecsera Note zilnice și scrisori (Urmare) 6 Mai­, Ce ’mi este oare ? Ce s’a în­tâmplat cu mine? Ce transfor­mare s’a făcut în sufletul, în ini­ma mea? Nu mă mai recunosc. Eu, mândra față de mai înainte, am ajuns o jucărie în mâna unui om și ori­ce sforțări fac, nu pot să scap, nu pot să mă apăr de gândul că sunt sclava lui și că el e domnul și stăpânul meu. Dînsul mă iubește ! Mă iu­bește cu duioșie, cu gingășie, mă iubește în mod onorabil, iu­bește spiritul și sufletul meu, se exaltează pentru mine ca un tînăr de 18 ani care, cu o sfială sfântă, se apropie de copila care l’a fermecat. Ce mult m’am înșelat în pri­vința lui ! I­ credeam un om de traiü bun, un șmecher care uită azi ceea ce l-a făcut ieri plăcere. Nimic din toate astea ! Dînsul m’a asigurat așa sincer, așa con­vingător că eu sunt singura ființă în lume pe care o poate iubi, mi-a jurat cu așa sfințenie că din acea seară când m’a văzut pentru prima oară, se gândește numai la mine, trăește numai pentru mine, în­cât trebue să’l cred. Am să încerc să aștern pe hâr­tie faptele de ieri. Mâna ’mi tre­mură, spiritul meu îl urmărește numai pe el, însă am să fac o sforțare pentru a fixa această zi de neuitat. După trecere de ani de zile, de’mî va zîmbi sau nu fericirea, și in viitor, bucuria mea cea mai mare va fi să răs­foiesc această carte și să citesc și recitesc acea scenă în care m’a asigurat despre dragostea lui. Rudolf—îl numesc ast­fel, este doar al meu, numai al meu și nici o putere din lume nu mai e d’acum în stare să mi’l răpeas­că !— a cautat mereu ocazia d’a se întâlni cu mine. Voia să ’mi vorbească cu orî­ce preț, să mă asigure că mă iubește și că, în­tocmai ca o zeiță a soartei, i-am căzut adânc în existență. Insă întâlnirea nu era cu pu­tință. Dînsul nu putea și nu trebuia să vie la mine. Mă sti­mează prea mult ca să aibă i­­nimă d’a mă compromite în așa mod. Ca să ’mî ceară să ’l vi­zitez eu în palatul imperial sau în altă parte, iarăși nu se pu­tea. Ca să ’mi dea întâlnire în vr’un loc indiferent, nu era nici cuviincios, nici cu putință. Cât despre vr’o scrisoare a lui, era convins—după cum însuși mi-a spus, că aveam s’o deschid, însă că de­sigur aveam s’o las fără răspuns. Deosebit de asta, Ru­dolf e supraveghiat de atâția ochi de argus, în­cât Îi e întru totul cu neputință să facă cel mai mic pas discret fără să deș­tepte imediat bănuiala curței. Cu toate astea, voia cu ori­ce preț să se întâlnească cu mine. N­ veni in gând ruda sa, contesa L., o femee bună și frumoasă, căreia putea să ’i des­copere toate afacerile sale de i­­nimă, fără nici o rezervă, căci chiar în cazul când n’ar fi voit să înlesnească întâlnirea noastră, avea să îi păstreze secretul. Prințul nu se înșală. Contesa, foarte amabilă cum este, a avut milă de el și i-a promis să facă totul pentru ca să ne putem ve­dea la dînsa. Și atunci dînsa ’mî trimise bi­letul prin care mă ruga s’o ono­rez c­u vizita mea. Nu ’mi des­tăinui prin nici un cuvînt ceea ce se ascundea sub această in­vitare, căcî atât dînsa cât și prințul de coroană se temeafi că n’o să vin, dacă aș 8 bănuit despre ce era vorba. Pe la cinci ore după amiaza mă oprii cu trăsura înaintea pa­latului. Credeam că o să găsesc acolo societatea numeroasă, și deci care nu ’mi fu mirarea ne­­vezând pe nimeni, nici pe scară nici în vestibul. Fui cuprinsă de grijă și ’mi venia să mă întorc înapoi, cînd d’o dată se deschise o uși și contesa veni înaintea mea ca zîmbetul sau cel mai amabil, cel mai îndatoritor. Mă îmbrățișă, mă sărută din toată inima și zisa apoi : — Mult m’am făcut d’aștept, scumpă Mary, și ardeam de ne­răbdare d’a te vedea. — Dar eu credeam, răspun­sei cam încurcată, că o să gă­­sesc nci societate mare și că întârzierea mea n’o să fie ob­servată de nimeni. Vorbind ast­fel, intrarăm în­tr’un mic salon. In mijlocul a­­cestei încăperi era pusă masa, cu trei tacâmuri. Așa­dar contesa aștepta pe cine­va afară de mine. — Pentru azi m’am gândit numai la d-ta, urmă contesa după ce ’mi lăsa­ mantela și pă­lăria. Am de mult timp dorința d’a vorbi cu d-ta în mod temei­nic și nu pot să ’ți spun cât mă bucur că mi-ai ascultat rugă­mintea. — Și eu mă bucur, scumpă contesă, respinsei eu, că mi se oferă ocazia d’a te asigura de simpatia mea. — Am să ’țî comunic ceva între patru ochi... — Intre patru ochi ? întrebai eu aruncând o privire spre cele trei tacâmuri. — Da, răspunse contesa în­tr’un mod cam misterios, aștept încă un amic, dar nu sunt de loc sigură că o să vie. Contesa aduse curând vorba despre balul de la Auersperg. Mă întrebă cum petrecusem în acea seară, ce impresiuni am avut, cine s’a ocupat mai mult de mine, și așa mai departe. Răspunsei în sinceritate și fără rezervă că acea seară o să ’mi rămână în veci neuitată și mai cu seamă modul distinctiv în care prințul de coroană mă în­tâmpinase, mă face fericită. Contesa păru acum foarte mi­rată. — Așa­dar Alteța sa s’a ocu­pat mult de d-ta ? întrebă dînsa. — Poate prea mult, repli­­caî ea. — Și de atunci nu l-aî maî văzut ? întrebă iar dînsa. Mă uitai uimită la contesă. Cum se făcea că ’mî adresa dînsa așa întrebare ? Cum putea dînsa să -mi ghicească gându­rile intime ? Răspunsei cam încurcată. — Nici o singură dată. Contesa păru a se gândi. Urmă o pauză penibilă, in cursul căreia, încurcată cum eram, îmi moto­toleam batista. Stăpâna de casă rupse la sfârșit tăcerea. — Ai vrea d-ta să te întâl­nești cu Alteța Sa ? Întrebi dînsa. Sărit în picioare. Acum Începu să se facă lu­mină în mintea mea și să înțe­leg că fusesem strînsă într’o cursă din care n'aveam să pot scăpa. Contesa zîmbi in vreme ce ochii mei se umpleau de la­­crămi. — Așa­dar acest al treilea ta­câm ?... întrebar­ea foarte tur­burată. — E pentru dînsul, răspunse contesa. Mă repezii la ușă pentru ea să fug din acea casă, pentru ca să scap de acel complot, însă contesa îmi atina calea. — Pentru numele lui Dumne­­zeu, esclama dînsa, ce vrei să faci ? — Vreau să mă duc ! Lasă­­mă, contesă ! Trebue să plec... Contesa voia să răspundă ceva, dar în momentul acela ușa se deschise și prințul de coroană apăru pe prag.­­Va urma din istoria Secolului XIX 13 ianuarie­­ (1858) Căsătoria prințului Frederic, moștenitorul coroanei Prusiei, cu fiica cea mai mare a reginei Vic­toria , alianța Prusiei cu Anglia. Mitici — Mitică... și mai cum? — E destul atâta . Mitică—de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Fi­rește că trebue să-l cunoaștem : îl întâlnim atât de des—în pră­vălii, pe stradă, pe jos, în tram­­vaie, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la be­rărie — în fine, pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se’nțelege, este un mic parisian. El nu e nici tînăr, nici bă­trân, nici frumos, nici urît, nici p rea-prea, nici foartă-foarte, e un ăiat potrivit în toate ; dar ceea ce’l distinge, ceea ce’l face să­­ aibă un caracter marcat este spi­ritul lui original și inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru aceea simpaticul pari­sian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un ar­senal, o comoară de vorbe, de în­trebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, bucureșteanul meu îi epatează cu verva lui scînteietoare. El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca : «Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decât ce are 1* sau : «Viața este un vis, moartea o deșteptare !» ori : «Ei ! madam’ Popescu, nu există roză fără spini !» Inchipuiți-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu ! Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, și, deși și’n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă și mai tare în genul ușor, picant și ironic. «In genul acesta, cel puțin, pot pentru ca să zic că n’am ri­val !» zice Mitică, și eu drept cuvânt. Exemple... * * * Când n’are tutun, îți cere «o țigară... suvenir». Când merge să se ’mprumute cu bani: — Unde ai plecat, Mitică? — La vânătoare de leii * * * N­ zici la berărie : — Mitică, faci cinsta ? — Nu pot, monșer, că mă strân­­ge un ciorap !« *­­ Până în anul acesta, când mă­­ntftlnea la Sf. Vasile, îmi zicea : — De un an nu ne-am văzut ! Dar în anul acesta, Mitică într’adins a adoptat opinia îm­păratului Germaniei și a Papii de la Roma, pentru ca să mă ta­chineze și mai strașnic. L-am văzut în seara de 31 de­cembre la berărie; tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat, s’a făcut că nu mă cunoaște. După multă stă­ruință, și-a adus în sfârșit aminte cine sunt: — Scuză-mă, neică, a zis Mi­tică, te uitasem : e un secol de când nu ne-am mai văzut ! * ¥ — Ceri într’o băcănie. — Băete, o țuică ! — Nu’î da, domnule c’o bea ! zice Mitică. * ¿ ¿ — Am deseară loje la operă, mergi cu mine? zice Mitică. — Merg. Ce se cântă ? — Belaș, în patru acte 1 * ¥­¹ Intri într’un local public ; te apropii de Mitică și’l saluți; el îți răspunde amabil: — Adio ! II saluți la plecare; el îți răs­punde : — Să’mi scrii I * ¥ ¥ — AI, parale, Mitică ! — Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăsnet ! • ¥ ¥ — Birjar 1 slobod ? întreabă amicul nostru. — Da, coconașule ... — Atunci, du-te-acasă. fi * ¥ — Dă’mî cusurul ! zio negusto­rului. — Nu’i da, domnule, între­rupe Mitici, dumnealui n’are niciun cusur. * ¥ — Un prieten ghindoc se’ntinde să’șî ia pălăria dintr’un cuier prea înalt. Mitică îi strigă : — Pune o coală de hârtie sub picioare ! Mitică zice despre un prietin destituit: — L-a înaintat... — ?... — L-a făcut inginer de po­duri... Și, când e în culmea vervei, adaogă : — ... detașat cu serviciul în Cișmegiu , dă muștele afară 1 st ¥ ¥ Te plănge lui Mitică de cine știe ce, el nu vrea să asculte, fiindcă «petiție fără timbru nu se primește». ¥ ¥ La restaurant: — Iaurt­ai? întreabă el. — Este... — Dă-­mi vreo câțiva centi­­metri.* * ̇ In loc de «usturoiu», zice «va­nilie sârbească», în loc de «vin», zice «flanelă de Drăgășani», și în loc de «bilet de bancă», «poza lui Traian». * ¥ ¥ Când pleacă pe jos, te invită . — Hai, că te iau în dreapta. ft ¥ ¥ Mitică se urcă pe platforma dinainte­a tramvaiului electric ; vagonul pornește­­ în culmea vi­­tesei, deodată amicul nostru stri­gă manipulantului: — Oprește ! ți-a văzut biciul ! *­¹ — Mitică stă cu mai mulți prie­tini în colț la Continental, pe piața Teatrului. Un prietin salută și sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe : — Arde’s, birjar! strigă Mitică. * ¥ ¥ In toiul alegerilor, unde’și pu­ne Mitică al meu candidatura ? — La București?­Nouă. — La ce colegiu ? — La colegiul al patrulea. * ¥ — Te doare măseaua. Ce docto­rie îți recomandă Mitică ? — Rădăcină de clește. * с — Ai cerut o bere și o lași să ’î treacă puțin spuma . Mitică zice : — Bea’țî berea, că se răcește. * ¥ с — Câte ceasuri sunt, Mitică? — Câte a fost ieri pe vremea asta.* — Apropo, zice*Mitică, de câți ani ești? — De... atâția. — Tocmai cât măgarul mitro­politului l Ți-am cumpărat o blană nouă. Te ’ntâlnești cu Mitică. In loc de «s’o porți sănătos !», îți zice : — Bravos ! blană ai ; acuma, junghia îți mai trebue I *­c ¥ Mitică te roagă să pui o vorbă bună la ministerul de răsboiu, dacă ai vre­un prieten, ca s’o numească pe soacră­ sa «moașă militară».* с ¥ Trenul de plăcere merge ’ncet. Mitică zice : — A ostenit caii. Ori, mai bine . — A uitat să dea grăunțe la cai. Trenul se oprește la o stație . Mitică : — A oprit, să le dea apă. * ¥ ¥ E poleia. Cade un domn. Mitică strigă : — Chegle­ carambol ! Cade o damă . — S’a rupt gazometrul ! Șcl. șci. șcl. Al dracului Mitică­­ Caragiale. Carnetul meu FLUERENȚA Fluerența ș'a scos nasul, Nepoftită, la maidan, Ș'a 'nceput să bântuiască Pe boer și mitocan... « Ptiu!« «Ap­ui» strănuți ț­ur’una Și «bați toba» tot mereu . Ai dureri­­ n ale oase Și te simți cu corpul greu­... Căști, fi­e somn, te culci d’a buni, Să visezi ca omul drept, Bar unjunghiu nu’ți dă odihnă Că te’njunghie în piept... Vrei să cânți, dar fluerența te-a lăsat și fără glas, Și ți-a dat o răgușeală pe d’abia îngâni pe nas... Vrei să bei, dar băutura, N’are gust, parol, de loc , Când e vorba de mâncare Par’ca bagi în gură foc... Fluerența, dacâ'l vorba, Flueră și 'n buzunar, Bacă, vai !.. în timp de iarnă Ești din slujbă dat afar’... Fluerență are încă Ș'opozantul ne’ncetat, Pe când vede la... Putere... Pe vrăjmașu’l cocoțat... «Ptiu­­» «Aptiv­­» Poftim acuma Că de lup vorbind mereu, Uite lupul că’l la ușe, Fluerență am și eu!... Marion. CRONICA O sărutare pentru BoeriX din Transvaal Elegantul tînăr Jorj intră în buclucarul luxos al d-nei Marga­reta. Tînera și frumoasa văduvă îl primi cu un sincer: «Bine ai venit» ! — E frumos din partea d-tale, d-le Jorj, că ești atât de punc­tual, zise ea. îmi dai voie să-ți zic Jorj, ca unui vechiu amic din copilărie. Te rog, să-te comod și aide să conversăm despre tim­purile vechi și despre cele nouă. «Cred că musafirii mei obici­nuiți mă vor cruța astă­zi în ve­derea balului. Putem deci con­versa liniștiți. — Doamnă, zise el surîzând, îmi dai voie să-ți zic, «d-na Mar­gareta». — Firește ! Te rog chiar să-mî zici așa. Conversația începu în ton ani­mat, când de o dată Margareta îl întrerupse, zicând : — D-le Jorj, e adevărat că pleci mâine ? — D-nă, plecarea mea depin­de de la unele împrejurări. — Ah... Ai de gând să mai stai câte­va zile, Jorj. — Da—poate. Vezi, d-nă, când am serbat deunăzi aniversarea mea de 35 de ani, mi-am zis că pentru un bărbat, în anii mei, ar fi bine... — Căsătoria îl întrerupse cu nervositate Margareta. Foarte bine, îmi dai voie să te întreb cine e fericita? — Mai bine — nu. Afacerea nu e încă tranșată. Va să zică voia să se însoare ! Margareta mesteca cu violență zahărul din ceașca cu ceaia. Și aici în capitală trăia viitoarea ? Cine putea să fie? Ei, firește că una din familiile bogate și de elită ! Era doar un om celebru și frumos. — D-nă, zise el, aplecându-și capul spre dînsa, îți aduci aminte când ne-am logodit — atunci — sunt nouă ani? — Te rog, fii corect. Acum opt ani. — Bine, așa dară acum opt ani, și că voiam să sigilez lo­godna noastră cu trei sărutări. Ne-am sărutat fericiți a doua oa­ră , dar la a treia apăru tatăl d­­rale ca o Nemesis răsbunătoare și mă goni din casă—la toți dra­cii ! Și de atunci n'am mai avut voie să vin la d­v. și... — Ah, lasă aceste amintiri, al­­ P.S.—îmi propun să revin asu­pra lui Mitică, asupra acestui Pa­risian oriental, care, ca și cel oc­cidental, inspiră atâta admirația și atâta invidie provincialilor. Originalitatea și inventivitatea acestui spiritual copil al Capita­lei merită o mai de aproape a­­tențiune. Cuvintele lui de spirit nu tre­­buesc lăsate numai în păstrarea tradiției orale; ele s’ar putea astfel perde sau, în cel mai bun caz, altora. Trebuesc deci con­­semnate metodic în publicitate; trebuesc încredințate tiparului, fidelului păstrător pe veci al înțe­lepciunii și inspirației gândului omenesc. Până să revin asupra lui Mi­tică, rog cu stăruință pe nenu­mărații cititori ai «Universului» să’mi dea un călduros concurs la lucrarea mea : de câte ori, ori­când și oriunde, l-ar întâlni pe parisianul nostru oriental, să însemneze cu sfințenie mărgări­tarele ’i prețioase și să mi le co­munice, pe adresa mea, la re­dacția acestui ziar.

Next