Universul, octombrie 1900 (Anul 18, nr. 270-300)

1900-10-26 / nr. 295

Ruinele podului lui Traian.—(Vezi explicația! Calendar pe anul 1900 Ortodox Miercuri, 25 Octombrie. — Mac. Marcian. Catolic Miercuri, 7 Noeembrie.—Engel­bert Soarele răsare 6.45 ; apune 4.42 București, 25 Octombrie. IKiUCEHNA De mulții vreme se ocupă la noi oamenii cu dor de țară cu chestiunea nutrețului vi­telor, chestiune de mare în­semnătate. Diferite împrejurări au­ fă­cut ca cultura vitelor sa de­cadă. Unele din aceste surst de ordine esterioare și nea­târnate de noi ; altele sunt de ordine interioară, cultura cerealelor s’a întins neconte­nit și foarte repede, strîmtînd locurile de pășune și de finețe. Vitele nu se mai găsesc as­tăzi­ în largul lor ca altă dată. In această stare de lucruri, e natural să ne gândim a împlini prin artă ceea ce­ nu ne mai dă natura. Seceta de acum două ani, groaznica secetă de care multă vreme ne vom aduce aminte, a pus cu mai multă putere chestiunea pe tapet. Un moment am crezut cu toții că vitele, mai ales ale țăranilor, vor pieri. Groaza ce am tras îndeamnă pe toți să se gândească la gă­sirea mijloacelor pentru pre­­întîmpinarea unor asemenea primejdii. Mijloacele sunt găsite­ în lumea civilizată, de mult timp finețele naturale sunt înlo­cuite prin finețe artificiale, cari produc neasemănat mai umil și mai sigur. La noi s’au­ făcut cercetări spre a se vedea cari anume plante de nutreț sunt unul po­trivite, cu pământul, cu cli­ma și în general cu starea lucrurilor. Institutul agronomic al mi­nisterului domeniilor și admi­­nistrațiunea domeniului Co­roanei nu au­ adus în această privință m­ari servicii. Planta, care din toate punc­tele de vedere e mai potri­vită pentru țara noastră, e lu­cerna. Cu această plantă, nici­odată nu putem fi expuși să ne piară vitele de foame. Dar nu e destul să cunoști leacul; trebue să-l și între­buințezi. E greu­, foarte greu să schimbi obiceiurile unui popor. Trebue o întinsă și activă propagandă, plin c­uvînt și prin faptă, pentru a face pe agricultori să prețuiască avan­tajele finețelor artificiale. In această privință, Admi­­nistrațiunea Domeniilor Co­roanei își dă multă osteneală, lucrând și prin grai și prin exemplu. Zilele astea am primit o broșurică, scrisă de directorul Institutului agronomic, d. Cor­nelii­ Roman, asupra culture­­lu cernel și tipărită pe soco­teala Administrațiunii. Broșura a fost făcută în scop de propagandă. In ea se arată marile foloase ale lucer­nei, care se poate cosi de pa­tru și de cinci ori pe an și care, din cauza adâncimii la care străbat rădăcinile ei, se produce chiar pe seceta cea mai mare. Recomandăm cu dinadinsul această broșură agricultorilor noștri, în deosebi preoților și învățătorilor. Din Italia (Cassip. r,art­ a ziar. UNIVERSUL) Roma, 21 Octombrie. SĂRBĂTOAREA «ZIUA MORȚILOR» Era, cu ocazia sărbătoarei «Ziua Morților», regretatul rege Um­berto fa comemorat în toata Ita­lia în mod solemn. La Pauilieon era de dimineață la ora 7.30 precis, Suverani; cu suitele so­siră la Pantheon în trei trăsuri de Curte cu lacheii în livrea ro­șie. In prima trăsură se aflau gen­tilomii de serviciu ; în a doua, escortată de 12 cuirasieri, erau Suveranii. Regele era îmbrăcat în mică ținută de general ; în a treia se aflau duci­ d’Ascoli, gen­tilomii de curte și generalii Sa­­lasco și Brusali. Mulțimea din piață era ținută la o parte de un cordon de guarzi și de carabi­ne­ri. Suveranii au fost primiți de monseniorul Lanza, capelan de Curte și de consiliul diriginte al comitetului central al vetera­nilor și anume de senatorul Mas­­sarucci, președinte, de Mazzuc­­chelli, vice-președinte, de Mon­­gini, Tommasi și Fornari, mem­bri, de Diego, secretar și de Bruffel, inspector general. îndată ce suveranii și suita intrată în Pantheon, se închise marea ușă de la intrari. In interior erau așezate în fața altarului cel mare câte un fotoliu de îngenuchiat pentru suverani și m­ai la spate erau mai multe scaune pentru suită și consiliul veteranilor. Făceau serviciu de onoare la mormîntul regelui Umberto ve­teranii Gassani, Ferrantini și Ur­bani și la mormîntul regelui Vic­tor Emanuel II veteranii Moz­­zoni, Musso și Scalconi. Regina îngenunchie îndată la locul ei, pe când regele stătu în picioare lângă dînsa. Slujba fu celebrată de mon­seniorul Mattei și apoi suveranii Se duseră mai întăiu la mormîn­­tul lui Umberto I și apoi la acel al lui Victor Emanuel II. In fața ambelor acestor morminte re­gina a îngenunchiat spunând câte o scurtă rugăciune. Apoi regele a vorbit vetera­nilor cerând deslușiri cu privire la medaliile ce se aflau­ pe pep­­lurile lor. La orele 8 suveranii s’au urcat în trăsuri și s’au reîn­tors la Quirinal, salutați de o mare mulțime. La ora 10 o mare delega­ție, compusă din 200 ofițeri din garnizoana Romei, s’a dus la Pantheon spre a depune o co­roană pe mormîntul lui Umberto și apoi deputatul Mei depuse o coroană în numele cetățenilor din Vittorio (Veneto). Coroane și slujbe Erî după amiazi Gallo, minis­trul de instrucție, s’a dus la Pantheon spre a depune pe mor­­mîntul lui Umberto o splendidă coroană de flori naturale. In timpul zilei fu un continuu pelerinagiu la mormintele celor două regi. La un preot al Panikepaulaî s’a prezentat un domn, care n’a voit să-șî spae numele și care i-a dat 40 lei pentru ca să se celebreze opt slujbe, patru pen­tru odihna sufletului lui Umberto și patru pentru regele Victor E­­mmanuel II. La locul regicidiului P’parte mulți călători de prin Brianza și Varesotto și mai mul­te familii din Monza au­ trimis oră dimineață coroane de flori naturale spre a fi depuse pe lo­­cul unde a fost asasinat regele Umberto. Și această demonstrație a fost impunătoare prin profuziunea flo­rilor trimese. Locul, care a fost teatrul cri­mei, se știe că s’a cumpărat casa regală; o despărțitură de lemn ifi separă de restul st­ratei, dar în interior o altă despărțitură în­chide cu totul micul spațiu pe care s’a desfășurat teribila tra­gedie. In partea dreaptă a acestui spațiu dreptunghiular o cruce de flori arată punctul în care M. S. Regele se urca în trăsură, pe când poporul îl aclama. La cinci sufi­șease pași dis­tanță pe partea stângă o înfiptă în pământ o cruce de lemn aco­perită cu flori, cari au început să se vestejească. Acea cruce și acele flori au fost puse acolo de popor, spre a arăta locul în care ninul și rea­lul Rege a fost lovit de glonțul asasin. Azi acea despărțitură, de care toată lumea se apropie descope­­rindu-se, e transformată într’o grădină. Gardul e cu totul acoperit de sute de coroane și în jurul cru­cei alte coroane mari ocupă tot spațiul. Doamnele milaneze au trimis reginei-văduve Margareta o a­­dresă de omagiu. La Slipinîgi Regina Margareta, ducele și ducesa d’Aosta, principesa Leti­­ția și contele Salemi s’au dus ieri de dimineață la biserica din Superga, în capela mormintelor. Pe mormintele de acolo se de­­puseseră două coroane cu steaua regală. Regina și prințesele au asis­tat­ la slujba religioasă stând în genunchi pe pământ. Regina Margareta pare a fi pu­țin mai mângâiată în urma șe­derei sale la Stupinigi. Antigon. Din istoria Secolului XIX 25 Octombrie (1838) Carol X, fost regi al Franței, detronat în urma revoluț­iunii din 1830, încetează din viață la Gö­ritz, în Germania, la vârsta de 70 ani. Intervin tras d-lui V. A. Urech­iaJ Presședintele Lige. Am anunțat la timp că d. Urechiă a fost intervievat de ziarista maghiară d-na Hedvige de Popovicî. Din răspunsurile date de d. Urechiă, se pot ve­dea și întrebările ce i s’au pus. Iată scrisoarea d-lui președinte al Ligei : Doamna, Strămoșii noștri, Dacii, erau siguri că vor câștiga ori­ce cauză pledată de femeile lor. Foarte abili confrații mei jurnaliști un­guri cari v’au trimis la noi să pledați, ca iscusit diplomat, în favoarea cauzelor, ce el le cred că sunt cele bune și cele drepte ! — Dar ce doriți să știți de la mine, scumpă d-nă? La această întrebare d-ta îmi adresezi un mic cestionar. Cu plăcere răspund la cele 4 puncte de întrebare din plăcuta voastră misivă. Me întrebați : 1) Care este opiniunea mea asupra atitudinei presei ungu­rești cu privință la România în conflictul româno-bulgar ? Mărturisesc bucuros, că prima mea impresiune, ca și acea a tuturor românilor, a fost exce­lentă, la lectura articolelor spera­te în «Egyetértés». Pester Lloyd și el a debutat pe aceeași notă ca ziarul din urma, dar mai la urmă a trecut în partea neami­­culul. Ce să spun despre «Bu­dapesti Hírlap» și despre «Pesti Napló», care ne sunt contrarii numai pe simpla rațiune, că dacă România ar dobândi un succes diplomatic, dînsa ar deveni «in­­traitabie» vis-a-vis de Ungaria ! Dar încă jurnalele cari afirmă că o Bulgarie a­tot-putiale e preferabilă pentru Ungaria, la o Românie respectată de lumea stivă ! Putem noi, în adevăr, scumpă al Abasmdrice, se fim foarte mul­țumiți la citirea unor asemenea afirma­lm­ul ? Cum ? O Bulgarie, creatură do­cilă a Rusiei, este idealul politic al unor ziare ungurești ? Poate­ se mai mare aberațiune ? Bulgaria, adică lumea slavă, ali­ată sinceră a regatului maghiar? ! Opiniunea mea este cu totul con­trară opinăm»­ din ultimele zile a­ mai mult de­cât un ziar din frumoasa voastră țară. Prea re­cunoscător lui (Egyetértési), care continuă de a fi amical pentru România, eu regret linia de con­duită politică a ziarelor cari, la toată ocasiunea, nu văd de­cât fantoma daco-romănismului și cari pentru a se apăra de acesta, pierd noțiunea realităței... Bine­­vpește, scumpă doamnă, a le spune, că este bine să ’și amin­tească preceptul latin : «si for­tuna jurat, caveto folii». Mo­mentul actual surîde națiune­ maghiare, dar să nu prea piardă din vedere viitorul... «caveto mergi!»♦ * ¥ A doua cestiune care ’m­ î adre­sați, scumpă doamnă, este a­­ceasta : «Gâ cugetă românii despre si­­tuațiunea actuală politică a Un­gariei și a României ?» — Ceea ce pururea am cu­getat , că Ungaria n’ar putea avea mai buni amici de­cât pe românii din România, că țara mea este aliatul natural, obligatoriu­ al Un­gariei, și nice-versa. Două insule eteroetnice în mijlocul Oceanului slavo-german, Ungaria și Româ­nia nu vor supraviețui la cata­clismul oriental, de­cât dacă dîn­­sele vor fi aliate sincere, de nu și mai bine țări federale. Dar pentru a ajunge la reali­zarea acestui ideal politic, să începem prin a înlătura ori­ ce spirit stricit­, ori­ce șovinism in­capabil de a concepe altmintrerea mărirea și viitorul Ungariei, de­cât privind-o prin prisma ma­­ghiarizațiune a tuturor popoare­lor constituind regatul Sf. Ște­fan, ori, dacă aceasta ne place mai mult, să începem și unii și alții a lucra cu sinceritate ca să­­ găsim «modus vivendi» al popoa­­­­relor, cari nu doresc mai bine le cât a fi supuși fideli unguri, chiar cari vor să’șî conserve «bu­­ele­lor romăne sau saxone.» Așa, doamnă A­mbassadrice,care vii la noi cu ramura de oliv în frumoasa d-tale mână, așa, gu­vernul unguresc să nu mai plece urechia sa la vorbele stupide ale celor care ved în expresiunea sim­patiei noastre — prea naturală — pentru frații noștri din Ungaria, — o manifestațiune daco-roma­­nistă ; spuneți­­ că România n’ar câștiga nimica din faptul unei Daco-Românii, căci nu prin a­­dăogirea a 3 mii. de Români, țara aceasta poate a­și asigura viitorul seu foarte amenințat de lumea slavă, dar cu mult mai bine dând o mână amicală și de­votată poporului maghiar. De ce nu ne întind scumpii noștri ve­cini acea mână amicală ? Ah ! Dar iaca așa ! acea mână este val! ocupată să stringă de gât pe fra­ții noștri și atâtea alte popoare încă... Dar atunci în ce parte este eroarea politica ? Ași înțelege resistența guver­nului unguresc de a acorda su­pușilor săi români drepturile na­turale ce din șiî reclamă: acela de a și conserva limba, indivi­dualitatea lor etnică, dacă expe­riența altor țări ar legitima ase­menea resistență. Dar vedeți El­veția : se afla acolo nu mai pu­țin de 4 limbi și pe atâtea na­ționalități. Apoi aceasta împedi­­cat­ a vre-o dată unitatea de Stat a Elveției ? Și francesul și ger­manul și italianul și românezul, din cauză că­­ și-au păstrat limba și individualitatea proprie, înce­­tat-au un singur moment de a-și zice cu mândrie: je suis suisse, ich bin schweitzer, io sono suiz­­ze.ro, etc ? Se zice, doamnă, că ce vrea femeia vrea și D-zeu. Aicie, doamnă, în locul Cultur-Egy­­letului iute o asociațiune de fe­mei maghiare și române, care să oblige bărbații celor două po­poare a-și da mâna, a se stima, a se iubi .. Obligați pe cei mai tari, pe maghiari, să schimbe sistema po­litică actuală și fiți sigură, că fe­­meea română, puternica voastră aliată, vă va da cu brațele lega­te de legăturile inimei și ale ra­țiunei, pe bărbații neamului lor. Și iacă, de vă convine, răs­punsul meu și la a treia cestiu­ne a d voastră, cestiune ce nu o pot despărți de a doua. Mă întrebați în adevăr «prin ne­mijloc se va putea parveni să se nască între cele două na­țiuni o amiciție francă, căci uni­rea face puterea ?» Mijloacele sunt toate aflate și indicate. La lucru dar !... * * ¥ Trec la ultima cestiune, a pa­tra : «de­oare­ce, zici d-la, eu cu­nosc bine oamenii politici ai Un­gariei, me întrebi, care este opi­niunea mea asupra acestor băr­bați ?» — Am cea mai mare stimă pentru bărbații voștri politici și sunt sigur că dacă evreii n’ar fi fost prea mult stăpâni­țn Buda­pesta, urîciosul șovinism n’ar fi adus nici­odată discordia între popoare cari au tot interesul de a trăi ca buni frați... Am avut onoarea să cunosc pe marele vostru scriitor Jókay și pe marele politician, viitorul președinte de consiliu d. conte Apponyi și pre atâția alții. Aic­i ziua în care acești bărbați su­periori vor isgoni din imagina­­țiunea lor acel canchemar, care se chiamă «Stat unitar maghiar­­, va fi ziua în care soarta celor două națiuni maghiară, și română, va fi pe tot­deauna fixată, asi­gurată. Lucrează, scumpă Doamnă, ce să faci să vină acea zi și D-zeu va bine-cuvînta națiunea voastră și românii de dincoace și de din­colo de Carpați ne vor bine-cu­­vînta și el cum te bine-cuvintez eu însu­m­', ca vechiu brahman, cum m’au făcut cei 65 ani de viață și de muncă. V. A. Urechiă dovezi de nenorocirea lui, dar totuși fericirea sau cel puțin pa­cea conjugală va dispare. Inchipuiți-vă șiretlicurile pe cari le va pune în practică spre a fi sigur de ceea ce bănuește și viața de iad pe care î-o va face îndo­iala, care e mai teri­bilă de­cât nenorocirea declarată. Eu cred că gelozia e unul din defectele cele mai mari, ba chiar voifi spune ceva mai mult, unul din viciile cele mai teribile ale femeei și ale bărbatului, mai ales dacă acest bărbat și această fe­mei sunt uniți prin căsătorie. Deci să nu aveți de loc ge­lozie, să căutați a învinge pe rlomnn tinerilor paI­­ai ------- — - -1 V* veți vedea cum fericirea va va surîde în­tot­dea­una. Ori­ce frumoasă pace, ce se­ninătate, ce amor credincios și imens aduce stima reciprocă și încrederea reciprocă ! —— — -----♦­«» ■ [UNK] [UNK]­. Zîna. CRONICI FEIEMI1E GELOZIA Scumpele mele cititoare îmi vor acorda cel puțin favoarea de a recunoaște că eu­ am stat pâ­nă acum departe de plicticoasele definiții. Dar aci se prezintă cazul când sunt nevoită de a face una. Gelozia e deci definită : acea pasiune prin­ care persoana care e chinuită de ea se teme de a fii privată de a se bucura de ceva ce-i place foarte mult. Filosofii, cari știu totul, con­tinuă apoi ast­fel : Această pa­siune, adesea, se manifestă nu­mai în aspect ridicol, căci gelosu­lui nu i-e rușine de a face prostii de cari o persoană cu mintea sănătoasă și cu inima liniștită ar ieși foarte mult. Bărbatul aude șoptindu-se ceva pe contul soliei sale. Dacă el e un adevărat genti­lom se face că nu pricepe, ba chiar că nu a auzit nimic, dar totuși e grozav de atins în a­­dăncul inimei lui de om onest. De­­și iubește nevasta, sufe­rința pe care o resimte la acele revelațiuni, ajunge a fi ceva spas­modic, și alunei fără să rațio­neze, fără­ să cugete dacă faptul e adevărat sau nu, fără ca a­­morul lui să’l facă să aibă pu­țină stimă de acea nenorocită, a­­junge aproape în­tot­dea­una la acele excese de cari se ved a­­proape în fie­care zi în cronicele sângeroase. Dacă nu’șî iubește nevasta, a­­morul propriu rănit, ridicolul la care ea '1 expune, dezonoarea care ’l înspăimântă, îl face să simtă tot așa de teribil suferința acelei grave ofense. Va fi mai calm in acest caz , va disimula lucrul spre a avea alegerea președintelui Sta­­telor­ Unite Bryan, adversarul lui Mac­ Kinley pentru demnitatea de președinte al Statelor­ Unite, a părăsit. Sâmbătă Nebraska spre a se duce să dea un ultim asalt la Chicago, și guvernatorul Roo­sevelt, străbate ultima oară dis­trictele democrate spre a încerca să se ralieze la republicani. Munca comitetelor centrale e de speriat. Actualmente se află 7000 de oratori republicani, cari pronunță 7000 discursuri în fie­care noapte. Afară de aceasta, alegătorii americani nevorbind toți englezește, mai există și un oare­care număr de oratori ger­mani, italieni, evrei, polonez­, o­landezi și suedezi, care țin dis­cursuri alegătorilor acestor dife­rite naționalități în limba lor ma­ternă. Comitetul central republican a lansat 125 milioane de broșuri scrise în o mulțime de limbi. S-au angajat trenuri speciale de marfă spre a transporta toate baloturile de afișe, de procla­mații și de caricaturi în provin­cie. Numai cheltuielile de poștă se ridică la New­ York, la 2000 franci pe zi. Comitetui republi­can are o tipografie imensă și un atelier de gravură, care de o lună lucrează și ziua și noap­tea. Democrații, de câte­va zile, au început să-și înmulțească a­­menințările. Mac­Kinney rămâne însă liniș­tit în vilegiatura sa din Ohio. Acolo se duc delegațiuni din toate părțile Statelor­ Unite. O depeșă din Canton anunță că Sâmbătă o deputăție de fierari a făcut ca un tren special mai bine de 200 mile spre a-l saluta și a-i oferi o splendidă potcoavă în aur masiv. In 1896 aceiași delegați îî oferiseră deja același dar, și republicanii sunt convinși că potcoava va aduce noroc­­ul Mac-Kinley, acum ca și în 1896. O CUGETARE PE ZI CÂnd o tînără femee are o slă­biciune publică, toată lumea are eroarea ei în inimă și condam­narea pe buze. ■ ■ —— Ruinele podului lui Traia — Vezi ilustrația — Ieri, din greșală s’a pus ea cli­șeu podul de fier de peste ON­, în dreptul orașului Slatina, în loc de ruinele podului lui Traian, din Turnu-Severin. Deci, dăm azi clișeul reprezen­tând acele ruine, și în cât pri­vește explicația rugăm pe citi­tori a o vedea în numărul de ore. Generalul Brabant, sosind la East­ London, a deplâns dezor­­dinele acestei divizii în timpul lipsei sale. El a adăugat că lor­dul Roberts a decis să proce­deze cu asprime în privința asta, dar că a admis împrejurări usu­­rătoare.* ♦ * Din Lorenzo­ Marquez se te­­legrafiază că mulți fugari boerî, cari stateau acolo de când cu ca­pitularea de la Romanipoort, se întorc la corpurile lor. Un nu­măr dintre ei au sosit acum câ­­te­va zile la Sabie. Un călăreț, care ducea depeșa pentru președintele Steijn, al O­­rangelui, a fost ucis și depeșile au fost sechestrate. _Un detașament de 40 de boerî s’a întâlnit cu un detașament de englezi. Aceștia din urmă au u­­cis opt boerî și pe ceî­l’a­țî i-au făcut prizonieri. * * * Primarul din Bloemfontein a­­nunță că autoritățile militare au pus să se clădească mai multe cazarme pentru o garnizoană per­manentă de 7000 soldați. Pe de altă parte se anunță din Pretoria că autoritățile militare au publicat o notă fixând con­dițiile de admitere în corpul de poliție din Transvaal, precum și regulamentul acestui corp. Cartierul său general va fi la Pretoria; în timp de pace va face poliția, și va fi unitate mili­tară în timp de răzbevi și ori de câte ori se va proclama sta­rea de asediu. Solda ofițerilor e stabilită între 275—1200 livre Sterlinge pe an, iar a sub­ofițe­­rilor și a soldaților de la 5—10 șilingi pe zi.* V * Din Durban se anunță : Lor­dul Roberts a sosit la Chieveley cu soția sa și cu cele două fiice ale sale, pentru a vizita mormîn­­tul fiului său căzut în bătălia de la Colenso. înalții călători trebu­iau să se întoarcă apoi d'a drep­­tul la Pretoria, fără să treacă prin Durban.* V * Se zice că boerii din distric­tul Wentersburg numără 1800 sol­dați, cu tunuri și că un deta­șament de 000 boeri se află la 4 mile de oraș. Boerii declară că ei nu se po raporta la proclama­ți­unile en­gleze. Mulți și-au luat cu dânșii in lagăre pe femeile și fam­­i­liile lor.* » * Consulul general englez dî l> Lorenzo Marquez, care e năvălit de întrebări date coloniștilor en­glezi din Natal și Cap, dacă pot să ajungă la Transvaal pe la De­­lagonbai, a răspuns sfătuindu-i pe toți cu tot dinadinsul să vin mai bine la Lorenzo Marquez, de­oare­ce nu e posibil să poată intra acum în Transvaal. • « * O depeșă din Pretoria anunță că săptămâna trecută un detașa­ment de 500 boerî a surprins o companie de voluntari, cari a­­dormiseră într'un tranșeu. Ofițerii englezi au fost trimiși înaintea unui consiliu de războiü. ft * * Ultimul tablou oficial al per­­derilor engleze în Africa de Su­d cuprinde 3601 oameni uciși, ră­niți sau bolnavi pe luna Octom­brie. Până acum 11 mii de oameni au fost uciși sau au murit de boli. ft *­¹ Orașele Newcastle și Laing’s*­­Neek vor primi o garnizoană per­manentă de 1500 oameni, din cari 500 călăreți.ft ¥ ¥ Ziarul «Eclair» anunță că con­siliul comunal al Parisului se pregătește a primi pe Krüger la primărie. In curând se va propune con­siliului o propunere în acest sens. Localitatea Wentersburg a fost distrusă de boerî. La apus da Kropostad se ver cete mari de lădoiul anglo-bier — Prin poștă — Acum cât­va timp depeșile semnalaseră acte de brigandagiu comise de către voluntarii divi­ziei de cavalerie colonială Bra­bant la sudul Orangelui. De a­­tunci nu se mai știa ce se fă­cuse cu generalul Brabant. O recentă depeșă dă explicația tă­cere­ ce se făcuse împrejurul lui. 30 Ön foc É revolver «iu .JULLSj JlAliV PARTEA A DOUA Vii — Francisc, foarte ocupat cum este cu ancheta în privința d-ne. Gonsolin, te a neglijat foarte mult ,în timpul din urmă. Știi că nu­­ fe de acord cu confratele său Mag­­jtnabat care pretinde că Madelenă Sîsu e nebună Francisc e foarte Absorbit și sunt sigur că cerân­­d­u-i un sfat ar fi ca și cum te-ai adresa unui surd... Generalul lăsase tonul aspru și zîm­bea în vreme ce rostea ulti­mele cuvinte. Dînsa avu curagiul să zimbea­­scâ de asemenea, în vreme ce su­fletul îi era cuprins de o tulbu­­rare imensă. — D-l­a calomniezi pe Fran­­cisc, răspunse dînsa. L’am con­sultat deja în această privință. — Ce zice e! ? Aprobă căsă­toria ta cu Dampierre ? — Da — Ei bine, vezi? Numai tu mică, rebeli, ești încă nehotă­­rit.­— Mâine am să-mi dau hotă­­rîrea, îți promit. — Bine, răspunse generalul, insă aceasta e ultima limită, nu e așa? Și asta în interesul teu, în interesul reputațiunei tale, scumpa mea copilă. Căci, să me crezi că nu din capricin te si­lesc să te hotărești odată la un fel. O sărută pe frunte și o lăsă singură, galbenă și gânditoare. îndată după plecarea lui, Su­­zana se duse și bătu la ușa ca­binetului fratelui seu. Francisc, stând la biuroul său, cu coatele între mune, era căzut pe gânduri adânci. Sgomotul ce făcu Suzana in­trând și închizând așa nu'î deș­teptă de loc atenția. Trebui ca dînsa să-i bată pe umor zicându-i: — Frate, frate... Dînsu­l sări de-odată în picioa­re, cu un fel de spaimă, și se întoarse. . Recunoscând pe sora sa, îl a­­pucă mâinile, le reuni intr’ale sale, i le sărută și murmură . — M’aî deșteptal dintr’un vis oribil. Ce dorești, drăguță? — Tatăl nostru vrea să mĕ ho­tărăsc până mâne dacă vreau sau nu vreau să fiu nevasta d-lul Dampierre. De altă parte, recu­nosc și eu că nu pot să întârziu mai mult fară primejdie pentru reputațiunea mea. Am venit dlar la tine, știi bine că eu nu mai am voință. Voința mea este a ta. Ce trebue sa răspund tatălui no­stru ? Ce trebue să răspund ma­gistratului ? _ — Ah! murmură Francisc cu desperare, desnodământul se a­­propie, sacrificiul începe. O să mă evii tu vr'o dată, scumpă Su­­zano ? — Te ert de rușinea ce ar că­dea asupra m­­ea dacă crima ta ar fi descoperită; stă în puterea mea sa-ți dau această eroare, însă nu pot să uit această comedie pe care o joc din ordinal mer și la care m’a condamnat voința ta; sacrificiul vieței m­ele și al feri­­cirei mele îl fac pentru tatăl meu iar nu pentru tine. — Ești în dreptul meu, zise dînsul plecând capul. Urmă o tăcere penibilă. — Așa­dar, zise Francisc, tu nu-l iubești? Nu îndrăznea să numească pe d. Dampierre. Părea încă sub imperiul visului său și se înfiora din cap în tălpi. Suzana stelea la îndoială cu răspunsul. Francisc urmă : — 11 iubești ? Acum îl cunoști, l’a­ apreciat... Am văzut ce pati­mă are pentru tine. Citește acum in sufletul tău... » Suzana începu să plângă. — Așa­dar nu-l iubești... Te­ai încercat să-l iubești și n’ai is­­butit. Nu e așa ? Asta vrei să’mî spui și nu poți?... Tinăra fata plângea mereu și murmura . — D-zeule ? Cât sufăr, cât sunt de nenorocită! — Ascultă, zise Francisc, da­că aș putea sa aștepți încă, să întârzii cu câte­va zile hotărîrea ta, am fi scăpați; atunci eu voiu fi scăpat de cea mai mare dintre primejdiile cari mă amenința și țî-aș înapoia libertatea. — Cum ? — Uite, peste câte­va zile se va întâmpla una din două, ori că d-na Gonsolin va scăpa de torturile lui Magnabat, și va pu­tea să aștepte în siguranță rezul­tatul anchetei și verdictul tribu­nalului, ori­ că Magnabat va con­tinua cu mijloacele lui de tonuri și în cazul acesta Madelena va evada cu ajutorul meu. — Dar dacă va fi prinsă? Dar dacă se va afla că ai fost înțeles cu dari ? — Asta ar fi o primejdie foarte neînsemnată pe lângă cea de a­­cum. D-na Gonsolin slăbită cum este n’ar putea să reziste la ar­surile ferului roș, la cauterizați! și la tortura cu moxa. Prin ur­mare nu pot să stau la îndoială. — Dar Toma Shoii ? — Tăetorul de lemne n’a spus nimic până azi. Dînsul me cu­noaște. Madelena mi-a mărturi­sit tot; dînsul știa că ea ’mi este am­.mta... Trebue să fi fost de față la omor, însă n’o să spu­nă nimic... — De ce ? Ești sigur ? — Da. Din aceleași motive pentru cari a tăcut până acum va tăcea și d’aci înainte. — Și cari sunt aceste motive? — Iubește și dînsul pe d-na Gonsolin. Nu poate s’o sacrifice, pentru că știe că dacă m’ar de­nunța pe mine ar perde-o și pe dînsa. — Dar dacă va fi condamnat?... — N’o să fie, dacă Madelena va fi declarată de Magnabat ca adevărat nebună, pentru că jus­tiția nu va avea destule dovezi. De altă parte, dacă d-na Gonso­lin fuge, va arăta prin scrisoare vinovăția ei, fără să mă compro­mită pe mine și Tom­a Shoir tot nu va fi condamnat. — Dar dacă d-na Gogsolin nu va putea să fugă și Tomi Shoir va fi condamnat în locul teu? — Ei bine, pentru cazul acesta îmi cunoști hotărîrea. Nu de fri­ca morței m’ascund eu, ci ca să scap pe Madelena și să cruț pe tatăl m­eu de niște bătrânețe groaznice. Insă nu voi fi lăsa pe Toma Shoi­ să fie condamnat. Voiu înștiința parchetul și voiu muri fără ca lumea să-mi cu­noască crima. «Precum vezi, nu ne trebuesc de­cât câte­va zile de așteptare. Poți tu să te împotrivești încă la voința tatălui nostru ? Suzana se gândi mult apoi zise cu hotărîre : — Nu, nu mai aștept ! — Gero să faci dar ? — Voi­ spue mâne tatălui nostru că m­’am­ întâlnit cu jude­cătorul de instrucție și că pri­mesc să me căsătoresc cu din­­sul. — Sărmana mea soră ?... — Nu mă plânge pe mine. Gândește-te la tine , gândește-te mai cu samă la tată nostru... — Până la nunta ta au să se petreacă poate multe fapte cari vor împedica-o, cari vor opri sacrificiul meu... — Din momentul când îmi voiu spune hotărîrea, nimic în lume nu mă va face sa­u mi-o schimb. — Eu îți sdrobesc inima, săr­mană copilă. Dînsa murmură foarte încet : — Cine știe. Poate că n’o să fie așa de mare minciună ceea ce o să spun tatălui meu. — Ce vorbești tu ? — Nu știu ce se petrece în mine, însă mi se pare că senti­mentul acesta pe care am înce­put să-l am pentru judecătorul de instrucție trebue să fie amor. și înțeleg după tulburarea ce mă cuprinde când dînsul îmi vor­bește cu glasul lui blând, după roșeața ce mi se urcă pe i­uri­e când dînsul mă silește să-i răs­pund. — Dar atunci... — înțeleg ce gândești; crezi că în cazul acesta nu mai e de stal la îndoială și că măritișul meu nu mai e un sacrificiu. Se opri un moment, date din cap apoi urmă : — Dacă crima ta se descopere, nu pricepi ce bârnele o să aibă bărbatul meu ? N’o să ghicească dînsul această intrigă rușinoasă ale cărei fire l’au înconjurat din prima zi ? Ce va crede dînsul atunci de amorul meu, de asi­gurările mele de dragoste și nu va avea oare dreptul să me res­pingă, să mă acuze de minciună, de perfidie ? Sunt mai nenoro­cită încă din causă că ’l iubesc și me așteaptă o crudă încercare. Plecă din cabinetul lui Fran­cisc și se întoarse în camera sa, cu ochii plânși. Emoțiunile astea o ucideau. A doua­ zi nu e și din odaia sa ; avea friguri și stătu în pat. Fra­tele său se instala la căpătâiul ei și n’o părăsi nici o secundă. Suzana fu bolnavă vr’o opt zile, apoi tinereța el birui boala. Frigurile scăzură. Tînăra fată putu să se scoale. Tatăl său, care fusese foarte îngrijat de această boală, fără ca­uză fizică bine determinată, se păzi de a-î aminti de promisiu­nea ce făcuse ca să se pronunțe în privința d-lux Dampierre. In cursul acestei indisposiții a tinerei fete, judecătorul fusese și el foarte îngrijat și venise în toate zilele să ia informații. Când dînsa fu mai bine și de prima dată când judecătorul o revezu, dînsa îl primi cu adora­bilul seu zîmbet copilăresc și întinse amândouă mantle : — N’am fost îngrijat ? (Va urma)

Next