Universul, octombrie 1900 (Anul 18, nr. 270-300)
1900-10-26 / nr. 295
Ruinele podului lui Traian.—(Vezi explicația! Calendar pe anul 1900 Ortodox Miercuri, 25 Octombrie. — Mac. Marcian. Catolic Miercuri, 7 Noeembrie.—Engelbert Soarele răsare 6.45 ; apune 4.42 București, 25 Octombrie. IKiUCEHNA De mulții vreme se ocupă la noi oamenii cu dor de țară cu chestiunea nutrețului vitelor, chestiune de mare însemnătate. Diferite împrejurări au făcut ca cultura vitelor sa decadă. Unele din aceste surst de ordine esterioare și neatârnate de noi ; altele sunt de ordine interioară, cultura cerealelor s’a întins necontenit și foarte repede, strîmtînd locurile de pășune și de finețe. Vitele nu se mai găsesc astăzi în largul lor ca altă dată. In această stare de lucruri, e natural să ne gândim a împlini prin artă ceea ce nu ne mai dă natura. Seceta de acum două ani, groaznica secetă de care multă vreme ne vom aduce aminte, a pus cu mai multă putere chestiunea pe tapet. Un moment am crezut cu toții că vitele, mai ales ale țăranilor, vor pieri. Groaza ce am tras îndeamnă pe toți să se gândească la găsirea mijloacelor pentru preîntîmpinarea unor asemenea primejdii. Mijloacele sunt găsite în lumea civilizată, de mult timp finețele naturale sunt înlocuite prin finețe artificiale, cari produc neasemănat mai umil și mai sigur. La noi s’au făcut cercetări spre a se vedea cari anume plante de nutreț sunt unul potrivite, cu pământul, cu clima și în general cu starea lucrurilor. Institutul agronomic al ministerului domeniilor și administrațiunea domeniului Coroanei nu au adus în această privință mari servicii. Planta, care din toate punctele de vedere e mai potrivită pentru țara noastră, e lucerna. Cu această plantă, niciodată nu putem fi expuși să ne piară vitele de foame. Dar nu e destul să cunoști leacul; trebue să-l și întrebuințezi. E greu, foarte greu să schimbi obiceiurile unui popor. Trebue o întinsă și activă propagandă, plin cuvînt și prin faptă, pentru a face pe agricultori să prețuiască avantajele finețelor artificiale. In această privință, Administrațiunea Domeniilor Coroanei își dă multă osteneală, lucrând și prin grai și prin exemplu. Zilele astea am primit o broșurică, scrisă de directorul Institutului agronomic, d. Cornelii Roman, asupra culturelu cernel și tipărită pe socoteala Administrațiunii. Broșura a fost făcută în scop de propagandă. In ea se arată marile foloase ale lucernei, care se poate cosi de patru și de cinci ori pe an și care, din cauza adâncimii la care străbat rădăcinile ei, se produce chiar pe seceta cea mai mare. Recomandăm cu dinadinsul această broșură agricultorilor noștri, în deosebi preoților și învățătorilor. Din Italia (Cassip. r,art a ziar. UNIVERSUL) Roma, 21 Octombrie. SĂRBĂTOAREA «ZIUA MORȚILOR» Era, cu ocazia sărbătoarei «Ziua Morților», regretatul rege Umberto fa comemorat în toata Italia în mod solemn. La Pauilieon era de dimineață la ora 7.30 precis, Suverani; cu suitele sosiră la Pantheon în trei trăsuri de Curte cu lacheii în livrea roșie. In prima trăsură se aflau gentilomii de serviciu ; în a doua, escortată de 12 cuirasieri, erau Suveranii. Regele era îmbrăcat în mică ținută de general ; în a treia se aflau duci d’Ascoli, gentilomii de curte și generalii Salasco și Brusali. Mulțimea din piață era ținută la o parte de un cordon de guarzi și de carabineri. Suveranii au fost primiți de monseniorul Lanza, capelan de Curte și de consiliul diriginte al comitetului central al veteranilor și anume de senatorul Massarucci, președinte, de Mazzucchelli, vice-președinte, de Mongini, Tommasi și Fornari, membri, de Diego, secretar și de Bruffel, inspector general. îndată ce suveranii și suita intrată în Pantheon, se închise marea ușă de la intrari. In interior erau așezate în fața altarului cel mare câte un fotoliu de îngenuchiat pentru suverani și mai la spate erau mai multe scaune pentru suită și consiliul veteranilor. Făceau serviciu de onoare la mormîntul regelui Umberto veteranii Gassani, Ferrantini și Urbani și la mormîntul regelui Victor Emanuel II veteranii Mozzoni, Musso și Scalconi. Regina îngenunchie îndată la locul ei, pe când regele stătu în picioare lângă dînsa. Slujba fu celebrată de monseniorul Mattei și apoi suveranii Se duseră mai întăiu la mormîntul lui Umberto I și apoi la acel al lui Victor Emanuel II. In fața ambelor acestor morminte regina a îngenunchiat spunând câte o scurtă rugăciune. Apoi regele a vorbit veteranilor cerând deslușiri cu privire la medaliile ce se aflau pe peplurile lor. La orele 8 suveranii s’au urcat în trăsuri și s’au reîntors la Quirinal, salutați de o mare mulțime. La ora 10 o mare delegație, compusă din 200 ofițeri din garnizoana Romei, s’a dus la Pantheon spre a depune o coroană pe mormîntul lui Umberto și apoi deputatul Mei depuse o coroană în numele cetățenilor din Vittorio (Veneto). Coroane și slujbe Erî după amiazi Gallo, ministrul de instrucție, s’a dus la Pantheon spre a depune pe mormîntul lui Umberto o splendidă coroană de flori naturale. In timpul zilei fu un continuu pelerinagiu la mormintele celor două regi. La un preot al Panikepaulaî s’a prezentat un domn, care n’a voit să-șî spae numele și care i-a dat 40 lei pentru ca să se celebreze opt slujbe, patru pentru odihna sufletului lui Umberto și patru pentru regele Victor Emmanuel II. La locul regicidiului P’parte mulți călători de prin Brianza și Varesotto și mai multe familii din Monza au trimis oră dimineață coroane de flori naturale spre a fi depuse pe locul unde a fost asasinat regele Umberto. Și această demonstrație a fost impunătoare prin profuziunea florilor trimese. Locul, care a fost teatrul crimei, se știe că s’a cumpărat casa regală; o despărțitură de lemn ifi separă de restul stratei, dar în interior o altă despărțitură închide cu totul micul spațiu pe care s’a desfășurat teribila tragedie. In partea dreaptă a acestui spațiu dreptunghiular o cruce de flori arată punctul în care M. S. Regele se urca în trăsură, pe când poporul îl aclama. La cinci sufișease pași distanță pe partea stângă o înfiptă în pământ o cruce de lemn acoperită cu flori, cari au început să se vestejească. Acea cruce și acele flori au fost puse acolo de popor, spre a arăta locul în care ninul și realul Rege a fost lovit de glonțul asasin. Azi acea despărțitură, de care toată lumea se apropie descoperindu-se, e transformată într’o grădină. Gardul e cu totul acoperit de sute de coroane și în jurul crucei alte coroane mari ocupă tot spațiul. Doamnele milaneze au trimis reginei-văduve Margareta o adresă de omagiu. La Slipinîgi Regina Margareta, ducele și ducesa d’Aosta, principesa Letiția și contele Salemi s’au dus ieri de dimineață la biserica din Superga, în capela mormintelor. Pe mormintele de acolo se depuseseră două coroane cu steaua regală. Regina și prințesele au asistat la slujba religioasă stând în genunchi pe pământ. Regina Margareta pare a fi puțin mai mângâiată în urma șederei sale la Stupinigi. Antigon. Din istoria Secolului XIX 25 Octombrie (1838) Carol X, fost regi al Franței, detronat în urma revoluțiunii din 1830, încetează din viață la Göritz, în Germania, la vârsta de 70 ani. Intervin tras d-lui V. A. UrechiaJ Presședintele Lige. Am anunțat la timp că d. Urechiă a fost intervievat de ziarista maghiară d-na Hedvige de Popovicî. Din răspunsurile date de d. Urechiă, se pot vedea și întrebările ce i s’au pus. Iată scrisoarea d-lui președinte al Ligei : Doamna, Strămoșii noștri, Dacii, erau siguri că vor câștiga orice cauză pledată de femeile lor. Foarte abili confrații mei jurnaliști unguri cari v’au trimis la noi să pledați, ca iscusit diplomat, în favoarea cauzelor, ce el le cred că sunt cele bune și cele drepte ! — Dar ce doriți să știți de la mine, scumpă d-nă? La această întrebare d-ta îmi adresezi un mic cestionar. Cu plăcere răspund la cele 4 puncte de întrebare din plăcuta voastră misivă. Me întrebați : 1) Care este opiniunea mea asupra atitudinei presei ungurești cu privință la România în conflictul româno-bulgar ? Mărturisesc bucuros, că prima mea impresiune, ca și acea a tuturor românilor, a fost excelentă, la lectura articolelor sperate în «Egyetértés». Pester Lloyd și el a debutat pe aceeași notă ca ziarul din urma, dar mai la urmă a trecut în partea neamiculul. Ce să spun despre «Budapesti Hírlap» și despre «Pesti Napló», care ne sunt contrarii numai pe simpla rațiune, că dacă România ar dobândi un succes diplomatic, dînsa ar deveni «intraitabie» vis-a-vis de Ungaria ! Dar încă jurnalele cari afirmă că o Bulgarie atot-putiale e preferabilă pentru Ungaria, la o Românie respectată de lumea stivă ! Putem noi, în adevăr, scumpă al Abasmdrice, se fim foarte mulțumiți la citirea unor asemenea afirmalmul ? Cum ? O Bulgarie, creatură docilă a Rusiei, este idealul politic al unor ziare ungurești ? Poate se mai mare aberațiune ? Bulgaria, adică lumea slavă, aliată sinceră a regatului maghiar? ! Opiniunea mea este cu totul contrară opinăm» din ultimele zile a mai mult decât un ziar din frumoasa voastră țară. Prea recunoscător lui (Egyetértési), care continuă de a fi amical pentru România, eu regret linia de conduită politică a ziarelor cari, la toată ocasiunea, nu văd decât fantoma daco-romănismului și cari pentru a se apăra de acesta, pierd noțiunea realităței... Binevpește, scumpă doamnă, a le spune, că este bine să ’și amintească preceptul latin : «si fortuna jurat, caveto folii». Momentul actual surîde națiune maghiare, dar să nu prea piardă din vedere viitorul... «caveto mergi!»♦ * ¥ A doua cestiune care ’m î adresați, scumpă doamnă, este aceasta : «Gâ cugetă românii despre situațiunea actuală politică a Ungariei și a României ?» — Ceea ce pururea am cugetat , că Ungaria n’ar putea avea mai buni amici decât pe românii din România, că țara mea este aliatul natural, obligatoriu al Ungariei, și nice-versa. Două insule eteroetnice în mijlocul Oceanului slavo-german, Ungaria și România nu vor supraviețui la cataclismul oriental, decât dacă dînsele vor fi aliate sincere, de nu și mai bine țări federale. Dar pentru a ajunge la realizarea acestui ideal politic, să începem prin a înlătura ori ce spirit stricit, orice șovinism incapabil de a concepe altmintrerea mărirea și viitorul Ungariei, decât privind-o prin prisma maghiarizațiune a tuturor popoarelor constituind regatul Sf. Ștefan, ori, dacă aceasta ne place mai mult, să începem și unii și alții a lucra cu sinceritate ca să găsim «modus vivendi» al popoarelor, cari nu doresc mai bine le cât a fi supuși fideli unguri, chiar cari vor să’șî conserve «buelelor romăne sau saxone.» Așa, doamnă Ambassadrice,care vii la noi cu ramura de oliv în frumoasa d-tale mână, așa, guvernul unguresc să nu mai plece urechia sa la vorbele stupide ale celor care ved în expresiunea simpatiei noastre — prea naturală — pentru frații noștri din Ungaria, — o manifestațiune daco-romanistă ; spuneți că România n’ar câștiga nimica din faptul unei Daco-Românii, căci nu prin adăogirea a 3 mii. de Români, țara aceasta poate ași asigura viitorul seu foarte amenințat de lumea slavă, dar cu mult mai bine dând o mână amicală și devotată poporului maghiar. De ce nu ne întind scumpii noștri vecini acea mână amicală ? Ah ! Dar iaca așa ! acea mână este val! ocupată să stringă de gât pe frații noștri și atâtea alte popoare încă... Dar atunci în ce parte este eroarea politica ? Ași înțelege resistența guvernului unguresc de a acorda supușilor săi români drepturile naturale ce din șiî reclamă: acela de a și conserva limba, individualitatea lor etnică, dacă experiența altor țări ar legitima asemenea resistență. Dar vedeți Elveția : se afla acolo nu mai puțin de 4 limbi și pe atâtea naționalități. Apoi aceasta împedicat a vre-o dată unitatea de Stat a Elveției ? Și francesul și germanul și italianul și românezul, din cauză că și-au păstrat limba și individualitatea proprie, încetat-au un singur moment de a-și zice cu mândrie: je suis suisse, ich bin schweitzer, io sono suizze.ro, etc ? Se zice, doamnă, că ce vrea femeia vrea și D-zeu. Aicie, doamnă, în locul Cultur-Egyletului iute o asociațiune de femei maghiare și române, care să oblige bărbații celor două popoare a-și da mâna, a se stima, a se iubi .. Obligați pe cei mai tari, pe maghiari, să schimbe sistema politică actuală și fiți sigură, că femeea română, puternica voastră aliată, vă va da cu brațele legate de legăturile inimei și ale rațiunei, pe bărbații neamului lor. Și iacă, de vă convine, răspunsul meu și la a treia cestiune a d voastră, cestiune ce nu o pot despărți de a doua. Mă întrebați în adevăr «prin nemijloc se va putea parveni să se nască între cele două națiuni o amiciție francă, căci unirea face puterea ?» Mijloacele sunt toate aflate și indicate. La lucru dar !... * * ¥ Trec la ultima cestiune, a patra : «deoarece, zici d-la, eu cunosc bine oamenii politici ai Ungariei, me întrebi, care este opiniunea mea asupra acestor bărbați ?» — Am cea mai mare stimă pentru bărbații voștri politici și sunt sigur că dacă evreii n’ar fi fost prea mult stăpânițn Budapesta, urîciosul șovinism n’ar fi adus niciodată discordia între popoare cari au tot interesul de a trăi ca buni frați... Am avut onoarea să cunosc pe marele vostru scriitor Jókay și pe marele politician, viitorul președinte de consiliu d. conte Apponyi și pre atâția alții. Aici ziua în care acești bărbați superiori vor isgoni din imaginațiunea lor acel canchemar, care se chiamă «Stat unitar maghiar, va fi ziua în care soarta celor două națiuni maghiară, și română, va fi pe totdeauna fixată, asigurată. Lucrează, scumpă Doamnă, ce să faci să vină acea zi și D-zeu va bine-cuvînta națiunea voastră și românii de dincoace și de dincolo de Carpați ne vor bine-cuvînta și el cum te bine-cuvintez eu însum', ca vechiu brahman, cum m’au făcut cei 65 ani de viață și de muncă. V. A. Urechiă dovezi de nenorocirea lui, dar totuși fericirea sau cel puțin pacea conjugală va dispare. Inchipuiți-vă șiretlicurile pe cari le va pune în practică spre a fi sigur de ceea ce bănuește și viața de iad pe care î-o va face îndoiala, care e mai teribilă decât nenorocirea declarată. Eu cred că gelozia e unul din defectele cele mai mari, ba chiar voifi spune ceva mai mult, unul din viciile cele mai teribile ale femeei și ale bărbatului, mai ales dacă acest bărbat și această femei sunt uniți prin căsătorie. Deci să nu aveți de loc gelozie, să căutați a învinge pe rlomnn tinerilor paIai ------- — - -1 V* veți vedea cum fericirea va va surîde întotdeauna. Orice frumoasă pace, ce seninătate, ce amor credincios și imens aduce stima reciprocă și încrederea reciprocă ! —— — -----♦«» ■ [UNK] [UNK]. Zîna. CRONICI FEIEMI1E GELOZIA Scumpele mele cititoare îmi vor acorda cel puțin favoarea de a recunoaște că eu am stat până acum departe de plicticoasele definiții. Dar aci se prezintă cazul când sunt nevoită de a face una. Gelozia e deci definită : acea pasiune prin care persoana care e chinuită de ea se teme de a fii privată de a se bucura de ceva ce-i place foarte mult. Filosofii, cari știu totul, continuă apoi astfel : Această pasiune, adesea, se manifestă numai în aspect ridicol, căci gelosului nu i-e rușine de a face prostii de cari o persoană cu mintea sănătoasă și cu inima liniștită ar ieși foarte mult. Bărbatul aude șoptindu-se ceva pe contul soliei sale. Dacă el e un adevărat gentilom se face că nu pricepe, ba chiar că nu a auzit nimic, dar totuși e grozav de atins în adăncul inimei lui de om onest. Deși iubește nevasta, suferința pe care o resimte la acele revelațiuni, ajunge a fi ceva spasmodic, și alunei fără să raționeze, fără să cugete dacă faptul e adevărat sau nu, fără ca amorul lui să’l facă să aibă puțină stimă de acea nenorocită, ajunge aproape întotdeauna la acele excese de cari se ved aproape în fiecare zi în cronicele sângeroase. Dacă nu’șî iubește nevasta, amorul propriu rănit, ridicolul la care ea '1 expune, dezonoarea care ’l înspăimântă, îl face să simtă tot așa de teribil suferința acelei grave ofense. Va fi mai calm in acest caz , va disimula lucrul spre a avea alegerea președintelui Statelor Unite Bryan, adversarul lui Mac Kinley pentru demnitatea de președinte al Statelor Unite, a părăsit. Sâmbătă Nebraska spre a se duce să dea un ultim asalt la Chicago, și guvernatorul Roosevelt, străbate ultima oară districtele democrate spre a încerca să se ralieze la republicani. Munca comitetelor centrale e de speriat. Actualmente se află 7000 de oratori republicani, cari pronunță 7000 discursuri în fiecare noapte. Afară de aceasta, alegătorii americani nevorbind toți englezește, mai există și un oarecare număr de oratori germani, italieni, evrei, polonez, olandezi și suedezi, care țin discursuri alegătorilor acestor diferite naționalități în limba lor maternă. Comitetul central republican a lansat 125 milioane de broșuri scrise în o mulțime de limbi. S-au angajat trenuri speciale de marfă spre a transporta toate baloturile de afișe, de proclamații și de caricaturi în provincie. Numai cheltuielile de poștă se ridică la New York, la 2000 franci pe zi. Comitetui republican are o tipografie imensă și un atelier de gravură, care de o lună lucrează și ziua și noaptea. Democrații, de câteva zile, au început să-și înmulțească amenințările. MacKinney rămâne însă liniștit în vilegiatura sa din Ohio. Acolo se duc delegațiuni din toate părțile Statelor Unite. O depeșă din Canton anunță că Sâmbătă o deputăție de fierari a făcut ca un tren special mai bine de 200 mile spre a-l saluta și a-i oferi o splendidă potcoavă în aur masiv. In 1896 aceiași delegați îî oferiseră deja același dar, și republicanii sunt convinși că potcoava va aduce norocul Mac-Kinley, acum ca și în 1896. O CUGETARE PE ZI CÂnd o tînără femee are o slăbiciune publică, toată lumea are eroarea ei în inimă și condamnarea pe buze. ■ ■ —— Ruinele podului lui Traia — Vezi ilustrația — Ieri, din greșală s’a pus ea clișeu podul de fier de peste ON, în dreptul orașului Slatina, în loc de ruinele podului lui Traian, din Turnu-Severin. Deci, dăm azi clișeul reprezentând acele ruine, și în cât privește explicația rugăm pe cititori a o vedea în numărul de ore. Generalul Brabant, sosind la East London, a deplâns dezordinele acestei divizii în timpul lipsei sale. El a adăugat că lordul Roberts a decis să procedeze cu asprime în privința asta, dar că a admis împrejurări usurătoare.* ♦ * Din Lorenzo Marquez se telegrafiază că mulți fugari boerî, cari stateau acolo de când cu capitularea de la Romanipoort, se întorc la corpurile lor. Un număr dintre ei au sosit acum câteva zile la Sabie. Un călăreț, care ducea depeșa pentru președintele Steijn, al Orangelui, a fost ucis și depeșile au fost sechestrate. _Un detașament de 40 de boerî s’a întâlnit cu un detașament de englezi. Aceștia din urmă au ucis opt boerî și pe ceîl’ațî i-au făcut prizonieri. * * * Primarul din Bloemfontein anunță că autoritățile militare au pus să se clădească mai multe cazarme pentru o garnizoană permanentă de 7000 soldați. Pe de altă parte se anunță din Pretoria că autoritățile militare au publicat o notă fixând condițiile de admitere în corpul de poliție din Transvaal, precum și regulamentul acestui corp. Cartierul său general va fi la Pretoria; în timp de pace va face poliția, și va fi unitate militară în timp de răzbevi și ori de câte ori se va proclama starea de asediu. Solda ofițerilor e stabilită între 275—1200 livre Sterlinge pe an, iar a subofițerilor și a soldaților de la 5—10 șilingi pe zi.* V * Din Durban se anunță : Lordul Roberts a sosit la Chieveley cu soția sa și cu cele două fiice ale sale, pentru a vizita mormîntul fiului său căzut în bătălia de la Colenso. înalții călători trebuiau să se întoarcă apoi d'a dreptul la Pretoria, fără să treacă prin Durban.* V * Se zice că boerii din districtul Wentersburg numără 1800 soldați, cu tunuri și că un detașament de 000 boeri se află la 4 mile de oraș. Boerii declară că ei nu se po raporta la proclamațiunile engleze. Mulți și-au luat cu dânșii in lagăre pe femeile și familiile lor.* » * Consulul general englez dî l> Lorenzo Marquez, care e năvălit de întrebări date coloniștilor englezi din Natal și Cap, dacă pot să ajungă la Transvaal pe la Delagonbai, a răspuns sfătuindu-i pe toți cu tot dinadinsul să vin mai bine la Lorenzo Marquez, deoarece nu e posibil să poată intra acum în Transvaal. • « * O depeșă din Pretoria anunță că săptămâna trecută un detașament de 500 boerî a surprins o companie de voluntari, cari adormiseră într'un tranșeu. Ofițerii englezi au fost trimiși înaintea unui consiliu de războiü. ft * * Ultimul tablou oficial al perderilor engleze în Africa de Sud cuprinde 3601 oameni uciși, răniți sau bolnavi pe luna Octombrie. Până acum 11 mii de oameni au fost uciși sau au murit de boli. ft *¹ Orașele Newcastle și Laing’s*Neek vor primi o garnizoană permanentă de 1500 oameni, din cari 500 călăreți.ft ¥ ¥ Ziarul «Eclair» anunță că consiliul comunal al Parisului se pregătește a primi pe Krüger la primărie. In curând se va propune consiliului o propunere în acest sens. Localitatea Wentersburg a fost distrusă de boerî. La apus da Kropostad se ver cete mari de lădoiul anglo-bier — Prin poștă — Acum câtva timp depeșile semnalaseră acte de brigandagiu comise de către voluntarii diviziei de cavalerie colonială Brabant la sudul Orangelui. De atunci nu se mai știa ce se făcuse cu generalul Brabant. O recentă depeșă dă explicația tăcere ce se făcuse împrejurul lui. 30 Ön foc É revolver «iu .JULLSj JlAliV PARTEA A DOUA Vii — Francisc, foarte ocupat cum este cu ancheta în privința d-ne. Gonsolin, te a neglijat foarte mult ,în timpul din urmă. Știi că nu fe de acord cu confratele său Magjtnabat care pretinde că Madelenă Sîsu e nebună Francisc e foarte Absorbit și sunt sigur că cerându-i un sfat ar fi ca și cum te-ai adresa unui surd... Generalul lăsase tonul aspru și zîmbea în vreme ce rostea ultimele cuvinte. Dînsa avu curagiul să zimbeascâ de asemenea, în vreme ce sufletul îi era cuprins de o tulburare imensă. — D-la calomniezi pe Francisc, răspunse dînsa. L’am consultat deja în această privință. — Ce zice e! ? Aprobă căsătoria ta cu Dampierre ? — Da — Ei bine, vezi? Numai tu mică, rebeli, ești încă nehotărit.— Mâine am să-mi dau hotărîrea, îți promit. — Bine, răspunse generalul, insă aceasta e ultima limită, nu e așa? Și asta în interesul teu, în interesul reputațiunei tale, scumpa mea copilă. Căci, să me crezi că nu din capricin te silesc să te hotărești odată la un fel. O sărută pe frunte și o lăsă singură, galbenă și gânditoare. îndată după plecarea lui, Suzana se duse și bătu la ușa cabinetului fratelui seu. Francisc, stând la biuroul său, cu coatele între mune, era căzut pe gânduri adânci. Sgomotul ce făcu Suzana intrând și închizând așa nu'î deșteptă de loc atenția. Trebui ca dînsa să-i bată pe umor zicându-i: — Frate, frate... Dînsul sări de-odată în picioare, cu un fel de spaimă, și se întoarse. . Recunoscând pe sora sa, îl apucă mâinile, le reuni intr’ale sale, i le sărută și murmură . — M’aî deșteptal dintr’un vis oribil. Ce dorești, drăguță? — Tatăl nostru vrea să mĕ hotărăsc până mâne dacă vreau sau nu vreau să fiu nevasta d-lul Dampierre. De altă parte, recunosc și eu că nu pot să întârziu mai mult fară primejdie pentru reputațiunea mea. Am venit dlar la tine, știi bine că eu nu mai am voință. Voința mea este a ta. Ce trebue sa răspund tatălui nostru ? Ce trebue să răspund magistratului ? _ — Ah! murmură Francisc cu desperare, desnodământul se apropie, sacrificiul începe. O să mă evii tu vr'o dată, scumpă Suzano ? — Te ert de rușinea ce ar cădea asupra mea dacă crima ta ar fi descoperită; stă în puterea mea sa-ți dau această eroare, însă nu pot să uit această comedie pe care o joc din ordinal mer și la care m’a condamnat voința ta; sacrificiul vieței mele și al fericirei mele îl fac pentru tatăl meu iar nu pentru tine. — Ești în dreptul meu, zise dînsul plecând capul. Urmă o tăcere penibilă. — Așadar, zise Francisc, tu nu-l iubești? Nu îndrăznea să numească pe d. Dampierre. Părea încă sub imperiul visului său și se înfiora din cap în tălpi. Suzana stelea la îndoială cu răspunsul. Francisc urmă : — 11 iubești ? Acum îl cunoști, l’a apreciat... Am văzut ce patimă are pentru tine. Citește acum in sufletul tău... » Suzana începu să plângă. — Așadar nu-l iubești... Teai încercat să-l iubești și n’ai isbutit. Nu e așa ? Asta vrei să’mî spui și nu poți?... Tinăra fata plângea mereu și murmura . — D-zeule ? Cât sufăr, cât sunt de nenorocită! — Ascultă, zise Francisc, dacă aș putea sa aștepți încă, să întârzii cu câteva zile hotărîrea ta, am fi scăpați; atunci eu voiu fi scăpat de cea mai mare dintre primejdiile cari mă amenința și țî-aș înapoia libertatea. — Cum ? — Uite, peste câteva zile se va întâmpla una din două, ori că d-na Gonsolin va scăpa de torturile lui Magnabat, și va putea să aștepte în siguranță rezultatul anchetei și verdictul tribunalului, ori că Magnabat va continua cu mijloacele lui de tonuri și în cazul acesta Madelena va evada cu ajutorul meu. — Dar dacă va fi prinsă? Dar dacă se va afla că ai fost înțeles cu dari ? — Asta ar fi o primejdie foarte neînsemnată pe lângă cea de acum. D-na Gonsolin slăbită cum este n’ar putea să reziste la arsurile ferului roș, la cauterizați! și la tortura cu moxa. Prin urmare nu pot să stau la îndoială. — Dar Toma Shoii ? — Tăetorul de lemne n’a spus nimic până azi. Dînsul me cunoaște. Madelena mi-a mărturisit tot; dînsul știa că ea ’mi este am.mta... Trebue să fi fost de față la omor, însă n’o să spună nimic... — De ce ? Ești sigur ? — Da. Din aceleași motive pentru cari a tăcut până acum va tăcea și d’aci înainte. — Și cari sunt aceste motive? — Iubește și dînsul pe d-na Gonsolin. Nu poate s’o sacrifice, pentru că știe că dacă m’ar denunța pe mine ar perde-o și pe dînsa. — Dar dacă va fi condamnat?... — N’o să fie, dacă Madelena va fi declarată de Magnabat ca adevărat nebună, pentru că justiția nu va avea destule dovezi. De altă parte, dacă d-na Gonsolin fuge, va arăta prin scrisoare vinovăția ei, fără să mă compromită pe mine și Toma Shoir tot nu va fi condamnat. — Dar dacă d-na Gogsolin nu va putea să fugă și Tomi Shoir va fi condamnat în locul teu? — Ei bine, pentru cazul acesta îmi cunoști hotărîrea. Nu de frica morței m’ascund eu, ci ca să scap pe Madelena și să cruț pe tatăl meu de niște bătrânețe groaznice. Insă nu voi fi lăsa pe Toma Shoi să fie condamnat. Voiu înștiința parchetul și voiu muri fără ca lumea să-mi cunoască crima. «Precum vezi, nu ne trebuesc decât câteva zile de așteptare. Poți tu să te împotrivești încă la voința tatălui nostru ? Suzana se gândi mult apoi zise cu hotărîre : — Nu, nu mai aștept ! — Gero să faci dar ? — Voi spue mâne tatălui nostru că m’am întâlnit cu judecătorul de instrucție și că primesc să me căsătoresc cu dinsul. — Sărmana mea soră ?... — Nu mă plânge pe mine. Gândește-te la tine , gândește-te mai cu samă la tată nostru... — Până la nunta ta au să se petreacă poate multe fapte cari vor împedica-o, cari vor opri sacrificiul meu... — Din momentul când îmi voiu spune hotărîrea, nimic în lume nu mă va face sau mi-o schimb. — Eu îți sdrobesc inima, sărmană copilă. Dînsa murmură foarte încet : — Cine știe. Poate că n’o să fie așa de mare minciună ceea ce o să spun tatălui meu. — Ce vorbești tu ? — Nu știu ce se petrece în mine, însă mi se pare că sentimentul acesta pe care am început să-l am pentru judecătorul de instrucție trebue să fie amor. și înțeleg după tulburarea ce mă cuprinde când dînsul îmi vorbește cu glasul lui blând, după roșeața ce mi se urcă pe iurie când dînsul mă silește să-i răspund. — Dar atunci... — înțeleg ce gândești; crezi că în cazul acesta nu mai e de stal la îndoială și că măritișul meu nu mai e un sacrificiu. Se opri un moment, date din cap apoi urmă : — Dacă crima ta se descopere, nu pricepi ce bârnele o să aibă bărbatul meu ? N’o să ghicească dînsul această intrigă rușinoasă ale cărei fire l’au înconjurat din prima zi ? Ce va crede dînsul atunci de amorul meu, de asigurările mele de dragoste și nu va avea oare dreptul să me respingă, să mă acuze de minciună, de perfidie ? Sunt mai nenorocită încă din causă că ’l iubesc și me așteaptă o crudă încercare. Plecă din cabinetul lui Francisc și se întoarse în camera sa, cu ochii plânși. Emoțiunile astea o ucideau. A doua zi nu e și din odaia sa ; avea friguri și stătu în pat. Fratele său se instala la căpătâiul ei și n’o părăsi nici o secundă. Suzana fu bolnavă vr’o opt zile, apoi tinereța el birui boala. Frigurile scăzură. Tînăra fată putu să se scoale. Tatăl său, care fusese foarte îngrijat de această boală, fără cauză fizică bine determinată, se păzi de a-î aminti de promisiunea ce făcuse ca să se pronunțe în privința d-lux Dampierre. In cursul acestei indisposiții a tinerei fete, judecătorul fusese și el foarte îngrijat și venise în toate zilele să ia informații. Când dînsa fu mai bine și de prima dată când judecătorul o revezu, dînsa îl primi cu adorabilul seu zîmbet copilăresc și întinse amândouă mantle : — N’am fost îngrijat ? (Va urma)