Universul, ianuarie 1903 (Anul 21, nr. 1-29)

1903-01-15 / nr. 13

i­nf Patriarhul armean Ormanian. — (Vezi explicația) Calendar pe anul 1903 Ortodox Marți, 14 Ianuarie.— Cuv. Pâr. uciși. Catolic Marți, 27 Ianuarie.—Jean Chrys Soarele răsare 7.42 ; apune 5.14 București, 14 Ianuarie. ceară considerabile contraban­de cari absorb a patra parte a veniturilor, apoi în comu­nele rurale, unde nu sunt ba­riere și gardiști, cu distanța între cămune până la 10 kilo­metri, și unde fie­care îngră­ditură țărânească poate fi o înlesnire de contrabandă, nici pentru jumătate din artico­lele de consum deja impuse nu se poate adăugi că în unele localități agenți necinstiți îm­part taxele cu debitanții din sate, în dauna veniturilor co­munale. «Un alt avantaj este liber­tatea traficului și chiar a in­dividului, care cu sistemul ac­tual este împiedecată la fie­care pas. «Deci proiectul de lege este din toate punctele de vedere preferat actualului sistem». Păreri asupra re­formei accizelor Continuăm a spicui din co­respondența noastră diferitele păreri ce ni se comunică asu­pra reformei accizelor. Un abonat din Bacău ne trimite o lungă scrisoare în care combate părerea­­ co­merciantului rural publicată în numărul de la 9 curent a ziarului nostru. «Nu toți pot locui la oraș, după cum nu toți pot locui la țară. Ce ar fi dacă toți lo­cuitorii din orașe am striga că voim să stăm la București, ca să beneficiem de tot ce are Capitala ? Sau mai bine, dacă am cere ca în fie­care oraș să ni se construiască câte Un palat de justiție, o Curte de compturi, o Casă de depuneri,­ o Curte de casație, o Univer­sitate, vre­un palat regal sau­ princiar ? «Ar fi posibil așa ceva?To­tuși și cetățeanul din Bacău­ ca și cel din București va plăti același acciz. Atunci de ce ar fi diferență între cetă­țeanul din comuna rurală; și cel din comuna urbană ? «Cu unificarea taxelor de ac­ciz, într'adevăr se îngreuiază puțin comunele rurale față de cele urbane, dat fiind mai cu seamă că poporațiunea ru­rală în general este mai să­racă de­cât poporațiunea ur­bană, dar legiuitorul, după cât am citit, în proiectul seu scoate de sub ori­ce fel de taxă de acciz articolele de pri­mă necesitate ale săteanului. Așa fiind, este drept să plăteas­că la fel cu restul poporațiu­­nei, căci cine-șî permite luxul a bea vin, cafea, ceai, etc. a­­­poi ori la țară in mirosul îm­bătător al florilor, la cânte­­cele păsărilor, în aerul sănă­tos și plin de viață, ori la o­raș în sgomotul trăsurilor, în aerul cafenelelor, este același lucru și prin urmare pot să plătească­ la fel. Destul că ru­ralii au­ fost până acum favo­rizați , drept este să fim toți egali, dat fiind mai cu seamă­ că toate contribuțiunile aceste vor fi întrebuințate cu folos și se va înlătura actuala stare de lucruri, care este deplora­bilă». Pasagin­e de mal la vale, le extragem dintr'o scrisoare din Iași a d-lui căpitan C. Palade, fost sub-prefect, fost ajutor de primar urban. După ce a­­mintește că nu se poate ca o lege de interes general să nu lovească unele mici interese private, d. căpitan C. Palade zice : «Unificarea taxelor are a­­vantagiul, pe lângă sporirea veniturilor comunale, a da și un mare avînt comerțului o­­rașelor de provincie. Unifi­­cându-se taxele, vor dispare contrabandele și concurența nereală, plus câștigul perso­nalului de pază. «Locuitorii rurali de toate categoriile își desfac produ­sele agricole și derivatele lor în orașe, fără a lăsa în oraș nimic în schimb din banii în­casați de la orășeni. Când știți­ că peste barierele orașelor gă­sesc marfă cu 20—50 la sută mai eftin de­cât în oraș, din cauză că în comunele rurale unele articole nu sunt impuse, de loc iar altele prea puțin. «Un exemplu. Orașul Iași este concurat nu numai de comunele rurale, ci și de vreo zece orășele comune rurale ce are jud. Iași, unde se găsesc comercianți angrosiști și de­­tailiști cu magaziile mult mai bogat asortate ca cele mai principale din centrul orașu­lui de reședință, pentru re­zonul că în "comunele rurale" cele mai multe din articole sunt scutite sau prea puțin impuse. Așa , zahărul se vinde în oraș 1 leii 20 b. L­ gr., iar peste, barieră 95 b. kgr.; ga­zul în oraș 10 — 45 b. litrul, peste barieră 20 până la 22 b.; și cam în așa proporție cu toate articolele impuse în oraș: «Drept este ca locuitorii ru­rali numai să-și desfacă pro­dusele în oraș?, fără a lăsa nimic orașelor din sumele în­casate, facendj cu acest sistem orașele contribuabile satelor, fără ca aceste din urmă să contribuiască la existența ce­lor din­tâia? «Prin unificarea taxelor se vor spori în același timp ve­niturile comunelor urbane și rurale, în unele localități la aproape îndouit, pentru că dacă în comunele urbane, cu toată riguroasa pază, se știe­ DIN ELVEȚIA (Corespondență particulară a „Universului") Geneva. 9 ianuarie. PLECAREA PRINCIPESEI DE SAXONIA ȘI A LUI GIRON LA­MENTON Principesa de Saxonia împre­ună cu Giron au părăsit Geneva Sâmbătă seara pentru a se duce la Menton unde au reținut un apartament în hotelul «des An­glais». Până în ultimul moment nici un jurnalist n’a putut afla deci­zia luată de principesă, și nu­meroși reporteri ce așteptau Sâm­bătă seara în biuroul hotelului au remas surprinși când li s’a anunțat că principesa și Giron sunt deja în trenul expres ce duce spre Marsilia. Tinera pereche amoroasă s’a coborît din hotel pe o scară de serviciu ce dă în dosul clădire­ și prin străzi lăturalnice au făcut drumul până la gară pe jos. Giron ținea umbrela deschisă pentru a apăra de ploae pe prin­cipesă. Până la gară s’au strecurat fără a fi cunoscuți de nimeni, afară de comisarul de serviciu care era la intrarea gării. Toate preparativele de plecare au fost făcute în secret, de ase­menea cel mai mare secret a fost ținut și asupra noului lor domi­ciliu, principesa dorind a fi liniș­tită și a scăpa de numeroasele vizite ale reporterilor. Eminentul avocat al principe­sei, d. Lachenal, a făcut ori unui confrate următoarele declarații interesante, asupra mersului pro­cesului dintre principesă și prin­cipele de Saxonia: «Pretențiile d-lui Körner, re­­prezintantul prințului de Saxo­nia, sunt exagerate. Suma de­­ 30 mii mărci­ea rentă anuală principesei Luisa, de S­axonia,­ propusă de soțul seu, mi se pare insuficientă». «In fine restricțiunile ce Cur­tea regală de Saxonia voește să impună principesei sunt impo­sibil de acceptată. Deci ședințele ce au avut loc aci la Geneva, între avocații Zeh­­me și Lachenal, din partea prin­­­ci­pese­ și Körner din partea prin­țului, n’au ajuns la nici un re­zultat­ satisfăcător.­­Totul va de­pinde de Curtea instituită de re­gele George la Dresda și che­mată a judeca acest proces unic in felul lui. Un lucru însă e sigur : că a­­vocații principesei vor pleda ad­miterea divorțului, pe când avo­cații prințului vor susține numai separarea de corp și de bunuri. 1 R ©>­i :* TA.....’ chci't E interesant de remarcat im­presia ce a produs principesa de Saxonia asupra proprietarului ho­telului d’Angletecre, d. Reichert, care mi-a declarat în una din numeroasele convorbiri ce am avut în timpul din urmă cu el, că de când ține marele său ho­tel, nu a avut ocazia să cunoască o figură de femee mai plăcută și care să inspire mai mult respect ca «madame la princesse», cum o numesc funcționarii hotelului. — «Una din acele tari figuri de femei care știu sa se impună și să placă in același timp, și de o inteligență uimitoare. Am avut ocazia si vorbesc de mai multe ori cu dinsa și ve pot măr­turisi că nu sunt în stare să în­țeleg cum de a făcut femeea a­­ceasta un asemenea act». «Pentru a’șî părăsi soțul și mai ales 5 copilași pe cari Îi iu­bește foarte mult, a trebuit sau să’șî piardă mintea, să nu mai știe ce face, sau că cei ce o în­conjurau i-au transformat viața într’un infern de nesuportat. «Pe masa din camera ei tot timpul cât­ a stat aci erau înși­rate cele cinci fotografii ale co­piilor și adese­ori ochii ei erau încă umezi când eșea la plim­bare. «Nu, d-le 1 femeia aceasta e mai superioară de­cât ve puteți închipui și fapta ei n’a fost un act de nebunie, ci unul de acele acte la cari nu fatalismul, ci ne­chibzuitele exigențe sociale ne împing câte­odată. Și simpaticul proprietar con­tinuă să’mi istorisească scena plecărei principesei: cum prin­cipesa, înainte de a părăsi hote­lul, i-a oferit ca suvenir o admi­rabilă bijuterie. — Ultimele ei cuvinte când a părăsit hotelul au fost acestea: «Vă zic nu adio, d-le Reichert, ci la revedere, căci vom reveni la Geneva». O SERIE DE CRIME MONS­TRUOASE Parchetul din Constanța (în Elveția) se ocupă de cât­va timp de o afacere scabroasă. Un fer­mier, Moosbrugger, a fost desco­perit omorînd un copil abia păs­cut, copil eșit din relațiile lui cu o fată numită Balbina Slaug ce se găsește în serviciul său. Or din declarația fetei rezultă că a­­cest copil e a șeasea victimă a paricidului. Populația aflând despre decla­rațiile fetei, care a mărturisit că a avut șease copii cu Moosbrug­ger și că toți acești copii au fost omorîți de tatăl lor, s’a îndrep­tat către închisoarea din Cons­tanța, în care e deținut crimina­lul, voind să-l sfișie. O companie de soldați ce pă­zea închisoarea a fost nevoită să șarjeze mulțimea înfuriată. _____________Gali. Primisem într’adever știrea că niște importante proviziuni se aflau îngrămădite la comisariatul din Kroonstad și că nu avea de­cât prea puține trupe spre a -l protegia. Am crezut nemerit de a amâna planul meu ; căci, îmi spuneam, trupele engleze care ne-au făcut să ne dăm înapoi la Roodepoort, au trebuit să se di­­rijeze spre Kroonstad, atât spre a ne uni, cât și spre a apără a­­provizionarea lor. Am bifurcat deci spre Wan­­derhevel unde se afla verdeor­­netul de Vos cu prizonierii noș­tri de războiu. Prevederile mele fură realizate, forțele engleze se îndreptaseră spre Kroonstad, la 34 mile de Roodepoort. De la Wanderhevel am ple­cat la Vaalbmk, unde am ră­­mas până a doua zi seara, 13 Iunie. Nu ne simțeam de­loc în siguranță, căci eram convins că lordul Kitchener,negăsindu-ne la Kroonstad, va veni să ne caute acolo unde ne aflam, adică la Vest de drumul de fer. Am priceput pe de altă parte necesitatea de a se deplasa spre a distruge linia în mai multe locuri. Era singura de care se putea servi lordul Roberts pen­tru transportul colosalelor canti­tăți de mărfuri care ’I erau ne­cesare , căci drumurile de fer al Natalului și Delagoa Bay erau însă în mâinile noastre. Trebuia deci, cu ori­ce preț, să tai co­municația englezilor. In acest scop am traversat calea ferată lângă Leunspruit, la Nordul po­dului de la Rhenosterrivier care fusese construit de englezi, și am hotărît de a ataca garni­zoanele, care fuseseră ocupate de noul pod de la Rhenosterrivier și Roodewal. Acest plan de luptă părea că trebue să reușească dacă ordi­nele mele ar f fost bine execu­tate. Ar fi trebuit, mai în­tei­u, să tăiem ori­ce comunicație en­glezilor, să luăm vitele cari se aflau aproape de linia ferată, să operăm după cum recomanda generalul Luis Botha în jur de Pretoria și de Johanesburg. In acest chip lordul Roberts și oa­menii săi s’ar fi găsit în cazul samarienilor din Samaria, și ar fi cunoscut pericolul de a muri de foame la Pretoria. N’a fost de loc prevederea șefului englez care i-a salvat, dar neglijența celor ai noștri. Ei nu puteau­­avea interes, fără voia lor, la tot ceea ce nu era luptă. Spre a tăia comunicațiile en­gleze, m’am concertat cu gene­ralul Froneman și i-am dat or­dinul de a trece linia de drum de fer la Nord de podul de la Rhenosterrivier, lângă acel din Leunspruit, și de a ataca a doua zi pe englezii în partea de Est. Gât despre mine, am pornit pe linia de drum de fer în­spre Vest, unde m’am ascuns cu un tun Krupp în scopul de a ataca din această parte, îndată ce vo­ți auzi focurile plecând de la Est. Lucrurile nu s’au petrecut de loc după cutti doream. Generalul Froneman a fost într’adevăr a­­tacat de englezii cari pazeau podul de drum de fer aruncat pe Leuwspruit.El a început lupta. In momentul în care lupta se da chiar pe linie, o șuerătură se auzi prin zgomotul gloanțelor. La 500 de metri, un tren înaintea ve­nind de le sud, îndată burghezii lui Froneman deschiseră asupra lui un foc așa de viu, în­cât si siliră sa se oprească. — La asalt! — comandă Fro­neman. Burghezii ezitară un moment. — La asalt! Burghezii tot ezitați. In întunerecul nopței, profitând­­ de aceste câte­va secund­e de ezitare, trenul stieră și dispăru. : ' ' ’:'r­­ ' (Va urma) CRONICI FEMEN1NE ALIMENTELE Ceea ce e mai folositor în primii ani ai copilăriei, e de a menagra sănătatea copilului, de a ne sili să’î facem a fi sânge dulce, prin alegerea alimentelor și printr’un regim de viață simplă ; e de a regula mâncările așa ca el să mănânce în­tot­dea­una la aceiași oră; să nu mănânce nimic afară de timpul mesei, căci prin asta ’și încarcă stomacul pe când di­­gestiunea nu e terminată , ca el să nu mănânce nimic care să­­ ațâțe stomacul; să nu i se ser­vească lucruri prea diferite, căci varietatea susține pofta de mân­care după ce nevoia e satisfă­cută. Mama prudentă va evita tot ceea ce ar putea încălzi sângele sau stimula prea viu stomacul copilului. Mâncărurile ardeiate­ sunt vătămătoare pentru băeți și mai ales la fete. O hrană sim­plă, iată ceea ce menține cea mai înfloritoare sănătate și acest obiceiu de sobrietate e și o Vir­tute morală. * * Cu începere de mâine voi în­cepe a publica răspunsurile pri­mite de la numeroasele mele ci­titoare cu privire la întrebarea pusă de mine că ce vrâstă crede mai nimerită pentru căsătorie. Profit de această ocazie spre a ruga pe cititoarele mele ca a­­ceste răspunsuri să fie cât se poate mai scurte și mai concise, de­oare­ce răspunsurile prea lungi îmi iau, prea mult timp, să­­j­e ‘ ,<»jișop și­ gin lipsă de spațiu, Pici "nu le pot publica. Zîna. Trei ani de războiu — de — Generalul Ch. Dewet (Urmare.—Vezi de la Nr. 330 pini la No. 11) CAP. XV Fac cunoștință cu lordul Kitchener Cum eram obligați, de a pă­răsi Koningkopfes (colinele de miere) cari, în acea zi nu me­rita­u num­ele lor, am dat ordin burghe­ilor, de A sejda înapoi în direcția de la Kronstad­­t. Patriarhul armean Ormanian — Feri ilustrația — Am anunțat la timp că la Con­­stantinopol în catedrala armeană de la Kum-Kapu, un revoluțio­nar armean anume Agop Hatohi­­kian, student în farmacie, a tras mai multe focuri de revolver a­­supra patriarhului Ormanian pe când acesta oficia cu ocazia săr­bătoarei de Crăciun. Patriarhul Ormanian a fost a­­tins la uzmerul drept și la braț fără însă ca rănile primite să-i pună viața în primejdie. Cauza care a determinat co­mitetele revoluționare armene a atenta la viața patriarhului Or­manian e că acesta se purta foarte completant cu autoritățile turcești și nu punea nici o stă­ruință pe lângă Poartă pentru a indulci câtuși de puțin soarta armenilor cari, după cum se știe, sunt pradă prigonilor și masa­crelor turcești. Comitetele revoluționare ar­mene ar dori ca patriarhul ar­mean din Constantinopol să dea dovadă de o adevărată energie și patriotism și, fără ca să se preteze uneltirilor guvernului, să aibă destul curaj pentru a cere aplicarea reformelor în Armenia, drepturi obținute de către ar­meni chiar prin tractatul din Berlin și prin urmare garantate de către Puterile semnatare. Ilustrația noastră de azi re­prezintă pe patriarhul Ormanian după o fotografie mai recentă. Dânsul e un prelat cu o cultură aleasă și a fost ales patriarh în 1896, după revoluția armeană și marile masacre cari au alar­mat întreaga lume civilizată. Carnetul meu «Tu rém­al la toate rece»... « Tu rémal la toate rece.­» — A zis marele poet, Și a zis’o cu dreptate Și ca dinsid o repet... Iar, ca probe, am în tașcă,— Tașca mea de cronicar Să ve dau la mii și sute Cântărite la... cântar... Genă mare, te petrunde Și îl simți, ca un fior. De la tălpi și pân’ la creștet Cum mai umblă ’ngrozilor... Se -’nțelege, de... receala, Amorțit și prăpădii, « Tu remâi la toate rece !...» Ca un om de simț lipsit... Un prieten se înșala In afaceri ne’ncetai Ș’apoi iar, cu Ungașală, Vrea sâ’i dai ce ’l-ai mai dat... Se ’nțelege de la sine, Că de dinsul săturat: «Tu remâi la toate rece!...» Și pe ușe-afar’ ’l-ai dat... Negustorul dă pe credit Azi și mâine, tot mereu, Iar, de plată, creditorul: —Bun­e,—zice,—D-zeu­­... Și mai cere credit iarâș, însă, tare supărat, «Tu remâi la toate rece !» Și pe ușe-afar’ ’l-ai dat... Soacra’ți face zile negre Și nopți albe ne’ncetat, Astâ-zi una, mâine alta. Nu mai e cu ea de stat... Geaba ’n urmă cu giumbușurî Umblă într’una, tot mereu, «Tu remâi la toate rece» S’o trimeți la D-zeu... • 1 % /•.. •» .. 3 ,j .. .. _ . . .v Când n’ai bani în buzunare Și te plimbi așa pe drum,­­Admiri tot ce vezi pe strade, Dar nu’ți place nici de cum... Și trecând, trecând nainte. Ca un «grof» fără habar, «Tu râmai la toate rece» Băgând mâna ’n buzunar. Marion. Desmemb­rarea Austriei «Presse Associte» din Paris publică următoarea depeșă a co­respondentului său din Berlin: «Dorind să aflu ce se crede în cercurile bine informate des­pre unele articole apărute în a­­celași timp în trei ziare mari din Tali»,­ Viena și Londra și făcând lisă "să", mult ori mai puțin apropiat, cu­cerirea provinciilor ger­mane, ale Austriei de că­tre Germania și, prin ur­mare, disolvarea de ne­in­lăturat a monarhiei a­­ustro-ungare, am întrebat un personagiu oficial în măsură de a-mi răspunde in deplină cunoș­tință de cauză. Și iată un rezumat fidel al spu­selor acelei persoane : Dacă, în actualele condiții po­litice ale Europei—condiții cari în loc de a fi vremelnice, au din po­trivă un caracter de netăgăduită permanență — s’ar găsi în Ger­mania un bărbat de Stat cu a­­tât de puțin bun simț, atât­­ de mărginit la minte în­cât să fi putut concepe îndrăznețul plan de a cuceri Austria germană , ceea ce ar avea într’adever ca urmare neapărată desagregarea monarhiei casei de Habsburg— cî bine acel om ar trebui să fie închis ca atins de nebunia cea mai primejdioasă, și aceasta în numele interesului public, adică în numele siguranței imperiului german.» O CUGETARE PE ZI Națiunile nu-șî împrumută re­ciproc de­cât ce e reu : maimu­țele nu imitează de­cât strâmbă­turile. Memoriile lui Kraegsr (Urmare.—Vezi de la No. 335 până la No. 11). CAP. VI Președintele Bü­rgers Președintele Bürgers era un bărbat cu minte ageră și cu mare talent. El încercă să facă mici îmbunătățiri, cât se poate mai în grabă, dar planurile sale refor­­matorice și credințele sale libe­rale pe terenul religios îi făcură mulți dușmani. Cauza insă pentru care-șî perdu aproape toată influența și fu fă­cut aproape imposibil la majori­tatea burghezilor, fu nenorocitul resboiu cu Sek­ukun­ din anul 1876. Acest războiu a fost provocat prin aceea că unul dintre vice­­căpitanii lui Sekukunis confiscă vitele­ unui burghez, căruia gu­vernul ii dădu în arendă o fermă în apropierea orașului lui Seku­­kuni și când guvernul trimise acestuia o solie, dădu un res­­puns brutal,­­și adună trupele și amenință districtul Lydenburg. Republica fu deci silită sâ in­sufle respect lui Sekukuni. Pre­ședintele Bürgers vor să înso­țească trupele burghezilor. A­­ceasta nu-i păru bine lui Krue­ger, de­oare­ce el, în calitate de comandant general, privea ca o datorie a sa de a conduce această expediție. El refuză în sfirșit ca să mear­gă, dacă Bürgers persista în ho­­tărîrea sa. Când Bürgers îl în­treba despre motivele refuzului său, Krueger răspunse : — Dacă mergi și d-U nu pot avea comanda, căci pe când d-ta vei țipe seara adunări vesele, iar Dumineca vei da serate dansante, atunci dușmanul me va împușca în dosul zidurilor, căci bine­cu­­vântarea lui D-zeu nu poate să planeze de­ asupra noastră. Burgers respunsa că Krueger poate să interzică ca comandant general ceea ce nu i se pare bun. Krueger response : — Crezi d-ta că burghezii vor asculta de interzicerea mea, când d-ta, președinte,­ vei da exem­ple ? După aceea Bürgers fi întrebă că pe cine să-l ia ca general, Krueger îi recomandă pe Nico­­laas Smit care deveni mai târziu v­ice-președinte al republicei sud -­âfr’icane și pe fostul președinte Pretorius. Bürgers consimți și plecă apoi cu două puternice comandosuri în contra lui Sekukuni. Mai înainte însă de a l fi ajuns pe acesta, fu atacat unul dintre vice-căpitanii iesi anume Magan­, care locuia într-o regiune stân­­coasă. Comandorul reuși să a­­lunge din vizuinele și văgăunele lor pe cafei, din care cauză Bur­gers se extașiă atât de mult, în­cât­­ aclamă : Acum am Gibral­tarul în mână ! De aici plecară mai departe în contra lui Sekukum­. Dar din cauza discordiilor și din lipsă de unitate în comandă, atacul asupra acestuia nu isbuti. O parte din burghezî, sub co­­­ntra­ lui Jpobert din Pr­etpi­ja, intrase deja în poziția lui, dar t trebui să se retragă, de­oare­ce nu primi nici un ajutor și atacat din toate părțile de vre-o 4—5000 de cartți ajunsese în centrul fo­curilor. Această întâmplare, în legătură și cu alte motive, făcu să crească din ce în ce tot mai mult ne­mulțumirea și în sfirșit burghezii refuzară să se mai bată și să mai ramână acolo. Deși președintele își întrebuința tot talentul orato­ric ca să-l rețină, nu reuși și el trebui să lase comandosul ,să plece acasă lăsând însă un corp de voluntari ca sa țină în șah­ pe Sekukuni. In sfirșit acesta capitulă și plăti 1.000 de boi drept despă­gubire de războiu. (Va urma) Noul Abonament cu premii la „UNIVERSUL” Costul abonamentului Pentru 3 luni lei . . .6 » 6 » » . . . 11.50 » un an lei . . . 22.50 Premiile Cu începere de la 13 ianua­rie 1903, Universul deschide un nou abonament, cu următoa­rele premii ce se acordă gratuit abonaților prin tragere la sorți . 1) O vilă la Sinaia, (în­­tradins construită anul acesta). 2) O mie de lei în bani. 3) O pianină. 4) Un tandem pentru damă și bărbat. 5) O pereche de cercei cu lur­­coase, înconjurate cu diamante, în valoare de 500 lei. 6)­500 lei în bani. 7) O brațară, lanț de aur, cu 1 safir înconjurat de diamante, în valoare de lei 400. 8) Un briloc mare de aur cu oglindă, împodobit cu diamante, rubine, smaragde și perle, în valoare de lei 350. 9) Un ceasornic remonsoir de aur cu 2 capace, pentru bărbat. 10) Un ceasornic de aur cu 2 capace, pentru damă. 11) O mașină de cusut. 12) Un bilet, dus și întors la Veneția. 13) Un bilet, dus și întors, la Roma. 14) Un mare vas artistic lu­crat, de porțelan, pus pe o co­loană tot de porțelan, pictat. 15) Un ceas de bronz aurit, pentru masă, în valoare de 130 de lei. 16) O mare lampă de atârnat. 17) 2 candelabre de bronz aurit. 18) O oglindă de masă, de lemn­­ sculptat. Abonații pentru 3 luni primesc gratuit 2 bilete spre a concura la tragerea obiectelor de mai sus, abonații pentru 6 luni pri­mesc 5 bilete, iar abonații pentru un an 12 bilete. Toți abonații la Universal pri­mesc gratuit și almanah­ul Uni­versului pentru anul 1903 precum și Universul literar colorat pe tot timpul cât sunt abonați. Toți abonații la «Universul», mai concurează, gratuit, prin tragere la sorți, la cele 3 premii c» se acordă în Ji»-C­ire Iun». TRIBUNA MILITARĂ Un incident In ziua de Bobotează, la în­toarcerea M. S. Regelui la Pa­lat, un soldat­­ s’a plâns că este schingiuit și maltratat de ser­gentul șeü.­­. Acest fapt nu e un simplu in­­­cident,­­ asupra căruia se poate trece cu repeziciune și care se uită cu înlesnire, ca toate actele diverse înregistrate de ziare zi cu zi. Se știe că la 10 Marti, anul trecut, Augustul nostru Suveran a adresat oștirei un ordin de zi în care între altele spunea : «Disciplina este temelia arma­tei. Ea se reazim­a , pe dreptate, pe nepărtinire, pe iubire și în­credere reciprocă a superiorilor și a inferiorilor, pe arta de a porunci clar și cu chibzuință. Să se excludă dar ideea că severi­tatea aspră poate ajunge la ade­vărata disciplină». Și câte­va rînduri mai­ jos a­­daogă : «Doresc ca lovirea să dispară în fine cu desăvârșire din ar­mata Mea». Recitind aceste rîndurî și gân­­dindu mă la incidentul de acum câte­va zile, îmi vine în minte, multe și amare reflexiuni. Faptul bătăii, ci sine, e un act reprobat de toată lumea civili­zată și e de mirare că la noi a fost nevoe ca șeful armatei sa ne reamintească aceasta și să ne re­comande moravuri mai dulci. Majestatea Sa nu admite ,nu­ se poate bate un soldat cu voință, căci­­ in frasa Sa întrebuințează numai expresiunea de­­ lovire. Crede însă că, sub impulsiunea unei supărări, un șef să fie îm­pins la acest act impulsiv și re­probat d’a atinge pe un interior. Dorința expresă, a Șefului nos­tru1, mânifesta ti­ps­i­nt u­n­ ordi­n de zi,­ citit;. și co Mânînd în toate că­ SATANELLA sau MÂNA MOARTEI Mare roman isioric-sor.ial de CAROLINA INVERNIZIO 1‘ISOLOG Mâna mc artei y -. V - r Sunt sigur de asta, și în acest momenU Satanella ta sébu­­.Mi'e pifiîru că te vede/săvâr­­,ș­nd o fapta, bună, pentru­ că,te vede scăpând o copilă, care nu mai are în lume decât­­ pe noi două ca­re apere. Eu mc filtered în Lite. — Poțî, să le înccezî întru to­tul, răspunse saltimbancul cu un fel de mândrie, pentru că cu n’am trufia Iniei odaia pe nimeni și c’o sâ te. trădez te caial ee d­ U care îmi vorbești de fiica mea. In ce privește pe copila aceasta care a luat locul ei, me jur ca înainte d’a ajunge cine­va până­ la dinsa, va trebui să me Iuiein, bucăți. Buric strînse în tăcere mâna saltimbancului și a ținti asupra lui o privire de recunoștință. Insă curând își redobândi cum­pătul și coborînd vocea și mai mult, zise : :— Mi-aî’spus ca pleci peste ,o oră.? / — Da. — N’a observat­ nimeni înlo­cuirea copilei ? / — Nimeni.­­ ■ ■ — Nici femeea care e cu tine? — Femeea aceasta nu e mama sărmanei mele fetițe și știe că numai­­ eu singur vreau să ve­gh­ez ce bolnavă. — Foarte bine , o să mai in­tre cine­va In căruță in dimi­neața aceasta ? — Nu, pentru că am spus că copila doarme. — Iți aduci aminte de tot ce ți-am spus «stă-noapte ? — Le am, toate săpate aci, zise saltimbancul arătându-șî fruntea cu mâna­ î noduroasă ; poți să fii pe pace de partea asta. Pe fața obosită și palidă a lui Enric trecu o rază de bucurie. — însuși Dumnezeu te-a scos în calea mea zise dinsul, și­ îi mulțumesc, pentru că sunt sigur pa­­tu­a­ să împlinești, misiunea, ce ți-am dat. — Jur... Enric se apropia de locul unde se afla Irina și, îngenu­­chiând lângă dinsa, se apleca a­­supra blondului eu cap și i-l a­­linse cu buzele. Orî-cât de ușoară era acea să­rutare, copila deschise ochii și privirea ei cam speriată întâia* privirea de emoțiune a lui Bora. Atunci dinsa îi înlănțui gâtul cu brațele. — Îmi aduc aminte de toate, murmură dînsa cu o voce care făcu pe Enric să tresară ; d-ta n’o sa mă părăsești nici­odată; vom merge să căutăm pe omul care m­i’a lipsit de mama mea. Enrio se înfioră, aruncă o pri­vire către saltimbanc și îi văzu stând la ușa harabanei pentru ca să nu lase pe nimeni să intre. Răsuflă ușurat. —­ Eu sunt corpul și sufletul d-tale, răspunsese dinsul cu o voce slabă ca o suflare;o să’mî țin jurămîntul ce am­ făcut pe cadavrul mamei d-tale, însă d-ta trebue să me asculți întru totul. — Te voî asculta, răspunse Irina lâsându-și brațele în jos. D-ta știi că acum nu mai ești Irina. Copila fi întrerupse. — Și n’o să mai cu până în ziua când voia a răsbunat pe mama, zise dtasa cu energie. Irina a murit și eu sunt Satanella. Enric tresări, copila continuă arătând pe saltimbac. — Omul acela e acum tatăl meu, nu e așa ? — Da, și dînsul mi-a promis să te apere până voiü putea să vă ajung. — Așa­dar noi plecăm ! — Da, și d-ta trebue să fii li­niștită, să te prefaci bolnavă. Dacă cine­va s’ar apropia de d-ta și țî-ar face întrebări să nu’î răspunzi. Să nu ai încredere de­cât în omul căruia te-am­ încre­dințat , peste trei sau patru zile, cel ’teai târziu, o s’ vă ajung. — D-ta rămâi aci pentru ca să înmormântez­ pe mama și pe copila pe care ai pus-o în locul meu ? — Da, răspunse Enric. Ochii copilei se umplură de lacrimi,­ însă dinsa și le șterse repede ca mâinile. Apoi intră pe Enric s’o ia« singură și pe când dinsul se ri­dica agitat pentru a se apropia de saltimbac, Irina ’și ascunsese din nou capul sub cuvertură și cu mânile strînse pe inimă, mur­mură încet. — Mama mea, mama mea, vino aci lângă frica ta... Dă’mî ouragiu sau ia-mă cu tine. Dacă Dumnezeu e bun și drept după cum m’ai învățat să cred, o să’mî ajute să găsesc pe ucigașul teu. Ahc !­ea aveam în acea seară presimțire de o nenorocire. De ce am adormit ? Cum a fost cu putință ca un om să intre în ca­­b­ieră și să le ucidă fără ca eu să mă fi deșteptat ? Și de ce nu m’a ucis și pe mine ? Enric de­ Galmon, pe care l-am găsit lângă mine, omul acesta pe care m’ai învățat să’l iubesc, care zice că mă va apăra, e oare sincer sau minte? Dar dacă este el uciga­șul ? Mamă, mamă, luminează-me tu... Nu vezi cum se află sărmana ta Irina?... Ba nu... Irina e moartă, eu sunt Satanella. Un zîmbet de o nespusă amă­răciune trecu pe buzele copitei. Se părea că are friguri, și ardeau obrajii, îi tremura tot corpul. Insă aproape îndată slăbiciu­nea o birui și sărmana copilă is­­bucni în plâns cu capul sub cu­vertură. PARTEA INTJIîA I Era o seară caldă de iarnă la zece ani după evenimentele ce am povestit. La teatrul Nicolini se repre­zenta Luisa di Lignerol­es, o dramă de­ sens­ați­e în­ care ue fi bărbat care ’și trăda nevasta era groaznic pedepsit de remuș­­cări, de disprețul public, de ur­mările desordinelor de familie, de vederea durerei unei feme,­ oneste, de rușinea unui proces scandalos, de ideea d’a se vedea , despărțit de fiul său. Rolul eroinei era susținut de o tînără actriță care numai în patru ani de carieră teatrală a­­junsese la celebritate. In iarna­­ aceea nu se vorbia la Florența de...cât de­­ dinsa și se făceau, mii de­ comentarii asu­pra ciudatului ei nume, singurul lucru ce i se cunoștea, cu toate cercetările făcute de a i se afla viața. Se numia Satanella și adora­torii ei ziceau­ că frumuseț­a ei avea ceva fan­tastic, ceva infernal. Înaltă de statură, cu formă de statue, cu per bogat și creț. Blond, cu­ reflexuri de aur și de foc, așa zi­ la o mișcare neaștep­tată a cepului ei se părea că-i es seîntei din ochi , cu ochi foarte negri, cu perea albă c­u laptele, cu buzele foarte roșii, producea un farmec de nebiruit asupra tuturor cari o vedeau, cari se apropiau de dinsa. (Va urma).

Next