Universul, ianuarie 1904 (Anul 22, nr. 1-29)

1904-01-15 / nr. 13

SMULXXH Mo. 13­­ Mt 15 IANUARIE 1904.—^d. I Abonamentele și anunțurile te primesc la: Administrația : Strada Brezoianu. 11 București .T CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA INTREAGA­ ­ c Cavalerul Ferdinand de 51ana Licher.­(Vezi expirația) Calendar pe anul 1904 Ortodox Miercuri, 14 Ianuarie. — Părinți uciși în Sinai Catolic Miercuri, 27 Ianuarie.—loan Cri­­sostom­ Soarele răsare 7.27 ; apune 4.59 București, 14 Ianuarie 1904. Băncile populare Duminecă a fost la Focșani zi de mare sărbătoare, câci în acea zi s’a întrunit primul Congres al Băncilor sătești; la sărbătoarea aceasta s’au în­­părtășit nu numai delegații băncilor populare, nu numai Focșănenii, ci țara întreagă, cu inima și cugetul. * Cine ar fi îndrăznit să se gândească, acum câți­ va ani îndărăt, că în așa scurt timp se vor putea obține pe acest tărîm rezultate atât de însem­nate ? Desvoltarea uimitoare ce au­ luat aceste instituțiuni, e o nouă și strălucită dovadă de vitalitatea poporului român, de voința și puterea lui de a înainta pe calea civilisațiuneî. Lucrul e cu atât mai remar­cabil, cu cât faptul se produce în paturile adinei ale poporu­lui, în țărănime, și pe un tărîm pe care mulți neprieteni tăgă­duiau aptitudinile poporului nostru. Crearea băncilor popu­lare, avîntul ce­ l-aț­ luat, des mint in chipul cel mai temei­nic afirmările acelora cari sus­țineau­ și mai susțin încă cum că Românii nu sunt înzes­trați pentru lupta economică. " Dacă am rămas îndărăt pe a­­cest teren, dacă mai avem încă, mult de făcut, vina a fost a­­ împrejurărilor vitrege, iar nici de­cum a firii poporului. Și a fost o fericită inspira­ți­une de a se alege ca loc pen­tru întrunirea Congresului băncilor populare Focșanii, o­­rașul în care s’a întrupat ma­rele eveniment al Român­iniei: «Unirea Principatelor». Băn­cile populare sunt și ele un rod al unirii forțelor, cari îm­prăștiate ar fi expuse petrel, iar împreunate pot face mi­nuni. Congresul întrunit la Foc­șani e însemnat nu numai ca o manifestare strălucită a miș­cării sănătoase din sinul ță­rănimii și a gradului de des­­voltare la care a ajuns, deși chiar și acest singur titlu ar fi suficient spre a l legitima. Marea adunare a delegați­lor Băncilor populare a avut efectul practic de a fi o școală pentru conducătorii acestor in­­stituțiuni, deslușindu-l asu­pra unui număr de chestiuni relative la bunul mers al băn­cilor. In afară de aceasta, s’a a­­rătat în congres întinsul și rodnicul cîmp de activitate ce se deschide înaintea băncilor sătești. Agricultura țărănească su­feră de multe lipsuri, cari prin mijlocirea băncilor pot fi îm­plinite treptat. Cu sprijinul lor se pot înființa tovărășii pentru cumpărarea mașinelor agricole și a semințelor, cum sunt în alte țări mai înain­tate în această privință; se poate înlesni desfacerea­ pro­duselor țărănești ; se pot in­troduce la sate industrii agri­cole cum­ ar fi un izvor de bo­găție ; se pot înființa tovă­rășii de consum ; se poate mij­loci schimbul de produse în­tre munte și vale și plasarea brațelor disponibile acolo unde s’ar simți nevoie — și atâtea altele, având ca rezultat final ridicarea țărănimii, și prin ea a țării întregi, la o stare e­­conomică înfloritoare. Delegații Băncilor populare au­ găsit în acest congres răs­plata ostenelilor ce și-au­ dat și au plecat fără îndouială îm­bărbătați și hotărî­ți a munci cu puteri înzecite în frumosul și bogatul ogor ce le stă des­chis înainte. gosund,*#­ kxparmussm Din Franța (Corespondență part- a ziarului «Universul») Paris, 10 ianuarie. Situația politicii . Primul ministru Combes a iz­butit odată mai mult să res­pingă asaltul ce-i l’au dat reac­ționarii în Cameră cu prilejul discuției asupra expulzarea aba­telui Dolsor, deputatul alsacian care venise să facă agitații cleri­cale în Franța. Majoritatea Parlamentului a arătat din nou că e cu adevărat republicană. In Pitbot își pusese speranțele întreaga reacțiune și Ribot a fost acela care a eșit micșorat din luptă, și al cărui prestigiu a fost d­efini­ti­v atins. Impresia generală e că minis­terul a eșit victorios din această ședință, fiind­că el nu putea fi răsturnat pe o chestie în care niște subalterni au făcut o gre­șeală. Intr’adevăr, totul se re­duce la un exces de zel al pre­fectului de Nancy. Armata lui Jacques , «Împăratul» Saharei, de­și spune că e însuflețit de gânduri foarte pașnice, va avea totuși armata sa. Oștirea tînărului Suveran cu­­prinde 2 batalioane : cel dintîia va fi comandat numai de Ame­ricani, cari au făcut toți parte din armata Statelor­ Unite și cari au aparținut cei mai mulți fai­mosului regiment zis «rongbri­­ders», echipat și comandat de către colonelul Roosevelt, azi președinte al republicei Statelor Unite, și care a fost așa de mult remarcat prin vitejia sa în tim­pul resboiului ispano-american. Ofițerii și sub-ofițerii celui de al 2-lea batalion vor fi aleși prin­tre foștii ofițeri englezi și mai ales ai regimentului 17 de lăn­­cieri, care are drept deviză glo­rie ori moarte, și din ofițerii ar­tileriei regale. Soldații vor fi toți arabi aleși cu multă îngrijire dintre nouai supuși ai Saharei. Ei vor călări pe cai englezi de cel mai bun soiți. Uniforma trupelor sahariene va fi aceeași cu cea adoptată de cu­­răud pentru armatele americană și engleză, plus o lance; întâiul batalion va forma garda de corp a «Majestăței Saie Im­periale, Jacques I, împăratul Sa­harei», care va fi colonelul său ; pe când al douilea batalion e menit a servi ca gardă de corp a Excelenței Sale colonelul Gou­­rand, guvernatorul general al imperiului Saharei. Artileria va cuprinde toate per­fecționările făcute în ultimul timp. Colonelul Gourand, american, a fost însărcinat să organizeze acest «corp de elită». El nu a șo­văit să declare că armata «lui» va fi cea mai frumoasă oștire din lume ! Incăcrare sângeroasit , un mort și două răniți Noaptea trecută a fost la Cher­bourg o încăerare sângeroasă, în cursul căreia un om a fost omo­­rît și două alții greu râniți. Iată faptele: Eli se făcea acolo tragerea la sorți și un grup de recruți, în­soțiți de părinți și prieteni, fă­cuseră­ un chef într’un restaurant din str. Halelor. Numărul me­senilor era de 14. Cheful s’a sfirșit la orele 3 dimineața. Ceata veselă trecea pe str. Tri­bunalelor când, în dreptul pala­tului de justiție, se întâlni cu un grup de 3 persoane, cuprinzând: două bărbați și o femee, urmați de un cățel. Recruții se apucaseră să necă­jească animalul, care începu să latre cu furie. Proprietarul câi­nelui, negustor de păsări, Bou­­lore, îl rugă să lase câinele în pace. Drept ori­ce răspuns, Bou­­lore primi de la un recrut un pumn în față. El se dădu îndă­răt și strigă agresorilor săi, ară­­tându-le un revolver. — Trag, dacă ve apropiați. Recruții, nefiind seamă de a­­ceastă amenințare, se aruncară asupra negustorului, care făcu îndată uz de arma lui. Două fo­curi răsunară și unul din agre­sori, anume Bernier, fiind atins de un glonte, căzu la pămînt mort. Al doilea glonț ajunse în coasta dreaptă pa fratele mor­tului. Departe de a se potoli, recru­ții împresurară pe Boulore și se aruncară asupra lui. Atunci el scoase un cuțit catalan, cu care se apără voinicește, lovind în grămada de asaltatori și rănind grav pe un alt recrut, anume Launay. Detunăturile de revolver atra­­seră pe agenții polițienești, cari puseră capăt înoăerărilor. Boulere a primit și el trei lo­vituri de cuțit în ceafă și cu greu s’a putut tîrî până acasă. Răniții, cari sunt lucrători d’ai arsenalului, au fost duși la spi­talul maritim, unde s’a constatat că starea lui Launay e foarte gravă. Parchetul a deschis o anchetă. Brutus, Joase. Inoptează, ceața se în­groașă. Ici și colo câte­va pete clare pe asfaltul alunecos, împre­jurul becurilor de gaz, la dreapta, la stânga, o mulțime de trăsuri, de care, de cupeuri, tramvae, automobile, în mijlocul cărora staf­ nepăsători agenții poliție­nești. Printre casele joase și ne­gre ce se înșiră la infinit, toate la fel, iată una mai mare și mai înaltă. Ea își deschide în stradă ambele ei uși mari, iar două șiruri lungi, negre, intră tăcute în acea casă cu o mișcare regulată. Aceste șiruri sunt făcute de câte­va sute de copii. Unii cu obrazul grosulii, cu haine cu­rate, par să aparție clasei mun­citoare mai cuprinse ; alții în zdrențe, palizi, cu obrazul tras, ies de­sigur din niște cocioabe din vecinătate, de­și suntem în centrul unui cartier comercial și burghez; în dosul acestor strade cu înfățișarea cuviincioasă, în dosul acestor squaruri plantate cu arbori, se ascund hanuri mur­dare și sărăcăcioase. Sunt greșiți aceia cari cred că numai în cartierul East­ End se adăpostesc foamea și viciul : la sud, la nord, în centru, mai pre­­tutindenea se află ast­fel de lo­curi blestemate represintate prin pete negre pe hărțile Londrei, pe cari le alcătuesc în ved­erea lucrărilor lor sociologii și filan­tropii. Ce vine să facă acea mulțime de copil în acea casă mare, care pare că le întinde brațele? Orele de școală sunt sfârșite, clipa ci­nei a trecut de mult. Ca să zică acolo nu hrana tru­pească, nici aceea a inteligenței propriu zise li se oferă, ci cul­tura flinței umane ce e într'înșii și pe care viața lor robită le-ar fi oferit fără de această puține pri­lejuri de a o desvolta. Să intrăm cu dînșie în casa încălzită, luminată, care strălu­cește ca un far pe acest trist ocean de ceață și de suferințe. In rîndul de jos, un salon foarte simplu, dar cu înfățișarea plăcută, reunește în acea clipă împrejurul unei sobe câți­va din­tre aceia cari își consacră așa numitului Passmore Edward Sett­lement timpul, banii și ostene­lile lor. Printre ei se află d-na Humphry Ward. Milioanele câștigate cu pana sa ’I îngădue aceste frumoase li­­beralitățî, ce se ved mai numai în țările anglo-saxone. Dar dînsa face ceva mai bun de­cât să-și dea banii , se îndeletnicește ea singură foarte de aproape cu acest așezămînt de educație populară. Dînsa ne propune sa vizităm settiement-ul, în plină activitate la acel ceas, și ne procedează intr’o sală ce dă într’un vast gim­naziu, unde s’află vr’d­oo copii, umblând după sunetul unui piano. Lungile șiruri se despart, se readună, se încrucișează , la un semn al profesoarei, toate piciorușele drepte se ridică ca unul singur,după aceia toate picio­rușele stângi, apoi fie­care copil se înarmează cu o pereche de clubs, un fel de popiei groase cari se ridică toate d’o­dată, se lasă ’n jos, ating parchetul, se ridică iar­­ și această ordine, acest ritm, această armonie de mișcări trebue să pătrundă într’un chip oare­care într’anele capete mici și să pună într’visele puțină or­dine și armonie. Așezămîntul mai cuprinde alte multe săli, despre cari voiți vor­bi mâine. Silvia. In campania anului trecut, cele mai mari îmbunătățiri s’au făcut la penitenciarele Plătărești și Vă­cărești. S’au­ nivelat de asemenea te­renurile și s’au făcut diferite șo­sele prin curțile închisorilor, dân­­du-se scurgere apelor , s'au fă­cut apoi grădini și s’au pus nu­meroase plantațiuni. Hrana și îmbrăcămintea Hrana, după cum se vede în raportul despre care vorbim, se dă în cantitate suficientă pentru îndestularea unui om, și de bună calitate. Contractele încheiate cu diferiții antreprenori se execută cu strictelă și dacă pâinea, le­gumele sau carnea nu sunt bune, se refuză primirea și se cumpără altele în comptul antreprenorilor. îmbrăcămintea, rufăria și ro­­gojinele necesare pentru așter­nut, se fac în închisori. Încălțămintea arestaților se pro­cură cu licitație publică, făcân­­du-se aprovizionări de opinci o dată pe an , iar papucii pentru femei și bolnavi, botinele pentru femei și cișmele pentru minori, se confecționează de arestați la penitenciarul Slănic. Serviciul medical Serviciul medical, la închiso­rile centrale, se face de medici angaja­ți cu vizita. Anul trecut nu s’a înregistrat nici o boală e­­pidemică în închisori, afară de cazuri cu totul izolate. La Văcărești este o infirmerie centrală, organizată ca un spi­tal, unde se aduc toți bolnavii din cele­l­alte închisori, cari au trebuință a li se face operațiune. Tot la acest penitenciar s’a în­ființat în anul 1897 un pavilion pentru condamnații alienați. A­­cest pavilion este condus de un medic special și se compune din două secțiuni : una pentru băr­bați, cu 2 celule pentru cei fu­rioși și alta pentru femei, tot cu 2 celule pentru bolnavele fu­rioase. Pentru recreațiunea lor, bol­navii au curți separate cu mici grădinițe. Pentru curățenie, fie­care bol­nav primește o baie caldă cu duși în băile sistematice alipite de a­­cest local. De enormă deosebire între tra­tamentul alienaților criminali și a nenorociților de la Mărcuța ! A­­­ceștia stau mai reț ca dobitoa­cele, în saloane lipsite de aer, fără băi sistematice, fără infir­merie, dormind unii pe paturi, iar alții sub paturi , iar cei din­tâi având tot confortul necesar, medicamentele.­­ Serviciul religios.­­Disciplina Medicamentele se lu«a înainte cu licitație publică. Farmaciștii lăsau însă un rabat așa de mare în­cât era imposibil a se face o expedițiune conștiincioasă. Pen­tru a se curma abuzul, s’a ho­­tărît ca în orașele unde sunt mai multe­­ farmacii, să nu se fie licitație, ci să se însărcineze în fie­care an un alt farmacist cu predarea medicamentelor ne­cesare. Potrivit acestei dispozițiuni, s'a procedat la tragerea la sorți a tuturor farmaciilor la prefec­turile județelor în cari sunt în­chisorile, stabilindu-se, după or­dinea eșită la sorți, rîndul fie­cărei farmacii pentru aprovizio­narea medicamentelor în cursul anului. Religiunea este un mijloc pu­ternic pentru moralizarea con­damnaților. Bazat pe acest ade­văr, d. Dianu a încredințat ser­viciul religios din închisori la preoți cad să înțeleagă misiunea ce au de îndeplinit. Tot odată s’a pictat și s’a înzestrat cu tot ce treime cele două biserici, de la închisoarea de minori de la Mislea, și de la închisoarea de muncă silnică Doftana. Disciplina arestaților e o ches­tiune din cele mai importante și de aceea s'au luat, în această pri­vință, cele mai strașnice măsuri. Rezultatele sunt satisfăcătoare, căci nu s’au mai înregistrat ca­zuri de revolte printre condam­nați, cari odinioară erau foarte dese. Intre măsurile luate este și aceea ca toți gardienii să fe nu­miți dintre foști militari cari po­sedă certificate de bună purtare și au știință de carte. Paza închisorilor centrale se face, ca și în trecut, de detașa­mente militare, în timpul zilei numai în exterior, iar în timpul nopții și în interior. La Doftana, unde clădirea e sistematică, paza în interior, chiar în timpul nopței, se face de către gardieni, care au ca armă un re­volver. Tot așa și la Văcărești, unde militarii nu fac noaptea de­cât o patrulare. Colonia agricolă de la Mislea și legea și regulamentul ge­neral al închisorilor prevăd, pen­tru casa de educațiune corecțio­­nală, ca deținuții minori să fie crescuți sub o disciplină rigu­roasă, să primească învățătura de carte, să fie aplicați, cu pre­ferință, la munca agricolă și la meserii. Pentru aducerea la îndepli­nire a acestor dispozițiuni, s-a înființat o colonie agricolă pe cele 22 de pogoane cari se află in jurul închisorii. In anul 1902 s’a început a se face arăturile după ce terenul a fost curățit, săpat și pregătit de cu toamnă. Pe acest teren,împăr­țit în secțiuni, s’au făcut diferite culturi de cereale, plante fura­­jere, plante textile, grădinărie, pomologie, etc. Munca deținuților pe câmp se­ face sub conducerea unui girant agricol diplomat, care o dată cu lucrările practice, face și teorie condamnaților. Școala.—Atelierul Singură închisoarea de minori de la Mislea are o școală. Cursu­rile se predau de către un înve­­lător-pedagog, după programele șc­oalelor primare urbane. Rezultatele dobândite anul tre­cut au fost mulțumitoare : clasa 1 a avut 77 elvi; cl. II, 28; cl. III, 18 ; cl. IV, 15 elevi, în total 138 elevi. Închisoarea aceasta mai posedă un atelier de strungărie, tâmplă­­rie și sculptură, condus de un maestru. Mobilele confecționate aci au fost premiate la expozițiile din țară, obținând medalia de aur și la expoziția din Paris, unde s’a decernat medalia de aur pentru o tâmplă, un iconostas, un ef­telnic și un jeț episcopal, lucrate la Mislea. Jețul a fost vîndut la Paris, el s’a cumpărat ca un o­­biect de artă. .......... CRONICI FEMENINE Un settlement universitar Un corespondent al unui ziar elvețian descrie ast­fel un set­tlement universitar la Londra. Suntem în inima Londrei, la sfârșitul unei zile triste și ce­ închisorile centrale și preventive D. Grigore Dianu, directorul general al închisorilor din țară, a făcut d-luî ministru de interne un raport, acum la sfîrșitul a­­nului, despre întreaga situație a închisorilor noastre. Campania de lucru pe anul 1803—190­1 D. Dianu spune că suma alo­cată de 40 000 lei este insufi­cientă pentru întreținerea clădi­rilor, de­oare­ce majoritatea lo­calurilor sunt transformate în în­chisori din vechile monastiri, așa în­cât, deosebit de reparațiunile necesare, se simte absolută tre­­buință de a se face nouă adău­giri și diferite transformări, Ue in interesul pazei și al siguran­ței, fie pentru buna stare igie­nică. P. Alach­. (Sfîrșitul în No. viitor) f Cavalerul Ferdinand de Mannlicher — Vezi ilustrația — O telegramă a corespondentu­lui nostru din Viena ne-a anun­țat zilele trecute știrea despre moartea cavalerului Ferdinand de Mannlicher, celebrul inventator al armei cu repetiție care-î poartă numele, și pe care a adoptat-o și armata noastră. Defunctul era în vârstă de 56 ani și a murit subit în urma unei apoplexii a inimei. El lasă o soție, două fete și un băiat. La 1899 a fost numit de împăratul Francisc Iosif membru al Camerei Seniorilor. Cavalerul Mannlicher a fost mai înainte inginer la căile ferate de Nord din Austria, începe prin a arăta actul de drep­tate pe care lar face guvernul a­­cordând, bine­înțeles cu Înlesniri de plată, cel puțin câte 10 pogoane de fie­care învățător rural. Această bu­cată de pământ va atașa în mod in­disolubil pe învățător de comuna pentru binele căreia se trudește. De altă parte, o dată împroprietăriți, țăranii vor avea mai multă încre­dere între trșii și glasul învățătoru­lui va fi ascultat mai bine. Prin urmare, satisfacerea acestei cereri juste n’ar face de­cât să contribue ca învățătorul să-și îndeplinească menirea cu un succes și mai mare. Trecând la punctul al doilea, ora­­torul susține că pedeapsa de trans­ferare atrage după ea cele mai mari neajunsuri pentru învățători și deci exprimă dorința de a se șterge din rândul pedepselor ce se­­ aplică în­vățătorilor. Cât privește punctul al treilea, d. Timuș explică că învățătorii din cauza muncei intelectuale și fizice la care sunt expuși prin natura o­­cupațiunilor lor și trăind neconte­nit în atmosfera iițiată a claselor de studii, au o viață mai scurtă de­cât ori­care alții cari se îndeletni­cesc cu alte ocupațiuni. Ar fi fost deci ca acești oameni, cari se consacră binelui obștesc, să nu fie expuși rigoare­ nouei legi a pensiilor și cere ca, în ce priv­ște pe învățători, să se menție legea cea veche, și adică dinșiî să poată eși la pensie la 30 ani de serviciu fără limită de vîrstă.* * * Maî vorbesc în același sens d-niî Voiculescu, Vasile Popescu (Cons­tanța) și Ionescu-Pașcanî. D. Mihăilescu-Buștenî întreabă pe d. ministru ce soartă rezervă d-la cererea învățătorilor relativ la îna­intarea lor pe loc. Răspunsul d-luî ministru D. ministru Haret începe prin a declara că nici una din chestiunile atinse de oratori nu-i este străină și-și dă seama, în urma unor seri­oase și îndelungate chibzuințe, că nu sunt ușor de rezolvat. Și chiar aceasta e cauza pentru care nu s’au rezolvat până acum, împroprietărirea învățătorilor e imposibilă din mai multe­ puncte de vedere. Mai IntSin ar fi un act de nedrep­tate față de alte elemente care au aceleași revendicări, spre exemplu, veteranii. Această favoare acor­dată învățătorilor, va face ca si­tuația lor să devie imposibilă prin­tre țărani, cu un cuvânt să devie impopulari. Și e­rau ca învățătorii să înstreineze afecțiunea de care se bucură. Și apoi, cum s’ar putea satisface pe cei 11.000 învățători rurali pe cari îi vom avea peste curând? Moșiile Statului, în număr de 5 . 600, ar fi insuficiente, iar în ce privește pământurile particularilor e o chestie din cele mai delicate. De asemenea, e cu neputință a favo­riza numai pe o parte din învăță­tori, căci aceasta ar crea clase prin­tre dînșii, ceea­ ce e vătămător, împroprietărirea Învățătorilor fiind imposibilă, poate că ar avea mai multe șanse de reușită împroprietă­rirea școalelor. In privința aceasta am luat și părerea d-lui ministru al domeniilor. O ast­fel de împro­prietărire ar fi nemerită și din punc­tul de vedere al învățământului a­­gricol. Trecând la o altă ordine de idei, d. ministru explică spiritul legei pensiilor. Așa cum­ era ea mai îna­inte, forma o adevărată ruină pen­tru Stat. Ea a isvorît dintr’o nece­sitate inexorabilă și sacrificiul a fost impus asupra tuturora în mod pro­porțional. învățătorii nu se pot plânge, căci chiar reținerile de sa­lariu ce li s’au făcut sunt aproape nesimțitoare. Mai departe, d. ministru explică motivele pentru rari nu trebue ca pedeapsa transferarea sa se ridice. Mai înainte transferarea era o simplă măsură administrativă și se ăv­ea pe simplul motiv al interesu­lui de serviciu. Ast­fel se făceau de către prefecți, primari și chiar re­vizori zeci de transferări fără nici o noimă. . Acum transfărareâ­ e o pedeapsă care nu se poate aplică de­cât în baza unei sentințe judecătorești. E deci chiar în interesul învăță­torilor ca transferarea să-și păstreze caracterul ei de pedeapsă. In ce privește propunerea de a face transferarea cu totul imposibilă, asta iarăși nu se poate. Sunt ca­zuri în cari interesul învățătorului e în conflict cu acela al școalei și deci transferarea se impune spre a salva școala. Un nou­ proiect <­e lege In legătură cu chestia pedepsei, d. ministru declară că va veni în curând cu un proiect de lege, care e deja alcătuit, și prin care se vor egala condițiile de judecată a das­călilor cu acelea ale profesorilor se­cundari. In același proiect se prevede și dreptul pentru învățător de a avea apărători în fața judecatei și de re­curs. Proiectul mai conține princi­piul legei Bdrenger în virtutea că­reia pedepsele date se vor suspenda în anumite cazuri, așa în­cât vor fi scutiți de plata unei condamnări acei cari au greșit o dați la viața lor. Despre chestia inaintărei pe loc • învățătorilor, d. ministru spune că e o cerere dreaptă care se va rea­liza în măsură și speră că se va do­bândi în curând mărirea acestor înaintări. Terminând, d. ministru relevă so­licitudinea pe care au avut-o toata guvernele pentru clasa învățătorilor și aduce ca pildă crearea casei de ajutor al învățătorilor, orfelinatul de la Bistrița, etc. îndeamnă pe învățători a perse­vera cu aceeași tragere de inimă în nobila misiune ce o îndeplinesc, fiind siguri atât de iubirea și încu­rajarea țării cât și a guvernului. Țara va face tot ce Îi va sta în putință spre a nu lăsa nici un mo­tiv de nemulțumire acestor harnici muncitori cari s’au manifestat de atâtea ori cu atâta zel și devota­ment pentru binele țărănimeî. Banchetul congresului băncilor populare După cum am anunțat, azi, la o­­rele 8 seara, congresiștii s’au întru­nit în banchet în localul clubului ci­vil Unirea. In imensele săli ale clubului erau înșirate numeroase rînduri de mese încărcate din belșug cu mâncări de­licioase și vinuri alese. Pretutindeni se vedeau flori, ghir­lande de stejar și drapele tricolora cam­ la lumina orbitoare a sutelor de becuri de gaz, dădeau să lei un as­pect încântător. La orele 8 a început să sosească comesenii în număr de aproape o mie. In câte­va minute toate locurile erau ocupate de congresiști, cari după o muncă spornică de două zile veneau să se strângă în jurul marei mese a frăției. Acest banchet monstru a fost pre­zidat de d. ministru Haret. Intrarea d-sale în sala de banchet a fost salutată de aplauzele cele mai frenetice cari au durat mai multe minute. La masa de onoare au mai luat parte d-nii Vintilă Bratianu, d. fr. N. Săveanu, prefectul județului, d. Stere, deputat, d. Duca, sub-directo­­rul Băncilor populare, d. Nenițescu inspectorii Dumitrești-Bumbești și Zâne, etc. Toasturile Primul toast a fost ridicat da 4. ministru Haret. D-sa, după ce amintește glorioasa domnie a M. S. Regelui Carol, în­chină în sănătatea Suveranului. Muzica intonează imnul regal pa când asistența izbucnește în frene­tice aplauze și strigăte nesfârșite de : «Trăiască regele». D. Poenaru, primarul orașului, mulțumește pentru cinstea ce s’a făcut Focșănenilor, leagănul unirei, alegându-se Focșanii ca loc de întru­nire a primului congres al băncilor populare, închină în sănătatea con­­gresiștilor, urându-le bună sosire. D. V. Brătianu relevă munca de­­pusă de neobositul și inteligentul prefect al județului, pentru reușita congresului și ridică paharul în să­nătatea d-lui N. N. Săveanu. D. Stere, deputat, aduce elogii în­­vățâtorilor și preoților cari au în­deplinit un rol așa de important în opera Băncilor populare și închină, în onoarea lor. Se dă cuvântul d-lui preftot Să­veanu. D sa e primit cu salve de aplauze cari nu mai contenesc. D. Săveanu pronunță o caldă cu­ atutare, exprimând bucuria pe care o simt, Focșănenii având în mijlocul lor pe apostolii independenței eco­nomice a țarei. Aceste zile, adaogă d. Săveanu, sunt niște adevărate zile de fericire pentru Focșăneni cari regretă din suflet ca n’au putut face tot ce do­reau pentru ca locuința d-voastră printre dânșii să fie și mai plăcută. Termină, având deplină reușită băncilor populare și închinând pen­tru țărănimea română. D. V. Brăt­ianu închină pentru d­. Nenițescu, conservator, a cărui prezență dovedește că partidele po­litice sunt strâns unite când e vorba de a aduce la îndeplinire o operă folositoare. D. Nenițescu exprimă dorința ca țărănimea română, care a fost atât de vitează pe câmpiile de bătălie, să nu remâe mai prejos ln luptele economice. D-sa închină pentru con­­gresiști. D. Hulban (Dorohoiu) închină pen­tru d. I. G. Duca aducând laudele cele mai meritate simpaticului și inteligentului sub-director al Băn­cilor populare pentru munca depusă de d-sa pentru succesul desăvârșit al congresului. D. Duca e chemat să vorbească. D-sa, care e primit cu călduroase aplause, închină pentru viitor și Ro­mânia de mâine. S’au mai ridicat vre-o patru­zeci de toasturi da către fie­care repre­­zintant de județ și de alte persoane, în sănătatea d-lui ministru Haret, a d-lui prim-ministru Sturdza, I. Ka­ Iindem, pentru mărirea și gloria României și propășirea economică a țăranului român. Toate aceste cuvîntări, pronunțata de multe ori sub o formă simplă. •­­ • • Congresul Băncilor populare (Prin popia de la trimisul nostru special) Focșani, 12 Ianuarie. Asiisien­ța învățătorilor la d- ministru­l Haret învățătorii congresi­ști au profitat, de prezența d-lui ministru I­aret în Focșani spre a-î cere o audiență în mod colectiv, în scop de a-i ex­pune doleanțele lor particulare ca învățători rurali. D. ministru, a cărui solicitudine pentru acești harnici muncitori ai țârei e cunoscută, le-a dat întâlnire pentru azi, orele 8 seara, în sala teatrului Lupescu.* La ora indicată sala teatrului era literalmente plină de învățători. Intr’o consfătuire prealabilă foarte scurtă, s’a decis ca să nu se ceară imposibilul, de­oare­ce de multe ori nu se pot realiza nici lucrurile po­sibile. Ast­fel, s’a hotărît a nu se pomeni nimic de chestia augmentarea sala­riilor. D. Timuș e delegat să vorbească în numele învățătorilor. Mai sunt înscriși și alți oratori. Cuvîntarea d-lui Timus D-sa relevă trei puncte importante, cari, dacă s’ar realiza, ar forma până la un grad oare­care fericirea învă­țătorului rural. Aceste puncte sunt: împroprietărirea învățătorilor, mo­dificarea legei pensiilor, în ce pri­vește pe învățători și, în fine, des­ființarea pedepsei de transferare. 1*. . 0 REBi­loaia in România.—le Egal in ßtrgin&iaij ->■­­..­ J y­­ 4 ^ REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11, București Telefon.—Adresa telegrafică «Universul», București !&'áíKsS* în Finea Blestem ROMAN DE P. MANETTY PARTEA INTEZA V ... E scris că eu o să mor în curînd, căci sunt trei luni de când m­e lupt cu afurisita de boală și nu pot s’o biruesc. Dar să nu mai vorbim de mine, ci le conte. Me bucur că te văd să­nătos... Și’mi pare bine că te văd iar în Paris, după atâtea ani de lipsă. Dacă n’ar fi prea îndrăzneață întrebarea mea, aș vrea să aflu cauza neașteptatei d-tale călătorii. — O­e scumpul meu Lermond, nu am nici o greutate ca să ți-o spun, căci am venit la Paris în­­tr’adins ca să vorbesc cu d-ta despre ceea­ ce s’a petrecut acum câte­va zile în palatul meu din strada Rivoli. Intendentul se cutremură și pe fața lui se arătară semnele unei griji nespuse. — Ca s’a petrecut ? întrebă dînsul. — Nu știi nimic? — Poate vr’un incendiu ? O fi căzut vr’un tavan ? — O I nu ceva mai grav, zise contele. Și povesti intendentului ceea ce citise în ziare și ceea­ ce îi spusese prefectul de poliție. — Ce crezi d-ta? îl întrebă la urmă. Sărmanul Lermond nu putu să răspundă îndată, atât de im­posibil i se părea faptul ce i se povestise. — Ești sigur de ceea­ ce vrei să spun, d­­e conte ? întrebă in­tendentul după câte­va momente. — Foarte sigur, vorbii adi­neaori cu prefectul de poliție. — Cine o fi fost în stare ca să intre în pavilion ? murmură bolnavul. Stătu câte­va minute absorbit de gânduri, apoi zise : — Fii bun, d-le conte și trage cordonul clopoțelului. D. de Grand maison trase cor­donul și imediat se înfățișă o femee ca de 45 de ani, îmbră­cată fără nici o eleganță. — Ce vrei Filip? întrebă ea pe bolnav. — Sora mea, zise intendentul către conte arătându-i cu mâna pe femeie. Apoi adresându-se acesteia, urmă : — D. conte de Grandmaison. Femeea făcu o adâncă închi­năciune înaintea ex-generalului, in vreme ce acesta zicea: — Simt o mare plăcere să cunosc pe sora amicului meu Lermond. — Ce dorești? întrebă din nou femeea pe fratele seu. — Să te duci în biuroul meu și să-mi aduci cheile pe cari o să le găsești în saltarul din stînga al mesei. Femeea eși. — Nu m­i-am vorbit nici o dată de sora d-tale, zise contele că­tre bolnav ; credeam ca nu ai rude. — Nu am da cât această soră care a venit de curând să locu­iască cu mine. A fost institu­toare într’o familie nobilă en­gleză. Sărmana, e un înger de bunătate și nu’î voia fi nici o dată îndestul de recunoscător de tot ce a făcut pentru mine în cursul boalei mele ? Femeia se întoarse cu un smoc de chei având fie­care câte o bu­cățică de carton legată cu ață. Intendentul luă cheile și le ob­servă pe rând. — Doamne sfinte 1­esclamă dînsul cu spaimă. Lipsesc de aici cheile de la portița grădinei pa­latului și de la pavilion. Și cu toate astea eu știu că erau aci înainte de a mă îmbolnăvi. Tăcu un moment apoi, adre­sându-se din nou surorei sale, urmă: — Cheile care lipsesc d’sicî au fost furate de c­ine­va, zise dîn­sul cu voce slabă însă speriată. Cine a intrat aici în timpul boa­lei mele ? Femeia fu cuprinsă de grijă și se apropia mai mult de patul bolnavului. — Cheile astea erau de la por­tița gradinei d-lui conte și de la pavilionul din grădină. — S’a furat oare ceva d’acolo ? — S’a făcut ceva mai rea, doamnă, zise contele de Grand­­maison intervenind. Și povesti a doua oară despre omorîrea Clarisei Garcin și des­pre furtul comis în paguba can­cel Lefebvre. Sora intendentului se îngăl­benise ca o moartă și tremura din tot corpul. — Ceea ce spui d-la e de groază zise ea. — Da, e ceva grozav, și uci­gașul — hoț, sau cel puțin un complice al său, trebue să fi pă­truns în biuroul meu spre a fura aceste două chei,—zise bolnavul. Cine a venit în această casă de când sunt bolnav ? — N’aș putea să spun... Au venit obicinuiții furnisori... servi­toarea... răspunse femeia care pă­rea că o să leșine. — Pe servitoare n’o bănuesc de loc. E o femee onestă care mă servește de 20 de ani. Ia gândește-te și’fî amintește. Cine altul o fi mai avut putința să între în biuroul meu. Respun­­de-mî, Tereza. Femeia se lăsă pe un scaun ca și cum ar fi fost istovită de forțe. — Nu știu, nu știui, nu pot să bănuesc pe nimeni, murmură dânsa. Contele de Grandmaison înțe­lese că ori­­ce stăruință ar fi fost zadarnică. — Ceea ce s’a făptuit nu se mai poate repara, zise dînsul, și e de prisos, scumpul meu Ler­mond, ca să te chinuești și să chinuești pe sora d-tale spre a descoperi pe acela care ți-a fu­rat cheea de la pavilion și de la porțile grădinei. De alt­fel, afa­cerea aceasta nu ne privește nu­mai pe noi. Poliția e în mișcare și e de sperat că va isbuti să pună mâna pe asasin. — Dar gândul meu, d-le conte, nu mă lasă în pace,—gândul că d-ta presupus că am comis vr’un fapt nesocotit... că am fost ne­glijent, murmură intendentul. — Să nu ai așa grijă, scum­pul meu Lermond ; eu am cea mai mare stimă pentru d-ta. Caută să te vindeci ,și nu se mai gândi la alt­ceva... Noi avem conștiința că n’am făcut nimic pentru a înlesni fapta hoțului și ucigașului. — O să stai mult timp în Pa­ris, d-le conte ? întrebă Lermond cu voce obosită. — O săptămână, și te asigur că o să vin în toate zilele ca să văd cum îți este. Curaj, amicul meu, și să nu -ți perzi speranța că o să te vindeci în curând. VI Cum iese cine­va din Monaco — vestit pentru casinul Monte­­carlo, unde atâția oameni își perd averile și viețile—­și apucă spre Mentone, dă cu ochii de o mică și drăgălașă vilă, peste tot de marmoră, cu un turn mic, cu terasă frumoasă și cu o grădină de flori. Acolo ocnește, o mare parte din an, bancherul bure și mica sa familie. iv* um» 17

Next