Universul, ianuarie 1904 (Anul 22, nr. 1-29)
1904-01-15 / nr. 13
SMULXXH Mo. 13 Mt 15 IANUARIE 1904.—^d. I Abonamentele și anunțurile te primesc la: Administrația : Strada Brezoianu. 11 București .T CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA INTREAGA c Cavalerul Ferdinand de 51ana Licher.(Vezi expirația) Calendar pe anul 1904 Ortodox Miercuri, 14 Ianuarie. — Părinți uciși în Sinai Catolic Miercuri, 27 Ianuarie.—loan Crisostom Soarele răsare 7.27 ; apune 4.59 București, 14 Ianuarie 1904. Băncile populare Duminecă a fost la Focșani zi de mare sărbătoare, câci în acea zi s’a întrunit primul Congres al Băncilor sătești; la sărbătoarea aceasta s’au înpărtășit nu numai delegații băncilor populare, nu numai Focșănenii, ci țara întreagă, cu inima și cugetul. * Cine ar fi îndrăznit să se gândească, acum câți va ani îndărăt, că în așa scurt timp se vor putea obține pe acest tărîm rezultate atât de însemnate ? Desvoltarea uimitoare ce au luat aceste instituțiuni, e o nouă și strălucită dovadă de vitalitatea poporului român, de voința și puterea lui de a înainta pe calea civilisațiuneî. Lucrul e cu atât mai remarcabil, cu cât faptul se produce în paturile adinei ale poporului, în țărănime, și pe un tărîm pe care mulți neprieteni tăgăduiau aptitudinile poporului nostru. Crearea băncilor populare, avîntul ce l-aț luat, des mint in chipul cel mai temeinic afirmările acelora cari susțineau și mai susțin încă cum că Românii nu sunt înzestrați pentru lupta economică. " Dacă am rămas îndărăt pe acest teren, dacă mai avem încă, mult de făcut, vina a fost a împrejurărilor vitrege, iar nici decum a firii poporului. Și a fost o fericită inspirațiune de a se alege ca loc pentru întrunirea Congresului băncilor populare Focșanii, orașul în care s’a întrupat marele eveniment al Româniniei: «Unirea Principatelor». Băncile populare sunt și ele un rod al unirii forțelor, cari împrăștiate ar fi expuse petrel, iar împreunate pot face minuni. Congresul întrunit la Focșani e însemnat nu numai ca o manifestare strălucită a mișcării sănătoase din sinul țărănimii și a gradului de desvoltare la care a ajuns, deși chiar și acest singur titlu ar fi suficient spre a l legitima. Marea adunare a delegaților Băncilor populare a avut efectul practic de a fi o școală pentru conducătorii acestor instituțiuni, deslușindu-l asupra unui număr de chestiuni relative la bunul mers al băncilor. In afară de aceasta, s’a arătat în congres întinsul și rodnicul cîmp de activitate ce se deschide înaintea băncilor sătești. Agricultura țărănească suferă de multe lipsuri, cari prin mijlocirea băncilor pot fi împlinite treptat. Cu sprijinul lor se pot înființa tovărășii pentru cumpărarea mașinelor agricole și a semințelor, cum sunt în alte țări mai înaintate în această privință; se poate înlesni desfacerea produselor țărănești ; se pot introduce la sate industrii agricole cum ar fi un izvor de bogăție ; se pot înființa tovărășii de consum ; se poate mijloci schimbul de produse între munte și vale și plasarea brațelor disponibile acolo unde s’ar simți nevoie — și atâtea altele, având ca rezultat final ridicarea țărănimii, și prin ea a țării întregi, la o stare economică înfloritoare. Delegații Băncilor populare au găsit în acest congres răsplata ostenelilor ce și-au dat și au plecat fără îndouială îmbărbătați și hotărîți a munci cu puteri înzecite în frumosul și bogatul ogor ce le stă deschis înainte. gosund,*# kxparmussm Din Franța (Corespondență part- a ziarului «Universul») Paris, 10 ianuarie. Situația politicii . Primul ministru Combes a izbutit odată mai mult să respingă asaltul ce-i l’au dat reacționarii în Cameră cu prilejul discuției asupra expulzarea abatelui Dolsor, deputatul alsacian care venise să facă agitații clericale în Franța. Majoritatea Parlamentului a arătat din nou că e cu adevărat republicană. In Pitbot își pusese speranțele întreaga reacțiune și Ribot a fost acela care a eșit micșorat din luptă, și al cărui prestigiu a fost definitiv atins. Impresia generală e că ministerul a eșit victorios din această ședință, fiindcă el nu putea fi răsturnat pe o chestie în care niște subalterni au făcut o greșeală. Intr’adevăr, totul se reduce la un exces de zel al prefectului de Nancy. Armata lui Jacques , «Împăratul» Saharei, deși spune că e însuflețit de gânduri foarte pașnice, va avea totuși armata sa. Oștirea tînărului Suveran cuprinde 2 batalioane : cel dintîia va fi comandat numai de Americani, cari au făcut toți parte din armata Statelor Unite și cari au aparținut cei mai mulți faimosului regiment zis «rongbriders», echipat și comandat de către colonelul Roosevelt, azi președinte al republicei Statelor Unite, și care a fost așa de mult remarcat prin vitejia sa în timpul resboiului ispano-american. Ofițerii și sub-ofițerii celui de al 2-lea batalion vor fi aleși printre foștii ofițeri englezi și mai ales ai regimentului 17 de lăncieri, care are drept deviză glorie ori moarte, și din ofițerii artileriei regale. Soldații vor fi toți arabi aleși cu multă îngrijire dintre nouai supuși ai Saharei. Ei vor călări pe cai englezi de cel mai bun soiți. Uniforma trupelor sahariene va fi aceeași cu cea adoptată de curăud pentru armatele americană și engleză, plus o lance; întâiul batalion va forma garda de corp a «Majestăței Saie Imperiale, Jacques I, împăratul Saharei», care va fi colonelul său ; pe când al douilea batalion e menit a servi ca gardă de corp a Excelenței Sale colonelul Gourand, guvernatorul general al imperiului Saharei. Artileria va cuprinde toate perfecționările făcute în ultimul timp. Colonelul Gourand, american, a fost însărcinat să organizeze acest «corp de elită». El nu a șovăit să declare că armata «lui» va fi cea mai frumoasă oștire din lume ! Incăcrare sângeroasit , un mort și două răniți Noaptea trecută a fost la Cherbourg o încăerare sângeroasă, în cursul căreia un om a fost omorît și două alții greu râniți. Iată faptele: Eli se făcea acolo tragerea la sorți și un grup de recruți, însoțiți de părinți și prieteni, făcuseră un chef într’un restaurant din str. Halelor. Numărul mesenilor era de 14. Cheful s’a sfirșit la orele 3 dimineața. Ceata veselă trecea pe str. Tribunalelor când, în dreptul palatului de justiție, se întâlni cu un grup de 3 persoane, cuprinzând: două bărbați și o femee, urmați de un cățel. Recruții se apucaseră să necăjească animalul, care începu să latre cu furie. Proprietarul câinelui, negustor de păsări, Boulore, îl rugă să lase câinele în pace. Drept orice răspuns, Boulore primi de la un recrut un pumn în față. El se dădu îndărăt și strigă agresorilor săi, arătându-le un revolver. — Trag, dacă ve apropiați. Recruții, nefiind seamă de această amenințare, se aruncară asupra negustorului, care făcu îndată uz de arma lui. Două focuri răsunară și unul din agresori, anume Bernier, fiind atins de un glonte, căzu la pămînt mort. Al doilea glonț ajunse în coasta dreaptă pa fratele mortului. Departe de a se potoli, recruții împresurară pe Boulore și se aruncară asupra lui. Atunci el scoase un cuțit catalan, cu care se apără voinicește, lovind în grămada de asaltatori și rănind grav pe un alt recrut, anume Launay. Detunăturile de revolver atraseră pe agenții polițienești, cari puseră capăt înoăerărilor. Boulere a primit și el trei lovituri de cuțit în ceafă și cu greu s’a putut tîrî până acasă. Răniții, cari sunt lucrători d’ai arsenalului, au fost duși la spitalul maritim, unde s’a constatat că starea lui Launay e foarte gravă. Parchetul a deschis o anchetă. Brutus, Joase. Inoptează, ceața se îngroașă. Ici și colo câteva pete clare pe asfaltul alunecos, împrejurul becurilor de gaz, la dreapta, la stânga, o mulțime de trăsuri, de care, de cupeuri, tramvae, automobile, în mijlocul cărora staf nepăsători agenții polițienești. Printre casele joase și negre ce se înșiră la infinit, toate la fel, iată una mai mare și mai înaltă. Ea își deschide în stradă ambele ei uși mari, iar două șiruri lungi, negre, intră tăcute în acea casă cu o mișcare regulată. Aceste șiruri sunt făcute de câteva sute de copii. Unii cu obrazul grosulii, cu haine curate, par să aparție clasei muncitoare mai cuprinse ; alții în zdrențe, palizi, cu obrazul tras, ies desigur din niște cocioabe din vecinătate, deși suntem în centrul unui cartier comercial și burghez; în dosul acestor strade cu înfățișarea cuviincioasă, în dosul acestor squaruri plantate cu arbori, se ascund hanuri murdare și sărăcăcioase. Sunt greșiți aceia cari cred că numai în cartierul East End se adăpostesc foamea și viciul : la sud, la nord, în centru, mai pretutindenea se află astfel de locuri blestemate represintate prin pete negre pe hărțile Londrei, pe cari le alcătuesc în vederea lucrărilor lor sociologii și filantropii. Ce vine să facă acea mulțime de copil în acea casă mare, care pare că le întinde brațele? Orele de școală sunt sfârșite, clipa cinei a trecut de mult. Ca să zică acolo nu hrana trupească, nici aceea a inteligenței propriu zise li se oferă, ci cultura flinței umane ce e într'înșii și pe care viața lor robită le-ar fi oferit fără de această puține prilejuri de a o desvolta. Să intrăm cu dînșie în casa încălzită, luminată, care strălucește ca un far pe acest trist ocean de ceață și de suferințe. In rîndul de jos, un salon foarte simplu, dar cu înfățișarea plăcută, reunește în acea clipă împrejurul unei sobe câțiva dintre aceia cari își consacră așa numitului Passmore Edward Settlement timpul, banii și ostenelile lor. Printre ei se află d-na Humphry Ward. Milioanele câștigate cu pana sa ’I îngădue aceste frumoase liberalitățî, ce se ved mai numai în țările anglo-saxone. Dar dînsa face ceva mai bun decât să-și dea banii , se îndeletnicește ea singură foarte de aproape cu acest așezămînt de educație populară. Dînsa ne propune sa vizităm settiement-ul, în plină activitate la acel ceas, și ne procedează intr’o sală ce dă într’un vast gimnaziu, unde s’află vr’doo copii, umblând după sunetul unui piano. Lungile șiruri se despart, se readună, se încrucișează , la un semn al profesoarei, toate piciorușele drepte se ridică ca unul singur,după aceia toate piciorușele stângi, apoi fiecare copil se înarmează cu o pereche de clubs, un fel de popiei groase cari se ridică toate d’odată, se lasă ’n jos, ating parchetul, se ridică iar și această ordine, acest ritm, această armonie de mișcări trebue să pătrundă într’un chip oarecare într’anele capete mici și să pună într’visele puțină ordine și armonie. Așezămîntul mai cuprinde alte multe săli, despre cari voiți vorbi mâine. Silvia. In campania anului trecut, cele mai mari îmbunătățiri s’au făcut la penitenciarele Plătărești și Văcărești. S’au nivelat de asemenea terenurile și s’au făcut diferite șosele prin curțile închisorilor, dându-se scurgere apelor , s'au făcut apoi grădini și s’au pus numeroase plantațiuni. Hrana și îmbrăcămintea Hrana, după cum se vede în raportul despre care vorbim, se dă în cantitate suficientă pentru îndestularea unui om, și de bună calitate. Contractele încheiate cu diferiții antreprenori se execută cu strictelă și dacă pâinea, legumele sau carnea nu sunt bune, se refuză primirea și se cumpără altele în comptul antreprenorilor. îmbrăcămintea, rufăria și rogojinele necesare pentru așternut, se fac în închisori. Încălțămintea arestaților se procură cu licitație publică, făcându-se aprovizionări de opinci o dată pe an , iar papucii pentru femei și bolnavi, botinele pentru femei și cișmele pentru minori, se confecționează de arestați la penitenciarul Slănic. Serviciul medical Serviciul medical, la închisorile centrale, se face de medici angajați cu vizita. Anul trecut nu s’a înregistrat nici o boală epidemică în închisori, afară de cazuri cu totul izolate. La Văcărești este o infirmerie centrală, organizată ca un spital, unde se aduc toți bolnavii din celelalte închisori, cari au trebuință a li se face operațiune. Tot la acest penitenciar s’a înființat în anul 1897 un pavilion pentru condamnații alienați. Acest pavilion este condus de un medic special și se compune din două secțiuni : una pentru bărbați, cu 2 celule pentru cei furioși și alta pentru femei, tot cu 2 celule pentru bolnavele furioase. Pentru recreațiunea lor, bolnavii au curți separate cu mici grădinițe. Pentru curățenie, fiecare bolnav primește o baie caldă cu duși în băile sistematice alipite de acest local. De enormă deosebire între tratamentul alienaților criminali și a nenorociților de la Mărcuța ! Aceștia stau mai reț ca dobitoacele, în saloane lipsite de aer, fără băi sistematice, fără infirmerie, dormind unii pe paturi, iar alții sub paturi , iar cei dintâi având tot confortul necesar, medicamentele. Serviciul religios.Disciplina Medicamentele se lu«a înainte cu licitație publică. Farmaciștii lăsau însă un rabat așa de mare încât era imposibil a se face o expedițiune conștiincioasă. Pentru a se curma abuzul, s’a hotărît ca în orașele unde sunt mai multe farmacii, să nu se fie licitație, ci să se însărcineze în fiecare an un alt farmacist cu predarea medicamentelor necesare. Potrivit acestei dispozițiuni, s'a procedat la tragerea la sorți a tuturor farmaciilor la prefecturile județelor în cari sunt închisorile, stabilindu-se, după ordinea eșită la sorți, rîndul fiecărei farmacii pentru aprovizionarea medicamentelor în cursul anului. Religiunea este un mijloc puternic pentru moralizarea condamnaților. Bazat pe acest adevăr, d. Dianu a încredințat serviciul religios din închisori la preoți cad să înțeleagă misiunea ce au de îndeplinit. Tot odată s’a pictat și s’a înzestrat cu tot ce treime cele două biserici, de la închisoarea de minori de la Mislea, și de la închisoarea de muncă silnică Doftana. Disciplina arestaților e o chestiune din cele mai importante și de aceea s'au luat, în această privință, cele mai strașnice măsuri. Rezultatele sunt satisfăcătoare, căci nu s’au mai înregistrat cazuri de revolte printre condamnați, cari odinioară erau foarte dese. Intre măsurile luate este și aceea ca toți gardienii să fe numiți dintre foști militari cari posedă certificate de bună purtare și au știință de carte. Paza închisorilor centrale se face, ca și în trecut, de detașamente militare, în timpul zilei numai în exterior, iar în timpul nopții și în interior. La Doftana, unde clădirea e sistematică, paza în interior, chiar în timpul nopței, se face de către gardieni, care au ca armă un revolver. Tot așa și la Văcărești, unde militarii nu fac noaptea decât o patrulare. Colonia agricolă de la Mislea și legea și regulamentul general al închisorilor prevăd, pentru casa de educațiune corecțională, ca deținuții minori să fie crescuți sub o disciplină riguroasă, să primească învățătura de carte, să fie aplicați, cu preferință, la munca agricolă și la meserii. Pentru aducerea la îndeplinire a acestor dispozițiuni, s-a înființat o colonie agricolă pe cele 22 de pogoane cari se află in jurul închisorii. In anul 1902 s’a început a se face arăturile după ce terenul a fost curățit, săpat și pregătit de cu toamnă. Pe acest teren,împărțit în secțiuni, s’au făcut diferite culturi de cereale, plante furajere, plante textile, grădinărie, pomologie, etc. Munca deținuților pe câmp se face sub conducerea unui girant agricol diplomat, care o dată cu lucrările practice, face și teorie condamnaților. Școala.—Atelierul Singură închisoarea de minori de la Mislea are o școală. Cursurile se predau de către un învelător-pedagog, după programele școalelor primare urbane. Rezultatele dobândite anul trecut au fost mulțumitoare : clasa 1 a avut 77 elvi; cl. II, 28; cl. III, 18 ; cl. IV, 15 elevi, în total 138 elevi. Închisoarea aceasta mai posedă un atelier de strungărie, tâmplărie și sculptură, condus de un maestru. Mobilele confecționate aci au fost premiate la expozițiile din țară, obținând medalia de aur și la expoziția din Paris, unde s’a decernat medalia de aur pentru o tâmplă, un iconostas, un eftelnic și un jeț episcopal, lucrate la Mislea. Jețul a fost vîndut la Paris, el s’a cumpărat ca un obiect de artă. .......... CRONICI FEMENINE Un settlement universitar Un corespondent al unui ziar elvețian descrie astfel un settlement universitar la Londra. Suntem în inima Londrei, la sfârșitul unei zile triste și ce închisorile centrale și preventive D. Grigore Dianu, directorul general al închisorilor din țară, a făcut d-luî ministru de interne un raport, acum la sfîrșitul anului, despre întreaga situație a închisorilor noastre. Campania de lucru pe anul 1803—1901 D. Dianu spune că suma alocată de 40 000 lei este insuficientă pentru întreținerea clădirilor, deoarece majoritatea localurilor sunt transformate în închisori din vechile monastiri, așa încât, deosebit de reparațiunile necesare, se simte absolută trebuință de a se face nouă adăugiri și diferite transformări, Ue in interesul pazei și al siguranței, fie pentru buna stare igienică. P. Alach. (Sfîrșitul în No. viitor) f Cavalerul Ferdinand de Mannlicher — Vezi ilustrația — O telegramă a corespondentului nostru din Viena ne-a anunțat zilele trecute știrea despre moartea cavalerului Ferdinand de Mannlicher, celebrul inventator al armei cu repetiție care-î poartă numele, și pe care a adoptat-o și armata noastră. Defunctul era în vârstă de 56 ani și a murit subit în urma unei apoplexii a inimei. El lasă o soție, două fete și un băiat. La 1899 a fost numit de împăratul Francisc Iosif membru al Camerei Seniorilor. Cavalerul Mannlicher a fost mai înainte inginer la căile ferate de Nord din Austria, începe prin a arăta actul de dreptate pe care lar face guvernul acordând, bineînțeles cu Înlesniri de plată, cel puțin câte 10 pogoane de fiecare învățător rural. Această bucată de pământ va atașa în mod indisolubil pe învățător de comuna pentru binele căreia se trudește. De altă parte, o dată împroprietăriți, țăranii vor avea mai multă încredere între trșii și glasul învățătorului va fi ascultat mai bine. Prin urmare, satisfacerea acestei cereri juste n’ar face decât să contribue ca învățătorul să-și îndeplinească menirea cu un succes și mai mare. Trecând la punctul al doilea, oratorul susține că pedeapsa de transferare atrage după ea cele mai mari neajunsuri pentru învățători și deci exprimă dorința de a se șterge din rândul pedepselor ce se aplică învățătorilor. Cât privește punctul al treilea, d. Timuș explică că învățătorii din cauza muncei intelectuale și fizice la care sunt expuși prin natura ocupațiunilor lor și trăind necontenit în atmosfera iițiată a claselor de studii, au o viață mai scurtă decât oricare alții cari se îndeletnicesc cu alte ocupațiuni. Ar fi fost deci ca acești oameni, cari se consacră binelui obștesc, să nu fie expuși rigoare nouei legi a pensiilor și cere ca, în ce privște pe învățători, să se menție legea cea veche, și adică dinșiî să poată eși la pensie la 30 ani de serviciu fără limită de vîrstă.* * * Maî vorbesc în același sens d-niî Voiculescu, Vasile Popescu (Constanța) și Ionescu-Pașcanî. D. Mihăilescu-Buștenî întreabă pe d. ministru ce soartă rezervă d-la cererea învățătorilor relativ la înaintarea lor pe loc. Răspunsul d-luî ministru D. ministru Haret începe prin a declara că nici una din chestiunile atinse de oratori nu-i este străină și-și dă seama, în urma unor serioase și îndelungate chibzuințe, că nu sunt ușor de rezolvat. Și chiar aceasta e cauza pentru care nu s’au rezolvat până acum, împroprietărirea învățătorilor e imposibilă din mai multe puncte de vedere. Mai IntSin ar fi un act de nedreptate față de alte elemente care au aceleași revendicări, spre exemplu, veteranii. Această favoare acordată învățătorilor, va face ca situația lor să devie imposibilă printre țărani, cu un cuvânt să devie impopulari. Și erau ca învățătorii să înstreineze afecțiunea de care se bucură. Și apoi, cum s’ar putea satisface pe cei 11.000 învățători rurali pe cari îi vom avea peste curând? Moșiile Statului, în număr de 5 . 600, ar fi insuficiente, iar în ce privește pământurile particularilor e o chestie din cele mai delicate. De asemenea, e cu neputință a favoriza numai pe o parte din învățători, căci aceasta ar crea clase printre dînșii, ceea ce e vătămător, împroprietărirea Învățătorilor fiind imposibilă, poate că ar avea mai multe șanse de reușită împroprietărirea școalelor. In privința aceasta am luat și părerea d-lui ministru al domeniilor. O astfel de împroprietărire ar fi nemerită și din punctul de vedere al învățământului agricol. Trecând la o altă ordine de idei, d. ministru explică spiritul legei pensiilor. Așa cum era ea mai înainte, forma o adevărată ruină pentru Stat. Ea a isvorît dintr’o necesitate inexorabilă și sacrificiul a fost impus asupra tuturora în mod proporțional. învățătorii nu se pot plânge, căci chiar reținerile de salariu ce li s’au făcut sunt aproape nesimțitoare. Mai departe, d. ministru explică motivele pentru rari nu trebue ca pedeapsa transferarea sa se ridice. Mai înainte transferarea era o simplă măsură administrativă și se ăvea pe simplul motiv al interesului de serviciu. Astfel se făceau de către prefecți, primari și chiar revizori zeci de transferări fără nici o noimă. . Acum transfărareâ e o pedeapsă care nu se poate aplică decât în baza unei sentințe judecătorești. E deci chiar în interesul învățătorilor ca transferarea să-și păstreze caracterul ei de pedeapsă. In ce privește propunerea de a face transferarea cu totul imposibilă, asta iarăși nu se poate. Sunt cazuri în cari interesul învățătorului e în conflict cu acela al școalei și deci transferarea se impune spre a salva școala. Un nou proiect <e lege In legătură cu chestia pedepsei, d. ministru declară că va veni în curând cu un proiect de lege, care e deja alcătuit, și prin care se vor egala condițiile de judecată a dascălilor cu acelea ale profesorilor secundari. In același proiect se prevede și dreptul pentru învățător de a avea apărători în fața judecatei și de recurs. Proiectul mai conține principiul legei Bdrenger în virtutea căreia pedepsele date se vor suspenda în anumite cazuri, așa încât vor fi scutiți de plata unei condamnări acei cari au greșit o dați la viața lor. Despre chestia inaintărei pe loc • învățătorilor, d. ministru spune că e o cerere dreaptă care se va realiza în măsură și speră că se va dobândi în curând mărirea acestor înaintări. Terminând, d. ministru relevă solicitudinea pe care au avut-o toata guvernele pentru clasa învățătorilor și aduce ca pildă crearea casei de ajutor al învățătorilor, orfelinatul de la Bistrița, etc. îndeamnă pe învățători a persevera cu aceeași tragere de inimă în nobila misiune ce o îndeplinesc, fiind siguri atât de iubirea și încurajarea țării cât și a guvernului. Țara va face tot ce Îi va sta în putință spre a nu lăsa nici un motiv de nemulțumire acestor harnici muncitori cari s’au manifestat de atâtea ori cu atâta zel și devotament pentru binele țărănimeî. Banchetul congresului băncilor populare După cum am anunțat, azi, la orele 8 seara, congresiștii s’au întrunit în banchet în localul clubului civil Unirea. In imensele săli ale clubului erau înșirate numeroase rînduri de mese încărcate din belșug cu mâncări delicioase și vinuri alese. Pretutindeni se vedeau flori, ghirlande de stejar și drapele tricolora cam la lumina orbitoare a sutelor de becuri de gaz, dădeau să lei un aspect încântător. La orele 8 a început să sosească comesenii în număr de aproape o mie. In câteva minute toate locurile erau ocupate de congresiști, cari după o muncă spornică de două zile veneau să se strângă în jurul marei mese a frăției. Acest banchet monstru a fost prezidat de d. ministru Haret. Intrarea d-sale în sala de banchet a fost salutată de aplauzele cele mai frenetice cari au durat mai multe minute. La masa de onoare au mai luat parte d-nii Vintilă Bratianu, d. fr. N. Săveanu, prefectul județului, d. Stere, deputat, d. Duca, sub-directorul Băncilor populare, d. Nenițescu inspectorii Dumitrești-Bumbești și Zâne, etc. Toasturile Primul toast a fost ridicat da 4. ministru Haret. D-sa, după ce amintește glorioasa domnie a M. S. Regelui Carol, închină în sănătatea Suveranului. Muzica intonează imnul regal pa când asistența izbucnește în frenetice aplauze și strigăte nesfârșite de : «Trăiască regele». D. Poenaru, primarul orașului, mulțumește pentru cinstea ce s’a făcut Focșănenilor, leagănul unirei, alegându-se Focșanii ca loc de întrunire a primului congres al băncilor populare, închină în sănătatea congresiștilor, urându-le bună sosire. D. V. Brătianu relevă munca depusă de neobositul și inteligentul prefect al județului, pentru reușita congresului și ridică paharul în sănătatea d-lui N. N. Săveanu. D. Stere, deputat, aduce elogii învățâtorilor și preoților cari au îndeplinit un rol așa de important în opera Băncilor populare și închină, în onoarea lor. Se dă cuvântul d-lui preftot Săveanu. D sa e primit cu salve de aplauze cari nu mai contenesc. D. Săveanu pronunță o caldă cu atutare, exprimând bucuria pe care o simt, Focșănenii având în mijlocul lor pe apostolii independenței economice a țarei. Aceste zile, adaogă d. Săveanu, sunt niște adevărate zile de fericire pentru Focșăneni cari regretă din suflet ca n’au putut face tot ce doreau pentru ca locuința d-voastră printre dânșii să fie și mai plăcută. Termină, având deplină reușită băncilor populare și închinând pentru țărănimea română. D. V. Brătianu închină pentru d. Nenițescu, conservator, a cărui prezență dovedește că partidele politice sunt strâns unite când e vorba de a aduce la îndeplinire o operă folositoare. D. Nenițescu exprimă dorința ca țărănimea română, care a fost atât de vitează pe câmpiile de bătălie, să nu remâe mai prejos ln luptele economice. D-sa închină pentru congresiști. D. Hulban (Dorohoiu) închină pentru d. I. G. Duca aducând laudele cele mai meritate simpaticului și inteligentului sub-director al Băncilor populare pentru munca depusă de d-sa pentru succesul desăvârșit al congresului. D. Duca e chemat să vorbească. D-sa, care e primit cu călduroase aplause, închină pentru viitor și România de mâine. S’au mai ridicat vre-o patruzeci de toasturi da către fiecare reprezintant de județ și de alte persoane, în sănătatea d-lui ministru Haret, a d-lui prim-ministru Sturdza, I. Ka Iindem, pentru mărirea și gloria României și propășirea economică a țăranului român. Toate aceste cuvîntări, pronunțata de multe ori sub o formă simplă. • • • Congresul Băncilor populare (Prin popia de la trimisul nostru special) Focșani, 12 Ianuarie. Asiisiența învățătorilor la d- ministrul Haret învățătorii congresiști au profitat, de prezența d-lui ministru Iaret în Focșani spre a-î cere o audiență în mod colectiv, în scop de a-i expune doleanțele lor particulare ca învățători rurali. D. ministru, a cărui solicitudine pentru acești harnici muncitori ai țârei e cunoscută, le-a dat întâlnire pentru azi, orele 8 seara, în sala teatrului Lupescu.* La ora indicată sala teatrului era literalmente plină de învățători. Intr’o consfătuire prealabilă foarte scurtă, s’a decis ca să nu se ceară imposibilul, deoarece de multe ori nu se pot realiza nici lucrurile posibile. Astfel, s’a hotărît a nu se pomeni nimic de chestia augmentarea salariilor. D. Timuș e delegat să vorbească în numele învățătorilor. Mai sunt înscriși și alți oratori. Cuvîntarea d-lui Timus D-sa relevă trei puncte importante, cari, dacă s’ar realiza, ar forma până la un grad oarecare fericirea învățătorului rural. Aceste puncte sunt: împroprietărirea învățătorilor, modificarea legei pensiilor, în ce privește pe învățători și, în fine, desființarea pedepsei de transferare. 1*. . 0 REBiloaia in România.—le Egal in ßtrgin&iaij ->■.. J y 4 ^ REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11, București Telefon.—Adresa telegrafică «Universul», București !&'áíKsS* în Finea Blestem ROMAN DE P. MANETTY PARTEA INTEZA V ... E scris că eu o să mor în curînd, căci sunt trei luni de când me lupt cu afurisita de boală și nu pot s’o biruesc. Dar să nu mai vorbim de mine, ci le conte. Me bucur că te văd sănătos... Și’mi pare bine că te văd iar în Paris, după atâtea ani de lipsă. Dacă n’ar fi prea îndrăzneață întrebarea mea, aș vrea să aflu cauza neașteptatei d-tale călătorii. — Oe scumpul meu Lermond, nu am nici o greutate ca să ți-o spun, căci am venit la Paris într’adins ca să vorbesc cu d-ta despre ceea ce s’a petrecut acum câteva zile în palatul meu din strada Rivoli. Intendentul se cutremură și pe fața lui se arătară semnele unei griji nespuse. — Ca s’a petrecut ? întrebă dînsul. — Nu știi nimic? — Poate vr’un incendiu ? O fi căzut vr’un tavan ? — O I nu ceva mai grav, zise contele. Și povesti intendentului ceea ce citise în ziare și ceea ce îi spusese prefectul de poliție. — Ce crezi d-ta? îl întrebă la urmă. Sărmanul Lermond nu putu să răspundă îndată, atât de imposibil i se părea faptul ce i se povestise. — Ești sigur de ceea ce vrei să spun, de conte ? întrebă intendentul după câteva momente. — Foarte sigur, vorbii adineaori cu prefectul de poliție. — Cine o fi fost în stare ca să intre în pavilion ? murmură bolnavul. Stătu câteva minute absorbit de gânduri, apoi zise : — Fii bun, d-le conte și trage cordonul clopoțelului. D. de Grand maison trase cordonul și imediat se înfățișă o femee ca de 45 de ani, îmbrăcată fără nici o eleganță. — Ce vrei Filip? întrebă ea pe bolnav. — Sora mea, zise intendentul către conte arătându-i cu mâna pe femeie. Apoi adresându-se acesteia, urmă : — D. conte de Grandmaison. Femeea făcu o adâncă închinăciune înaintea ex-generalului, in vreme ce acesta zicea: — Simt o mare plăcere să cunosc pe sora amicului meu Lermond. — Ce dorești? întrebă din nou femeea pe fratele seu. — Să te duci în biuroul meu și să-mi aduci cheile pe cari o să le găsești în saltarul din stînga al mesei. Femeea eși. — Nu mi-am vorbit nici o dată de sora d-tale, zise contele către bolnav ; credeam ca nu ai rude. — Nu am da cât această soră care a venit de curând să locuiască cu mine. A fost institutoare într’o familie nobilă engleză. Sărmana, e un înger de bunătate și nu’î voia fi nici o dată îndestul de recunoscător de tot ce a făcut pentru mine în cursul boalei mele ? Femeia se întoarse cu un smoc de chei având fiecare câte o bucățică de carton legată cu ață. Intendentul luă cheile și le observă pe rând. — Doamne sfinte 1esclamă dînsul cu spaimă. Lipsesc de aici cheile de la portița grădinei palatului și de la pavilion. Și cu toate astea eu știu că erau aci înainte de a mă îmbolnăvi. Tăcu un moment apoi, adresându-se din nou surorei sale, urmă: — Cheile care lipsesc d’sicî au fost furate de cineva, zise dînsul cu voce slabă însă speriată. Cine a intrat aici în timpul boalei mele ? Femeia fu cuprinsă de grijă și se apropia mai mult de patul bolnavului. — Cheile astea erau de la portița gradinei d-lui conte și de la pavilionul din grădină. — S’a furat oare ceva d’acolo ? — S’a făcut ceva mai rea, doamnă, zise contele de Grandmaison intervenind. Și povesti a doua oară despre omorîrea Clarisei Garcin și despre furtul comis în paguba cancel Lefebvre. Sora intendentului se îngălbenise ca o moartă și tremura din tot corpul. — Ceea ce spui d-la e de groază zise ea. — Da, e ceva grozav, și ucigașul — hoț, sau cel puțin un complice al său, trebue să fi pătruns în biuroul meu spre a fura aceste două chei,—zise bolnavul. Cine a venit în această casă de când sunt bolnav ? — N’aș putea să spun... Au venit obicinuiții furnisori... servitoarea... răspunse femeia care părea că o să leșine. — Pe servitoare n’o bănuesc de loc. E o femee onestă care mă servește de 20 de ani. Ia gândește-te și’fî amintește. Cine altul o fi mai avut putința să între în biuroul meu. Respunde-mî, Tereza. Femeia se lăsă pe un scaun ca și cum ar fi fost istovită de forțe. — Nu știu, nu știui, nu pot să bănuesc pe nimeni, murmură dânsa. Contele de Grandmaison înțelese că orice stăruință ar fi fost zadarnică. — Ceea ce s’a făptuit nu se mai poate repara, zise dînsul, și e de prisos, scumpul meu Lermond, ca să te chinuești și să chinuești pe sora d-tale spre a descoperi pe acela care ți-a furat cheea de la pavilion și de la porțile grădinei. De altfel, afacerea aceasta nu ne privește numai pe noi. Poliția e în mișcare și e de sperat că va isbuti să pună mâna pe asasin. — Dar gândul meu, d-le conte, nu mă lasă în pace,—gândul că d-ta presupus că am comis vr’un fapt nesocotit... că am fost neglijent, murmură intendentul. — Să nu ai așa grijă, scumpul meu Lermond ; eu am cea mai mare stimă pentru d-ta. Caută să te vindeci ,și nu se mai gândi la altceva... Noi avem conștiința că n’am făcut nimic pentru a înlesni fapta hoțului și ucigașului. — O să stai mult timp în Paris, d-le conte ? întrebă Lermond cu voce obosită. — O săptămână, și te asigur că o să vin în toate zilele ca să văd cum îți este. Curaj, amicul meu, și să nu -ți perzi speranța că o să te vindeci în curând. VI Cum iese cineva din Monaco — vestit pentru casinul Montecarlo, unde atâția oameni își perd averile și viețile—și apucă spre Mentone, dă cu ochii de o mică și drăgălașă vilă, peste tot de marmoră, cu un turn mic, cu terasă frumoasă și cu o grădină de flori. Acolo ocnește, o mare parte din an, bancherul bure și mica sa familie. iv* um» 17