Universul, noiembrie 1907 (Anul 25, nr. 300-329)

1907-11-26 / nr. 325

^ANUL­­­ xv —^p. 336.—l Ain! 2 © Noembrie *­­V*7 L—. Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN n --—«mCOTEYJt O» 0~Or-<li|WIII»»ll statuă antică, descoperită cu ocazia nouălor des* gropări, făcute pe muntele Palatin din Roma aceste primejdii nu vor face de­cât să mărească interesul cursei pentru cei cari vor lua parte la dânsa. Gloria de a sosi cel din­­tâit­i va răsplăti de altmintrerea in destul pe învingător pentru toate primejdiile și greutățile. Mi se pare că această călătorie va ține cel puțin ș­ase luni. M. Rawlence, un automobilist foarte cunoscut, spune: — După mine, cursa Peking Paris nu-i de­cât o­­ bagatelă pe lângă cursa New­ York-Paris. Nici­odată, de­sigur, până acum, nu s’a organisat o cursă asemenea acesteia, și, după rezultatele sale, se va judeca fără îndoială dacă va mai trebui să se mai încerce asta. Lumea întreagă va urmări cu interes această cursă. „Țin foarte mult să iau parte. Mi se pare ca va fi nevoe de trăsuri speciale pentru a străbate zăpada și ghiața, dacă cei ce­ vor lua parte nu vor să rămână în mijlocul drumului“. West. 5 bani in Romania.—10 bani în străinătate REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA — 11. Strada Brezoianu 11, București­­» Ortodox Duminică, 25 Noembrie. —Mart. Ecaterina și Mercuriu Catolic Duminică, 8 Decembrie. — Con­cepția Măriei Răi­ soarelui 7.41.— Apusul 4.35 București, 25 Noembrie. I­ CHEIIVU mmmmm­m&m»m Am făgăduit să urmărim de aproape ancheta ce s’a pus la cale la ministerul agricul­turii din Viena în chestia scumpirii mijloacelor de trai­, care preocupă cercurilor con­ducătoare din Austria într’o măsură ce ar putea sluji drept pildă și autorităților din alte țări, în care aceeași chestiune îngrijește și agită­ opinia pu­blică. De alt­fel, ancheta de la Viena ne interesează pe noi, după cum se vedea, mai mult de­cât dintr’un­ singur punct de vedere. In prima ședință pe care a ținut-o comisiunea convocată de ministrul­­ agriculturii, s’a desbătut în deosebi­ chestia scumpirii cărnii. Au vorbit reprezintanții orașelor Viena, Praga, Lemberg, Triest, Tep­li­tz, apoi reprezentanta aso­ciației menajerelor din Viena, 4-na Otilia Bondy, precum și reprezintanții mai multor societăți de consum.­ Cu to­ții, fără deosebire, au expri­mat părerea că măsura cea mai eficace pentru ieftinirea prețului camei n’ar putea fi alta de­cât deschider­ea gra­nițelor pentru această marfă. In special reprezintanții o­­rașului Viena au­ prezintat a­­ceastă măsură ca absolut in­dispensabilă.­Ei au mai re­levat faptul că și aminteri există azi o hotărîtă dispro­porție între prețurile vitelor de tăere și ale cărnei în de­taliu ; căci «de câte ori prețul vitelor crește, crește și prețul cărnei la măcelării, dar când prețul vitelor scade, nu mai scade și prețul cărnei, ci se menține». La un mijloc însemnat pen­tru a exercita o presiune asu­pra prețurilor în detaliu, re­­prezintanții Vienei au mai propus înființarea de piețe mici în diferite puncte ale orașului. Insă aceasta numai în legătură cu alte măsuri, cum ar fi înființarea de aba­­torii spre granițele Prusiei și României," prin care mijloc s’ar ușura importul de carne din aceste țări în condiții de siguranță deplină în ce pri­vește măsurile de poliție ve­terinară. Fără a fi combătută de nici unul din membrii comisiei, ideea abeatoriilor la graniță a fost susținută de mai mulți dintr’înșii­—dar în ceea ce privește­ măsura deschiderii granițelor din­spre România (Coralp- particulară a ziarului «Universuy») Londra, 21 Noembrie Balonul „Patrie“ și ziarele engleze Se cunoaște nenorocirea ce a isbit Franța prin pierderea diri­­giabilului ei „Patrie“. Toate gazetele engleze au de­plâns pierderea acestui balon. „Daily News“ scrie : Pentru moment „Patrie“ a dispărut in nordul Atlanticului. Cu toate că torpilorul „Tourbillon“ a părăsit portul Brest spre a se duce in căutarea balonului, nu credem că’i va fi cu putință să’l regă­sească de­cât peste vre-o cine î­­șease zile, dată fiind iuțeala cu care balonul străbate văzduhul. Insă cum „Patrie“ și-a pier­dut o mare parte din gazul cu care era umilat, și deci și-a mic­șorat ridicarea, e teamă că va cădea în Atlantic și va fi tras la fund de greutatea mașinăriilor. In acest caz torpilorul va avea puțin noroc să’l regăsească. „Pall Mall Gazette“ comen­tează în acești termeni pierderea dirigiabilului militar francez : „Sincerile noastre condoleanțe prietenilor noștri francezi pentru pierderea care, se crede, este de­plină, a faimosului lor dirigiabil „Patrie“. Se spune că a fost vă­zut trecând pe d’asupra Țării Ga­lilor și a unei părți din Irlanda... La urma urmii dirigiabilul, de­­sumflat, va cădea în fundul A­­tlanticului. Dar proverbul spune : „Nu, poți face jumări, fără­ sa spargi ouă“ ; tot așa progresele științei sunt însoțite de perdele și jertfe. Pe viitor, aeronauții vor ști că un dirigiabil, ne­ancorat, poate să fie dus în văzduh, dacă nu e ținut de două­­ sute de oameni și când vântul suflă cu o iuțeală de 80 ktm. pe oră. Dar, în ori­și­ce caz, un diri­jabil, gata a se înălța, e de pre­ferat celuia, care nu vrea să se înalțe când e nevoe de dânsul. Cea din urmă eșire a lui „Pa­trie“ e rezultatul unei prea mare bună­voințe. Cursă de automobile Cei competing un automobilism arată un entusiasm sincer în pri­vința cursei proiectate între New- York și Paris, organizată de ziarul „Le Matin“ în cooperare cu „New York Times“ și Standard On­ C­ie. De­și unii se întreabă dacă trăsurile vor fi în­­ stare să treacă obstacolele ce le-ar întâmpina din cauza ghieței și zăpezei­in Alaska și în nord-estul Rusiei, toți sunt de părere că proba aceasta va fi cea mai importantă din cele ce se va fi or­ganizat vre­odată. D. Charles Jarrott, învingător în circuitul de automobile, din 1902 la Ardennes (Franța), în­­tr’un interview cu representantul „New-York­­ limesului“, spune : „ Ca eveniment sportiv, cursa New-York-Paris este de primul ordin. Dacă n’așî fi oprit de tre­buri, ași fi fericit sa iau parte la această cursă. Concurenții vor avea poate să sufere numeroase lipsuri, poate vor avea să Îndure foamea în caz de accident. Dar' Calendar pe anul ibOT'și Rusia pentru importul de -­­­­ carne, părerile au fost, cum am spus, unanim accentuate. Acesta este primul lucru vrednic de însemnat, și pentru noi, din desbaterile începute. PLÂEȘII ȘI DELIM despre monopolul cârciumelor In numele sătenilor din Bră­nești,­­1. Gr. T. Bălășescu ne roagă să publicăm următorul apel adre­sat d-nor senatori și deputați: " Domnilor Senatori și Deputați. Vin din partea consătenilor mei din comuna Brănești, jud. Dîm­bovița, spre a vă arăta plânge­rea lor, greul cu care se luptă și în carp înoată și când exprim aici­­ plângerea lor, trebue să știți că sunt întrupate în ea lamentațiu­­nile tuturor plăcșilor și delureni­­lor acestui județ, mari și mici, ca proprietate și cari cu multă ane­­voință, cu mare străduință,se pot bucura de produsele pământului ce-l stăpânesc. Iată păsurile și plângerile lor : «Aveam în vremuri pădurile noastre pe care le păstram cu drag, din care ne făceam căscioare pentru noi și copii noștri, din care ne­­ încălzeam casa în timpul e­­ei ; astă­­zi vremurile grele,­ni le-au răpit,­ dealurile și văile s’au­ despădurit, și cumpărăm lemne, ca cai­ din târgurile mari. Aveam pe vremuri albiile râurilor din care luam piatră și ne foloseam de ea la clădiri de biserici, școli, case pentru noi, podețe, magazii, pentru fabricarea" varului; azi nu mai avem aceste­ drepturi. Aveam pășuni întinse pentru creșterea vitelor și fie­care din noi țineam o vacă și doai boi cel pu­țin, azi acele locuri de pașunat, nu mai sunt; populația crescând a pus plugul și le-a făcut locuri de" arătură pe unde s’a putut, da ori­cât de puțin ’i-ar aduce. Ne era mai mare dragul să ne privim tot cuprinsul dealurilor pline cu vițe indigene, care era un venit simțitor in acei timpi. Azi Dumnezeu ne-a luat această milostivă pâine de la gura fiilor noștri, distrugându-le filoxera. Majoritatea satelor se ocupa cu industria lânei de oi și a părului de capră, și fiind­­ că locurile de pășune s’au schimbat în locuri, de arături și s’au înlocuit cu custura prunului, singura care priește cli­mei și solului, azi nu mai au ca lucru. Dacă aiurea se mai găsește o moară, o piuă, dârstă pe albia riurilor, declină către faliment, din cauză că­ sunt impuse de stat să plătească 50 lei anual pentru uzajul apei, plus alte dări­ către stat, județ și comună. Astă­zi din fundul munților și până la poa­lele dealurilor, mi să vede de­cât trâmbe de dealuri și mici șesuri, pline cu păduri de pruni, din care ne mai scoatem și noi un venit, și care formează singura sursă de întreținere a populației sătești, căci alt­fel ar fi ca vai de noi. Este adevărat că din acest osin­­dit arbore fructifer «Prunul», care brăzdează tot solul muntelui și al dealurilor se extrage esența alco­­lică zisă țuica, care de toți oa­menii de știință, este condamnată ca otrăvitoare pentru săteanul ro­mân, producându-i pelagra, oftica, îl face criminal și de aici toate re­lele din lume. Este drept că acolo unde era plantată vița indigenă în locul ei stau înfipte rădăcinele prunului, căci pe de o parte este un arbore care cere mai puțina cheltuială și pe care și-l procură săteanul cu mai multă ușurință, iar pe de alta e singurul căruia ii priește clima și solul, dar răul nu este al cul­tivatorului, ci al celor luminați, cari n’au prevenit răul din vreme. Dacă dar prunul este singurul arbore din care populația acestor părți își întreține zilele, monopo­lul cârciumelor este legea care ar ucide mai rau de­cât filoxera, vlaga și viața delurenilor și a mun­tenilor. Dacă prin acea l­ege câr­­ciumarii devin­ funcționari publici și dacă cumpărarea băuturilor ră­mâne in sarcina primarului, În­vățătorilor și a celor­ l’dițî, ce a­­buzurî, ce părtenirî, ce patimi rele vor aduce ast­fel de orândueli. Ce va face săteanul cu 10—20 vedre de țuică, cine și cnî tî va da-o și cu ce preț ? Consiliul au­torizat de rege va lua de la cine ii ordonă Prefectul, de la cei cari îi sunt rudă sau prieten, sau de la cei cari prezintă­ un interes față de ei, dar săteanul cui va da pro­dusul lui? Cine il va căuta și pe el ? Vom fi siliți atunci a distruge acești prini, condamnați de legi și de știință și atunci ce vom pune in locul lor, și cine ne va da mili­oane, valoarea acestei culturi atât de întinsă ? Prin această lege se va des­ființa atâtea mii de gelnițe, sau povernî in cari sunt depozitate capitaluri și din cari se intreți­­neau și ingrosau m­ii de porci, vaci și boi, brațele a mii de să­teni vor sta neintrebuințate, căci fabricarea țuicei se face toamna, atunci când nici agricultura, nici industria, nu are unde se între­buința, adică In lunile Noembrie și Decembrie. Până când fructelor prunilor nu li se va da o alta­ întrebuințare, cum este în Austria, in Bosnia și Brzegovina, unde sunt instalate mii de cuptoare pentru uscat pru­nele, până când nu se vor altoi prunii actuali cu alte varietăți mai bune, nu este drept a se isbi în singura sursă de venit a po­pulației de aici. Destul că­­ s’a luat dreptul fie­cărui proprietar de pruni, a vinde țuica cu pro­cură ori și cui, destul că se plă­tește anual 285 lei, de hectarul de pruni în care se socotește taxa pe hectar, foncieră, povarnă, cazan și fond comunal, destul că și pentru poștete se plătește taxe, toate ace­stea le suportăm, de­și cu greu, dar nu să fim loviți așa de crud cu legea ce este a se vota. Cerem ca să nu se voteze legea monopolului cârciumelor, și să rămână cel puțin așa cum a fost și până în prezent.’ Brănești. Dâmbovița Dr. M­. Bălășescu Proiectul de Adresă a Senatului Iată textul proiectului de Adresă a Senatului spre răspuns la Mesagiul Tronului : Sire, Mare­ai adâncă a fost bucuria Ma­turului Corp, că însăși Majestatea Voastră a venit să deschidă prima se­siune ordinară a nouei legislaturi, chemându-ne la lucru cu acea neîn­frântă putere de îndemn, ce de atâtea ori ne-a îndrumat pe calea datoriei. Senatul a găsit în aceasta o nouă încurajare pentru a lucra, cu toată în­cordarea­­ patriotică, la rezolvarea chestiunilor fundamentale ce se vor supune cercetării sale. Înaltei pilde de muncă, prevedere și largă judecată, ce ne vine și de astă-dată din partea Coroanei, Matu­rul Corp va căuta să răspundă, in momentele de față, cu întreaga pă­trundere a datoriei sale. Sire, Senatul, conștient de adevăratele interese ale națiunii, își dă seama în­ mod limpede de neapărata nevoe ca legăturile dintre diferitele pături ale țarei să fie cât mai strânse. El este mai cu seamă în măsură să înțeleagă că,­ între proprietatea mare și țărănime trebue să domnească cea mai desăvârșită încredere imi­­­tuală, căci pe buna înțelegere dintre acești însemnați factori al producțiu­­nei se reazimă, mai ales, m­­ersul dez­voltării noastre economice și de Stat. Socotim dar, ca o supremă datorie, ca, în­­ opera mare de reforme ce este de îndeplinit pe baza­­ manifestului din 12 Martie.* dat de Guvern,în nu­mele Majestății Voastre, Senatul să -i dea toată conlucrarea sa sinceră și luminată pentru trainica coordo­nare a energiilor naționale și pentru îndrumarea lor spre o rodnică și bine­făcătoare activitate. Senatul va da sprijinul său cel mai călduros și hotărât întregei o­­pere de reforme ale Guvernului, me­nite a ridica traiul țărănimii, prin învoieli agricole drepte, credit lesni­cios, o administrație bună, o justiție adevărată și un învățământ mai a­­propiat nevoilor ei, și între cari, în primul rând, vor fi proiectele de legi ale învoielilor agricole și Casei rurale. Sire,, Cu o deosebită mulțumire Senatul a luat cunoștință de starea atât de satisfăcătoare a relațiunilor exterioare ale Regatului. Vizitele ce a primit și întrevederile ce a avut Majestatea­ Voastră în a­­nul acesta, sunt tot atâtea dovezi îm­bucurătoare că statornica politică de pace și realitate a Regatului e recu­noscută și apreciată pretutindeni, ceea­ ca ne-a asigurat un loc de o­­noare în sfatul Statelor civilizate. In deosebi ne-a bucurat cordialita­tea raporturilor cu toate Statele ve­cine și apropiate, care s-a tradus prin convențiuni cărora Maturul Corp nu va întârzia să le dea toată apro­barea­ sa. Această bună stare a relațiunilor din afară, precum și rezultatele sa­tisfăcătoare ale celei de a doua con­ferințe de pace de la Haga, ne sunt cu atât mai prețioase, cu cât ele ne îngădite să­ ne îndreptăm toată luarea aminte asupra însemnatelor probleme interioare, a căror fericită deslegare­ trebue să fie preocuparea noastră de căpetenie. Sire, înțeleaptă și prevăzătoarea condu­cere a finanțelor țării, față mai ales de criza economică, și monetară de cari sunt bântuite în timpul din urmă toate țările, este cu desăvirșire în gândul Maturului Corp, care știe să prețuiască cu atât mai mult socotința și cumpătarea în administrarea banu­lui public, cu cât își dă seama de sporul firesc al budgetului cheltuelilor, necesitat de reformele ce urmează a fi aduse la îndeplinire. Socotirea­, pentru perceperea impo­zitului funciar, a venitului proprietă­ților mici întocmai ca acel al propri­­etăților mari, desființarea ca prea a­­păsătoare a taxei Statului pe decali­­tru de vin și a taxei pentru asigurarea sătenilor in­potriva secetei, sunt mă­suri drepte și bine-făcătoare, cari constituesc în acelaș timp începutul de executare al manifestului di­n 12 Martie. Senatul, in dreapta sa îngrijire pentru toate interesele legitime, nu va lipsi să dea sprijinul său guver­nului întru ușurarea daunelor suferite de agricultori în tulburările de astă primăvară. Mai ales însă Senatul, care pururea a urmărit o cât mai adâncă pătrun­dere în popor a sentimentelor de cre­dință, muncă și ordine, va încuviința toate măsurile menite a întări în el spiritul datoriilor morale și religioase. Sire, Senatului îi este în deosebi scump de a auzi prin graiul Majestățea Voastre, judecătorul cel mai­­ drept, sever și luminat al lucrurilor ostă­șești, că puterea noastră militară,, prin care vedem asigurată pașnica desvoltare a iubitei noastre Patrii, merge tot înainte, in mod satisfăcător. Scumpa noastră oștire a dat, în împrejurările cele mai grele, deplina dovadă a simțului de datorie de care e însuflețită, pentru ca națiunea re­cunoscătoare să nu cruțe nici un sa­crificiu spre a-i îmbunătăți organiza­rea. Senatul nu cunoaște o mai înaltă și nobilă datorie de­cât aceea de a îndeplini la timp și­­ în prețul celor mai mari jertfe nevoile apărărei na­ționale. Tot ast­fel ne-a umplut sufletul de o adâncă bucurie patriotică și progresul însemnat realizat de ma­rina noastră militară, prin organisa­­rea flotilei dunărene, a cărei inaugu­rare s'a făcut în prezența însufleți­­toare a Majestăței Voastre. Sire. Pe cât de grele sunt împrejurările prin cari țara trece, pe atât de mă­reață este opera de consolidare la care Senatul este chemat a conlucra. In această frumoasă activitate pen­tru binele obștesc, Senatul va fi, mai mult de­cât ori­când, pătruns de da­toria sfinții ce are de îndeplinit. El are credința că patriotismul luminat al tuturor și voința tare de a face binele vor contribui la lățirea spiri­tului de concordie atât de dorită pen­tru o lucrare rodnică, menită , să asi­gure liniștea și temeinica propășire a scumpei noastre Patrii. Să trăiești, Sire ! Să trăiască Majestatea Sa Regina! Să trăiască Altețele Lor Regale Principii Moștenitori cu Augusta Lor) Familie. Raportor: Al. C. Constant­inescu. OBSTRUCȚIA CROAȚILOR și compromisul austro-ungar Serviciul nostru telegrafic O telegr­amii a președin­telui Just Budapesta. 24.— Președintele camerei ungare, Just, care se află. ■la moșia sa din Csanád, primind­­ telegrama de protestare a croați­lor, nu cari cer sprijinul contra modului cum se aplică de către vice­președintele Novaj, regula­mentul, s-a grăbit să le răspundă. Just a telegrafiat președintelui clubului croat următoarele : „Nu mă pot înapoia înainte de Marți.—Just“. Numirea comisarului gene­ral în Croația Budapesta. 24. — Știrea pe care au înregistrat-o unele ziare de aci cu privire la numirea lui Rakotzai în funcția de comisar­­general al Croației, este desmin­­țită de către persoanele oficiale. Guvernul—zic cei cari cunosc de aproape intențiile cârmuitori­­lor Ungariei,—n’are nevoe acum de un comisar general în Croația de­oare­ce situația nu e atât de gravă după cum se spune. Ședința de azi a Camerei.— Noul scandaluri Budapesta. 24.—Croații con­tinuă obstrucția lor în Cameră. Azi s’a înscris printre cei din­­tâi­ ca să vorbească deputatul croat Pribitzidevici. După o cuvintare care a durat un ceas, cu toate întreruperile președintelui Navay, Pribitzkie­­vici a început să strige din toate uterile in limba croată în spre avay. Președintele i-a retras cuvîn­­tul în mijlocul unui tumult asur­zitor făcut de croați. Deputatul socialist Mezofi, ce­rând cuvântul, a vorbit dezapro­bând din toate puterile compro­misul austro-u­ngar, arătând cât de dăunător este pentru Ungaria și, încheind, a spus că aprobă modul cum se apără croații, fiind­că au fost provocați la aceasta , însă el și cu partidul lui nu se unește la obstrucția pe care ei au pus-o la cale. Deputatul român Ștefan Popp, luând cuvântul­­ a combătut și el compromisul austro-ungar, spu­nând că e o lege pe care guvernul a adus-o în ultimul moment în discuție spre a o trece prin sur­prindere. Compromisul — spune oratorul—nu numai că nu folo­sește nici unei naționalități, dar nici măcar nu apără interesele Ungariei, Navay a întrerupt pe deputatul român, spunându-i că nu vor­bește în chestie. Ștefan Popp, adresându-se Ca­merei, a cerut voe să se abată puțin de la chestie pentru a-și putea spune în mod documentat părerea. Navay a întrebat Camera dacă permite o abatere de la chestie. Cum în acel moment intrau deputații guvernamentali în mare număr, ei au respin­s cererea lui PpP.­Croații și naționaliștii au înce­put din nou să facă scandal, spu­nând că se calcă drepturile depu­taților și că, nu se permite să vor­bească de­cât slugilor guvernului. Deputatul croat Drișan Popo­­vic­i, sărind de la locul său­, cere să se permită lui Popp să vor­bească. După ce Camera își dă apro­barea, Popp vorbește, însă de la primele fraze Navaj ii retrage cuvântul. Deputații Popp și Maniu cer atunci vor ca să vorbească, să nu li se suprime și lor dreptul pe care îl au, cum s’a suprimat adi­­nioară altuia. Președintele Navay declară că deputatul Popp a vorbit, dar că deși Camera i-a acordat dreptul sa­ vorbească el abuzează de bu­nătatea Camerii., La aceste cuvinte deputatul Zagorat sare la tribună să vor­bească și, cu toate întreruperile președintelui și protestările un­gurilor, vorbește în mijlocul unui scandal infernal, până ce preșe­dintele Navay, văzând că nu mai poate fi înțeles de nimeni, ridică ședința. După redeschiderea ședinței La redeschiderea ședinței depu­tatul croat. Su­pi­lo se instalează la tribună și, cu toate protestările președintelui, vorbește.* Președintele Navay cere ca­­­upillo să fie trimis la comisia de imunitate parlamentară pentru­­ că nu se supune regulamentului, că­ nu­ vorbește in chestie și că, prin felul cum își ia singur dreptul de­ a vorbi insultă dem­nitatea președintelui. La aceste cuvinte, un nou scan­dal se pornește pe băncile na­ționaliștilor și ale croaților.­­ Deputatul croat Zagorat începe Vorbească în limba croată, în mijlocul apostrofelor vehemente ale majorității. Insultele și urletele se aud tre­când de la un cap la altul al Ca­merei. Ungurii numesc pe croați ban­diți, barbari, criminali și monș­tri ; strigăte de „la pușcărie“, și „la balamuc“ se aud de-o parte și de alta. In acest haos de strigăte și ur­lete se aud glasurile câtor­va croați cari strigă ministrului Cro­ației, losipovici, să le ia apăra­rea și „să nu stea ca un bou a­­colo“. Se naște iar un tumult asurzi­tor.După potolirea zgomotului, pre­ședintele intervine spunând că croații nu au nevoe de apărarea ministrului losipovicî atât timp cât prezidează el. Anunțarea unei ședințe de Duminecă Deputatul croat Iova Feltz luând cuvântul a ținut un discurs de 3 ore. După mai multe întreruperi ale președintelui care îi spunea să vorbească în limba ungară și să vorbească în chestie, Navay i-a retras cuvântul in mijlocul pro­testărilor croaților. Deputatul independent Voicsy a luat apărarea proiectului gu­vernamental. După ce a arătat importanța și urgența votărea pro­­ectului de compromis, el a cerut patrioților unguri să sacrifice în interesul Unprieî ziua de mâine spre a veni la Cameră ca să se țină o ședință. La auzul acestei propuneri croații și deputații naționaliștilor s-au ridicat să protesteze înscriin­­du-se cu toții ca să vorbească în contra acestei propuneri. Președintele Navay le-a atras atenția asupra regulamentului, care nu permite să ceară mai mult de 4 inși cuvintul pentru a vorbi contra unei propuneri. Deputatul Maniu luând cuvân­­tul, din partea românilor, spune că de la 18­60 încoace nu s’a pomenit ca în Camera un­gară să se țină ședințe și Dumi­nica. „Suntem—a zis deputatul Ma­niu—o țară creștină ș­i noi suntem creștini și trebue să respectăm sfânta Duminecă în care însuși Dumnezeu s’a odihnit. Eu, ca și toți oamenii credincioși creștini, mă folosesc de sf. Duminecă spre a mă duce la biserică. „Suntem creștini — a zis Iuliu Maniu — și vroim să respectăm ziua Domnului, de aceia eu și cu toți drept credincioșii de aci vă rugăm să nu ne cereți , să sacri­ficăm o zi închinată lui D-zeu pen­tru interesele câtor­va oameni!“. Croatul Duișan Popovici luă din nou cuvântul vorbind în termeni înflăcărați în acelaș sens ca și Maniu, însă când văzu că depu­tații majorității nu vor să cedeze, ceru președintelui să stabilească, dacă in acest moment Camera mai este în număr suficient spre a lua o ast­fel de hotărire. După ce președintele Navay a arătat în câte­va cuvinte că în istoria parlamentară a Ungariei există precedente de acest fel," a fă­cut apelul nominal și s-a consta­tat că în Cameră mai erau­ 102 deputați. Navay declară Camera în stare să ia o rezoluție, puse propunerea lui Voicsy la vot și, cu toate în­cordările croaților care se opu­­neau, majoritatea a decis ținerea ședinței și mâine. După aceasta s’a ridicat ședința. Si pe care România îl numără printre cei mai vrednici fii ce i-a avut“. * * * D. ministru de interne a însărci­nat pe d. prefect de poliție să comu­nice familiei că se pune la­ dispoziție, pentru cheltuelile de înmormintare, suma de 3000 lei. Familia a mulțumit și nu a pri­mit banii. -un« INMORMÎNTAREA regretatei Ecat. Kogâlniceanu (Prin telefon de la corespondentul nostru particular) Iași, 24 Noembre Astă­zi, Sâmbătă, s’a făcut înmor­­mîntarea mult regretatei și distinsei doamne Ecaterina M. Kogâlniceanu, văduva marelui bărbat de Stat, Mihail Kogâlniceanu. Ilustra defunctă, înzestrată cu ca­lități alese, lasă în urma ei regrete unanime, fiind de­opotrivă iubită de cercurile sus puse ca și de păturile populare, aceasta mulțumită senti­mentelor nobile, altruiste și demo­cratice pe care le-a nutrit în viață. Trista Ceremonie a înmormîntarei a avut loc la ora 1 jum. p. m. La această oră o mare mulțime de lume, din tot ce lașul are mai cu­noscut, înțesa strada Sărăriei și lo­cuința in care se afla depus corpul neînsuflețit al distinsei d-ne. Serviciul religios a fost oficiat de P. S.­ S. arhiereul Georgescu, asistat de numeroși­­ preoți. După aceia s-a format un impozant cortegiu care a urmat carul funebru până la cimitirul Eternitatea, unde rămășițele pămîntești ale ilustrei de­functe au­ fost depuse in­ cavoul fami­liei lângă rămășițele pămîntești ale neuitatrului Mihail Kogalniceanu. Lămpile electrice au fost aprinse și acoperite cu crep negru pe toate străzile pe unde a trecut cortegiul fu­nebru. Din partea guvernului au asistat la înmormântare d. Cheribachi, pre­fectul județului și d. Săndulescu, pre­fectul poliției locale. La această tristă solemnitate au participat și membrii familiei Kogăl­­niceanu printre cari am zărit pe : d. și d-na Leon Bogdan, Vasile și Con­stantin Kogâlniceanu, familia Jora, familia Krupensky, familia Liteanu, familia D. Bogdan, familia Alice Ro­­sseti, familia Sturza, familia Cana­­nău, d. colonel Casimir, etc. etc. De asemenea erau de față foarte mulți din demnitarii Iașului, mem­bri marcanți ai clubului liberal și conservator, etc. D. N. Gane, primarul orașului, a ținut o mișcătoare cuvântare. La orele 3 jum. trista solemnitate & înmormântărea a luat sfârșit. * * Familia Kogâlniceanu a primit ur­mătoarea t­elegramă : .,M. S. Regele mă însărcinează a vă face cunoscut că ia o vie parte la cruda perdere ce ați încercat“. General Mavrocordat“' D. Ion I. Brătianu, ministru de interne, a adresat d-lui prefect de po­liție din Iași următoarea telegramă : „Rog exprimați d-lui C. Kogâlni­ceanu condoleanțele guvernului pen­tru încetarea din viață a văduvei marelui om de Stat M. Kogâlniceanu CORPURILE LEGil­fICARE . A. m 33 I. A. (Ședința de la 24 Noembrie 1907) .Ședința se deschide la orele é fără 45 m­., sub președinția d-lui M. Phered­yde. Prezenți 130 d-a­ deputați. Pe banca ministerială d-nn­ mi­niștri D. A. Sturdza, Costinescu, Sp. Haret, T. Stelian, I. Brătianu, V. Morțun și gen. Averescu. Discuția la Adresă D. președinte atrage atenția pu­blicului din tribune a nu d­a nici un semn de aprobare sau desapro­­bare la cele ce se vor discuta, căci un caz contrar va evacua tribunele. Cuvin­tarea d-lui Drâgnirescu D. Drăghicescu, ca mandatar al țăranilor, începe prin a aduce u­nele critice cuvântare­ de erî a d-lua Iorga și spune că deputații țărani nu pot aproba de­cât ceea ce poate fi­ de folos țăranilor, sfa­turile cu adevărat Înțelepte. Trecând la discuția proiectului de Adresă, oratorul sp­une că a­­tunci când cuvintele din Mesagiu ale Vi. S. caută să aducă o armo­nie intre cele două pături sociale : țăranii și proprietarii, nu poate de­cât in prima­ linie să ureze sănă­tate Augustului Suveran și apoi să’și spue ideile pe care le are iu chestiunea agrară. Cu toată prima cu care guvernul liberal a luat a­supră’șî marea da­torie de a salva țara, a avut și gri­ja părintească ca in numele M. S. Regelui să alcătuiască proecte de lege pentru imbunătățirile soartei țăranului. După mine reformele guvernu­lui în totalitatea lor nu­­ ignest întru nimic interesele, cum­va ei fac să înceteze nedreptățile, șica­nele la care erau expuși țăranii. Mai dau prilej țăranilor să se lu­mineze spre a eși din ignoranța și întunericul de azi. Oratorul face istoricul impro­prie­tari­rei sătenilor de la 1864 că nu s’a ajus la scopul dorit da legiuitor, de­oare­ce nu s’au făcut pe baza unor studii mai aprofun­date. Clasa țărănească față de clasa orășenească e mult mai apăsată. In baza acestei afirmațiuni aduce numeroase exemple și anume a­­rată cum în privința instrucțiunei copiii de săteni fac 5 clase pri­mare în loc de 4, cum tinerii săteni fac 3 și 5 ani armată, cum im­­positele sunt mult mai împovără­toare. E o mare nedreptate că pentru instrucțiunea de la sate se­ chel­­tuesc numai 7 milioane pentru cei 5 milioane țărani; iar pentru un milion și jumătate orășeni se chel­­tuesc peste 15 milioane. Școlile rurale trebuesc reformate­­ într-o direcție mai mult practică și fo­lositoare. Copiii trebuesc ajutați cu îmbrăcăminte, cu cărți școlare, cu cantine. învățătorii apoi trebuesc să fie retribuiți cel puțin cu câte 180 lei lunar și să fie scutiți de toate cele multe cu care sunt azi încăr­cați. Să se legifereze apoi ca e­­levii după ce absolvesc cursurile școalei rurale să­ continue să ur­meze cursurile școalelor de adulți, tot sub supravegherea învățăto­rilor. Apoi într’un cerc de 4—5 co­mune să se înființeze școli de a­­gricultură, meserii și ferme agri­cole. Ca o încurajare pentru cei ce termină cursurile școlilor rurale și adulți să li se facă o reducere de un an din serviciul militar , iar cei ce absolvesc școalele de a­­gricultură și meserii să beneficieze de un an de serviciul militar.­­Oratorul trece la cult și arată că legea clerului mirean din 1893 a adus mari neajunsuri. Relativ la reformele agrare ale guvernului spune că principiile acestor proecte de legi sunt bune și dacă ele vor fi votate și aplicate cu sfințenie se va face un­ mare pas de progres pentru țărănime. In afară însă de aceste proecte, ar fi umanitar ca guvernul să mai reducă din numeroasele taxe cu care sunt înpovărați sătenii și că ar fi bine ca guvernul să facă un împrumut pentru luminarea lor. Termină declarând că va vota cu toată încrederea proectele gu­vernului. Ședința se suspendă pentru 5 minute. Cuvîntarea d-lui M. Canta­­cuzino Ședința se redeschide la orele 3 fără 5 minute. Luând cuvintul la discuția Adre­sei, ca reprezentant conservator— zice d-sa—prima mea grijă e de a aduce devotamentul și dragostea noastră M. S. Regelui’. Mai ales azi trebue să mulțumim lui D-zeu că a dăruit iubitului nostru Su­* * * 44 literara asb­erată ROMAN SOCIAL de CAHOLIcIA wommznd PARTEA A TREIA Anal1 și sacrifici* I — Te temi de un băiat ? Cuvintele acestea fuseseră schim­bate în franțuzește. — O­­ să nu aveți grijă, zise necunoscuta. Eu nu vrem să vă fac rău. — Ai înțeles ? — Cum nu. Vorbești franțuzește? — Foarte bine. Vorbind așa, străbătuseră o po­teca și ajungând la o poiană mare iluminată de lună, tovarășul lui Armand exclamă: — In sfârșit, iată și via mea­— D-ta locuește aci? întrebă necunoscuta cu sfială. Vocea­ era aproape tremură­toare de emoțiune. Armand tre­sări și se uită la dinsa. Acum fața tinerei femei era i­­luminată de lună și i-se păru de tot frumoasă lui Armand. — Unde­­ am mai văzut eu,această figură ? se întrebă dinsul in gând. Sunt sigur că cunosc acești ochi. Se apropiaseră acum de vilă, care era întunecată și tăcută. — Să intrăm fără sgomot, zise stăpânul vilei. N’aș vrea să deș­tept pe buna mea amică. Urmând zîmbi. Necunoscuta rămăsese îndărătul lor. Inima’i svâcnia așa de tare încât o durea pieptul. — Pot să intru și eu ? mur­mură dinsa. — De­sigur, zise Armand. Te iau sub protecțiunea mea. Vrei ? Ea nu răspunse, însă o vie ro­șeaț­ v­acoperi obrajii. In vestibul, cei dou­ amici se opriră. — Te urci în camera ta? în­trebă stăpânul casei. — Da, scumpul meu, sunt zdro­­bit de oboseală și prevăd că o să dorm până la amiază. — Dar pe băiatul ăsta unde să­ culcăm? — Dacă vrei, o să doarmă în noaptea asta în cabinetul de lângă camera mea. — Fă­cum vrei. Noapte bună. — Noapte bună. Necunoscuta urmă în tăcere pe Armand care, după ce aprinsese o lumânare, urcă scara ce ducea­­la primul etaj, apucă pe un co­ridor și deschise o ușă ce era în fund.­­ Aceasta e camera mea, zise el intrând. Ea se află pe pragul unei ca­mere tapițată cu o stofă de cu­loare roșie închisă. Patul era de Stejar, cu coloane; mobilele se­vedeau cam vechi însă foarte cu­rate. Armand, puse sfeșnicul pe cămin își lăsă pușca și se întoarse ca să privească bine pe acel tânăr. Cum aruncă ochii asupra lui, ii isbucni o esclamare. —­ Natalia! Tinăra femee care-și luase bé­réiul de pe cap ast­fel că părul îi căzuse pe spate, își pleca capul condusă și începu să plângă. Armand, foarte palid,­ o apucă de mâini și o atrase spre un divan ca să șcadă. — De ce plângi? Nți e oare frică de mine ? Cum de te afli prin părțile astea în așa haine? Gând ai ști, Natalia, cât te-am căutat! De ce ai fugit, ai dispărut fară urmă? Ea’și împreună mâinele într’o convulsiune de durere. —Mi-a fost frică, mi-am perdut mințile când am aflat că acei doi oameni nobili și generoși se omo­râseră din causa mea. Mă temeam să nu fiu arestată. Eram sigură că fiica lui Treveri avea să mă alunge cu rușine din casa ce­ mî închiriase tatăl sau. Pentru asta, fără să vestesc măcar pe Rașela, m’am îmbrăcat cu aceste haine și cu puțini bani în buzunar, am plecat din Turin.. „Mi se părea că sunt bleste­mată. „Nu mă gândiam la d-ta, care îmi promisese și să mă protegiezi, nu mă gândiam la nimeni. De alt­fel toată lumea nu putea să facă alt­ceva de­cât să mă urască de­oare­ce adusesem doliul în două familii. — Numele d-tale n’a fost de loc pronunțat în toată afacerea. Pot să-țî jur asta. Foarte puține persoane cunoșteau rolul ce au jucat in acest nenorocit duel dar ele n’au spus nimănui nimic. Prin ochii Natalie! trecu un fulger. — O ! ce oameni generoși­ bolboroși dânsa. Insă îmi făceam atâtea imputări și am voit să mă depărtez cât mai curând de Turin. ..M'am dus pe jos până la Moncalieri și de aci am luat un bilet de tren pentru Milan. „Capul îmi clocotia ca un vul­can. La tot momentul mi se pă­rea că­ văd sosind un gardist ca să pună mâna pe mine. Visam pumnale, otrăvuri, sânge. „Atunci am început o viață nomadă angajându-mă, sub un nume fals, într’o companie de o­­perete. „Insă după un an m’am obo­sit de așa traiü și mi-a venit do­rința d’a mă întoarce la Turin. „Ne aflam atunci la Reggio și un tânăr ofițer, care se înamo­rase de mine și făcuse multe ne­bunii, nu voia să mă lase să plec. " „M’am travestit în hainele băr­bătești cu cari plecasem din Tu­rin și, d­impreună cu o amică, am venit la Orbassano, unde se află acum familia ei. „Toți membri familiei voiau să mă oprească acolo dar eu nu am primit. „Mi-a venit în gând să mă duc la Turin pe jos. „Am rătăcit drumul și aseară m’a apucat furtuna și ploaia și am colindat câmpii, cu hotărâre să nu cer nimănui adăpost, căci îmi era teamă să nu prindă bă­nuială asupră’mi, recunoscând că sunt o femee. Am căzut zdrobită sub un copac și am leșinat de foame și de frică. „Gând m’am trezit, eram în cârcium­a lui Barbacane. Aci povesti ceea­ ce se întâm­plase în cârciumă. Armand­o ascultase în tăcere, aci încruntând din sprâncene, aci apăsându-și pieptul cu mâna, ca și cum ar fi simțit o mare durere. — Așa­dar destinul vrea ca să te găsesc ori și unde pe d-ta, murmură Natalia, pentru ca să mă scapi de nenorocire. Se îngălbenise foarte tare și în­chidea ochii. Armand observă aceasta. — Ce ai, Natalia? — Nu știu. Mi se pare că nu mai pot să mă susțin. Sunt așa de obosită... (Va urma) ♦ Sunt rugați d-nnî abo­nați, cari fac reclama­­țiun, sau cer schimbări de adresă, să bine-voiască a trimite la ed­ție tot­­de­ odată și eticheta pe care este imprimată zil­nic adresa, spre a se putea da curs repede re­­clamațiunilor și a nu se face întârzieri ,cu trisne­­terea ziarului la noua la a­dresă.

Next