Universul, octombrie 1908 (Anul 26, nr. 270-300)

1908-10-27 / nr. 296

ANUL XXVI No. 296— Luni 27 octomnrie luns.—X 5 bani in România.—io Dani In stram­fitace Fondator: LUIGI ■ CAZZAVILLAN CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA SEDU­CTIA ȘI It. Strada Bretzoianu ADMINISTRAȚIA Azi Duminecă a apărut No. 44 din „mint Se vinde cu 5 bani în toată tara Cassa spartă de la divizia V din Galați Calendar pe anul 1908 Ortodox Duminecă, 28 Octombrie.—(1)Sf. Dumitru Catolic Duminecă, 8 Noembrie.—Gotfried Răsar, soarelui 7.05. Apusul 4.56 «Universul» are următoa­rele linii telefonice: Administrația. ..... 6/62 Redacția..............................12­ 88 Comunicări cu străinătatea . 20/56 Orcum, suma de 91 de mi­lioane, valoarea esportului nos­tru în Italia în anul 1906, re­prezintă peste 18V2 la sută sau­ aproape a cincea parte din es­­portul nostru total. O aseme­nea, desvoltare e cât se poate de îmbucurătoare, mai ales că nu e vorba despre ceva întâm­plător, ci se prevede că însemm­nătatea raporturilor noastre co­merciale cu Italia va merge tot crescând, fiind întemeiate pe interese reciproce bine preci­zate și bine înțelese. Vom arăta în numărul vii­tor cari sunt anume mărfurile de schimb între noi și Italia, pentru ca să înfățișăm citito­rilor noștri un tablou întreg și lămurit al acestor raporturi, remarca Mitropolitul de Repta și guvernorul țării, dr. de Bleyleben și soția._____ Divad. Ints viewurile „Adevărului“ Cum a fost descoperit falsul „Dimineței" Publicul are cunoștință de pretin­sul interview al ziarului „Dimineața“ cu prințul moștenitor al Serbiei, în Ungheni­-Rușî, interview care a­ fost desmințit de însuși A. S. R. princi­pele Gheorghe, prin d. I. Panaitescu, directorul siguranței generale. Iată acum și modul cum a fost descoperit falsul : D. Panaitescu, care a călătorit cu prințul citea în coridorul vagonului princiar numărul «Diminețe!» in care apăruse faimosul interview precum și portretul prințului Gheorghe. La un moment dat, prințul iese în coridor, se apropie pe nesimțite de d. Panaitescu care sta cu spatele spre compartimentul princiar, țoi vă­­zându-și portretul în ziar, esclamă: — G’est moi. Apoi intrând în vorbă cu d. Panai­tescu se interesează de presa bucu­­reșteană și de progresele realizate de ea. Directorul siguranței după ce dă Alteței Sale toate explicațiunile cerute sî comunică că în acelaș ziar a mai apărut și un interview, cu Alteța Sa. Foarte curios, prințul care nu-și aducea de­loc aminte să fi acordat vre­un interview­ ziarului în chesti­une, roagă pe d. Panaitescu să-î tra­ducă articolul. Alteța Sa ascultă răbdător până la sfârșit și întreabă cine e acela. Ste­­urman. Directorul siguranței dă semnal­mentele trimisului special al „Ade­vărului“ și atunci, prințul își aduce aminte că, întrebat de un individ ne­cunoscut, i-a răspuns că „a călătorit bine“ fără măcar să știe cu cine are a face. Atât și nimic mai mult. Prințul a dat însă vădite semne de indignare la pasagiul final al pre­tinsului interview, în care trimisul special al „Adevărului“ pune în gura prințului un fel de rugăciune către Dumnezeu. Principele, foarte supărat, a decla­rat că a preferat tot­deauna să-și pună nădejde în forțele și patriotis­mul poporului sârbesc, de­cât în Dum­nezeu­, fie el D-zeul creștinilor sau­ cel evreesc., Apoi prințul a cerut d-lui Panai­tescu să dea din partea Alteței Sale cuvenita desmințire pretinsului in­terview care nu este de­cât un fals îndrăzneț de la un capăt până la cel falt. Atunci, directorul siguranței, con­form dorinței princiare, a făcut d-lui ministru de interne raportul pe care l­’am publicat, și prin care d-sa des­­tainte interviewul în numele prin­țului Gheorghe. Prin urmare desmințirea nu vine „din partea poliției“ cum caută să insinueze „Adevărul“ ei de la însuși prințul moștenitor al Serbiei. Acesta e purul adevăr. Și când te gândești că îndrăznețul fals ar fi putut să treacă neobservat fără această întâmplare! O CUGIETILUE PE Zi. Numai atunci când începem să pricepem ceva, înțelegem cât de puțin știm. — ■ București, 36 Octombrie Comerțul nostru cu Italia Foarte interesant este de ur­mărit mersul raporturilor noas­tre comerciale cu Italia ; odi­nioară, și nu chiar de mult, aceste raporturi, erau cu totul neînsemnate, i— în timpul din urmă însă Italia a ajuns să o­­cupe un loc de frunte între ță­rile de la cari cumpărăm măr­furi și cărora le­ vindem pro­duse de-ale noastre. Aruncând o privire asupra cifrelor statistice pe ultimii 14 ani, vedem, de pildă, că im­­portațiunile noastre din Italia, nu se urcau la o valoare mai mare de 6—8 milioane lei prin anii 1895—96 ; în anii urmă­tori însă ele au­ ajuns să în­sumeze până la 18 jum. mili­oane, — într-un an au ajuns chiar la aproape 122 milioane, și anume în 1901. Cifra de 18 milioane sum­­e din 1906,—și credem că putem să o socotim în realitate supe­rioară celei din 1901, dacă ne uităm la cantități: 18.748 tone in 1906 și numai 18.878 în 1901. Aceasta ar însemna, un­­ adevăr, că evaluările au fost mai reduse în 1906, de aceea statistica ne arată o cifră mai mică în acest an la valori, deși ne arată ziua mai mare la can­tități. Dacă ne uităm la exporta­­țiuni, găsim o creștere și mai mare. Aci cantitățile cu valo­rile sunt în raport mai cons­tant, așa că vom lua în con­siderare numai valorile. In 1894 n’am exportat în Italia de­cât de 3 milioane 895 de mii; în anii următori exportul nostru a crescut, nu tocmai în mod regulat, la 10-16-18-20-27 mi­lioane ; în anul 1905 se urcă la 47, iar în 1906 la 91­ milioane. Cu această din urmă cifră, Italia ajunge pentru noi al do­ilea stat în ordinea importan­ței pentru exportul produselor noastre; numai Belgia o întrece,­­sau poate și Germania dacă vom socoti că o parte a »ri­nelor noastre cu destinația pen­tru porturile belgiene,­în reali­tate își continuă drumul în in­teriorul Germaniei. (Ceres?, particulară a ziarului «Universul») Cernăuți, 23 Octombrie Criza ministerialii și depu­tații bucovineni In cercurile politice din Viena se vorbește că,­ cu ocazia­­ recons­tituirea noului cabinet,, vor figura d­oui deputați bucovineni. Depu­tatul prof. fi­. Skedl care­ e luat în perspectivă ca ministru de justiție și de p. rutean Nikolay­­­Wassilkoi vor avea un portofoliu ministerial din partea rutenilor. După, cât se comentează în cer­curile locale politice, numirea de­putaților bucovineni ca miniștri e numai iluzorie. Deputatul Nikolai Wassilko in­­tervievat de către un ziarist local, despre știrea aceasta, adusă de către ziarul vienez «Die Zeit» a declarat între altele următoarele:: Combinațiile pentru numirea unui ministru rutean sunt numai o sim­plă invenț­iune, căci prima condi­­țiune pentru intrarea rutenilor,în majoritate, se bazează pe un­ șir­­ de concesiuni reale, ceea­ ce nu se va putea avea din cauza resis­ten­ței polonilor. • Este exclus că rutenii se vor mulțumi numai cu primirea unui portofoliu ministerial, fară de a coopera cu, vre-o majoritate, spre a aduce la îndeplinire principalele cerință. In ce privește persoana mea este exclus, chiar când un asemenea portofoliu se va da rutenilor, de a fi , numit ca ministru , nu voi accepta un asemenea mandat. Concertul .­Armonia“ Societatea muzicală „Armoni­s­“ a dat in astă-seară un concert în sala Musikverein“ in memoria decedatului­ membru onorar și componist Tudor cav. de Flondor. Programul alcătuit numai din bucăți exclusiv de ale compozitoru­lui și sub­ diriginta prof. Koller a avut o reușită pe deplin. Mai înainte de a începe con­certul, studentul Forgaci a ținut un discurs comemorativ în onoa­rea decedatului compozitor, ară­­tind meritele sale.—Doamnele din cor au apărut de asemenea in ne­­gru. Printre participanți­i au putut 48 CER DE URMĂ ȘEDINȚĂ Sf. Sinod Sesiunea de toamnă a Sfintulu Si­nod, 24 Octombrie 1908, e .prezidata, în lipsa Înalt Prea Sfințitul Mitropo­lit Primat,, de către înalt Prea Sfin­țitul Mitropolitul Moldovei și Suce­vei, Pariiienie, de față fiind și d. ministru Vasile G. Morțun, adjiterim la curte. După citirea sumarului din ședința trecută, se comunică de la biurofi . Prea Sfințitul arhiereu­ Nifon Ploe­­șteanul, în calitate de raportor al co­­misiunei pentru cercetarea cărților de­ muzică bisericească, citește raportul privitor la manuscriptul d-lui Ioan Zmeu, cântăreț­ la episcopia de Argeș. ..Acartistul“ pus pe­ note, și, se în­cuviințează ca să-l imprimi pus pe­­ i . Monahul, .. Corban din sfântul Munte trimite un manuscript ,,Cui­,i­­­țirea sufletului“ și cere să i se dea bine­cuvintare a’i tipări, și obliga­țiunea ca să’l cumpere creștinii, pre­cum și un bilet de liber parcurs pe căile ferate cu care să poată merge să-și vînză cartea , se trece la ordi­nea zilei. Confrățimea din mănăstirea Din­­aisiului din sfântul Munte, face cu­noscut sfintului Sinod că cu prilejul cutremurului de acum două ani, în­tâmplat acolo, li s’au ruinat mănăs­tirea și cere un ajutor. Se recomandă ministerului cultelor. D. președinte al cooperativei „Li­brăria Națională“,­ societate pe­ ac­țiuni în București și cu sucursale mai în toate capitalele județelor, face rugate la sf. Sinod ca prea Sfințiții Kiriarhi să sfătuiască pe preoți și Societățile­ preoțești ca „Clerul ro­mân, „Ajutorul“din București. ..Soli­daritatea“ de la Galații și altele ca să intre în acțiune cu librăria Națio­nală, care e dispusă să înființeze o secțiune clericală și care să se o­­cupe cu vinderea și procurarea de o­­biecte sfinte, cărți, icoane, potire­ Se decide a sfătui pe preoți în acest sens Prea Sfințiții episcopi. I D. G. I. Țurcanu cere binecuvîn­­tarea a se căsători a patra oară. Se citește o propunere subsemnată de Prea Sfințiții Episcopi Gherasim al Argeșului, Gerasim al Romanului, Conon al Hușilor, și de Prea Sfințiții Arhierei Callistrat Bârladeanu, Nifon Ploeșteanu, Sofronie Craioveanu și Melchisedek Piteșteanu prin care se propune ca «Calendarul bisericesc ortodocs» in broșură și foaie de perete pe anul mântuirii 1909 întocmit de Prea Sfințitul Arhiereu Sofronie Cra­­ioveanu să se tipărească în tipografia Cărților bisericești și să se dea ca premii abonaților la revista «Miserica ortodocsă Română» pe care Sfintul sinod o votează în unanimitate. Sfârșindu-se lucrările, la orele 12 jum. d. ministru citește mesagiul de închidere a sesiu­nea de toamnă. FLOTA COMERCIALĂ a Întregului pământ (Coresp. particulară a ziarului «Universul») Fiume, 28 Octombrie. Din statistica scoasă din „Lloyd Register’s“ care a apărut zilele aces­tea, se constată că flota comercială din toată lumea pe exercițiul 1907— 908, reprezenta un total de 27.261.000 tone, dintre care 7.246.000 tone apar­țin corăbiilor cu pânze și 20.015.000 tone vapoarelor. Aceste sume reprezintă o creștere de 800.000 tone, în comparațiune cu exercițiul trecut. Pe când pentru corăbii se constată o descreștere de 300.000 tone, pentru vapoare se constată o creștere îmbu­curătoare de 1.100.000 tone față de anul 1906. In capul statisticei stă Anglia cu 6116 nave (corăbii cu pânze) și 1.683.000 tone , apoi vin : Statele­ Unite cu 3615 nave și 1.463.000 tone; Rusia cu 3275 nave și 564.000 tone; Italia cu 3140 nave și 703.000 tone; Franța cu 1313 nave și 521.000 tone; Suedia cu 1404 nave și 249.000 tone; Japonia cu 1332 na­ve și 16. 000 tone; Germania cu 968 nave c­­ 441.000 tone ; Grecia cu 854 nave și 165.000 tone ; Danemarca cu 767 nave și 107.000 tone ; Olanda cu 658 nave și 85.000 tone ; Spania cu 536 nave și 81.000 tone ; Austria cu 104 nave și 17 000 tone ; Belgia cu 2 nave și 2000 tone. Diverse cu 2191 nave și 521.000 tone. * In total 25.899 nave și 7.246.000 tone. Un transatlantic în pericol Marele piroscaf „Francesca“ al soc. „Austro-Americana“ care f­ace cur­sele­ pentru noul continent, în apro­pierea insulei Lissa, avu de suferit, o explozie a unor­ principale tuburi ale mașinei. Pi roșcatul,fie abia mai pu­tea să înainteze, când din fericire trecea spre Fiume vaporul ,,P. Ber­ber“ încărcat cu cărbuni. Comandan­tul de pe „Francesca“ ceru ajutorul celui de pe ,.P. Becker“ care se o­­pri și remorcă piroscaful în pericol până în portul Lussiapiccolo. Se telegrafie în același timp sec. Au­stro-Americana care trimite ime­diat în ajutor, vapoarele „Gilda“ și „Emma“ pline de lucrători. Arestarea unui pungaș in­ternațional Poliția de aci a avut mult de lucru cu un oare­care Jean Tiropolis de fel din Constantinopol care, în compania unei drăguțe și elegante nemțoaice se pripășise prin cluburile de aci înșe­lând pe jucători cu sume destul de mari. După ce făcu 8 zile de arest fu trimis peste graniță, insă cerul fi uman îî plăcea și poate și clima îl făcea bine căci după puțin timp își făcu din nou apariția, in momentul când era să fie arestat, scăpă și se refugie la Triest, unde se îndeletni­cea cu aceași rentabilă meserie, pen­tru care nu avea nevoe de nici o di­plomă sau­ licență. O telegramă so­sită azi poliției, anunță arestarea un­nui individ Giovanni Battino, care nu este de­cât faimosul Jean Tiro­polis. . 396 de orî în închisoare Cea mai cunoscută clientă a poli­ției de aci este da­sigur faimoasa Pasqualina Fuciali,­­care fu • arestată orî pentru beție și scandal pentru a 396-a oară. Alaltăieri era eșită din închisoare, însă ,de­sigur că libertatea nu-i face bine. E. D. I. Aü­ depus coroane pe lângă membrii familiei, ministerul de justiție, ministerul de interne. A­­cesta cu inscripția: „Celui care a fost primul prefect român al ju­dețului Constanța“. Apoi Curtea de casație, județele Constanța și Tulcea, decanul baroului advoca­ților din Capitală, Casa dotației oastei, clubul Tinerimea, d. Sava Șomănescu, etc., etc. Onorurile militare au­ fost date de un batalion de infanterie sub comanda d-lui maior Marghiloman. După terminarea prohodului d. N. ManHrno^ S5C ylflî i­-a a Curții de casație, a rostit un discurs in numele acestei înalte instanțe judecătorești, spunând că magistratura prin moartea lui O­­preanu pierde de unul din cei mai de frunte membrii ai ei. Din partea ministerului de in­terne a vorbit d. Săveanu, ară­tând modul cum defunctul și-a îndeplinit însărcinarea de guver­nator al Dobrogei precum și cea ce a făcut el pentru romanizarea a­­ces­ei provincii. Cortegiul funebru plecând de la locuința defunctului a parcurs B-cheie Carol și Academiei, calea Victoriei, cheiul Dâmboviții până la palatul de justiție. Aci d. C. Disescu a rostit un discurs în numele baroului, ară­tând meritele defunctului. După aceasta cortegiul și-a ur­mat drumul parcurgând str. Carol și calea Șerban Vodă până la ci­mitirul Bellu, unde rămășițele pământești a lui Opreanu au fost așezate in cavoul familiei, spre vecinică odihnă. IV. T. debușeuri ale produselor românești în Tur­cia și Serbia In urma conflictului din Balcani, toate­ mărfurile din Austro-Ungaria, cari se desfăceau pe piețele din Tur­cia și Serbia, au fost și sunt și azi boicotate. Ast­fel stând lucrurile, foarte mulți negustori din Constantinopol au în­ceput să se aprovizioneze cu produse românești. Articolele, cari au­ înce­put să se desfacă sunt: zahărul, spir­tul și berea. Fabricanții noștri ar trebui să profite din boicotarea produselor Aus­­tro-Ungare trimițând voiajori spre a intra în tratative cu diferitele case comerciale din Turcia și Serbia asu­pra desfacerei produselor noastre, fără a ne mai ține de concurența ce ni se făcea până acum din partea Austriei. Acum , momentul cînd fabricanții din România, au ocazia nea de a des­chide mari debușeu­ri , ale produselor ce fabrică, pe piețele din Turcia și Serbia, fără a mai aștepta imbolduri sau avantagii din partea guvernului. M­­eiros Opreanu Er­ d. a. a fost înmormântat re­gretabilul consilier Remus N. Opreanu de la înalte Curte de ca­sație. Prohodul a fost oficiat, la lo­cuința defunctului de către P. S. Arhiereul Calistrat»-Olteanu, înconjurat de mai mulți preoți. Au azi­stat toți magistrații Curții de Casație în frunte cu primul președinte precum și magistrații celorlalte instanțe judecătorești­. Apoi d-nii Tom­a Stelian, mi­nistrul justiției, V. Bratianu, pri­marul Capitalei, N. N. Soveanu, secretarul-gen.al min. de interne; C. Disescu, decanul baroului Îm­preună cu membrii consiliului de disciplină, T. Protopopescu, C. F. Robescu etc„ d-nii Troteanu, Al. Ionescu și Niculescu ca delegați ai județului Constanța precum și un foarte numeros public compus din prieteni și cunoscuți de- ai defunctului, asupra ärssalil­or Sosstasița Pasagerii trenului de persoane No. 139, care părăsește gara de Nord la orele 7 și 25 dimineața plecând spre Constanța, au trecut ori dimineață prntr-o mare panică. La trei sute de metri distanță de gara de Nord, lângă podul de peste stație, trenul de Constanța a trecut prin pericolul de a deraia și dacă a scăpat de acest grav accident, se da­­torește numai faptului că, pe de­ o parte viteza trenului încă nu sporise iar pe de alta greutățea vagonului restaurant Peste șini de linie­ ferate pe care trebuia să treacă trenul de Con­stanța, se uitase de către niște lu­crători unguri de la fabrica Braga­­diru, o scară făcută din stejari groși cu ajutorul căreia se trasportă peste ?ini, și pe dedesub­tul vagoanelor butoaiele cu bere. In momentul când trenul se puse­ in mișcare, însă d. Ilie Țeposu, comisionar voiajor, ob­servând scara peste linie, dădu aiarm­a. In acelaș moment însă roțile dinainte ale vagonului restaurant se împede­­cară de scară și trecuse. Scara se a­­fla așezată între un vagon de cl. Í și vagonul restaurant peste dinsa. In a­­cest moment întreg­ vagonul se ridică în sus recăzu peste o clipă cu mare zgo­­mot, din fericire însă tot peste sini. Mecanicul trenului care simți și el zguduitura, neștiind ce se întîmplase opri trenul. Era și momentul. Roțile din urmă ale vagonului restaurant a­­tinseseră și ele scara. Din cauza zguduiturei puternice mai multe bagaje mai grele din cele­l­alte vagoane căzură peste pasageri, și în vagonul restaurant panica a fost mult mai mare. D. Pascu, șeful de serviciu al gă­­rei de Nord­ și d. comisar Weltz pro­cedată imediat la o anchetă. S'a cons­tatat că scara fusese lăsată sub va­goane dar nu s'a putut­­ stabili încă dacă a fost uitată din neglijență sau cu intențiune. Trei­spre­zece muncitori ungureni, au fost aduși la comisariatul gării, unde se face ancheta. După o întâr­ziere de câte­va minute trenul a pu­tut, să-șî continue drumul. C. 177V S.FA. T PIE ZI Dulceață, de felii­­le porto­cale. — Curăță 6 portocale mai întăiți de coajă și apoi de toate vinișoarele cele albe. Desfa, apoi feliile de la fie­care. După ce se leagă zahărul, pune feliile și le a­­flă­l al douilea, adaogă zeama de la o jumătate de lămile. EUROPA II I­ VIITORUL RAZBOIU GERMAN DIN 1909 — DE—* MIMILIL 'WAGELSA3LID CAPITOLUL V ! Călătoria pe mare a împăratului ii cuprinsese un ner suni — serios și sublim ca să pășească la postul care i se cuvenia in marea luptă care era iminentă. Un împărat german izolat și singur pe un torpilor in lar­gul măre­­i Anticele legende ale­­ Vikingilor reînviază. Regele armatei călătoria f­ie mare, pe împăratul îl­ salutau va­­uriie. Pilotul care sta pe bordul stâng se apropie de locotenentul că­­pitan care comanda vasul S 13S. «O corabie — se află la o distanță îna­inte !» anunță el. Comandantul își îndreptă într’acolo privirea și chiar îm­păratul corectă în partea aceia ; o um­bră cenușie se ridică din întunericul nopții.Fără îndoială era o corabie. Și una care nu avea lanterne de pozi­ționa. Așa­dar era un vapor de răz­­boiu care naviga fără lumini. Co­mandantul apăsă pe butonul soneriei electrice și dădu un semnal pentru serviciul vîslașului : „Trebue să ne retragem pe tribord“, zise el în mod explicativ. După aceia ascultă cu în­credere în liniștea nopțea. Urechia sa ageră auzi în mod lămurit in apro­piere loviturile șuruburilor unui vapor. Și deodată o umbră alunecă cruciș înaintea prorei vasului S. 138, pen­tru ca după tribord să dispară în noaptea întunecoasă. Împăratul lăsase în jos pehianul: —Ce crezi că e asta, căpitanel în­trebă el. — „Un torpilor,­ Majestate ! Și cred că e un torpilor englez, în cazul când ne aflăm în caz de război cu Anglia“. Acum se apropiase mai mult de corabia a cărei umbră cenușie plutea încă lămurit deasupra apei. Mai era o oarecare lumină pe cerul de noapte care făcea să se vadă contururile va­sului. Telegraful de la mașină dădu iarăși un semnal jos. „Forță extremă“. Era ca și când un gemăt ar fi străbătut vasul, când acesta, porni cu o iuțeală printre va­luri. 30 mile maritime într’o oră ! — Este un mare încrucișător, Ma­­jestate, zise locotententul-capitan.­­ Așa­dar să pândim pe englezi aici, întregi împăratul. In acel moment se revărsă un po­top de lumină peste cer. O fâșie de lumină în formă de glob, de culoare albastră albă, se ridică în sus și se mișca cu nesiguranță încoace și în­colo, pentru ca apoi să sa coboare spre mare și să treacă lunecând pe suprafața ei. Și de­odată în acea fâ­șie luminoasă o corabie albă ca o le­bădă apăru clar și lămurit ca și când ar fi fost ziuă.­­ Ei au descoperit pe­­ L 139, zise repede locotenentul-căpitan. Lumina reflectorului a fost atât de vie și de isbitoare, încât trunchiul negru al torpilorului nu a putut să înghită lu­mina și a reflectat-o, ast­fel în­cât corpul negru al vasului apăru aib. — Până acum încă nu ne-au ob­servat. șopti comandantul vasului S. 138. Sper că ne vom putea strecura prin întunerec. Cei de acolo nu știu, de­sigur, că au în față unul dintre propriile lor torpiloare. Deodată isbucni fără do­veste o larmă infernală pe marele încrucișător. Ca fulgerul se descurcară tunurile cu tra­gere repede și într’aceea răsunară poc­netele puștilor-mașini. Imtrăriu­l sta întors spre înapoi și privea fix spre vasul însoți­tor,care mergea drept în globul de lumină, pe când S. 13S fiind în cel mai pro­fund întunerec, tăia valurile. Acum se auzi un zgomot plescăitor. — torpeno­i zise locotenentul-ci­­pitan. Atunci împăratul privi în jurul său. — Pentru ce nu lansați torpilele voastre ? întrebă el în ton violent. — De­oarece am pe bord pe Ma­­jestatea Sa împăratul german și voesc să mulțumesc lui Dumnezeu, dacă voi putea să străbat neobservat! O trosnitură înfricoșată făcu pe amândouă să se întoarcă. Din torpi­lorul S. 139 țîșiii o văpire luminoasă. După aceea se auzi o a doua detună­tură. Și deodată fără de veste vasul se scufundă în adâncime, în ochii spectatorilor, împăratul scrâșni din dinți. — Dumnezeu­ să se milostivească de el, zise el încet. Și apoi apucă de braț pe comandantul zicându-i : — Loc.-căpitan, șeful d-tale su­prem­iui ordonă acum , lansează o torpilă asupra încrucișătorului duș­man. Cât de acolo nu trebue să piară fără a fi­ fost răsbunați. — Majestate! Răspundere înfri­coșată ! îndrăsni comandantul să obi­ecteze. — Omule, voești să-ți iau imediat comanda ? Atunci căpitanul se ridică drept în sus. — Ordonați, Majestate ! zise el pu­nând mâna la chipiu. Vom­ lansa tor­pila. Clopoțelul sună strident prin spațiu. — Torpila spre crucișătorul duș­man pe tribord ! strigă comandantul. 300 metri! Repede țeava de lansare fu îndrep­tată spre umbra cenușie. — Acum limpede spre ochire ! Dați drumul! Torpila priscăi în apă. Oare ce­ de pe vasul celălalt au­ziră acest zgomot ? Reflectorul ră­mase îndreptat tot spre locul unde se scufundase S. 139. Și pe când S. 138 despica apa cu o iuțeală teribilă, oamenii stăteau pe torpilor și numărau încet sutele de metri, pe cari le parcurgea torpila. Un gigantic val alb se ridică fără de veste în mijlocul crucișătorului dușman. Un trosnet grozav sgudui aerul, după aceea urmă o exploziune mult maî­­ înfricoșată. De departe se îndreptară reflectorii spre acel foc. Și în lumina lor se văzu un vas mare rupt în două, și scufundându-se în valuri. — A isbit camera cu munițiune ! zise loc.-căpitan. Și S. 138 plecă mai departe pe când îndărătul lui ’și ară­tară din mai multe părți torpiloarele engleza himmele lor de pozițiune'și trăgeau focuri din locul unde se scu­fundase crucișătorul. După o jumătate de oră S. 138 ’și schimbă­­ cursul spre sud. Skagen era ocolit și acum mergea cu o mare viteză in spre Kattegat. Pe la orele 4 dimineața, când era deja lumină trecu capul Fornus de pe coasta Iutlande­. Și după trei ore apăru la tribord Fivion. In Friderikfort lângă Föbrde de la Kiel sa văzu pa la orele zece a­­­ni, venind un torpilor din­spre mare cu o viteză colosală și la stația de tele­grafie fără firmă se auzi o veste ciu­dată : împăratul german venise în noaptea întunecoasă peste mare și se apropia pentru ca sa se pună în frun­tea armatei sale. Când S. 138 trecu prin Föbrde, bubul salutul tunurilor din forturi și de pe puținele vapoare, cari se aflau în portul de războiu din Kiel. Flota cea mare plutea afară pe oceanul A­­tlantic. (Va urma). . ..i­uic, se lovește de un copac și apoi intră în comoditate, unde după ce descarcă două focuri de revolver în vînt, în scop de a intimida lumea alarmată, de a se apropia, își trage în gură alte două gloanțe, căzând în nesimțire. La alarma dată au­ sosit autorită­țile, în cap cu d. procuror Gavriliu, directorul poliției Crăciunescu, comi­sar Georgescu, șeful siguranței Bă­­descu, care pe de o parte au luat mă­suri pentru a se da ajutorul medical victimilor, transportându-i la domi­­ciliurile lor, iar pe de alta d. procu­­ror a început imediat ficerea­ cuve­­niței anchete. Rana produsă de glonțul intrat în ceafa lui Serafim nu este gravă, însă glonțul nu a putut fi încă extras. Cât despre Chiriță el era oribil la ve­dere, fața plină de sânge desfigurată. De cum s’a împușcat n’a mai putut scoate decât o horcăitură slabă, și cu tot ajutorul dat în interval de o oră, și-a dat sfârșitul în brațele fa­miliei destul de dezolată de nenoro­cirea ce l’a lovit. Jalea și plânsul lor—mai ales al fetelor­—face să se sfâșie inima de durere a spectato­rilor. Astăzi s’a făcut autopsia cadavru­lui, după care mâine va avea loc în­mormântarea. ________ Bili FOLȘâRI (Prin poștă de la coresp. nostru particular) Focșani, 24 Octombrie. Am telegrafiat pe scurt despre sen­zaționala dramă ce a avut loc în ora­șul nostru, str. Marc­­eri pe, la orele 11 a. ro., revin cu amănunte. Sinucisul Chirilă Rădulescu, ve­chia comerciant, pe cât­va timp con­ducea cafeneaua „Pariziană“ din a­­cest oraș, dar treburile îi mergeau­ rău, mai ales că era împovărat de o grea familie, între cari cele 3 fete mari, cărora nu le putea da zestrea cerută, îl punea pe gânduri. Din această­ cauză,era vecinic tăcut, vecinic ocupat, și o boală internă îl rodea zilnic. Deși neurastenic, era de alt­fel o fire blândă și liniștită, iar vorba lui era tot­deauna blajină și prietenoasă. Intre altele, datora unui cumnat al sau N. Serafim, 1300 lei și nepu­tând plăti această sumă era acționat în judecată, iar pentru azi se fixase termenul de judecată. Disperat se duce la sora sa, soția lui Serafim, și se roagă pentru o îm­păcare și o renunțare la proces, dar Serafim refuză. Vine la cafenea, dar nu are astîmpăr și umbla de colo până a­colo, căutând soluția cum să scape de proces. Inl­m­ptarea face ca tocmai atunci cumnatul său să treacă pe stradă și sa se oprească stând de vorbă cu un d. Abramovici, comerciant de mo­bile, vecin cu cafeneaua Parisians. Chiriță, văz\ndu-l se duce, la el, cu vecini cui sau­ aer blând, și în mod duios încearcă iarăși să moaie cerbi­cia cumnatului său și să tranșeze a­­facerea de bani printr’o bună împă­care. Nici un semn nu trăda că’ în creerul sau clocotea ideia unei crime și că o dramă teribilă se va desfă­șura. Era vorba acum de 5 lei, niște cheltueli de judecată. In acel mo­ment, vraind câți­va mușterii în ma­gazinul de mobile, d. Abramovici, care intervenise și el pentru o recon­­ciliare între cumnați, le spune să treacă din dos, spre a continua tra­tările. Pe când Se duceau din dos și cum Niculai Serafim mergea înainte, Chi­riță scoate din buzunar un revolver și trage asupra cumnatului său un glonț nemerindu-l in ceafă. Acesta văzindu-se atacat, o ia la fugă și reușește să sară peste uluce în stradă alergând, apoi țipând că a fost îm­pușcat. Chiriță zăpăcit de fapta sa, dă și el fuga prin grădină, în mod desiae­l‘d'­ in chestia laptelui Chestiunea privită din punct de ve­dere sanitar și economic.—Imposi­bilitatea unui control eficace.—Pri­mejduirea sănătăței publice.—Con­sfătuirea dela primărie.—Proiectul d-lui dr. Botescu Chestia așa de importantă a lapte­lui in Capitală, rămâne și azi tot atât de deschisă ca și mai înainte. Singura îmbunătățire ce s’a introdus e înființarea serviciului special pentru controlul laptelui, serviciu, grație că­ruia falsificările nu se mai practică pe o scară atât de întinsă ca mai înainte. Chestiunea laptelui prezintă două părți de o egală importanță: partea sanitară și cea economică, ambele într’o stare din cele mai înapoiate. Lăptarii noștri, oameni inculți, ne­­călăuziți de persoane cu cunoștințe speciale, nu numai că nu trag din comerțul lor tot folosul pe care­­ ar putea trage dacă ar ști cum să pro­cedeze, dar incă, periclitează sănăta­tea publică prin modul cum mulg vacile, prin murdăria vaselor în cari păstrează laptele și într’un cuvânt, prin organizația cu totul rudimentară a comerțului ce exercită. Și în loc să caute a scoate profi­turi remarcabile prin industrializa­rea laptelui,­ ci caută un câștig mes­chin și criminal în falsificarea acelui aliment de primă necesitate. * * După afirmațiunile medicilor vete­rinari, controlul laptelui în Capitală e aproape ceva iluzoriu­. Pe lângă numeroasele lăptarii din oraș mai sunt comunele învecinate, în număr de vre-o două­zeci, cari furnizează lapte Bucureștilor. Cotigele cari intră în toate diram­erele prin bariere sunt nenumărate. Numărul cot­igel­or venite din afară și a celor din oraș se ridică­­ câte­va mii. Și dacă am socoti că fie­care cotigă cuprinde câte două sau mai multe bidoane, ne putem face o­­ idee cât­e cu neputință un control eficace asupra laptelui, un control care să fie o chezășie sigură­ contra falsificărilor și procedeurilor antigi*­­nice ale lăptarilor. Și e lesne de înțeles că lăptarii a­­ceia pa cari îl vedem alergând în co­tigele­ lor cu o viteză nebună pe ulițe, sunt departe de a face averi, in ciuda falsificărilor la care recurge mare parte din el. Lăptarul muncește din greu, îm­preună cu nevastă-sa spre a-șî scoate existența. Nenorocirea cea mai mare pentru el însă este timpul pe care-l pierde,pentru a se duce în oraș, să-țî vânză marfa și pentru a se întoarce in comuna sa. De multe ori el ră­mâne în oraș trimițându-și acasă nu­mai nevasta cu cotiga goală. In acel moment dânsul frecventează cârciu­­mele de la periferii cheltuind pe bău­turi otrăvicioase banii câștigați cu atâta trudă. • * Medicii veterinari cari au prilej să vadă cu ochii condițiunile în cari si exercită comerțul de lapte la noi, fac o descriere zguduitoare a fazelor prin care tre­ce laptele până să ajungă la consumator. Grajdurile sunt într’o stare cu to­tul nepotrivită pentru creșterea vaci­lor de lapte. Animalele sunt lăsate în mâinile slugilor fără nici o îngri­jire serioasă și zac în cea mai cum­plită murdărie. Ele se adapă de multe ori cu aps infectate de mi­lioane de bacterii, cum e, de pildă, apa Dâmbovițe­i mai ales în a­­numite puncte ale cursului ei. Spălarea ugerului vacea e ceva ne­cunoscut la lăptarii noștri, cari nu’șî dau osteneala nici măcar de a se spăla pe mâini înainte de a mulge vaca. Se poate deci lesne deduce murdăriile ce se amestecă cu laptele încă din primul moment. Aceste murdării sporesc încă și mai mult din cauza vaselor, cari, cum am spus, sunt tot­deauna în stare murdară. In ce privește transportarea laptelui în oraș, e o chestie aproape scandaloasă. O tragedie rusească PARTEA A DOUA n­ Se poate sfi Iți luat le împuș­cături și viața’ți va fi în continuă primejdie până vei ajunge la a­­vânt,­posturile noastre. ..Să nu’ți închipui dar ca te sustrag, de la o moarte aproape »iguri. Stragoi sluiu puțin pe gânduri apo­­se hotăril la un iel. — Rămâneți cu­ bine, zise dânsul, și mă jur că voiu apăra steagul nostru până la cea din urmă suflare. — Foarte bine, exclamă căpi­tanul, însă înainte­ d'a pleca tre­bue sa i’fi dau câte­va sfaturi. Mihail Stragos se Înclină. • — Ca să străbați liniile duș­mane în uniforma, urmă căpita­nii­­ ar fi prea greu. Trebue să te travestești și eu cred că in a­­ceastă casă părăsită o să­ se­ gă­sească vro haină veche țără­nească. Cu pânza steagului îți vei înfășură corpul, pe sub că­mașă, iar prăjina — adaogă căpi­tanul oftând cu durere— o vom arde chiar aci. „Dacă se va întâmpla să fii rănit, înainte de a cădea in mâna dușmanului— și ia seama numai când vei fi în această primejdie, să arzi steagul. Ai chibrituri? — Am, d-le căpitan. După câte­va momente, în fața puținilor soldați ce mai rămăse­seră din frumosul regiment, pră­jina steagului­ fu arsă și fie­ce­­ soldat luă puțină cenușă spre a o păstra cu evlavie. Mihail Stragof, având steagul mufașurat­­ în­ jurul corpului și îm­brăcat cu o haina de țăran man­ciurian, pe care - o găsise­ între încăpere­a casei, se despărți plângând de tovarășii sai, pe cari era sigur că nu avea să-l mai re­vadă în lumea aceasta. Era o noapte­ întunecoasă și ploioasă. Stragof­eși din casa și mer­gând cu cea mai mare băgare de seamă, porni spre liniile duș­mane, dincolo de cari spera să găsească corpul de armată rusesc, care trebuia să fi luat pozițiune pe un deal din acea parte. Pretutindeni domnea o tăcere de moarte, întreruptă numai din când în când de țipătul răgușit a­ vre­unei pasări de pradă care aș­tepta revărsatul zilei spre a se arunca asupra cadavrelor de care era presărat câmpul. Mergea in virful picioarelor, ținânduși respirarea, încordân­­du-șî auzul când h­oznea sub pi­ciorul sau vre­o ramură uscată.. Mergea de mai bine de un­­ ceas, "cu inima svfteoiad foarte tare, cu fruntea plină de su­doare rece, nu de frica morții ci de teama să nu cadă drapelul in mâna japonezilor. Avant-posturile dușmanului erau de­sigur pe-aproape și d­e ti­sul trebuia să-și îndoiască bă­garea de seamă. • I­­lunecau picioarele pe pă­mântul ud de ploae și de sânge, tresărind la cel mai mic zgomot și căutând a pătrunde întuneri­cul cu ochii. Ajunsese la un mic pod peste un șanț larg, plin de apă stătă­toare și de culoare verzue. Cunoștea postul, pentru că în cursul zilei trebuise să-i treacă de mai multe ori și știa că din­colo de pod se întindea o pădure în care spera să se poată odihni puțin și să’șî aleagă o direcțiune. Insă ar fi fost primejdios să treacă acum podul, căci era cu totul descoperit și sentinelele ina­micului­ ar fi putut să-l vadă. Stragoi stătu un moment în încurcătură apoi își zise că­ era mult mai bine să treacă șanțul prin apă într'un foc unde erau tufe de o parte și de alta. Merse în brânci pe malul șan­țului o distanță ca de o sută de metri, până în locul unde erau acele tufe, iar aci se lăsă încet în apă. In acel loc, șanțul nu era mai larg ca de vr'o șease metri iar apa, după cum își amintea din cursul zilei, putea să­­ vie cel mult până la brâu. Insă făcând câțiva pași, simți că se scufundă în noroiu și apa’I trecu de mijloc. In zadar se încerca să’și scoată picioarele din noroiu. La fie­ce mișcare se scufunda și mai mult și curând apa și ajunse în bărbie. Situațiunea era teribilă. Stragos își zisa in minte că'î sosise ceasul din urm­ă și'și luă adio de la viață. Insă,moartea aceasta­­ nul plă­cea de loc Era deprins cu ideea de a că­dea cu un glonte în frunte sau în piept, dar ca să piară înăbu­șit de noroiu, nu'I­­ venia de loc la socoteală și căutând a face cât mai puțin zgomot, se sbâtea ca să iasă la mai. Trudă zadarnică. Era menit să piară în mocirlă. Fără voia lui îi sbucni din piept un gem­ăt sfâșietor, apoi gura i se umplu de apă. Ceea ce se petrecu în acel mo­ment, nici el însuși nu știa, de­oarece își perdu cunoștința. După o jumătate de oră, când își veni în fire, se afla întins la pământ, legat cu un salam și cu hainele tari ca scoarța. In jurul lui erau câțiva­­ japo­nezi carii priveau cu o mare cu­­riositate. Fiecare din aceștia spunea ceva pe contul lui iar unu­ ii atinse cu vârful cizmei zicându-i : — Soldații noștri ți-au făcut un prost servictu scoțându-te din șanț. Ești un spion și te vom împușca ie,îndată ce se va face ziuă. Tânărul sergent dădu din u­­meri și se mulțumi să respundă: — Nu sunt spion. — O să vedem în curând, zise același ofițer depărtându-se cu tovarășii să­ și, lăsând pe Stragof în paza a două sentinele. Perspectiva d'a primi în piept ș­ase gloanțe la comandă, n'ar fi fost­ așa de grozavă pentru Stra­gof dacă el n’ar fi jurat să scape drapelul din mâna dușmanului. Singurul mijloc de a’șî ținea ju­rământul era să­ ardă drapelul. Dar cum să­ ardă dacă’î erau roșnile legate iar cei doi japo­nezi nul perdea și nici un mo­ment din vedere ? Și cu toate astea gloriosul steag nu­ trebuia să cadă la mâna ja­ponezilor , mai curând l-ar fi în­ghițit. Noaptea era tot întunecoasă și deși cei doi japonezi erau numai la patru sau cinci pași de dân­sul, nu isbutea să le vadă fetele. Era înțepenit de frig și-șî sim­țea oasele sdrobite, căci pe pă­mântul unde fusese aruncat erau numai pietre dintre cari una prea ascuțită, îl intra în carne, pri­­cinuindu-i o mare durere. Toc­mai durerea aceasta îî dădu ideia d’a încerca să fugă. Se rădică în genuchi și isbuti cu încetul să înlăture acea piatra apoi servindu-se de ea ca de un ferăstrău, isbuti după o jumătate de oră de mare trudă, să’și taie legăturile de la mâini. Nu-i rămânea de­cât sâ-și li­bereze picioarele, ceea­ ce era mult mai lesne, fiindu-i mâinile libere. Nodurile erau foarte strânse și n'ar fi putut, să le slăbească cu unghiile; ei să servi tot de pia­tra ascuțită. (Va urma)

Next