Universul, decembrie 1909 (Anul 27, nr. 330-357)

1909-12-08 / nr. 337

'i 1 AN­UL XXVII—No. 33 á—Marți 8 Decembrie 1909. — Maria de Nloîienzollern­-Sigm­aringen, mama noului rege al Belgiei. — (Vezi explicația). Calendar pe anul 1­909 Ortodox Luni, 7 Decembrie. — Păr. Ambrosiu și Sf. Filoteu Catolic Luni, 20 Decembrie. — Amon Răsăritul soarelui 7.51. Anusul 4.37. «Universul» are urmatoa­­rele linii telefonice: Administrația 0­02 Redacția..................................12­ 88 Străinătatea............................20­50 București, 7 Decembrie. Mami peáprenții. Cititorii noștri își amintesc că d. prim-ministru I. Brătianu, primind la Focșani o delegație a societăței podgorenilor „Cen­trala“, din Odobești, a cerut pre­ședintelui acestei societăți, d. N. Teod. Odobeșteanu, să­ î înainte­ze un memoriu asupra plânge­rilor și cererilor podgorenilor. D. Odobeșteanu a îndeplinit dorința d-lui prim-ministru. Am primit și noi un exemplar al me­moriului, pe care-l vom rezuma aci. Autorul memoriului arată că în 1902 producția podgoriei țârei a fost de 15 milioane decalitri și că din an în an—în măsura re­­plantărilor—producția sporește cu aproximativ un milion deca­litri. Pe când însă producția vinu­lui crește și va crește necontenit —căci tendința este de a se re­plant­­a toate cele 200.000 hectare de terenuri viticole, iar actual­mente produc numai 70.000 h. —desfacerea scade. In adevăr din 21.162 localuri de consumațiune câte erau îna­inte de legea cârciumelor numai într-un an și jumătate de apli­care a acelei legi au dispărut a­­proape 9000. Scăzînd numărul circiumelor, scade firește consumația — iar producția crește mereu­. La un export mare nu ne pu­tem gândi, din cauza tarifului vamal protecționist al diferite­lor State, ba unele din acestea, cum e Franța, Turcia și Grecia, năzuesc să ne vîndă ele nouă vi­nurile lor. „Așa­dar—zice autorul memo­riului—fatal beciurile, pivnițele și magaziile s’or umple cu vi­nuri nevândute (aceasta pentru podgorenii mari și bogați cari pot să-și permită acest lux) aș­teptând vremuri, și prețuri mai bune; o­t .pentru podgorenii viiei ar fi un dezastru, • că,pe ei ne­­putând aștepta cu vinurile ne­­vîndute, din cauza nevoilor lor, vor fi imediat prada speculanți­lor pieței cu micile lor produse. Și nu treime uitat că din cele 88.000 hectare de vii americane și indigene­ ce sunt azi încă în ființă, proprietatea mică sau ță­rănească complează cu 71.000 de hectare“. D. Odobeșteanu arată mai de­parte „fiscalitatea năprasnică ce lovește vinul cum nu este lovit nici un alt soini de produs al solului românesc“: taxa pen­tru filoxeră, taxa pe hectar, t­ axa fondului comunal, taxa de­­licență cu gros, taxa­ de licență în detail, taxa proporțională de 20% asupra chiriei stabilimen­tului de băuturi, taxa de paten­tă, taxa, verificarea măsurilor, zecimi nesfârșite. Peste toate acestea a mai ve­nit și legea monopolului cârciu­melor cu taxa de arendășie și cu condițiunile ce se cer debitan­­tului și localului. Autorul memoriului analizea­ză în parte aceste condițiuni, a­­rătând cât de greu­ apasă ele a­­supra comerțului vinurilor. D-sa ajunge la încheerea că legea mo­nopolului cârciumelor în loc să împace toate interesele generale și particulare, cum se aștepta, vatămă toate aceste interese. In numărul viitor vom releva cererile și propunerile podgore­nilor cuprinse în acest intere­sant și documentat memoriu. Masrfa die Hohenzollern Sigmnarin­gsia, mama 3SOS8ÍOÍ rege al Belgiei — Vezi ilustrația — Mam­a noului rege al Belgiei. Maria-Luiza de Hohenzollern-Sig­maringen, contesă de Fland­ra, e sora M. S. Regeln­ Carol al Ro­mâniei în vârstă de 64 ani. Ea are un fui, pe Albert, noul rege, și două fiice : prințesa N­eabieta;­ in vârstă de 1n­­"ani, măritată in­ 1896 cu prințul Emanuel d'Orleans; și prințesa Joséüna, in­ vârstă de 87 í­ni, măritată in 1894 cu prin­țu Carol Anton de S­ohenzollîo­rn, fra­tele Principelui nostru moște­nitor. Contesa de Flandra scade iarna într’un palat din str. Régence, Bruxelles, iar vara in castelul des Amerois, în Ardennes. Iwmima Societate'! „Gutenberg“ Eri dimineața membrii -soc. „Gu­tenberg“, (lin I5ucura?l), au­ ținut o întrunire în sala Eforiei. Ședința­ s'a deschis la orele 10 jum. sub preșe­dinția d-lui Tach­e Constantinescu La ordinea zilei er­a aprobarea rapor­tului comisiunea pentru verificarea cheltuelilor făcute cu ocazia jubileului de 50 ani de la înființarea societăței. D. T. Niculescu, luând cuvin­tul, aduce grave acuzațiunî vpehiului-co­­mitet, spunând că s’a și comis mari nereguli în administrația fondurilor societatei.. Se­ aud vii , protestări și ilucrăturî, ast­fel în­cât d. Niculescu, e­­ nevoit să părăsească tribuna. D. Ionescu­ caută și spulbere acu­­zațiunile­ aduse de predecesorul său,­­« ridând că toate cheltuelile făcute de vechiul­ comitet sunt­ justificate nr’in dhitanțe in regulă. Majoritatea­­ din sala protestează. La cererea președintelui, d. casier On­­­ Ionescu a da mai m­ulte explicații relative la starea în care a găsit ca ,când a fost chemat să administreze fondurile societății. Declară cu ope­rațiuni însemnate erau­ rău­,trecute in registre și că multe lipseai­ chiar. D. Daniel Oprescu arată modul cum a întrebuințat fondurile ce i se în­credințaseră cu ocazia jubileului so­cietății!. D-ni« Nae Georgescu și Marinescu »«râzând vechiul comitet, întreabă c­e s’a făcut, cu sumele­­ donate de dife­­rite persoane cu ocazia serbării jubi­liare. Arată că cu această ocaziune s'au defructat sume mari de cari ve­­chiiu­l comitet va avea 'să dea soco­teală.­­Aplauze prelungi la­­ minorita­te» mroteste axii'. Jmajoritatea care votarea unui mo­țiuni prin care că se­ respingă rapor­tul cutii siunoi 'in verificare. Se na­te tui mara­tiisuuit. La orele I președintele declară în­trunirea terminală. Um ÎMW*ă­țător de JL, VLA.MXTTA Foarte frumos au­ sărbătorit „cetățenii academici“ pe strălu­citul lor Magistru, îmi place să cred că acei cari, pentru altfel de rosturi, voiau să facă o vic­timă dintr’un erou, vor fi înțeles ei singuri acum ce ofensă ar fi adus cu aceasta, fără să-și dea seamă,omului ales și mândru pe care toți îl admirăm și toți il cinstim. D. Maiorescu privește lumea dela o înălțime, până la care din fumul de tămâe nu a­­junge de­cât mireazma, și, din amestecul glasurilor noastre, nu se lămurește decât imnul curat al proslăvirii.—Nici odată nu s'a coborît din înălțimea aceea. A­colo s’a ridicat cu cel din râ­zbor al tinereții lui; de acolo ne-a povățuit o jumătate de veac de acolo ne privește și azi, po­vățuindu-ne încă. Un mare în­vățător ne-a trimes Dumnezeu­ în omul acesta, căruia și putere multă și daruri i-a dat pe seama înaltei chemări pentru care T trimes. Venit într’o vreme de îmbolmoseală, de pripă lacomă și de fraze amețitoare—de mari prefaceri în viața noastră, dar și de mari nedumeriri, de foarte multe lucruri poleite,cari vroiai­ să treacă și izbuteau să treacă drept aur adevărat.­— d. Maio­rescu aduce, în vălmășagul și duetul acela de bâln­ă, privirea care vede, și glasul care face tă­cere, pentru a fi ascultat. Privi­rea care ved­e dincolo de supra­fața lucrurilor și dincolo de vre­mea lor.—Ciudat trebue să li se fi părut oamenilor de atunci ti­nărul acela grav, aproape solemn care venea să le strice sărbătoa­rea, cu vorba lui măsurată, serioasă,—plină de autoritatea pe care o dă adevărul. Ei petre­ceau așa de frumos, își aveau cântecele, visurile și triumfurile lor destul de zgomotoase,—când cată că apare un „musafir nepof­tit“ și le spune cu cel mai sonor și mai limpede glas ce s’a putut auzi vr’odată,că lucrul pe care-1 cred ci sfârșit, nu e de loc sfârșit — că de-abia s’au început, și nu Tail început bine— că spumă-i toată biruința de care se adorm, și minciună toată bucuria lor. Acei cari cutează astăzi să stri­ge unele adevăruri, pe cari de altfel le gândim cu toții, anevoe și-ar putea închipui ce tărie de zeu invulnerabil și trebuia unul om, acum cincizeci de ani, ca să poată spune ceea­ ce a spus,—și cum a spus —d. Maiorescu lu­mii de-atunci. Știa el bine ca a­titudinea,acea bărbătească,­­ho­tărît­ă, profund cinstită, numai simpatică și numai comodă nu putea fi. Dar ce-i pasa colul c­e poartă o solie, pe­ care și-o înțe­lege, de ce se va întâmpla cu el? Și d. Maiorescu este și ră­mâne, între fruntașii neamu­lui nostru, un exemplu de om care și-a înțeles misiunea. Cu adevă­rat preot al datoriei. Pe catedră, la tribună, pe banca ministeria­lă, sau­ la barou, în țoată, viața lui publică, așa de frumoasă și de senină, d. Maiorescu a o­ficiat. Nu-1 prețuim de ajuns. Nu lip­sește perspectiva timpului, și multe altele nu­ lipsesc pentru a­­ceasta. Dar ai să vezi tu, tinere al vremii noastre de foarte pu­țină evlavie, ai să vezi ce curată și adâncă evlavie are să se co­boare în sufletul tău, și de acolo în vorbele tale, când, peste­ ciriei­­zeci de ani, vei spune tinerimii de-atunci ‘...Eu am auzit pe Ma­iorescu­­u Românul, din firea lui, nu e demonstrativ. Mai ales, dragos­tea pentru cei de sus, respectul, admirația, la el sunt tăcute, dis­crete, dintr’un sentiment de cu­viință, dintr’un amestec de sfioală și de mândrie... Sărbă­toarea cea mare e în inimile noastre. Pentru acest suflet în­treg, pentru această minte fru­moasă la care toți ne-am lumi­nat, pentru acest judecător se­nin al vremii lui, noi simțim cu mult mai mult de­cât­ ceea ce putem încredința bietelor noas­tre vorbe. Nu e ceva din sufle­tul, din tainica putere a omu­lui acestuia în­ toți cari ne-am apropiat de el? Templu al gândirii românești a fost­ casa d-lui Maiorescu. A­­colo s’au întâlnit, bătrânii cu ti­nerii —generația care se ducea cântând, cu cea care venea dis­cutând. Acolo și-au­ citit ramu­ra lor de gânduri Vasile Ale­­ndri și Hasd­eu, Creangă și E­­minescu —, și Caragiale, și De­­lavrancea, și­ Coșbuc și cea mai mare bucurie a noastră — mândra pleiadă a celor de cu­rând sosiți. Aproape toți scrii­torii acestor din urmă cincizeci de ani, în cari s’a plămădit viața cea nouă a limbii și a literaturii noastre, au primit recunoaște­rea, îndemnul și povața acestui mare maestru al cugetării și al cuvintului. Cuvîntul domnului Maiorescu — așa de cumpănit, așa de sculptural și de străluci­tor ! Cea mai cor­ectă linie, în cea mai curată marmură. Un om puternic a fost și este acest învățător al nostru. Puter­nic prin liniștea lui, prin marea lui înțelepciune și bunătate, prin stăpânirea deplină a tuturor mișcărilor și mijloacelor lui su­fletești, prin siguranța privirii, a gândului și a vorbei totdeauna plină de ’nțeles, totdeauna plină de tact. Ce va fi clocotind în adâncul nevăzut al acestei vieți înțelepte, de o liniște olimpiană­, e un lu­cru care nu ne privește. El ne­­a dat nouă floarea vieții lui — floarea cea luminoasă, care e și podoabă și rod, — partea cea mai bună, care nu se va mai lua de la noi. E o rară fericire pen­­tru un neam când are oameni de acești­a, dar e o fericire și mai aleasă când știe să-i pre­­țuiască. In sărbătoarea solem­nă și înălțătoare cu care ați cinstit cele două Universitati pe învățătorul Maiorescu,­ noi am văzut aovea, ca și cum ar fi răsărit de-odată, tot ce-a se­mănat, el, zi cu zi, in cincizeci de ani, și am simțit atunci tre­când prin sufletele noastre fiorul unui moment, istoric. A fost sărbătoarea unui neam a­­ceea, — sfânta bucurie a tutui neam, care-și deschide inima în­ fața adevărului. Toate au fost uitate pentru o clipă. Numai în­vățătorul nostru strălucea acolo într’o lumină ca din altă lume. Bătrâni și tineri s’au­ privit cu drag—și ochii lor umeziți de la­crimi, de lacrimile fericirii, îșî trimeteau, pe de-asupra grijilor pământești lăsate pământului, aceleași gânduri frumoase, înal­te, divine,­­ gânduri de acelea cari nu se rostesc prin cuvinte. Ce va rămânea? Se ’ntreabă totdeauna toți cei dela cari nici­odată n’are să rămâe nimic. Un lan frumos de grâu îșî culcă spi­cele1 de aur sub mângăerea vân­‘ t­ului. Privește-1, semănătorule, și bucură-te din toată inima, că’î rodul muncii și răsplata griji­lor tale acolo. — Ce va rămâ­nea?... Fiecare bob de gritji își are soarta lui. In fiecare bob de grâu dorm lanurile nesfârșite ale viitorului. stil ÍIstrator' [Prin poștă) — Editorul operei lui Tolstoi , împărăția Cerului in noi, a fost­ osândită la un an de fortăreață. — .inginerul t germ­an Fikisrhch Wagner a­ construit un apropiați.. care­.p .și de tipul Biériot și deți­nut Latham­. E un monoplan având o dublă cârmă: «de înălțime, care trebue ' «’asigure aparatului o desăvârșită stabilitate. Ki­e hing''de 8 metri și larg de 8 , cântărește­­ 300 kgf­, are un motor de 24 cai, iar prețul r.'ar fl de­cât de "0.250 franci. " Cu prilegiul săpăturilor din Pompei,­'s’a f ist peste o vilă mă­reață,perfect de bine conservată și împodobită­ cu fresce admirabile Ea­ cuprinde opere de sculptură greacă,și romană, mobile foarte bogate, vase splendide și diferite lădițe pline cu monezi de aur și de argint. In subsol s’au găsit amfore enorme. In tricliniunTr­e­­sate erau­ pregătite pentru vre-o 20 de oaspeți. Argintăria, foarte fină, e egală în greutate și frumusețe cu acea a Luvrului din Paris. Vila treb­ue să fi fost a unui mare bogătaș roman.­­ Guvernul englez a luat mă­suri de a­­ construi două vapoare cari vor stabili un record in ma­rina militară a lumei.. Ele vor avea un tonaj de vre-o 27 mii de tone și un echipaj de 1.000 de marinari. —. Președintele Taft ,a făcut Jot o excursiu­ne fără precedent în istoria președinților Statelor­ Unite. El s-a dus în cartierul Bowery, unul din cele mai să­race ale New­ Yorkului,­­ la o în­trunire de muncitori fără lucru, de nevoiași și de zdrențăroși fără adăpost. Sărmanii oameni, mirați, l-au­ aclamat. Taft le-a ținut o mică alocuțiune foarte mișcă­toare : „Copiii mei, sunt tot atât de surprins, ca și voi, de a mă afla printre d-voastră. Sunt fericit că am venit aci, dacăi aflarea mea printre d-voastră vă poate încre­dința că nu există o prăpastie mare intre voi și fericiții aces­tei lumi. Nu desnădăjduiți, nu părăsiți lupta. Vă vine greu­ să înțelegeți cu­ eut, cu leafă mare, ca, președinte al Statelor­ Unite, vă pot compătimi din suflet. Vă asigur că concetățenii voștri nu sunt acel­eași lacomi și prigo­nitori cum sunt zugrăviți, ci că azi, mai mult ca niciodată, toate inim­ile sunt pline de do­rința de­ a ajuta și de a ușura mizeria voastră.... 5 banii Sn România—10 bani în străinătate REDACȚiA Șl ADMINISTRAȚIA — Ut Strada Brezoiaim SI. BncuregQ « CRONICA ECONOMICA ÎNCURAJAREA INDUSTRIEI NAȚIONALE -C/i istia scutire­ de taxe vamale pentru imginiie și materiile prime tre­buincioase fabricelor înainte de a fi depus in Par­­lament, proectul de lege pentru încurajarea industriei naționale, de care ne-am ocupat într’unul din articolele noastre trecute, a fost adus în desbaterire Consi­­liului superior al comerțului. După legea sa organică, acest Consiliu­ este ținut să-șî dea a­­vizul asupra tuturor cestiunilor comerciale­­ și industriale mai de seamă. Intr’una din ședințele de a­­cum câteva zile, la care a luat­ parte și d. Emil Costinescu, mi­nistru de finanțe, în calitatea­­ de membru al Consiliului, s'a discutat asupra unuia din foloa­sele cele mai importante, pe care le acordă proiectul de lege in­­dustriilor încurajate: scutirea de taxe vamale pentru mașinele și materiile prime trebuincioase fa­­bricelor. Tricotul prevede scutire de taxe vamale pentru toate mași­­nile, necesare nu numai primei instalațiuni, dar și transformări­lor, completărilor și măririlor ulterioare a acestor instalațiuni industriale, iar in ce privește materiile prime, scutirea urmează să se acorde și materiilor brute, nelucrate de loc, și semifabrica­telor, cu­ condițiunea ca aceste materii prime să nu se afle în țară. * Din dările de seamă ce s’au făcut asupra discuțiunilor urmate în Consiliul superior al comer­­țului asupra avantajelor de mai sus, am văzut că d. Emil Cos­­tinescu, ministru de finanțe, nu este de părere ca aceste foloase să fie acordate întocmai cum au­ fost prevăzute in proiectul de lege. D-sa a propus ca, în ce privește mașinele, scutirea de taxe vamale să nu se acorde de­cât pentru mașinele necesare primei în sthlațîuht, iar de la materiile prime să se excludă semifabrica­tele. Cu un cuvânt, d. ministru de­­­ finanțe, autorul tarifului va­mal din 1904, aflat astăzi în vi­goare, a cerut reducerea unora din avantagiile acordate indus­triei naționale. Faptul merită să fie relevat, dar și explicat. ’ Prin noul proiect de lege, fo­loasele de mai sus se acordă și industriilor mari și meseriilor și industriei casnice, pe câtă vreme prin legea acum in vigoare, scu­tirea­­ le taxe vamale pentru ma­șini și materii prime nu se poate acorda de­cât fabricelor cari di­stun­cte.un capital d­e la 50.000, tei fii sus și cari­ întrebu­ințează cel puțin 25 lucrători pe zi. Cu chipul acesta, meseriile și industria casnică se găs­esc în afară de legea ocrotirii, și deci1 nedreptățite, ele nu au­ putința să lupte cu­ concurența industriei mari. Lucrul atesta a făcut pe d. Em­il Costinescu să declare, cu prilejul «lns­t­țiune» ,generate asupra tarifului vamal din 1904, că d-sa va pune stăruință, ca în noul proiect de lege pentru încu­rajarea industriei naționale, să dispară orice scutire de taxe va­male, pentru ca astfel să fie de­opotrivă de avantagiați și marii și micii industriași. Lucrurile s’au­ întâmplat însă cu totul altfel; căci prin noul proiect de lege, precum văzu­­râri, se acordă scutiri de vamă, dar se acordă de­o­potrivă tu­turor categoriilor de industrii. Ceea ce a hotărât fie d. minis­tru de finanțe să ceară redu­cerea scutirilor de care am po­menit, nu poate deci să fie ne­dreptatea , ce se face meseriilor și industriei casnice, ci cu totul altceva. Este dorința pe care o are­ guvernul de a vedea în țară luând o desvoltare mai­ mare și industriile de semifabricate, și mai este apoi, credem, considerațiunea că din cauza prea marilor scutiri de vamă, tezaurul pierde anual sume însemnate. Și drept să spunem, noi îm­părtășim cu totul aceste vederi. Am fi dorit ca legea să nu mai acorde nici un fel de scutire de taxe vamale, așa­ cum era de pă­rere ,și d. ministru de finanțe în 1904; dar dacă s’a hotărât altfel, apoi cel puțin scutirile să nu mai continue a fi așa de exa­gerate, căci prin tariful vamal în vigoare industria are o pro­­tecțiune îndestulătoare. S'au­ scutit de taxe vamale, numai în 1907, în virtutea legei pentru încurajarea industriei na­ționale din 1887 și în virtutea legei minelor, mărfuri în can­titate totală de 66.000 tone. Dacă aceste mărfuri nu ar fi fost scu­tite, Statul ar fi încasat, din taxe, sum­a foarte însemnată de a­­proape 5 milioane lei. Și dacă aceste scutiri s’ar mai repeta de ani încolo numai 10 ani,­—in condițiunile actuale — pierderea pentru tezaur ar fi de 50 milioane Își, sacrificiu consi­derabil, care ar trebui să ne dea de gândit. Chestiunea, scutirea de taxe va­male pentru mașinele și materiile prime necesare industriei, me­rită, din punctul acesta de ve­dere, toată atențiunea. Vom ur­­i,rări-o, spre a vedea ce întorsă­ 11.1:V va­­lira, dupli ce va fi adusă în discuția consiliului de miniștri și a Corpurilor legiuitoare. Neusremislí. laMrea f HaefiQ»arutor comercial» Eri după amiază funcționarii comerciali din București au­ ți­nut o întrunire în sala Eforiei. Ședință s-a deschis la orele 3 ju­mătate sub președinția d-lui Spirea Gheorghiu. D. Teodoru arată că clasa funcționarilor comerciali­­ este clasa cea mai oropsită din socie­tate. Tuberculoza face ravagii enorme în sânul ei din cauză că "acești muncitori, cari o săptă­mână întreagă lucrează din zori până în noapte, n’au măcar Du­mineca liberă spre a se odihni, îndeamnă pe toți să se asocie­ze din tot sufleeul în lupta apri­gă ce s’a întreprins pentru obți­nerea­ repausului duminical complet. Termină spunând că acțiunea acelor comercianți, cari sunt contra repausului săptămânal, este o acțiune dușmănoasă, care trebue energic combătută. D. Costescuu,declară că lupta pentru obținerea repausului du­minical complet este o chestiu­ne vitală pentru funcționarii comerciali, și de aceea toți sunt datori să lucreze din toată ini­ma spre a ajunge la un rezul­tat. Blamează pe funcționarii di­n R.­Sărat, cari au reprobat miș­carea tovarășilor lor di­n Bucu­rești. D. Al. Georgescu spune că funcționarii comerciali sunt cei cari muncesc mai mult. Chesti­unea repausului duminical ar fi fost de mult rezolvată, dacă chiar în sânul nostru n’­ar exista hurueni otrăvitoare, pe cari suntem datori să le distrugem. In țara noastră am­ ajuns să nu mai poți obține ceva decât dacă eșt din legalitate. Ei bine d­acă lucrurile stau­ astfel, vom ști și noi să recurgem la măsuri drastice. D. Berman vorbește în același sens. Relevează faptul că funcționa­rii au dovedit in­totdeauna că nu își cunosc interesele, dovadă e numărul restrâns al celor cari participă azi la această întru­nire. Au mai vorbit d-ni: Alexan­­drescu, Zimcovici, Ludvig și Gheorghiu. întrunirea s’a terminat la ora 5 jumătate. Societatea de industrie casnica Societatea de industrie casni­că, pe care este vorba s’o înfiin­țeze Casa școalelor și despre ca­re am mai vorbit, va avea trei comitete directive, compuse din câte 5 membri, printre cari 3 doamne ori domnișoare majore. In fiecare comitet, adunarea generală va alege pe cele 3 doamne dintre membrii fonda­tori activi, iar prezidentul va numi pe cei doi domni ai fiecă­rei secții. Numărul membrilor comite­tului va crește după nevoile specializărilor diferitelor ra­­mur­i ale produselor casnice. îndatoririle comitetelor vor fi: Secția I va îngriji de țesăto­­ria românească și de, păstrarea comorilor de artă națională și alte ramuri pe lângă industria textilă de ori­ce fel. Secția II va îngriji de serici­cultură și apoi de toate ramuri­le agriculturii menajere, ca și d­e lucrările de gospodărie de pe lângă atelierul școalei. Secția III se va ocupa cu pre­gătirea femeei române pentru creșterea copiilor și îngrijirea bolnavilor și răniților. Cele din­tâi organizări ale acestei secții vor constitui o filială a „Crucei Roșii“, în una din mănăstirile de maici din județ. La înființarea societatei lucră­rile acestor sesiuni vor fi decla­rate de filiale ale societăților , Domnița Maria“, „Țesătoa­­rea" și „Crucea F­oșie“, INFOMUL !Piesa. îr­ 4L ac­te de d-1 Baron Dej îi vra­u cea .(Urmare: Scena I. Actul­ui) ACTULm O tindă în castelul din Sucea­va. Leițo ție părțile laterale. In fuind două rânduri de stâlpi subțiri susținând o friză. Stilul ogival. Dupe stâlpi se văd cori­doare pierzându-se. Pe pereți arme, străchini și oale, șerpare, furci, fuse și ștergare. Intrare prin fund.Alte­ două intrări, una în dreapta și alta în stânga. In mijloc mai multe scaune, unul ceva mai înalt. SCENA ! Ștefănifii și Doamna Tana­­ Ștefăniță, într’o tunică de cati­fea ca vișina­ putredă. Pe șol­dul stâng un pumnal. Doamna Tana, îmbrăcată într’un costum închis, cu guler și mom­ențe de dantelă­. Doamna Tana Te-aș asculta... Făgăduește-mi că vei izgoni pe contele Irm­­sky. Ștefăniță Nu-ți făgăduesc... Doamna Tana Ce te leagă de el? Ștefăniță Nimic și multe... Doamna Tana Nu poți fără el... Dimineața, la prânz, la cină, noaptea — o! mai ales noaptea — cu el me­reu... Ș’acum, mă prinz că tot la el­­e duceai... Nu-i eși din vorbă... Și te lauzi că ai voință! Ștefăiniță Vorba lui nu-m­ii stânjinește voința mea. El nu se amestecă în trebile țării... Fac ce cred, cred în ce fac și vreau și pot ori­ce în Moldova!... Dacă cu aju­torul lui Dumnezeu sunt toate în țara asta, fără ajutorul lui, și numai din voința Domnului, toate se sfărâmă! Tana, nu pot să te schimb din feroce în băr­bat... numai atât.... Doamna Tana Nici pe conte din bărbat în ferice... Ștefăniță De unde știi?... III ...Și ce-ți pasă de contele Irmsky ? Doamna Tana Mie ?... Zise și să împărtășesc din puterea ce o au de la legi și da la datini strămoșești.... Și e.U atât îți cer și nu vrei, și nu poți să vrei, căci supt Domnul a­­tot-puternic e un om fără puteri care amestecă puterea cuminte și liniștită cu zvâcnirile copi­lărești! Ștefănilă Mă faci să raz, Tana.... Doamna Ter­­­ t Și tu pe alții... ștefăniță ■ * Pe cine? Doamna Tana Pe boeri! Ștefăniță Pentru mojici, boeri... pentru Domn, una... (Se uită la romi­na! și se joacă cu el). Doamna Tand La ce te uiți? Ștefănilă Citesc o hotărîre... Doamna Tana Trecută or viitoare? ștefănilă Ce-mi pasă de trecut... Ce-a fost nu mai este.. „ Doamna Tana ■ Da, da­. ce-a fost nu mai es­te!... Alexandru cel Bun care a­­întocmit Moldova de jos și până sus, Ștefan cel Mare care miș­că tocmirea lui Alexandru în­­suflețind-o cu sufletul lui, biru­ind și întinzând stăpânirea ei peste sate, orașe și cetăți... dorm somnul de voci în criptele mănăstirilor... A îi fost, nu mai sunt... Oase, țărână, pujterie, trecut! Ștefăniță, uitându-se la pumnal — Da, da... Doamna Tana La ce te uiți ? Ștefăniță Citesc cronica țării... Oh! în­ceputul a fost greu­ !... Doamna Tana, uitându-se țintă la ștefăniță. Am auzit că bietul Cătălin pândea pe o muche îngustă îna­inte d’a se prăpădi... Ștefaniță, tresărind Da...El și-a fost ales locul... Doamna Tana ...Că de la măria ta se zărea la el și de la el la visuria ta... Ștefăniță Așa e... Doamna Tana Ei, cum se prăvăli în prăpas­tie cel mai viteaz din ostașii țării ? Ștefăniță Nu știți... Doamna Tana Nu'l vedeai ? Ștefăniță Ba­da... Doamna Tana Nu­mai văzut când... Ștefăniță, făcând semnul rosto­golire!. Nu ! Doamna Tana Păcat ! Ștefăniță Păcat... Doamna Tana Era înaltă stânca ? Ștefăniță, prins de vorbit puncte ca un copil O ! înaltă ! Doamna Tana Era adâncă prăpastia? . Ștefăniță O! adâncă... Doamna Tana, repede Și cum s’a prăvălit ? Ștefăniță Așa ! (arată cu dreapta rest«* golirea). — Doamna Tana, izbucnind Da ? Ștefaniță, deșteptându-se Ce ? Doamna Tana Nimic... Și s’a găsit și un om ucis, îmbrăcat în haine de vână­tor, aproape de locul unde pân­deai, măria ta... Ștefaniț­a Se zice... Doamna Tana Un ungur, un tâlhar și pra lni 250 de galbeni... Ștefăniță Se zice... Doamna Tana Cum, se zice?... Toți mi-au spus... Ștefăniță Ei da, așa e ! Doamna Tana De unde atâțea bani la nn ora de teapa lui ? O comoară pentru un sărman... Și cum de și-a luat comoara la vânătoare ? Ștefăniță, perzând răbdarea Eu știu ? Doamna Tana Era ucis de curând... 1 ștefăniță De unde știi ? Doamna Tom­­a '' Sângele abia se închegase..» Și măria ta erai acolo cu Mo­­ghilă, cu­ Mogârdicî și cu Con­­te­le Irmsky de peste un ceas..» Cum de mu’ai auzit nimic? Ștefăniță, izbucnind Ce vrei să zici ?... Că pe Că­tălin Ta... Doamna Tana A­­na!... bărbatul Oamî... unchiul măriei tale.... cel mai bun vânător... cel mai mân­dru ostaș... căpitanul copiilor de casă... O­­nu!... ștefăniță, iritat Atunci ? (Se strâmbă epilep­tic) Ah­­­ipitore !... Doctrina Tana Ce­ ți pasă de trecut ! Ce a fost nu­mai Osie ! Ștefaniță Teme-te de mânia Doamului ca de urgia lui Dumnezeu­ ! Doamna Tana Nu mă tem de Domn, căci nu mă tem de om! Ștefăniță scos din fire, trage pumnalul Uf! Tana! (Tana se desface la piept). Să ne împăcăm, Tana.. Doamna Tana Contele Irmsky, peste gra­niță... —ștefăniță, repede și necăjit Niciodată, mă ’nțelegî ?...Nici­odată I­­ese prin stânga). Doamna Tana, emoționată Cu asemenea domni se duc popoarele de râpă ! (S’acoperă fața. Cade pe scaunul cel mai ’nalt). (Va urina) ri!s» alm boeril ■—» ■ 11 ■ nMnwnmoaKA -m * Ceastitnirea eolaimităței albaneze din Capitală Albanezii din Capitală s’au întru­nit ei­ î d. a. spre a pune bazele unei comunități. Întrunirea s’a ținut în sala băilor Floriei și a fost prezidată de d. Tom*. Ciami, iar ca secretar a funcționat d. V. Zografi. Se dă mai întâiă celira proectulu de statut, din care reiese că scopul co­muni­tăț­ii, pe lângă clădirea unei bi­serici,­­ și înființarea unei școale în care să se predea în limba albaneză. Se procedează apoi la alegerea membril­­or eforiei. Au­ fost aleși d-ni C : Cr. Zappa, Eraclie Dure, Toma Ciami, Andrei I. Horea, V. V. Tarpo, V. Zografi, T. Can­tili, N. N. Cociu, N. Ionescu, Gh. Țicu și P. Vangheie. Ca censor­ au fost aleși d-nii I. Mexi­ci A. Eftimiu. Se deschide o listă de subscripție pentru m­­ărirea de cărți liturgice la limba albaneză și în câteva minute »’au strâns aproape două mii lei.­­ Ia apoi cuvântul arhimandritul Ha­­ralambie Gealamini și mulțumește ce­­lor prezenți pentru patriotismul «»­1 arată populația albaneză și dorește ca comunitatea din București să prospe­­reze mereu. La orele 5 întrunirea s’a sfârșit. IV. REGELE ORIEI mare roman sensational de GASTON LEN­OUM IX On­ora d­e afaceri — Cum asta? — Ți-ași cere o reprezentație a Martirilor pentru săraci! Ca­tacombelor!... — O ! perfect! Ne-am­ înțeles! Făgăduit! strigă artista. ..­ se­rată pentru­­ săracii • Catacombe­­­lor. Iată ceva la care o să asis­te tot Parisul. Canei iscălim contractul ? — Puteți trece mâine pe la biroul meu­, doamnă, zi­se d. Morți­mart. — Nu! replică 11. C., nu ! Ari­sa se deranjeze d. Mortimart Iți vom face un contract­­ priete­nesc, d-tale, doamnă, și d-șoarei Muna ,și-l vom semna vesel! Tin prietenul me­u­ contele de Tera­­mo­ Girgenti... ...Dar,apropos de acest scump conte,­­ continua ÎL G. scoțân­­du-și portofoliul și întorcându­­se de partea lui Filibert Wat, trebuie să-ți dau ce ți-o dator, căci avem socotelile noastre, Te­­ramo și cu minei... Și Regele Catacombelor dădu ginerelui prezidentului consiliului un cec de douăzeci și cinci de mii de franci. — T.n Iohnson ! zise el. E ban­cherul'«l-tale ini sd pare. —­­.Tocmai," răspunse Filibert. — 13 și al meu ! Ce potrivire! " — Cartuș are un bancher! extelamă Marcela Feran­d." ■ — Cartuș' a murit, pe roată, zise Sinnamari, cu glasul siniș­trii. .— Christ a murit pe cruce ! zice Ti. C. grav. Curioasă apropiere, dom­nule... — Ol d-le . m­ocitor­­ imperial,­ tâlharii cei buni și­­ cei răi își dădeau mâna pe Golgota. — Nu mai e Golgota, nu­mai o cruce, nu mai e Christ, răs­punse . Sinnamari din ce în ce mai rece, dar sunt oameni cari se pun afară din lege și pe cari legea­ îi pedepsește. Desjardies a comis, inarmându-se contra unui om­­ fără­ apărare, o crimă mai puțin mare da­cât d-ta, domnule, care te înarmezi con­tra legii, și i se taie capul!... — Nu! replică U. C.... nul... nu i se va tăia capul.. — Nu cred un cuvânt, din po­vestea, d-tale a ajutoarelor că­lăului “capturați, domnule... Și chiar" admițând că e "adevărat, aceasta nu ar face "să­ întârzie supliciul; călăul îșî va face da­toria singur­ă... — Baé dacă­ Desjardies e ne­vinovat 1 strigă. 'Marcela’.­ Fu­rând... — Dar dacii, e vinovat?... răs­punse Sinnamari, și judecătorii au­ răspuns la întrebarea a­­ceststa­! Toată lumea se întoarse spre Tî . C.... — Dacă e vinovat,­am să-l re­dau eșafodului!, zise R. C.... Asta vă miră?... Eu nu sunt re­volutionar!.­.. Nu sunt, anar­h­ist... Sunt un burghez care-și face afacerile...și pe ale altora!... Nu mă gândesc să­ răstorn socie­tatea! să-i schimb forma, «le sus până jos!... Nu mă gândesc nici să-i grăbesc • transformarea către un ideal de progres, asu­pra cărora­­ filosofii n’au­ ajuns a se înțelege. Eșafodul există... atât mai rău­ sau­ atât mai bi­ne! asta nu­ mă privește... Ge­ea­­ce roli privește, este ca­ el să nu slujască in a tăia capul­­ unuia din clienții mei, dacă­­ ellentul acesta are norocul să­ fie nevi­novat!... L'ar fi asigurat contr­a tuturor nedreptăților rezultând din reaua voință a puterilor pu­blice, cari se mișcă într’un ca­dru social pe­ care nu-mi permit, sa­u discul. Ceea ce ,cer tuturor administrațiilor, fie ea admi­nistrația pedepsei cu moartea sau a debitelor de tutun, este ca ele să dea clienților mei ma­ximul de justiție la care au dreptul în starea actuală a so­cietății !... Ei bine! înainte de a i se tăia capul, clientul meu Desjardies avea dreptul să i se asculte fata, ce se pretinde a fi descoperit un fapt nou­ capabil de a modifica, părerea­­ ce se fă­cuse asupra crimei de la parche­tul Senei!... Ea n’a fost ascul­tată!... „ —­ Chiar de-ar fi fost ascul­tată ! strigă Sinnamari, mai poate fi ascultată acum când nimic n'ar putea opri opera jus­tiției?... E prea târziul... Chiar dacă eu însumi ași vrea sa spun acum călăului. .. Opreș­te !“ !-ași putea, căci glasul­­ ar rămâne fără­ efect!... Aceasta e legea ! * " — Legea, d-le, răspunse Re­gele Catacombelor, nu se împo­trivea, la ascultarea d-rei Des­­jardies, până nu era prea târ­ziu­... Nu ți se pare ciudat, ex­traordinar, neexplicabil, d-le procuror imperial, ca d-ra Des­jardies, dela condamnarea ta­tălui ei. ..să­­ nu fi putut vorbi nici măcar cu avocatul aces­tuia ?... — Cum se poate ? strigă Mar­cela Ferand. — S’ar părea, că se poate, ur­mă R. G., a cărui voce tremura de o generoasă indignare. S’ar părea, pentru că e așa !... O­ e o poveste ciudată povestea Des­jardies... și care poate nu e a­­tât­­ de simplă pe cum s’a părut.. Neputând vorbi cu avocatul Destaiot, d-șoara Desjardies s’a dus la ministrul justiției, care­ i-a răspuns ca mi putea face nimic pentru ea, in lipsa d-lui Destaiot... D-ra Desjardies în­cercă să, strecoare o notiță­ în ziare, dar acestea o lăsară să înțeleagă că, luând apărarea lui Desjardies In acest moment ar fi fost să mărturisească cum că s­-au comis neorândueli la căile ferate otomane... — Nu mai avea de făcut de­cât un lucru, zise Sinnamari care se ridicase, nu mai avea de­cât să se adreseze d-tale... — Ceea ce a și făcut... Sinnamari isbuculi într’un ho­hot­ de râs groaznic. Mâna îi era întinsă către fereastra a cărei perdea era ridicată... Toți ochii se îndreptară într'acolo. —■ Uita-te! continuă Sinna­mari. Ii recunoști? Sunt acolo! Sunt la postul lor ajutoarele călăului... gata să facă pe Des­jardies să’și ia pedeapsa, dreap­ta lui pedeapsă.... O 1 rege de carton!.... Și capul tatălui va cădea înainte de a fi fost ascul­tată fiica-sa Sinnamari tot mai râdea, când R. C. se ridică cu fruntea luminată și cu ochii plinî «le schin­telit strigă: — Să vină d-ra Desjardies ! X „Te -oi trezi din morți“ Călăul și ajutoarele lui intra­seră în închisoare. De cum tre­ceai poarta Mareî-Roquete, te găseai într’un gang mare care adăpostea în dreapta, postul militar. Era o cameră care con­­­­ținea de obicei o mică trupă de douăzeci și două de soldați, co­mandați de un sergent. Dincolo de gang, te găseai în curtea de onoare, sau curtea administra­ției. Curtea aceasta era împre­surată de bucătării, la stânga, de magazii, la dreapta și, în fund, de clădirile administra­ției. Toată închisoarea se compu­nea din trei corpuri de clădire, împresurate «de două drumuri de rond, independente. Planul închisoarei acesteia fusese atât de bine stabilit, în­cât dacă, în istoria Mabeî-Roquete, se vor­bește de câteva încercări de e­­vadare, nu s’ar putea spune că una singură, până în momentul­­­ e ne ocupă, ar fi isbutit. In tot cazul, administrația n’o spune. Va muna, 14) '«•­­ ■' I ..

Next