Universul, octombrie 1910 (Anul 28, nr. 269-299)
1910-10-28 / nr. 296
De vorbă cu Alteța Sa... Mizeria — Anchieta ziarului «UNIVERSUL» — " — Capitala rivalizează, sub raportul mizeriei, cu marile centre europene.—"•Tunelul de la „Dacia“,—Povestiri interesante din viața boemilor,—Cum trăesc ei?—Diamante negre — Păstrând proporțiile în raport cu populațiunea orașului, s’ar putea spune, fără teamă de greșală, că Butepreștii rivalizează în mizerie cu marile centre europene. Culmea civilizației pare a fi și cutanea mizeriei în aceliași timpi. Această domniță, care îndrăgește pe cei oropsiți, dă fam ravagii numai sub poduri!® Seineî și in Londra, dar ști Im, speluncile! Capitalei sau te adorabilele ei hoteluri cu camere, cumane,, pe unde umezeala, sa preSnge pe pereți ca niște coordoane de seneirie. De mulți a fost cântată Alteta Sa. Misem, care l-a inspirat pe Udiga, care a pus „Boheton“ pe scenă și i-a dat avântul nobil al armoniei, care, în sfârșit, a dus la Casa de nebuni un geniu neperitor al poeziei românești- Daudet, în ,,Amintirile urui scriitor“, ridică puțin vălul mizeriei, dar impudica prințesă se desvălue așa cum e numai înaintea acelora cari știu nu numai s’o înțeleagă, dar s’o și iubească fără voia lor. Sunt multe locurile în care se resfață urâta temei. In nopțile de vară o vezi dormind pe băncile din Cișmigiu și câte un paznic de noapte o îmbrâncește brutal ca și când ei nu i-ar fi îngăduit nici sub stete să doarmă. Uneori se furișează prin vagoanele de marfă din gara de nord, unde micii salahori ai drumului de fier se îndură de ea și o lasă liniștită să doarmă în ciuda celor cari o închid prin beciuri și n’o îngădue nici pe la parade. Scriitorul acestor rânduri s’a întâlnit odată întâmplător cu ea. Ajunsese și el un om puțin mai mare ca cei mici și cât pe-aci să n’o bage în seamă. Dar ea : — Ce? Nu mă mai cunoști? Ai Uitat de vremurile noastre frumoase ? Mi-am fost cel mai drag dintre iubiți pentru că odinioară mă cântai frumos. Astăzi tu nu mă mai cânți, dar mă simt fericită că nici pe dușmanca mea bogăția n’o cânți. — O, universala mea amică, tu uiți că și azi încă ți-s drag și dragă mi-ești. Tu mi-am pus avântul poeziei în suflet și m’ai făcut să-i cânt pe cei mulți. Eu știu multe din poveștile tale dar, uite, parcă tot te-ași ruga să mă însoțești prin castelele tale de mucigai ca să înțeleg tot misterul vastei tale împărății. Vreau să te înțeleg sub toate înfățișările tale, să merg cu tine în coliba oropsitului ca și în palatul celui bogat pentru că știa bine, tu te găsești ca la tine acasă și în sufletele celor avuți. Și ei suferă de dragul tău, nici ei nu sunt totdeauna mulțumiți de soarta lor. — îmi vorbești pe înțeles și te voi duce unde vrei și pretutindeni în împărăția mea. Și m’a dus în împărăția ei cu parcuri de chiparoși morți, cu colonade de rugină și cu nopți de lacrimi, negre nopți ce cârpesc ochii nefericitelor cusătorese cari își coase viața la lumina anemică a unei lămpi în agonie. Și mi-a povestit ea crâmpee din viața pribegilor cu plete mari, din viața celor ce amăgesc fericirea cu frânturi de noroc, de cerșetorii în redingotă cari trăesc cu un capuținer pe zi. Mi-a vorbit, apoi domnita de tunelul de la Dacia și de alte locuri ascunse pe unde se furișează noaptea slaștrii norocului ca să-și odihnească trupurile de umbră după amare nopți scăldate în lacrimi și suspine. Voi povesti și eu cititorilor cele mie povestite de ea pentru că sunt interesante colțurile de viață, sălașurile sărăciei care adăpostesc deopotrivă și pe bogații scăpătați ca și pe sufletele bogate. Iar de va fi vorbă de decoruri, să înțeleagă cititorul că o mansardă întunecoasă are drept mobilă frânturi de scaune, o masă șchioapă și un lighean spart la fund iar între unghiurile zidirei adorabile ratele de păiajiniș pe care Arachne le-a țesut cu măestrie sau, iarna pe ger, palate de cristal pe geamuri cum bine șta,de numai visătorilor cu locuințe în vecinătatea stelelor. Și astfel vom avea aspectul Capitalei de jos ca și de sus, cu tot cortegiul de zile chinuite și de speranțe sfărâmate. Vom începe dar, cu articolul viitor, să istorisim povestirile Alteței Sale Mizeria cum și cele ce am văzut în cuprinsul vastei sale împărății. Și cum vorba nu poate cuprinde gândul aidoma ca într’un tipar, lăsăm pe cei ce ne citesc să înțeleagă din cele scrise și cele ce nu sau scris. Iar dacă vor să cunoască izvorul celor povestite, afle 1 cine e.. Critică—lume, marele critic... Leontin Iliescu ȘCOALA ȘI FAMILIA De vre-o zece ani, învățământul nostru primar și secundar a suferit o mulțime de modificări, toate menite să prepare pe elev cât mai bine pentru nevoile vieții social, în care va intra mai târziu Așa, în școala primară, pe lângă instrucția strict necesară oricui s’ar mărgini numai la acest învățământ și constând din citire, scriere, socoteală și diferite noțiuni de limba română, istorie, geografie, etc., se dă o deosebită atenție educației, adică formărea caracterului. Se formează mici deprinderi de muncă, de ordine și disciplină ; sufletul se întărește prin principii morale și se împodobește prin gustul pentru tot ce este frumos; învățământul secundar a fost împărțit în două secții: în prima, secție gimnazială, care— dat fiind progresul activității omenești în toate direcțiile—e tot atât de necesară în prezent pentru orice cetățean, precum era odinioară școala primară—se dă elevului un total de cunoștințe de ordiin literar, științific și artistic, care urmează să fie desvoltate în a doua secție liceală (curs superior) și mai târziu în învățământul superior și alte școli tehnice. Deoarece vârsta de la 11—19 ani este cea mai potrivită spre a forma pe elev, așa cum trebue să fie mai târziu, în liceu se insistă tot atât de mult asupra educației ca și asupra instrucției. Deprinderile începute in școala primară se continuă și se desvoltă aci, deoarece așa cum elevul sa învață la această vârstă cu munca, ordinea și disciplina, tot așa va fi și mai târziu. Prin ele se formează și se întărește voința luminându-se în acelaș timp cu principii morale scoase la fiecare pas din diferite cunoștințe. Noțiunile de frumos, scoase din diferite arte, S servesc să le întregească pe cele dintâi formând astfel din sufletul copilului un tot complet și armonic. Alături de programe, atât învățământul secundar cât și cel primar a fost înzestrat cu metode nouă, corespunzătoare ultimelor date științifice și tinzând să facă din mintea elevului nu o magazie plină cu tot felul de cunoștințe ce nu pot fi întrebuințate decât cu mare greutate, ci o mașină solid alcătuită, condusă fiind de o voință tare și statornică și luminată de principii morale și sănătoase. Acest scop al școalei primare și secundare însă nu poate fi ajuns în întregime, ori cât de bune programe și metoade am avea, până când la munca întreprinsă de ea nu va lua parte un alt factor social, în foarte strânsă legătură cu ea, familia. Colaborarea familiei este imperios cerută de numărul mic al orelor, în care elevul rămâne la școală — 5 pe zi — de mulțimea profesorilor din aceeaș clasă în învățământul secundar, de greutatea în care el se află când trebue să lucreze cu o clasă de 50—60 de elevi, de tendințele școalei—diferite de multe ori de acelea ale familiei—și de avantagiile pe care elevul de multe ori le găsește acasă. Așa, familia este prima școală a elevului, și ea rămâne aceeași, profesori, părinți, fiind singur sau cu frați mai puțini, elevul va putea primi de multe ori o cultură mai personală acasă, pe când școala îi dă o cultură mai generală; acasă cunoștințele pot fi apropiate sufletului fiecărui copil, pe când la școală profesorul e nevoit să lucreze cu toți la fel, atunci când are o clasă numeroasă de 50—60 elevi și chiar mai mulți. Care este situația familiei chemată să colaboreze cu școala ? Așa cum lucrurile se prezintă astăzi, în majoritatea cazurilor, familia sa nu se interesează de loc de școală și de copii, mulțumită că rămâne liniștită cinci ore pe zi, ca și cum copii ei ar fi trimes la școală ca într’o casă de corecțiune, iar când vine acasă îl lasă în voia lui, ca și cum atât cât a făcut la școală — bine, râu—este de ajuns—sau dacă se interesează, lipsa de cunoștință a modului cum sa procedeze, de cele mai multe ori o face sa zădărnicească ceea ce școala a făcut bun. Educația dată în școli se face dintr’un întreit punct de vedere : fizic, intelectual și moral. Cum este continuată această educație în cele mai multe din familiile cari se interesează în oarecare măsură de copiii lor? Educația fizică, devenită una din preocupările principale ale doctorilor, igieniștilor și pedagogilor din străinătate și constatând din aer, exerciții, fizice, hrană și curățenie, dispare în fața tendinței familiei de a închide, imobiliza și a nu îngriji corpul copilului. Unii părinți, pentru liniștea lor, silesc pe copil să nu facă nici o mișcare, înăbușindu-le astfel energia care trebue desvoltată pentru mai târziu. De câte ori nu se văd părinți cari stăruiesc să li se dispenseze copiii de exercițiile gimnastice, pe când școala caută să introducă pe toate căile gimnastica obligatorie, intensivă și rațională. Educația intelectuală, în majoritatea cazurilor, e zădărnicită de nepricepere, de rutina, de reanarvoință și de prejudiciile I nasseta de baal ,50siertagsi cu trei cuirase | sunt neîntrecute chiar mai bune și maieftine ca liniile englezești familiei. Necunoscători ai legii inteligenței copilului, unii părinți vor ca el să înceapă de la vârsta de 4—5 ani să scrie și să citească, în loc să se joace și să observe ceea ce este împrejur, făcând cunoștința, îumeî din afară prin cărți în loc de simțurile sale naturale, auzul, văzul, pipăitul, slăbindu-se în acest chip fără nici un profit și sănătatea fizică și pacea intelectuală. Pe cât de pretențioși sunt dară unii cu copiii lor, cerândule mai mult decât pot în tot timpul cât sunt în școală, pe atât alții sunt indulgenți, dispensându-i de orice sforțare personală, făcându-le toate lucrările date acasă, iar alții nici nu vor să știe de ei, lăsând toată greutatea pe seama școlii. Educația morală se impune părinților în cea mai mare măsură, deoarece diferitele principii morale scoase din instrucția din școală nicăeri nu-și pot găsi o aplicare mai bună decât în mijlocul familiei și al societății unde copilul trăește. Pe când deci familia poate lăsa toată instrucția pe seama școalei, ea nu poate face acelaș lucru cu educația morală, cu formarea caracterului. Sunt familii cari ar putea să dea copiilor lor lecții de morală cu mult superioare școalei, imprimându-le astfel calități și virtuți, ca simțul realității și al nevoilor vieții, răbdarea, economia și munca, cari pot servi ca bază altora dobândite mai târziu; colaborarea acestora nu poate fi decât de cel mai mare preț pentru școală. In majoritatea cazurilor însă ceea ce școala face, familia desface. Așa,la școală se învață respectul pentru părinți iar acasă copii ei bate pe mama „pentru că așa face tata“. La școală se face educația antialcoolică, iar acasă tata bea „pentru ca să-i treacă de urât și să mai uite necazurile“. Profesorul pedepsește lenea ori neascultarea elevului iar tatăl acasă îl primește cu brațele deschise, și fără de nici un control îi dă tot lui dreptate. Nepăsarea familiei lasă pe copil pradă tuturor instinctelor și pasiunilor lui precoce. Spiritul de progres și sociabilitate al școalei se isbește de spiritul de rutină, de prejudicii și de interese strâmte ale familiei. După cum diferă exemplele și tendințele școalei de ale familiei tot așa diferă și metodele lor de educație; așa, pe când formația morală în clasă e condusă de rațiune, acasă ea e condusă sau de o autoritate sau de o dragoste oarbă.Câte mame, care se sacrifică pentru copiii lor, nu știu cum să-î iubească! Câți părinți cari nu vor să primească observațiile rele ale profesorului! Pe cât de timpurie e apoi începută educația intelectuală, pe atât de târzie este cea morală. Primele greșeli ale copilului ori cum ar fi ele „sunt copilării; când va merge la școală are să se facă serios“ sau când slăbiciunea părinților a făcut din copil un tiran al casei, atunci ei nu găsesc altceva mai bun decât să-l amenințe cu institutorul, pe care îl descrii ca pe o sperietoare. Câți copii apoi nu caută să înșele pe părinți, în ceea ce privește corespondența școalei cu familia, note, observațiuni, etc. și apoi părinții caută, să-i scuze! Câți părinți nu văd în notele rele și severitatea profesorului o persecuție — mai ales politică, nu se gândesc că dacă eî și-ar face datoria, multe pedepse ar dispărea, școala ar semăna mai puțin unei cazărmi și familia mai mult unei școli. Din cele de mai sus se vede cum școala se află în fața familiilor aparținând diferitelor clase ale societatei, deosebite adânc unele de altele, având o competență neegală spre a judeca rostul ei. Atâta timp cât școala va fi considerată ca o fabrică de certificate, relațiunea dintre ea și familie nu pot fi decât de ordin administrativ: imatriculări, excluderi, absolviri, taxe școlare, etc. Lucrurile însă trebuesc schimbate. Spre a-și face din familie un bun colaborator, școala noastră trebue s’o lumineze asupra spiritului învățământului, asupra metodelor și scopului lui, pentru ca în acest chip să se stabilească o comunitate de vederi și de acțiune între ele amândouă. Trebue, cu alte cuvinte, ca familia, ajutată de lumina școalei și de bună-voința ei, să-și facă o educație pedagogică pe cât timpul și împrejurările îl vor permite. Pentru ca institutorii și profesorii de o parte și părinții de alta să se cunoască mai bine, să poată profita unii de cunoștințele celorlalți, părinții să afle modul cum se lucrează în clasă și situația copiilor lor, profesorii și institutorii să afle felul de a fi al fiecărui elev, aptitudinile lui și educația pe care o primește acasă; — pentru toate acestea trebue ca familia să vină cât mai des în contact cu școala, iar mijloacele pentru aceasta ar fi destule. (Va urma). Dumitru Baciu profesor secundar Jour 28 Octomore 1910 Al lîHea congres internațional DE IGIENA ȘCOLARA — PARIS, 2—7 AUGUST, 1910 — de d-nul A.Î. Costiniu. — Urmare, vezi No. 287, 289 293 si 294 — Ea ne învață a ne cunoaște și a ne stăpâni în orice împrejurare. Principiul care domină în educația fizică este că această educație trebue să fie prepararea vieței, scopul sau este practic, și procedeele trebuesc să fie dirijate in acest sens. Trebue prescrise exercițiile automate. învățământul educației fizice cere două condițiuni: 1) Alegerea și aranjarea exercițiilor după valoarea lor științifică, artistică și socială, alegere care determină metoda însăși; 2) O metodă de a învăța, care face să se iubească exercițiul, contribue la prepararea lui și determină formarea și alegerea profesorului. Astăzi se revine la concepțiunea grecilor vechi și nu mai putem despărți desvoltarea corpului de calitățile mentale și morale, de calitățile virile într’un cuvânt. Femeia care a fost ținută prea mult timp la o parte, punând gimnastica la îndemâna sa, trebue să ne gândim a face o mamă capabilă de a îndeplini funcțiunile sale de la naștere, până la direcțiunea educației copiilor săi. Ca și bărbatul, ea trebue să trăiască în aer curat, să fugă de viața sedentară, de șederea îndelungată în localuri infectate de miasme, să știe să-și aleagă un vestmânt a cărui eleganță să nu fie în contradicție cu igiena, și să se dedea jocurilor și exercițiilor estetice, inseparabile de artă și muzică. Gradarea învățământului fizic după etate este lucru cunoscut.. Reamintim că la copil activitatea creștere predomină celelalte funcțiuni: trebue să cruțăm cheltuiala muncei sale și să ne păzim de a lua din rezerva ei; nu trebuesc nici exerciții violente,nici exerciții de forță ci jocuri în plin aer, libertate și igienă. Adolescentul poate să-și permită eforturi mai serioase și mai bărbătești, trebuind să se prepare pentru funcțiunea sa socială, în care serviciul militar are o mare parte. Adultul va păstra prin exercițiul zilnic o stare de antrenare modestă, care să-i permită să facă față unei munci susținute fără osteneală și fără să vatăme sănătatea sa. Bătrânii prin exerciții dulci, plimbări, ajung aproape la aceeaș țintă. Fiecare țară trebue să găsească în budgetul ei loc pentru instituțiunea de educațiune fizică. Medicii își au îndreptată acțiunea lor spre fisioterapie. Arta de a preveni boalele trebue să predomine peste tot. Dacă se pun în vigoare toate aceste observațiuni, suntem siguri de a ridica nivelul moral și a răspunde la ultimul scop al educațiunei fizice, adică mărirea energetică a rasei. Al doilea raport. Lucrul manual in școli. (Internat și externat) raportori dr. Turin (Franța) și Axel Dam (Danemarca). Cel dintâi arată că din ancheta sa rezultă că în școlile primare și secundare de băeți, n’a fost nimic organizat decât prin inițiativa particulară.. Pentru organizarea acestui învățământ s’a făcut ceva numai la școala primară. Rămâne ca congresul să dea un vot, prin care să se indice celor în drept organizarea acestui învățământ național, pentru sănătatea copiilor, conservarea și ameliorațiunea frumuseței estetice a rasei. Cel de al doilea arată că „Slojd“ este numele lucrului manual considerat ca mijloc educativ în școală. In Danemarca Axel Mekkelsen s’a luptat toată viața pentru desvoltarea unui sistem de „Slojd“ care stă bazat în toate detaliile sale pe principii de igienă și pedagogie. Asupra acestui subiect sau făcut comunicări destul de numeroase și interesante. Secțiunea V. —• Profilaxia boalelor contagioase în școli. Primul raport: Boalele parazitare ale tegumentelor in școală. Raporturi: Dr. Jeanselme (Paris) și dr. Meirowsky (Colonial Reunirea mai multor copii în sălile de lucru și spațiul strâmt unde se face recreațiunea, multele și desele contacte între copii și mai ales neglijența îngrijirilor corporale, sunt cauzele principale care favorizează răspândirea boalelor parazitare. Ftimiaza, gala și tricofițiile sunt comune în școlile primare. Cele mai importante sunt diferitele specii de tricofiții; pe acestea medicul școlar trebue să le caute și mai ales la începutul boalei. Trebuie eliminați din școală cei atinși, până la vindecare și desinfectare; să examineze pe cei nou sosiți. Pe lângă aceasta medicul școlar împreună cu institutorul, trebue să fie educatorii lor în privința igienei; trebue să facă pe copil să priceapă că bolile parasitare ale pelei sunt toate evitabile. Pentru a-i pune la adăpost de contagiune să-l facem să uzeze abundent, de apă și săpun. Prin repetarea deasă a acestor lecții de igienă practică în timpul școlarității,vor rămâne pentru copil gesturi instinctive ; după eșirea din școală, adolescentul devenit om va continua să execute cele învățate și obișnuite a practica In școală. Mai târziu când el va avea o familie, va introduce și în sânul ei primele noțiuni de igienă elementară. A doua chestiune: Supravegherea școlarilor contagioși in afară de școală. Condițiunile de readmitere în școală. Readmiterea în școală este regulamentată mai în toate țările ; este mai puțină cerință în școlile rurale. Certificatul ar trebui să existe însă pentru orice copil. Toate acestea sunt chestiuni de educațiune, care trebue făcută de către institutori și medicul școlar, părinților. Ambii propun înființarea și menținerea, unde există, a infirmeriilor școlare. In legătură cu aceasta a fost a treia chestiune . Mijloacele de a proteja familiile contra boalelor contagioase de origină școlară. Raportori : dr. Gillet (Paris) și dr. Alois Lode (Insbruck). Trebue să se atragă atențiunea părinților asupra igienei, capabile de a se opune la transmiterea boalelor. (Izolarea, vaccinarea, seroterapia). Instrucțiuni tipărite să fie distribuite. O altă comunicare importantă și pentru țara noastră a fost a drului Ernesto Cacacci (Italia), asupra învățământului Antimalaric în școli și profilaxia antimalarică. In toate școlile, mai ales primare, ale țărilor paludice, acest învățământ poate fi de mare folos pentru lupta contra frigurilor de baltă (paludism); aceasta trebue să se facă mai ales în școlile primare rurale. învățământul trebue să fie simplu, ușor, clar, elementar și practic; trebue făcut cu orice ocazie, geografic mai ales, tot așa și în școalele de adulți, învățătorii, se impune să aibă cunoștințe suficiente. In Italia s’a creat o stațiune educativă antimalarică, la Capua, cu curs de igienă și un jurnal periodic „Propaganda antimalarică“ și rezultatele sunt foarte frumoase. Secțiunea VI-a: Igiena nu afară de școală. Școala în plin aer. Coloniile de vacanță. Raporturile și discuțiunile desbătute în această privință, deși foarte interesante, până în prezent nu ne interesează prea mult. In adevăr asupra primului raport: Școlile în plin aer și școlării care trebue să beneficieze de ele, raportorii d-nii Lacarare-Prosteg (Franța) și dr. T.Balhet (New-York), au arătat că aceste școli sunt și trebue să fie rezervate numai copiilor debili, scrofuloși, tuberculoși. Se poate face internat și externat; șederea în aer să nu fie mai puțin de trei luni. Prima școală de acest fel s’a creat în Charlottenburg (lângă Berlin) în 1904; de atunci s’au mai făcut în Anglia și America. S’a discutat, asemenea, de doi raportori: dr. Voque (Franța) și dr. Arnun J Bexheft (Budapesta) asupra orariului și întrebuințarea timpului în aceste școli. Asupra coloniilor de vacanță s’a făcut un raport de către dr. V. Klima (Praga) și dr. Ilariza (Zuza), unde nu se spune nimic nou, această chestiune fiind bine cunoscută, și la noi. Singurul, lucru ce e de dorit, e ca propaganda pentru ele, să fie cât mai mare, iar obiceiul coloniilor școlare să se introducă în toate orașele din țară. Cu altă ocaziune mă vom ocupa în special de această chestiune. Secțiunea ViI-a.— Corpul didactic, igiena sa, relațiunile sale cu familiile și medicii școlari. 1) Raport. Examenul de aptitudine fizică a candidaților pentru învățământ. Raportori dr. Breton (Franța) și dr. R. L. Wiliamson (Anglia). 2) Raporturile între profesor și familie; organizarea lor practică, raportori dr. Oni (Franța) și d. Jos. Benninger (Wiesbaden) 3) Colaborarea medicului și profesorului la igiena școlară raportori: dr. Delearde (Franța) și dr. Th. Altschul (Praga). In primul raport nu s’a arătat nimic nou. S’a insistat, mai ales asupra examenului la admitere la școală, și ca el să fie complet trebue ca examenul organelor auzului și vedetei să fie trăcut de specialiști. Pe de altă parte dacă este vre un candidat suspect, el să fie examinat prin toate mijloacele de investigațiune, în curent cu știința. Este bine să se cunoască și antecedentele ereditare și personale ale candidatului; cei atinși de o boală a Faringelui sau Laringelui trebue respinși. In cursul studiilor trebuesc revăzuți și examinați. La al doilea raport s’a arătat că relațiunile între profesor și familie, sunt o afacere de tact, de bunăvoință și discrețiune. S’a întrebuințat ca și la noi mi se pare, caetul de corespondență. Raporturile colective între părinți și profesori s’ar putea face prin crearea de: asociația părinților dela o școală pentru igienă și educația copiilor, sub toate formele ei și din care să facă parte și vechii elevi. In fiecare an să se aleagă un consiliu de administrație, dintre părinți cu profesorii respectivi. (Va urma), TOTBSI IESE FINE SE ÓIMBA DELICATESE * LA ȘEI! RAXESCT, i.luga Capsa SITUAȚIA județului Ilfov pe anul 1910 Prezintă mult interes situația județului Ilfov pe anul 1910. Astfel, în Septembrie 1909, populația județului era de 587.270 suflete, din care 291.440 în Capitală, fără a socoti populațiunea flotantă și nici cea de la forturile din jurul Capitalei. Contribuabili sunt astăzi 83.239 în județ și din aceștia 48.550 în București iar patentări sunt 17.251 în total, dintre cari 14.074 numai în Capitală. Excedentul nașterilor pentru anul trecut a fost de 4.271 suflete iar dela 1 Ianuarie până la finele lui August mișcarea populației a fost de 9514 născuți 184 născuți morți, 1669 căsătoriți și ?1 despărțiți pentru Oltenița urbană și comunele rurale. Prin urmare, de la 1 Ianuarie 1909 la 1 Septembrie 1910, populațiunea e în creștere cu 7.325 suflete în comunele rurale iar în Oltenița urbană cu 78. Sub raportul agricol, anul acesta, se poate socoti printre cei buni ; din expunerea situației, reiese că recolta a fost cu belșug atât pentru grâu, orz, ovăz cât și pentru porumb, esențialul aliment al sătenilor noștri. Pomii fructiferi au cam suferit din pricina timpului rece și a ploilor mari de primăvară, așa că nu s’a produs decât puține fructe sau de loc.—Viile au suferit și ele, recoltele fiind în parte bune și în parte mediocre.—Pentru acest an agricol, întinderea culturilor a fost de 334.463 ha, adică, un plus de 9.778 ha. față de anul trecut și o proporție la sută a culturilor, în anul acesta, de 68.03 la sută din suprafața teritorială a județului. Ca chestiune financiară, situația județului se prezintă cu 132.803 lei 27 h., sold total pentru fondul zecimilor iar pentru fondul drumurilor cu un minus de 28.519 lei 93 b., față de cheltuieli. Budgetul căei ferate București- Oltenița se prezintă cu un sold de 134.639 lei 20 bani, la 30 Septembrie a. c. Din datoria de 30.243 lei 38 b., în acest an, provenită din porumbul cumpărat de săteni în lipsă de hrană acum câțiva ani, s’a încasat 1359 lei 41 bani,pînă la 30 Sept. a. c. deși prevederile bugetare pe întreg exercițiul curent erau numai de 500 lei. Expunerea oficială vorbește apoi de împrumuturile acordate comunelor pentru construcții de localuri de primării, despre datoiile județului etc. Interesante sunt constatările că se face acum o mult mai bună administrație în comunele rurale, iar despre orașul Oltenița se spune că acest port dunărean va deveni un debușeu important pentru exportul grânelor noastre, odată cu darea în circulație a liniei ferate București-Oltenița. Sub raportul instrucțiunei publice, satele din Ilfov au prosperat mult în ultimii trei ani, având fonduri destinate de 1 milion 621.609 lei 99 l., pentru acest interval de timp, când numărul clădirilor de școli a atins cifra de 65 cu 90 săli de studii. Cursurile de adulți au propășit, foarte mult alături de școalele de agricultură, gospodărie, grădinarii, etc. Acelaș lucru se poate spune despre biserică și cult. Ca situație sanitară e de spus că în județ scarlatina a fost mai răspândită ca în anul trecut, iar febra tifoidă, în urma îmbunătățirei apei de băut, a desbunătățirei apei de băut, a descrescut în mod simțitor. Sub raportul siguranței publice, se observă, în acest an, că tâlhăriile, spargerile și furturile, în special cele de cai, sunt foarte rare în întreg județul, aceasta datorită unei bune și riguroase paze ce există, în timpul de față, în județ. In rezumat, în acest timp s’a menținut echilibrul budgetar al fondurilor județului, s’a plasat în efecte, obligațiuni de ale creditului județean și comunal de 4 și 1uni. la sută numeraidul capitalului comunelor ce au destincțiuni speciale; s’a terminat construirea a 15 localuri de primării și au mai rămas în curs de execuțiune 5; s’au adus îmbunătățiri la 87 biserici prin reparațiuni, restaurări și chiar construcțiuni din nou; s'a înființat o școală de gospodărie rurală la Cocioc, o școală elementară de meserii la Oltenița, s’a mărit fondul cantinelor școlare dela 9.833 lei bani 34, cât era în 1907, la 51.300, prin aplicarea dispozițiilor legei învoelilor agricole, s’a intrat în posesiunea a 30 izlazuri pentru 49 sate, terenuri în întindere de 3264 hectare, iar dela 1 Aprilie 1911 se va lua în posesie încă 33 izlazuri în întindere de 5156 ha.—s’a adus îmbunătățiri economice prin înființarea montei, apoi sericiculturei și plantărei de duzi, etc. Situația județului e clar îmbucurătoare sub toate raporturile și e o garanție de bună gospodărie județeană și pentru exercițiile viitoare. L. Iliescu Tff ©§raü ® se vinde: 5 mașini, motor, 1 .000 kgf, literă, 500 case, regale, turnătorie, legătorie, stereotipie. Global 35000 lei. Seria ziar: 28 1. 6032 SI AP&DP3E 1@E@GUi îm jki sunts 24 BIS Uit: până în tragerea marilor premii ce oferim gratuit prin tragere la sorți abonaților noștri 2 1 Moe aveți suma să deveniți proprietarul VILEI din SIfIRIA Sau sa fiți câștigătorul unuia din celelalte mari premii Cu toate că ,,UNIVERSUL“ oferă abonaților săli premii de o valoare considerală. Ascnțise aceleași prețuri inuiel de abonament, adică: Lei 18 pe mm a I*ei SJi pe S Mal j Is©! 4JS p© 3 fina& Abonații pe un an participă la tragere c u 30 b ©* nuri; pe 6 ioni cu 14 bonuri și pe 3 luni cu 5 feomsnrtt SĂPTĂMÂNALE de Ionescu-Quintus Sunt oameni, cari fie din cauza dragostei pentru povestire, fie din pricina importanței excesive ce-și atribuie neprețuitei lor persoane, nu pot să răspundă la chestiunea cea mai simplă, fără să vă târască într’un labirint de amănunțimi. Unul din aceștia este avocatul Ilie Negrea. Prietenul sau Matei Lascăr îl rugase să-i facă o afacere cu arendașul Niculcea. După câteva zile se întâlniră la cafeneaua Bristol: Negrea cu Lascăr. Lascăr, cum îl văzu îl întrebă : — Te-ai ținut de vorbă ? Mi-am făcut afacerea cu Niculcea? — Știi că eu când îmi iau un angajament.... — Ce ți-a răspuns? V’ațî învoit ? — Dă-mî voe. Iți promisesem că o să mă duc acasă la Niculcea ? Nu e așa ? — Da. — Eî bine. Aseară m’am hotărât să mă duc la el azi dimineață la nouă. La opt și un sfert, m’am sculat și am început să mă îmbrac. Vrând să’mî iau o cămașă curată — azi e Joi și ea îmi schimb cămașa de două ori pe săptămână. Joi și Duminică — dau peste una fără nasture la gât. Luând alta, înemeresc una fără nasture la manșete și punând mâna pe o a treia o găsesc fără nasture la piept. — Ia sfârșit? — Ia sfârșit, după ce mai răscolesc prin scrin, reușesc să descoper o cămașe, căreia să nu-i lipsească nimic. Era târziu. Nu mai aveam decât o jumătate de oră. Mă îmbrac în grabă; scobor cele zece trepte ale scărei mese; întreb servitoarea dacă mi-a venit vr’o scrisoare de la poștă; o iau pe bulevardul Academiei; trec pe calea Victoriei și aprinz o țigară. Excelentă țigară, pe onoarea mea. Avea un parfum! Nu știu dacă mai am vr’una. Mi-a dat o cutie cu cincizeci de țigări Iliescu. Il cunoști pe Iliescu ? Foarte de treabă om. — Mi se pare că m’am întâlnit de vr’o două, trei ori cu el. — Când ajung în dreptul palatului, o apuc... — Dacă ești bun, scurtează puțin itinerarul. — I scurtez. In sfârșit iatămă la Ciobanu. Iți plac stridiile ? Eu mă înebunesc după ele. Erau saci plini afară. Și ce stridii Atunci mi-am zis : Trebue ca una din zilele astea să mănânc, cu prietenul meu Lascăr, câteva. Știi? Putem să și dejunăm acolo. Se mănâncă bine și eftin. Când vei vrea. — Om vedea. Mâine, poimâine.... — Hotărât ? - Hotărât. Dar Niculcea? Afacerea noastră ? — Iată! Ajung pe strada Clementei. Drace! Asta mi-aduce aminte că am uitat să pun o scrisoare la poștă. Să nu uit și acum. Inchipuește-ți că Mitică m’a rugat... — Spune-mi întâi ce-am făcut cu Niculcea și pe urmă ’voi vei vorbi și de Mitică. — Bine, bine. Cum îți spuneam, ajunsesem pe strada Clementei și te rog să nu crezi că mergeam ca un melc. De altminteri, obiceiul meu e să merg foarte repede. Aș fi un admirabil vânător. Acolo întâlnesc pe un prieten al meu din copilărie și care mi-a adus aminte de toate nebuniile din tinerețe. In toate serile mă duceam cu el și așteptam să iasă fetele de la magazine, ca să ne luăm după ele. Și ce bine petreceam... — Ce e cu Niculcea ? — Ai dreptate. Să nu mă rătăcesc, pentru moment, pe potetcile înflorite ale amintirilor. La sfârșit ajung la numărul 75, unde locuește Niculcea. Mă întâlnesc cu o femee : „Domnul Niculcea e acasă ?“ — „Domnul Niculcea?“ Aceste ultime cuvinte erau pronunțate de un pensonagiu important, împodobit cu un bonei grecesc de catifea neagră și cu o pereche de ochelari. Repetat, accentuând cu mai multă claritate: „Domnul Niculcea“ — „Niculcea?“ Și perisonagiul, ridicându-șî ochelarii pe frunte, cugetă câteva secunde : — „Nu mai stă aici, domnule. S’a mutat tot pe strada asta, înainte. Mi se pare, la numărul 120“. Salutai. — Sper că acum ajungi numai decât la 120. — Fie! Cu toate că era să mă calce o trăsură. Dar asta nu te interesează pe tine. — Ba cum nu. — Inchipuește-ți că îndreptăndu-mă spre direcțiunea indicată, îmi alunecă un picior și mă pomenesc aproape sub roțile unei trăsuri. O femee bătrână, care trecea pe acolo, scoate un țipăt sfâșietor. Birjarul oprește numaidecât. Se strâng oameni pe lângă mine și un sergent de stradă se vede în zare. A! Puțin îmi mai trebuia ca ziua aceea să fie ultima mea zi. Ce e și omul! — In sfârșit ai ajuns teafăr la numărul 120. — Adică am ajuns cu palpitație. Tu ai câteodată palpitație! — Rar. — E neplăcută. Am avut un unchiu, care a murit din cauza asta. Sunt aproape trei ani. Fără să fie tocmai un unchiu de America, bietul om nu ducea lipsa și era neînsurat. Dar din toată moștenirea, mie nu mi-a venit decât o parte microscopică de tot. Și știi de ce ? Să vezi, onostim de tot... — Dragă Negreai Lasă-i un pace pe unchiul tău, acolo una de este. Ce ai făcut cu Neculcea? — Nici n’am văzut om nerăbdător ca tine. Tu crezi că afacerile se termină așa repede? Afacerile, amicul meu.... — Negrea! Pentru Dumnezeu! — Aoleo! Am crezut că s’a descărcat un ton la urechea mea. Nu știam că ai o voce așa de puternică. Scurtez, ca să nu mă expun la o a doua explozia — Foarte bine faci. — In sfârșit să revin „à no» moutons“, adică „à notre mou ton“ dacă numirea asta, aplicată lui Niculcea, nu te contrairiază. .— De loc. Haide odată! — Dar să fim serioși. Ajung la numărul 120. Sun clopoțelul Cele două iie - MAS® SOMAN PASIONAL -de JEM1X* HXCMTSMOVR'G PARTEA II II O legătură ruptă Marchiza se sculă deodată. Era galbenă ca ceara. Ochii săi strălucitori erau plini de groază și de mânie. III După mamă, fratele, — Mișel! mișel! strigă ea, în ce noroi a fost târât sufletul meu ? nu există oare în tine decât gândul crimei? și mie, mie vii să-mi propui o astfel de faptă !... Oh ! ce rușine !... Aerul ce-i respir lângă tine, este otrăvit... Du-te, du-te...Mi-e groază de tine. Du-te... Sosthome se sculase și o privea ca un om care și-a pierdut rațiunea. Da, urmă ea, du-te cât se va putea mai departe, ca să nu te mai văd niciodată ! Dar ascultă ce-ți spun. Din acest moment, iau pe acest, nenorocit copil sub ocrotirea mea. Dacă i s’ar întâmpla ceva, te-aș denunța îndată ca ucigașul lui și tot d’odată aș povesti celelalte crime ce le-ai săvârșit. Acum du-te. Și mâna ei arătă ușa. Sosthene, înspăimântat, se opri pe prag. Acolo se întoarse și aruncând o privire amenințătoare asupra surorei sale : — Matilda, zise el, îmi voia răzbuna ! — Eu te pedepsesc. Du-te, ești un monstru, fi blestemat! Sostheme deschise ușa și fugi. M ilănnicia marchizului Seara, după plecarea doctorului, marchizul și marchiza rămaseră singuri în salonul de vară. — Eduard, zise Matilda, am avut astăzi cu mama o convorbire serioasă, în urma căreia a avut o indispozițiune care nu era altceva decât o criză de nervi. Marchizul privi pe nevastă sa cu mirare. — Nu înțeleg, zise el. — Am înștiințat pe mama despre doința ce am de a nu mai ședea cu dânsa nici cu Sosthene. Vom fi mai liberi. — Mama ta și fratele tău nu ne supără de fel. — Nu face nimic, voesc acum să trăesc singură cu tine, pentru tine. —« Poate că ai dreptate. Insă n’am luat această hotărâre fără vr’un cuvânt serios. Ai avut a te plânge de mama ta? — Da. — Și de fratele tău ? — Și de fratele meu— Ce au făcut? — Eduard, nu mă întreba în această privință, n’aș putea să ti răspund. Dar fii sigur că m’am gândit mult înainte d’a mă hotărâ și că nu fără cuvânt mă despart de mama și de fratele meu— Sunt convins despre aceasta. încrederea mea In tine, Matilda, este deplină și nemărginită. Voința ta este a mea. Înțeleg în adevăr, că d-na de Penny și Sosthene să nu fie mulțumiți- Viata lângă noi le era ușoară și plăcută. Nu cheltese mai nimic. Insă depărtându-se de noi, mama ta va fi foarte strâmtorat și. Nu crezi c’ar fi bine să-î mai dăm zece mii de lei pe an peste ce are ea ? Dacă 0 voești nu mă împotrivesc. -- Cât pentru Sosthene, n’avem a ne îngriji de dânsul. — Negreșit, îmi înghipuesc că va ședea cu mama. Și apoi a venit vremea să-și creeze prin muncă o pozițiune în societate. — N’ar fi bine să-i dăm și lui ceva bani ? Până ce va găsi de lucru, poate va trece mult timp, căci n’a făcut studii speciale și nu cred că guvernul îl va face prefect sau diplomat. Cât ai vrea să-l dai ? — Zece mii de franci pe an, cât vom da și d-nei de Penny. — Aș vrea mai bine sft-î dai îndată, chiar mâine, dour-sute de mii de franci. Cu această sumă va putea să facă ceva, dacă voește să lucreze, va putea să ia parte în vre-o întreprindere în străinătate, în America, undeva. Mama și Sosthéne fiind înștiințați de mine, reluă marchiza, nu vei avea decât să le confirmi ceea ce le-am spus astăzi. Le vei spune singur ce vrei să faci pentru dânșii. — Bine, răspunse marchizul, vei vorbi cu d-na de Penny și cu Sosthène. Matilda se sculă și se apropie de o fereastră care era deschisă și era înconjurată de verdeață. — Ce noapte frumoasă, zise ea, cerul e plin de stele ! Marchizul veni lângă ea, și, luând-o în brațe, o strânge la pieptul säu. Ea își rezemă capul de umărul bărbatului ei, și, privind la cer, murmură : — Nu e așa că e bine să ne iubim și să fim singuri amândoi? V A doua mamă A doua zi de dimineață, d. de Coulange avu cu cumnatul sau mai întâi, și apoi cu d-na de Perny o lungă convorbire. Seara, Sosthene plecă la Paris. Trecură cincisprezece zile fără sa se audă de dânsul.Relațiunile între mamă și fică erau întrerupte. Ele nu se vedeau decât la masă și nu vorbeau. Intr’o dimineață, d-na de Perny primi o scrisoare de la fiul ei. Peste zi, ea anunță ginerului ei că Sosthène va sosi a doua zi la castel și că îndată va pleca la Paris cu dânsul. •— Dar nimic nu vă grăbește, îi zise marchizul, pentru ce nu rămâneți cu noi până ce vom pleca la Paris? —. Nu mai putem ședea, răspunse d-na de Penny. Toată seara, ea își pregăti lucrurile. Când sosi Sosthène, era gata. Se suită în trăsură și plecară. La sfârșitul lunei Octombrie, marchizul și marchiza părăsiră și ei castelul. La 25 Decembrie, în ziua Crăciunului, Matilda născu o fată. Voi să o alăpteze singură. Marchizul se împotrivi, temându-se pentru sănătatea nevestei sale." — Doctore, întrebă tânăra femee pe bătrânul medjic ce-i adusesa d. Gondron, credeți că îmi este peste putință să-mi alăptez copila ? — Ba nu, doamnă, puteți foarte bine. Marchizul fu silit să faci cum voia. El spera că va putea să se folosească de această împrejurare pentru a împăca pe Matilda cu mama ei, dar îi fu peste putință. D-na de Penny nu îndrăzni să vie, din cauză că Matilda declară că nu o va primi. Marchizul, care n’avea nici un cuvânt d’a fi supărat cu soacra sa, mergea des la dânsa, și prin el d-na de Perny știa tot ce se petrecea în casa lor. De două ori pe săptămână Sosthéene venea pe la d. de Coulange, dar nu vorbea niciodată cu sora sa. Se părea firege că d-na di Perny, să boteze pe nepoata Va