Universul, octombrie 1910 (Anul 28, nr. 269-299)

1910-10-28 / nr. 296

De vorbă cu Alteța Sa... Mizeria — Anchieta ziarului «UNIVERSUL» — " —­ Capitala rivalizează, sub raportul mizeriei, cu marile centre eu­ropene.—"•Tunelul de la „Dacia“,­—Povestiri interesante din viața boemilor,—Cum trăesc ei?—Diamante negre — Păstrând proporțiile în raport cu populațiunea orașului, s’ar putea spune, fără teamă de gre­­șală, că Butepreștii rivalizează în mizerie cu marile centre eu­ropene. Culmea civilizației pa­re a fi și cutanea mizeriei în a­­celiași timpi. Această domniță, care îndrăgește pe cei oropsiți, dă fam ravagii numai sub po­duri!® Seineî și in Londra, dar ști Im, speluncile! Capitalei sau te adorabilele ei­ hoteluri cu ca­mere, cumane,, pe unde umezea­la, sa preSnge pe­ pereți ca niște coordoane de se­neirie. De mulți a­ fost cântată Alteta Sa. Misem, care l-a inspirat pe Udiga, care a pus „Boheton“ pe scenă și i-a dat avântul no­bil al armoniei, care, în sfârșit, a dus la Casa de nebuni un ge­niu neperitor al poeziei româ­nești- Daudet, în ,,Amintirile u­­rui scriitor“, ridică puțin vălul mizeriei, dar impudica prințesă se desvălue așa cum e numai înaintea acelora cari știu­ nu numai s’o înțeleagă, dar s’o și iubească fără voia lor. Sunt multe locurile în care se resfață urâta temei. In nopțile de vară o vezi dormind pe băncile din Cișmigiu și câte un paznic de noapte o îmbrâncește brutal ca și când ei nu i-ar fi îngăduit nici sub stete să doarmă. Une­ori se furișează prin vagoanele de marfă din­ gara de nord, un­de micii salahori ai drumului de fier se îndură de ea și o­ lasă liniștită să doarmă în ciuda ce­lor cari o închid prin beciuri și n’o îngădue nici pe la parade. Scriitorul acestor rânduri s’a întâlnit odată întâmplător cu ea. Ajunsese și el un om puțin mai mare ca cei mici și cât pe-aci să n’o bage în seamă. Dar ea : — Ce? Nu mă mai cunoști? Ai Uitat de vremurile noastre frumoase ? Mi-am fost cel mai drag dintre iubiți pentru că o­­dinioară mă cântai frumos. Astăzi tu nu mă mai cânți, dar mă simt fericită că nici pe dușmanca mea bogăția n’o cânți. — O, universala mea amică, tu uiți că și azi încă ți-s drag și dragă mi-ești. Tu mi-am pus avântul poeziei în suflet și m’ai făcut să-i cânt pe cei mulți. Eu știu­ multe din poveștile tale dar, uite, parcă tot te-ași ruga să mă însoțești prin castelele tale de mucigai ca­ să înțeleg tot misterul vastei tale împără­ții. Vreau să te înțeleg sub toate înfățișările tale, să merg cu tine în coliba oropsitului ca și în palatul celui bogat pentru că știa bine, tu te găsești ca la tine acasă și în sufletele celor avuți. Și ei suferă de dragul tău, nici ei nu sunt totdeauna mul­țumiți de soarta lor. — îmi vorbești pe înțeles și te voi duce unde vrei și pretu­tindeni în împărăția mea. Și m’a dus în împărăția ei cu parcuri de chiparoși morți, cu colonade de rugină și cu nopți de lacrimi, negre nopți ce câr­pesc ochii nefericitelor cusăto­rese cari își coase viața la lu­mina anemică a unei lămpi în agonie. Și mi-a povestit ea crâmpee din viața pribegilor cu plete mari, din viața celor ce amăgesc fericirea cu frânturi de noroc, de cerșetorii în redin­gotă cari trăesc cu un capuți­n­er pe zi. Mi-a vorbit, apoi domnita de tunelul de la Dacia și de alte lo­curi ascunse pe unde se furi­șează noaptea slaștrii norocului ca să-și odihnească trupurile de umbră după amare nopți scăldate în lacrimi și suspine. Voi povesti și eu cititorilor cele mie povestite de ea pentru că sunt interesante colțurile de viață, sălașurile sărăciei care adăpostesc deopotrivă și pe bo­gații scăpătați ca și pe sufletele bogate. Iar de va fi vorbă de decoruri, să înțeleagă cititorul că o mansardă întunecoasă are drept mobilă frânturi de scau­ne, o masă șchioapă și un li­ghean spart la fund iar între unghiurile zidirei adorabile ra­tele de păiajiniș pe care Arach­­ne le-a țesut cu măestrie sau, iarna pe ger, palate de cristal pe geamuri cum bine șta,de nu­mai visătorilor cu locuințe în vecinătatea stelelor. Și astfel vom avea aspectul Capitalei de jos ca și de sus, cu tot cortegiul de zile chinuite și de speranțe sfărâmate. Vom începe dar, cu articolul viitor, să istorisim povestirile Alteței Sale Mizeria cum și cele ce am văzut în cuprinsul vastei sale împărății. Și cum vorba nu poate cuprinde gândul aidoma ca într’un tipar, lăsăm pe cei ce ne citesc să înțeleagă din cele scrise și cele ce nu sau scris. Iar dacă vor să cunoască izvorul celor povestite, afle­ 1 cine e.. Critică—lume, marele critic... Leontin Iliescu ȘCOALA ȘI FAMILIA De vre-o zece ani, învățământul nostru primar și secundar a suferit o mulțime de modificări, toate menite să prepare pe elev cât mai bine pentru nevoile vie­ții social, în care va­ intra mai târziu­ Așa, în școala­ primară, pe lângă instrucția strict nece­sară ori­cui s’ar mărgini numai la acest învățământ și constând din citire, scriere, socoteală și diferite noțiuni de limba româ­nă, istorie, geografie, etc., se dă o deosebită atenție educației,­ a­­dică formărea caracterului. Se formează mici deprinderi de muncă, de ordine și disciplină ; sufletul se întărește prin princi­pii morale și se împodobește prin gustul pentru tot ce este frumos; învățământul secundar a fost împărțit în două secții: în pri­ma, secție gimnazială, care— dat fiind progresul activității o­­menești în toate direcțiile—e tot atât de necesară în prezent pen­tru orice cetățean, precum era odinioară școala primară—se dă elevului un total de cunoștințe de o­rdiin literar, științific și ar­tistic, care urmează să fie des­­voltate în a doua secție liceală (curs superior) și mai târziu în învățământul superior și alte școli teh­nice. De­oare­ce vârsta de la 11—19 ani este cea mai potrivită spre a forma pe elev, așa cum tre­­bue să fie mai târziu, în li­ceu se insistă tot atât de mult asupra educației ca și asupra instrucției. Deprinderile începute in școa­la primară se continuă și se des­­voltă aci, de­oarece așa cum e­­levul sa învață la această vârs­tă cu munca, ordinea și disci­plina, tot așa va fi și mai târ­­ziu. Prin ele se formează și se întărește voința luminându-se în acelaș timp cu principii mo­rale scoase la fiecare pas din di­ferite cunoștințe. Noțiunile de frumos, scoase din diferite arte, S servesc să le întregească pe ce­le dintâi formând astfel din su­fletul copilului un tot complet și armonic. Alături de programe, atât în­vățământul secundar cât și cel primar a fost înzestrat cu me­tode nouă, corespunzătoare ulti­melor date științifice și tinzând să facă din mintea elevului nu o magazie plină cu tot felul de cunoștințe ce nu pot fi între­buințate de­cât cu mare greuta­te, ci o mașină solid alcătuită, condusă fiind de o voință tare și statornică și luminată de princi­pii morale și sănătoase. Acest scop al școalei primare și secundare însă nu poate fi a­­juns în întregime, ori cât de bu­ne programe și metoade am a­­vea, până când la munca între­prinsă de ea nu va lua parte un alt factor social, în foarte strân­să legătură cu ea, familia. Colaborarea familiei este im­perios cerută de numărul mic al orelor, în care elevul rămâne la școală — 5 pe zi — de mulțimea profesorilor din aceeaș clasă în învățământul secundar, de gre­utatea în care el se află când trebue să lucreze cu o clasă de 50—60 de elevi, de tendințele școalei—diferite de multe ori de acelea ale familiei—și de avan­­tagiile pe care elevul de multe ori le găsește acasă. Așa, familia este prima școală a elevului, și ea ră­mâne aceeași, profesori, părinți, fiind singur sau cu frați mai puți­ni, elevul va putea primi de multe ori o cultură mai personală a­­casă, pe când școala îi dă o cul­tură mai generală; acasă cunoș­tințele pot fi apropiate sufletului fiecărui copil, pe când la școală profesorul e nevoit să lucreze cu toți la fel, atunci când are o cla­să numeroasă de 50—60 elevi și chiar mai mulți. Care este situația familiei che­mată să colaboreze cu școala ? Așa cum lucrurile se prezintă astăzi, în majoritatea cazurilor, familia sa­ nu se interesează de loc de școală și de copii, mul­țumită că rămâne liniștită cinci ore pe zi, ca și cum copii ei ar fi trimes la școală ca într’o casă de corecțiune, iar când vine a­­casă îl lasă în voia lui, ca și cum atât cât a făcut la școală — bine, râu—este de ajuns—sau dacă se interesează, lipsa de cu­noștință a modului cum sa pro­cedeze, de cele mai multe ori o face sa zădărnicească ceea ce școala a făcut bun. Educația dată în școli se face dintr’un întreit punct de vedere : fizic, intelectual și moral. Cum este continuată această educație în cele mai multe din familiile cari se interesează în oare­care măsură de copiii lor? Educația fizică, devenită una din preocupările principale ale doctorilor, igieniștilor și­ peda­gogilor din străinătate și con­statând din aer, exerciții, fi­zice, hrană și curățenie, dispare în fața tendinței familiei de a închide, imobiliza și a nu îngri­ji corpul copilului. Unii părinți, pentru liniștea lor, silesc pe co­pil să nu facă nici o mișcare, înăbușindu-le astfel energia ca­re trebue desvoltată pentru mai târziu. De câte ori nu se văd părinți cari stăruiesc să li se dispenseze copiii de exercițiile gimnastice, pe când școala caută să introdu­că pe toate căile gimnastica o­­bligatorie, intensivă și rațio­nală. Educația intelectuală, în ma­joritatea cazurilor, e zădărnicită de nepricepere, de rutina, de reanarvoință și de prejudiciile I nasseta de baal ,50siertagsi cu trei cuirase | sunt neîntrecute chiar mai bune­­ și mai­eftine ca liniile englezești familiei. Necunoscători ai legii inteligenței copilului, unii pă­rinți vor ca el să înceapă de la vârsta de 4—5 ani să scrie și să citească, în loc să se joace și să observe ceea ce este împrejur, făcând cunoștința, îumeî din a­­fară prin cărți în loc de simțu­rile sale naturale, auzul, văzul, pipăitul,­­ slăbindu-se în acest chip fără nici un profit și sănă­tatea fizică și pacea intelectua­lă. Pe cât de pretențioși sunt dară unii cu copiii lor, cerându­­le mai mult de­cât pot în tot timpul cât sunt în școală, pe atât alții sunt indulgenți, dis­­pensându-i de ori­ce sforțare personală, făcându-le toate lu­crările date acasă, iar alții nici nu vor să știe de ei, lăsând toa­tă greutatea pe seama școlii. Educația morală se impune părinților în cea mai mare mă­sură, de­oare­ce diferitele prin­cipii morale scoase din instruc­ția din școală nicăeri nu-și pot găsi o aplicare mai bună de­cât în mijlocul familiei și al so­cietății unde copilul trăește. Pe când deci familia poate lăsa toată instrucția pe seama școa­­lei, ea nu poate face acelaș lu­cru cu educația morală, cu for­marea caracterului. Sunt familii cari ar putea să dea copiilor lor lecții de morală cu mult supe­rioare școalei, imprimându-le astfel calități și virtuți, ca simțul realității și al nevoilor vieții, răbdarea, economia și munca, cari pot servi ca bază altora do­bândite mai târziu­; colaborarea acestora nu poate fi decât de cel mai mare preț pentru școală. In majoritatea cazurilor însă ce­­ea ce școala face, familia desface. Așa,la școală se învață respectul pentru părinți iar acasă copii ei bate pe mama „pentru că așa face tata“. La școală se face educația an­­tialcoolică, iar acasă tata bea „pentru ca să-i treacă de urât și să mai uite necazurile“. Profe­sorul pedepsește lenea ori neas­cultarea elevului iar tatăl acasă îl primește cu brațele deschise, și fără de nici un control îi dă tot lui dreptate. Nepăsarea fami­liei lasă pe copil pradă tuturor instinctelor și pasiunilor lui pre­coce. Spiritul de progres și so­ciabilitate al școalei se isbește de spiritul de rutină, de prejudi­­cii și de interese strâmte ale fa­miliei. După cum diferă exem­plele și tendințele școalei de ale familiei tot așa diferă și meto­dele lor de educație; așa, pe când formația morală în clasă e con­dusă de rațiune, acasă ea e con­dusă sau de o autoritate sau de o dragoste oarbă.Câte mame, ca­re se sacrifică pentru copiii lor, nu știu­ cum să-î iubească! Câți părinți cari nu vor să pri­mească observațiile rele ale pro­fesorului! Pe cât de timpurie e apoi începută educația intelec­tuală, pe atât de târzie este cea morală. Primele greșeli ale co­pilului ori cum ar fi ele „sunt copilării; când va merge la școa­lă are să se facă serios“ sau când slăbiciunea părinților a făcut din copil un tiran al casei, atunci ei nu găsesc altceva mai bun de­cât să-l amenințe cu institutorul, pe care îl descrii­ ca pe o sperie­toare. Câți copii apoi nu caută să înșele pe părinți, în ceea ce privește corespondența școalei cu familia, note, observațiuni, etc. și apoi părinții caută, să-i scuze! Câți părinți nu văd în notele rele și severitatea profeso­rului o persecuție — mai ales politică, nu se gândesc că dacă eî și-ar face datoria, multe pe­depse ar dispărea, școala ar se­măna mai puțin unei cazărmi și familia mai mult unei școli. Din cele de mai sus se vede cum școala se află în fața fami­liilor aparținând diferitelor cla­se ale societatei, deosebite adânc unele de altele, având o compe­tență neegală spre a judeca ros­tul ei. Atâta timp cât școala va fi considerată ca o fabrică de cer­tificate, relațiunea dintre ea și familie nu pot fi de­cât de or­din administrativ: imatriculări, excluderi, absolviri, taxe școla­re, etc. Lucrurile însă trebuesc schim­bate. Spre a-și face din fami­lie un bun colaborator, școala noastră trebue s’o lumineze asu­pra spiritului învățământului, asupra metodelor și scopului lui, pentru ca în acest chip să se sta­bilească o comunitate de vederi și de acțiune între ele amân­două. Trebue, cu alte cuvinte, ca fa­milia, ajutată de lumina școa­­lei și de bună-voința ei, să-și fa­că o educație pedagogică pe cât timpul și împrejurările îl vor permite. Pentru ca institutorii și pro­fesorii de o parte și părinții de alta să se cunoască mai bine, să poată­ profita unii de cunoș­tințele celorlalți, părinții să­ a­­fle modul cum se lucrează în clasă și situația copiilor lor, profesorii și institutorii să afle felul de a fi al fiecărui elev, ap­titudinile lui și educația pe ca­re o primește acasă; — pentru toate acestea trebue ca familia să vină cât mai des în contact cu școala, iar mijloacele pentru aceasta ar fi destule. (Va urma). Dumitru Baciu profesor secundar Jour 28 Octomore 1910 Al lîHea congres internațional DE IGIENA ȘCOLARA — PARIS, 2—7 AUGUST, 1910 — de d-nul A.Î. Costiniu. — Urmare, vezi No. 287, 289 293 si 294 — Ea ne învață a ne cunoaște și a ne stăpâni în orice împreju­rare. Principiul care domină în educația fizică este că această e­­ducație trebue să fie prepararea vieței, scopul sau este practic, și procedeele trebuesc să fie diri­jate in acest sens. Trebue prescrise exercițiile au­tomate. învățământul educației fizice cere două condițiuni: 1) Alegerea și aranjarea exerciții­­lor după valoarea lor științifică, artistică și socială, alegere care determină metoda însăși; 2) O metodă de a învăța, care face să se iubească exercițiul, contribue la prepararea lui și determină formarea și alegerea profesoru­lui. Astăzi se revine la concep­­țiunea grecilor vechi și nu mai putem despărți desvoltarea cor­pului de calitățile mentale și morale, de calitățile virile în­tr’un cuvânt. Femeia care a fost ținută prea mult timp la o parte, punând gimnastica la îndemâna sa, tre­bue să ne gândim a face o ma­mă capabilă de a îndeplini func­țiunile sale de la naștere, până la direcțiunea educației copiilor săi. Ca și bărbatul, ea trebue să trăiască în aer curat, să fugă de viața sedentară, de șederea îndelungată în localuri infectate de miasme, să știe să-și aleagă un vestmânt a cărui eleganță să nu fie în contradicție cu igie­na, și să se dedea jocurilor și e­­xercițiilor estetice, inseparabile de artă și muzică. Gradarea învățământului fi­zic după etate este lucru cunos­cut.. Reamintim că la copil acti­vitatea creștere­ predomină cele­lalte funcțiuni: trebue să cru­țăm cheltuiala muncei sale și să ne păzim de a lua din rezerva ei; nu trebuesc nici exerciții vio­lente,nici exerciții de forță ci jo­curi în plin aer, libertate și igie­nă. Adolescentul poate să-și per­mită eforturi mai serioase și mai bărbătești, trebuind să se prepare pentru funcțiunea­­ sa­ socială, în care serviciul militar are o mare parte. Adultul va păstra prin exerci­țiul zilnic o stare de antrenare modestă, care să-i permită să facă față unei munci susținute fără osteneală și fără să vatăme sănătatea sa. Bătrânii prin exer­ciții dulci, plimbări, ajung a­­proape la aceeaș țintă. Fiecare țară trebue să găseas­că în budgetul ei loc pentru ins­­tituțiunea de educațiune fizică. Medicii își au îndreptată acțiu­nea lor spre fisioterapie. Arta de a preveni boalele trebue să predomine peste tot. Dacă se pun­ în vigoare toate aceste observațiuni, suntem si­guri de a ridica nivelul moral și a răspunde la ultimul scop al e­­ducațiunei fizice, adică mărirea energetică a rasei. Al doilea raport. Lucrul ma­nual in școli. (Internat și exter­­nat) raportori dr. Turin (Fran­ța) și Axel Dam (Danemarca). Cel dintâi arată că din­ anche­ta sa rezultă că în școlile prima­re și secundare de băe­ți, n’a fost nimic organizat de­cât prin ini­țiativa particulară.. Pentru or­ganizarea acestui învățământ s’a făcut ceva numai la școala primară. Rămâne ca congresul să dea un vot, prin care să se indice celor în drept organiza­rea acestui învățământ național, pentru sănătatea copiilor, con­servarea și ameliorațiunea fru­museței estetice a rasei. Cel de al doilea arată­ că „Slojd“ este numele lucrului manual considerat ca mijloc e­­ducativ în școală. In Danemarca Axel Mekkelsen s’a luptat toată viața pentru desvoltarea unui sistem de „Slojd“ care stă bazat în toate detaliile sale pe principii de igie­nă și pedagogie. Asupra acestui subiect sau fă­cut comunicări destul de nume­roase și interesante. Secțiunea V. —• Profilaxia boa­­lelor contagioase în școli. Primul raport: Boalele para­zitare ale tegumentelor in școa­lă. Raporturi: Dr. Jeanselme (Pa­ris) și dr. Meirowsky (Colonial Reunirea mai multor copii în sălile de lucru și spațiul strâmt unde se face recreațiunea, mul­tele și desele contacte între copii și mai ales neglijența îngrijiri­lor corporale, sunt cauzele prin­cipale care favorizează răspân­direa boalelor parazitare. Ftimiaza, gala și tricofițiile sunt comune în școlile primare. Cele mai importante sunt dife­ritele specii de tricofiții; pe a­­cestea medicul școlar trebue să le caute și mai ales la începutul boalei. Trebuie eliminați din școală cei atinși, până la vindecare și desinfectare; să examineze pe cei nou­ sosiți. Pe lângă aceasta medicul șco­lar împreună cu institutorul, trebue să fie educatorii lor în privința igienei; trebue să facă pe copil să priceapă că bolile parasitare ale pelei sunt toate evitabile. Pentru a-i pune la adăpost de contagiune să-l facem să uzeze abundent, de apă și săpun. Prin repetarea deasă a acestor lecții de igienă practică în tim­pul școlarității,vor rămâne pen­tru copil gesturi instinctive ; du­pă eșirea din școală, adolescen­tul devenit om va continua să execute cele învățate și obișnuite a practica In școală. Mai târziu când el va avea o familie, va in­troduce și în sânul ei primele noțiuni de igienă elementară. A doua chestiune: Suprave­gherea școlarilor contagioși in afară de școală. Condițiunile de readmitere în școală. Readmiterea în școală este regulamentată mai în toate ță­rile ; este mai puțină cerință în școlile rurale. Certificatul ar trebui să existe însă pentru ori­ce copil. Toate acestea sunt chestiuni de educațiune, care trebue fă­cută de către institutori și medi­cul școlar, părinților. Ambii propun înființarea și menținerea, unde există, a in­firmeriilor școlare. In legătură cu aceasta a fost a treia chestiune . Mijloacele de a proteja familiile contra boa­lelor contagioase de origină șco­lară. Raportori : dr. Gillet (Pa­ris) și dr. Alois Lode (Insbruck­). Trebue să se atragă atențiu­nea părinților asupra igienei, capabile de a se opune la trans­miterea boalelor. (Izolarea, vac­cinarea, seroterapia). Instruc­țiuni tipărite să fie distribuite. O altă comunicare importantă și pentru țara noastră a fost a d­rului Ernesto Cacacci (Italia), asupra învățământului Antima­­laric în școli și profilaxia an­­timalarică. In toate școlile, mai ales pri­mare, ale țărilor paludice, acest învățământ poate fi de mare fo­los pentru lupta contra friguri­lor de baltă (paludism); aceasta trebue să se facă mai ales în școlile primare rurale. învățământul trebue să fie simplu, ușor, clar, elementar și practic; trebue făcut cu orice o­­cazie, geografic mai ales, tot așa­ și în școalele de adulți, în­vățătorii, se impune să aibă cu­noștințe suficiente. In Italia s’a creat o stațiune educativă anti­­malarică, la Capua, cu curs de igienă și un jurnal periodic „Propaganda antimalarică“ și rezultatele sunt foarte frumoa­se. Secțiunea VI-a: Igiena nu a­­fară de școală. Școala în plin aer. Coloniile de vacanță. Raporturile și discuțiunile de­­sbătute în această privință, deși foarte interesante, până în pre­zent nu ne interesează prea mult. In adevăr asupra primului raport: Școlile în plin aer și șco­lării care trebue să beneficieze de ele, raportorii­­ d-nii Lacara­­re-Prosteg (Franța) și dr. T.Bal­het (New-York), au­ arătat că aceste școli sunt și trebue să fie rezervate numai copiilor debili, scrofuloși, tuberculoși. Se poa­te face internat și externat; șe­derea în aer să nu fie mai pu­țin de trei luni. Prima școală de acest fel s’a creat în Charlottenburg (lângă Berlin) în 1904; de atunci s’au mai făcut în Anglia și America. S’a discutat, asemenea, de doi raportori: dr. Voque (Franț­a) și dr. Arnun J Bexheft (Budape­sta) asupra orariului și întrebu­ințarea timpului în aceste școli. Asupra coloniilor de vacanță s’a făcut un raport de către dr. V. Klim­a (Praga) și dr. Ilariza (Zuza), unde nu se spune nimic nou, această chestiune fiind bi­ne cunoscută, și la noi. Singurul, lucru ce e de dorit, e ca propa­­ganda pentru ele, să fie cât mai mare, iar obiceiul coloniilor șco­lare să se introducă în toate o­­rașele din țară. Cu altă ocaziune mă vom­ o­­cupa în special de această che­stiune. Secțiunea ViI-a.— Corpul di­dactic, igiena sa, relațiunile sa­le cu familiile și medicii școlari. 1) Raport. Examenul de aptitu­dine fizică a candidaților pentru învățământ. Raportori d­r. Bre­ton (Franța) și dr. R. L. Wilia­­mson (Anglia). 2) Raporturile între profesor și familie; organizarea lor prac­tică, raportori dr. Oni (Franța) și d. Jos. Benninger (Wiesbaden) 3) Colaborarea medicului și profesorului la igiena școlară raportori: dr. Delearde (Franța) și dr. Th. Altschul (Praga). In primul raport nu s’a arătat nimic nou. S’a insistat, mai ales asupra examenului la admitere la școală, și ca el să fie complet trebue ca examenul organelor au­zului și vedetei să fie trăcut de specialiști. Pe de altă parte dacă este vre un­ candidat suspect, el să fie examinat prin toate mijloacele de investigațiune, în curent cu știința. Este bine să se cunoască și antecedentele ereditare și personale ale candidatului; cei atinși de o boală a Faringelui sau Laringelui trebue respinși. In cursul studiilor trebuesc re­văzuți și examinați. La al doilea raport s’a arătat că relațiunile între profesor și familie, sunt o afacere de tact, de bunăvoință și discrețiune. S’a întrebuințat ca și la noi mi se pare, caetul de corespon­dență. Raporturile colective în­tre părinți și profesori s’ar pu­tea face prin crearea de: asocia­ția părinților dela o școală pen­tru igienă și educația copiilor, sub toate formele ei și din care să facă parte și vechii elevi. In fiecare an să se aleagă un con­siliu de administrație, dintre pă­rinți cu profesorii respectivi. (Va urma), TOTBSI IESE FINE SE ÓIMBA DELICATESE * LA ȘEI! RAXESCT, i.luga Capsa SITUAȚIA județului Ilfov pe anul 1910 Prezintă mult interes situația județului Ilfov pe anul 1910. Ast­fel, în Septembrie 1909, popu­lația județului era de 587.270 su­flete, din care 291.440 în Capita­lă, fără a socoti populațiunea flotantă și nici cea de la fortu­rile din jurul Capitalei. Contri­buabili sunt astăzi 83.239 în ju­deț și din aceștia 48.550 în Bu­curești iar patentări sunt 17.251 în total, dintre cari 14.074 nu­mai în Capitală. Excedentul nașterilor pentru anul trecut a fost de 4.271 sufle­te iar dela 1 Ianuarie până la fi­nele lui August mișcarea popu­lației a fost de 9514 născuți 184 născuți­ morți, 1669 căsătoriți și ?1 despărțiți pentru Oltenița ur­bană și comunele rurale. Prin ur­mare, de la 1 Ianuarie 1909 la 1 Septembrie 1910, populațiunea e în creștere cu 7.325 suflete în comunele rurale iar în Oltenița urbană cu 78. Sub raportul agricol, anul a­­cesta, se poate socoti printre cei buni ; din­ expunerea situației, reiese că recolta a fost cu belșug atât pentru grâu, orz, ovăz cât și pentru porumb, esențialul a­­liment al sătenilor noștri. Pomii fructiferi au cam sufe­rit din pricina timpului rece și a ploilor mari de primăvară, așa că nu s’a produs de­cât pu­ține fructe sau de loc.—Viile au­ suferit și ele, recoltele fiind în parte bune și în parte medio­cre.—Pentru acest an agricol, întinderea culturilor a fost de 334.463 ha, adică, un plus de 9.778 ha. față de anul trecut și o proporție la sută a culturilor, în anul acesta, de 68.03 la sută din suprafața teritorială a ju­dețului. Ca chestiune financiară, si­tuația­ județului se prezintă cu 132.803 lei 27 h., sold total pentru fondul zecimilor iar pentru fon­dul drumurilor cu un minus de 28.519 lei 93 b., față de cheltuieli. Budgetul căei ferate București- Oltenița se prezintă cu un sold de 134.639 lei 20 bani, la 30 Sep­tembrie a. c. Din datoria de 30.243 lei 38 b., în acest an, provenită din porum­bul cumpărat de săteni în lipsă de hrană acum câțiva ani, s’a încasat 1359 lei 41 bani,pînă la 30 Sept. a. c. deși prevederile bu­getare pe întreg exercițiul cu­rent erau numai de 500 lei. Expunerea oficială vorbește apoi de împrumuturile acordate comunelor pentru construcții de localuri de primării, despre datoiile județului etc. Interesante sunt constatările că se face acum o mult mai bu­nă administrație în comunele rurale, iar despre orașul Olteni­ța se spune că acest port du­nărean va deveni un debușeu­ important pentru exportul grâ­­nelor noastre, odată cu darea în circulație a liniei ferate Bu­­curești-Oltenița. Sub raportul instrucțiunei pu­blice, satele din Ilfov au pros­perat mult în ultimii trei ani, având fonduri destinate de 1 mi­lion 621.609 lei 99 l., pentru acest interval de timp, când numă­rul clădirilor de școli a atins ci­fra de 65 cu 90 săli de studii. Cursurile de adulți au propășit, foarte mult alături de școalele de agricultură, gospodărie, gră­dinarii, etc. Acelaș lucru se poate spune despre biserică și cult. Ca situație sanitară e de spus că în județ scarlatina a fost mai răspândită ca în anul trecut, iar febra­­ tifoidă, în urma îm­bunătățirei apei de băut, a des­­bunătățirei apei de băut, a des­crescut în mod simțitor. Sub raportul siguranței publi­ce, se observă, în acest an, că tâlhăriile, spargerile și furtu­rile, în special cele de cai, sunt foarte rare în întreg județul, a­­ceasta datorită unei bune și ri­guroase paze ce există, în tim­pul de față, în județ. In rezumat, în acest timp s’a menținut echilibrul budgetar al fondurilor județului, s’a plasat în efecte, obligațiuni de ale cre­ditului județean și comunal de 4 și 1­uni. la sută numeraidul ca­pitalului comunelor ce au des­­tincțiuni speciale; s’a terminat construirea a 15 localuri de pri­mării și au mai rămas în curs de execuțiune 5; s’au adus îmbu­nătățiri la 87 biserici prin re­­paraț­iuni, restaurări și chiar construcțiuni din nou; s'a înfi­ințat o școală de gospodărie ru­rală la Cocioc, o școală elemen­tară de meserii la Oltenița, s’a mărit fondul cantinelor școlare dela 9.833 lei bani 34, cât era în 1907, la 51.300, prin aplicarea dispozițiilor legei învoelilor a­­gricole, s’a intrat în posesiunea a 30 izlazuri pentru 49 sate, te­renuri în întindere de 3264 hec­tare, iar dela 1 Aprilie 1911 se va lua în posesie încă 33 izlazuri în întindere de 5156 ha.—s’a adus îmbunătățiri economice prin în­ființarea montei, apoi sericicul­­turei și plantărei de duzi, etc. Situația județului e clar îm­bucurătoare sub toate raportu­rile și e o garanție de bună gos­podărie județeană și pentru e­­xercițiile viitoare. L. Iliescu Tff ©§raü ® se vinde: 5 mașini, mo­tor, 1­­ .000 kgf, literă, 500 case, regale, turnă­torie, legă­torie, stereoti­pie. Global 35000 lei. Seria­ ziar: 28 1. 6032 SI AP&DP3E 1@E@GU­i î­m jki sunts 24 BIS Uit: până în tragerea marilor premii ce oferim gratu­it prin tragere la sorți abonaților noștri 2 1 Moe aveți suma­ să deveniți proprietarul VILEI din SIfIRIA Sau sa fiți câștigătorul unuia din celel­alte m­ari premii Cu toate că ,,U­NIVERSUL“ oferă abonaților săli­ premii de o valoare considera­lă. Ascnțise ace­leași prețuri inuiel de abonament, adică­: Lei 18 pe mm a I*ei SJi pe S Mal j Is©! 4JS p© 3 fina& Abonații pe un an participă la tragere c u 30 b ©* nuri; pe­ 6 ioni cu 14 bonuri și pe 3 luni cu 5 feomsnrtt SĂPTĂMÂNALE de Ionescu-Quintus Sunt oameni, cari fie din cau­za dragostei pentru povestire, fie din pricina importanței exce­sive ce-și atribuie neprețuitei lor persoane, nu pot să răspun­dă la chestiunea cea mai simplă, fără să vă târască într’un labi­rint de amănunțimi. Unul din aceștia este avoca­tul Ilie Negrea. Prietenul sau Matei Lascăr îl rugase să-i facă o afacere cu arendașul Niculcea. După câteva zile se întâlniră la cafeneaua Bristol: Negrea cu Lascăr. Lascăr, cum îl văzu îl întrebă : — Te-ai ținut de vorbă ? Mi-am făcut afacerea cu Niculcea? — Știi că eu când îmi iau un angajament.... — Ce ți-a răspuns? V’ațî în­voit ? —­ Dă-mî voe. Iți promisesem că o să mă duc acasă la Nicul­cea ? Nu e așa ? — Da. — Eî bine. Aseară m’am ho­tărât să mă duc la el azi dimi­neață la nouă. La opt și un sfert, m’am sculat și am început să mă îmbrac. Vrând să’mî iau o cămașă curată — azi e Joi și ea îmi schimb cămașa de două ori pe săptămână. Joi și Dumi­nică — dau­ peste una fără nas­ture la gât. Luând alta, îneme­­resc una fără nasture la man­șete și punând mâna pe o a treia o găsesc fără nasture la piept. — Ia sfârșit? — Ia sfârșit, după ce mai răs­colesc prin scrin, reușesc să des­­coper o cămașe, căreia să nu-i lipsească nimic. Era târziu. Nu mai aveam decât o jumătate de oră. Mă îmbrac în grabă; sco­­bor cele zece trepte ale scărei mese; întreb servitoarea dacă mi-a venit vr’o scrisoare de la poștă; o iau pe bulevardul A­­cademiei; trec pe calea Victo­riei și aprinz o țigară. Excelen­tă țigară, pe onoarea mea. Avea un parfum! Nu știu dacă mai am vr’una. Mi-a dat o cutie cu cinc­i­zeci de țigări Iliescu. Il cunoști pe Iliescu ? Foarte de treabă om. — Mi se pare că m’am întâlnit de vr’o două, trei ori cu el. — Când ajung în dreptul pa­latului, o apuc... — Dacă ești bun, scurtează puțin itinerarul. —­ I­ scurtez. In sfârșit iată­­mă la Ciobanu. Iți plac stridii­le ? Eu mă înebunesc după ele. Erau saci plini afară. Și ce stri­dii Atunci mi-am zis : Trebue ca una din zilele astea să mă­nânc, cu prietenul meu Lascăr, câteva. Știi? Putem să și deju­năm acolo. Se mănâncă bine și eftin. Când vei vrea. — Om vedea. Mâine, poimâi­ne.... — Hotărât ? -­ Hotărât. Dar Niculcea? A­­facerea noastră ? — Iată! Ajung pe strada Cle­mentei. Drace! Asta mi-aduce aminte că am uitat să pun o scrisoare la poștă. Să nu uit și acum. Inchip­uește-ți că Mitică m’a rugat... —­ Spune-mi întâi ce-am făcut cu Niculcea și pe urmă ’voi vei vorbi și de Mitică. — Bine, bine. Cum îți spu­neam, ajunsesem pe strada Cle­­mentei și te rog să nu crezi că mergeam ca un melc. De alt­minteri, obiceiul meu e să merg foarte repede. Aș fi un admira­bil vânător. Acolo întâlnesc pe un prieten al meu din copilărie și care mi-a adus aminte de toa­te nebuniile din tinerețe. In toa­te serile mă duceam cu el și aș­teptam să iasă fetele de la ma­gazine, ca să ne luăm după ele. Și ce bine petreceam... — Ce e cu Niculcea ? — Ai dreptate. Să nu mă rătă­cesc, pentru moment, pe potet­cile înflorite ale amintirilor. La sfârșit ajung la numărul 75, un­­de locuește Niculcea. Mă întâl­nesc cu o­ femee : „Domnul Ni­­culcea e acasă ?“ — „Domnul Niculcea­?“ Aceste ultime cuvin­te erau pronunțate de un pen­sonagiu important, împodobit cu un bonei grecesc de catifea neagră și cu o pereche de oche­lari. Repetat, accentuând cu mai multă claritate: „Domnul Niculcea“ — „Niculcea?“ Și peri­sonagiul, ridicându-șî ochelarii pe frunte, cugetă câteva secun­de : — „Nu mai stă aici, dom­­nule. S’a mutat tot pe strada asta, înainte. Mi se pare, la nu­mărul 120“. Salutai. — Sper că acum ajungi numai de­cât la 120. — Fie! Cu toate că era să mă calce o trăsură. Dar asta nu te interesează pe tine. — Ba cum nu. — Inchipuește-ți că îndreptăn­­du-mă spre direcțiunea indicată, îmi alunecă un picior și mă po­menesc aproape sub roțile unei trăsuri. O femee bătrână, care trecea pe acolo, scoate un țipăt sfâșietor. Birjarul oprește nu­mai­de­cât. Se strâng oameni pe lângă mine și un sergent de stra­dă se vede în zare. A! Puțin îmi mai trebuia ca ziua aceea să fie ultima mea zi. Ce e și omul! — In sfârșit ai ajuns teafăr la numărul 120. — Adică am ajuns cu palpita­ție. Tu ai câte­odată palpitație! — Rar. — E neplăcută. Am avut un unchiu, care a murit din cauza asta. Sunt aproape trei ani. Fără să fie tocmai un unchiu de America, bietul om nu ducea lipsa și era neînsurat. Dar din toată moștenirea, mie nu mi-a venit de­cât o parte microscopică de tot. Și știi de ce ? Să vezi, o­nostim de tot... — Dragă Negreai Lasă-i un pace pe unchiul tău, acolo una de este. Ce ai făcut cu Neculcea? — Nici n’am văzut om nerăb­dător ca tine. Tu crezi că aface­­rile se termină așa repede? A­­­facerile, amicul meu.... — Negrea! Pentru Dumnezeu­! — Aoleo! Am crezut că s’a descărcat un ton la urechea mea. Nu știam că ai o voce așa de puternică. Scurtez, ca să nu mă expun la o a doua explozia — Foarte bine faci. — In sfârșit să revin „à no» moutons“, adică „à notre mou ton“ dacă numirea asta, aplica­­tă lui Niculcea, nu te contrai­riază. .­­— De loc. Haide odată! — Dar să fim serioși. Ajung la numărul 120. Sun clopoțelul Cele două iie - MAS® SOMAN PASIONAL -de JEM1X* HXCMTSMOVR'G PARTEA II II O legătură ruptă Marchiza se sculă de­odată. Era galbenă ca ceara. Ochii săi strălucitori erau plini de groa­ză și de mânie. III După mamă, fratele, — Mișel! mișel! strigă ea, în ce noroi a fost târât sufletul meu ? nu există oare în tine de­cât gândul crimei­? și mie, mie vii să-mi propui o astfel de fap­tă !... Oh ! ce rușine !... Aerul ce-i respir lângă tine, este o­­trăvit... Du-t­e, du-te...­­Mi-e groază de tine. Du-te... Sosthome se sculase și o pri­vea ca un om care și-a pierdut rațiunea. Da, urmă ea, du-te cât se va putea mai departe, ca să nu te mai văd nici­odată ! Dar ascultă ce-ți spun. Din acest moment, iau pe acest, nenorocit copil sub ocrotirea mea. Dacă i s’ar întâmpla ceva, te-aș de­nunța îndată ca ucigașul lui și tot d’odată aș povesti celelalte crime ce le-ai săvârșit. Acum du-te. Și mâna ei arătă ușa. Sosthe­­ne, înspăimântat, se opri pe prag. Acolo se întoarse și arun­când o privire amenințătoare asupra surorei sale : —­ Matilda, zise el, îmi voia răzbuna ! — Eu te pedepsesc. Du-te, ești un monstru, fi blestemat! Sostheme deschise ușa și fugi. M­ ilănnicia marchizului Seara, după plecarea docto­rului, marchizul și marchiza rămaseră singuri în salonul de vară. — Eduard, zise Matilda, am avut astăzi cu mama o convor­­bire serioasă, în urma căreia a avut o ind­ispozițiune care nu era alt­ceva de­cât o criză de nervi. Marchizul privi pe nevastă sa cu mirare. — Nu înțeleg, zise el. — Am înștiințat pe mama despre doința ce am de a nu mai ședea cu dânsa nici cu Sos­­thene. Vom fi mai liberi. — Mama ta și fratele tău nu ne supără de fel. — Nu face nimic, voesc acum să trăesc singură cu tine, pen­tru tine. —« Poate că ai dreptate. Insă n’am luat această hotărâre fără vr’un cuvânt serios. Ai avut a te plânge de mama ta? — Da. — Și de fratele tău ? — Și de fratele meu­— Ce au făcut? — Eduard, nu mă întreba în această privință, n’aș putea să­ ti răspund. Dar fii sigur că m’am gândit mult înainte d’a mă hotărâ și că nu fără cuvânt mă despart de mama și de fra­tele meu­— Sunt convins despre aceas­ta. încrederea mea In tine, Ma­tilda, este deplină și nemărgi­nită. Voința ta este a mea. În­țeleg în adevăr, că d-na de Pen­­ny și Sosthene să nu fie mulțu­miți- Viata lângă noi le era u­­șoară și plăcută. Nu chel­tese mai nimic. Insă depărtându-se de noi, mama ta va fi foarte strâmt­orat și. Nu crezi c’ar fi bine să-î mai dăm zece mii de lei pe an peste ce are ea ? Dacă 0 voești nu mă împo­trivesc. -- Cât pentru Sosthene, n’a­­vem a ne îngriji de dânsul. — Negreșit, îmi înghipuesc că va ședea cu mama. Și apoi a venit vremea să-și creeze prin muncă o pozițiun­e în societate. —­ N’ar fi bine să-i dăm și lui ceva bani ? Până ce va găsi de lucru, poate va trece mult timp, căci n’a făcut studii speciale și nu cred că guvernul îl va face prefect sau diplomat. Cât ai vrea să-l dai ? — Zece mii de franci pe an, cât vom da și d-nei de Penny. — Aș vrea mai bine sft-î dai îndată, chiar mâine, dour­-sute de mii de franci. Cu această sumă va putea să facă ceva, dacă voește să lucreze, va putea să ia parte în vre-o întreprinde­re în străinătate, în America, undeva. Mama și Sosthéne fiind în­științați de mine, reluă marchi­za, nu vei avea de­cât să le con­firmi ceea ce le-am spus astăzi. Le vei spune singur ce vrei să faci pentru dânșii. —­ Bine, răspunse marchizul, vei vorbi cu d-na de Penny și cu Sosthène. Matilda se sculă și se apropie de o fereastră care era deschisă și era înconjurată de verdeață. — Ce noapte frumoasă, zise ea, cerul e plin de stele ! Marchizul veni lângă ea, și, luând-o în brațe, o strânge la pieptul säu. Ea își rezemă capul de umă­rul bărbatului ei, și, privind la cer, murmură : — Nu e așa că e bine să ne iubim și să fim singuri amân­doi? V A doua mamă A doua zi de dimineață, d. de Coulange avu cu cumnatul sau mai întâi, și apoi cu d-na de Perny o lungă convorbire. Seara, Sosthene plecă la Pa­ris. Trecură cinci­spre­zece zile fără sa se audă de dânsul.Relațiunile între mamă și fi­­că erau întrerupte. Ele nu se vedeau de­cât la masă și nu vorbeau. Intr’o dimineață, d-na de Per­ny primi o scrisoare de la fiul ei. Peste zi, ea anunță ginerului ei că Sosthène va sosi a doua zi la castel și că îndată va pleca la Paris cu dânsul. •— Dar nimic nu vă grăbește, îi zise marchizul, pentru ce nu rămâneți cu noi până ce vom pleca la Paris? —. Nu mai putem ședea, răs­punse d-na de Penny. Toată seara, ea își pregăti lucrurile. Când sosi Sosthène, era gata. Se suită în trăsură și plecară. La sfârșitul lunei Octombrie, marchizul și marchiza părăsi­ră și ei castelul. La 25 Decembrie, în ziua Cră­ciunului, Matilda născu o fată. Voi să o alăpteze singură. Marchizul se împotrivi, te­­mându-se pentru sănătatea ne­vestei sale." — Doctore, întrebă tânăra fe­­mee pe bătrânul medjic ce-i a­­dusesa d. Gondron, credeți că îmi este peste putință să-mi a­­lăptez copila ? — Ba nu, doamnă, puteți foarte bine. Marchizul fu silit să faci cum voia. El spera că va putea să se folosească de această împrejura­­re pentru a împăca pe Matilda cu mama ei, dar îi fu peste pu­­tință. D-na de Penny nu îndrăzni să vie, din cauză că Matilda decla­ră că nu o va primi. Marchizul, care n’avea nici un cuvânt d’a fi supărat cu soa­cra sa, mergea des la dânsa, și prin el d-na de Perny știa tot ce se petrecea în casa lor. De două ori pe săptămână Sosthéene venea pe la d. de Coulange, dar nu vorbea nici­odată cu sora sa. Se părea firege că d-na di Perny, să boteze pe nepoata­­ Va

Next