Universul, noiembrie 1910 (Anul 28, nr. 300-329)

1910-11-26 / nr. 325

ANUL XXVIII— HO. 325—VINERI 26 NOEMBRIE 1910 — Fokdator: LUIGI CAZZAVILLAN ȘCOALA SUPERIOARĂ DE SILVICULTURĂ DIN BRĂNEȘTI Calendar pe anul 1910 Ortodox­iei, 25 Noembrie.— 1 Martirii Eca­­terina și Mercuriu. Catolic Joi, 8 Decembrie.— Conciliul Măriei. Răs. soarelui 7.38 Ap. soarelui 4.35. UNIVERS 1» are urmatorele linii telefonice: 62 88 56 Administrația « « * « . 6 Redacția . 12 Străinătatea ...... 20 București, 25 Noembrie. Soarta invățătorilor Petiția pe care învățătorii din țară au adresat-o Corpurilor le­giuitoare, a atras din nou aten­ția asupra necesitatei îmbunătă­țire! soartei lor. In această privință, s’a publi­cat de curând și un extras din­­tr’un raport al d-lui revizor șco­lar I. Ghiață, referitor în deo­sebi la starea materială a învă­țătorilor din județul Ilfov—ra­port care însă poate arunca multă lumină asupra chestiune­­ihS­egi, învățătorii din județul Ilfov, zice raportul, stau roț din punc­tul de vedere material și fiind­că nu pot să-și creeze și alte venituri pe lângă leafă, cum își crează mulți dintre învățătorii din celelalte județe. Așa, ei nu pot să-șî cumpere pământ, fiindcă nu au deja cine, întru cât în tot județul Ilfov este proprietatea mare. Ne­având pământ nu au unde să-și facă nici o casă de locuit, și de aceea mai toți stau la școală. Dacă pe ici pe colo se găsesc învățători cari să-și cultive pă­mânt luat în arendă, atât cât le permite legea, aceștia sunt în pierdere de cele mai multe ori, întru­­cât plătesc arendă mare, fac toată munca în bani și nu pot s-o controleze. Neputând a­­vea venituri din cultura pămîn­­tului, din creșterea vitelor și a păsărilor, etc., ei trebue să-și cumpere totul din mica leafă pe care o primesc lunar. In această situație se mai gă­sesc învățători și în alte județe, la Ilfov se mai adaogă însă și greutatea de a-și procura cele trebuincioase pentru scruin, aces­tea fiind adunate în mare parte de precupeții Capitalei, cari cu­­treeră satele ziua și noaptea. Administrația județeană și cea comunală studiaseră această chestie, și de aceea, înainte de a se vărsa la Casa școalelor cota de 17 la sută, ele votaseră, pentru învățători, subvenții care variau între 25 și 30 mii lei anual. Cu trecerea tuturor cheltuelilor ma­teriale ale școalelor la Casa școalelor, comunele și județele n’au mai prevăzut acele subven­ții și nici Casa școalelor nu a păstrat precedentul cr­eat de ele. Astfel învățătorii sunt nevoiți să alerge la împrumuturi cari apoi se grămădesc, tn­cît seches­­­trele ajung să echivaleze leafa întreagă a unora dintre înșii (și nu e de mirare când sunt învă­țători cari sunt plătiți cu 58, 30 lei.) Dn revizor școlar propune, în raportul d-sale, să se intervină la Casa școalelor ca să păstreze precedentul creat de comune și județ, repartizând din cota de 17 la sută o subvenție anuală care să echivaleze cu cel pu­țin 10 lei lunar de fiecare învă­țător. S’ar cere vre-o 33 de mii lei. In acelaș timp Casa corpului didactic și Băncile să nu mai facă împrumuturi învățătorilor până nu vor lua avizul revizori­lor școlari asupra salariului ce-l primesc. Deși așa­dar acest raport vor­ 62) bește numai despre situația în­vățătorilor din județul Ilfov, re­­ese dintr’însul că pot fi mai multe căile pe cari s’ar putea realiza o îmbunătățire a soartei luminătorilor satelor. Nu ne îndoim că se va da a­­cestei chestiuni toată atenția cu­venită și rezolvarea cea mai po­trivită, în interesul marei cauze ce este legată de ea. ACUZĂRILE contra lui Francisc Kos­suth — Prin fir telegrafic — Budapesta. 24. — Un ziar de aici a publicat un articol prin care acuză pe fostul ministru și actualul șef de partid Fran­cisc Kossuth, fiul lui Ludovic Kossuth că ar­ fi reținut pen­tru el sume importante din co­lecta făcută de comisiunea pen­tru înmormântarea lui Ludovic Kossuth. Corespondentul „Universului“ a căutat să adune informațiuni precise și autentice în privința acestor acuzări. Iată cum stă chestiunea : După moartea­ lui Kossuth la Turin (1894), s-a constituit o co­­misiune cu scop de a aduna bani și a acoperi cheltuelile înmor­mântări, a plăti onorariile me­dicilor precum și a acoperi alte cheltueli eventuale. Comisiunea a colectat într’adevăr, 164 mii coroane. Dintre membrii acelei comi­­siuni nu mai trăesc azi de­cât trei: Han­taler la Lajos, istoric Pásmandy, Denes și Eötvös Ka­roly, scriitor. Câte și trei au de­clarat că într’adevăr s’au adu­nat 164.000 coroane, dar că nu este adevărat că cu acești bani s’ar fi plătit datoriile lui Fran­cisc Kossuth. Henzaller spune că lui Kossuth nu i s’au dat de­cât 50.000, cu cari a plătit onorariile­ medicilor cari l-au îngrijit pe bătrânul Kossuth pe timpul boa­lei. Eötvös Karoly declară că din toate afirmațiile ziarului, care a ridicat acuzări contra lui Kos­suth, nu este adevărată decât una singură, că s’au strâns 164 mii de coroane. Spune că el însuși a dus ba­nii la Turin și că acești bani s’au întrebuințat în scopuri cari nu pot să fie comunicate publi­cului. El a luat de la persoane­le cari au primit banii, chitan­țe în regulă pe cari le-a prezin­­tat acelui comitet de colectă. Publicul n’are nici un drept să ceară publicarea unei dări­­de­ seamă asupra acelei colecte, declară Eötvös, căci ea n’a fost o subscripție publică, ci banii au fost dați numai de cinci bo­gătași din elită. Acestora li s-a făcut darea-de-seamă și prin ur­mare comisiunea și-a făcut da­toria. De altfel banii au fost întrebu­ințați spre a se cumpăra cu ei biblioteca lui Kossuth iar nu spre a servi la acoperirea chel­tuelilor de înmormântare, cum a afirmat ziarul. Francisc Kossuth a primit 27 de mii lire. COTA APEI,­­ DUNĂREI I.­ ROMANȚA — Pe ziua de 24 Noembrie — Dunărea scade la T.-Severin, Calafat și Bechet; e staționată la Galați; în celelalte porturi crește. Apele au următoarele cote în centimetri, în raport cu etiagiul: T -Severin 472, Calafat 473, Be­chet 466, T.-Măgurele 415, Giurgiu 490, Oltenița 491, Călărași 430, Cernavoda 465­, Gura­ Ialomiței — Galați 373, Tulcea 234. U NIVERSUL CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA € âși!§asmiral vilei — A văzut-o și e în culmea fe­­ ricirii — D. N. Dimitrescu-Câmpină, di­rectorul nostru, a primit aseară de la Sinaia, din partea d-lui Ion Marcovici,—care se dusese acolo să vadă vila, al cărei fe­ricit câștigător a fost în trage­rea de la 21 Noembrie a­ premii­lor ziarului „Universul“,— ur­mătoarea telegramă: Sinaia, 24 Noembrie. Am văzut vila câștigată. E su­­perbă. Prin scrisoarea ce urmează vă exprim întreaga­ me recunoștință. 7. Marcovici, fabricant de cerneală de cismărie, ca­lea Călărași No. 222, București. 5). Barlosphe Broda d­in București Sâmbătă 27. Noembrie, ora 9 seara, în sala­ Ateneului, d. Jio­­dolphe Broda, directorul revis­tei „Les documents du progres“ ce apare în 4 limbi, va ține o conferință despre „Ce pot învă­ța popoarele, unele de la altele“. D-sa e inițiatorul „institutului internațional pentru răspândi­rea experiențelor sociale“ și că­lătorește acum în toată Europa, având să facă un ciclu de con­ferințe asupra­ mai multor ches­tiuni la ordinea zilei. Zilele a­­cestea se găsește la Belgrad, de unde, trecând prin Sofia, va ve­ni apoi în București. Membrii zisului institut s’au însărcinat să facă turneul’î de conferințe în toate țările Euro­pei, răspândind pretutindeni în­vățăturile, ce s’au putut prinde din reformele economico-sociale înfăptuite în vr’una din societă­țile civilizate ale lumii. Compa­triotul nostru, d. D. Drăghicescu conferențiar de sociologie la U­­niversitatea din București, care a aderat la activitatea acelui in­stitut a fost și d-sa invitat să fie astfel de conferințe la Bruxelles Geneva și Paris. Având în vedere interesul, ce a stârnit pretutindeni, societatea înființată de d. Broda și dată fi­ind importanța actuală a confe­­rinții sale, nu ne îndoim că pu­blicul intelectual al Capitalei se va grăbi să asiste la desvoltarea acestei conferințe. (Intrarea li­beră). STOARTEA generalului Cernovodeanu Generalul Paul Cernovodea­­nu, născut la 1832­, fiul slujeru­­lui Tom­a Cernovodeanu și al ju­­pâniței Sultana, fiica marelui­­vistier al țărei românești Dimi­­triescu, a in­trat în armată in calitate de „iunker-nobil” la 17 ani. In calitate de reprezentant al lui Vodă­ Cuza, cu gradul de maior, ia parte la luptele pre­mergătoare Resorgimentului i­­talian și în urma asediului Gae­­tei este numit cetățean de onoa­re al Italiei și decorat cu ordi­nul „Mauriciu și Lazăr”. Reîntors în patrie și atașat mai târziu­ pe lângă persoana Principelui Carol este trimis de acesta la Potsdam pentru a stu­dia organizarea cavaleriei pru­­siane. După doi ani de studii, este rechemat în țară, i se conferă la 36 ani galonul de colonel și i se încredințează comanda primu­lui regiment de cavalerie denu­mit „­regimentul model”. In calitate d­e comandant de brigadă, colonelul Cernovodea­nu ia o parte strălucită la toate operațiunile de cavalerie din războiul independenței și în spe­cial la cele premergătoare luă­­rea Prevneî și rediu­lmei­tul Os­man Pașa. In urma infirmităților con­tractate în timpul războiului Cele două mine r­­MANI ROMÂNI PASION&Î,­­ de •EMIZ, HICnE&OVRG PARTEA A TREIA Agentul și marchiza Marchiza privea pe Morlot cu groază. — Dacă d-na da Penny n’a spus adevărul, reluă agentul, este vă­dit că avea interes să nu se știe faptul și să scape pe vinovat de urmărirea justiției. — Dar ce credeți, domnule ? întrebă marchiza cu o voce înă­bușită. — Cred, doamnă marchiză, că d-na de Perny a murit asasina­tă! răspunse Morlot. — Să nu credeți aceasta, dom­nule! Să nu credeți. — D-na de Perny primise chiar în ziua aceea 20.000 de franci. S’au găsit ei la dânsa?... Nu?... Deci au fost furați. Ve­deți, doamnă ma­rchiză, ce a fost furt și omor.... ** Și, vorbind mai încet, agentul adăugă : — Acum doriți, doamnă, să vă spun numele criminalului ? — Nu! tăceți, zise marchiza cu aiurare. Mă îngroziți!... Dar cine sunteți ? — Sunt, doamnă, un om care vă respectă și vă admiră. Mă numesc Morlot, și sunt inspec­tor al poliției. —­ Ah! înțeleg, murmură mar­chiza care căzu, zdrobită, pe un jeț, ascunzându-și capul între mâini. —­ Nu, doamnă, nu puteți în­țelege, nici ghici intențiunile me­le. Credeți-mă, nu aveți a vă te­me de mine. Departe d’a fi duș­manul d-tră, dacă o primejdie v’ar amenința, aș fi unul din a­­părătorii d-voastră.­­Marchiza ridică capul și îl pri­vi cu mirare. — Vă cred, domnule, zise ea, însă nu înțeleg care vă este sco­pul. — Scopul meu, venind aici, n’a fost decât, să mă asigur că nu mă înșelasem d­in bănuelile mele. — Pentru ce ? — Nu pot să vă spun acum. — Suntem singuri, puteți vorbi. — Astăzi, doamnă, voesc să respect doliul și durerea d-tră. Insă dacă bine­voiți a mă primi peste câteva zile, vă voi­ spune multe lucruri. Oh! nu vă spe­riați... Nu mai vedeți în mine un om al poliției, ci unul din ser­vitorii d-tră... De azi într’o săp­tămână, doamna marchiză bi­­nevoește a mă primi? — De azi într’o săptămână, domnule, nu­ voia mai fi la Pa­ris. Plecăm poimâine la castelul de Coulange. — Fie ! Morlot salută și plecă.­­ ! este nevoit să se retragă din ser­viciul activ. In 1909 M. S. Regele îi con­feră cravata de comandor al or­dinului „Steaua României” și gradul de general. Veteranii din războiul inde­pendenței sunt rugați a lua par­te la înmormîntarea generalu­lui Paul Cernovodeanu, ultimul ofițer superior care în această calitate a luat parte la războiul independenței. Cortegiul se va forma în str. Occident 11, azi, Jouî, la orele 2 jum. p. m. Ședința Cam­erei ungare (Serviciul nostru -telegrafic) Budapesta, 24 Noembrie. Ședința Camerei se deschide la orele 10 și jumătate. Beskid Antal anunță că va in­terpela la guvernul în chestia e­­piscopatului greco-catolic din America de Nord. Kovács Kálmán, kossutist, ți­ne un discurs mai lung în cursul căruia se ocupă și de chestiunea naționalităților. Spune că e de acord cu conte­le Ștefan Tisza că temelia poli­ticei naționalităților trebue schim­bată. Naționalitățile să poftea­scă a intra in partidele maghia­re. Spune că maghiarii trebue să înceapă o luptei serioasă și ener­gică împotriva tendințelor națio­nalităților. Partidele maghiare trebue să dea o atențiune mai mare poli­ticei de maghiarizare și să facă în privința aceasta jertfe. Trebue să se pedepsească foar­te sever agitatorii naționaliști, căci acești agitatori: români, slovaci și germani primejduesc statul maghiar. Naționalitățile abuzează de legile ungare. Cere să se menție autonomia adminis­trativă a comitatelor, care ase­menea să­­ fie pusă in serviciul ideiei de stat maghiar. Deputatul Szláka István, fără partid, declară că n’are încrede­re în guvern. Respins de proectul bugetului provizoriu. După pauză vorbește Holla Lajos, sub-șeful partidului jus­­ticist. Atacă cu violență guver­nul.­ Cere introducerea sufragiu­lui universal, dar în așa chip ca națiunea maghiară să rămâie stăpână pe destinele țărei. Eemirafil examenului el­ judecători și stagiari La examenul oral pentru judecă­tori și stagiari au reușit d-nnî: Judecători de tribunale. — Cătu­­neanu C., Dob­rescu M. I., Gontoiu A., Georgescu Em., Marian I. ,'i Șerbănescu I. Judecători de ocol. — Crăciunescu I. N., Dima N. I., Dițescu S., Gheor­­ghiu I., Haraga C., Ioachim R., Isvoran S. M., Lungu M. I., Mari­nescu M. I., Naumescu I., Nichita N., Niculescu N. A., Nisipeanu N., Rădu­lescu C., Rădulescu I. T., Răi­­d­ulescu P., Ricci Gh.,Ștefănescu Gh. și Teodor­­ T. Magistrați stagiari pentru judecă­torii de ocoale.· Ionescu N. D., Serion Gh. M. și Ștefănescu C. ...... I­llii.aw.nir N­ tt­Uir gmtaBgmMnewwj......... Cosiermfda pastorale Călărași, 23 Noembrie. Astăzi s’au început conferin­țele preoțești din județul Ialomi­ța sub prezidenția Econ. Sta­vrofor Ilie T­eo­dor­escu din Bu­curești. După oficiarea Sf. Leturghii și Te-Deumului de către preoții Iancu Pope­scu, V. Nanculescu și Marin Dumitrescu toți din Călărași s’a deschis seria con­ferințelor printr’o mică cuvân­tare ținută de protoereul județu­lui Econ. N. Alexandrescu, u­­rând bună venire preoților. Apoi ia cuvântul d. Ath. Sto­­ianescu, prefectul județului ară­tând rolul preoților în societate, asigurându-i în acelaș timp că va ține seamă pe viitor de toate păsurile preoților și pe cât va fi cu putință le va satisface. După aceea S. S. părintele I­­lie Teodorescu delegatul Mitro­poliei arată scopul conferințe­lor. Se trimit apoi telegrame M. S. Regelui, I. P. S. S. Mitropoli­tului și ministrului Cultelor. După amiazi au vorbit preoții D. Dobre din Călărași, N. Fur­nică din Urziceni, Iancu Popes­­cu din Călărași, A. Petru din comuna Iazu, N. Dobrescu-Chi­­rulescu și V. Popescu, despre ți­nuta preotului în afară din bi­serică. D-nn­ abonati cari cer schim­bări de adresă,sunt rugați cu in­sistență să bine-voiască a trimite administrației, odată cu cererea d-lor și eticheta pe care este im­­primată adresa cu care primea ziarul până atunci, spre a se pu­tea da curs repede cererilor și a nu se întârzia cu trimiterea zia­rului la noua adresă. Neobservarea acestei cereri ne pune în imposibilitate de a servi prompt pe d­nix abonați. 5 bani in România—10 bani in strein­ătate --P.­ REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA «•­ 41» Strada Brezoianu 11, Bucure. .. \SSî/­\\ \ COMPURILE Hill CAMERA . Ședința de la 24 Noembrie Ședința se deschide la orele 2 și 20 minute. Prezidează d. Ferechide. Toți miniștrii sunt prezenți. DISCUȚIA LA MESAJ Discursul d-lui Take Ionescu Anul acesta ca în toți anii este in Mesaj o parte la care mă aso­ciez pe dea-ntregul: este oma­giul pe care Parlamentul îl adu­ce Coroanei, omagiu la care mine am asociat în toată viața, căci în tot trecutul meu­ nu se va găsi un atac la adresa Coroanei. Nu insist asupra acestui avantagiu, dar țin să-mi exprim repugnan­ta ce o am pentru acest sport de atacuri la adresa Coroanei. E și altă parte la care mă a­­sociez, e aceea privitoare la po­litica externă și mai ales la acea frază prin care se spune că Ro­mânia afirmă cu tărie dreptu­rile ei. Este bine ca opoziția—cel puțin partidul nostru—să se­­asocieze la această declarație care afirmă că România tre­bue să ducă o politică externă independentă. S’a vorbit de o alianță cu Tur­cia. Dacă este adevărat că acea­­­­stă alianță nu există, nu e însă adevărat că nu este pentru că nu ar putea fi, dar nu este pen­tru că nu trebue să fie. Dacă nu este alianță între noi și Turcia, este o comunitate de idei și noi trebue să avem dorința ca Tur­cia să propășească. Desigur că și renașterea turcească, va în­tâmpina șovinism. Putem însă afirma că nu este nici­ un Stat în Europa care să aibă mai mult interes ca noi, ca renașterea Tur­ciei să aibă succes, pentru că a­­cest succes va forma­ pentru noi o garanție mai mult că relațiile noastre cu Statele vecine vor fi ceea ce trebue să fie, relații de cordialitate. România a ajutat de două ori la renașterea Bulga­riei și aceasta nu a fost o poli­tică de aventură, dar dimpotrivă a fost o dovadă că România nu e geloasă de progresele Statelor ve­cine. România nu poate invidia progresele vecinilor. Și deși la presa de dincolo se vede o oare­care invidie, noi chiar de am fi invidiați—nu putem să­ o invi­­diăm. (Aplause). Pentru cine calculează bine ce împrejurări se pot naște în 20—30 ani, nu încape îndoială că ar fi mare nenorocire ca să fie între noi și vecinii noștri o stare de ostilitate sufletească, chiar dacă nu poate­­ fi o ostili­tate de fapt. Noi nu avem misiu­nea să regulăm soarta slavis­mului. Menirea Statului nostru este cultivarea și apărarea inte­reselor neamului­ nostru. (Apla­uze). Vorbind de cele spuse de d. Diamandi cu privire la românii din Ungaria, oratorul zice că a­­semenea chestiune, nu se poate aduce în mod util în Parlament. Nu va fi util de­cât, atunci când un om de Stat cu răspundere va spune că poate aduce o îmbună­tățire în soarta românilor din Ungaria. Dacă această chestiu­ne se discută în­­ Parlamentul austriac, e pentru că între Aus­tria și Ungaria sunt legături de Stat. Cred însă ca în țara ro­mânească nu-i un om de Stat care să nu-ș­i dea seama că du­pă chestiunea vitalităței regatu­lui român, vine imediat, chestiu­nea românilor de pretutindeni. Iar, dacă ne va spune unul alt­fel, nimeni nu F ar crede. (A­­plauze). Am terminat cu părțile­ din Mesagiu, cu cari ne asociam. Modul cum se prezintă Mesa­jul face mai mult impresiunea unui panegiric. E în atmosferă ideea că suntem în ajunul unei schimbări de guvern. Dar acea­stă atmosferă nu-e în legătură, cu alegerile parțiale, pentru că nu-i vorba ca învingătorii să ia locul învinșilor, dar e vorba ca striviții să ia locul­ învinșilor. Dacă, nu-e nici o legătură și da­că situația aceasta n’o­ pot price­pe, o văd însă. Aș fi putut să tac , dar în acest caz aș avea impresiunea că sunt complice. Impresiunea este că ne găsim în fața unor combinațiuni poli­tice, cari ar fi putut fi califi­cate ca contracte de arendă, în baza cărora noul arendaș are dreptul să intre în exercițiul dreptului sau cu șase luni mai înainte. (Ilaritate). Să luăm însă această situație ca normală,ca serioasă și să dis­cutăm atunci serios.­ Sunt deci dator să­ urmez Mesajul. Se vor­bește într’ânsul de serviciul sa­nitar. Eu de mult am­ cerut în­ființarea a două ministere: al industriei și al sănătăței publi­ce. Cel dintâi s’a înființat, nu mă îndoesc că se va înființa și cola­b­, mai ales că și un membru al­ majoritățea a fost de această părere. D. Culoglu: In cazul acesta ești sigur că se vă înființa. (Ila­ritate). D. Take Ionescu, continuând, se ocupă de opera legislativă a guvernului liberal. Ar fi o copilărie să se acuze guvernul că n’a făcut nimic în chestia agrară. Ce am fi dorit noi însă să se facă în chestia a­­grară, este altă chestiune. Noi credeam că soluțiunea proble­mei era­­ intro schimbare mai mare a proporției dintre pro­prietatea mare și cea mică. De a­­ceeași părere era și d. Ion Laho­­vari, un conservator de al cărui conservatism nu s’a îndoit ni­meni. ^A doua părere a mea era că soluțiunea nu se putea da de­cât printr’o conlucrare a partidelor politice. Am afirmat cu insisten­ță această părere și poate din cauza acestei insistențe au ur­mat evenimentele cunoscute. Credeam însă că nu se putea­ a­­duce soluțiunea de­cât în așa mod în­cât după sălbătăcia re­voltei să vie unanimitatea reme­diilor. Oratorul se ocupă apoi de chestiunea islazurilor. D-sa spu­ne că ceea ce s’a făcut este o măsură transitorie. Eu prefer ca Statul să cumpere toate moșiile stabilimentelor publice și să le vândă țăranilor. (Bravo !). Mai putem face ca și la meseriași­­ și la asociațiile de meseriași să li se dea lucrările fără licitații după cum se dă țăranilor pă­mânturi în loturi. Oratorul acuză guvernul că în reformele sale a mers încet și din această cauză a scăzut en­tuziasmul când toată lumea era dispusă să dea islazuri. Creiarea de islazuri este o o­­peră socială, deci ca atare în­treaga societate trebue să ia par­te la dânsa. De aceea ea cer ca din prețul total al islazurilor Statul să ia asupră­ șî o treime și s’o treacă la datoria publică pentru ca toți contribuabilii să participe la această reformă so­cială. Trecând la Casa Rurală, d. Take Ionescu spune că­­ atunci când s’a adus în discuție, n’a spus: Nu! Și atunci a vorbit în în numele vechiului partid con­servator, de la care avea man­dat anume, pentru că — spune d-sa—dacă a­m ambițiunea să scriu ceva în istorie, cel puțin o virgula, am vrut în­totdeauna să scriu aceasta împreună cu partidul, pentru partid. (Aplau­ze). N’am spus așa­dar nu, pen­tru că politica negativă nu în­seamnă nimic. D-sa spune că a reușit să trea­că în programul partidului con­servator, proectul privitor la cumpărarea de moșii de către Stat spre a fi revândute în lo­turi la țărani. Proectul nostru nu s’a realizat. Dar la 1905 au venit revoltele agrare din Rusia. Atunci ne-am gândit s’aducem proectul Băncei Agrare, și am voit să’l aducem în sesiunea ju­bilară. Dar partidul liberal ne-a împiedicat, așa că cel puțin par­tidul liberal ne-a împiedicat tot pe atât cât l’am împiedicat noi de a face Casa Rurală. Ami venit, mai târziu­ răscoalele din 1907 și am voit ca în toiul revoltelor să aducem Banca Agrară, dar a­­tunci d. Costinescu ne-a amenin­țat că va fi vai de noi dacă vom îndrăzni s’o facem. Așa­dar, d­a­că am o răspundere istorică cum că v’am împiedicat să faceți Ca­sa Rurală, aveți ,și d voastră, partid liberal, o răspundere e­­gală, căci ne-ați împiedicat să facem Banca Agrară. Dar s’a făcut Casa Rurală. Ei bine, ea are cusururi. Primul e că are o activitate singulară. Al doilea cusur e că Casa Rurală, care operează pe moșii întregi, în loc să opereze pe porțiuni de moșii, nu poate duce la idealul dorit. Cred că fiind casa murala o instituție de mare utilitate so­cială este drept ca societatea în­treagă să ia parte la dânsa și aceasta să se facă în modul ur­mător: din venitul de 5 %, pe care o iau acționarii, să se dea­­ la sută pentru achitarea dato­riei publice. In­­ovatorul trece la chestiunea tocmelilor agricole. Se spune că în ce privește rezultatele, acea­stă lege este eludată. Se mai pretinde că a redus prea mult suprafața de pământ ,pe care proprietarii și arendașii o dau țăranilor. Credința mea este to­tuși că fără a se pune ceva în locul maximului și minimului, fără o anchetă largă asupra rezultatelor legei, nu se poate desființa maximul și minimul după cum s’a spus, pentru că nu se poate admite o politică pur negativă. Dacă la aceasta se mai poate adăuga desființarea inalienabili­­tă­ței pământurilor țărănești, a­­­tunci chestiunea agrară se poa­te considera ca sfârșită, pe cât omenește se poate sfârși. Acea­stă chestiune va forma obiectul de preocupare al generațiilor viitoare, pentru că nu vom avea adevărată civilizație până ce nu vom duce lumina și conștiința cetățenească în masele țărăni­­m­eî. In Constituțiunea noastră so­cială există răul că între picioa­re și cap nu e acel lanț de cate­gorii sociale care să dea un tot armonie. In această direcțiune avem datoria să ne îndreptăm preocupările noastre. Și la clasa țărănească ca și la clasa de sus este aceeași dorin­ță de a stăpâni pământ. Un guvern înțelept trebue să armo­nizeze aceste două forțe care se afirmă cu tărie. Oratorul, spune că trebue să se asigure bătrânețele lucrătorilor, prin pensie la care se contribue lucrătorii, patronii și Statul. Trecând la situația financia­ră, oratorul spune că dacă e a­­devărat că ea e bună, atunci e nevoe de o reformă a impozite­lor, pentru o mai bună reparti­zare a lor. Trebue de asemenea să se desființeze impozitul asu­pra venitului aparent, căci e de drept aceasta. Omni trebue să plătească impozit la­ venitul lui real. Vorbind de administrație, d-sa zice că se impune stabilitatea funcționarilor administrativi. E de părere însă ca guvernul, când va face numirile, să ia și avizul opoziției, pentru că altfel numirile ar fi pătate de favori­tism politic. O altă reformă ad­­­ministrativă:­­e o descărcare a atribuțiilor autorității centrale în folosul autorităților alese, în folosul consiliilor județene. Oratorul vorbește apoi de cir­cumscripțiile administrative, pro­puse de d. Carp. Deși Constitu­ția oprește divizarea țărei alt­fel de­cât este, totuși, pentru că se simte de toată lumea că se apro­pie o modificare a Constituției, s-ar putea discuta și chestiunea circumscripțiilor administrative. Oratorul se declară împotriva a­­cest­ei reforme, spunând că orice altă divizare ar fi tactice. O pro­vincie când există se păstrează, ea nu poate fi însă creiată. Ora­torul nu vede decât posibilitatea a patru diviziuni: Muntenia, Ol­tenia, Moldova și Dobrogea. Continuând, își exprimă pă­rerea trecerea în Constituție a Contenciosului administrativ. Privitor la învățământ, d. Ta­ke Ionescu spune că trebuie să se scurteze termenul învățămân­tului secundar, care e o nevoie democratică, pentru că o socie­tate nu poate prospera când in­divizii produc prea târziu. A doua reformă e înființarea învă­țământului primar superior, ne­cesar pentru burghezia mică de la orașe, unde e indispensabil și care cu timpul trebuie dus și la sate. Trecând la cult, oratorul spu­ne că reforma Consistoriului su­perior nu este nimerită, pentru că Consistoriul este un organ numit, nu un organ ales, și ar trebui să fie tocmai ales. Apoi e prea puțin numeros și n’are a­­tribuții potrivite. Ar trebui să i se dea, în schimbul atribuțiilor de azi, administrarea Casei Bi­­sericei. Au rămas în organizația noa­stră sinodală două categorii de episcopî: ci­ scaiul și fără. Eu cred că soluția era ca din mo­ment ce 8 episcopî nu ajung pentru compunerea sinodului să fi avut 16 episco­pii toți veii­șca­­na, adică să se dea, câte ^ județe­ de episcop. Trecând la armată,­, oratorul, spune că prima datorî b inteif armata să fie ținută de par luptele politice. Ar fi chiar bine ca schimbările miniștrilor de război să nu depindă de schim­bările guvernului.Cred că de câte ori ministrul de război e un mi­litar, el nu trebuie să mai fie ales în Parlament, pentru că a­­ceasta dă impresiunea mai ales din cauza demisiei obligatorie din Parlament când nu mai este­ ministru, ca mandatul căpătat este un fel de codiță a unei func­țiuni, și aceasta nu trebuie să fie. (Aplauze). Ședința se suspendă. Ședința se redeschide la o­­rele 4. D. Take Ionescu își continuă cuvîntarea. Am urmărit până acum, spu­­­ne d-sa, diferitele pasagii din Mesaj și am profitat de această împrejurare, spre a arăta ce­ cred eu că trebue făcut în dife­ritele direcții ale organismului­ Statului. Evident însă că nu am spus tot ce trebuie făcut. Problemele se pun, ele se re­zolvă într-un fel de unul din par­tide ; chiar dacă ele nu convin partidului care succede, ele se corija dar nu se desființează, pentru că acest sistem ar fi ope­ră de distrugere, cum a fost des­ființarea Contenciosului admi­nistrativ care va trebui reînfiin­țat. Operă conservatoare este a­­ceea care profită de ceea ce s’a făcut, și de aceea am ară­tat partea care trebue modifi­cată din opera guvernului libe­ral. D. Diamandi a vorbit de refor­ma electorală. Partidul conser­vator-democrat a pus în fruntea programului chestia reformei e­­lectorale. Nu se poate tăgădui că există azi în România o pro­blemă electorală la care nu se poate opune o soluție de nega­­țiune. Acei cari au făcut poli­tică negativă, au putut vedea că’ n’au oprit nimic din ceea ce tre­buia să se facă și nu s’au oprit decât pe ei în loc. Așa au pățit conservatorii din Franța, cari s’au opus la reforma separației bisericei de Stat. Reforma s’a făcut fără dînșii și în­potriva lor. In Anglia, partidul conser­vator, a dus o politică pozitivă, nu una negativă. Oratorul povestește o convor­bire avută, cu d. Carp, cu care de altfel de la Ianuarie 1908, n’a vorbit nici odată politică românească, dar a vorbit o dată politică englezească: d. Carp susținea că conservatorii vor triumfa în alegeri—eu spuneam contrariul, pentru că aveam convingerea că nu va admite Anglia ca lorzii să exercite după 200 de ani un drept pe care l-au lăsat în desuetudine. Spun aceasta, nu spre a arăta că am fost profet, dar spre a re­leva tocmai faptul că partidele politice trebue să aibă nu soluții negative, ci soluții pozitive. Ce este o lege electorală? Un scop ori un mijloc? După mine, ea este un mijloc spre a face ca voința, națiunea să triumfe cât mai bine. Nu se poate clar vorbi nici de privilegii, nici de clase— este o singură chestie, care e le­gea care poate să asigure mai desăvârșit triumful voinței na­țiunei. Dacă am avea convinge­rea că fie­care cetățean are vo­ință liberă și e conștient de ea, am avea votul universal. Cred insă că reforma electorală tre­­bue să meargă cu lărgirea elec­torală fără ca să atingă inde­pendența electorală. La noi sub fragilii universal ar duce la ce­­sarism. De ce oare la alegerile după revoluția de la 1907, nu s’a lăsat colegiului al IlI-lea liber­tatea? S’a spus atunci că era o tulburare în spirite, care ar fi putut da rezultate contrarii in­tereselor generale ale țării. Dar dacă, atunci când e vorba nu­mai de un colegiu care trimite numai 32 de deputați, se împie­­dică libertatea, pentru anumite motive, cum va fi când vom a­­vea sufragiul universal? Cred că alegerile vor deveni cu adevă­rat, o ficțiune. D. Diamandi: Educația cetă­țeanului se face prin libertate și, prin dreptul de vot, D. Take Ionescu: Cunosc și a­­ceastă frază. Cred însă că , în­­tr’o țară, ca a noastră, unde, da­că se înființează un club la sa­te, se spune că e anarhie, dacă un deputat din majoritate mer­ge la sate, se spune că face pro­pagandă pentru revoluție,—cred că în starea în care se găsește azi Statul nostru, sufragiul uni­versal ar duce sau la anarhie sau la cesarism. Nu vreau nici una, nici alta. S’a mai vorbit de colegiul ri­me. Oare ce am făcut noi până acum pentru colegiul al IlI-lea? Nu l’am lăsat nici­odată să a­­leagă liber. Acest colegiu a fost reprezentat în­totdeauna prin neputincioși cari nu puteau tre­ce la alte colegii și cari, afară I). Take Ionescu CURTE­A A PATRA MARCHIZA DE COULANGE Plecarea După patru zile Gabriella era bine. — Acum, zise Morlot, d-ta și Melania o să vă faceți lada și mâine veți putea pleca la Mie­­ran și veți petrece acolo o lună, două, dacă voiți. Veți fi mai libere de­cât la Paris, și Gabriella se va putea îndrepta respirând aerul sănătos al câm­piilor. Apoi văzând că tânăra femee nu zicea nimic : — Oare nu ești mulțumită de a merge la Mieran ? întrebă el. — Știi bine că chiar eu am cerut să merg cu Melania, dar credeam că vom pleca mai târ­­ziu. Aș fi voit să mă­ mai duc la grădina Tuilerielor . —­ Te-am duce în zadar, căci n’aî întâlni pe copiii marchizu­lui de Coulange. — Ai­! — Eri, am trecut din întâm­plare prin strada Babylone, și am aflat că marchizul a plecat cu familia sa. — A plecat la Coulange? — Da. Ochii Gabrielei străluciră de bucurie. Se întoarse spre Mela­nia: — Atunci, zise ea, să­ ne pre­gătim. Mâine vom pleca. — Și vom­ veni peste câteva zile, zise Morlot. Agentul poliției făcuse nou­ cercetări în urma înmormântă­rii d-nei de Penny, și aflase că amanta lui Sosthene ținea o casă de joc unde se despuiau­ nenoriciții străini cari se lăsau­ a fi duși la dânsa. D’astădată ei făcu­t un raport către șeful poliției de siguran­ță, care însărcina pe mai mulți agenți secreți să supravegheze casa amantei d-lui de Perny.­ A doua zi, Morlot însoți pe nevasta sa si­ne Gabriella la gara de Strasburg și apoi se duse la o cafenea ce era situată peste drum de palatul Justiției. Douî oameni ședeau­ la o masă. Morlot le strânse mânile, se așe­ză cu ei și­ ceru bere. Acești douî oameni erau­ agenți în poliția secretă: unul se numia Mouil­­lot, iar celalt Jardel. De­și erau de curând intrați în serviciul poliției, Morlot­ a­­vusese ocazia de a constata dibă­cia, deșteptăciunea și activita­tea lor. — întâmplarea, zise Morlot, m­i’a făcut să descoper existența unei cete de­­ făcători de rele și mi-a dat în acelaș timp mijlocul de a-i prinde pe toți. — Ce avem de făcut ? întrebă Mouillot. — In strada Bretagne,Ha No. 22, este un negustor de mobile vechi care se numește Joblot. Trebue să aflați tot ce privește pe acest om, să cunoașteți pe oamenii cari vin la dânsul, și mai ales cum cumpără mărfuri­le ce le vinde. — Am înțeles: „■ [UNK] [UNK] — Cât pentru" "d-ta Jardel, am să-ți dați o misiune deose­bită. Ai un carnet în buzunar? — Da, iată-1. Morlot luă carnetul și pe o pagină albă scrise câteva vor­be. — Citește, zise el dând carne­tul înapoi lui Jardel.. Agentul citi: „Domnului Jules VI..., 18 strada Saint... ., Paris". Apoi se uită la Morlot ca și când vroia să-î zică. Nu înțe­leg.— Am găsit această adresă scrisă pe rămășița unui plic ars. Vei căuta să o completezi. Cunoști Parisul, ești tânăr, sunt sigur că Vei deslega ușor această șaradă. . .— Foarte bine. —­ îndată ce-l descoperi pe in­divid, nu-1 vei mai pierde din ve­dere, îl vei mana intutindenii. II Dar dacă i-ar veni în gând să se ducă în străinătate . Nu cred că te va duce așa departe, răspunse Morlot zâm­bind. In sfârșit, va trebui să afli exact unde merge și ce face ziua și noaptea. Vei mânca unde va mânca, te vei odihni unde va dormi. Acum, asculta­­ți-mă bine amândoi. Nu trebue să vă grăbiți. Fiți liniștiți, ori­ce s’ar întâmpla. A prinde pe doi sau trei tâlhari, este bine; a prinde ceata întreagă d’odată este și mai bine. Aveți opt zile. Priviți, ascultați și așteptați în s­toarcerea mea, între soți A doua zi după sosirea lor la castelul de Coulange, după de­jun, marchizul și marchiza se duseră să șcadă pe terasa sa­lonului de vară. De acolo, pu­­teau să vadă pe copiii cari se jucau în grădină.­ " "" 1 ‘ -­­1 [UNK], IV.a, prroa-L

Next