Universul, ianuarie 1912 (Anul 30, nr. 1-29)

1912-01-15 / nr. 13

m&m principesa :Wmb Csiss,paApra!tliii­ ¥ fie!t8 și logodnicul sin, marele­ duce moștenitor Je pe MetRling-Sîrd­ili, unii se vor logodi azi la Jerlin Calendar pe anul 1912 Oriodici Sâmbătă 14 Ianuarie.—­Părinții uciși in Sinai și Rath. , Catolic Sâmbătă 27 Ianuarie.—Ioan Chrisast. Bis.soarelui 7.43.Apusul soarelui 5.14 „Universul“ are urmatorele linii telefonice Administrația Redacția . . Străinătatea . 6/62 12/88 28/16 Astă­ZI SAMBATA : TRAT­ lUMI­ MTIOSTAL. — «Balul Simalcatului Ziariștilor». TEATRUL LEON POPESCU (Liric)- Compania Lirică Grigoriu.— « Statlet­tul Cerșetor». TEATRUL MODERN" (Compania Davila). — «Singura cale» "și ♦ Ce știa satul». DE PE CÂMPUL DE RĂZBOI N001 SCRISORI — De la trimisul nostru special — mim tripolis Tripolis, 3 Ianuarie. _ Sosesc tocmai ac­um diin Ain [Zara unde am plecat călare cu toate că timpul era târât." Stările de acolo de­și nu sunt tocmai re­­je dar nici deosebit­ de favorabi­le pentru italieni. Numeroasele cete de arabi, cari la orice pri­lej atacă trupele italiene despre­­jlumd moartea precum și vremea diin ce în ce mai nefavorabilă au silit pe italieni să-și retragă ia­răși avantpostorite și să le așeze mai în apropiere de linia lor principală. Arabii s’au luat du­pă italienii cari se retrăgea și și acum apar din nou în vecinăta­tea oazei Ain Zara. Azi dimineață am a­uzit la o distanță de vre-o 2 km. spre sud-est împușcături cari au ți­­nu­t mai mult­­ timp. Chiar cei din tabăra italiană erau uimiți, c­ăci știaf că în acele ținuturi ,nu se află trupe italiene. De­si­gur că este vorba de o trupă i­­taliană de recunoaștere, care a plecat în acea direcțiune. Pe­­­ând trupele din avantgardă au fost retrase mai aproape, italie­­jaiii fac cu mare acitivitate șan­­­țuri, forturi, palisade și tranșee. Întregul brau al oazei în sud și est, precum și întregul lanț de zopline până la Ain Zara sunt splîne­­ de forturi și redute, iar în­­ jurul Ain Zarei s’a făcut o linie dublă de fortificațiuni, ast­fel că italienii se află la adăpos­tul atacurilor tu­rco-arabe. Ceea ce privește pe dușman, se poate spune că s’a întărit si­tuația sa, care era foarte rea după victoriile italienilor de la 13 și 22 Noembrie.­­ Arabii și turcii îngrămădesc în taberele lor de la Azizi­a și Ghurian numeroase proviziuni și munițiuni și au înființat și La­zarete după ce au sosit detașa­mente de la Crucea Roșie din Franța și Germania. Sosesc mereu combatanți din toate părțile și mai cu seamă din fundul Tunisului. De la granița Tunisului și a Egiptu­lui sosesc , zilnic Caravana cu arme, piunițiunî și proviziunî (aceste din urmă chiar și din îndepărtatul Mursuk) și împreu­nă c­u acestea mulți ofițeri turci, însoțiți de trupe regulate. Cum pot străbate acești ofițeri și soldați Egiptul și Tunisul, fără ca să fie opriți de autorități, este un­ mister. Și în vest­ de Tripolis se ad­ună numeroși arabi. După un zvon, de sigur că­­ foarte exagerat, ar fi acolo vre-o 60.000 de arabi. Pentru a se apăra d­e un even­­ual atac din acea parte, italie­nii ridică întăritori și în vestul orașului Tripolis și se fac pre­gătiri pentru a întâmpina pe dușman în luptă deschisă. Comandantul armatei italiene are chiar intențiunea ca să reia ofensiva pra la sfârșitul zonei Februarie, când se va schimba timpul iii spre bine. "Ceea ce pri­vește marșul spre interior, pre­gătirile sun­t aproape terminale, dar înaintaTeă depinde de ope­rațiunile dușmanului. Este însă foarte posibil ca arabii și turcii când se vor crede destul de tari, nu vor aștepta ca i­talienii să-șî termine pregătirile, ci vor da fu­tacul. Dacă vor face aceasta, a­­tunci probabil că atacul se va da din două părți, de la sud spre Ain Zar și de la vest contra lo­­calității Gargares. Italienii se așteapă la o asemenea eventua­litate. Lucrările din port prevăd con­struirea unui cheu de 400 metri lungime, și portul­ va fi împărțit în port comercial și în porți de­­ război­. Afară de aceea se va e­­labo­ra un nou plan al orașu­lui, d­upă care se va înființa un nou cartier european, în afară de zidurile orașului, de la cas­tel, dealupgul țărmului mării până la oază; vechiul oraș va rămâne intact. Școalele care erau închise de la debarcarea italienilor, au fost acum deschise. Se vor pre ia și școli mai superioare. Arabii cred mereu­­ că ei vor fi asupriți și prigoniți de italieni și de aceea se ocupă cu­ ideea de a emigra. Cu ultimul vapor francez a plecat de aici la Tunis 11 familii arabe de comercianți fruntași. A. N­utschbach. Relnnb­orarea CöH12«dt#sw­sii-Administrativ Miniștrii s'au întrunit­ aseară în consiliu, la ministerul de in­terne, sub președinția d-l­/4 P. Carp. Consiliul a luat in cercetare chestiunea Contenciosului admi­nistrativ și s'a hotărât, in prin­cipiu, reînființarea lui pe o bază mai largă de­cât a ființat in trecut. Orice act de guvern va putea fi supus judecăței Contenciosului. Cu această ocaziune, discu­­tându-se asupra înțelesului ce-l poate avea expresiunea act de guvernământ, d-nar miniștrii n'au putut cădea încă de acord și a rămas ca Luni, când se va­ ține un nou consiliu, să se ho­tărască care anume acte cad in sfera noțiunei act de guvernă­mânt. Discuțiunea asupra acestui punct a durat o oră și jumătate. La orele 7 și jumătate ședința consiliului s’a terminat. ■'vú-t'" Puternic catar de pământ la Marea Ionică Berlin, 13. — Un comunicat ofi­cial sosit aci din Atena anunță că în insulele din marea Ionică s-a simțit un puternic cutremur de pământ, în care se spune că au perit un mare număr de oameni. Se spune că ar fi până acum 13 morți și răniți. Pagubele cauzate de cutremur se evaluiază la 3 mi­lioane de franci. Populația insu­lelor e cuprinsă de o mare panică. Locuințele au fost distruse în mare parte. Guvernul a trimes la locul de­zastrului un mare număr de cor­turi și alimente. De asemenea au fost trimese detașamente de sol­dați care să înlăture dărâmăturile și să mențină ordinea. Cutremurul a fost simțit cu pu­ternice manifestat­iuni și in insu­la Corfu. CAMPANIA mmm lui minim­im ÎI Ziarul „Dimineața“ care, în numărul său­ de la 6 Ianuarie a. c., a căutat, să întunece glo­ria lui Grigore 1011 și a regreta­tului general Candiano-Popescu, publicând articolul d-nului lo­­cot.-co- Stenescu din Iași și alte rapoarte cari nu lămuresc abso­lut nimic, iată ce publica în nu­mărul său de la 14 Noembrie 1011, a­decă cu mai ip­uțin de două luni înainte, despre acelaș Gri­­gore Ion,găsit maturând t­ăUga­rul imprimeriei statului și l'cmin văzut înspăimântat de răcnetul unui copist care ii cerea un pa­har cu­ apă. Grigore Ion are fața trasă, tristă, privirea amărâtă și ges­tul desgustat. Plânge, și de când i-am apărut in och­i lacrimile, și-a luat de pe piept ,,Stea­ua Ro­mâniei" și ,,Crucea sfântului Gheorghe“. Asta e răsplata eroismului ca­re s’a înscris die-a pururea în is­toria României, și care formează orgoliul și pilda noastră întoc­­­mai ca și vitejia marilor eroi din vremile trecute". Apoi : ..Suntem siguri că cei can se vor revolta ca și noi de răspla­ta dată eroismului lui Grigore Ion, se vor gândi să-i dea altă răsplătii. Grigore Ion se simte m­ed voinic și cere să muncea­­­scă, dar muncă demnă vru ca a­­ceea de la imprimeria Statului unde un copist oarecare, are o­­brăznicia să insulte pe purtăto­rul „Stelei Române“ și „Crucea Sfântului Gheorghe“. Mai departe, ,,Dimineața“ po­vestește atitudinea demnă a lui Grigore Ion față de următoarea propunere a unui general rus. — Vino in Rusia, schimbă u­­niforma și spune că ești rus. Iți dăm pensie 2000 de ruble pe an și țarul o să te ție ca în palme. — Nu pot; am luat drapelul pentru România. Ca să zică, conchide „Dimi­neața" în numărul sâu de la 11 Noembrie. „Grigore Ion a săvâr­șit două fapte mari cari stârnesc în aceeași măsură admirația noa­stră". Cum se face deci ca „Dimi­neața“ care vorbea deunăzi cu atâtea elogii bine meritate de Grigore Ion, își schimbă deoda­tă atitudinea, strânge documen­te (!!!), le publică, spre a­­ ajunge la concluzia că­­,nimic eu se poate dovedi și că nu se poate ști dacă mormântul lui Grigore a Lucăi care cu 20 de ani după luarea Griviției s’a dat drept cu­­ceritorul steagului, cu­prind­e o­­seminele unui erou sau unul im­postor“. Sutele de scrisori spre care le-am primit din toată țara — și câte nu o fi primit și „Dimi­neața­­ — ne arată indignarea cu care a fost primită ieșirea răutăcioasă a „Dimineței". Cine­­ nu știe în țara aceasta că Grigore Ion e acela care a luat steagul la Grivița ? Și copiii de școală știfi acest adevăr is­toric, care n’a putut fi răstur­nat nici de campania dusă în 1895. Acest lucru e știut și de „Dimineața“ care o spune cu to­rente de elocvență în articolul său de la 14 Noembrie. Dar, deodată, față de­­ succe­sul strălucit al subscripției des­chise de Universul, zisul ziar își pierde mândria și începe a bate câmpii, în unicul scop de a com­promite opera noastră de a în­dulci bătrânețele unui adevărat erout național. încercarea aceasta de a pone­gri memoria unuia din cei mai glorioși generali ai armatei ro­mâne și a înfățișa drept un­ în­șelător pe un ilustru veteran, în unicul scop de a zădărnici ini­țiativa unui alt ziar advers, e o­­ lips­ă de scrupule cum nu s’a mai pomenit Î11 nici o presă din lume. Ce strică Grigore Ion, dacă subscripția deschisă de­­ atâta timp, de „Adevĕrul“, pentru mo­numentul regretatului Panu, nu a dat rezultatul dorit. Și când te gândești, că acea subs­cripție n’ar fi produs , nici atât, dacă nu s’ar fi găsit o mână de evrei de inimă care să contribuie pentru comemorarea mult valo­rosului scriitor, și­­ cugetător. Ce vreți­ sunt ziare al căror glas găsește răsunet în inimi și simt altele cari predică în pu­stiu.. Din fericire, documentele (1) „Diminețeu“ n’au avut un efect și afară de câteva bănci parti­culare cari, probabil, sub im­presia celor citite în zisul ziar, ne-au înapoiat listele de sub­­soz­ție goale, toa­tă lumea s’a grăbit a-șî da obolul pentru un act, de datorie și recunoștință . Intr’adevăr, cine era să se ia după d. locot.-colonel Renașc­u, c­are, cum ne-a spus d. locot..-co­­lonel Tarnoschi, face propagan­dă în piața „Unirii“ din Iași, contra lui Grigore Ion și regre­tatului general Can­dia­no, o­­prin­d pe cunoscuți? Și apoi, cine este domnul lo­­cot.-colonel Ion Bernescu, care umple ziarele cu amintirile d-sa­­le de la razboiu, se erijează în­ mare istoric și răstoarnă Istoria scrisă de M. Sa Regele bazân­­du-s­e pe povestirile unor cama­razi, căci d-sa, cum singur o spune, făcând parte din rezer­va generală a diviziei 4-a, nu a luat parte, la atacul de la 30 Au­gust 1877? După informațiile precise ce le ave­m: d.­lopot.-colonel Ion Be­nescu a luat parte la război ca sergent furier. De origină evreu, d-sa abea se botezase în religia creștină, fiind­­ cunoscut până atunci sub numele de sergentul Șloim. Cu tot respectul ce datorăm oricărui veteran, nu ne putem abține de a pune această între­bare : 1— Cum se po­ate ca un fost sergent furier să discuite cu Vo­dă Carol în chestia războiului Independenței și a drapelului de la Grivița și, când Vodă afirmă categoric că steagul turcesc a fost cucerit de Grigore Ion, el să susție că nu, că steagul a fost găsit de Grigore a Lucăi. Dar vom reveni. î Mestugeau. HFOZinia de mătăsuri și covoare româ­nești a soc. ,,Stativele“ . La școala profesională „Prin­cipesa Elisabeta“ din Capitală, s’a deschis, zilele acestea, o ex­poziție de cusături și țesături românești, lucrate de orfanele societăței „Stativele“ înființa­tă de d-na Ortensia Bumianu. .Maestre sunt lucrările săvâr­șite de aceste orfane sub înrâu­rirea artistică a d-nei Buzâianu, care de mult încă a dus, și prin țări străine, 'faima lucrăi'farii românești, cu acel bogat 'volum da clasătiuri dăruit Măriei Ducese de Baden. Am­ remarcat în expoziție­­ un admirabil leagăn sub înfățișa­rea unui ou încondeiab­i, cu pân­­ză tură ca­l din fir de păianjen și cu o plapumă de borangic albas­tru, ideal de albastru. Covoare, umbrele de borang­ic cu chenar de mătase, colan­uri lucrate cu acul în culori dulci, apoi blu­ze d­e , pânză românească albă, sau ivorie cu subțiri albite de mătase — toate impresionează ochiul în chip drăgălaș, uu­min­­du-l cu atâtea măiestrii și fru­museți. T­oate laudele ,se cuvin d-neî Buzoianu care pune atâta fi­nețe de gust și o desăvârșită estetică în lucrările de artă na­țională pe care orfanele „Sta­tivelor“ se execută cu atâta pri­cepere sub supravegherea neo­bosită și inteligentă a directoa­rei lor. - - BICENTENARUL l­ui erf,»eric-*ci­ l-mare Portretul împăratului Frederic­­cel­ Mare al cărui bicentenar s’a serbat în Germania cu mare pompă MODA încălțămintea de scară devine din ce în ce mai complicată. Nu se mai zice acum că ești bine în­călțată cu pantofi de mătase nea­gră sau în culoarea rochiei. Pan­tofii aceștia sunt acum încăr­cați cu perle de sticlă și metal, sau cu suprapuneri de mai multe stofe transpa­rente, sau cu bucle și bijute­rii care­­ sunt foarte la modă. Și­rul acestor bucle constă în felul cum sunt puse și cum sunt­ gar­nisite. Spațiul gol din mijlocul buclei e de obicei fi garnisit cu o bucată de catifea de culoare deschisă. Un tuș mic din dan­telă sau tul formează o garni­tură în jurul buclei. Unele bu­cle mențin cocuri făcute din panglică. Pantofii din țesături metalice își păstrează locul în­, modă,pen­tru că sunt, și frumoși și prac­tici. Anul trecut se făceau din brocard auriu­ și argintiu. Iar­na aceasta pantofii din stofă metalică sunt acoperiți cu dan­tele veritabile, a­plicați­uni de Bruxelles­­ pe aur și Chantilly negru­ pe argint. ■ Buclele se fac foarte , subțiri din ștras pus pe transparent negru și înconjurat de un mic roș de dantelă asor­ta­ta. Rochiă de catifea roșie garni­sită cu ghipiure și dantele de aur cu desene vechi. Tablier de ghipiură, in fața mai scurt, în spate mai lung. Corsagiul e voa­lat cu muselină de mătase nea­gră. Centura de mătase ,,ceruse" transparentată de m­uselină nea­gră. Modele mai puțin bogate se fac din mătase aurie garnisită, în loc de bucle cu ganguri aurii al căror efect e destul de fru­mos. Aceeași încălțăminte se face în griș argintiu­, forma a­­mericană, cu tocuri Ludovic XV.­­ Printre­­ ultimele noutăți sunt și pantofii de seară montanți. Fața pantofului e garnisită cu barete sau broderii fine. Pentru baluri, simt foarte fru­moși pantofii de mătase bleu, roz, sau albi, brodați cu perle mici. Bucla se face din stofă la fel, brodată de asemenea cu per­le. O altă fantezie foarte reușită e pantoful de mătase neagră decupat în mai multe locuri lă­sând să se vadă un dedesupt de culoare vie, bleu, nnchis, verde. Pe deasupra sunt voalați cu tui negru și rebrodați cu perle de sticlă. Bucla destinată acestui model e un nasture mare rotund de­­ stras cu o­ piatră în mijloc, rubin, safir, smarald, asortat la culoarea pantofului. Pantofii de catifea nu se mai poartă aproape de loc, afară de casă. Forma­ americană e cea mai preferată. Veturia Cm APELOR MI9ARE. Pe ziua de 13 Ianuarie 1912 Dunărea crește la T.-Severin, Calafat și Giurgiu; în celelalte porturi scade.— IN ROMANIA. — Turnu-Se­­verin 52, Calafat 45, Bechet 20, Tumus-Magurele 47, Giurgiu 304, Oltenița 420, Călărași 279, Cernavoda 290, Gura-Ialomiței 297, Brăila 303, Galați 245, Tul­­cea 102. 9S5S-«B› CORPURILE EGIUITOARE SENATUL Ședința de la 13 Ianuarie 1913 Se deschide la orele 3 și 15 m., sub președinția d-lui Gh. Gr. Can­­tacuzino. Pe banca ministerială d. 13. De­­lavrancea. Se admite recunoașterea d-lui Mihail D. Paligora din Sofia și indigenatul d-lui Moscu S. Nach­­mias din București. D. P. Misir, raportor, dă ci­tire proiectului de lege pentru a­­probarea Convențiunilor elaborate de conferința a doua de pace de la Haga. D-sa spune apoi că aceste con­venții s’au încheiat sub diferite­le guverne cari s’au­ succedat. Con­ferința a doua de pace de la P­aga, după cum se știe, s’a ținut din ini­țiativa­­ Împăratului I­usieî.­­ Ro­mânia a­ fost reprezentată prin < Al. Beldiman și alți delegați; A­ceștia au propus amendamente cari s’au primit și au fost determinan­te în încheirea acestor convenții, la cari noi am aderat de mulți tetiî. Să­­ sperăm,­spune d. Misir,că încă mulți ani nu vom avea nevoie de aplicarea lor. Dar, a guverna este a prevedea. Și mai ales în momen­tele de față,­, suntem datori să că­utăm a învesti cu toate formele le­gale aceste conversiuni. Proiectul se admite cu 47 bile albe. Se admite fără discuție, cu 44 bile albe, proiectul, admis de Ca­meră, pentru întrebuințarea fon­dului de rezervă al căilor ferate. Se admit fără discuție proiec­tele: pentru autorizarea Casei Bi­­sericei de a vinde un teren de pe str. Carol din Capitală, aparți­nând bisericei Sf. Dumitru de pe acea stradă, Casei de credit a cor­pului telegrafo-poștal, pentru au­torizarea epitropiei bisericii Tal­­palarî din Iași de a ceda în mod gratuit societățea clerului „Ocro­tirea“ terenul pe care se află cons­truită actuala biserică Sf. Ilie. Se aprobă rapoartele comisiunii de petițiuni. Se admit recunoașterile d-lor C. Dimitriu și C. Petrescu din Bu­curești. , Votul asupra indigenatului d-lui Emanoil Cavaleru din Oltenița e nul. Se admit recunoașterile d-lor O­­prea D. Popa Gomaniciu din București și Aurel Chicomban din Sinaia. . Ședința se ridică a orele 4 și 45 m. ig.­­ O. CAMERA Ședința de la 13 ianuarie 1912 Prezidează d. D. Greceanu. Pe banca ministerială d-nii: I. Lahovari, B. Delavrancea, Marghiloman și D. Nenițescu. D. Ion Lahovari depune un proect de lege privito­r la modifi­carea unor articole din legea Casei de economie a corpului telegraf­o-poștal. Se votează proectul prin care Eforia spitalelor civile e autori­zată să vândă un teren al ei de la Sinaia. D. Vlădescu-OU anunță o in­terpelare d-lui ministru de inter­­ne asupra modului cum au fost în­tocmite listele electorale din Dobrogea. Cere de asemenea­­ do­sarele privitoare la regula­rea proprietăței în Dobrogea. D. Al. Marghiloman primește ca interpelarea să fie dezvoltată Luni. Se votează un proect de lege prin care epitropia bisericei Pi­tar Moșu e autorizată să vândă o proprietate a ei. STAREA CULTURALA A IA­ȘILOR Interpelarea d-lui Miclescu D. N. Miclescu își desvoltă in­terpelarea adresată d-lui minis­tru al cultelor cu privire la uni­versitatea din Iași. Oratorul re­­levează­ însemnătatea­­ istorică a Iașului. Acest oraș e plin de a­­mintiri ale trecut­ului nostru. Se pot creia orașe mari nour,­­ dar trebue să păstrăm cu sfințe­nie, spune d. ku­plescu, orașele cu trecut istoric. Partidului conservator îi in­cumbă mai ales acest­ sentiment de pietate față de­ trecutul. Con­servatorul nu are și nu trebuie să aibă în­totdeauna vederea spre viitor, el trebue să gândeas­că la trecut, trebue să iubească acest trecut, care e izvorul tra­diției. Dar este și o­­ datorie de dreptate ca să se dea mai multă atențiune Iașilor. Pe când toate orașele s’au desportat grație con­dițiilor geografice, afară de Bu­curești care a avut și avantagiul că era Capitală, Iașii s'a d­esvol­­tat pentru că secole a fost și el Capi­t­ala Moldovei. Luându-i-se această condițiune de progres, n’a putut decât să regreseze.Tre­­bue dar să­ i se dea alte mijloace de dezvoltare. Nu se poate con­testa că există o problemă: pro­blema Iașilor pe care n’a desle­­gat-o nici un guvern. Continuând,­­ oratorul relevă lacunele Universităței din Iași. Această Universitate nare nici o bibliotecă : cărțile sunt depu­se în subsolul Universitățeî. Dar afară de Universitate, gim­naziul Alexandru­ cel-Bun est­e într’o stare deplorabilă: clasele sunt cu totul neigienice. In aceeași stare este și exter­natul d­e fete, care e instalat în­­t­r’un local cu totul impropriu. In definitiv, toate școalele sunt în această stare, deși se pare că s’a lăsat Iașilor ca singur viitor dezvoltarea culturală, să devie un oraș de școli. D-sa recunoaște că d. Arion­­n’a putut să se ocupe până a­­cum mai de aproape de Iași, id-sa având să se ocupe și să descurce multe lucruri la mi­nisterul d-sale. Oratorul termi­nă, exprimându-șî încrederea că d.Arion,ca bun conservator și ca bun român, va îndeplini dolean­țele Iașului. D. Arian declară că, dacă d ar fi fost ministru, se asocia la in­terpelarea d-lui Miclescu în contra ministrului. Neputând face aceasta, mul­țumește d-lui Miclescu pentru că a relevat lucruri atât de drepte. Dragostea tuturor trebue să se îndrepte către Iași, a cărui glo­rie trecută nu poate scăpa mai ales unui ministru de instrucție care nicăeri nu se simte mai acasă la el de­cât la Iași. Acest sentiment l’a avut de când era la Iași cu ocazia serbărilor ju­bilare. Este adevărat că azi Ia­șul trăește mai mult o viață contemplativă a trecutului. E. Insă văd un viitor de viață cul­turală pentru Iași, care nemai­fiind o capitală politică, va de­veni o capitală patriotică și in­telectuală. Problema Iașilor e­­xistă, dar ea trebue să fie pusă în fața tuturor miniștrilor din guvern cari vor da tot concursul. Nevoile Iașilor sunt reale­­ dar nu­­ pot fi satisfăcute toate, de­oarece d. Carp, ca un excelent ministru de finanțe, strânge haerele pungei. Pentru observa­torul din Iași s’a prevăzut 190 mii lei. Oratorul ar află că și universi­tatea din București are o mul­țime­­ de lipsuri: lipsesc sălile ne­cesare cursurilor. Este adevărat că acum un an s’a dat pentru universitatea din București trei milioane. D. ministru recunoaș­te starea păcătoasă a școalelor secundare din Iași. Dar această stare este în toat­ă țara. Aceeași stare este și la instrucția prima­ră. Am văzut parlamentele libe­rale aplaudând­ pe miniștrii cari spuneau că e de ajuns să avem numai 70 la sută neștiutori de carte. Ei bine, nu știu care e proporția exactă, dar pot consta­ta că atunci când primesc , câte o petițiune prin care ni se cere înființarea unei școli rurale, din 150 iscălituri,de-abia 20—30 sunt iscăliți, ceilalți pun degetul, neștiind carte. D. S. Ștefănescu. — Școala de adulți. D. Arion. — Da, școala de a­­dulți ar fi poate o soluțiune. E cert însă că ne trebuesc azi la țară încă 6000 de școli. Pentru a putea repara neajunsurile învă­țământului nostru de toate gra­dele ar trebui să se pue la dis­poziția ministerului de instruc­ție zecimi de milioane. Ori­cât va afla însă pe banca ministe­rială un guvern conservator, el va avea în vedere tradițiunea. Partidul conservator nu poate t­răi fără tradițiune și nu e o­­raș care i să reprezinte mai glo­rios tradițiunea ca lașul (A­­plauze). D. Pangrati recunoaște exacti­tatea celor relevate de d. minis­tru. D-sa spune însă că această stare se datorașie faptului că s’a înglobat în bugetul ministerului instrucției­­ și cultelor și școalele primare care în toate statele ci­vilizate aparțin de comună. Oratorul insistă asupra stărei în care se găsesc Universitățile. Dacă nu se gândea M. La, nu a­­veam nici bibliotecă și am fi fost singura țară din lume fără o bi­bliotecă a universității. La Iași, instrumentele de astronomie stau de 25 ani împachetate. Oratorul constată că spre­­ a obține ceva pentru universitate, a trebuit­ să se facă răsvrătire, pentru că în țara noastră trebue să te răzvrătești ca să obții ce­va. Starea în care se găsesc șco­lile din Iași nu e mai pre­jos de­cât aceea a școalelor din Bu­curești. Fostul gimnaziu Mih­ai Viteazul era o grozăvie și a tre­buit o revoltă a părinților pen­tru ca acest liceu să fie mutat. Până ce nu se va pune la dispo­ziția ministerului de instrucție zeci de milioane, nu avem drep­tul să ne plângem nici de numă­rul analfabeților care e de peste 90 la sută—nici de starea învă­țământului secundar. Suntem datori să votăm 30—40 milioane pentru instrucție, după cum vor. 44) SfIlARA Fata tatii ROMAN de MORAVURI PARTEA III­ ­ — Cine să dea la noi bani pe lucruri de artă ? Ai văzut anul trecut la­ expoziția din Veneția 60 de tablouri, dintre cele mai scumpe, erau reținute pentru Udine, un orășel de la frontiere­le Italiei și mic numai de o șchioapă. — Păi acolo arta este în sân­gele poporului, zise­ Tereuzascu , la noi pentru cine să cumpere tablouri Statul ? •— Lăsați vorba și ai să mar­cam să mâncăm și să ne odih­nim puțin. Știți că diseară mer­­­gem la teatru? — Ai dreptate Irmita: Thea­tre St. Martin, Lojea N. 50, zise Gărbescu. Ce fericire, am s’aud și aici pe Sarah Reinhardt. Am văzut-o la București, acum douăzeci, de ani. — Uf... Te felicit pentru răb­darea ta. Un bucium spart, eu nu pot s’o ascult. Când vorbește îmi astup urechile. — Păi tu... — Păi eu... Eu înțeleg arta și o admir, atunci când artista e în splendoare, dar când vezi ar­­tificiu și sforțare... admirația mea se preface în idesgust. Eu zic că de la 50 d­e ani îna­­inte, femeile ar trebui sa se a­­stâmpere cu totul. Seara, în loc i de a căuta succesul rampei, să stea să își, bea ceaiul, în liniște la gura sobei, apoi să meargă să-șî caute căpătâiul cu vise!.. — Negreșit, Barbute, negreșit și voi,ghigherlii bătrâni s'o por­niți la ciute. Exumos vă șad­em. — Noi? Noi spre bătrânețe !1» facem mai gingași. — Hei, hei! și nu zici că mai ales artistele cu cât sunt mai bătrâne cu atât mai rău te a­­pucă fel de fel de manii. Sarah, care a lungă ca turnul St. .Ja­­ques, dreaptă și uscată ca un iisebitor, s’a apucat acum să joace Hamlet și Regele Romei. Să poftiți s’o vedeți diseară. Ca­pul lui tata moșu pe umeri da copil. L’Aiglon!... drace, «srace, nebune mai sunt muerila ! — Nebune, nebune, dar vă iau ele banii din buzunar pe sforăi­turile lor? încalțe d’ar veni pe la noi, când ’ sunt mai tinere și pot face artă, dar vin căzute, răsuflate, ne suflă punga, râd de noi !...* — La Moulin Rouge, mână birjar! strigă Terenzescu, când­­ se văzu liberat de familia Găr­bescu și de Irina, ne mai adu­cem aminte de tinerețe. Ștrengarule, șopti Barbu, ai rămas tot cum te­ știu. Biata Irina, ce fată bună !... O să plă­tești scump nebuniile tale. — Păi, socotești că nu? — Ia seama să nu te afle ne­­vastă-ta; acum știu unde ți­ se duc banii. Cheltuești mult de tot, vezi să nu dai de fundul pungei. — Hei, prietene ! N’ai văzut-o? Nu face să-ți­­ dai și sufletul? — Nu, căci femeile astea n’au suflet. Eu țin la dragoste sin­ceră și... — Știu, ții la blidul tău. Ești un prost, stai tot la, paragraful la care te-am­ lăsat. Păstrezi cre­dință Sofiei. Of! Sfinte Onufrie, îmi faci rău, Bărbucule! — Păstrez, da, cum îmi pă­strează și ea mie. — Adică ce fel ? Să vii la Paris și să... ha ! ha ! ha ! bănbat ești, bărbat din veacul ăsta? — Ei, ce vrei ? Am credința că în casele unde intră trădarea și minciuna­, curg toate relele, se sguduiesc temelin­g.­... . — Ha, ha, ha, nostim ești tule — Poți să râzi, dar eu tot așa voiü fi, cum am­ apucat din bă­trâni. Toți Covistireștii au fost oameni însemnați pentru cins­tea lor. — Ei și ce a ești din asta ? Iu­bind altă femee nu mai ești cinstit ? — Ba da, să iubești pe care ți-ai ales-o i de soție. Eu in mo­mente de tentațiune îmi aduc a­­minte că nu­ tr­ebue să întunec renumele strămoșilor mei. Ș’apoi cu­ cum va fi femeea ta legitimă, tot nu te caută numai la pungă cum fac acestea. — Lolatte nu este interesată. Mă iubește și nu-mi cere nici­o­­dată. Ia ce-i dafi și îi dau mult, căci vreau să fie cea mai lu­xoasă, cea mai frumoasă. Ce vrei, alt capriciu îxu am. — Atâta îți ajunge. Vorbind astfel, cei doui prie­teni sosiră la Moulin Rouge ,pe care o văzuseră din­ depărtare ; aripele ei de foc sburau prig­­&af-Agi luminate de electr­ic. Perechi, perechi, tinerii, unii eșafi, alții intrau și se repezeau în mijlocul cancanului, care se rotea cu furie în intrarea prin­cipală. Zburau dopurile de la sticlele de șampanie în tavan, pi­cioarele și țipetele în acid. Valuri de dantele și de panglica se ve­­deau pe dedesubtul rochiilor. Mai aplaudată era jucătoarea care sărea mai sus și-și mlădia corpul ca o șerpoaică. Vorbele cu aluzie, triviale, curgeau­ ca ploaia; praful se înălța grămă­­dindu-se ca nourii deși. Ch­ipul dănțuitoarelor, din când în când, era luminat de raze electrice. Mirosurile a tot felul de parfu­­m­uri, huetul, mistica și chiotele te făcea a te crede în infern. Govibtirescu rămase ca de pă­mânt­. De­odată lampioanele se stin­seră și prin întonerec se zăriră două arătări luminoase, care l­ äsau urme ca­­stelele "călătoare lume strigând. "* - -■ —— — - -—: In lături, faceți foc, vine re­gele petrolului și frumoasa ro­mâncă, în lături! Lolotte, cocheta Lolotte­ se au­zea din toate părțile și lumina se mărea din ce în ce. Lolotte, în­cărcată ca o regină, cu pași și sărituri ca de panteră, cu fustele suinese în brâu, intra în can­canul monstru din mijlocul sa­lonului în aplauzele și fluerătu­­rile mulțimei. Lângă ea neam­țul îmbrăcat în frac roșu, sărea ca o paiață și dădea la chiote ca un sălbatec. La vederea lor Barbu încre­meni, Terenzescu se repezi ca un leu, și făcându-șî loc prin mulțime sări drept în capul lor, smul­­gându-i» părul, țipând și insul­tând, cum era mai greu. Neam­țul nu știu pe unde s’o ia la să­nătoasa. Lolotte se sbărcea în», mâinile lui Tereuzescu, «sare ră­gea ca un leu rănit. — Te-am scos din’*barpu­L, mize­­ rabil-ol Ajuggeai j» ' Berlinului, cerșetoare, de nu e­­ram eu. — Crezi că sunt ca Spul­­berescu să mă sinucid din pri­cina ta ? Eu te sugrum, femee, te sugrum m’auzi? Ce era să iasă dinte’un neam de cârciumar de­cât o ticăloasă ca tine ? Aide mergi d’aicea, mișcă-te, aî să a­­jungî pe drum­uri, batjocora lu­­mii. Fata tatii, Anghelina nebu­na, râsul Parisului, ieși; du-te că te sdrobesc ! Angela, cu părul Vâlvoia, fugi printre lume, iar Coviltirescu uimit căzu pe un scaun. Nu-i ve­­nea a se încrede auzului : Lo­­lotta, Angela Spulberescu, îi ră­sunau prin urechi. Cum ? Ea a­« tunsă în astfel de stare? — Ți-a plăcut fiara, zise Te«­reuzescu, acum f­ii liniștit, de pe­cinginea asta o să mă curăț­efi în curând. ..to (Va urma)

Next