Universul, septembrie 1915 (Anul 33, nr. 242-270)

1915-09-19 / nr. 259

S BANI EXEMPLARUL.—ANUL XXXIII. — K-N­ 259 SEASE PAGINI JP^ 1­e 6 b­ SAMBATA, 191­2 oct.) SEPTEMBRIE 1915 LUIGI CAZZAVILLAN General GR. CRAINICIANU îngrijorări interne îngrijorarea de mersul e­­venimentelor din afară nu poate să facă să tacă cu de­săvârșire și îngrijorarea de dificila chestiune internă a scumpirii traiului. De­sigur că e și o legătură între situa­ția generală europeană și scumpirea unora dintre măr­furi, dar — cum am mai a­­rătat și altă dată — este și o urcare de prețuri care nu se poate justifica cu nimic, ci denotă numai o deslănțuire a spiritului de speculă în pro­porții cu totul nepermise. împotriva unor asemenea tendințe trebue să se ridice cuvîntul și să se ia măsuri. Apropierea termenelor de chirie se știe că este acuma de multă vreme prilej pen­­itru proprietarii de case să urce treptat și necontenit prețurile de închiriere; dar ceea la ce s’a ajuns acum, se pare că a întrecut orice măsură. Oameni nevoiași se văd constrinși a-și sacrifica o parte mult prea însemna­tă, în raport cu mijloacele lor, a salariilor numai pentru chirie,­­ a-și restringe tra­iul pină chiar dincolo de li­mitele posibilității, numai spre a putea face față pre­tențiilor mereu crescînde ale proprietarilor. Clasa mijlocie e apăsată de asemenea în acelaș Chip, și credem că ni­­căiri în lume nu i se impune un sacrificiu proporțional a­­tît de mare din­ mijloacele de care dispune. Chiar și cei mai bine situați se plîng că o prea mare parte din pro­dusul muncii sau al venitu­rilor lor a ajuns să fie înghi­țită de paragraful chiriei. Dar unii din aceștia din ur­mă pot găsi tocmai într’a­­ceasta îndemnul de a-și con­strui locuințe proprii, ceea ce ar­ fi tul bine și un început de ușurare, dacă din nenoroci­re cele mai multe din casele noui ce se construiesc n’ar fi clădiri de lux, ocupînd și strîmtorind din ce în ce te­renul pe care s’ar putea con­strui locuințe mai modeste mult mai multe. Chestiunea aceasta a chi­riilor a fost cu toate acestea îndeajuns desbătută și în teorie s’au găsit crizei des­tule soluții. Nenorocirea este că mai nimica din aceste so­luții nu s’a pus în aplicare, deși pentru unele nu s’ar pu­tea zice că greutatea ar fi prea mare. Spiritul de inițiativă parti­culară firește că nu se poate improviza; dacă nu exista sau dacă e în măsură prea neînsemnată, el are să fie stimulat, dar pentru aceasta se cere timp și stăruință. Ce­le cîteva asociațiuni cu sco­pul procurării de locuințe ef­­tine sunt încă departe de a ține piept necesităților și în­mulțirea lor sau lărgirea ac­tivității celor in ființă e încă o problemă a viitorului. Dar sunt alte posibilități mai apropiate. Astfel, cu cea mai mare dreptate s-a re­marcat că autoritățile contri­­buesc și ele la scumpirea chiriilor, prin faptul că, în loc de a-și avea clădirile lor proprii, continuă și ele cu sistemul închirierilor și plă­tesc, cum autoritățile pot s'o facă, chirii mari ce influen­țează și asupra chiriilor par­ticularilor. Dar, aceste auto­rități nu numai că ar putea foarte ușor, și cu tot avanta­­giul pentru ele, să-și clădea­scă localuri proprii pentru trebuințele lor, dar unele din ele ar putea merge chiar și mai departe, ar putea iniția și patrona asociațiuni cu ca­pitaluri suficiente pentru în­treprinderi de clădiri ce ar putea fi o adevărată ușurare și în acelaș timp și o înfru­musețare pentru Capitală, dîndu-i un nou aspect de a­­devărat oraș mare. Iată numai una din solu­țiile cari ar putea foarte u­­șor — căci nu trebue decit puțină bunăvoință — să a­­ducă un leac uneia din în­grijorările cari de atîta vre­me și din ce în ce mai greu apasă asupra populației Ca­pitalei. PINA LA CAPAT!... — Anchetă asupra războiului — CHARLES RICHET Membru al Academiei de Științe „Trebue ca Franța să îndrepte civilizațiunea rătăcită . Apostol al păcii, dar al păcii întemeiată pe drept, profesorul Richet nu și-a ascuns niciodată oroarea ce avea de război. Din momentul însă cînd Franța a fost silită să accepte războiul, profesorul pacific își unește gla­sul cu al celor care predică ac­țiunea pentru o victorie de care este sin­ur Iată răspunsul său: „Vă spui de la început că vic­toria noastră îmi pare sigură Cauza aliaților noștri va triumfa și le vom veni de hac imperiilor din centru, asupra cărora cade răspunderea luptei ucigătoare de oameni. A, de­sigur, avantajele unei păci chiar victorioase îmi par mediocre, în fața sîngelui vărsat și jertfelor făcute' Aș fi asvîrlit toate tractatele din lume, pentru ca Franța­­ și Europa să stea pașnice. pentru ca gestul criminal care a hotărît, înspăi­­mîntătoa­rea încă eram să fi fost oprit Nu poate să fie compensa­te îndestulătoare pentru aseme­nea olocauste. Dar, fiindcă sun­tem intrați în învălmășeală, tre­bue să luptăm pină la capăt,­ căci e de mare interes ca direc­țiunea unei Europe, chiar ruina­tă, chiar scursă de simte, să nu fie lăsată pe mîinile Germaniei. „Chestiunea se pune pentru mine în modul următor: Cine trebue să ridice pe Europa șo­văitoare? Cine trebue s’o pue iar, încetul cu încetul, pe drumul progresului? Cine va trebui să călăuzească civilizațiunea rătă­cită către scopul ei secular și lu­mea sleită către renaștere?.. Pentru mîntuirea tuturor, Fran­ța trebue să facă acestea. Iată cuvîntul hotăritor pentru care trebue să ne împotrivim pină la­ capăt, ca să pregătim reînvierea, probabil depărtată, a inteligenței omenești”. Europa nu va imtea să se ridice decît treptat „Avantajele reale ale păcii le vom resimți numai foarte tîrziu. La eșirea din războiul sînge­­ros, Europa întreagă se va vedea slăbită într’atîta că nu va putea să se ridice decît încet, treptat. „Cu cine va face ea comerț? Cu America și poate cu populaț­­iile scandinave care nu vor fi fost angajate în luptă? Și crezi că aceste schimbări vor fi de a­­juns ca să îmbogățească națiu­nile în lipsă? Le vor îngădui să trăiască și atîta. Și apoi, toate mijloacele pe care le vom cîștiga, vor fi întrebuințate pentru noui armări, pentru noui creări de for­țe militare .Războiul este o înlănțuire; na­țiunile învinse se vor gîndi nu­mai cum să se răzbune; nimeni nu va mai voi să fie expus la­ surprinderile unui atac și pre­gătirea pentru războiul viitor va fi preocuparea generală. Inteli­gența va fi nimicită pentru cinci­zeci ori pentru o sută de ani sau, cel mai puțin, va fi între­­­buințată numai pentru scopuri războinice. Lucrările păcii, lu­crări științifice, literare, artisti­ce, vor fi rămase pe planul al doilea; va trebui să treacă mai multe generațiuni pînă cînd o­­menirea să-și regăsească idealul. „Cine știe dacă­ nu vom avea să trăim după încheerea păcii, în­tr’o epocă de confuziune la fel cu aceea prin care a trecut evul de mijloc! Germania nu fusese, dărăpănată pentru aproape două veacuri prin războiul de treizeci de ani? Nu zic că o să ne trebue și nouă să așteptăm o Renaștere timp de veacuri, căci totul mer­ge mai iute azi decît altă dată, dar nu e cu putință să nu tre­­­cem printr’o epocă de înapoiere și de întunerec. „Nu mă îndoesc nici un minut că umanitatea, mai tîrziu, nu se va trezi și­ nu-și va relua drumul spre lumină. Dar nepoții nepoți­lor noștri nu vor vedea acele zile. „Pentru a grăbi insă momen­tul acesta, Franță trebue să lup­te acuma cu energie și să ma­ cruțe nimic din ce ar putea să-i asigure o izbîndă­ deplină; tri­umful armelor ei o va ajuta la triumful ideilor ei generoase. Da­că, ea mai întîi, ca și celelaltiei națiuni suferă iubitura redu­tabilă tot ea trebuie să pre­pare civilizatiunii zilele prospere care vor urma. Libertatea popoa­­­relor si a indivizilor ne va per­mite să ajungem la acest rezul­tat. Poate că vom fi ajutați intru îndeplinirea acestei sarcini chiar printr'o revoluțiune germană poate* O vorbă despre femenism la noi Văzînd că și la noi femeile nă­­zuesc tot mai mult spre organi­zare de societăți filantropice și culturale, am crezut de datoria mea, de­oarece De vremi nu am­ ocupat de chestiile feminismului, să spun citeva cuvinte. Acum treizeci de ani, femeile române nu dispuneau încă de o elită cultă. Neînsemnat de mic era numărul celor cari avuseră parte de­ o cultură mai înaltă. Azi e o schimbare­­ însemnată. Școa­­lele secundare și Universitățile, ne-au dat o pleiadă de femei lu­minate, a căror colaborare se simte în toate ramurile de acti­vitate națională. In artă femeile s’au distins în­că mai de timpuriu, avem arti­ste dramatice, poete, muzicante, pictore, scriitoare, cari, cu toate greutățile întîmpinate, și-au fă­cut nume, deși lumea noastră nu era deprinsă cu asemenea acti­vitate din partea femeei române. In învătămînt, începînd cu cel primar și secundar, numărul profesoarelor e însemnat de ma­re. Chiar la Universitate au în­ceput a-și face loc; dovadă d-na dr. Pușcariu Facultățile de medicină și de farmacie au dat un număr în­semnat de doctorese și de farma­ciste. Dreptul, de asemenea, e un studiu potrivit pentru femei. Da­că azi d-na Ella Negruzzi și al­tele nu practică advocatura, pri­cina e că bărbații vor să-și ape­re pentru ei acest monopol; ba, poate e și teama că, fiind bune juriste, ar rîvni și la scaunele judecătorești. E nelogic, firește, să încredin­țezi femeilor medici și farmaci­ste sănătatea, viata chiar a oa­menilor și să nu dai voe celor, cari au studiat dreptul să practice advocatura, care privește numai interesul. Se va zice că era neapărat ne­­voe ca femeile să găsească­ me­dici femei. Foarte adevărat. Dar și în chestiile advocatești sunt lucruri delicate, taine sufletești, ne cari ftm­eea m­ai fără sfială le-ar încredința unei femei ad­vocat. Aci lucrul chiar se com­plică, sunt interese femeești, în fața cărora egoismul bărbaților anevoe s’ar lăsa învins. Doar știm că logica și tot laboratorul mintei e în slujba paternilor. A­­cest egoism va pune un văl pe ochii bărbatului și-l va împiedi­ca să judece cu totul nepărtini­tor și să dea femeei tot sprijinul juridic. Femeea advocat, înțelegînd mai bine slăbiciunile, sentimentele, datoriile sexului său, cît și psi­hologia specială femeească, nu’și va pricepe oare si apăra clienta mai cu inimă și mai cu succes decît un bărbat? Femeile au pătruns la poștă, la telegraf, prin diferite birouri, învingînd o mulțime de greutăți și prejudiții. Asemenea, în pătu­rile de jos nevoia a silit pe fe­mei să intre în fabrici, ateliere și comerț. înainte vreme, gospodăria, atît în clasele de sus cit și de jos, dă­dea femeilor colosal de multă muncă, îmbrăcămintea și hrana se făcea mai toată în casă. Azi toate s’au simplificat, prin indu­strie și fabrici. Asa ca multe fe­mei a trebuit să se îndrepte spre alte îndeletniciri. Dar în general a crescut nu numai numărul fe­meilor menite carierelor, ci fe­meile atît din clasele mijlocii cît și superioare au căpătat și capă­tă o instrucție superioară. Acum douăzeci de ani numă­rul societăților înființate și con­duse de femei era mic de tot. Azi avem : „Societatea femeilor or­todoxe române”, cele două socie­tăți ale „Cru­cei Roșii”, cari­ au arătat atît devotament, mai e „Societatea femeilor române din Iași”, societățile „Leagănul” și „Sprijinul”, etc. Fără îndoială nu trebue să ui­tăm că imboldul s’a da­t de Maie­statea Sa Regina Elisabeta si ur­mat cu mare dragoste de Maie­statea Sa Regina Maria. Cînd în fruntea tarei am avut si avem două mari scriitoare și poete, stăpîne pe cultura veacu­lui, era firesc ca femeea română să se avînte spre artă și cultură, după mijloace și puteri. Din cele spuse se vede că, pe cit numărul femeilor culte cre­ște, crește și numărul societăți­lor, deci se dovedește rolul cel mare al asociației și cooperării organizate. Conlucrarea mai mul­tora pentru un scop, nu folosește numai că adună la un joc mai multe puteri ,ci fiindcă are și da­rul de-a înzeci și însuți suma pu­terilor asociate. Cooperarea în domeniul ideilor face ca zece sau o sută de minți să descopere lucruri cari nici­o­­dată o minte singură nu le-ar fi putut descoperi. E vestitul suflet al mulțimei, care, și în bine și în rău, poate neînchipuit de mult. Numai într’o privință activita­tea femeei române a lăsat de do­rit. Incerările de­ a provoca un curent pentru reformele civile și politice în folosul femeilor n’au dus la nici un rezultat.­­ S’a scris ne vremuri, se mai vorbește și azi, dar o mișcare organizată de vre­o însemnătate oarecare, nu s’a putut produce. Cauza e lesne de aflat, încer­cările mai vechi n’au putut iz­buti, fiindcă s’au făcut într’o vre­me, cînd numărul femeilor lumi­nate era neînsemnat. De abia se îndrumau spre învățămînt! In alte țări, ca Finlanda, Nor­vegia, unele State ale Uniunei a­­­mericane, Australia, femeile au reușit să capete drepturi politi­ce. Și nu s’a adeverit de loc tea­ma unora că femeile vor abuza ori nu se vor pricepe a se folosi de aceste drepturi. „In toate țările civilizate mișca­rea pentru îmbunătățirea stărei civile, economice și politice a fe­meei, prin cultură, prin reforme politice, prin asociație, există și a dat rezultate bune.” Războiul uriaș din zilele noa­stre, mobilizînd toate puterile națiilor în luptă, a arătat că fe­meile simt în stare a îndeplini cu folos o mulțime de ocupații, socotite ca excluzive pentru băr­bați. Toată gospodăria armatei, tran­sport și administrație, îngrijire de bolnavi, le pot face femeile. După îndatoriri nouă li se vor da și drepturi nouă. Deci, privind activitat­­a fe­meilor din alte țări, nu putem, noi, femeile române, să nu avem măcar un ideal îndepărtat Nu­­putem să nu vedem că la noi, cu toată propășirea de pînă acum, lipsește o societate a femeilor culte, fie titrate ori nu, fie în slujbe sau nu. ..o societate care să grupeze și organizeze, dacă se poate, femeile culte române. Această societate să caute mij­loace de­ a îmbunătăți, din toate punctele de vedere, starea femei­­lor” Această societate ar avea­ in­ten menirea de­ a inventaria ac­tivitatea de pînă acum a societă­ților înființate de fem­ei; a scoa­te învățături din rezultatele date de aceste societăți și eventual a propune îndrumări nouă ori în­ființări de alte societăți, cu me­niri determinate. Numai întrunind un număr cît mai mare de femei culte din toa­te clasele sociale, vom putea im­pune și aduce adevărate îmbu­nătățiri. Va veni apoi timpul ca, studiind chestia în comun, sa ne fixăm un program de acțiune, practic, spre realizarea aspirații­lor noastre. E sigur că o asociație de acest fel ar avea de înfăptuit lucruri de mare folos social. Fiecare ins, deci și femee, are o putere la­ o­tentă, de care, stînd izolată­­ nu își dă singură seamă. Mințile în atingere cu alte minți dau, sc în­­tei luminoase. Organizarea ar da roade stră­lucite. Sofia Nădejde Soldați bulgari trag focuri de revolver asu­pra pescarilor români Zimnicea, 10 Sepembrie și 15 Septembrie c., -pe la orele 6 d. a. peste 20 focuri de ar­mă au fost trase de soldații bul­gari dela pichetul bulgăresc Baltoc din dreptul Cingherului, asupra unei lotci cu pescari români din Turtucaia, cari se ocupau cu pes­cuitul în apele L­unarei românești. Pescarii români se numesc Flo­rett Ioniță, Dumitru Radu și Mi­­tea Tudoran. Pe cînd numiții pescari mergeau cu lotca no. 440 spre­­ Bechet la pescuit, pe la capul de sus al Os­trovului romînesc Cinghianeaua au vrut să se agațe de remorche­rul sub pavilion român al fraților Strass, remorcher care mergea spre T.­Măgurele. Cum reme,­Che­rul mergea cu viteză, avind la re­morcă șlepul Gheorghios, l’au scăpat. Pescarii voind să iasă la malul romînesc, s’au pomenit de­odată cu focuri de armă trase de soldați bulgari. Peste 20 focuri au fost ■trase asupra lor, fără ca vre­unul să fi fost nimerit. Pescarii noștri chiar prin ploaia de gloanțe ,au eșit la malul romî­nesc, intrînd in pădurea Bujore­­scu unde au stat toată noaptea. In timpul pe cînd trăgeau asu­pra pescarilor români, bulgari le strigau să vie la malul lor. Marți dimineața pescarii ro­mâni au raportat cazul autorită­ților portului Zimnicea și au de­clarat că vor pleca înapoi la Tur­­tucaia, nefiind siguri de viață pescuind pe Dunăre. Autoritățile portului nostru au raportat telegrafic autorităților superi­o­re la București spre a se interve­i pe­ângă guvernul bulgar In chestiunea calendarului ( chestiunea datei calendaristi­ce, propusă in ziarul >,Univer­sul­­ a produs mai multe discu­ții­­­i relativ la modul cum ar trb­ui făcută această schimbare. Astfel am văzut publicate două păreri: 1) Să se reducă în 2 ani dife­rența de 13 zile — între calen­darul Gregorian și cel Iulian — anume: lunile de 31 zile să fie reduse la 30 de zile, mărindu-se luna Februarie din anul al 2-lea cu o zi. La începutul anului a­ S lea am avea o concordanță de­plină a celor două calendare, îi? Dacă am considera 13 ani bisexuili ca nebisexuili pentru ca­lendarul Iulian, vom ajunge ca la anul 1964, ziua de 1 Martie să­­ corespundă in amîndouă ca­lendarele (părere glumeață). Interesul nostru vine ca ime­diat — pentru relațiunile noa­­stre actuale — să găsim un mij­­lo pentru a scăpa de continua transformare a datelor. La, prima vedere s’ar părea că singura propunere, care s’ar pu­tea admite, ar fi acea a d-lui profesor N. Coculescu (g - f): Proect de lege pen­tru introducerea­ calendarului Gregorian, zis stil nou, drept calendar al Statului în via­ta Civilă, publicat în „Univer­­sul” din 7 (20) Septembrie 1915). In ea se vede brusca transforma­re a calendarului. Dar nici acea­sta nu corespunde necesității noastre, de­oarece în loc să tran­sformăm datele actuale din stil nou în vechiu, vom fi nevoiți a transforma ne cele trecute. Să analizăm această propune­re Să luăm 1 Ianuarie 1916 st. n. ca punct de plecar in stilul vechiu. corespunzăto a cestei zi­le este 19 Decembr... 1915, deci în seara de 18 Decembrie 1915 si­ trecem peste 18 zile, că a do­a zi, în loc de 19 Decembrie 19­. 5, să avem 1 Ianuarie 1916. Se va putea, oare lipsi poporul românesc — de mult, așteptatele de orice creștin — Sf. Sărbători ale Crăciunului, de datinele sfin­te strămoșești, pentru această transformare, fără nici un înțe­les pentru el? Aceasta se întîmplă cu orice sărbători, cari cad în intervalul celor 13 zile. Dar, un mare neajuns, ne adu­ce schimbarea datelor,­­­ fie ea repede, fie înceată — de neînlă­turat pentru totdeauna, în ce pri­vește sărbătorile naționale. Ele sunt aniversarea marilor fapte din trecutul nostru istoric, au data lor fiecare și nu se poate schimba. De pildă: Nu putem sărbători la 24 ia­nuarie 1916 st. n. (vechiul modi­ficat) 57 de ani de la Unirea Principatelor, de­oarece lipsesc 13 zile. Se va zice: Dacă 57 de ani se împlinesc peste 13 zile, să sărbătorim aniversarea acea­sta, atunci. Putea­ vom noi schimba aceste date sfinte ale neamului nostru astfel: In loc de 24 Ianuarie să sărbătorim Unirea Principatelor la 6 Februarie, sau In loc de 10 Maiu să sărbătorim Neatîrnarea la 23 Maiu? Nu. •— niciodată! Singurul mijloc este cel intro­dus de Universul“ : întrebuin­țarea ambelor date. De pildă ziua de azi se va scrie 17­­30; Septembrie­­ 1915. In consecință toate actele publice sau private să poarte ambele date spre a­ fi valabile. Cred că nu ar fi mare greutate. Acesta e motivul invocat de toți, cari au cerut modificarea calen­darului. Așa­dar, nu vom avea de fă­cut transformări de date, vom prăznui sărbătorile religioase du­pă regulile­­ Bisericii noastre or­todoxe, iar aniversărilor­ naționa­le nu li se va aduce nicio modi­ficare și în acelaș timp se satis­fac și cerințele acelora, cari au relațiuni cu străinătatea. Valerian Carpen student. Miniștri ruși la cartiernl general Petrograd, 28.—Con­siliul de miniștri a ple­cat aseară spre cartie­rul general al genera­lisimului. (Westnik). —a»■ — Lăutele Jiu Galitia Comunicat austriac Vterut, 29 (sosită 30).­­ Si­tuația în Galiția orientală și pe malurile rîului Ikna e ne­schimbată. Detașamentele dușmane ca­ri au încercat să înainteze la vest de Tarnopol pînă la în­­tăriturile noastre au fost iz­gonite de focul nostru. In regiunea cetăților din­­ Bl­­hinia, trupele noastre au izgo­nit pe dușman din toate pozi­­țiunile de ariera-gardă, orga­nizate la vest de rîul Puti­­lowka de sus. Mai spre nord, trupele noa­stre au luat cu asalt satul Bo­­guslawka, apărat într-un mod înverșunat. In regiunea ocupată de Lu­pele austro-ungare în Litua­nia, ziua de azi a fost calmă. (K. B-­~ Comunicat bulgar despre mersul mobilizării Sofia, 25 (sosită 30).­­ Ad­versarii națiunei bulgare au răspîndit în presa străină zvo­nurile cele mai fantaziste de­spre mersul mobilizărei bul­gare, spunînd de pildă că a­­narhia cea mai desăvirșită ar domni în Bulgaria și că chiar s’ar fi întîmplat dezordini prin­tre rezerviști. In privința acestor zvonuri trebue constatat, că mobiliza­rea bulgară s’a făcut pretutin­deni într’o ordine perfectă și că rezerviștii cari sosesc din toate părțile au o conștiință deplină de scopul hotărîrii de­cretată de guvern și arată do­rința lor neclintită de a asigu­ra îndeplinirea justelor nă­zuințe bulgare. (Agenția bul­gară). Un prizonier ungur dezertează din Moscova Focșani, 16 Septembrie Zilele acestea s’a prezentat autorităților tînărul Ludvig Zsigny din Moscova (Ungaria), soldat din reg. 5 infanterie din Satmar, care a fost făcut prizonier de armata rusească în ziua de 14 Decembrie 1914,­ în apropiere de Cracovia. A fost dus la Moscova și de aco­lo a dezertat în ziua de 1 Sep­tembrie, trecînd în România pe la Ungheni. Numitul a fost telegrafist în serviciul căilor ferate ungare. Dresîndu-se actele respecti­ve, va fi trimis în tabăra de la Șipote. Ședința Camerei otomane Constantinopol, 29 (sosită 30).­­ Camera și-a reluat lu­crările. Vice-președintele Hus­sein a citit o comunicare de la marele vizir despre felavua ca­re a proclamat pe sultan,Ghazi. Camera a aprobat această fet­­va. Un deputat a propus să se exprime recunoștința Camerei față de armata din Dardanele în urma apărărei eroice a Strîmtorilor și a peninsulei Gallipoli. Vice-președintele Hussein a adus cele mai mari laude ar­matei pentru opera ei eroică și a amintit cuvintele președin­telui Halii bey care a spus în ultimile ședințe ale Camerei: Dardanele se vor deveni mor­mântul Puterilor Ințelegerei. (K. B.). ^ Beimi,firea știrilor răuvoitoare ale unui ziar bulgar Niș, 29 (sosită 30). — Ziarul bulgar „Zaria“ a publicat o pretinsă­ știre din Niș după ca­re în Serbia ar domni panică și la Niș disperare, în fine, că președinți­­i Consiliului, d. Pasici, s’arr fi dus la ministrul Bulgariei spre a se informa despre intențiunile Bulgariei și că răspunsul ar fi: Bulgaria e nemulțumită și dorește sa-și asigure drepturile asupra Ma­cedoniei, pe care o consideră ca fiind teritoriul ei. Această știre e pur și simplu născocită de­oare­ce în Serbia nu a fost nici o panică și nici desperare la Niș. In fine Pre­ședintele Consiliului de Pasici, nu a făcut nici­odată astfel de întrebare ministrului Bulga­riei. (Biroul Presei). „ROMÂNIA­ MARE" A FOST ODAYA UN BE8E... A fost odată un rege glorios, care stăpînea o țărișoară bine­cuvântată de Dumnezeu. Popo­rul era mnic și el, dar eroic, nobil prin descendență și mîn­­dru de onoarea și libertatea sa. Intr’o bună zi,, o puternică împărăția vecină, care stăpî­nea multe neamuri subjugate, voind a mai supune și alte țări, îi cere poporului acestuia, să îi se puie în cale, ci în schimbul unor făgădueli, se și dea chiar mină de ajutor. Cunoscînd viclenia vecinilor săi, și învățînd din pățania altora, înțeleptul rege a înțeles rostul adevărat al acestei ce­reri și n’a vrut să știe de ea. Atunci împăratul­­ a ame­nințat, trimițîndu-i vorbă prin solii săi, că o să vie cu atîta oaste, nicit ploaia săgeților el va întuneca cerul. Dar clanul a rămas neclintit în hotărîrea sa, și a răspuns mîndru: „Cu atît mai bine, cel puțin ne vom lupta în umbră“ I Și lupta a început, împăratul și-a tăbărit o oaste atît de mare, cum n’a mai vă­zut pâmîntul și a năvălit pe uscat și pe apă Și regele își adună mica­ dar viguroasa sa ceată, și cu trei suite, dintre cei mai aleși, se urcă el însuși în munți, — ale căror strîm­­tori numai ei le știau, — spre a se opune lacomului uzurpa­tor, gata să moară cu toții pen­tru onoarea și libertatea nea­mului lor. Și se întîmplă o devărată minune. Cu toată marea ne­potrivire la număr, credința nulocuește și potrivește pute­rile. Spre rușinea ei vecinică, nemăsurata armată împără­tească, n’a mai putut înainta un pas în fața bravei cete ai apărătorilor credinței și ai o­­noarei. Dar vai, voința Domnului care e de nepătruns, a lăsat, ca Necuratul să tulbure mintea unuia dintre apărători. Dornic de aur, de comori și plăceri trecătoare, dezertînd de la lo­cul datoriei sale își vinde su­fletul pentru bani, — tocmai cînd inamicul, aproape, ‘și pierduse nădejdea, — condu­ce oastea împăratului pe po­teci secrete și devine ucigașul neamului său. Vitejii au murit cu toții, im­­preună cu eroicul rege, dar fapta ce-au săvîrșit s’a înscris în cartea nemurirei, iar de nu­mele lor, să știți bine, se va ținea seamă. Undeva. Acest rege era Leonida al Lacedemonienilor, care la strîmtorile vestitei Termopile, a oprit înfricoșata oaste per­sană și care a căzut jertfă unui trădător, în trista ființă a lui Efialtes. « Peste câteva mii de ani, isto­ria se repetă. Se întîmplă din nou, că altă, împărăție, nesocotește dreptul la viață a unui mic popor. împărăția aceasta,­­ine și ea multe neamuri în jugul ei, și nesățioasă, cum e hoțul care călcînd odată peste vocea con­științei capătă, drept pedeapsă, patima lăcomiei care apoi nu îi mai îngăduie să fie mulțu­mit și îl împinge în perie, tinde și ea tot la mai mult. Intr’o bună zi împăratul, vestește craiul vecin, cerîndui prietenie și sprijin, pentru a­­j­ungerea unor scopuri trufașe, scopuri cari, la urma urmelor, țintesc supunerea și micului dar nobilului său popor. Regele, bun și înțelept, con­știent de datoria ce o are cînd soarta unui neam întreg e de­pusă în mîinile lui, nu s’a lăsat amăgit de prietenia TS* țarnică a uzurpatorului împă­­rat și se opune a merge cu el. Au venit atunci amenințări, dar s’a răspuns, cum a răspuns Leonida. Pînă aci ne duce povestea ce se va întîmplă de aci îna­inte, o știe numai Cel de Sus. Căci împărăția despre care e vorba, e a unui împărat din apuis, iar micul popor încer­cat, e tocmai neamul nostru, care se află acum la o răspîn­­tie hotărîtoare a viitorului său. Dar regele are suflet din su­fletul regelui din poveste, ero­icul lui popor îl urmează cu credință, iar între sfetnicii cari azi, din voința obștească, stau la cîrma țării, nu vedem, pînă acum, un Efialtes Mihail Șerban. Indignați cum străinii de toată mina „prieteni“ sa­u ini­mici ai neamului nostru, des­fășoară, cu toate mijloacele posibile și imposibile, acea vastă propagandă care ne mîhnește și indignează pe toți, un grup de tineri însu­flețiți s’au văzut îndemnați să așeze de niște mijloace, de­sigur drastice­, dar întru cîtva justificabile, în tot cazul însă nu tocmai nesimpatice, împie­­decînd cu forța expedierea și colportagiul unor ziare străine sau vîndute, în Capitală.­­ Dacă, cu toată discutabilita­­tea mijloacelor, totuși apro­băm scopul, reiese cu atît mai mult necesitatea de a afla grabnic și alte căi pentru salvgardarea acestui scop. Dacă străinii află destul de importantă cauza pentru a sa­crifica atîta trudă, o activitate atît de multilaterală și atîtea milioane grele, atunci pentru noi cărora cauza nu este de o importanță incomensurabilă, nu este adevărat sfîntă, reese cu atît mai mult o adevărată o­­bligație, o supremă datorie. Dacă nu mai mult, cel puțin contrabalanțarea acestei propa­­gande otrăvitoare și jignitore se impune în mod imperios. In ce privește mijloacele, ele se vor afla, și trebuiesc aflate in orice preț. Doar și acele cheltuite de către „prietenii“ noștri nu tot pe spinarea noas­tră merg? Care ar mai fi nai­vul acela ce ar putea să crea­dă altfel? Pătrunși de aceste sentimente apelăm la toți cetățenii băști­nași și adoptivi ai Patriei- Mame să pășească pe terenul faptelor, colectînd și propagînd pentru ideia de a putea tri­mite cît mai în grabă, în fie­care comună rurală, gratuit, o gazetă curat romînească, cum e „Neamul Romînesc pentru popor“. O facem aceasta, împinși de grija care ne-a cuprins vă­zînd cum se otrăvește. In vei fi liberă, sufletul sătenilor cu­ cele mai periculoase publicații, — vechi și noi, — cari, defăi­­mînd adevărul, desorientind și seducînd judecata, sînt me­nite să amorțească ceia ce au mai curat țăranii noștri: sufle­tul lor romînesc.­­Un desiderat am avea, și a­ceasta este, că primele abona­­mente să se facă pentru comu­nele situate în apropierea fron­­tierei care ne desparte de obi­­ectul idealului nostru național. Aceasta să fie și un mijloc ca și sătenii ce se găsesc dincolo­ de granițe să afle, de la cei de aici este o noutate adevărată și lucruri cari să-i privească și pe ei­. Aceasta, credem, e mij­locul cel mai eficace și potrivit pen­­tru a combate influența pe care o încearcă de un timp încoace toți aceia cari au interesul să cultive ignoranța și conrupe­­rea; prin acest mijloc vom porni pe calea apărării dem­nității naționale 1). Dr. A. Bonciu, A. Dobrescu, medic; Voicu Nițescu; M. Șer­ben; Vasile Stoica; Dr. E. Gri­bovschi; Emilian Slușanschi; I. Pilicariu, medic militar; Mar­­meliuc; dr. O. Topa; Horia Pipoș. Imunimul ungar Budapesta, 29 (sosită 30). —. Subscrierea noului împrumut de războiu cu procente de 6 la sută va avea loc pe la 15 Oc­tombrie, în aceleași condițiuni ca celelelalte împrumuturi cu­ 6 la sută (K. B.). 1) Sumele ce se vor dărui , pot trimete dea dreptul: Adminis­trației ,,Neamului Românesc Vă­lenii de Munte.

Next