Universul, iunie 1923 (Anul 41, nr. 141-170)

1923-06-10 / nr. 150

POLTICA nunii iiiii ii iii nii ! Intr'o publicaţiune docu­mentată, oficioasă, apărută la Praga zilele acestea, gă­sim date interesante relative la atitudinea prea puţin bine­voitoare a Ungariei faţă de Vecinii săi Raporturile Ungariei de la 1919 încoace, cu Cehoslova­cia, România, Iugoslavia­ şi Austria, au trecut prin mai multe faze. Fiecare fază a­­ fost marcată de un incident caracteristic. 1. In general, greşala condu­­cătorilor Ungariei rezidă în nesocotirea stărei de drept Şi de fapt, creiată de noul re­gulament european, în ten­dinţa lor de a întreţine în massa populaţiunei maghiare ideea nenorocită şi fantastică a putinţei restaurărei inte­grale a fostului regat ungar, prin cultivarea spiritului ne­cesar ,­revanşei“ ! Statele, cari formează gru­pul Micei înţelegeri, au făcut încă dela­ începutul lunei Martie 1921 demersuri spe­ciale la Budapesta în scopul da a stabili raporturi normale cu Ungaria, în Interesul ge­neral al păcii. Aceste demer­suri binevoitoare s‘au isbit, la dese intervale­ de reaua dispoziţie a conducătorilor­­Ungariei. Chiar la sfârşitul lunii Martie 1921 s‘a înregis­­trat cea dintâi încercare de restaurare a lui Carol de Habsburg. Evenimentele din , Burgenland, care au durat l­a mai multe săptămâni şi au­­ precedat, tot în 1921, a doua­­ încercare de restaurare a lui­­ Carol de Habsburg, au fost­­ Inspirate de acelaş spirit, de aceeaş politică- Cu toate că guvernul maghiar a, declinat orice răspundere în produce­rea acelor evenimente şi a a­­inut aerul că la poziţie, hotă­­rrită împotriva vinovaţilor, el­ei uzate în realitate, de pro­cedee dilatorii, n‘a avut cu­rajul să ia măsuri severe im. Ipotriva agitatorilor şovinişti, ba, dimpotrivă, le-a dat con­­curs direct, sau indirect,­­ Guvernul din Budapesta­­ a­­ lăsat să se concentreze, să­ se organizeze şi să se fortifi-­­ ce, toate elementele naţîona­­­ liste extremiste în faimoasele­­ societăţi: -„Move“, „Ung ş­­i riî care se deşteaptă“, şi în­­ diverse alte grupări de agita­ i­ţîe şovînistă, compuse din o­­fiţerî şî studenţi, cari sub di­recţia Iul Héjjas şi Pronay au introdus în politica inter­nă a Ungariei metode de violenţă, cari­ apoi, au fost preconizate şî în relaţiunite cu statele vecine.­­ Tot în legătură cu această politică de provocaţiune şi cu tendinţa de a se întreţine­­mereu spiritul revanşei îm­potriva vecinilor- guvernul din Budapesta a pus la cale atacurile frontierelor Ceho­slovaciei, României şi Iugo­slaviei- la dese intervale, de către bande neregulate, sau chiar de către patrulele mili­tare regulate. Incidentele de la frontiera cehoslovacă, în­registrate la 10 Aprilie a. c­­ei cari au provocat represa­liile guvernului cehoslovac, au fost precedate de nume­roase alte atacuri şi tulbu­­rări orânduite de unguri- Co­mitatele Hond­any, Novy Hrad Gremer şi Amabank­, au fost mereu agitate. Din an­cheta făcută de o comisiune mixtă, a reuşi cu prisosinţă vinovăţia guvernului ma­­­ghiar. Procesele-verbale redactate de comisiunea mixtă, şi pu­blicate în cartea : „Conflictul între Cehoslovacia şi Unga­ria“, dovedesc că s’a urmă­rit, prin acele atacuri dela frontieră, aplicarea de către guvernul ungar a metodelor de provocaţiune şi violenţă împotriva unui stat vecin, cu scopul vădit de a întreţine o atmosferă­ de ostilitate în­tre popoarele respective. Ar fi de dorit­ ca guvernul din Budapesta să renunţe în viitor la politica sa de provo­­caţiune şi la metodele vio­lente cari nu pot fi favora­bile întreţinerea de raporturi normale cu statele vecine şi nici nu sunt menite să con­­tribue la îmbunătăţirea si­tuaţiei Interne a Ungariei. Cu simple declaraţiuni fă­cute de miniştrii Ungariei, de­sigur că nu se va pune capăt acestei politici. E necesară schimbarea metodei şi stârpi­­rea tuturor asociaţiilor şovi­niste şi teroriste din Unga­ria, ca şi Interzicerea în teri­toriul acestui stat a oricărei manifestaţiuni cu caracter os­til statelor vecine. Crede oare guvernul ma­ghiar că recenta manifestaţie iredentistă din­ Budapesta, cu ,,pămânul Ardealului strâns într-o ladă de fier“, va putea contribui­ la îmbu­nătăţirea raporturilor ro­­mâno-maghiare ? Iată de ce e necesară o altă politică ma­ghiară, în conformitate cu situaţia de drept şi de fapt creiată de tratate. „ .­­.1 « ATENTÁT. coflîroop ■ in ferata Arad:Oradea-Mare Arad, 5. Iunie. — O echipă, lucrând intre staţiile Ciume­­ghiu şi Tămaşda, pe noua linie ferată Arad-OradeaMare, a descoperit, in apropierea staţia Tămaşda, mari bolovani de pie­tre aşezaţi pe linie, la o cotitu­ră, spre a provoca deraierea tre­nului de persoane care avea să treacă dinspre Oradia-Mare. Se fac întinse cercetări pen­tru descoperirea atentatorilor. NOTA RED. — Această tele­gramă predată de coresponden­tul nostru la oficiul din Arad in ziua de 5 Iunie orele 1, a fost primită la f­osta din București, ori, 7 Iunie, orele 21.00. Cum se explică, că această telegramă a făcut de la Arad până la Bucu­rești, nu mai puțin de 68 ore și 30 minute ? — ni -rrr-1"■*— „. Imii mss englezești se ciocnesc lângă coasta britanică Londra, 7.— Pachebotul „Bal­sam“ care venea dela New-York s'a ciocnit la Befast Longh cu cargobotul „Graphic“., Ultimul vas avea 200 de pa­sageri pe bord şi el a fost lo­vit în partea centrală de „Bal­sam“, cu o extremă violență. Comandantul lui „Grapich“ a provocat imediat eșuarea vasu­lui său lângă coastă, evitând astfel o catastrofă în apele a­­dănci. Scene mişcătoare s-au­­produs. Toți pasagerii au fost însă salvaţi în bărci. Un gest frumos In noianul de legi, care se votează cu iuţeala fulgerului a trecut in zilele din urmă şi o lege menită să aibă o influenţă mare asupra viitorului înfrumu­­seţerii Capitalei. Aceasta este legea pentru „Ca­sa grădinilor şi parcurilor pu­blice“. Prin această lege, toate par­curile şi grădinile au fost scoa­se de sub administraţia comu­nală şi a ministerului domenii­lor, unde din cauza schimbări­lor politice personalul avea foarte mult de suferit. Acum grădinile se vor administra de iniţiativa privată, condusă de un comitet, format din oameni iubitori ai parcurilor şi grădini­lor publice. Fonduri au început să se adu­­ne în acest scop al înfrumuseţe-­ rii parcurilor şi primul gest frumos şi care o onorează l-a făcut Banca Naţională, care a dăruit suma de lei 200.000. Comi­tetul a început să lucreze şi se aşteaptă de la el lucruri frumoa­se.­­ FILME — Prin urmare, ne mai având nici o chestiune la ordinea zilei ridic şedinţa. — Mă rog, domnule preşedin­te, mai avem una. Ce facem cu repaosul vitelor? — Aveţi cuvântul. Miniştrii îşi reiau locurile şi d. Sasu, privindu-se în oglinda din perete, iluminat ca Trotzki când face pe eroul şi inspec­tează în ţinută de campanie frontul sedentar, cuvântează so­lemn. — Domnilor, trebue să ne dăm seama că după război dispoziţia de lucru şi puterea de producţi­­une au slăbit în mod simţitor. Este un adevăr incontestabil, în ce priveşte pe oameni. Singu­rele care muncesc tot ca pe vre­muri, sunt vitele. Această deo­sebire este nedreaptă, neumanâ, nedemocratică. Pentru îndrepta­rea ei, sunt două soluţii. Una ar fi ca oamenii să muncească şi ei cât vitele. Or, la aceasta, nu ne putem opri, fiindcă ar fi să­­-•oborâi!» speţa noastră fină şi civilizată la nivelul patrupede­lor. Rămâne a doua, adică să ri­dicăm pe acestea la nivelul nos­tru superior şi să le punem să muncească mai puţin. — Atunci vom sta şi mai prost cu prod­ucţia ! observă un mi­nistru. — Ce-are a face! ripostează d. Sassu. Esenţialul este să ne ri­dicăm pe scara sociologică. — Zoologică vrei să zici! — Afară de asta, mai e o con­sideraţie. Faptul că vitele nu se odihnesc Duminica şi­ sunt adu­se la obor,, face ca oamenii să plece d’acasă în loc să stea li­niştiţi şi odată ajunşi aci se pun pe chef şi nu mai sunt buni de nimica nici Luni. Iată două zile perdute. Ca să lecuim această stare, propun ca oboarele să se ţie Luni, astfel că vitele se pot repausa Duminica şi locuitorii rămân acasă. *» — Da, dar atunci oamenii vor perde Duminica, vor face ch­efu­­rile Luni la obor, nu vor mai fi buni de nimic Marţi, şi iată­­ trei zile perdute în loc de două! îşi dă cu părerea alt ministru. D. Sasu se ’ncruntă, trânteşte pumnul în masă şi pre urmă i s’aşează: ‘­­ — Fiindcă întâmpin atâtea­­ împotriviri, consider repaosul vitelor ca chestie personală. Ori o admiteţi şi rămân în obor —­­ pardon, în minister — ori o respingeţi, şi atunci demisionez şi plec. in definitiv, am dreptul să mă odihnesc şi eu, chiar fără regulamentul pe care vi-1 pro- j pun! ■ , ..,-yij ! In faţa acestui argument su-­­ prem, Consiliul a aprobat şi astfel patrupedele vor avea re­­paos Duminica, iar zilele perdu­te de muncă au sporit cu una. Don Jose ­. . ..y. PROBLEMA­ REPARATURILOR Noui propuneri germane Suma despăgubirilor treime s’o « fixeze o tastauă internaţională NOUI RESURSE PeSIMSNÎISEI PLUTII — Franța socoteşte propunerile ©?erm.o.me o gMina, şi deci una le poate accepta — Berlin, 8. (Rador).—După cum se știe, guvernul german a pri­mit după nota din 2 Mai, răs­punsuri diferite din partea gu­vernelor aliate. Spre a înlătura orice dificultate în continuarea schimbului de vederi, guvernul german a decis ca să se mărgi­nească în răspunsul său la punctele comune din notele alia­ţilor şi în consecinţă pentru lă­murirea şi completarea primei note, a remis ori guvernelor din Londra, Borna, Paris, Bruxelles, Washington şi Tokio, următo­rul memorandum: Guvernul german ţine să ac­centueze că a examinat în de­plină cunoştinţă posibilităţile de efectuare ale Germaniei în ches­tia reparaţiilor şi nu voeşte să promită mai mult decât ar pu­tea da poporul german, prin în­cordarea forţelor sale. CINE SA FIXEZE SUMA DES­PĂGUBIRILOR De aceia guvernul Reichului reaminteşte propunerea sa ca o instanţă internaţională im­­parţială să decidă asupra suu­mei şi modalităţii de platiui reparaţiilor şi crede că poate imagina o mai puternic­ dovadă a bunelor intenţii ale Germaniei. Guvernul german se declară gata să acorde toate datele necesare pentru o deter­minare sinceră a posibilităţilor de efectuare germană şi pentru o eventuală cercetatre în finan­­ţele de stat ale Germaniei, dând toate informaţiile ce­­ vor fi cerute. In al doilea rând guvernul german se declară dispus ca atâta timp cât nu se poate rea­liza împrumuturi de suma mari, să introducă sistemul e­­fectuărilor anuale. GARANŢIILE OFERITE DE GERMANIA In al treilea rând, Germania), propune drept garanţii pentru executarea definitivă a planului s­eparaţiunilor, deslipirea căilor ferate de stat de la averea ge­nerală a Reichului şi transfor­marea lor în avere specială, in­dependentă în venituri şi chel­­tueli de administraţia generală, a finanţelor, şi având o condu­cere deosebită. Căile ferate de stat ar urma să emită obligaţi­uni în aur în valoare de zece miliarde mărci aur cari ar fi înregistrate ca ipotecă de ran­gul întâi asupra acestei averi speciale, cu un procent de 5­ la sută cu începere de la 1 Iulie 1927. Această operaţie ar garan­ta o plată anuală de 500 milioa­ne mărci aur. Pentru garanta­rea unei alte plăţi anuale de 500 milioane mărci aur, începând de la 1 Iulie 1927, întreaga eco­nomie naţională germană, in­dustria, băncile, comerţul, tran­sporturile şi agricultura ar ga­ranta printr’o ipotecă de rangul întâi In valoare de 10 miliarde­ mărci aur. Aceste 500 milioane mărci aur vor fi plătite anual fie indirect printr’un impozit care ar cuprinde și celelalte bu­­nuri germane sau direct prin­­obiectele ipotecate. Deosebit, se ipotechează veniturile vamale din impunerea articolelor ali­mentare, impozitele pe consu­maţia tutunului, berei, vinului, zahărului, precum şi venitul monopolului alcoolului, al cărui venit brut era în medie în ul­timii ani înainte de război apro­ximativ 800 milioane mărci. De atunci din cauza pierderilor de teritoriu şi populaţie aceste ve­nituri au scăzut la aproape un sfert, însă odată cu asanarea e­­conomiei germane ele vor spori din nou în mod automat. PROPUNERILE GERMA­NIEI SOCOTITE IN FRAN­TA CA O GLUMA Sil DECI NEACCEPTABILE ■ Paris, 8. (Rador). — Cercurile oficiale socotesc că ofertele Ger­mananiei sunt insuficiente şi inac­ceptabile, echivalând chiar cu o n . ă. Intr’adevăr, Ger­mania­ nu arată suma ce ar pu­tea eventual s'o plătească; ea propune ideia de a însărcina o comisiune internaţională cu fi­xarea capacităţii de plată a Germaniei. O asemenea proce- I dură ar fi în contrazicere cate­gorică cu tratatul de la Versail- I Ies, care a prevăzut că comisiu­­­­nea reparaţiunilor va evalua în mod periodic putinţa de plată a Germaniei. Art. 248 al tratatului acordă aliaţilor un privilegiu de ■ rangul întâi asupra tuturor bu- I nurilor şi veniturilor Germa­­­­niei. După procedura şi forma­­ de garanţii propuse de Germa- I nia, aliaţii n'ar putea exercita î ipoteca lor generală decât în­tr'un mod incomplet. In nota germană, cancelarul Cano trece asupra relei voinţe sistematice a Germaniei şi nu face nici o aluzie rezistenţei din Ruhr. Cu toate acestea, miniştrii francezi şi belgieni întruniţi la Bruxelles au hotărtt să nu cerceteze nouile propuneri germane atât timp cât guvernul din Berlin va persista in atitudinea sa de re­voltă in contra tratatului. In această privinţă, vor urma negocieri intre guvernele aliate, după care se va vedea dacă este locul a se trimite Germaniei un răspuns colectiv. ------»-*» iMBWSn«" —*—« «\ Chestia Basarabiei în Carora franceză Paris 8, — (Rador). In conferinţa preşedinţilor de grupuri ai Camnerii de­putaţilor, s’a hiotărit a se înscrie la cărând la or­dinea de zi un proiect de lege aprobând tratatul re­lativ­ la­l Basarabia. ipcsîalţi essfemefi' la naatte Din Moscova se anunţă că tribunalul revoluţionar din Petrograd a condamnat la moarte unsprezece comer, ciapil, dovediţi că s’au făcut vinovaţi de speculă- Paria­etele“’ e ” — Camera lorzilor şi Senatul spaniol joacă şah — Ziarele din Madrid anunţă că Senatul spaniol a primit de la Camera lorzilor din Lon­dra o invitaţie să facă o par­tidă de şahţ prin coresponden­ţă. Noutatea a fost acceptată. Ducele şi marchizul Cortina s-au înscris să joace, se distrează Monarchiştii germani sufiți de soviete Un agent d­­­in Ludendorff prins în Basarabia Telegrama pe cartonul amei Steiri Chişinău, 7 Iunie. — Siguran­ţa Statului din Chişinău a fă­cut o interesantă descoperire, care produce senzaţie. Azi a fost arestat un agent german, care purta uniformă română de ofiţer de marină. Anchetat, s’a stabilit că el făcea serviciul de legătură între msminhiştiî germani şi soviete. Făcându-i­­se o minuţioasă percheziţie s'a găsit la ei o telegramă a lui Ludendorff, către soviete, tele­gramă scrisă pe cartonul unei ţigări. Din cuprinsul acelei te­­­egrame resultă că bolşevicii a­­ţaţă cu arme şi bani pe me­­marhiştii germani pentru înce­perea unei puternica acţiuni în Germania. Descoperirea produce senzaţie pentru faptul că de unde până acum se ştia că bolşevismul es­te duşmanul monarhismului, astăzi susţine reîntronarea ace­­stui regim tocmai în Germa­­nia, unde sunt cunoscute ie- I cente de ciocniri dintre comunişti şi socialişti. C­ronica externă .-rrrr--- -. »- •­8 iunie Nota guvernului Cuno, cu­­prinde următoarele oferte: Germania propune ca o ins­tanţă internaţională, compusă din experţi, să fixeze suma cu­venită aliaţilor sub titlul de reparaţiuni, precum şi modalită­ţile de plată; ea se declară dis­pusă să dea toate datele privi­toare la capacitatea sa de pla­tă şi­­ acceptă, atâta timp cât nu se va putea realiza împru­muturi străine mari, să dea sume anuale. In ce priveşte ga­­ranţiile, Germania propune des­părţirea căilor ferate de stat şi deci administraţia lor specială care ar putea garanta o sumă de 590 milioane măriei- aur a­­nual, pentru reparaţiuni. O altă sumă de 560 milioane mărci,aur va fi garantă de posesorii de bogăţii reale (in­dustrie, comerţi bănci, agricul­tură) printr-o ipotecă de rangul I în valoare de zece miliarde mărci-aur, precum şi prin ipo­tecarea veniturilor vamale. La Paris aceste oferte sum considerate insuficiente şi deci inacceptabile. Procedura şi forma garanţii­­lor nu poate conduce la nici un rezultat practic, iar comisia in­ternaţională, care va fixa su­mele pentru reparaţiuni şi ca­pacitatea de plată a Germaniei e în contrazicere cu tratatul ca la Versailles. Ştirile din Lausanne sunt re­le. Delegaţii turci fac mereu dificultăţi. Aliaţii vor să provoace o In­­cheere grabnică a lucrărilor conferinţei, printr’o intervenţie somaţie făcută Turciei. De alta parte, se anunţă că ar fi ex­clusă suspendarea lucrărilor şi amânarea conferinţei orientale. Peste două luni se va proce­da la alegerea preşedintelui re­­publicei portugheze. Candida­tul, care are cele mai multe sense, e tribunalul Magalhacs Lima. Serviciul militar în Iugosla­via va fi redus de la două ani la 18 lunL teHli || li Iii — întâmpinarea d-lui Inginer âî. Davidescu, fost se­cretar general al ministerului lucrărilor publice — D. inginer Davidescu ne tri­mite următoarele rânduri care deschid discutiunea în ches­tiunea pusă de d. Traian La­­lescu acum câteva zile : In numărul din 2 Iunie al ziarului­­Universul s’a publi­cat o cronică ştiintifică, a d-lui prof- universitar Traian Lalescu relativă la o chestiu­ne de ordin technico-econo­­mic de o deosebită impor­tantă şi anume: asupra pro­blemei „Bucureştii port la Dunăre“. Este de­sigur interesant a se expune şi publicului pro­fan în mod popular proiec­tele marilor lucrări econo­mice nij cari timpul nostru le impune a fi nu numai exa­minate, dar și îndrumate spre o executare cât maî grab­nică. ' *4­ .­­ Din discutarea lor poate să reiasă oarecarî învățăminte sau concluziuni folositoare după cum se va arăta chiar prin observaţiuniie de mai la vale. ■ . D. profesor Lalescu recu­noaşte marea însemnătate a legăturei Bucureştilor cu Du­nărea printr’un canal naviga­bd­ alimentat de Argeş, precum şi a sporului de apă alimen­tară care s’ar obţine în mod subsidiar, pentru Capitală» şi descrie în mod sumar proiec­tul întocmit de d-nul ing. Leonida pentru aceste lucră­ri, recomandându-i atenţiune­ publice şi autorităţilor în drept să-i dea aprobarea cu­venită. Pentru a ajut­a la clarifica­rea şi buna soluţionare a a­­cestei mari probleme am cre­zut că este bine să pun în vedere d-lui profesor Lalescu următoarele: Subsemnatul am publicat în 1913 în buletinul soc. poli­­technice Nr. 7 şi 8 ante-proec­­tul canalului navigabil Bucu­­reşti-Dunăre în legătură cu reţeaua generală a canalelor navigabile ale ţărei, şi cu un traseu cu totul deosebit d­e acela propus de d. îng. Leo­­nida. Canalul propus de subsem­natul constituie o ramură a unui mare canal colector transvenal prevăzut între Ar­geş şi Siret şi condus prin ve­cinătatea curbelor de nivel 90 şi 100 adică pe lângă ora­şele Bucureşti, Buzău, R.­Să­rat, Focşani, Mărăşeşti şi A­­jud, canal destinat să colec­teze apele disponibile ale tu­­turor râurilor de la Argeş până la Siret şi să asigure nu nu­­mai navigaţia între regiunea­ Bucureştilor şi sudul Moldo­vei, dar şi irigarea şesurilor subiacente precum şi forţa motrică aferentă regiunei. Ramura de legătură Bucu-­­reşti-Dunăre urmează traseul Pe valea Colentinei până la lacul Cernica, cu ajutorul a două baraje-ecluze de câte 20 metri cădere, şi mai departe este condusă pe un traseu a­­proape orizontal în vecină­tatea, curbei de nivel 55 până la gura Mostîştei unde prin­­tr’o ecluză-puţ de 40 m. este pusă în legătură cu Dunărea. Motivele cari justifică dis­­poziţîunîle propuse de sub­semnatul sunt următoarele :­ Lucrările de amenajare eco­nomică a apelor trebuiesc să­ facă parte dintr’un ansamblu, iar nu să fie proiectate izolat şî independent. Ele trebuesc să între în cadrul general al lu­crărilor de amenajare gene­rală a unei regiuni. Acest principiu, uşor de în­ţeles de altfel, a fost adop­tat şi prescris în Franţa pen­­ru lucrările de amenajare ale bazinului Rhonului şi în ge­neral pentru toate lucrările hidraulice. Distinsul techni­cian Hersent în uvrajul său asupra refacerii Franţei, — arată cum mai înainte, din neobservarea acestui principiu s’au „gaspellat“ forţe hidrau­lice considerabile şi că s’a lu­crat în chaos. Amenajerile se fa­c în mod integral, adică din triplul punct de vedere a navigatiu­­neî, irigaţiuneî şi forţei mo­trice şi pentru utilizarea ma­ximă a apelor. Ecluzele şi barajele se fac­ cât se poate mai puţine şî mai înalte pentru a câştiga timpul transporturilor şî pen­tru a avea uzine de forţă mo­­trică cu unităţi cât mal mari şi cu­ personal cât maî re­dus.­­ Intr’unul din ultimele nu­mere ale ziarului parizian ,,Le Temps“ 24 Mai se arată că pe Sena Inferioară între Paris și Rouen, ministerul lu­crărilor publice a decis su­primarea, a trei baraje ecluze, din cele 9 existente pentru La m­arpi Europsi, lâip ţărmul MianticEL — însemnările unui efilator — XV ! N-am deloc gândul să încerc o descriere a Parisul­ui, fie ea şi numai fragmentară; acesta este un lucru pe care nu mă pot hotărî să-l fac aci; el nu mi-ar fi îngăduit în spaţiul de care mă tem să nu abuzez.­­ Drept aceea ,şi socotind că fiecare dintre cititori cunoaşte personal sau pe altă cale — ceea ce trebuie cunoscut despre Capitala lumii, considerată în formele ei neschimbate, voiu căuta să prind numai câteva aspecte speciale ale momente­lor pe care le trăiam în scurta mea şedere acolo. Vedeam Parisul pentru a doua oară, intr'o vreme când marele oraş trăia „sezonul es­­cursioniştilor* americani“; la date aproape fixe, odată pe an, transoceanicii poposesc aci şi, încărcaţi în mari automobile, — cari aleargă toată ziua cu ei pe bulevardele largi—cu ba­­edeckerul subsoară, vizitează Parisul şi vecinătăţile, extasiin­­du-se la poruncă. * * A doua zi după sosirea mea, ieşeam dimineaţa pe la ora 9-De la „Grand Hotel", din bou­levard des Capucines, pornind la întâmplare, mă opream în faţa bisericei Madeleine unde m­ am amestecat cu credincioşii cari veneau să se roage. La intrare, lângă treptele de piatră, înaintea grilajului de fer, uin grup de tineri bătăioşi vând o gazetă pe care nu se poate să n'o iei­­e „L'Action Frangause“ a d-lui Léon Dau­­det, părintele „naţionalismului integral francez”, deputatul a­­tacat violent în Parlament nu mai departe decât zilele trecu­­te, acuzat fiind că pregătea un complot împotriva regimului republican. Admiţând că numitul depu­tat, — în treacăt fie zis, odios unei mari pături a populaţianiî franceze pentru spiritul redus în care duce anumite campanii — s-ar fi făcut în adevăr vino­vat de un atare fapt, nimeni nu se va mira în Franţa : zia­rul cu numele de mai sus are, doar, ca motto, o frază a du­celui de Orléans, imitulat a­­­­colo „heritier des quarante Ross qui on miile ans i­ient la France". Un ton de o exagerată vio­lenţă de limbagiu şi de arogan­ţă neîngăduitoare se desprinde din coloanele ziarului, ca şi din întreaga activitate a „naţiona­­lismului integral” al d-lui Dau­det, care nu odată îi aplau­­dat, dealtfel, cu jind, clipele în­ceputului fascismului italian, adică vârârea pe gâtul adver­­­­sarul­ui politic, în chip de argu­­ment, a und cantităţi de rnt-I de.m­î­nă... I Intru în biserica Sfânta Ma­ t deleina şi am prilejul să cons, j tat. că Parisul tot se mai roa- I gă sau că, în orice caz, simţi­ , mântui religios nu e absent, aşa­­ cum s’a spis la noi, de he, j numărate ori, pe nedrept. * Nu departe, în dreapta tar­­gei şi monumentalei pieţi a Concordiei, — piaţă fără sea­măn — e instalat Salonul, ex.­poziţiunea generală de anul a­­cesta. Eveniment, artistic de mondi­ală însemnătate, era păcat să trec, fără să-l cunosc de a­­proape. Rog pe cititori să nu aştepte nici enumerări de lucrări nici formularea a cine ştie ca savan­te, şi pretenţioase judecăţi cri­tice asupra lucrărilor expuse. Fie-mi îngăduit să spun numai că , după ce vreme de ani de zile, am tot trecut şi trec mereu prin expoziţiile de la noi, cu un simţimânt ciudat,­­ de sfială, pentru care nu mă puteam mustra de ajuns şi care mă făcea să desnadăjduiesc a­­supra impresionabilităţii mele în acesta materie — eram, aci, profund zguduit. Am stat vre­me de două ore, fără să văd, bine’nţeles, decât puţin din­­ ceea ce era şi din ce se cădea negreşit să fie văzut în vastul salon.. Cu o putere de viaţă care uimeşte şi cu o izbitoare simplitate,—uşoară doar pentru necunoscători, dar, în realitate, rezultat al unor adânci şi chi­nuitoare sforţări de un traiu de om,—secţia sculpturii mişcă şi tulbură prin înfăţişarea ei de exhibiţiune aş putea zice aproa­pe funerară. Mai elocvent decât, orice altă manifestare, plastica înfăţişea-­­­ză caracterul generos al acestei­­ Franţe nobile care sângeră ori­­ atât de adânc şi în care până azi se plânge, în atâtea familii, cu o demnă resemnare. „In memoriam” s’ar putea numi această expoziţiune, ale cărei bucăţi, în proporţie de cel puţin trei sferturi, sunt în­chinate, cu pietate, adâncă, morţilor scumpi, bucăţi cari, — cu toată­ piatra rece a al­că­­tuirii lor, — îţi umezesc ochii şi te înfioară...­­ * Când, ieşind de aci trec prin­­ faţa Parlamentului şi străbat spre stânga piaţa Concordiei, —■ pe care, azi, statua Stras­­burgului nu mai poartă crepul de doliu — îmi amintesc că am de împlinit o datorie fără de care trecerea mea prin Paris n’are rost.. Şi pornesc spre Palatul inval­­izilor, spre a privi din nou, măcar câteva minute, sicriul de marmoră roşie în cuprinsul că­ruia Napoleon încărcată de glo­rie şi de dureri, îşi doarme, „pe malul Senei, în mijlocul a­­cestui popor francez, pe care l-a iubit atât...” semnul de veci. La intrarea dinspre Podul A­­lexandru III constat schimbări: acolo stă azi între trofee de război modestul vagon restau­rant No. 2419 D., în care mare­şalul Foch săvârşi istoricul act de a face să se semneze ar­mistiţiul, la 11 Noembrie 1918. Tata unul din coridoarele în­guste cari duc la uşa palatului, înspre Champs de Mars, şi, in­trând, iată-mă descoperit, stând lângă balustrada rotundă şi rece, privind­­în jos spre sarco­fagul împăratului. Nu sunt singur acolo. Inva­­ziunea americană, despre care am mai pomenit şi alte daţi, cu prilejul altor călătorii, se face simţită şi în acest loc, în for­me sgomotoase şi de o curio­zitate care blosează. Dacă cobori treptele dinapoia rotondei, după ce ai aruncat o privire spre capelă, găseşti la uşa de jos, pe decanul invali­zilor nelipsit de aci, bătrân şi fără sânge în obrazul livid, cu vechia-i tunică groasă descheia­te la gât din pricina căldurii şi purtând pe postavul ei decoraţi­­uni rare, al căror istoric îl spu­ne bucuros grupului adunat împrejur, el nu uită niciodată să-ţi­ arate broasca cheei dela uşa sus pomenită. Şi, cu un or­­goliu care e uşor de'nţeles la un om orânduit într’un aseme­nea Cadru, după ce o lungă viaţă ’ntreagă şi-a trecut-o ca ostaş, bătrânul îţi spune, şop­tind misterios,—ca şi cum te­ ar iniţia într’un mare şi solemn secret, — că până şi această broască a cheei are forma „Le­giunii de onoare”.... Revenit spre oraş, prin rue Royale,, şi iar prin faţa Madele­­inei, trebuie să ţin piept for­­midabilei circulaţiuni a centru­lui. Primejdia este aci la fiece pas, deşi conducătorii de ve­­chicule sunt foarte respectuoşi pentru viaţa pietonilor. Agenţii circulaţiunii prezicea-i că, cu o infinită luare aminte, permanenta luptă ce se dă ini­­re aceste două tabere. Pentru cine a trecut pe aci, nu e o no­utate că unele străzi în anu­mite ore fixate, au circulaţiu nu numai într’un sens, după cum, iarăşi, este un spectacol obicinuit acela de a vedea cum, la semnul făcut, un lung şir de vehicule se opreşte un răs­timp la răspântie, spre a se da chir de a traversa, pieto­nilor, cari de câteva minute aşteaptă pe trotuare. O vechie­ experienţă de că­lător mă face ca, atunci când mă găsesc într’un oraş străin şi mai ales când nu pot rămâne acolo prea mult, să fug de compatrioţii cunoscuţi. Ei te transformă întotdeauna, — cu mai multă sau mai puţină a­­mabilitate,— în prizonierii lor, şi când te mai dă prin cap să mai discute şi situaţia politică din ţară, Dumnezeu cu mila!.. Pentru acest cuvânt, ca om care nu puţin am pătimit, am şi mâncat într’un Duval oare­care, (nouă franci masa com­­pletă) şi apoi am revenit la ho­tel, urmând să ies seara că văd Parisul noaptea. NEGRU 19

Next