Universul, octombrie 1927 (Anul 45, nr. 228-254)
1927-10-14 / nr. 239
la Braşov s’au inaugurat alaltăeri uzinele marei fabrici de avioane a societăţii Industriei aeronautice române, o societate, la care colaborează şî recunoscute capacităţi franceze. Salutăm cu o deosebită satisfacţie crearea acestei importante societăţi, atât de necesară dezvoltării aviaţiei noastre, atât de strâns legată de interesele apărării naţionale. Fără o industrie proprie, fireşte că aeronautica noastră civilă şi militară, ar fi expusă la cele mai mari pericole, prin simplul fapt că ar depinde mereu de factori incerţi exteriori. C. I. Brătianu, preşedintele consiliului a declarat la Braşov, cu prilejul Inaugurării acestei societăţi: „Desigur că aviaţia reprezintă o mare garanţie a păcei şi ea este menită să asigure şi să consolideze apărarea naţională. „O industrie aeronautică română este necesară în complexul organic al vieţei unui stat fiind o armă puternică de luptă împotriva duşmanilor comuni. Treime să colaborăm cu toţii prin factorii de civilizaţie şi prin bogăţiile naturale ce se găsesc în ţară, prin munca şi priceperea elementului românesc, la ridicarea şi propăşirea acesei industrii. Şi era natural să găsim în această direcţiune sprijinul Franţei şi prietenia generalului Berthelot”. In aceeaş cuvântare, d. preşedinte al consiliului a pomenit şi de necesitatea formării celorlalte industrii la legătură cu propăşirea aviaţiei, ca şi de importanţa ce o reprezintă un program comun de muncă efectivă. Desigur că toate industriile trebue să ofere concursul lor aviaţiunei. Foarte importantă este însă întocmirea programului pe baza căruia urmează să se dezvolte, atât aviaţia noastră militară — care are atâtea şi atâtea lipsuri — cât şi aviaţia comercială. Istoria tinerei noastre aviaţiuni este bogată in eroi şi nu victime. Această aviaţie, care e în plină şi evidentă criză material, trebue să iasă din faza critică eroică şi să câştige cât mai repede o poziţie preponderentă în complexul apărării noastre naţionale, conform cerinţelor moderne şi intereselor superioare de ordin militar şi economic. De aceea, pe lângă o Industrie aeronautică românească, avem nevoe de un program, care să satisfacă necesităţile impuse de aviaţia militară şi de aviaţia comercială. După cum a declarat zilele trecute generalul francez, Hirchauer, raportul bugetului aeronauticei la Senat, în programul necesităţilor militare, intră în primul rând materialul, dar trebue să se înlăture politica în stil mare a stockurilor, care dacă ar fi foarte comodă pentru administraţie, ar fi cât se poate de rea pentru progres. Avem nevoe ,ca toate celelalte servicii de aviaţiune din străinătate, de material special şi solid, care să corespundă scopului şi de un personal suficient de piloţi experimentaţi. Să se înfiinţeze mai multe şcoli de pilotaj. Să se înlăture aparatele dubioase, aflate în serviciu, să se dea mai multă atenţiune zburătorilor şi să se reducă birocraţia parazitară. Organizarea aviaţiei comerciale merită o deosebită atenţiune, căci ea e în funcţie atât de necesităţi de ordin economic, cât şi de necesităţi de ordin militar. Să nu perdem din vedere că în ţara noastră aviaţia comercială ar prezintă avantagii speciale chiar pe distanţele relativ mici, pe când în ţările din apus, această aviaţie prezintă avantajul numai pe distanţele mai mari de 500 de km. In Franţa, de ex., se parcurge cu trenurile rapide o distanţă de 200 km. In 2 ore şi jumătate, pe când avionul comercial, parcurge practic aceeaş distanţă în 3 ore. In schimb, o distanţă de 1000 km, e parcursă de trenurile rapide franceze în 12 ore, pe când aceeaş distanţă e parcursă de avioanele comerciale la 7 ore (timpul pierdut pus in socoteală). La noi ,unde distanţele de 200 km. sunt parcurse în 5—6 ore, de trenurile rapide, avionul comercial ar prezintă incontestabile avantajei şi pentru distanţele mai mici de 500 km. Aviaţia comercială(poştă şi pasageri) necesită crearea de linii, de faruri, de balize, etc., şi de aparate, care să corespundă celor două categorii de de transporturi: poşta şi pasagerii. Avionul poştal reclamă viteză, avionul de pasageri, reclamă confort şi ambele, o deplină siguranţă. Fără societăţi puternice, bine organizate şi finanţate de stat, orice încercare de a organiza, la noi, linii aeriene, s-ar izbi de serioase dificultăţi. A sosit timpul să ne gândim serios la organizarea, pe baze solide, a aviaţiei noastre militare şi comerciale. R. Selşanu Declaraţiile d-lin Soi I. Brătianu, ziarului „Figaro“ Paris. 11 (Rador). ■— „Figaro“ publică pe trei coloane un interview acordat de d. Ion I. C. Brătianu, unei personalităţi prietenă a ziarului. In acea convorbire, au fost atinse toate domeniile politicei interne şi externe. Primul ministru român, pe care „Figaro“ îl laudă ca fiind un eminent bărbat de Stat şi un amic sigur al Franţei, a constatat în acea convorbire similitudinea politicei României şi Franţei, ambele tinzând la consolidarea păcii prin restabilirea şi desvoltarea relaţiunilor amicale între toate strle. ------------x # x ------------ D. L BRATIANU Președintele consiliului de ministri Şcoalele primare se deschid la 1 Noembrie In luna avizului medicilor, ministerul instrucţiunii a decis ca şcoalele primare să se deschidă la 1 Noembrie -------------D® □----------- Cutremur la Belgrad Belgrad. 11. Observatorul meteorologic a înregistrat astăzi la ora 4:25 d. a. un puternic cutremur la Belgrad. S-au simţit 3 zguduituri, din care prima mai slabă, iar cele două următoare foarte puternice. Vizita d-lui ministru al justiţiei la T.Severin, inapoiindu-se dala Belgrad Primirea în port.--Vizîtarea oraşului şi a institutiunilor culturale.-Baachetal în onoarea d-lui ministru.-Cuvântările T. Severin, 11 Octombrie Azi la ora 2 d. a., au sosi în portul nostru, cu vaporul socie- I tatii austriace D. D. S. G. ve- I nind de la Belgrad — d. Stelian I Popescu, ministrul justiţiei, însoţit de d-na şi d-ra Popescu, d. I Al. Popescu- Necşeşti, secretar general la ministerul de justiţie, ! cu d-na, d-na Sabina Cantacu- I zino, Trifu consul general, Pom- ci piliu Păltănea ziarist, Cincinat Papelescu scriitor, deputat Brătescu cu d-na, dr. Virgil Brătescu cu d-na, etc. In port, au fost primiţi de d-nii Pompiliu Băbeanu, prefectul judeţului, Titus Constan- tinescu, prim procuror, Dinescu, jude instructor, Giurescut, di- I rectorul băncei Comerciale; Pe- I trescu şi Rădulescu, procurori; I Pleniceanu, judecător; Biberi cărpitanul portului; Teodor Costescu, Tiberiu Axente senator; Bănescu revizor; Brebenaru subrevizor Sârbulescu şeful siguranţei, Băltăneanu poliţai, magistraţi, etc., cum şi numeros public, venit în întâmpinarea distinşilor oaspeţi. De la port, oaspeţii au mers în maşini şi trăsuri până la gară, unde în vagoanele ministeriale au depus barajele, apoi ■ au vizitat palatul cultural, biblio- teca .,Bibicescu“, muzeul , Dr. Istrati“ grădina publică, turnul Sever şi după aceea au făcut o plimbare cu maşinele până la Vârciorova. Seara la ora 8, a fost un banchet la restaurantul teatrului în onarea d-lui ministru Stelian Popescu. Au luat parte numeroşi magistaţi, avocaţi, profesori şi fruntaşi ai oraşului nostru. D. STELIAN POPESCU, ministrul justiţiei, luând cuvântul, mulţumeşte d-lui Pompiliu Băbeanu, prefectul judeţului pentru concursul ce a dat cu ocazia primirei reprezen- tanţilor presei latine. Regretă că nu a putut lua parte încă la primirea în Severin a congresiştilor, deoarece interese de stat l-au reţinut la Bucureşti. D. ministru spune apoi că se aştepta ca severinenii să facă acea primire entuziastă oaspeţilor latini. Urează severinenilor aceiaşi râvnă pentru cultură şi generozitate, calităţi care fac faţă Severinului. (Cuvântarea d-lui ministru este lung aplaudată). D. POMPILIU BABEANU spune că ţinea ca la Severin să nu se ţie toasturi, dar fiindcă în mijlocul severinenilor este venit un român cu adevărat suflet şi sentiment românesc, nu poate să nu-i aducă cuvinte bine meritate. D. prefect relevă calităţile d-lui Stelian Popescu, în toate domeniile, şi-i urează atât d-sale cât şi ziarului „Universul“ să trăiască mulţi ani pentru binele poporului românesc şi propăşirea ţării. D. MAGNUS RAILEANU, avocat, închină pentru femeia română, pentru d-na Cantacuzino. D. TITUS CONSTANTINESCU, prim procuror, arată că este cuprins de o emoţie la bucuria ce simte că în mijlocul magistraturei severinene se află d. ministru al justiţiei. D-sa spune că cunoaşte bunele intenţiuni ale d-lui ministru în ceia ce priveşte reforma justiţiei şi ca dovadă îi arată munca din trecut ca fost ministru şi ca director al ziarului „Universul.” Azi ca ministru, va lucra ca şi în trecut, cu aceiaşi râvnă şi dragoste pentru binele ţărei şi al neamului. In numele magistraturei urează mulţi ani d-lui ministru al justiţiei. La ora 9 banchetul s’a sfârşit, şi oaspeţii cu trenul accelerat au plecat la Bucureşti. Em. Lega Epopeea română nu-i deajuns de cunoscută în Franţa Articolul d-lui Bainvile in „La Liberté“ Paris, 11. (Rador).— D. Jacques Bainville publică in „Action Franşaise“ și „Liber* * * té“ impresiile sale asupra României, după congresul presei latine. Articolul apărut astăzi în ziarul „La Liberte“, arată că exemplul dat de poporul român, care la marginile Europei îşi apără latinitatea, constituie o epopee strălucită, nu îndeajuns cunoscută în Franţa. După ce aminteşte suferinţele îndurate de poporul român dea lungul secolelor de rezistenţă contra tuturor barbarilor, autorul arată că acum România e în apărare contra barbariei roşii de la nord. Nu există ţară, unde comunismul să fie mai odios, decât în România, care îl vede de aproape. Comunismul este înfăţişat pentru români de figură şi de un nume: Rakovski, care a conspirat contra independenţei române. Românii I’arfi putut spânzura de două ori, dar I’au cruţat. Rakovski le va purta oare recunoştinţă, sau înapoiat în Rusia îşi va relua actfivitatea contra lor. Ceea ce România nu i latinităţi, una de ideepoate înţelege, — adaogă d. Bainville, — este faptul că Franţa a încheiat relaţiuni diplomatice cu Sovietele împotriva cărora România constituie o barieră temeinică. Există două feluri de logie, alta de realism. Românii dau modelul acesteia din urmă. Vecini ai bolşevismului, românii se apără mai bine decât Franţa. „Ei îşi spun elevii noştri, dar avem de învăţat de la ei“. congres?;*» exprima mulţumiri 0 scrisoare | alte scrisori a rS.Ina if Afladin ' ----- Directorul ziarului nostru a primit următoarea scrisoare din partea d-lui Augusto de Castro, ministrul Portugaliei la Vatican şi care a luat parte la congresul presei latine din Bucureşti : EXCELENŢĂ. Din Veneţia, primul meu popas în Italia, vă trimit expresiunea vie a recunoştinţei mele pentru toate atenţiile şi amabilităţile neuitate, pe care le-am primit în România. Zilele, prea scurte, vai! pe care le-am petrecut la Bucureşti nu mi se vor şterge niciodată din minte. Voi urmări totdeauna cu admiraţie şi dragoste marele viitor al marei şi minunatei voastre ţări. Sper să am curând ocazia să spun, într-unul din ziarele din Paris, tot ce gândesc despre destinele României. Permiteţi-mi, Excelenţă, ca un cel mai frumos colţ al inimii mele să asociez totdeauna la urările pentru patria dv., amintirea personală a recunoştinţei şi a prieteniei mele. Al dv. prea devotat. AUGUSTO DE CASTRO D-nii Stelian Popescu, ministrul justiţiei; Al. Popescu-Necşeşti, secretar general; Pompiliu Băbeanu, prefect de Mehedinţi ș B. B. Várlám, prim preşedint al tribunalului Noi subsemnaţii, membrii ai celui de al VI-lea congres de „Presă latină“, ţinut în Bucureşti, simţim îndemnul sufletelor noastre, ca părăsind România, să spunem Excelenţei Sale Stelian Popescu, colaboratorilor săi şi „Universului“, emoţia pe care nimic nu o va şterge din inimile noastre, reala şi mişcătoarea noastră recunoştinţă, alăturată trainicei amintiri a tuturor celor văzute şi Încercate de noi, pentru opera ce au conceput, creat şi realizat şi a cărei aducere aminte va constitui pentru noi toţi, o Încurajare şi o Învăţătură. Excelenţei Sale Stelian Popescu, devotaţilor săi colaboratori şi „Universului“, gândurile noastre de recunoştinţă şi urările noastre de*ansperttate pentru el şi pentru cea mai frumoasă, cea mai bogată şi cea mai mare Românie. (Urmează semnăturile tuturor congresiştilor). * Noi subsemnaţii, membri ai celui de al VI-a congres de „Presă latină”, ţinut în Bucureşti, in cârpa întoarcerea acasă, vrem să manifestăm toată profunda noastră recunoştinţă, tovarăşului nostru prieten, d. Trifu, pentru neobositul zeu neasemuita Îndemânare, nemărginita solicitudine şi nesecata răbdare, ce a desvăluit în fiecare zi şi la fiecare clipă, pentru a ne da, prin toate mijloacele cu putinţă şi uneori luptând împotriva neaşteptărilor şi ciudăţeniilor de neprevăzut ale hazardului, cel mai mare confort şi agrement, făcându-ne plăcut, încântător şi cât se poate de folositor, timpul petrecut de noi în România. Nu vom uita niciodată, însuşirile sale de organizator vigilent, îndoite de cele de adevărat „genţilhomme.’’ Lupte civile in Mexic New-York, 11. — Eri s'au dat lupte aprige între trupele mexicane guvernamentale şi revoluţionari, sub conducerea generalului Gomez. Revoluţionarii au lăsat 600 prizonieri. Generalul Gomez a fugit. Preşedintele Calles şi generalul Alvari declară, că revoluţia poate fi considerată ca înăbușită. Omul şî mârțoaga Cum crezi c’o să te lăsăm s’alergi la hipodrom cu gloaba asta ? Aşa ziceau şi ăia dela teatru, şi uite c’a luat premiul întâi! Comemorarea Domnitorului GRIGORE GHICA VODĂ Iaşi, 12 Oct. Astăzi mu implant lî 50 ani, de când prin trădare, ■ Moldova pierdu partea ei cea mai frumoasă, Bucovina, şi tot astăzi se împlinesc 150 ani, când tot prin trădare, a căzut domnitorul Grigore Ghica Voevod. Bucovina a căzut sub cuţitul Austriei, iar domnitorul sub acel al Turciei. Nefericitul dar marele domnitor a plătit cu capul său „îndrăzneala” de a se opune, cu energie, hotărîrei Turciei de a ceda Austriei frumoasa Bucovină. Protestând în scris la Sultan contra acestui furt şi servindu-se de toate mijloacele, dictate de cel mai inart patriotism, pentru a împiedeca rășluirea nedreaptă, „protectorul Suzeran’’, adică Sultanul, a decis pedepsirea lui Grigore Ghica Vodă cu moartea. CUM A FOST DECAPITAT DOMNITORUL GRIGORE GHICA-VODA Iată cum descrie marele nostru istoric A. D. Xenopol, clipa în care a fost asasinat Domnitorul Grigore Ghica Vodă. „Intr’o zi din Octombrie 1777, venindla casa numită : Conacul din Beilic” în Iaşi, un trimis turcesc, Kara Hisarli Ahmed-bey, cu însărcinarea anumită de a adduce pe Ghica Vodă viu sau mort la Constantinopol. Vechea lui cunoştinţă cu Ghica îi uşură surprinderea şi înşălarea Domnului. Turcul ajungând la Iaşi, se prefăcu a fi bolnav şi se lăsă a fi dus pe mâni din trăsură până la odaia sa din Conacul Beilicului. El trimise Îndată răspuns Domnului că ar trece prin Iaşi către Hoţia, dar că se îmbolnăvise prea rău pe drum şi rugă pe Domn să treacă pe la el. Ghica, din pricina relaţiilor sale cu Ruşii, bănuind poate ceva, cerceta prin medicul său, unul Fotache, ca să vadă dacă turcul era într’adevăr bolnav. Acesta li legase foarte strâns mâinile de sus, încât micşorase în chip simţitor bătăile pulsului. Când doctorul îl cercetă, îl văzu cu o voloare a feţei care nu indica nici o boală, dar când puse mâna pe puls, fu lovit de slăbiciunea lui. El raportă Domnului impresiile lui, spunându-i că după cât se vede ar avea un început de boală periculoasă, deşi nu ar putea hotărî ce să fie. Câţiva boeri fură puşi fiind în grijă prin raportul medicului, şi temându-se de-o cursă, sfătuiră pe domn să nu se ducă. Acesta fiind un om inimos, plecă Spire Beilic, însoţit numai de 4 oameni. El găsi întins pe turc pe sofa, şi acesta îi exprimă via sa mulţumire de a-l putea vedea. După câteva vorbe schimbate intre ei, Ghica scoase tabachera şi oferind turcului tabac : „Bem tabac ai”, ii spuse Ahmed , dar eu am şi mai bun !’’ şi atunci bătând din palme strigă „Tabac”. Acesta era semnul cuvenit. La auzul lui se repeziră la odaie mai mulţi Eniceri din întovărăşirea Paşei, şi «fepţţ » afcto fade* ds sânge pe nenorocitul domn, care văzu numai atuncî,că Tncăpu iff cursă. Ghica însă luptă cu mare energie, fiind înalt şi voinic, în contra ucigătorilor săi şi aruncă el însuşi pe 3 din ei la pământ cu hangerul de care nu se despărţise. Totuşi trebui la sfârşit să cadă copleşit de număr, şi îşi dădu sufletul străpuns de multe răni, în 12 octombrie 1777. Capul lui fu tăiat, dus la Constantinopol de Ahmed bey, care feri prin el pe propriul său cap de „a se rostogoli la picioarele călăului”. « COMEMORAREA DE AZI Societatea „Propăşirea Iaşilor”la care s-au asociat întreaga populaţie şi lumea oficială, au decis să comemoreze, aşa cum se cuvine pe marele domnitor român, victima mişelescului asasinat. In acest scop o comisiune formată din d-nii Osvald Racoviţa primar, Eugen Herovanu, prof. universitar şi decanul baroului, Gh. Scobai, E. Ceicovschi şi N. Dobrovici, ajutori de primar, inginer Andriescu Cali, preotul Vasilevski, Sever Zotta, directorul arhivei Statului, etc., au întocmit programa serbărilor, cari au început de azi, în grădina din fosta uliţă a Beilicului turcesc, actuala stradă Ghica-Vodă şi unde se află statuia regretatului domn. Serbările vor continua , până Sâmbătă 15 c., în toate şcolile din ţară, evocându-se elevilor, prin conferinţe ţinute de profesori, figura măreaţă a lui Grigore Ghica, şi istoricele momente din 1777. Duminică ,16 ce va avea loc la Iaşi un impunător festival istoric şi cultural consacrat domnitorului martir. * De dimineaţă, mare mulţime, reprezentând toate categoriile sociale, se perindă în faţa statuiei eroului domnitor. Intelectuali, militari, elevi, membrii corporaţiilor, etc., cari depun coroane şi flori ca un slab prinos de recunoştinţă al posterităţii. Grădina, — sub auspiciile primăriei — a fost admirabil amenajată festivităţii istorice, iar diseară va fi feeric iluminată în vederea serviciului religios și a procesiunei hotărîte pentru orele 9 seara la Statuia domnitorului. M. M. In şcoale Ministerul instrucţiunii a hotărît să se comemoreze în şcoalelenoastre secundare (şi cl. a IV-a primară) împlinirea a 150 de ani dela uciderea lui Grigore Ghika- Vodă, Domnul Moldovei şi răpirea Bucovinei. In acest scop, ministerul a trimis o circulară direcţiunilor de şcoale, prin care le face cunoscut să aleagă o Duminică din cursul acestei luni în care, după oficierea unui serviciu divin, să se ţină elevilor conferinţe în legătură cu uciderea voevodului moldovean şi răpirea Bucovinei. La Cernaua Cernăuţi, 11 Oct.— Se ştie că intelectualitatea din Iaşi a luat frumoasa iniţiativă de a comemora 150 ani de la moarteanăpraznică a lui Grigore Ghica- Vodă. Această serbare însă interesează direct şi pe bucovineni, deoarece neuitatul voevod al Moldovei şi-a pierdut capul tocmai fiindcă a avut curajul să protesteze împotriva cedării Bucovinei către Austria. Dar acest tragic eveniment avea să mai ceară, după un secol, victime în Bucovina. Puţini cititori vor fi ştiind că, cu prilejul centenarului de la moartea acestui voevod, la 1877, cea dintâi societate românească studenţească din Cernăuţi. „Arboroasa” a trimis o telegramă de condoleanţă primarului Iaşilor. Din cauza acestei telegrame autorităţile austriace au trimis în temniţă comitetul societăţii şi, după câteva luni, s’a judecat primul proces de „înaltă trădare’’, în Bucovina. Studenţii întemniţaţi au fost achitaţi. In legătură cu aceste evenimente, s’a luat iniţiativa de a se aranja şi la Cernăuţi mari serbări. Se va aranja la teatrul Naţional o mare sărbătoare comemorativă, la care discursul festiv va fi rostit de d. prof. univ. şi ministru I. Nistor. Programa detaliată a serbării se va publica mai târziu. Sărbătorirea lui Hindenburg nu trebue interpretată ca o manifestare a ideei de revanşă Berlin, ii (Rador). Asociaţiile patronale germane au dat, în onoarea cabinetului german, o mare recepţie, la care au asistat d-nii miniştri Stresemann, Brauns şi Curtius, precum şi alte multe personalităţi politice germane. D. Stresemann a ţinut un discurs, tn care a declarat că, dacă tn ultimul timp milioane de ttrmmi tb§M manifestat *» moţi, exuberant marele lor respect ce au faft de preşedintele Reichului acest gest al lor nu trebue interpretat ca o manifestare a ideii lor de revanşă sau ca un entusiasm războinic, de care ar fi animaţi, ci ca o mare admiraţii a poporului german pentru preşedintele lor, timbol al evoluţiei unei personalităţi, care a găsit pacea intre trecut şi prezent